Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Condiţiile de validitate ale actelor juridice civile sunt acele cerinţe formale
stabilite de lege sau de părţi, respectarea cărora face ca actul să aibă efecte juridice.
Elementele esenţiale pentru validitatea actului sînt: capacitatea participanţilor de a
încheia actul juridic; consimţămîntului liber; obiectul; cauza.
1) Capacitatea de a încheia acte juridice constă în faptul pentru ca o persoană
să poată încheia acte juridice este necsar să aibă capacitate juridică.
) Cauza (scopul) actului juridic este determinată de scopul lui şi trebuie să fie
legală şi fermă. Actul juridic civil incheiat fara cauza ori fondat pe o cauza falsa
sau ilicita nu poate avea nici un efect. Este ilicita cauza care contravine legii,
ordinii publice sau bunelor moravuri. Nu poate fi recunoscut ca valabil un act
fictiv (de formă ) sau simulat (care acoperă altă tranzacţie). Cauza este
prezumată pînă la dovada contrarie. Drept urmare, cel care invocă inexistenţa
cauzei trebuie să dovedească acest fapt.
) Forma actului juridic.
Actul juridic poate fi încheiat verbal, în scris sau în formă autentică. Forma
este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres
prevăzute de lege. Actul juridic care poate fi încheiat verbal se considera
încheiat şi în cazul în care comportamentul persoanei arată vădit voinţa de a-l
încheia. Actul juridic pentru care legea sau acordul părţilor nu stabileşte forma
scrisă sau autentică poate fi încheiat verbal. Actul juridic care se execută chiar
la încheierea lui poate fi încheiat verbal.
Trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre
persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea
obiectului actului juridic depăşeste 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de
lege, indiferent de valoarea obiectului. Nerespectarea formei scrise a actului
juridic face să interzică părţilor dreptul de a cere, în caz de litigiu, proba cu
martori pentru dovedirea actului juridic.
Forma autentică a actului juridic este obligatorie în cazurile: a) stabilite de lege;
b) prevăzute prin acordul părţilor, chiar dacă legea nu cere forma autentică.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. Actul juridic ce
are ca obiect bunuri imobile urmeaza sa fie înregistrat în modul stabilit prin
lege.
Reprezentantul si procura
Actul juridic incheiat de o persoana (reprezentant) în numele unei alte persoane
(reprezentat) în limitele imputernicirilor da nastere, modifica sau stinge
drepturile si obligatiile civile ale reprezentatului.
Reprezentantul poate sa transmita împuternicirile altei persoane numai în cazul
în care este împuternicit de reprezentat (substituire) sau în cazul în care aceasta
o cer interesele reprezentatului. Reprezentantul trebuie sa înştiinţeze despre
acest fapt cît mai curînd reprezentatul. În cazul în care nu îndeplineşte această
obligaţie, reprezentantul poartă răspundere pentru acţiunile substituitorului ca
pentru acţiuni proprii.
Dacă o persoană încheie un act juridic în numele unei alte persoane fără a avea
împuterniciri pentru reprezentare sau cu depăşirea împuternicirilor, actul juridic
va fi valabil pentru reprezentat numai dacă acesta îl confirma ulterior atît
expres, cît şi prin acţiuni concludente.
De obicei împuternicirile reprezentantului se confirmă printr-o procură.
Procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să
fie autentificată notarial.
Procurile autentificate, conform legii, de autorităţile administraţiei publice
locale sunt echivalate cu procurile autentificate notarial. Sunt echivalate cu
procurile autentificate notarial procurile eliberate de:
a) spitale, sanatorii şi alte instituţii medicale în cazul în care sînt autentificate
de şefii acestor instituţii, de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef,
sau de medicul de gardă;
b) militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, instituţiilor sau
instituţiilor de invăţămînt militar unde nu există birouri notariale sau alte organe
care îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale
militarilor, autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei
respective;
c) persoane care ispăşesc pedeapsa în locuri de privaţiune de libertate,
autentificate de şeful instituţiei respective;
Procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul de
muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, a corespondenţei, inclusiv a
coletelor şi mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul
de muncă sau de studii al persoanei care eliberează procura, de organizaţia de
exploatare a locuintelor de la domiciliul persoanei care elibereaza procura sau
de administraţia instituţiei medicale în care este internată persoana care
eliberează procura.
Persoana care a eliberat procură o poate anula în orice moment, iar persoana
căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment. Orice clauză
contrară este nulă. O dată cu încetarea valabilităţii procurii, încetează
valabilitatea procurii de substituire. La încetarea valabilităţii procurii, persoana
căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sînt obligaţi să restituie imediat
procura. Reprezentantul comercial este persoana care reprezintă de sinestătător
şi permanent interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în
vederea gestionării afacerii.
Termenul în interiorul căruia persoana poate să-şi apere dreptul încălcat, pe calea
intentării unei acţiuni în instanţa de judecată se numeşte termen de prescripţie.
Termenul general de prescripţie este de 3 ani.
Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la
acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia sa afle
despre încălcarea dreptului.
Curgerea termenului de prescriptie extinctivă se suspendă dacă:
a) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră;
b) executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);
c) creditorul sau debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de
război;
Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe:
a) în cazul intentării unei acţiuni în modul stabilit;
b) în cazul în care debitorul săvîrşeşte acţiuni din care rezultă că recunoaşte
datoria.
(2) După întreruperea cursului prescripţiei extinctive, începe să curgă un nou
termen. Timpul scurs pîna la întreruperea cursului prescripţiei extinctive nu se
include în noul termen de prescripţie extinctivă.
Tema 6 : patrimoniul
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are o
persoană şi care sînt evaluabile în bani. Caracterele patrimoniului:
1. Este o universalitate juridică, cuprinde un activ şi un pasiv legate între ele. Este
distinct de drepturile şi obligaţiile ce îl compun, schimbările produse cu privire la
acestea neafectînd patrimoniul ca unversalitate;
2. Orice persoană are în mod obligatoriu un patrimoniu, acesta fiind format atît din
drepturile prezente cît şi din cele viitoare;
3. Patrimoniul este inerent persoanei, adică nu poate exista persoană fără
patrimoniu sau patrimoniu fără persoană. În totalitatea sa nu poate fi transmis prin
acte între vii, dar este transmisibil însă pentru cauză de moarte;
4. O persoană nu poate avea decît un patrimoniu, ca regulă. Excepţii: a) în cadrul
unei familii pot exista mai multe mase de bunuri: masa bunurilor comune ale
soţilor, masa bunurilor proprii (dobîndite anterior căsătoriei, sau în timpul
căsătoriei prin donaţie, testament, moştenire); b) acceptarea moştenirii sub
beneficiu de inventar (în limita activului evită contopirea patrimoniului
moştenitorului cu cel al defunctului).
Funcţiile patrimoniului:
1. Garanţie a satisfacerii creditorilor chirografari. Creditorii care nu şi-au construit
o garanţie asupra bunurilor debitorului (gaj, ipotecă) se numesc chirografi. Aceştia
pot cere justiţiei să fie urmărite oricare din bunurile aflate în patrimoniul
debitorului la momentul respeciv. Debitorul poate dispune de bunurile sale, le
poate chiar înstrăina, cu condiţia ca aceasta să nu fie făcută în frauda creditorilor
săi.
2. Explică subrogaţia reală, fenomenul prin care un lucru ia locul unui alt lucru în
patrimoniu. În cazul patrimoniului există o permanentă subrogaţie reală datorită
faptului că patrimoniul constituie o universalitate de drept (universalitate juridică),
în interiorul căreia drepturile şi obligaţiile ce îl compun nu sînt considerate în mod
separat, ut singuli, ci împreună, ca valori legate între ele, care, pe parcursul
existenţei patrimoniului pot fi înlocuite cu alte valori, fără ca fiinţa universalităţii
să fie afectată.
Valorile nou intrate în acest patrimoniu se subrogă celor ieşite şi capătă aceeaşi
poziţie juridică pe care au avut-o acestea din urmă. Subrogaţia reală poate fi de 2
feluri:
cu titlu universal, care operează automat în cazul vînzării-cumpărării: preţul ia
locul bunului;
cu titlu particular, referitoare la un bun privit izolat în cadrul patrimoniului,
care nu operează automat, ci în temeiul unor dispoziţii legale. Exemplu: ipoteca se
strămută asupra sumei de bani primită ca indemnizaţie de asigurare.
Regimul juridic al bunurilor : Bunuri aflate liber in circuitul civil,bunuri cu
regim limitat (armele,substantele narcotice etc) si bunuri excluse din circuitul
civil(subst.radioactive etc)
Clasificarea bunurilor.
1. După însuşirile lor fizice:
a) bunuri corporale: cele care au o înfăţişare concretă, materială, pot fi percepute
cu propriile noastre simţuri;
b) bunuri incorporale: cele care au o existenţă abstractă (drepturi reale, drepturi de
creanţă).
1. După cum se consumă sau nu, de la prima întrebuinţare distingem:
a) bunuri consumptibile;
b) bunuri neconsumptibile. Utilitate practică a clasificării: numai asupra bunurilor
neconsumptibile se pot constitui drepturi care să poată permite o întrebuinţare
prelungită, cu obligaţia de a fi restituite în natură.
2. După cum se pot înlocui unele cu altele avem: a) bunuri fungibile, şi b) bunuri
nefungibile.(fungibil este egal cu inlocuit)
Utilitate practică: debitorul unui lucru fungibil se liberează de obligaţia sa
predîndă creditorului, un bun de acelaşi gen. Debitorul unui lucru nefungibil se
liberează numai dacă predă debitorului său, exact lucrul determinat prin obligaţia
asumată.
3. După cum se pot, sau nu, divide:
a) divizibile: se pot împărţi, fără ca prin aceasta să-şi piardă valoarea economică;
b) indivizibile.
Utilitate practică: în cazul împărţirii (ex.: la masa testamentară).
4. După cum au o existenţă de sine stătătoare, independente sau nu:
a) principale;
b) accesorii.
5. După cum pot fi mutate dintr-un loc în altul, fără a li se altera substanţa:
A) Bunuri mobile:
a) bunuri mobile corporale, care sînt caracterizate astfel prin natura lor: se mişcă
prin forţa lor proprie (animalele) sau prin intervenţia unei forţe străine;
b) titlurile la purtător: sînt un înscris constatator al unui drept de creanţă, care nu
are decît valoarea unui instrument de probă în care este încorporat dreptul
creditorului la plata sumei, înscrisă în titlu. Ex.: acţiunile societăţilor comerciale,
obligaţiunile, biletele, voucherele etc.
c) bunuri mobile incorporale, care reprezintă toate drepturile şi acţiunile în justiţie
care nu sînt imobile;
- drepturile reale asupra mobilelor, cu excepţia proprietăţii şi anume: uzul,
uzufructul, dreptul de gaj, ipoteca.
- drepturile de creanţă.
- părţile asociaţilor în cadrul societăţilor comerciale, care exprimă aportul cu care
asociatul participă la constituirea capitalului social.
- drepturile intelectuale: dreptul de autor; dreptul de proprietate intelectuală; fondul
de comerţ.
d) bunuri mobile prin anticipare, sînt bunuri care la momentul încheierii
contractului erau imobile, dar contractul se încheie pentru ca acestea să fie separate
de suportul pe care se aflau (o recoltă).
B) Bunuri imobile:
a) bunuri imobile prin natura lor: sînt fixate de sol, indiferent dacă încorporarea are
un caracter definitiv sau provizoriu;
b) bunuri imobile prin destinaţie: sînt bunuri mobile prin natura lor, dar considerate
ca imobile, datorită faptului că sînt legate de un bun imobil, al cărui accesoriu îl
constituie.
Condiţii pentru ca un bun mobil să devină imobil prin destinaţie:
1) ambele bunuri să aparţină aceluiaşi proprietar; 2) între cele două bunuri să existe
un raport obiectiv de destinaţie, prin afectarea bunului mobil la exploatarea sau
serviciul bunului imobil.
c) bunurile imobile prin dreptul la care se referă: drepturile care poartă asupra unor
lucruri imobile, acţiunile în justiţie referitoare la bunuri imobile.
Importanţa distincţiei dintre bunurile mobile şi imobile:
1. Înstrăinarea bunurilor imobile este supusă publicităţii imobiliare, pe cînd cea a
bunurilor mobile se realizează prin simpla lor transmitere.
2. Imobilele pot fi ipotecate;
3. Mobilele pot fi gajate.
4. Posesia în materie imobiliară poate duce la dobîndirea dreptului de proprietate
asupra bunului altuia, prin trecerea timpului.
5. În materie de mobile, posesia prezumă proprietatea.
6. Cu privire la instanţa competentă să judece litigiul:
imobile: instanţa de la locul situării bunului;
mobile: instanţa domiciliului pîrîtului.
7. Procedura executării silite este diferită după cum bunul este mobil sau imobil.
8. Cu privire la capacitate: dispoziţiile legale sînt mai severe în materie imobiliară.
9. Bunurile soţilor au regim diferit după cum este vorba de bunuri mobile sau
imobile. Înstrăinarea bunurilor imobile se poate face doar cu consimţămîntul
ambilor soţi.
Tema 7 :proprietatea
Noţiunea proprietăţii se foloseşte în sens economic, desemnînd relaţii sociale
legate de procesul de producere şi repartiţie a bunurilor materiale, şi în sens juridic,
desemnînd totalitatea de norme juridice ce reglementează relaţiile referitoare la
aparteneţa bunurilor materiale.
Dreptul de proprietate presupune existenţa a trei elemente (atribute): dreptul de
posesiune, stăpînirea efectivă a bunurilor; dreptul de folosinţă, adică posibilitatea
de autiliza economic bunul şi a-i folosi fructele. Dreptul de folosinţă include şi
libertatea persoanei de a nu folosi bunul; şi dreptul de dispozitie asupra bunului,
adică posibilitatea de a determina soarta acestui bun (înstrăinarea – vinzarea,
donarea, distrugerea) .
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate sunt exclusivitatea şi
perpetuitatea. Caracterul exclusiv (exclusivitatea) rezultă din faptul că potrivit
acestuia “proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura şi a dispune de un
lucru în mod exclusiv”.
Noţiunea de drept exclusiv scoate în evidenţă că acest drept se exercită numai de
titularul său, cu toate atributele recunoscute, dreptului sau (posesia, folosinţa şi
dispoziţia) prin excluderea altor persoane
Caracterul perpetuu sau perpetuitatea dreptului de proprietate presupune că
durata sa este nelimitată în timp şi în consecinţă nu se poate stinge prin
neîntrebuinţare din partea titularului, deci, nici după moartea lui.
Deşi obiect al dreptului de proprietate îl constituie bunurile mobile şi imobile
Legislaţia civilă prevede două principale forme de proprietate:
- publică adică proprietatea ce aparţine statului şi,
- privată (particulară) ce aparţine unei persoane sau unui grup de persoane
(comună)