Alexandru Averescu a fost mareșal al României și general de armată și comandantul
Armatei Române în timpul PRM fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României. A fost, de asemenea, cel de-al 24-lea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române din iunie 1923 și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.
Alexandru Averescu a fost o figură atipică pentru viața politică a României
interbelice. S-a născut în satul Babele, lângă Ismail, (regiunea Odesa, azi în Ucraina) în Principatele Unite. Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. În 1881 a absolvit cursurile Școlii militare de la Mănăstirea Dealu (Târgoviște) și a dobândit gradul de sublocotenent. A urmat apoi cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia, al cărei absolvent devine în 1886, an în care obține și brevetul de ofițer de stat major. După întoarcerea în țară are o remarcabilă carieră militară. În 1892 este profesor la Școala de ofițeri de cavalerie și comandant al escadronului de elevi. Devine căpitan în 1889 și maior în 1894 Între 1894–1896 a fost comandant al Școlii Superioare de Război (Școala Superioară de Resbel, după ortografia vremii), având pe atunci gradul de maior Ca profesor la Școala Superioară de Război a elaborat numeroase cursuri de tactică, strategie, organizare-mobilizare, geometrie militară.