Obiectivele, odată identificate, se suprapun pe secvenţele activităţii,

ponderea fiind de 3-4 obiective pe o unitate didactică, iar obiectul dominant

constituie scopul activităţii.
În conceperea oricărui demers didactic, educatoarea trebuie să aibă în
vedere obiectivele educaţionale, ierarhizate după gradul de generalitate în:
- obiective generale;
- obiective specifice – corect şi clar stabilite în raport cu obiectivele
generale, sunt de generalitate medie, semi-operaţionale şi orientează activitatea
didactică dintr-o perspectivă mai apropiată;
- obiective operaţionale – asigură realizarea obiectivelor specifice, sunt
concrete ce se pot realiza într-o singură activitate sau secvenţă de activitate.
Obiectivele cadru (generale) şi cele de referinţă (specifice) sunt prevăzute de
programă, după cum a mai fost menţionat, iar cele operaţionale sunt obiective
derivate din cele de referinţă şi definesc noul comportament al preşcolarului după ce a parcurs
o experienţă de învăţare. Ele reprezintă finalităţi concrete, măsurabile, reprezentate prin
schimbări vizibile de comportament.
Operaţionalizarea obiectivelor se realizează prin precizarea unor comportamente
cognitive şi/sau psihomotorii observabile şi măsurabile, formulate cu ajutorul verbelor de
acţiune. Operaţionalizarea se impune din următoarele considerente:
 a dirija mai bine învăţarea;
 a stabili concret şi clar acţiunile directe implicate în cunoaştere,
 a dirija mai bine învăţarea,
 a dirija mai bine învăţarea;
 a stabili concret şi clar acţiunile directe implicate în cunoaştere,
 a stabili concret şi clar acţiunile directe implicate în cunoaştere, înţelegere, sinteză,
aplicare, evaluare;
 a interveni la momentul oportun în corectare,
 a asigura orientarea progresivă,
 a intervene la momentul oportun în corectarea comportamentului;
 a asigura orientarea progresivă a copilului în raport cu posibilităţile sale maxime
O formulare corectă a obiectivelor operaţionale trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- obiectivul operational specifică conţinutul, modul de abordare sau sarcina
de învăţare;
- prezentarea sarcinii de învăţare este cît mai variată;
- sarcinile de învăţare să fie accesibile;
- obiectivul operational să indice schimbările aşteptate în structura mentală
sau comportamentul copilului în urma rezolvării situaţiei de învăţare;
- schimbările să fie indicate în termini corecţi,pentru a fi înţelese de copii
ca sarcini de învăţare şi pentru a putea fi măsurate (observate);
- fiecare obiectiv să conţină o singură sarcină de învăţare (o acţiune / un
verb);
- obiectivele operaţionale să fie subordinate logic scopului activităţii;
obiectivul operational să indice criteriul de performanţă aşteptat.
Clasificarea obiectivelor şi ierarhizarea lor se pot realiza recurgând la taxonomie. Taxonomia
este un plan de obiective ierarhizate care permite analiza unor intenţii generale şi detalierea
diferitelor niveluri de realizare posibile. În domeniul cognitiv, Bloom propune ierarhizarea
obiectivelor de la cel mai simplu la cel mai complex, folosind următoarele categorii:
- Cunoaşterea: reactualizarea problemelor, metodelor şi proceselor;
- Înţelegerea: reorganizarea cunoştinţelor pentru obţinerea unui rezultat specific;
- Aplicarea: folosirea cunoştinţelor în rezolvarea unor cazuri noi;
- Analiza: descompunerea întregului pentru a-l explica;
- Sinteza: reunirea elementelor pentru a obţine un întreg;
- Evaluarea: formularea de judecăţi cantitative sau calitative.
 Nivele de proectare

Proiectarea activităţilor matematice se realizează pe diverse nivele:

Proectarea anuală are ca punct de plecare Programa instructiv -educativă din grădiniţe
şi oferă o vedere de ansamblu asupra obiectului, a conţinutului şi a obiectivelor specifice.
Proiectarea anuală presupune:
• Defenirea scopurilor instructiv - educative urmărite оn activităţile matematice
• Analiza structurii conţinutului noţional (obiective specifice) cu asigurarea
interdisciplinarităţii
• Precizarea numărului şi a tipurilor de activităţi pentru fiecare grupă.
Proiectarea trimestrială şi săptămînală cuprinde:
• Programarea activităţilor şi a temelor pe obiective specifice, pe sisteme de activităţi
(unităţi de conţinut). Pentru o desfăşurare eficientă a demersului didactic este recomandat ca,
la tema activităţii, să se precizeze explicit conţinutul noţional ce urmează a fi predat, şi nu
titlul jocului şi forma de activitate prin care se realizează.
Este utilă şi necesară o astfel de programare a activităţilor, întrucît orice noţiune
matematică se reia оmbogăţindu-şi conţinutul pe nivele de vîrstă şi o astfel de organizare a
materiei asigură o coerentă ierarhizare a scopurilor şi obiectivelor operaţionale prin derivare din
obiectivele specifice, uşurează alegerea şi stabilirea strategiilor didactice optime;
• Stabilirea scopurilor instructiv - educative оn corelaţie cu obiectul specific are ca scop
identificarea abilităţilor şi capacităţilor ce se vor forma prin оnsuşirea conţinutului noţional;
• Analiza şi esenţializarea conţinutului sub aspect conceptual şi acţionai -practic;
• Identificarea obiectivelor specifice corespunzătoare conţinutului;
• Conţinutul probelor de evaluare predictivă şi sumativă ce vor fi aplicate în cursul
trimestrului;
• Succesiunea săptămînală a activităţilor didactice ce vor fi proiectate; Data,
mijloacele de realizare, tipul şi forma de activitate.
Proiectarea la nivel de lecţie (activitate) didactică parcurge următoarele etape:
• Determinarea scopului şi a obiectivelor;
• Determinarea conţinutului specific şi raportarea acestuia la unitatea de timp;
• Analiza condiţiilor materiale şi a nivelului de cunoştinţe al copiilor;
• Operaţionalizarea obiectivelor şi identificarea finalităţilor;
• Alegerea strategiei (metode, mijloace şi forme de organizare) şi a tipului de activitate;
Precizarea secvenţelor instruirii, organizarea situaţiilor de învăţare şi stabilirea sarcinilor de
lucru; Stabilirea formei şi tehnicii de evaluare.
In teoria didactică se operează cu o multitudine de variante de proiecte, dar nu toate
corespund specificului оnvăţării la vîrsta preşcolară. Din practica educaţională s-a constat că cea
mai adecvată structură de proiect este următoarea:

Etapele Timp Obiective Conţinutul instructiv-educativ Strategii Evaluare

Instruirii operaţionale didactice
(activităţii) Met şi Mijl. Forme
Proce Did. de org.
 Această variantă rezolvă aspectele legate de optimizare instruirii şi oferă posibilităţi de
control asupra realizării obiectivelor, conferind оn acelaşi timp flexibilitate оn organizarea şi
structurarea conţinutului, оn utilizarea unor metode şi mijloace adecvate fiecărei secvenţe de
învăţare.
Suita secvenţelor unei activităţi este prezentată оn capitolul VII, dar în practică se
folosesc şi alte structuri. Varianta I - etape:
1. Organizarea condiţiilor / Moment organizatoric;
2. Captarea atenţiei;
3. Introducerea în activitate;
4. Reactualizarea cunoştinţelor anterioare;
5. Anunţarea subiectului şi a obiectivelor activităţii;
6. Desfăşurarea activităţii;
7. Evaluarea;
8. Încheierea activităţii.
Varianta II - etape:
1. Introducerea în activitate;
2. Reactualizarea cunoştinţelor anterioare;
3. Crearea situaţiei problematice şi prezentarea ei;
4. Dirijarea învăţării (rezolvarea situaţiei problematice);
5. Verificarea soluţiei găsite;
6. Fixarea cunoştinţelor prin aplicaţii;
7. Evaluare.
Varianta III - etape:
1. Organizarea activităţii;
2. Introducerea оn activitate;
3. Anunţarea titlului jocului didactic şi a scopului;
4. Prezentarea regulilor şi a sarcinilor didactice;
5. Jocul de probă;
6. Desfăşurarea jocului;
7. Complicarea jocului;
8. Evaluare.
In toate variantele, observăm prezenţa unor elemente esenţiale care definesc оnvăţarea:
acţiunea de оnvăţare dirijată, evaluarea secvenţială, menţinerea interesului şi crearea motivaţiei
specifice pentru оnvăţare.