VERBUL

Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă acţiunea, starea sau existenţa.
El îşi schimbă forma după timp, persoană, număr.

CATEGORII GRAMATICALE (morfologice)

■ modul
■ timpul
■ persoana
■ numărul
■ diateza

CONJUGĂRILE

→ fiecare acţiune (verb) are un nume exprimat prin modul infinitiv.

După terminaţia la infinitiv, verbul se grupează în patru conjugări:

I ( a): a cânta, a mânca, a sta, a lucra, a ara Maria cântase cândva la vioară.
a II-a ( ea): a vedea, a tăcea, a bea, a şedea Au văzut împreună filmul.
a III-a ( e): a face, a spune, a zice, a crede, a spune, a merge  Ai spus că vei aduce cartea!
a IV-a ( i;  î): a citi, a hotărî, a iubi, a coborî, a şti Nepoţii citiseră toate cărţile bunicului.

CLASIFICARE
1. După înţeles:

a) predicative
(au înţeles de sine stătător şi formează singure predicat verbal): Băiatul citeşte.

b) nepredicative
(nu au înţeles de sine stătător şi nu pot forma singure predicat):

■ copulative (nu au înţeles de sine stătător şi intră în alcătuirea unui predicat nominal alături de un
nume predicativ):
- a fi: Vremea e rece. - a se face: Crescând, s-a făcut înţelegător.
- a deveni: A devenit matur. - a părea: Copiii lui păreau educaţi.
- a ieşi: Sandu a ieşit arhitect. - a rămâne: Au rămas împreună.
- a ajunge: A ajuns actor.

1
 ■ auxiliare ═ instrumente gramaticale care ajută la formarea modurilor şi a timpurilor
compuse şi a diatezei pasive: a fi, a avea, a voi/ a vrea

El a mers la şcoală.

— a fi: intră în alcătuirea - indicativului viitor anterior: Vor fi spus.

- conjunctivului perfect: Să fi spus.
- infinitivului perfect: Era obositor a fi alergat 10 Km.
- diateza pasivă: Această poezie a fost recitată.

— a avea: - intră în alcătuirea indicativului perfect compus

- intră în alcătuirea condiţionalului prezent şi perfect: aş, ai, ar, am, aţi, ar

— a vrea: - intră în structura indicativului viitor şi viitor anterior: voi, vei, va, vom, veţi, vor

2. După posibilitatea de a avea forme pentru toate persoanele:

a) personale (au forme pentru toate persoanele): a scrie, a citi, a lucra, a coborî
b) impersonale ca sens şi unipersonale ca formă (au formă numai pentru persoana a III-a, singular):
ninge, plouă, se cuvine, trebuie, se întâmplă, a lătra, a merita, a ajunge, a rămâne
Rămâne cum am stabilit.

3. După posibilitatea de a avea un complement direct:

a) tranzitive (permit un complement direct): a spune, a vedea, a citi (ex.: văd ceva; văd pe cineva).
Elevul spune poezia. (ce spune ? → poezia = complement direct)
∟ verb tranzitiv

c) intranzitive (nu permit un complement direct): a merge, a se gândi.

Excursioniştii merg pe cărările ştiute.
∟verb intranzitiv
(pe unde merg? → pe cărările = complement circumstanţial de loc).

VALORILE VERBULUI A FI

2
 ■ Verb copulativ:
PN
Frunzele sunt uscate.
vb. cop.+ nume predicativ/adj.

■ Verb auxiliar:

PV PN
Aş fi vorbit ∕1 dacă nu eram timid.∕ 2
vb. auxiliar vb. copulativ

■ Verb predicativ:
- când are următoarele sensuri: a exista, a se afla, a se găsi, a dura, a dăinui, a se întâmpla,
a proveni, a rula ...

PV
— Era varză în piaţă ? (a se afla)

PV
— Cât erau bananele ? (a costa)

PV
— Cursul e de 2 luni. (a dăinui)

PV
— La sala palatului a fost un concert. (a rula)

PV
— Bunicii mei sunt din Arad. (a proveni)

ATENŢIE!
Verbul a fi se scrie cu doi i la:
● conjunctiv: (tu) să fii
● imperativ: fii
● gerunziu: fiind

VERBE INTRANZITIVE

1. Verbe de mişcare: a merge, a fugi

2. Verbe impersonale: plouă, tună, ninge
3. Verbe unipersonale: trebuie, se cuvine
4. Verbe reflexive: a se gândi, a-şi aminti
5. Verbe copulative: a fi, a deveni, a ajunge, a însemna
6. Verbe la diateza pasivă

3
 MODURILE VERBULUI
MODUL este forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care vorbitorul prezintă acţiunea.

∰ MODURI PERSONALE (predicative):

■ INDICATIV
→ arată o acţiune sigură, reală şi are toate timpurile

- PREZENT
→ Indică desfăşurarea acţiunii în momentul vorbirii.

→ Conjugarea I:
(eu) învăţ, (tu) înveţi, (el/ea) învaţă, (noi) învăţăm, (voi) învăţaţi , (ei) învaţă

→Conjugarea a II-a:
(eu) par, (tu) pari, (el/ea) pare, (noi) părem, (voi) păreţi, (ei) par

→ Conjugarea a III-a:
(eu) merg, (tu) mergi, (el/ea) merge, (noi) mergem, (voi) mergeţi, (ei) merg

→ Conjugarea a IV-a:
(eu) dorm, (tu) dormi, (el/ea) doarme, (noi) dormim, (voi) dormiţi, (ei) dorm

(a) învăţa: învăţ (a) lucra: lucrez (a) afla: aflu

înveţi lucrezi afli
învaţă lucrează află
învăţăm lucrăm aflăm
învăţaţi lucraţi aflaţi
învăţă lucrează află

■ Alte valori temporale:

• un adevăr general: ,,Apa trece, pietrele rămân.”
• un viitor: Mâine merg la bunici.
• un trecut: Mihai Viteazul îi înfrânge pe turci la Călugăreni în anul 1595.
• o acţiune repetată în mod obişnuit: Trenul pleacă la ora zece.

- IMPERFECT

4
 → Exprimă o acţiune trecută, care se desfăşoară în acelaşi timp cu o altă acţiune trecută, arătând
durata sau repetarea.
(Într-o naraţiune, imperfectul e folosit în descrierea cadrului de desfăşurare a acţiunii.)

→ Conjugarea I:
(eu) învăţam, (tu) învăţai, (el/ea) învăţa, (noi) învăţam, (voi) învăţaţi, (ei) învăţau

→ Conjugarea a II-a:
(eu) păream, (tu) păreai, (el/ea) părea, (noi) păream, (voi) păreaţi, (ei) păreau

→ Conjugarea a III-a:
(eu) mergeam, (tu) mergeai, (el/ea) mergea, (noi) mergeam, (voi) mergeaţi, (ei) mergeau

→ Conjugarea a IV-a:
(eu) dormeam, (tu) dormeai, (el/ea) dormea, (noi) dormeam, (voi) dormeaţi, (ei) dormeau

(a) învăţa: învăţam (a) părea: păream (a) merge: mergeam

învăţai păreai mergeai
învăţa părea merg
învăţam păream mergeam
învăţati păreaţi mergeaţi
învăţau păreau mergeau

■ Sufixele de imperfect sunt:

a
şi
 ea 

■ Alte valori temporale:

• o acţiune repetată în mod obişnuit: În copilărie, bunica ne spunea poveşti.
• o cerere politicoasă, o rugăminte, o dorinţă: Doream să discutăm.
• un viitor în trecut: Maria îşi făcea bagajul pentru că pleca în două ore.

- PERFECT SIMPLU
→ Exprimă în limba literară, o acţiune petrecută şi încheiată în trecut.

(În limba literară, perfectul simplu este timpul povestirii la persoana a III-a. În limba vorbită este folosit
doar în anumite regiuni ale ţării (în Oltenia, mai ales!) şi exprimă o acţiune terminată de curând, deosebindu-
se, în acest caz de perfectul compus.)

→ Conjugarea I:

5
(eu) învăţai, (tu) învăţaşi, (el/ea) învăţă, (noi) învăţarăm, (voi) învăţarăţi, (ei) învăţară

→ Conjugarea a II-a:
(eu) părui, (tu) păruşi, (el/ea) păru, (noi) părurăm, (voi) părurăţi, (ei) părură

→ Conjugarea a III-a:
(eu) mersei, (tu) merseşi, (el/ea) merse, (noi) merserăm, (voi) merserăţi, (ei) merseră

→ Conjugarea a IV-a:
(eu) dormii, (tu) dormişi, (el/ea) dormi, (noi) dormirăm, (voi) dormirăţi, (ei) dormiră

(a) învăţa: învăţai (a) părea: părui

învăţaşi păruşi
învăţă păru
învăţarăm părurăm
învăţarăţi părurăţi
învăţară părură

■ Sufixele perfectului simplu sunt:  a 

u
 se 
i 

■ Desinenţele perfectului simplu sunt:

- persoana I, singular:  i 
- persoana a II-a, singular:  şi 
- persoana a III-a, singular: 
- persoana I, plural:  răm 
- persoana a II-a, plural:  răţi 
- persoana a III-a, plural:  ră 

- PERFECT COMPUS
→ Exprimă o acţiune trecută şi terminată în momentul vorbirii.

(Într-o naraţiune din comunicarea curentă şi orală, perfectul compus se foloseşte pentru a prezenta
acţiunile, evenimentele.)

→ Conjugarea I:
(eu) am învăţat, (tu) ai învăţat, (el/ea) a învăţat, (noi) am învăţat, (voi) aţi învăţat, (ei) au învăţat

→ Conjugarea a II-a:

6
(eu) am părut, (tu) ai părut, (el/ea) a părut, (noi) am părut, (voi) aţi părut, (ei) au părut

→ Conjugarea a III-a:
(eu) am mers, (tu) ai mers, (el/ea) a mers, (noi) am mers, (voi) aţi mers, (ei) au mers

→ Conjugarea a IV-a:
(eu) am dormit, (tu) ai dormit, (el/ea) a dormit, (noi) am dormit, (voi) aţi dormit, (ei) au dormit

■ Structura:
→ e alcătuit din forme specifice ale verbului auxiliar a avea + participiul verbului de conjugat
→ formele inverse ale perfectului compus sunt arhaice şi se păstrează în poezia populară:
Datu  mi  te  a… !

(a) învăţa: am (a) părea: am

ai ai
a a
am învăţat am părut
aţi aţi
au au

■ Alte valori temporale:

• un adevăr general: Totdeauna a plouat mult în noiembrie.
• un viitor: Nu fii neliniştit, în două minute am plecat.

- MAI  MULT  CA  PERFECTUL

→ Exprimă o acţiune trecută şi terminată înaintea altei acţiuni trecute.

(În limba vorbită mai-mult-ca-perfectul este folosit destul de rar.)

→ Conjugarea I:
(eu) învăţasem, (tu) învăţaseşi, (el/ea) învăţase, (noi) învăţaserăm, (voi) învăţaserăţi, (ei) învăţaseră

→ Conjugarea a II-a:
(eu) părusem, (tu) păruseşi, (el/ea) păruse, (noi) păruserăm, (voi) păruserăţi, (ei) păruseră

→ Conjugarea a III-a:
(eu) mersesem, (tu) merseseşi, (el/ea) mersese, (noi) merseserăm, (voi) merseserăţi, (ei) merseseră

→ Conjugarea a IV-a: (eu) dormisem, (tu) dormiseşi, (el/ea) dormise, (noi) dormiserăm, (voi)
dormiserăţi, (ei) dormiser

7
 (a) învăţa: învăţasem (a) dormi: dormisem
învăţaseşi dormiseşi
învăţase dormise
învăţaserăm dormiserăm
învăţaserăţi dormiserăţi
învăţaseră dormiseră

■ Sufixul caracteristic mai  mult  ca  perfectului este: -se-, iar el urmează după sufixul de perfect simplu.

■ Alte valori temporale:

o scuză politicoasă: Venisem să discutăm despre concurs.

- VIITOR
→ Exprimă o acţiune care se va desfăşura după momentul vorbirii.

→ Conjugarea I:
(eu) voi învăţa, (tu) vei învăţa, (el/ea) va învăţa, (noi) vom învăţa, (voi) veţi învăţa, (ei) vor învăţa

→ Conjugarea a II-a:
(eu) voi părea, (tu) vei părea, (el/ea) va părea, (noi) vom părea, (voi) veţi părea, (ei) vor părea

→ Conjugarea a III-a:
(eu) voi merge, (tu) vei merge, (el/ea) va merge, (noi) vom merge, (voi) veţi merge, (ei) vor merge

→ Conjugarea a IV-a:
(eu) voi dormi, (tu) vei dormi, (el/ea) va dormi, (noi) vom dormi, (voi) veţi dormi, (ei) vor dormi

- Are o formă literară specifică scrisului, alcătuită din verbul auxiliar a vrea + infinitivul verbului de conjugat.

(a) merge: voi

vei
va
vom învăţa
veţi
vor

8
 ■ Structura:
—,,o“ invariabil + conjunctivul prezent al verbului de conjugat:
O să dansez rap.

— verbul auxiliar ,,a avea“ la indicativ, prezent + conjunctivul, prezent al verbului de

conjugat: Am să mănânc mai încolo.

— forme ale verbului ,,a vrea“ rezultate din căderea consoanei „v-“ + infinitivul, prezent al
verbului de conjugat:
Oi vedea ce oi face.

— forme inverse, învechite, care apar numai în limbajul poetic: „Sosi-va o vreme“.

■ Alte valori temporale:

• ordin: O să aduci imediat cărţile.
• un viitor în trecut: Mircea cel Bătrân va obţine la Rovine o victorie răsunătoare.

- VIITOR ANTERIOR
→ Exprimă o acţiune viitoare, terminată înaintea altei acţiuni viitoare:

Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult !

(M. Eminescu - Departe de tine ...)
(Este un timp verbal învechit, care a fost înlocuit în limba vorbită prin viitorul propriu-zis)

■ Structura:
— viitorul anterior este alcătuit din verbul auxiliar a fi la viitor + participiul verbului de conjugat

(a) citi: voi

vei
va
vom fi citit
veti
vor

9
■ CONJUNCTIV
- prezent: să mănânc
- perfect: să fi mâncat
→ Arată o acţiune posibilă, realizabilă.
apare: a) mai ales, în propoziţii subordonate;
b) în propoziţii independente cu valoare exclamativă
a) Doresc/1 să particip la olimpiadă/2.
b) Să treci mâine pe la mine/1.

■ Conjunctiv fără conjuncţie:

- Facă ce  o face. (să facă)
- Ducă  se unde vrea. (să se ducă)

■ Funcţii sintactice: PV PV PV
- predicat verbal (când verbul e predicativ): Nu vrea / să meargă la şcoală. /2
1

PV PN
- predicat nominal (când verbul e copulativ): Ar vrea/1 să pară deştept./2

■ Timpurile:
- prezent: conjuncţia să + formele de prezent.
- perfect: conjuncţia să + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat

■ CONDIŢIONAL-OPTATIV

- prezent: aş mânca
- perfect: aş fi mâncat
→ Exprimă o acţiune realizabilă ce depinde de o condiţie; exprimă o dorinţă.
aş vrea = exprimă o dorinţă
aş avea = exprimă o acţiune posibilă, care depinde de o condiţie

→ Conjugarea I:
(eu) aş învăţa, (tu) ai învăţa, (el/ea) ar învăţa, (noi) am învăţa, (voi) aţi învăţa, (ei) ar învăţa

→ Conjugarea a II-a:
(eu) aş părea, (tu) ai părea, (el/ea) ar părea, (noi) am părea, (voi) aţi părea, (ei) ar părea

→ Conjugarea a III-a:
(eu) aş merge, (tu) ai merge, (el/ea) ar merge, (noi) am merge, (voi) aţi merge, (ei) ar merge

→ Conjugarea a IV-a:
(eu) aş dormi, (tu) ai dormi, (el/ea) ar dormi, (noi) am dormi, (voi) aţi dormi, (ei) ar dormi

10
→ Forme inverse (folosite în blesteme sau înjurături):
- Lua  te  ar naiba!
■ Timpurile:
- prezent: verbul auxiliar a avea + infinitivul verbului de conjugat
aş merge am intra
ai apărea aţi ieşi
ar hotarî ar mânca

- perfect: verbul auxiliar a avea + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat

aş intrat
ai apărut
ar vorbit
am fi mers
aţi hotărât
ar jucat

■ IMPERATIV
Mănâncă! Mâncaţi!

→ Exprimă o dorinţă, o poruncă, un îndemn, un ordin, o urare ş.a.

Adu  mi dicţionarul! Nu treceţi!
Treceţi mâine pe la mine! Nu vorbi cu gura plină!

■ Forma:
- numai la persoana a II-a - afirmativă: Pleacă!
- negativă: Nu pleca!

NB! Forma negativă la imperativ, persoana a II-a, se formează cu ajutorul infinitivului !

Propoziţia enunţiativă se formează cu un verb la modul imperativ: Scrie mai frumos !

∰ MODURI NEPERSONALE (nepredicative):

■ INFINITIV
→ Exprimă numele acţiunii, a stării; e forma de dicţionar a verbului.

Nu poţi călători fără a obosi.

11
■ Poate avea:

o formă scurtă: a) apare singură  cu prepoziţia a: A citi este necesar.

 fără prepoziţia a: Ea întoarce clătitele.

b)  în structura indicativului, viitor: Voi mânca pizza.

 în structura condiţionalului - optativ: Aş citi, dar nu ştiu.
 în structura imperativului negativ, persoana a II-a, numărul singular: Nu pleoscăi !

o formă lungă  în structura condiţionalului - optativ, forma inversă, arhaică:

Închinare  aş.
 se formează cu sufixul re şi e substantiv: a veni  venire.

■ Structura:
→ sufixul infinitivului arată/indică conjugările:
I  a capta
II  a vedea
III  a zice
IV  a zâmbi sau a coborî

■ Funcţii sintactice:

- subiect: E bine a alerga.

- nume predicativ: Decizia mea este de a pleca.

- atribut verbal: Avea pasiunea de a colecţiona timbre.

- complement direct: Poate veni oricând.

- complement indirect: M-am săturat a vorbi în zadar.

- complement circumstanţial de timp: Până a veni tu, ne înţelegeam bine.

- complement circumstanţial de mod: A trecut pe lângă mine fără a saluta.

■ GERUNZIU

→ Exprimă o acţiune în desfăşurare ce se petrece în acelaşi timp cu a verbului predicat.

Alergând, s-a împiedicat.

Îţi îmbogăţeşti vocabularul, citind.

12
 ■ Sufixe gramaticale:  ând
 ind

■ Forme: - afirmative: venind

- negative: nevenind
nemaivenind
■ Funcţii sintactice:

- atribut verbal: Crestele valurilor spumegând se loveau de mal.

- complement circumstanţial de mod: Căţelul fără stăpân merge şchiopătând.
- complement circumstanţial de timp: Sosind la noi, a dat un telefon.

■ PARTICIPIU

→ Exprimă acţiuni terminate şi suferite de o fiinţă sau un lucru.

1) Verbele la modul participiu ajută la formarea altor moduri şi timpuri:

• indicativului, perfect compus: Am ascultat muzică.

• indicativului, viitor anterior: Până vine el, voi fi terminat temele.
• conjunctivului, perfect: Să fi venit la timp...
• condiţional - optativului, perfect: L-aş fi luat la teatru dacă era mai mare.
• supinului: Am de făcut teme.

2) Când apare singur devine adjectiv:

Îşi amintea excursiile făcute cu clasa.

■ Sufixe gramaticale:  t: văzut, crezut, ascultat, venit, luat

 s: zis, ascuns, prins, adus

■ Forme: - afirmative: întâlnit

- negative: - neîntâlnit
- nemaiîntâlnit

■ SUPIN

→ Denumeşte acţiunea precum infinitivul.

Avem de făcut teme.

■ Structura: prepoziţia: de, după, la, pentru + participiul verbului de conjugat

13
 ■ Forme: - afirmative: de înţeles
- negative: - de neînţeles
- de nemaiînţeles
■ Funcţii sintactice:

- subiect: De învăţat nu e greu.

- nume predicativ: E de aşteptat să vină.
- atribut verbal: Am cumpărat o maşină de cusut.
- complement direct: Am terminat de scris.
- complement indirect: S-a săturat de citit.

FUNCŢII SINTACTICE ALE VERBELOR LA MODURILE NEPERSONALE

La modurile nepersonale, verbele au funcţie sintactică de:

● subiect
● nume predicativ
● atribut
● complement.

■ infinitiv → subiect:
A citi este o plăcere.

■ supin→ nume predicativ:

Cartea este de citit.
→ atribut verbal:
Casa de construit este frumoasă.
→ complement direct:
Am de citit.

■ infinitiv → complement indirect:

Vorbeam despre a citi un nou roman.
→ complement circumstanţial de timp:
A plecat înainte de a veni tu.
→ complement circumstanţial de scop:
Învaţă pentru a lua examenul.

■ gerunziu→ complement circumstanţial de mod:

Vine alergând.
→ complement circumstanţial de cauză:
Căzând, şi-a rupt piciorul.

14
 DIATEZELE VERBULUI

- DIATEZA ═ indică relaţia dintre acţiune, subiectul gramatical şi obiectul pe care o suportă.

→ Verbul are trei diateze: activă, pasivă şi reflexivă.

DIATEZA ACTIVĂ

„Norocul ne caută el pe noi...”

El a plecat la şcoală.

■ La diateza activă acţiunea este realizată de subiectul gramatical (care poate fi exprimat sau
neexprimat). Acţiunea verbului se poate răsfrânge asupra unui obiect (complement direct).
Elevul a scris tema.

■ Verbele la diateza activă pot fi la modurile personale (la orice timp) sau nepersonale.

■ Verbul la diateza activă nu are o marcă specifică.

Exemplu: Copilul citeşte o carte.
El mănâncă un mar.

DIATEZA REFLEXIVĂ

„Pe uliţa satului se repeziră toţi flăcăii.”

→ Diateza reflexivă arată că subiectul gramatical este autorul unei acţiuni la care participă intens.

■ Verbele la diateza reflexivă sunt însoţite obligatoriu de un pronume reflexiv

în
cazul acuzativ
El se gândeşte la o scenă de luptă.
sau
dativ
El îşi închipuie o scenă de luptă.

■ PRONUME REFLEXIVE

CAZ FORME ACCENTUATE FORME NEACCENTUATE

acuzativ (pe) sine se, s-
dativ sie, sieşi îşi, şi

15
L ■ La diateza reflexivă acţiunea este realizată şi suportată de subiect. Aparţin acestei diateze
numai verbele însoţite de pronume reflexive, fără funcţie sintactică, având rolul de marcă gramaticală
a acestei diateze.
■ Pronumele stau, de obicei, înaintea verbului, dar şi după acesta (gerunziu: gândindu-mă) şi se
analizează împreună cu verbul.
■ Pronumele reflexive pot fi în cazurile acuzativ sau dativ.

DIATEZA PASIVĂ

→ Arată că subiectul gramatical este subiectul care suportă acţiunea făcută de autorul ei.

■ Verbele la diateza pasivă sunt construite cu verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat:

Exemplu: Este lăudat.

■ Verbul auxiliar a fi se conjugă la toate modurile şi timpurile.

Participiul îşi schimbă forma după genul şi numărul subiectului gramatical.

→ Cuvântul care denumeşte autorul acţiunii verbului la diateza pasivă are în propoziţie funcţia sintactică de
complement de agent:

Cartea este citită de către copil.

→ Complementul de agent mai poate determina:

● un adjectiv provenit din verb la participiu:

Casa construită de tata este frumoasă.
● un verb la modul supin:
Maria are calităţi uşor de constatat de către colegi.

→ Complementul de agent se exprimă prin:

— substantiv:
Elevul este lăudat de către profesor.

— pronume:
Apartamentul bunicilor este îngrijit de către ai mei.

— numeral cu valoare adjectivală:

George a fost felicitat de către cei doi.

16
 ATENŢIE!
A nu se confunda diateza pasivă (predicat verbal) cu predicatul nominal (a fi + participiu cu
valoare adjectivală)
P.V.
Exemplu: Zăpada era bătută de mulţimea paşilor.
În cazurile acestea se analizează verbul de după auxiliar.

P. N.
Armele erau ruginite.

VERBELE PERSONALE ŞI VERBELE IMPERSONALE

∰ Verbele personale sunt verbele a căror acţiune este făcută de o persoană.

Exemplu:
Dan a scris tema.

۩ Aceste verbe au toate cele trei persoane.

∰ Verbele impersonale sunt verbele a căror acţiune nu este făcută de o persoană.

۩ Verbele impersonale:
→ nu au subiect gramatical:
→ când exprimă fenomene ale naturii: fulgeră, tună, etc.
→ când referirea la persoană se face printr-un complement indirect.
Îi arde de joacă.

→ au subiect gramatical, exprimat printr-un substantiv care nu denumeşte o persoană.

Este o toamnă târzie.

→ pot fi la diateza activă (geruieşte), reflexivă (se stă comod în fotoliu), pasivă (ţi-a fost dat a suferi).

→ Unele verbe personale pot deveni impersonale:

Am ajuns la şcoală. (verb personal)

Mi-a ajuns efortul. (verb impersonal)

→ Verbele impersonale au numai forme de persoana a III-a, numindu-se din această cauză verbe
unipersonale.

17
 ۩ Verbul copulativ a fi poate fi şi impersonal.
Este rău să nu înveţi singur.

TIMPURILE VERBALE
a) MODUL indicativ:

TIMPUL:
● prezent
● imperfect
● perfect simplu
● perfect compus
● mai – mult - ca - perfectul
● viitor (simplu)
● viitor anterior
● viitor popular

b) MODUL conjunctiv:

TIMPUL:
● prezent
● perfect

18
 c) MODUL condiţional-optativ:

TIMPUL:

● prezent
● perfect

d) MODUL infinitiv:

TIMPUL:

● prezent
● perfect

Verbele la moduri personale au funcţie sintactică de predicat verbal sau predicat nominal.

ANALIZA VERBELOR

1. Felul
2. Conjugarea
3. Diateza
4. Modul
5. Timpul
6. Persoana
7. Numărul
8. Forma
9. Funcţia sintactică
10. Întrebarea

INVENTARUL DE CONJUGĂRI

19
 ŞI
CARACTERIZAREA CONJUGĂRILOR

Conjugarea I are ca trăsături flexionare:

1.omonimia suf. inf. = suf. impf. = suf. pf. s. = suf. ind. prez. 5 = primul element suf. part.: [-a-]
2.suf. ger. [-ând]
3.omonimia des.3 ind. prez. = 6 ind. prez. [-ă]
4.suf.1, 2, 3, 6 prez.ind. [Ø]
Într-o prezentare simplificată, care reţine numai trăsăturile specificatoare, conjugarea I cuprinde clasa
verbelor cu sufixul infinitival [-a] şi suf. prez. ind. [Ø]; exemple: a ara, a cânta, a spăla, a vărsa; a afla, a
intra; a apropia, a mângâia, a înjunghia, a continua etc.
Subclasele a afla, a apropia, a înjunghia sunt subordonate fonetic tipului canonic, întrucât unele
realizări afixale diferite ale acestor verbe (vezi: aflu, apropii, înjunghii, precum şi apropiind, înjunghiind) şi
unele omonimii suplimentare (vezi: eu, tu apropii, eu, tu înjunghii) sunt determinate de particularităţi ale
finalei radicalului.
Dacă se are în vedere una din pronunţiile uzuale ale lui a continua (1 prez. ind.: continuu, cu
diftongul –uu), realizarea cu diftong este şi ea condiţionată fonetic, subordonată prototipului. Dacă se ia în
consideraţie indicaţia normativă din DOOM 2, cu diftongului [-ui], paradigma lui a continua devine
neregulată, neregularitatea fiind dată de corelaţiile flexionare: 1, 2 ind. prez. continui (după tiparul apropia)
vs 3, 6 ind. prez. continuă, ger.continuând, 3, 6conj. prez .continue (după forma prototipică a conj. I).
Subclasa a oua, a ploua, caracterizată prin omonimia suplimentară 3 conj. prez (plouă, să plouă),
diferită de a tipului a continua, cu care are în comun unele trăsături fonetice, poate fi considerată, prin
numărul mic de verbe la care apare, ca neregulată.
Subclasa a preceda, a succeda, caracterizată prin omonimia desinenţială suplimentară 3 ind. prez. = 3
conj. prez. (el precedă - să preceadă; el succedă –să succeadă), poate fi considerată şi ea un tip de
neregularitate, dat fiind faptul că omonimia, deşi normală în alte condiţii fonetice ale radicalului (vezi a tăia,
a mângâia), este excepţională în condiţiie fonetice ale celor două verbe. Pentru aceste verbe, distincţia ind. -
conj. se obţine, dacă se face abstracţie de elementul mobil să, numai prin alternanţa -e~-ea a radicalului.
Conjugarea a II-a se caracterizează prin:
1.omonimia suf. inf. = suf. impf. = suf. pf. s. = suf. 5 prez. ind. = primul element suf. part.: [-a-]

20
 2.suf. ger. [-ând]
3.omonimia des. 3 prez. ind. = 6 prez. ind. [-ă]
4.suf. 1, 2, 3, 6 prez.ind. [-ez-~-eaz-]
Simplificând caracterizearea, conjugarea a II-a cuprinde clasa verbelor cu sufixul infinitival [-a] şi cu
sufixul de prezent [-ez-~-eaz-]; exemple: a aranja, a avansa, a bloca, a lucra; a scânteia, a sublinia; a
îngenunchea, a veghea.
Subclasele a scânteia, a sublinia, respectiv a îngenunchea, a veghea sunt subordonate prototipului II,
unele realizări diferite ale flectivelor (vezi: scânteind, înghenunchind) fiind determinate de finala radicalului,
o vocală palatală sau o consoană palatală: k’-,g’-.
Conjugarea a III-a se caracterizează prin:
1.omonimia suf. inf. = suf. pf. s.= suf. 4, 5 prez. ind. = primul compoment suf. part. [-â-]
2.suf. impf. [-i-]
3.suf. ger. [-ând]
4.omonimia des. 3 ind. prez. =des. 6 ind. prez. [-ă]
5.suf.1, 2, 3, 6 prez. ind. [Ø]
Conjugarea a III-a cuprinde verbele cu infinitivul în [-î] şi cu sufix de prezent [Ø]; exemple: a
coborî, a doborî, a omorî, a vârî.
Conjugarea a IV-a are caracteristicile:
1.omonimia suf. inf. = suf. pf. s.= suf. 4, 5 prez. ind. = primul compoment suf.part. [-i-]
2.suf. impf. [-ea -]
3.suf. ger. [-ind]
4.omonimia des. 3 ind. prez. = des. 6 ind. prez. [-ă]
5.suf. ind şi 1, 2, 3, 6 prez. conj. [Ø]
Conjugarea a IV-a include clasa verbelor cu sufix de infinitiv [-i], sufix de prezent [Ø] şi omonimia
desinenţială 3 ind. prez. = 6 ind. prez.; exemple: a acoperi, a diferi, a referi; a contribui, a îngădui, a sui.
Subclasa a sui, a contribui, prezentând, în raport cu prototipul IV, flective desinenţiale diferite
(suiam, contribuiam; suie, contribuie) şi omonimiile suplimentare (eu, tu sui, contribui, el suie, contribuie =
el să suie, să contribuie) este subordonată fonetic acestuia, fiind determinată de finala vocalică [-u-] (sau
semivocalică, în alte interpretări [-i-]) a radicalului.

21
 Soluţia diferită propusă analizei morfematice a acestor forme (cu semivocala aparţinând radicalului şi
cu desinenţa – Ø pentru pers. 1 şi 2) nu schimbă specificul subclasei, care, indiferent de interpretare, rămâne
o subclasă determinată fonetic.
Conjugarea a V-a se caracterizează prin:
1.omonimia suf. inf. = suf. perf. s. = suf. 4, 5 prez. ind. = primul compoment suf. part. [-i-]
2.suf. impf. [-ea-]
3.suf. ger. [-ind]
4.omonimia des.1 ind. prez. = des. 6 ind. prez. [-Ø]
5.suf. 1, 2, 3,6 prez. ind. . [-Ø-]
Conjugarea a V-a include verbele cu infinitivul în [-i], sufixul de ind. prez. [-Ø] şi omonimia
desinenţială 1 ind. prez. = 6 ind.prez.; exemple: a adormi, a fugi, a pieri, a sări, a veni.
Conjugarea a VI-a se caracterizează prin:
1.omonimia suf. inf. = suf. perf. s. = suf. 4, 5 prez. ind. = primul component suf. part. [-i]
2.suf. impf. [-ea-]
3.suf. ger. [-ind]
4.omonimia des. 1 ind. prez. = des. 6 ind. prez. [-Ø]
5.suf. 1, 2, 3, 6 prez. ind. [-esc~-eşt-].
Conjugarea a VI-a cuprinde verbele cu sufixul infinitival [-i] şi sufixul de prezent [-esc~-eşt-];
exemple: a citi, a isprăvi, a fugări, a frunzări, a mări, a nimeri, a pietrui, a tăgădui.
Subclasa a pietrui, a tăgădui caracterizată, în raport cu realizarea canonică, prin alomorfe fonetice
diferite (pietruiesc, pietruiam), este determinată fonetic, fiind limitată la verbele cu radical vocalic.
Conjugarea a VII-a se caracterizează prin:
1.omonimia suf. ind. = suf. pf. s. = suf. 4, 5 prez. ind. = primul component suf. part. [-â-]
2.suf. impf. [-a-]
3.suf. ger. [-ând]
4.omonimia des.1 prez.ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]
5.suf. 1, 2, 6 prez. ind. [-ăsc~-ăşt-].
Conjugarea a VII-a include verbele cu infinitivul în –î şi cu sufixul de prezent [-ăsc~-ăşt-];
exemple: a hotărî, a pârî, a urî, a zăvorî.
Deşi tipul VII apare numai în condiţiile fonetice ale unui radical terminat în -r-, trebuie observat însă
că în absolut aceleaşi condiţii fonetice pot fi selectate şi alomorfele flexionare ale tipului VI (a hotărî, dar a

22
fugări, a frunzări, a hoinări, a mări), semn clar că alomorfele în discuţie şi-au pierdut calitatea originară de
alomorfe fonetice ale tipului VI, devenind alomorfe morfologice. Calitatea de alomorfe fonetice ale tipului
VI este păstrată şi semnalată până târziu în limbă (mărturie stau gramaticile de la sfârşitul sec. Al XIX-lea,
care înregistrează variaţia liberă –esc/ -ăsc: zăvoresc/ zăvorăsc).
Conjugarea aVIII-a se caracterizează prin:
1.omonimia suf. perf. s. = primul component suf. part. [-u-]
2. suf. inf. = suf. imperf. [-ea-]
3.suf. 4, 5 prez. ind. [-e-]
4.suf. ger. [-ând]
5.omonimia des.1 prez. ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]
Intră în conjugarea a VIII-a toate verbele regulate cu infinitivul în [-ea], exemple: a părea, a plăcea,
a tăcea, a vedea, a zăcea.
Subclasa a plăcea, a tăcea, a zăcea, caracterizată prin realizarea sufixului de infinitiv ca [-a], este
determinată fonetic, de tipul de consoană finală /č-,ğ-/ a radicalului.
Conjugarea a IX-a se caracterizează prin:
1.suf. perf. s. = primul component suf. part. [-u-]
2.suf. inf. = suf. 4, 5 prez. ind. [-e-]
3.suf. imperf. [-ea-]
4.suf. ger. [-ând]
5.omonimia des.1 prez. ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]
Intră în conjugarea a IX-a verbele cu infinitivul în [-e (neaccentuat)] şi cu sufixul de pf. s. [-u-], sufix
regăsibil şi ca prim element compoment al participiului; exemple: a aşterne, a concepe, a face, a începe, a
trece.
Verbul a umple se distinge, în raport cu prototipul IX, printr-o desinenţă specială (1, 6 prez. ind. –u
(vocalic): eu, ei umplu) şi printr-o omonimie specială ( 3 prez. ind. = 3 prez. conj.: el umple – el să umple),
trăsături dintre care numai prima se poate explica fonetic, prin finala de radical muta cum liquida. Cum a
umple este unicul verb de tiparul IX prezentând această manifestare proprie de omonimii, poate fi considerat
ca neregulat.
Conjugarea a X-a se caracterizează prin:
1.suf. inf. = suf. 4, 5 prez. ind. [-e-]
2. suf. impf. [-ea-]

23
 3.suf. pf. S. [-se-]
4.suf. part. [-s]
5. suf. ger. [-ând]
6.omonimia des. 1 prez. ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]
Conjugarea a X-a include verbele cu infinitivul în [-e], cu pf. s. în [-se-] şi cu participiul în [-s];
exemple: a arde, a merge, a prinde, a şterge, a trage.
Flexiunea verbului a scrie, diferită în raport cu prototipul X prin desinenţa proprie 1 prez. ind. = 6
prez. ind [-u (scriu) ] şi prin omonimia suplimentară 3 ind. = 3 conj (el scrie = el să scrie), se poate explica
fonetic şi prin finala vocalică a radicalului (vocală palatală).
Conjugarea a XI-a se distinge prin:
1.suf. inf. = suf. 4, 5 prez. ind [-e-]
2. suf. impf. [-ea-]
3.suf. perf. S. [-se-]
4.suf. part. [-t]
5. suf. ger. [-ând]
6.omonimia des.1 prez. ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]
Conjugarea a XI-a cuprinde verbele cu infinitivul în [-e], cu perf. s. în [-se-] şi participiul în [-t];
exemple: a coace, a fierbe, a frânge, a frige, a înfige, a rupe, a sparge, a suge.
Ultimele clase (X - XI) se disting de clasa a IX-a prin sufixul de perf. s. –se- vs -u-, iar clasele X,
XI, deşi ambele cu sufix de perf. s. -se-, se disting între ele numai prin sufixul part.: -s vs. -t. Cum clasa XI
este limitată numeric, apărând numai la verbele aici înregistrate şi la derivatele acestora (ex. a răscoace) sau
la formele calchiate care le includ (precum: a corupe, a erupe, a irupe), clasa poate fi specificată lexical, ca
particularitate a fiecărui verb, fiind „transferată” din zona regulată a paradigmei în zonele de neregularitate.
Cu o asemenea interpretare, numărul conjugărilor se reduce la zece.

Raportând cele 10 (sau 11) clase la clasele tradiţionale, se constată că singura clasă tradiţională
omogenă flexionar este cea cu infinitivul în –ea, corespunzând tiparului flexionar VIII. Clasei tradiţionale cu
infinitivul în –a îi corespund două tipare flxionare: conjugările I şi a II-a. Clasei tradiţionale cu infinitivul în
–e îi corespund trei tipare flexionare: conjugările a IX-a, a X-a, a XI-a (sau numai două, dacă tipul XI este
transferat în zona de neregularitate). Clasei cu infinitivul în –i şi –î, cea mai neomogenă dintre clasele
tradiţionale, îi corespund conjugările a III-a, a IV-a, a V-a, aVI-a, a VII-a. Au fost transferate în zonele de

24
neregularitate subclasa a oua, a ploua, subclasa a predeca, a succeda şi subclasa constituită din unicul verb
a umple.

25