Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
și iubită. Simetria celor patru secvențe poetice este potențată de monologul liric al
fetei care evidențiază opoziția dintre cele doua lumi , a geniului și a omului comun.
Prima secvență(strofele I -III ) reprezintă monologul fetei care descrie lumea rece a
geniului .Poezia începe cu reproșul realizat prin adverbul “ iar “ , plasat la începutul
poeziei. Acesta folosește simboluri ale eternității pentru a configura imaginea lumii
reci a ideilor abstracte.
A doua secvență poetică(strofa a IV-a) reprezintă răspunsul băiatului. Deși
recunoaște adevărul din vorbele fetei, se detașează cu o anumită ironie “Ah, ea spuse
adevarul”.
A treia secvență poetică(strofele V-VI). Monologul fetei continuă cu o chemare la
împlinirea iubirii în lumea ei, “Hai în codrul cu verdeață”. Spre deosebire de alte idei
eminesciene, aici femeia este aceea care adresează chemarea la iubire, ea încearcă
atragerea bărbatului în lumea naturii.
Cadrul natural se realizează prin motive romantice frecvente în lirica erotică
eminesciană: codrul, luna, izvoarele. Natura de început este un spațiu nealterat de
prezența umană. Idealul de iubire se proiectează într-un paradis terestru. Căldura zilei
de vara se află în rezonanță cu pasiunea chemarii, cu iubirea împărtășită.
Ultima secvență poetică(strofele XII-XIV) este a doua intervenție a vocii lirice, din
strofa a IV-a, continuare meditației bărbatului asupra acestei iubiri trecute pe care o
proiectează în ideal și amintire “Si te-ai dus dulce minune”. Cadrul obiectiv se încheie
cu despărțirea iar în plan subiectiv se accentuează lirismul.
Limbajul poetic din prima etapă de creație stă sub semnul “podoabelor retorice”.
Stilul poeziei este mai colorat, mai imagistic decat cel ulterior. Imaginarul poetic se
realizează cu ajutorul figurilor de stil: epitetul(“prăpastia măreață“, “trestia cea lină“),
personificarea(“izvoare plang în vale“) , comparația(“roșie ca mărul“),
repetiția( “Floare-albastră! floare-albastră!...”), metafora (“rauri de soare”).
La nivel lexical, sunt utilizați termeni și forme populare:(“nu cata, încalțe, vom
ședea”) care accentuează intimitatea.
La nivel morfologic, se remarcă verbele la prezent și la trecut (“urcă, stă; te-ai dus, a
murit”).
Muzicalitatea trista a poemului este susținută de elementele de prozodie : rimă
îmbrățișată , ritmul trohaic , măsura versurilor de 7- 8 silabe .
Se remarcă inovațiile prozodice : folosirea în rimă a unor cuvinte rare:“gandire”
–“asire” și a unor părți de vorbire diferite : “ dispare “- “floare”.
In concluzie, poezia “Floare albastră“ ilustrează la toate nivelurile trăsăturile de
profunzime ale romantismului eminescian, fiind o metaformă sublimă a unui eu
creator aflat în prima expansiune.
Material oferit de @iabacul