MINISTERUL EDUCAŢIEI SI CERCETARII

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

CENTRUL DE STUDII EUROPENE
BUCUREȘTI

Unitate de învățământ acreditată în baza O.M.E.N. nr. 4922/31.08.2018

Bd. Iancu de Hunedoara nr.27, sector 1, București, tel: 021.233.90.45, e-mail: bucuresticse@yahoo.com

DEMENTA

COORDONATOR:
PROF.DR. FLORIN RUSSU

NUMELE ŞI PRENUMELE ELEVULUI

LINCA DRAGOS CONSTANTIN
ANUL III – AMG - D
 Demența este un termen medical folosit pentru a descrie deteriorarea capacității mintale.
Nu este o afecțiune în sine, este un simptom asociat cu declinul memoriei sau cu alte abilități de
gândire. Cel mai adesea, demența este asociată cu boala Alzheimer, deși nu toate cazurile
diagnosticate sunt Alzheimer (cele mai multe sunt).

Este important de știut că simptomele demenței se pot manifesta la orice vârstă, dar mai
ales după 65 de ani. Este vorba despre persoane care nu-și mai pot duce activitățile de zi cu zi la
bun sfârșit, au dese schimbări de dispoziție, suferă de tulburări de personalitate și nu mai
comunică eficient cu cei din jur, chiar cu cei apropiați.

Foarte simplu spus, demența este cauzată de afecțiuni în care celulele creierului se
deteriorează și nu mai pot funcționa în mod normal (celulele mor). Acest lucru se întâmplă în
procesul îmbătrânirii, dar în cazul demenței deteriorarea are loc mai repede și mai intens.
Deteriorarea celulară duce la declinul activităților mintale și uneori fizice.

Tipuri de demență

Alzheimer: este cea mai frecventă formă de demență. Este vorba despre o boală
neurologică progresivă, gravă. Dacă în primele faze afecțiunea se manifestă prin tulburări de
memorie și de gândire, în fazele finale pacientul nu se mai poate descurca fără ajutor.

Demența vasculară: poate apărea după un accident vascular cerebral major sau o serie de
accidente vasculare cerebrale. Factorii de risc ai demenței vasculare sunt: tensiunea arterială
crescută, diabetul zaharat, valorile crescute ale colesterolului. Demența vasculară se manifestă
prin tulburări de memorie, lipsă de concentrare, iritabilitate, apatie, anxietate. La fel ca în
cazurile de Alzheimer, starea pacientului se degradează progresiv.

Demența cu corpi Lewi: acest tip de demență este cauzat de depozitele de proteină de la
nivelul celulelor nervoase. Se manifestă prin tulburări de memorie, dezorientare, halucinații,
insomnie și simptome asemănătoare bolii Parkinson.
 Parkinson: este o afecțiune separată, cu manifestări în principal motorii (tremor,
rigiditate, lentoare în mișcări), dar pacienții pot avea și probleme cognitive care îngreunează sau
împiedică realizarea sarcinilor de zi cu zi.

Demența fronto-temporală: acest tip de demență afectează lobii frontali și temporali ai

creierului. Specific acestei afecțiuni este faptul că se poate întâlni și la persoane mai tinere (40-
45 de ani). Printre simptome se numără: anxietatea, depresia, dificultățile de comunicare,
tulburările de comportament (cum ar fi comportamentele compulsive).

Boala Creutzfeldt-Jakob: este un tip de demență mai rar întâlnit. Are o evoluție rapidă și
simptome asemănătoare cu celelalte tipuri de demență.

Demența mixtă: este o afecțiune care asociază două tipuri de demență. Cel mai adesea
este vorba despre Alzheimer și demența vasculară.

Demența alcoolică: se manifestă în urma abuzului de alcool.

Cauze

Creierul este compus din mai multe zone, fiecare dintre acestea jucând un rol important:
memorie, gândire, judecată. Cauza demenței o constituie deteriorarea celulelor creierului. Drept
urmare, aceste celule nu mai pot comunica între ele, iar acest lucru are repercusiuni grave asupra
gândirii și comportamentului uman.

În cazul bolii Alzheimer, depozitele anormale de anumite proteine împiedică celulele

creierului să rămână sănătoase și să funcționeze normal. Regiunea creierului care este centrul
învățării și memoriei se numește hipocampus. Dacă această zonă este afectată, atunci simptomele
vor fi pierderea memoriei și a puterii de concentrare.

Factori de risc

Vârsta: riscul crește după 65 de ani, dar există și situații în care boala se poate dezvolta la
o vârstă mai tânără (de exemplu demența fronto-temporală).
Istoricul familial: persoanele care au în familie cazuri de demență prezintă un risc mai
mare. O parte dintre cazurile de demență se moștenesc.
Sexul: riscul de a dezvolta demență este mai mare în cazul femeilor, fiind posibil ca acest
lucru să se întâmple deoarece femeile trăiesc mai mult.
 Sindromul Down: multe persoane diagnosticate cu Down pot prezenta la maturitate boala
Alzheimer cu debut precoce. În general, simptomele de Alzheimer se manifestă cu 10-20 de ani
mai repede în cazul persoanelor diagnosticate cu sindrom Down.
Accidentul vascular cerebral,
Ateroscleroza (pentru că arterele se îngustează),
Nivelurile ridicate de colesterolDiabetul zaharat,Fumatul,Consumul de alcool,Dieta
nesănătoasă (bogată în grăsimi).

Simptome

Tulburările cognitive manifestate de pacienții care suferă de demență afectează în

principal memoria, gândirea, limbajul și capacitatea de concentrare. Simptomele se manifestă în
funcție de stadiul afecțiunii:

Simptome în stadiile timpurii de demență (demență ușoară)

Pacientul este independent, dar simptomele încep să se dezvolte prin manifestarea unor:
probleme de memorie;schimbări de personalitate;stări de irascibilitate;stări de
apatie/anxietate/depresie;momente de pierdere a lucrurilor;repetiții verbale (afirmații sau
întrebări);rătăciri în locuri familiare;uitări de nume;exprimări prin intermediul unor cuvinte
nepotrivite;rezolvări deficitare ale anumitor sarcini;probleme în a exprima atașamentul față de
cei apropiați.

Simptome în stadiile medii de demență (demență moderată)

În cazul unor stadii mai avansate de boală, pacientul deja poate avea nevoie de ajutor din
partea celorlalți în viața de zi cu zi. Intervin și alte simptome, precum:schimbări de personalitate;
raționament afectat;confuzii, frustrări;memorie afectată;insomnie.

Simptome în stadiile avansate de demență (demență severă)

În stadiile avansate de demență, pacientul: are nevoie de ajutor medical specializat

permanent, iar simptomele se agravează și mai mult;nu-și mai poate controla mersul, deglutiția,
controlul vezicii urinare sau sfincterelor;prezintă un risc crescut de a dezvolta infecții;nu mai
poate comunica;poate deveni agresiv;poate avea pierderi importante de memorie;are tulburări de
concentrare;are probleme de percepție vizuală.
 Demența senilă în fază terminală este cea care solicită cel mai mult persoanele din
preajma bolnavului

Demența nu poate fi diagnosticată prin analize de laborator. De asemenea, este destul de

greu să poată fi diagnosticată în fazele timpurii. Medicul specialist poate pune un diagnostic de
demență în urma unor investigații.

Evaluarea medicală este o discuție între medic și pacient. Medicul află care sunt
manifestările, cum au debutat simptomele, dacă acestea sunt persistente, dacă există și alte
afecțiuni în istoricul medical al pacientului sau în familie, dacă au intervenit schimbări
importante sau stresante în viața pacientului în ultima perioadă.

Fiindcă se pot face confuzii între demență și alte afecțiuni, se recomandă anumite analize
de laborator, precum:verificarea nivelului de vitamina B12, pentru a se vedea dacă este vorba de
un deficit al acestei vitamine;HIV (demența provocată de infecția HIV);verificarea hormonilor
tiroidei (se verifică un potențial caz de hipotiroidie);nivelul de zahăr din sânge;
examenul toxicologic;puncția lombară pentru verificarea nivelului proteinelor din lichidul
cefalorahidian.

Se apelează la testele imagistice dacă medicul dorește să elimine alte posibile cauze care
ar putea declanșa simptomele pacientului sau să obțină mai multe informații despre tipul și
stadiul bolii. Poate fi vorba despre:tomografie computerizată (CT);rezonanță magnetică nucleară
(RMN).
Se poate identifica dacă pacientul are probleme legate de un posibil accident vascular
cerebral sau tumoră cerebrală.

Deficit cognitiv incipient (mild cognitive impairment)

Persoanele care au fost diagnosticate cu deficit cognitiv incipient au deja probleme legate
de pierderi de memorie, numai că acestea sunt greu de diferențiat de procesul normal de
îmbătrânire și încă nu interferează cu desfășurarea activităților zilnice.

În general, persoanele diagnosticate cu deficit cognitiv incipient ajung să sufere de

Alzheimer în decurs de 6-8 ani. Nu există tratament pentru pacienții care suferă de deficit
cognitiv incipient, dar există strategii terapeutice care pot încetini boala. Tulburările de memorie
sunt un semnal care trebuie să fie întotdeauna investigat.