Sunteți pe pagina 1din 1

Reţeta de urechi de porc la tigaie

Urechea animală, reprezintă un oarece simbol la spanioli, nu am înţelas care anume, ştiu doar
că toreadorului care înfrânge taurul săbiindu-l fără cruţare, i se dau în semn de omagiere a
victoriei barbare, urechile tăiate ale taurului, iar la măcelărirea porcului pentru fabricarea de
Hamon (jambon afumat) şi chorizo (cârnaţi) din urechi se prepară întâiul fel, care este prezentat
pe taler de lemn gazdei alături de pâine proaspătă şi vin roşu sec.
Şi ca să întocmeşti felul acesta de mâncare ai nevoie de:
Două urechi de porc, pârlite şi spălate bine, frecându-le cu peria de paie ori cu sare grunjoasă.
Două cepe dolofane, preferabil roşii
O căpăţănă de usturoi pe care să îl faci pastă
Vin alb dulce, o măsură de sfert de litru
Piper boape, piper pisat şi ceva ardei iute, după cât îţi suferă fierea
Untură de porc pentru fript sau ulei de măsline
Şi prima dată pui să fiarbă urechile în vinul alb, îndoit cu puţină apă, adăugând boabe de piper
şi un ardei iute, până se înmoaie ele bine şi ronţul lor se face albicios şi vrea să străpungă
pielea de şorici.
Apoi urechile răcite, le tai şuviţe cam cum tăiem noi burta pentru ciorbă şi într-o tigaie în care
sfârâie untura ori uleiul, depinde ce ai ales, le arunci şi le dai pradă flăcării dimpreună cu ceapa
tăiată solzişori, amestecând în ele să se rumenească uniform şi să prindă o crustă ruginită. Şi
atunci adaugi un polonic din zeama în care ai fiert urechile şi vezi că tigaia ta se va aprinde iar
urechile se vor flamba scurt iar bucătăria se va umple de o aromă străveche pe care nu ai cum
să o înţelegi. Şi mai rămâne acum la urmă să dregi astă friptură cu sare, piper nişte ardei iute
tăiat rondele fine şi să o pui în farfurie încă aburind. Şi lăngă ea să ai pastă de usturoi, pâine din
belşug şi vinul roşu gros, aşijderea.
Şi Quijote te cheamă.

S-ar putea să vă placă și