RELAȚIA DINTRE PUTEREA LEGISLATIVĂ ȘI EXECUTIVĂ ÎN

SPAȚIUL ROMÂNESC

În statele neodemocratice, ale zilelor de astazi, bazate pe o democrație reprezentativă, cu

precadere țările care sunt republici semi-prezidențiale, precum România, relația dintre puterea
legislativă și cea executivă este una stransă, de tipul ordin-execuție avand ca și garant al calității
și legitimității deciziilor luate, controlul asupra legislației admise și aplicate. Pentru a înțelege
mai bine “cascada” , care se produce în procesul de adoptare a unor legi și de aplicare a
acestora, este important, să cunoaștem rolul fiecărui organ reprezentativ, atât al puterii
legislative, cât și al celei executive.

Pe de o parte, “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica

autoritate legiuitoare a ţării.”1, acesta fiind bicameral, este compus din Senat și Camera
Deputaților, astfel: “inițiativa legislativă, aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor
sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.” 2. Se subliniază faptul că și
reprezentantul executivului are un rol important printre membrii celor 2 camere ale
parlamnetului, putând să inițieze, pe baza mai multor metode de control/anchetă, proiecte de legi
sau de modificare ale acestora, acțiunea aceasta este posibilă datorită funcției de aplicare și
control a legislației adoptate, prin istituțiile adminnistrative ale statului.

Organul legiuitor al statului este într-o permannentă legătură cu șeful statului, caruia îi
timite, spre promulgare, diferite proiecte de legi, astfel el poate deveni și un intermediar între
guvern și președintele țării. Adopatrea proiectelor de lege și a actelor normative, se întâmplă sub
atetnta obsrvare a consiliului legislativ, acesta fiind orgnanul de consiliere al Parlamentului,
conform Cosntituției României. Funcția consiliului, de a ține evidența legilor, poate influența
proiectele de lege, venite din partea Guvernului, prin faptul că sunt combătute anumite legi, care
conlucrează pentru a facilita un scop comun, de natură adminsitrativă și nu numai, cu un posibil
impact negativ asupra binelui societății.

1
Constituția României, TITLUL III, CAP. 1, SEC. 1, Art. 61, alin.1.
2
Constituția României, TITLUL III, CAP.1, SEC. 3, Art. 74, alin. 1.
 Pe de altă parte, Guvernul prinde contur înt-un stat, datorită unui factor important care, mai
târziu îi va fi atât bază în scbimbarea legislației cât și direcționar prin adoptarea de noi acte
normative și legi. Acest factor este Parlametul, care, în urma desemnării de către președintele
țării, a unui candidat pentru postul de prim-ministru, oferă votul de încredere și, totodată,
stabilește programul de guvernare, acest lucru poate influența componența organului
administrativ ( Guvernul ) și modul lui de aplicare a directivelor venite din partea legislativului,
conform Constituției României.

Organul executivului, are capacitatea de a “adopta hotărâri și ordonațe”3, care sunt publicate
în Moniotorul Oficial al României și acestea au drept scop completarea sau emiterea unor
directive în aplicarea anumitor legi, cum sunt cele speciale, de plildă cele militare de care sunt
interesate instituțiile în cauză.

Din sfera raporturilor legislativului cu executivul, “Guvernul şi celelalte organe ale

administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte
informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile
parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă
implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat,
solicitarea informării este obligatorie.”4 Din această directivă, a Constituției, se poate observa
cum organul executivului, este limitat, de către Parlament, în anumite condiții privind diferite
sectoare ale spațiului administrtiv.

Influența Parlamentului asupra Guvernului este ridicată și, aparent, imposibil de combătut,
datorită contextului de subordonare în care se află executivul. Instituțiile publice sunt, la rândul
lor, raspunzătoare în fața Guvernului, care emite amendamentele legislativului in mediul
administrației publice. Posibilitatea creșterii gradului de corupție, la nivelul unui stat astfel
organizat, cum este și România, crește considerabil având în vedere capacitatea Senatului și a
Camerei Deputaților de a dispune urărirea penală a membrilor executivului, în anumite
circumstanțe precum efectuarea de anchete privind modul de aplicare a legilor emise. Acest lucru
poate degenera intr-un conflict, restâns de interese, între diferite categorii de personal care fac
parte din structura de conducere a statului.

3
Constituția României,TITLUL III, CAP. 3, Art. 108, alin. 1.
4
Constituția României, TITLUL III, CAP. 4, Art. 111, alin. 1.
 În altă ordine de idei, între Parlamnet si Guvern, există, de asemenea diferite tensuni, create și
de procedura interpelărilor și a întrebărilor, această procedură este menționată în Regulametul
Camerei Deputaților. Acteste contexte nefavorabile sunt create pe fondul răspunsurilor, pe care
miniștrii trebuie să le ofere, prin obligativitate, de la tribuna Parlamentului, astfel, aceștia sunt
nevoiți să răspundă fără a se pregăti pentru aceste discursuri. Fiecare răspuns oferit de un
ministru este considerat ca un răspuns oficial, din partea executivului în fața fondului legislativ.
În urma creării acestor situații, instrumentele de bază ale legislativului, de a controla executivul,
încep să-și piardă valabiliatea, datorită modalității miniștrilor de a se sustrage prin delegarea de
secretari de stat sau consilieri care să raspundă parlamentarilor, acest fapt impiedică controlul
Guvernului de catre Parlament.

În fond decisiv, raportul dintre legislativ și executiv este, pe de o parte, de subordonare,

bazat pe emitere de legi și control/ancheta la nivelul executivului pentru verficarea, pe diferite
ramuri de activitate, a procesulului de implementare, a acestor reglementări legislative, pe de altă
parte, diferite aspecte ale legislativului, legate de manifestarea atribuțiilor, au fost știrbite,
datorită metodelor de ocolire a răspunderii, de către executiv, în contextul în care acesta este
raspunzător în fața Parlamentului conform Constituției României pentru aplicarea legilor,
ordonațele de govern și hotărârile adoptate. Profesorul dr. Christian Gigi CHIRU, analizează
într-un studiu de sepcialitate, și anume: “raportulu dintre puterea Legislativă și cea Executivă în
procesul exercitării suveranității naționale”, și decide că: “după 20 de ani de la schimbarea
regimului politic, România se află, la ora actuală, într-o criză severă instituţională. Problema
profundă a democraţiei în România este că cei trei stâlpi care o susţin: executivul, legislativul şi
puterea judecataoreasca se află în criză. Putem spune că criza legislativului se datorează şi
faptului că mai mereu legislativul este subordonat executivului, care în decursul recent şi-a
asumat foarte multe ordonanţe de urgenţă ( asumarea răspunderii pe legi foarte importante din
România care ar trebui dezbătute în paralment ), practic executivul prelua legea în loc să o treacă
prin paralament.”5. Soluționarea crizei instituționale de la nivelul statului poate consta în diferite
amendamente legislative care să întărească influența legislativului și în restructurarea procesului
de emitere a ordonanțelor ori hotărârilor de guvern.

5
Christian Gigi Chiru, Studii Juridice Universitare 2011, Raportul dintre puterea Legislativă și
cea Executivă în procesul exercitării suveranității naționale.
Bibliografie
Constituția Româniai.
Gigi, C. C. (2011). Raportul dintre puterea legislativă şi cea executivă în procesul exercitării
suveranităţii nationale. In Studii Juridice Universitare.