TEST PSIHOPEDAGOGIE

1.Ce este educația? Explicați, într-o manieră personală, tranziția de la

educație către autoeducație, oferind exemple pentru necesitatea dezvoltării

capacității de autoeducație.

Educatia reprezintă activitatea socială care cuprinde ansamblul influențelor, acțiunilor, activităților
de formare, dezvoltare, modelare a personalității umane, pentru integrarea sa optima în societate

Educatia reprezinta un mijloc de a ne imbunatati vietile. Este un proces care dureaza de-a lungul
intregii noastre vieti. Educatia ne imbogateste cunostiintele, skill-urile si ne imbunatateste
atitutidinea si modul de gandire. Un om educat are sanse foarte mari sa aibe un job bun si
respectabil.

Autoeducatia reprezinta o activitate constienta, intentionata, pe care un individ o desfasoara pentru

formarea sau desavarsirea propriei persoane. Autoeducatia se axeaza pe toate aspectele dezvoltarii
personalitatii: intelectuale, morale, corporale, religioase, profesionale etc. In cazul autoeducatiei,
subiectul educatiei este in acelasi timp si obiectul ei. In ceea ce priveste scopurile urmarite, in vreme
ce scopurile celorlalte forme ale educatiei sunt stabilite de catre societate, scopurile autoeducatiei
sunt stabilite de individul insusi, in acord cu cerintele societatii. Autoeducatia se imbina continuu cu
celelalte forme de educatie. Pe masura ce individul avanseaza in varsta, autoeducatia ocupa un loc
tot mai important in procesul sau de formare. La varste mici copilul nu este capabil sa se autoeduce,
in adevaratul inteles al cuvantului. Primele preocupari sistematice de autoeducatie apar, de obicei,
in perioada scolii gimnaziale.

Inca de la varste fragede copilul are parte educatie formala, informala, cat si nonformala. Educatia
formala se realizeaza in cadrul insitutiilor specializate( gradinite, scoli primare, licee, universitati) cu
scopul formarii si dezvoltarii personalitatii individului in plan intelectual, moral, estetic, fizic si
technologic, pe baza unor documente oficiale si ierarhizate (planuri de invatamant, cursuri, manuale
scolare, programe scoalre)

Educatia informala se realizeaza prin intermediul prietenilor, parintilor, grupurilor sociale si prin
mass-media, actioneaza neintentionat si adeseori sunt infuzate inconstient in gandirea si
comportamentele indivizilor.

Educatia nonformala se realizeaza intr-un cadru insitutionalizat extrascolar. Educatia nonformala

este mai putin rigida si mai maleabila decat cea formala.Educatia nonformala nu este obligatorie,
participarea la aceasta este la libera alegere a elevului. Educatia nonformala include activitati situate
in afara clasei ( ansambluri artistice, culturale, sportive, olimpiade, cercuri pe discipline
transdisciplinare) si activitati in afara scolii ( tabere, cluburi, excursii) .

Aceste 3 tipuri de educatie contribuie la formarea si dezvoltarea personalitatii copilului, astfel

conturand dorinta acestuia de a se autoeduca. Contactul acestuia de-a lungul vietii sale cu prieteni,
familia si straini ii dezvolta copilului capacitatea de a distinge singur ceea ce este bine si sa nu preia
de la cei din jur ceea ce nu este benefic pentru acesta, creandu-i astfel consimtamantul. O alta forma
prin care copilul incepe sa se autoeduce este manageruirea timpului pentru rezolvarea eficienta a
temelor si proiectelor scolare, punand in balans si timpul liber. Copilul se autoeduca si prin citirea si
vizionarea diferitelor filme care ii trezesc interesul, dezvoltandu-si creativitatea si perceptia asupra
mediului inconjurator. Un exemplu in acest sens reprezinta copiii care traiesc intr-un mediu
nesanatos, alaturi de parinti care nu contribuie benefic la dezvoltarea si educarea a acestora. In
aceste conditii copilui trebuie sa invete sa se autoeduce pentru a nu calca pe urmele parintilor sai si
sa se autodepaseasca, neavand pe nimeni in spate care sa il ajute

2.Analizați interdependența dintre educaţia formală, nonformală,

informală, precizând modalitățile de realizare în viața voastră.

Pornind de la etimologia noţiunii de „educaţie” – latinescul „educatio” („creştere, hrănire, cultivare”)

şi având în vedere numeroasele definiţii care au fost date educaţiei de-a lungul timpului, putem
considera educaţia ca fiind o activitate socială complexă, bazată pe acţiuni structurate şi
sistematizate, prin care personalitatea umană se dezvoltă conform propriilor aşteptări, dar şi
conform unor cerinţe ale societăţii, atât formal, cât şi nonformal şi informal.

Educaţia formală vizează acţiunile intenţionat-educative, „organizate şi realizate în mod planificat,

sistematic în cadrul instituţiilor şcolare şi universităţilor, prin intermediul sistemului de învăţământ
structurat şi ierarhizat în trepte şcolare şi pe ani de studii”. Această formă de educaţie este deci
instituţionalizată, se realizează prin intermediul procesului de învăţământ în funcţie de planuri,
programe şi manuale şcolare şi presupune prezenţa şi acţiunea unui corp profesoral specializat. O
altă caracteristică importantă a educaţiei formale o constituie activitatea de evaluare, sub diverse
forme şi cu instrumente specifice, cu scopul cunoaşterii rezultatelor activităţii instructiv-educative, a
factorilor şi condiţiilor ce au determinat aceste rezultate şi proiectării activităţii viitoare astfel încât
să se asigure reuşita şcolară.

Educaţia informală reprezintă „totalitatea informaţiilor neintenţionate, difuze, eterogene,

voluminoase sub raport cantitativ cu care este confruntat individul în practica de toate zilele şi care
nu sunt selectate, organizate şi prelucrate din punct de vedere pedagogic”. Educaţia informală se
bazează pe un cumul de experienţe trăite, dobândite în mod întâmplător (în familie, în grupul de
prieteni, prin mass-media etc.), însă are şi o latură voluntară, iniţiativa învăţării aparţinând în
totalitate individului

Educaţia nonformală este acea formă de educaţie care se realizează prin intermediul unor activităţi
opţionale sau facultative, extraşcolare, însă structurate şi organizate într-un cadru instituţionalizat
(familia, organizaţii profesionale, universităţi populare, teatre, muzee, biblioteci, mass-media, etc.).
Această formă de educaţie vizează în principal obiective de natură socio-economică (alfabetizarea,
reconversia profesională, formarea social-civică etc.) şi se adresează atât vârstei şcolare (educaţia
complementară, paralelă cu şcoala), cât şi tinerilor şi adulţilor. Educatia nonformala nu este
obligatorie, participarea la aceasta este la libera alegere a elevului.
Interdependenta intre educatia formala, nonformala si informala

Cele trei tipuri de educaţie – formală, nonformală şi informală – chiar dacă câmpuri proprii de
acţiune în ansamblul procesului de educaţie, funcţionalităţii diferite, îngăduie nu numai extensiunea,
ci şi o penetraţie şi o interdependenţă.

Educaţia formală are de căştigat dacă integrează creator influenţele datorate modalităţilor de
educaţie nonformală şi informală. În acelaşi timp, acumulările educative formale pot contribui
esenţial la dezvoltarea şi eficacitatea celorlalte.

Grafic, această relaţie dintre educaţia formală, educaţia nonformală şi educaţia informala se
prezinta astfel.

Articularea celor trei tipuri de educaţie trebuie să se facă potrivit finalităţilor educaţiei formale.
Educaţia nu se mai poate reduce la instruirea de tip şcolar (formal), instituţiile de învăţamânt ar
pierde dacă s-ar izola de contactul cultural-educativ sau dacă nu s-ar angaja în lupta pentru
impunerea valorilor purtătoare de viitor şi pentru cotracararea unor influenţe sau orientări
dăunătoare. Şcoala nu-şi mai poate permite să ignore mesajele celorlalte tipuri ale educaţiei,
bogatele informaţii şi experienţele inedite acumulate de elevi în timpul liber.

Acestea vin în prelungirea şi întărirea activităţii desfăşurate în procesul instructiv-educativ. În

acelaşi timp, educaţia formală ghidează, completează si corectează achiziţiile obţinute prin
intermediul educaţiei informale şi nonformale, exercită o funcţie integrativă, de sinteză, a diferitelor
experienţe trăite.

Unii autori propun variate modalităţi de articulare a educaţiei formale, nonformale şi informale
cum sunt:

- lecţii tematice sau lecţii cu deschidere spre informaţia obţinută de elevi in cadrul informal

- lecţii şi echipe de profesori (biologie-chimie sau fizică şi literatură etc) pregătite în legătură cu
temele de bază ale informaţiei obţinute în cadrul informal (filme, excursii, emisiuni TV) referitoare la
cosmos, la oceane etc.
- ore de filosofie, când ele au deschidere spre problematica lumii contemporane şi a vieţii

- folosirea metodelor care leagă învăţarea în clasă cu învăţarea independentă

- unele activitaţi extraşcolare (cercuri, excursii didactice) pot servi aceluiaşi scop.

Coordonarea şi relaţionarea celor trei tipuri de educaţie – formală, nonformală şi informală –

constituie o problemă complexă, dacă ţinem seama de faptul că exigenţele nonformale ale elevilor
nu sunt întotdeauna cunoscute şi valorizate în şcoală.

În acelaşi timp se pot invoca mai multe raţiuni pentru o intergrare a celor trei modalităţi:

- capacitatea de a răspunde la situaţii şi nevoi complexe

- conştientizarea unor situaţii specifice, cu totul noi

- o mai bună conştientizare a unor nevoi individuale şi colective

- o mai mare sensibilitate la situaţii de blocaj care cer noi abordări si rezolvări

- ameliorarea formării formatorilor

- facilitarea autonomizării „formaţiilor”

- conjugarea eforturilor din mai multe subsisteme sociale care au în vedere educaţia.

Dar se pot reţine, simultan, şi unele raţiuni contrare acestei integrări posibile dintre educaţia
formală, nonformală şi informală, atunci când:

- se pune în aplicare un sistem mai selectiv al indivizilor

- această conjugare funcţională apelează la un sistem centralizat care poate răpi din marja de
libertate a acţiunii în interiorul fiecărei modalităţi

- este urmărită menţinerea unei disjuncţii între inteligenţa abstractă şi inteligenţa corectă (scop
care, cel puţin teoretic, poate fi admis).

Articularea se poate realiza la mai multe niveluri:

- în perspectiva structurilor verticale, administrativ-ierarhice, asigurând o complementaritate

benefică între acţiunea unitară a statului şi iniţiativele comunităţilor de bază

- în perspectiva structurilor orizontale, locale sau participative, care asigură articularea între
diferiţi intervenienţi socio-culturali

- la nivelul reţelelor, cum ar fi centrele de sprijin dintr-o anumită zonă, facilitând conlucrarea
dintre mai mulţi factori grupali sau individuali.

Cert este că toate cele trei educaţii „paralele”, chiar dacă au propriul câmp de acţiune şi
funcţionalităţi diferite, îngăduie extensiuni şi întrepătrunderi benefice, această articulare conducând
la întărirea lor reciprocă şi la eficientizarea demersului educativ. Cele trei forme se sprijină şi se
condiţionează reciproc. Trebuie recunoscut, totuşi, că, sub aspectul succesivităţii în timp şi al
consecinţelor, educaţia formală ocupă un loc privilegiat, prin necesitatea anteriorităţii ei pentru
individ şi prin puterea ei integrativă şi de sinteză. De amploarea şi profunzimea educaţiei formale
depinde calitatea coordonării şi integrării influenţelor nonformale şi informale.

Educatia formala in viata mea de zi cu zi se realizeaza prin intermediul facultatii, mai exact prin
programe scolare atent selectionate si ierarhizate pentru profilul din care fac parte. In contextul
pandemiei, modalitatea de evaluare a fost una diferita fata de cea traditionala, fiind online prin teste
cu intrebari grila, reprezentand un element nou pentru studentul de facultate care era obisnuit cu
teste complexe pe foaie.

Educatia mea informala s-a realizat prin intermediul familiei, prietenilor si mass-media. Acestia au
avut un rol esential in viata mea in luarea diferitelor decizii, sfatuindu-ma care este cea mai buna
optiune atat pe plan educational, cat si pe plan personal. Acestia m-au impins in a aplica la o serie de
voluntariate cu scopuri de a proteja natura si mediul incunjurator, de a aplica la schimbul de
experienta Erasmus, de a-mi alege facultatea de Administarare si Afaceri, desi eu voiam la limbi
straine. In toate aceste decizii am fost sceptica, insa s-au dovedit a fi benefice pentru mine

Educatia mea nonformala s-a realizat in cadrul voluntariatelor si taberelor de vara. Am cunoscut o
multime de oameni de varsta mea de la care am avut ce invata si am avut ocazia de a-mi extinde
cunostiintele intr-o gama larga de domenii: plante, animale etc