Tema 3.

Subiectele dreptului civil

Conţinuturi la curs:
3.1. Persoanele fizice – subiecte ele dreptului civil
3.2. Persoanele juridice- subiecte ale dreptului civil
3.3. Statul şi unităţile administrativ-teritoriale ca subiecte de drept civil

Obiective de referinţă: să definească importanţa şi trăsăturile distinctive ale subiectelor dreptului civil; să
stabilească statutul juridic al persoanelor fizice şi persoanelor juridice; să identifice distincţiile dintre capacitatea de
folosinţă şi capacitatea de exerciţiu; să argumenteze caracterele instituţiei tutelei şi curatelei; să argumenteze rolul şi
importanţa statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale ca subiecte de drept civil.

Repere de conţinut.
3.1. Persoanele fizice – subiecte ele dreptului civil
Subiectele raportului juridic civil sînt: persoanele fizice, persoanele juridice, statul şi unităţile administrativ-
teritoriale ca subiecte distincte.
Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea civilă. Aceasta este formată din:
 capacitatea de folosinţă şi,
 capacitatea de exerciţiu.
În dreptul civil sunt subiecte toate pesoanele care participă la relaţii juridice civile. Cunoaştem
următoarele categorii de subiecte ale dreptului civil:
a) Persoana fizică ca subiect individual;
b) Persoane juridică ca subiect colectiv;
c) Statul ca subiect special prin intermediul organelor şi instituţiilor sale;
Persoana fizica este omul, privit individual. La categoria persoane fizice se atribuie: cetăţenii RM, apatrizii,
cetăţenii străini.
Conform Codului Civil al RM – pentru ca să fie recunoscută ca subiect al dreptului civil persoana fizică
trebuie să posede capacitate juridică, care include capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu.
Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este posibilitatea acesteia de a avea drepturi si obligatii civile.
Această capacitate se recunoaste în egala masura tuturor persoanelor fizice indiferent de rasă naţionalitate şi alte
criterii.
Ea apare din momentul nasterii îl însoţeşte pe om toată viaţa lui si înceteaza odata cu moartea.
Capacitaea de folosinţă include dreptul la viaţă, dreptul de proprietate asupra bunurilor, dreptul de a se deplasa
liber, dreptul de a se ocupa cu orice activitate legală.
Capacitatea poate apărea şi înainte de naştere prin dreptul la mostenire, daca persoana se naste vie. Nimeni nu
poate fi lipsit de această capacitate, dar poate fi limitat numai în condiţiile legii şi de organele competente în cazul:
privării de libertate şi interzicerii de a se ocupa cu o anumită activitate (după legea penală sau administrativă), şi
lipsirea de drepturi părinteşti (după legea civilă).
Aşadar, capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi drepturi şi de a-şi asuma
obligaţii. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin aceea că aceasta nu
este generală şi egală, ci este specifică fiecăreia dintre acestea. O persoană juridică are doar drepturi şi obligaţii
izvorînd din scopul pentru care a fost înfiinţată, existînd aşadar principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a
persoanelor juridice.
Dobîndirea capacităţii de folosinţă:
1. Persoana fizică dobîndeşte această capacitate:
- de la naştere, ca regulă;
- din momentul concepţiei copilului, ca excepţie, cu condiţia însă de a se naşte viu (de interes major în cazul
în care şi acesta vine la moştenire).
2. Persoana juridică dobîndeşte această capacitate din momentul în care ia fiinţă. Are o capacitate de folosire
restrînsă chiar de la data actului de înfiinţare (adică înainte de înregistrare), cît priveşte drepturile ce se constituie în
favoarea ei.
Încetarea capacităţii de folosinţă:
1. pentru persoana fizică: încetează odată cu moartea ei, sau
la declararea judecătorească a morţii.
2. pentru persoana juridică în cazul dizolvării/lichidării.
Dizolvarea poate avea loc:
1. prin voinţa persoanelor care au constituit-o;
2. de drept:
- la împlinirea termenului pentru care a fost înfiinţată;
- în funcţie de realizarea sau de imposibilitatea realizării scopului propus;
- în cazul scăderii numărului membrilor organizaţiei sub limita stabilită de lege sau statut.
Capacitatea de exerciţiu presupune aptitudinea unei persoane de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma
obligaţii săvîrşind acte juridice.
 1. Persoana fizică dobîndeşte capacitatea de exercițiu deplină la vîrsta de 18 ani. Pînă la 7 ani persoana fizică
nu dispune de capacitate de exerciţiu. De la 7 ani are capacitatea de exerciţiu restrînsă, putînd face singură acte de
mică valoare şi de conservare, dacă nu-i pricinuiesc vreo vătămare.
Majorii sînt lipsiţi de capacitatea de exerciţiu în situaţia în care sînt puşi sub interdicţie de către instanţa de
judecată.
Astfel persoanele fizice pot fi:
 persoane deplin capabile, adică dispun de capacitate de exerciţiu deplină (au împlinit vîrsta de 18 ani);
 persoane cu capacitate de exerciţiu restrînsă (persoane fizice cu vîrsta între 7 ani şi 18 ani);
 persoane lipsite de capacitate de exerciţiu (prin hotărîre judecătorească).
Capacitatea de exerciţiu încetează la moartea persoanei sau în momentul punerii sub interdicţie.
Aşadar, capacitate de exercitiu a persoanei fizice este aptitudinea acesteia de a obţine prin acţiunile sale si de
a exercita drepturi civile, şi de a-si asuma personal obligatii. De obicei aceasta se exprimă prin posibilitatea de a semna
acte juridice civile (de valoare importantă), inclusiv contracte de orice gen şi alte acţiuni care generează drepturi şi
obligaţii.
Capacitatea deplină de exercițiu survine odată cu majoratul, adica la implinirea virstei de 18 ani.
Minorul poate dobîndi capacitate deplina de exercitiu în rezultatul căsătoriei înainte de vîrsta majoratului.
Desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei.
Persoanele care au împlinit vîrsta de 16 ani pot fi recunoscute ca avînd capacitate de exerciţiu deplină dacă
lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu acordul parinţilor, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de
întreprinzător.
Minorii în virstă de la 14 ani pot încheia acte juridice cu incuviinţarea parinţilor, adoptatorilor sau a curatorului.
Ei au dreptul fără consimţămîntul acestora:
1) să dispună de salariu, bursă şi de alte venituri proprii;
2) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări stiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii
sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale apărate de lege;
3) să facă depuneri în bănci şi să dispuna de ele conform legii.
Persoana fizică poate fi lipsită de capacitatea de exerciţiu (declarată ca incapabilă ), numai de către instanţa
de judecată, în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) cînd nu poate conştientiza sau dirija
acţiunile sale. În acest caz asupra ei se instituie tutela, care are grijă de persoană şi gestionează bunurile sale. Actele
juridice în numele persoanei fizice declarate incapabile se încheie de către tutore.
Orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobîndit potrivit legii. Numele cuprinde numele şi
prenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi patronimicul.
În acelaşi timp persoana are dreptul la respectul numelui sau. Cel care utilizează numele altuia poartă
raspundere de toate prejudiciile care rezulta din aceasta .
Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îsi are locuinţa statornică sau principală. Se
consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atîta timp cît nu şi-a stabilit un altul.
Resedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa temporară sau secundară.
Domiciliul minorului în virsta de pîna la 14 ani este la părinţii săi sau la acel părinte la care locuieşte
permanent.
Persoana fizică poate fi declarată disparută fără veste dacă lipseşte de la domiciliu cel puţin un an din
ziua primirii ultimelor stiri despre locul aflării ei. Dispariţia se declară de instanţa de judecată la cererea
persoanei interesate.
În cazul cînd persoana lipseşte mai mult de 3 ani de la domiciliu sau lipsesc ştiri despre locul unde se află
sau, dupa 6 luni, dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau dacă sunt motive a presupune
ca a decedat în urma unui anumit accident, atunci ea poate fi declarată decedată la fel prin hotărîre a instanţei de
judecată.
Persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoana juridică, din
momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.
3.2. Persoanele juridice- subiecte ale dreptului civil
Marea majoritate a subiectelor colective de drept o constituie persoanele juridice. Noţiunea de persoană
juridică este creaţia dreptului civil. Acest subiect de drept nu trebuie confundat cu alte subiecte colective de drept. Nu
toate subiectele colective de drept sunt persoane juridice. Sunt recunoscute ca persoane juridice organizaţiile care
dispun de un patrimoniu distinct, pot dobîndi din nume propriu drepturi patrimoniale şi drepturi personale
nepatrimoniale şi pot să-şi asume obligaţii, să figureze ca reclamanţi şi reclamaţi în instanţa judecătorească.
Sunt persoane juridice: a) întreprinderea şi alte organizaţii de stat, care funcţionează în baza
autofinanţării, dispun de mijloace fixe şi circulante şi au un bilanţ independent; b) instituţiile şi alte organizaţii de stat
care sunt finanţate din bugetul de stat, ai căror conducători se bucură de drepturile de ordonatori de credite; c) organizaţiile
de stat finanţate din alte izvoare şi care au un plan financiar independent şi un bilanţ independent; d) organizaţiile
nestatale (sindicatele, organizaţiile de tineret, asociaţiile, fundaţiile, uniunile de creaţie etc.); e) alte subiecte colective de
drept (unităţi cooperatiste, societăţi comerciale, companii, regii autonome etc.).
Persoana juridică are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu determinata de scopul pentru care a fost înfiinţată. Dat
fiind faptul că scopul nu este acelaşi la fiecare persoană juridică, nici capacitatea lor juridică nu coincide. Capacitatea
lor juridică, de regulă, începe de la data înregistrării, sau de la data aprobării statutului sau regulamentului subiectului
colectiv de drept.
Persoana juridică este considerată în esenţă un subiect colectiv al dreptului civil, cu toate că în legislaţie deja
este reglementată posibilitatea înfiinţării persoanelor juridice unipersonale, adică ca unic fondator şi proprietar este o
persoană fizică.
Persoana juridică este organizaţia care are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest
patrimoniu, poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-
şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţa de judecată.
Din definiţie putem deduce elementele constitutive ale persoanei juridice şi anume:
- are un patrimoniu distinct de cel al proprietarilor
- în relaţiile cu alte persoane pentru obligaţiile sale poartă răspundere cu întreg patrimoniul, adică
activitatea o desfăşoară pe riscul şi contul propriu;
- activează din nume propriu (sub denumirea sa de firmă) obţinînd drepturi şi obligaţii patrimoniale şi
personale nepatrimoniale,
- poate fi reclamant şi pîrît în instanţa de judecată.
Se cunosc mai multe categorii de persoane juridice:
- de drept public, la care se referă organele statale şi alte organizaţii cu caracte public sau
- de drept privat, la care se referă societăţile comerciale şi organizaţiile obşteşti
Toate acestea în relaţiile civile, sunt situate pe poziţii de egalitate juridică.
Persoanele juridice de drept privat pot avea: scop comercial şi scop necomercial.
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobîndeşte la data înregistrării de stat şi încetează la data
radierii ei din registrul de stat.
Persoana juridică cu scop comercial poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este
prevăzută în actul de constituire.
Persoana juridică cu scop necomercial poate desfăşura numai activitatea prevăzută de lege şi de actul de
constituire.
Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este exercitată de la data constituirii, îsi execută drepturile şi
obligaţiile prin administrator. Au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege sau prin actul de
constituire, sînt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama
persoanei juridice.
Persoana juridică activează în baza contractului de constituire sau în baza contractului de constituire şi a
statutului, sau doar în baza statutului.
Persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării ei de stat. În actul de constituire al societăţii
comerciale trebuie să se indice:
a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al fondatorului persoană
fizică; denumirea, sediul, nationalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridică;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participaţiunile asociaţilor, modul şi termenul lor de vărsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost făcute asemenea
aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii;
h) modul de reprezentare; i) filialele şi reprezentanţele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.
Persoana juridică participă la raporturile juridice numai sub denumire proprie, stabilită prin actele de
constituire şi înregistrată în modul corespunzător. Aceasta nu poate fi inregistrată dacă denumirea ei coincide cu
denumirea unei alte persoane juridice înregistrate deja. Persoana juridică are un sediu, indicat în actele de constituire.
Stabilirea şi schimbarea sediului sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat. Adresa poştală a
persoanei juridice este cea de la sediu. Persoana juridica poate avea şi alte adrese pentru corespondenţă. Persoana
juridică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul ce îi aparţine.

3.3. Statul şi unităţile administrativ-teritoriale ca subiecte de drept civil.

Statul şi unităţile administrativ-teritoriale participă la raporturile juridice civile pe poziţii de egalitate cu
celelalte subiecte de drept. Statul participă în calitate de subiect de drept atît în raporturi juridice interne, cît şi în
raporturi juridice de drept internaţional.
În dreptul intern statul apare ca subiect de drept mai întîi în raporturile juridice de drept constituţional. De
exemplu, statul apare ca subiect de drept constituţional în raporturile de cetăţenie sau în condiţiile cînd este garant al
anumitor drepturi ale cetăţenilor. El, de asemenea, poate fi subiect al raporturilor juridice administrative, civile,
financiare, funciare ş.a.
În raporturile juridice internaţionale statul este subiect de drept indiferent de suprafaţă, numărul de locuitori,
potenţialul economic, militar etc.
În unele raporturi juridice participă nu statul, ci organele sale.