Tema 15.

RĂSPUNDEREA CIVILĂ PENTRU CAUZAREA DE DAUNE

15.1. Faptele ilicite-temei de răspundere civilă delictuală.
15.2. Condiţiile răspunderii civile delictuale.
15.3.Repararea prejudiciului moral.

Obiective de referinţă: să definească delictele civile; să stabilească temeiurile de angajare a răspunderii

delictuale; să deosebească răspunderea delictuală de cea contractuală; să argumenteze condiţiile angajării răspunderii
pentru prejudiciile cauzate de autorităţile publice şi persoanele cu funcţii de răspundere; să detrmine rolul legăturii
cauzale pentru cauzele de răspundere delictuală pentru prejudiciile cauzate de alte persoane, lucruri sau animale; să
determine trăsăturile distinctive ale obligaţiilor care apar din cauzarea de daune; să identifice condiţiile răspunderii
care apar din cauzarea de daune; să argumenteze temeiurile exonerării de răspundere; să aplice normele codului civil
la soluţionarea speţelor.

Repere de conţinut.
15.1. Faptele ilicite –temei de răspundere civilă delictuală.
Răspunderea civilă delictuală survine în cazurile comiterii faptelor ilicite. Faptele ilicite sunt acele activităţi
omeneşti de natură să producă prejudicii care dau naştere unor obligaţii de reparare. Fapta ilicită ca izvor de obligaţii
este definită de Codul civil, ca fiind orice faptă a omului ce cauzează alteia un prejudiciu şi care dă naştere obligaţiei
de reparaţie. Textele din Codul civil nu se referă numai la faptele comise cu intenţie ci şi la cele savîrşite din neglijenţă.
Precizăm că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela care a cauzat prin
neglijenţa sau imprudenta sa. Delictul e deosebit de răspunderea pentru fapta proprie. Codul civil consacră şi
răspunderea civilă delictuală indirectă, pentru fapta altor categorii de persoane, pentru prejudiciile cauzate de lucruri
şi animale, precum şi pentru prejudiciile cauzate de ruina unor edificii.
In fine, Codul civil instituie principiul răspunderii solidare al persoanelor cărora le este imputabilă cauzarea
unui prejudiciu. Intrucît temeiul răspunderii pentru cauzarea de prejudicii, îl constituie fapta ilicită - săvîrşită de
persoanele sau în situaţiile menţionate de legislaţia civilă, consacrată legislativ sub denumirea de “delict civil”,
răspunderea pentru comiterea unor asemenea acţiuni este numită în mod curent “răspundere civilă delictuală”. Aşa
fiind, se poate spune că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii constituie izvorul răspunderii civile delictuale, care dă
naştere obligaţiei civile de raparare a prejudiciului cauzat prin ea.
Răspunderea ce are ca izvor delictul civil, numită din acest motiv şi răspundere civilă delictuală se înfăţişează
în următoarele trei ipostaze: 1. Răspunderea pentru fapta proprie.
2. Răspunderea pentru fapta altei persoane ce poate fi de trei feluri, respectiv: răspunderea părinţilor pentru
faptele ilicite săvîrşite de copiii lor minori; răspunderea institutorilor şi meşteşugarilor pentru prejudiciile cauzate de
elevii si ucenicii aflaţi sub supravegherea lor; răspunderea comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor în
funcţiile încredinţate.
3. Răspunderea pentru lucrări, edificii şi animale, care poate fi la rîndul ei de trei feluri si anume:
- răspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate în paza sa juridică;
- răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele aflate în paza juridică a unei persoane;
- răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul cauzat prin ruină sau viciu de construcţie.

15.2. Condiţiile răspunderii civile delictuale.

Răspunderea civilă delictuală este antrenată numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii
generale:
A.- existenţa unei fapte ilicite;
B.- existenţa unui prejudiciu;
C.- legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
Fapta delictuală poate consta fie într-o acţiune, fie într-o abstenţiune (omisiune sau inacţiune). Astfel,
distrugerea unor bunuri sau comiterea unui accident rutier care are drept urmare vătămarea corporală a unei persoane,
constituie fapte ilicite comisive. Dimpotrivă, faptul de a nu fi luat toate măsurile pentru paza unui animal care i-a
produs altuia un prejudiciu, constituie o faptă delictuală omisivă, comisă printr-o inacţiune. Fapta ilicită poate fi
comisă, aşa cum am mai precizat, fie cu intenţie, fie din culpă. Intre fapta ilicită şi culpă există următoarele distincţii:
- fapta poate fi ilicită, dar savîrţita fără culpă. Aşa fiind, deşi ea a produs un prejudiciu nu va antrena
răspunderea civilă delictuală pentru că lipseşte vinovăţia (de exemplu, fapta a fost comisă în legitima apărare);
- există unele cazuri speciale în care răspunderea civilă este angajată numai pe simplul temei al existenţei
obiective a faptei ilicite aflate în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, fără a mai fi necesară dovedirea vinovăţiei
autorului faptei.
Prin legitima apărare se înţelege orice acţiune savîrşita în scopul de a respinge orice atac al unei persoane
care ar putea cauza prejudicii. O persoană care produce prin fapta sa alteia un prejudiciu este considerată în legitima
apărare dacă atacul respins are următoarele caractere:
a. este material, direct, imediat si injust (deci, lipsit de temei, care prezintă un pericol iminent nu o simplă
ameninţare);
b. este îndreptat împotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori împotriva unui interes general,
obştesc;
 c. pune în pericol grav viaţa sau integritatea corporală a celui atacat ori interesul general;
d. apărarea celui ce comite fapta este proporţională cu gravitatea pericolului indus de atac.
Starea de necesitate este o faptă cauzatoare de prejudiciu considerată a fi fost comisă într-o asemenea
împrejurare, dacă prin ea s-a urmărit salvarea vieţii, integrităţii corporale sau a sănătăţii altuia, ori ocrotirea unui
interes general, care nu puteau fi altfel protejate. Nu se apreciază ca fiind stare de necesitate dacă făptuitorul şi-a dat
seama că produce urmări vădit mai grave decît acelea ce s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat
Exercitarea unui drept. Exerciţiul unui drept subiectiv civil trebuie să corespundă gradual limitelor şi
scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut. In principiu, cel ce-şi exercită dreptul nu vatămă pe nimeni,
potrivit adagiului “qui suo jure utitur neminem laedit”. Exerciţiul normal al dreptului subiectiv, chiar dacă aduce unele
restrîngeri sau prejudicii unui drept subiectiv aparţinînd altei persoane nu dă naştere unei obligaţii de reparaţie. Cu
toate acestea, exercitarea dreptului peste limitele stabilite de lege constituie abuz de drept. O asemenea depăşire ori
deturnare de la scopul pentru care a fost recunoscut dreptul subiectiv, este de natură să producă prejudicii pentru a
căror reparare poate fi angajată răspunderea civilă. Abuzul de drept este sancţionat fie prin refuzul ocrotirii dreptului
subiectiv exercitat astfel, fie cu răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin acest mod de exercitare.
Consimtamîntul victimei constituie o cauză de nerăspundere, dacă înainte de producerea faptei acesta a
fost de acord cu modul de a acţiona a autorului căci “volenti non fit injuria”. Esenţial în calificarea acestei cauze de
nerăspundere este ca victima să-şi fi dat anterior acordul nu la producerea prejudiciului ci la eventualitatea producerii
lui prin acceptarea savîrşirii faptei. Dacă acordul victimei este ulterior producerii prejudiciului, prin aceasta
renunţîndu-se de fapt la despăgubire, nu mai suntem în prezenţa unei clauze de nerăspundere, ci la o renunţare la un
drept ca efect al atributului dispoziţiei. Chestiunea acordului victimei se pune însă nuanţat atunci cînd prin natura lor,
anumite drepturi personale nepatrimoniale nu pot face obiectul unei renunţări. Spre exemplu, o persoană nu poate
consimţi la propria-i moarte, chiar dacă aceasta este produsă de un medic printr-o operaţie chirurgicală riscantă. Ea
poate să-şi asume cel mult riscul operaţiei.
Prejudiciul constă în efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a unei fapte ilicite savîrşită de
o altă persoană. Acest efect poate avea un caracter patrimonial, dar s-a admis că el poate fi şi de natură morală.
Constituie prejudiciu orice pierdere materială suferită de o persoană, constînd în diminuarea activului sau majorarea
pasivului patrimonial, vătămarea integrităţii corporale, distrugerea unor bunuri, decesul susţinătorului legal etc.
Este corporal acel prejudiciu ce poate fi conceput ca orice atingere adusă integrităţii fizice a unei persoane,
prin care i s-a produs o incapacitate de muncă, permanentă sau temporară apreciabilă în procente. In general, acesta
poate consta în prejudiciul durerii fizice (pretium doloris), prejudiciul estetic şi prejudiciul de agrement.
Este moral acel prejudiciu care se referă la valorile morale ale persoanei. La rîndul lui, el poate interesa
atingerea adusă onorii sau vieţii private ori poate consta într-un prejudiciu de afecţiune. De regulă despăgubirile ce se
acordă au mereu un caracter patrimonial pentru că insuşi prejudiciul are un asemenea caracter. Existenţa prejudiciului
constituie o condiţie esenţială în antrenarea răspunderii civile delictuale. Culpa, neurmată de producerea unui
prejudiciu pentru altul, nu conferă dreptul la o acţiune în despăgubiri, tocmai pentru că fapta nu este producătoare de
pagube, iar în drept numai cel care are interes are exerciţiul unei acţiuni (pas d’intéret, pas d’action).
In vreme ce răspunderea penală are ca obiect tragerea la răspundere a făptuitorului prin aplicarea unei pedepse,
răspunderea civilă delictuală are ca obiect acoperirea prejudiciului cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită. Pe bună
dreptate s-a susţinut că prejudiciul este măsura reparaţiei indiferent de gradul culpei. S-a considerat că se pot acorda
despăgubiri materiale pentru daune morale, nu cu titlu de reparaţie sau ca un “pretium doloris”, ci mai mult ca o
satisfacţie dată victimei şi ca o pedeapsă pentru cel vinovat, de natură a contribui la prevenirea în viitor a faptelor
ilicite de aceeaşi natură.
Pentru a se putea stabili răspunderea civilă delictuală a unei persoane, prejudiciul cauzat de aceasta trebuie
să întrunească următoarele condiţii:
1. Prejudiciul trebuie să fie cert, ceea ce înseamnă că prezenţa sa este sigură, atît în privinţa existenţei sale, dar
mai ales în ceea ce priveşte posibilitatea de evaluare a consecinţelor patrimoniale încercate de cel ce le-a suferit.
2. Certitudinea prejudiciului implică actualitatea sa, căci nu se poate pretinde repararea lui decît numai dacî el
s-a produs. In mod excepţional, poate fi pretinsă şi repararea prejudiciului viitor, în masura în care deşi el nu s-a
produs, este sigur că se va produce şi poate fi evaluat cu certitudine. Spre deosebire de prejudiciul viitor, prejudiciul
eventual este cel a cărui producere este incertă, aşa încît nu se justifică acordarea de despăgubiri.
3. Prejudiciul trebuie să fie direct, caracter ce rezultă din Codul civil care deşi se referă la răspunderea
contractuală, constituie o normă generală a răspunderii civile, aplicabilă aşadar şi în cazul răspunderii delictuale.
4. Prejudiciul trebuie să fie personal, caracter ce decurge din imprejurarea că doar consecinţele patrimoniale
ale faptei ilicite sunt susceptibile de reparaţie. Ori, asemenea consecinţe nu pot fi suportate decît de către persoane
fizice sau juridice, singurele susceptibile să încerce diminuări ale patrimoniului lor. Atingerea adusă patrimoniului
unei persoane poate fi atît de natură materială, cît şi de natură morală, în măsura în care aceasta din urmă poate fi
evaluată prin consecinţele sale prin criterii patrimoniale.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. Existenţa răspunderii civile delictuale presupune ca o
a treia condiţie, necesitatea ca între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că o anumita
fapta a cauzat un anumit prejudiciu. Nu poate fi trasa la raspundere decat acea persoana care printr-o faptă ilicită
determinată, a produs acel prejudiciu a cărui reparare se cere. Per a contrario nu poate fi trasă la răspundere civilă o
persoană care nu a produs prin fapta sa acel prejudiciu. Legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu trebuie sa fie
directă, sigură şi necesară, ca un raport dintre cauză si efect. Existenţa condiţiilor concrete în care se realizează
legătura de cauzalitate nu poate fi apreciată decît, de la caz la caz, de către instanţa judecătorească. Specifice raportului
de cauzalitate în cazul răspunderii civile delictuale îi sunt următoarele premise, unanim recunoscute ca atare şi în
doctrină şi jurisprudenţă:
1. legătura de cauzalitate trebuie să existe între acţiunea sau inacţiunea cu caracter ilicit şi prejudiciu “stricto
senso” şi nu ca o eventualitate cauzală acceptată în mod generic;
2. în analiza raportului de cauzalitate se face abstracţie de atitudinea subiectivă, psihică a făptuitorului faţă de
fapta comisă şi consecinţele ei. Sub acest aspect specific, interesează doar obiectivarea faptei şi urmările sale, fiind
deocamdată irelevantă chestiunea imputabilităţii sau a responsabilităţii. In acest sens, ne referim la caracterul obiectiv
al raportului de cauzalitate în materia răspunderii civile delictuale.
3. fapta ilicită avînd un caracter uman nu trebuie disociată de alte fapte umane sau de factori exteriori, ce pot
contribui la producerea prejudiciului. Nu interesează toate conexiunile posibile, ci doar acelea care într-un fel sau
altul contribuie la realizarea raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu;
4. raportul de cauzalitate poate fi şi indirect sau mediat, dacă fapta ilicită a produs o situaţie care a permis altor
factori să determine direct un anume prejudiciu. Spre exemplu, faptele complicelui la un furt nu sunt în legătură
cauzală directă cu prejudiciul cauzat de autor, deoarece el ajută sau înlesneşte săvîrşirea faptei. El va răspunde însă
alături de autor pentru repararea prejudiciului, chiar dacă nu l-a produs nemijlocit prin fapta sa.

15.3.Repararea prejudiciului moral.

Dacă în privinţa prejudiciului material chestiunile referitoare la evaluare şi reparaţia sa au fost tranşate atît în
literatura cît şi în jurisprudenţă, prejudiciu moral mai suscită încă discuţii şi clasificări. Prejudiciul moral sau dauna
morală este însă dificil de acoperit sau chiar imposibil, deoarece nu se poate stabili o echivalenţă între durerea morală
şi o anumită sumă de bani şi nici că despăgubirea materială adusă sentimentelor de afecţiune este imorală.
Prejudiciul estetic şi prejudiciul de agrement sunt frecvent plasate în categoria prejudiciilor morale. Prejudiciul
constînd în desfigurarea sau paralizia ce poate lipsi persoana de la participarea la viaţa socială şi a se bucura de
avantajele acestei participări. Acest prejudiciu poate fi atenuat prin acordarea unor despăgubiri, care să asigure o
ambianţă corespunzătoare în familie. De pildã, s-au acordat despăgubiri corespunzătoare procurării unui autoturism
cu comenzi speciale pentru deplasarea victimei. Dacă în urma unei calomnii, a unor atingeri aduse onorii,
sentimentelor de afecţiune faţă de persoane apropiate se produc unele consecinţe patrimoniale, acestea trebuie
reparate. Se cuvin în aceeaşi opinie, despăgubiri chiar şi pentru atingerea sentimentelor moştenitorilor faţă de victima
decedată.
Tendinţele jurisprudenţiale actuale sunt însă pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat.
Spre exemplu, s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti pentru prejudicii cu caracter nepatrimonial, care sunt
consecinţe ale vătămării sănătăţii ori integrităţii fizice a persoanei. Vătămarea corporala severă poate avea drept
consecinţă pe lîngă pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă (concretizată printr-un prejudiciu uşor de
evaluat ca o diferenţă dintre salariul avut anterior şi pensia pentru invaliditate stabilită), desfigurarea, paralizia ori
imobilizarea care lipsesc persoana de posibilitatea de a participa la viaţa socială ori culturală şi de a culege toate
beneficiile acestei participări. Un asemenea prejudiciu numit şi prejudiciu de agrement poate fi atenuat prin acordarea
unor despăgubiri care să asigure o ambianţă corespunzătoare în mediul în care trăieţte persoana vătămată (în familie,
institute de ocrotire ori recuperare etc.).
De asemenea, s-a considerat că o astfel de vătămare poate reclama pentru cel în cauză un efort suplimentar
pentru activităţile sale cotidiene. Un asemenea efort (traductibil spre exemplu, prin deplasarea cu ajutorul unor proteze,
citirea cu ajutorul unui singur ochi etc.), poate fi evaluat şi trebuie reparat. Fără a intra în analiza tuturor situaţiilor în
care au fost acordate ori s-a propus acordarea de despăgubiri materiale pentru prejudicii morale, subliniem că în
prezent această problemă a fost soluţionată şi în planul legislativ.

Conţinutul seminarului
Tema 15. Răspunderea civilă pentru cauzarea de daune.
15.1. Faptele ilicite-temei de răspundere civilă delictuală.
15.2. Condiţiile răspunderii civile delictuale.
15.3.Repararea prejudiciului moral.
Sarcini de evaluare/autoevaluare.
Definiţi noţiunea de fapt ilicit.
Analizaţi temeiurile răspunderii delictuale.
Caracterizaţi temeiurile răspunderii funcţionarului public.
Determinaţi condiţiile răspunderii în czul cauzării prejudiciului de un izvor de pericol sporit.
Argumentaţi răspunderea minorilor.
Analizaţi răspunderea delictuală a persoanelor declarate incapabile sau limitate în capacitatea de exerciţiu.
Analizaţi răspunderea pentru daune cauzate de animale.
Argumentaţi modalitatea de reparare a prejudiciului moral şi a prejudiciului material.
Stabiliţi tangenţe între daună şi prejudiciu.
Sarcini pentru lucrul individual
Depistaţi în practica judiciară hotărîri judecătoreşti de atragere la răspundere civilă a funcţionarilor publici.
Efectuaţi un comentariu.
 Cazuri practice:
Soluţionaţi cazul.
Codru V. a încheiat contract de împrumut a unui complet de cărţi rare pe termen de 3 luni cu Varvara F. În
rezultatul unui incendiu peste 3 zile cărţile au ars. Varvara F. cere rezoluţiunea contractului şi restituirea cărţilor. Ce
trebuie să facă Codru V?
Soluţionaţi cazul.
Vlad T. Fiind şofer la SA “Franzeluţa” a accidentat nişte raţe care traversau strada. Proprietarul păsărilor a
cerut de la şofer compensarea prejudiciului. Şoferul a refuzat pe motiv că nu este vinovat, deoarece păsările nu trebuiau
să fie lăsate fără supraveghere. Ce trebuie să întreprindă proprietarul păsărilor?

BIBLIOGRAFIE
Acte normative:
Codul civil al Republicii Moldova. // Monitorul oficial nr. 82-86/661 din 22.06.2002.
Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen
rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr. 87 din 21.04.2011. //
Monitor oficial nr.107-109 din 01.07.2011.

Literatura recomandată:
Codul civil al Republicii Moldova, comentariu. “Tipografia Centrală” Chişinău, 2006.
Radu I., Motica, Ernest Lupan. Teoria generală a obligaţiilor civile. Editura Lumina Lex. Bucureşti. 2008.
Stănciulescu Camelia. Manual de drept civil general. Teste grilă. Editura Hamangiu. 2009.
Stătescu Constantin, Bîrsan Corneliu. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Editura ALL.Bucureşti.
2011.

Articole
1. Mihalache I., Slutu N., Practica examinării litigiilor civile privind compensarea daunelor morale în
transportul aerian de pasageri. În: Revista Naţională de Drept. nr. 9-10 din 2010.
2. Panţîru T., Repararea prejudiciilor morale suferite de persoane juridice în jurisprudenţa Curţii Europene
a Drepturilor Omului. În: Avocatul poporului. nr. 7-9 din 2000.
3. Mihalache I., Slutu N., Practica examinării litigiilor civile privind compensarea daunelor morale în
transportul aerian de pasageri. În: Revista Naţională de Drept. nr. 9-10 din 2010.
4. Plotnic Olesea. Protecţia consumatorului în Republica Moldova prin prisma reglementărilor europene.
În: Revista Naţională de Drept. nr. 7-8 din 2010.
5. E. Caţaveică - Particularităţile reparării prejudiciului moral prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene
a Drepturilor Omului (Revista Naţională de Drept 8/62, 2013
6. C. Soltan, I. Taban - Răspundere civilă pentru prejudiciul cauzat de organele autorităţii publice (Legea
şi viaţa 6/38, 2016
7. G. Ardelean - Particularităţi ale acţiunii în justiţie pentru repararea prejudiciului ecologic cauzat de
minori (Legea şi viaţa 11/24, 2015