ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1. Noțiune de proteze dentare, aparate și aparate-proteze.
Proteze dentare- (din greacă „prothesis”- partea artificială a unui organ sau a unei părți ale
corpului uman) sunt corpuri fizice, confecționate din diverse biomateriale, cu scopul
restaurării integrității morfofuncționale a sistemului stomatognat.
Aparate- reprezintă un sistem de piese care servesc pentru o operație tehnică, mecanică,
științifică, etc.
2. Clasificarea protezelor dentare după Rumpel, Oksman, Betelman.
După Rumpel:
a. În funcție de destinație:
Profilactice;
Curative.
b. În funcție de modul de transmitere a presiunii masticatorii:
Fiziologice;
Semifiziologice;
Nefiziologice.
După Oksman:
În funcție de afectarea a sistemului stomatognat:
Proteze utilizate la restaurarea leziunilor țesuturilor odontale coronare;
Proteze utilizate la restaurarea breșelor parțiale ale arcadelor dentare;
Proteze utilizate la restaurarea arcadelor dentare la maxilarele edentale total;
Proteze dento-maxilo-faciale.
După Beteleman:
Supradentare;
Supragingivale;
Dentogingivale.
După material:
Metalice;
Acrilice;
Din compozite;
Din porțelan;
Mixte.
Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale fiziologică, adică
asupra parodontului dinților stâlpi.
De exemplu: incrustațiile, coroanele de înveliș, coroanele de substituție, dispozitive corono-
radiculare, punți dentare; acestea sunt fixate prin cimentare de pereții șlefuiți ai dintelui.
5. Proteze cu sprijin muco-osos.
Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale nefiziologică, adică
asupra fibromucoasei și substratului osos al cîmpului protetic.
De exemplu: protezele totale și parțiale mobilizabile; acestea sunt fixate pe cîmpul protetic
prin fenomenul de adeziune (datorită salivei) și presiunii negative dintre baza protezei și
mucoasă (succiune).
6. Proteze cu suport mixt.
Sunt construcțiile protetice care transmit o parte a presiunii masticatorii pe cale
fiziologică, asupra parodontului dinților stîlpi (elemente de agregare ale punților, sistemele de
menținere, sprijin și stabilizare ale protezelor scheletate) iar cealaltă parte pe cale
nefiziologică, pe fibromucoasă și substratul osos (șaua protezei mobilizabile).
7. Metode de tratament protetic.
Deosebim tratament protetic imediat și tardiv.
Tratamentul imediat presupune confecționarea protezei pînă la intervenția în zona maxilo-
facială și este ajustată pe cîmpul protetic îndată sau timp de 24 de ore după întervenție. Acest
tratament se numește protezare postoperatorie, iar protezele utilizate în acest scop se
numesc imediate.
Tratamentul tardiv presupune confecționarea și fixarea protezei pe cîmpul protetic după mai
mult de 3-4 luni după intervenția chirurgicală
ELABOAREA METODICĂ NR. 2
Tema: Afecțiuni odontale coronare. Aspecte clinice, morfologice și funcționale. Metodele
de tratament protetic
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1. Caracteristica afecțiunilor odontale coronare.
Leziunile odontale coronare prezintă diverse manifestări de structură, formă, volum, culoare
și direcție a coroanei dintelui. Etiologia acestor afecțiuni odontale coronare are la bază diferiți
factori endogeni și exogeni. Cele mai frecvent întâlnite sunt leziunile țesuturilor dure
dobândite. Din așa leziuni fac parte: caria, hipoplazia smalțului, defectele cuneiforme,
fluoroza, abraziunea patologică, trauma, eroziunea chimică.
E important de menționat că leziunile odontale coronare pot fi dobândite atât înainte de
erupția dinților, cât și în perioada post-eruptivă, afectând coroanele dinților temporari și
permanenți.
2. Clasificarea afecțiunilor odontale coronare după Black.
Cea mai frecvent folosită clasificare a leziunilor odontale coronare este clasificarea după
Black (1881), care disting 5 clase de leziuni.
Clasa 1 – include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața ocluzală a
molarilor și premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la fel și în gropițele
orale ale incisivilor superiori.
Clasa 2 – cuprinde cavitățile de pe suprafețele proximale ale molarilor și premolarilor.
Clasa 3 – cuprinde cavitățile de pe fețele proximale ale dinților frontali, când unghiul incisiv
nu este compromis.
Clasa 4 – include cavitățile de pe fețele proximale ale incisivilor cu unghiurile incizale
afectate sau care nu se pot păstra.
Clasa 5 – include cavitățile situate în treimea cervicală a fețelor vestibulare sau linguale ale
tuturor grupe de dinți.
Clasa 6 – inclede cavitățile la nivelul mărginii incizale ale dinților frontali sau la nivelul
cuspizilor la dinții laterali, precum și cavitățile atipice de genul mezio-ocluzo-distal (MOD).
3. Tehnicile de restaurare a coroanelor dentare.
Restaurarea coroanelor dentare cu un anumit grad de distrucţie se poate face atât prin
tehnici directe, cât şi indirecte.
Tehnica directă
Acestă metodă presupune restaurarea în cavitatea bucală a dinților, manoperă realizată de
către medicul dentist, în cabinetul de medicină dentară. Obturația coronară este o modalitate
de restaurare direct care va reface coroana dintelui atât din punct de vedere anatomic, dar și
funcțional. Aceasta se realizează numai după ce caria dentară a fost complet eliminată.
Tehnica indirectă
Această metodă se referă la realizarea unei reconstituiri cu ajutorul laboratorului de tehnică
dentară. Astfel, medicul va realiza o amprentă (un mulaj) al dintelui care trebuie restaurat,
pe care o va trimite tehnicianului dentar, iar acesta va realiza un model (o replică) a situației
din cavitatea bucală. Pe această replică (sau model de gips) va realiza piesa protetică de
reconstituire dentară, se retrimite medicului, care o va aplica la nivelul cavității bucale. În
categoria reconstituirilor indirecte se regăsesc inlay-urile, onlay-
urile, fațetele și coroanele dentare.
4. Metodele noninvasive de tratament protetic al afecțiunilor odontale coronare
- Forma de incrustare inlay se realizează prin turnare din aliaje, fiind la fel confecționată
din portelan sau acrilat, redând cu exactitate morfologia dintelui și a punctului de contact.
Sunt utilizate în refacerea unuia sau a două suprafețe ale aceluiași dinte, având aceași
culoare ca dintele natural.
Aceasta este una din metodele utilizate pentru repararea unui dinte, după ce acesta a
suferit vătămări cauzate de leziuni carioase, fără afectarea cuspizilor dintelui.
- Aplicarea microprotezei onlay prevede acoperirea unei părți a suprafeței ocluzale redând
la fel morfologia corectă a unghiurilor incizale, a suprafețelor orale și punctelor de contact.
- Formele inlay-onlay nu necesită sacrificii mari de substanță dură și mai pot fi utilizate
atât ca mijloc de agregare, cât și la imobilizarea dinților mobili prin aplicarea lor în sine de
imobilizare.
1. Dacă distrucţia coronară suferită de dintele afectat este mare, astfel încât structurilor
restante trebuie să li se asigure rezistenţă şi protecţie, atunci se va prefera o restaurare
indirectă, metalică, ceramică sau mixtă, în locul obturaţiilor din amalgam sau compozit.
2. Aspectul estetic depinde de gradul de vizibilitate al dintelui ce urmeazâ să fie restaurat.
Alegerea tipului de restaurare depinde şi de spiritul critic şi pretenţiile pacientului.
3. Controlul plăcii bacteriene este esenţial în alegerea tipului de restaurare coronară. Atât
timp cât pacientul nu prezintă o igienă bucală satisfacătoare, controlabilă, nu se va indica o
restaurare indirectă.
4. În privinţa retenţiei, coroanele de înveliş metalice sunt fără îndoiala cele mai retentive.
Problema retenţiei se pune în cazul dinţilor scurţi, sau în cazul dinţilor stâlpi ai unei protezc
parţiale mobilizabile.
5. Aspectul financiar trebuie luat în considerare, varianta terapeutică aleasă trebuie să fie în
deplin consens cu posibilităţile financiare ale pacientului.
Restaurările coronare se clasifică in două mari categorii:
- intracoronare
- extracoronare
ELABORAREA METODICĂ NR. 3
Tema: Inscrustațiile inlay, onlay, pinlay, fațete vestibulare (vebeere). Tehnici de
confecționare.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1. Clasificarea incrustațiilor: după scoul urmărit, după material, după metoda de
realizare.
♦ Dupa scopul urmărit:
1) Incrustații de reconstruire - utilizate pentru restaurarea reliefului anatomic și funcției
coroanei dintelui natural;
2) Incrustații de agregare - folosite ca elemente de agregare și sprijin în punțile dentare și
protezele mobilizabile;
3) Incrustații de echilibrare - întrebuințate în scopul echilibrării presiunilor masticatoare
asupra unui grup sau a tuturor dinților restanți.
♦ După material:
1) metalice: aliajele aurului, aliajele argint-paladiu, aliajele de tip crom-cobalt
2) acrilice;
3) din porțelan;
4) mixte.
♦ După metode de realizare:
1) Metoda directă;
2) Metoda indirectă;
3) Metoda mixtă.
• Metoda directă:
Preparararea cavității;
Modelarea incrustațiilor direct în cavitatea bucala;
Turnarea;
Proba de înserție;
Finisarea, lucidarea si cementarea
Această metodă se realizează în cabinetul dentar și sunt montate in cadrul unei singure
vizite stomatologice.
• Metoda indirectă:
Prepararea cavității;
Se amprentează cîmpul protetic;
Se trimite in laborator;
Obținerea modelului și modelarea machetei;
Transformarea machetei în materialul indicat;
Expedierea în clinică a machetei și verificarea în cavitatea bucală a pacientului
Se trimite macheta în laborator pentru finisarea si lucidarea machetei.
Prin această metodă incrustațiile sunt confecționate în laboratorul de tehnică dentară și
necesită, cel puțin două vizite, pentru a încheia restaurarea.
• Metoda mixtă:
Macheta este modelată de medic direct pe dinte în cavitatea bucală din rășini acrilice
simple sau rășini compozite și perfectată adaptarea marginala prin picurare cu ceara. Se
indică mai mult macheta mixtă ca material și procedeu.
Instrumentar necesar:
• Instrument diamantat cilindro-conic cu varfrotunjt și granulație medie (0,8
mm);
• Instrument diamantat în formă de flacară, subțire și scurt;
• Instrument diamantat în chanfrein;
• Instrument diamantat cilindro-conic cu varfrotunjit (granulație fină) (1-2 mm);
• Placa de ceară roz; .
• Turbina cu răcire;
• Discuri abrazive;
• Discuri speciale abrazive concave.
Prelucrarea mecanică – care realizează reduceri ale volumului, schimbări de formă prin
consum de material, metal. Cu cât prelucrarea este redusă, pierderea de material este mai
mică. Prelucrarea metalului este obţinută cu ajutorul micromotoarelor pentru prelucrări
mecanice care îndepărtează gradat o parte din plusul existent pe feţele protezei.
- Motorul orizontal la care se fixează un disc este utilizat pentru prelucrări mari şi pentru
secţionarea tijelor la aliaje extradure.
- Secţionarea tijelor care au rezultat din canalele de turnare, la toate aliajele nobile se face cu
un cleşte care secţionează fără rumeguş.
Materiale abrazive – gorund, pietrele care conţin bioxid de siliciu şi trioxid de aluminiu.
Sunt utilizate şi la sablator. Toate prelucrările debutează prin sablare.
- Sablarea utilizează jetul de nisip format de aurul comprimat şi particulele de materiale sub
formă de granule cu dimensiuni variabile în funcţie de scop.
Sablarea se realizează în vederea următoarelor scopuri:
- Îndepărtarea feţelor de ambalat;
- Îndepărtarea oxizilor (în timpul răcirii piesei aliajul se oxidează).
Instrumentele de prelucrare: cilindrice şi roată, ele acţionează circular. Aceste pietre sunt
fie fixate, fie mobile; au culori diferite (alb, brun, gri închis), culoarea arată duritatea.
În prezent sunt comercializate – freze tunstor carbid – aliaj dur pentru lucrări care au ca
scop îndepărtarea unei cantităţi minime – prelucrare pentru netezirea feţelor. Aceste freze au
forme şi dimensiuni diferite.
4. Metoda confecționării.
Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.
Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă cu diametrul de 1,7-3 mm și
cu lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta protezei, prin depunere de ceară, este
modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe post de rezervor care va compensa
volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul răcirii). Ulterior, extremitatea liberă
a machetei canalului este lipită de conul capacului conformatorului. În caz că este necesară
ambalarea a mai multor machete, la con este solidarizată o tijă cu diametrul de 5-6 mm și
lungimea dependentă de numărul machetelor (macheta canalului principal), iar la ea se
solidarizează machetele canalelor secundare (la capătul cărora se află machetele protezelor).
Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3 mm în
diametru și lungime de 3-4 mm iar la extremitățile libere ale lor se fixează o altă tijă
orizontală (care va fi pe post de rezervor). La această tijă se mai solidarizează alte 2- 3 tije
orizontale care se lipesc de conul capacului conformatorului. Sunt realizate și canale de
evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu diametrul de 0,5 mm la machetă și la marginea
conului de pe capacul conformatorului.
Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:
Pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;
Pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit;
Tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii.
Prin frezare (CAD – CAM)- piesa protetică este obținută prin reducerea succesivă, dintr-
un bloc ceramic de un anumit volum, până la atingerea formei finale a restaurării.
Prin turnare (Dicor)- procedeul constă în turnarea unei mase sticloase, urmată de un
tratament termic de ceramizare. Ceramizarea este procesul în urma căruia în interiorul masei
ceramice se formează cristale dintr-o fază sticloasă. După ceramizare, nucleul obținut se
acoperă cu straturi ceramice până la obținerea efectului estetic dorit.
CAD – CAM – amprenta digitală (câmpul protetic sau modelul este fotografiat cu ajutorul
unui scaner), cu ajutorul unui program special pe computer este modelată viitoarea coroană
sau carcasul din ceramică, informația este trimisă spre aparatul care, frezează proteza dintr-un
bloc de ceramică.
nu necesita amprenta;
nu necesita model, macheta, tipar;
amprenta se realizeaza cu camera intraorala;
macheta este procesata;
frezarea este asistata de calculator;
din lingouri ceramice (CEREC-Vita; Cerec-Dicor).
In Ceram – realizarea piesei protetice prin infiltrare și sinterizare reprezentativ pentru aceasta
tehnologie este sistemul In-Ceram.
Principiul sistemului constă în realizarea într-o primă fază a unei cape ceramice care se
infiltrează ulterior cu o 3 sticlă de alumino-silicat.
Nucleul asfel obținut se plachează cu mase ceramice până la obținerea efectului cromatic
dorit.
Până în prezent se cunosc mai multe variante ale sistemului In-Ceram:
− In-Ceram Alumina;
− In-Ceram Spinell;
− In-Ceram Zirconia.
Cele 3 tehnici menţionate (Alumina, Spinell şi Zirconia) folosesc ceramici cu o compoziţie
diferită, însă prezintă aceleaşi etape tehnologice. Proprietăţile mecanice, biologice şi estetice
ale materialelor utilizate în sistemul InCeram au făcut ca la ora actuală sâ fie cel mai apreciat
sistem integral ceramic.
In-Ceram Alumina – foloseşte pentru realizarea nucleului o ceramicâ cu conţinut crescut de
oxizi de aluminiu (85%). Nucleul din oxid de aluminiu poate fi folosit pentru coroane de
înveliş (atât în zona frontală cât şi în cea laterală), inlay-uri, onlay-uri şi pentru proteze
partiale fixe reduse cu două elemente de agregare şi un intermediar (breşă unidentarâ) în zona
frontală.
In-Ceram Spinell - diferă de In-Ceram Alumina prin adăugarea în compoziţia masei
ceramice a unei cantităţi de MgAl2O4 (spinell, un oxid natural de Mg si Al). Acesta permite
obţinerea de restaurări cu aspect estetic mai bun, însă cu o rezistenţă mecanica mai scazută
decât cele realizate cu In-Ceram Alumina. Proprietăţile fizionomice bune se obţin cu nucleele
(capele) din Spinell, mai ales la realizarea coroanelor integral ceramice din zona frontală.
In-Ceram Zirconia - constă în înglobarea în matricea nucleului (capei) a 30% oxid de
zirconiu şi 70% oxid de aluminiu, cu scopul îmbunătăţirii parametrilor mecanici ai restaurării.
Conţinutul de oxid de zirconiu al nucleului (capei) induce o anumită opacitate acestuia. De
aceea nucleele din In-Ceram Zirconia au o serie de limite pentru restaurările protetice unde
predomină cerinţele estetice majore. Rezistenţa mecanică crescută consecutiv utilizării
oxidului de zirconiu, indică această ceramică în special la unele nuclee ale protezelor parțiale
fixe reduse din zona de sprijin. În ultimii ani a fost testată posibilitatea realizării restaurarilor
adezive din In-Ceram Zirconia în zona frontală la breşe unidentare.
Etapele de lucru:
In tehnica VITA IN CERAM coroana se obține în 2 etape:
se aplică aluminoceramica pe bontul termorezistent cu pensula și se arde la
1100ºC timp de 2 ore, rezultând o capă poroasă. se aplică pe capa obținuta în
prima ardere aluminoceramica cu particule de sticlă (alumina 70-75%) și se
arde (ceramizeaza) timp de 4 ore, la aceeași temperatură, rezultând o capă
rezistentă mecanic- miez alumino-ceramic.
Pe acest miez se aplică mase ceramice de placat pentru nuanțare coloristică.
Arderea are loc la temperaturi mai mici de 1000ºC ( 990-950ºC).
După arderea finală (glazurare), coroana se îndepartează de pe bontul din masă de
ambalat prin pulverizarea acestuia cu agenți de sablare și coroana este adaptată pe modelul de
lucru. După condiționare este cimentată cu adeziv (cimenturi rașinice ionomere).
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
*Coroana de substituție este cunoscută ca o restaurare protetică unidentară monobloc, care
prezintă caracteristic pentru fixare în canalul radicular un pivot sudat de un inel cu capac
deasupra căruia coroana artificială este sub formă de casetă cu faţetă. Inelul cu capac acoperă
ca o capă porţiunea cervicală coronară restantă. Caseta reface morfologia feţei orale a
coroanei, este metalică şi prezintă spre vestibular retenţii pentru componenta fizionomică
(faţeta), ce reface morfologia proximo-vestibulară coronară.
1. Etapele clinico – tehnice de confecţionare a coroanei de substituţie simple din acrilat.
Metoda indirectă:
- Clinic: amputarea resturilor coronare, prepararea canalului radicular, prepararea bontului
radicular, realizarea pivotului din sârmă cu o porțiune supraradiculară retentivă, amprentarea
împreună cu pivotul din sârmă;
- Laborator: confecționarea modelului din gips (după înlăturarea amprentei pivotul din sârmă
rămâne pe model), poziționarea modelelor în relație centrică și fixarea lor în simulator;
modelarea machetei dispozitivului coronar, schimbul cerei în acrilat după tehnica clasică
(tipar, termopolimerizare), ajustarea pe model, prelucrarea cu instrumente abrazive, lustruire;
- Clinic: fixarea coroanei de substituție prin cimentare în cavitatea dintelui.
2. Particularităţile confecţionării modelului pentru coroana de substituţie (metoda
indirectă).
Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular simplu se confecționează model simplu
cu bonturi fixe, din gips simplu.
Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular compus se confecționează model
simplu din gips dur sau model compus cu bonturi mobilizabile. Dacă dispozitivul radicular va
fi turnat direct pe model, atunci modelul se confecționează folosind sisteme speciale ca Accu
Trac sau Tray system (pentru a putea dubla bontul din material termorezistent)
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Materiale amprentare:
I. Rigide si semirigide ireversibile
- Gips ( Ipsos de Paris, Snow White (Kerr))
- polimeri acrilici si fotopolimerizabili ( Duracril special si Duraclor)
- paste ZOE
II. Rigide reversibile (termoplastice)
- compunduri Stents
- gutaperca
- cerurile
- materiale bucoplastice
III. Elastice reversibile (hidrocoloizi agar-agar)
IV. Elastice ireversibile
- hidrocoloizi ireversibili – alginate
- elastomeri de sinteza – polisulfuri, siliconi, polieteri
Pragul cu bizou este terminaţia cervicală care asigură cea mai bună închidere marginală.
Infundarea subgingivală a pragului se face după lărgirea temporară a şanţului gingival, iar bizoul
se crează cu vârful unei freze de chanfrein. Pentru definitivarea pragului şi a bizoului se folosesc
instrumente diamantate cu granulaţie fină.
Pragul înclinat: Prepararea bontului cu prag înclinat urmăreşte suprimarea coleretei metalice
inestetice, dar menţine o margine metalică cu ajutorul căreia să se prevină contracţia porţelanului
în cursul sinterizării. Se reproşează acestei tehnici că se întâlnesc prea multe straturi heterogene:
dinte, ciment, metal, porţelan opac şi gingival, ceea ce favorizează acumularea de placă
bacteriană. Prepararea pragului se face cu instrumente de mânâ.
Prag drept de 90°: Se indică la restaurări unitare sau proteze fixe în edentaţii unidentare în
zona frontală când linia surâsului este înaltâ şi se vede gingia. Se realizează cu freza cilindrică,
instrumente de mânâ.
Chanfreinul. Indicaţiile acestei terminaţii se vor limita la dinţi cu
coroana clinică lungă şi în zona furcaţiilor pentru a preveni pulpectomizarea lor. Se face cu freza
chanfrein (cilindrică cu vîrf ascuțit).
Canale de turnare – sunt niște tunele sau rețele prin care aliajul topit curge și umple cavitățile
tiparului.
Pentru a realiza canalele de turnare este necesar de a modela macheta canalului de turnare.
Aceasta se confecționează din tije metalice, din ceară sau alte materiale care ard fără reziduuri.
Ele sunt lipite de machetele protezelor apoi de conul capacului conformatorului, după care
urmează ambalarea și preîncălzirea tiparului. Anume la această etapă ceara se topește și curge
din tipar, formîndu-se niște cavități în formă de tuneluri – canalele de turnare – prin care va fi
introdus aliajul topit.
Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.
Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă cu diametrul de 1,7- 3 mm și
cu lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta protezei, prin depunere de ceară, este
modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe post de rezervor care va compensa
volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul răcirii). Ulterior, extremitatea liberă a
machetei canalului este lipită de conul capacului conformatorului.
În caz că este necesară ambalarea a mai multor machete, la con este solidarizată o tijă cu
diametrul de 5-6 mm și lungimea dependentă de numărul machetelor (macheta canalului
principal), iar la ea se solidarizează machetele canalelor secundare (la capătul cărora se află
machetele protezelor).
Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3 mm în
diametru și lungime de 3-4 mm iar la extremitățile libere ale lor se fixează o altă tijă orizontală
(care va fi pe post de rezervor). La această tijă se mai solidarizează alte 2- 3 tije orizontale care
se lipesc de conul capacului conformatorului.
Sunt realizate și canale de evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu diametrul de 0,5 mm la
machetă și la marginea conului de pe capacul conformatorului.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Tehnica clasică. Tiparul pentru proteze fixe este compus din două jumătăți: superioară și
inferioară. Chiuveta are două jumătăți: superioară și inferioară.
Macheta punții dentare acrilice este detașată (de model) împreună cu porțiunea modelului
cu care contactează, acest complex se deretentivizează (sunt înlăturate toate elementele
modelului care vor putea îngreuna deschiderea tiparului) și se ambalează în jumătatea
inferioară a chiuvetei astfel încât ghipsul să ajungă până la marginea machetei, nu mai sus (va
apărea o linie întunecată).
După priza ghipsului, se aplică celălalt inel al chiuvetei și se cufundă în apă cu săpun pentru
izolare (5-7 min). Chiuveta se umple cu ghips iar după priză, se introduce într-un vas cu apă
fierbândă pentru 2-3 minute pentru a se topi ceara, după care se scoate, se deschide și cu un
jet de apă fierbinte se spală toată ceara.
După ce se usucă, suprafețele tiparului sunt acoperite cu un material de izolare și se lasă să
se răcească. Tiparul este pregătit pentru introducerea și polimerizarea acrilatului.
Clinic: piesa de mînă, freze: diamantată cilidro-conică cu vârf rotunjit (0,8 mm),
granulaţie medie şi fină, diamantată efilată, diamantată cilindro-conică cu vârf plat (1
mm), granulaţie medie, diamantată de formă lenticulară sau con invers, diamantată în
formă de minge de rugby, freze de finisare; lingură de amprentare.
Laborator: simulator, spatulă de modelare, spatulă electrică/sursă de căldură, bisturiu,
chiuvetă pentru proteze fixe, cratiță de polimerizare, cuțit de gips, vas pentru
prepararea acrilatului, fierestrău de gips/disc pentru secționare.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Punțile dentare fizionomice întreg ceramice- sunt construcții protetice fizionomice care au
elementele de agregare și corpul de punte confecționați din mase
ceramice.
Porțelanul conferă punții aspectul natural prin varietățile de culori și
nuanțele translucidității, oferă posibilitatea de a imita defectele de
smalț, pete, individualizând astfel piesa protetică.
Porțelanul își păstrează nealterat culorile în timp, este
biocompatibil, este rezistent la acțiunea chimică, este un bun izolator
termic, are duritate suficientă pentru a rezista la uzură însă poate
abrazia dinții antagoniști și se poate fractura în condiții nefavorabile.
Prezintă calități fizionomice superioare punților acrilice și chiar
metalo-ceramice.
Dezavantaje:
- Provocarea abraziunii dinților antagoniști sau artificiali;
- Sunt fragile;
- Au o tehnică compusă de confecționare.
Indicații:
Fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi refăcute cu
materiale plastice de restaurare coronară.
Leziuni carioase proximale de amploare care în decursul anilor au fost restaurate de
repetate ori cu obturaţii.
Discromii ale frontalilor indiferent de etiologie.
Discromii post tratamente endodontale care nu pot fi rezolvate prin tratamente de albire.
Anomalii de formă şi poziţie care nu pot fi rezolvate prin tratament ortodontic.
Îmbunătăţirea aspectului fizionomic în special la o serie de profesii (artişti, profesori,
avocaţi), unde metalo-ceramica nu satisfăcătoare.
Contraindicații:
Lipsa a mai mult de 5 dinți la nivelul unui singure breșe;
Edentații terminale;
Prezența dinților restanți cu o mobilitate patologică de gradul III;
Vârsta ( personele până la 18 ani);
Nu pot fi utilizate pentru zonele laterale ale arcadelor dentare, din cauza durității mici;
Prezența tipurilor de ocluzii adânci, traumatizante;
Dinții stâlpi rezultă bonturi foarte scurte ce nu pot asigura retenția pretezei;
Abraziuni dentare avansate, când se presupune exercitarea unei forțe ocluzale mari
datorită contracțiilor musculare puternice.
Tehnici aditive:
1. Depunere de straturi succesive de ceramică. Sisteme: Optec HSP Jeneric/Pentron,
SUA), Vitadur (Vita, Geramnia), Duceram LFC (Ducera, Germania);
2. Turnare. Sisteme: Cerapearl (Kyocera Bioceram), Dicor (DeTrey/Dentsply,
Germania/SUA);
3. Infiltrare şi sinterizare: Sistem: InCeram (Vita, Germania);
4. Injectare (presare) la temperatură scăzută sau înaltă. Sisteme: IPS Empress (Ivoclar,
Liechtenstein), Cerestore (Coors Biomedical, SUA), Optec OPC (Jeneric/Pentron, SUA),
Cerapress (Schmidseder, Germania).
Tehnici substractive:
1. Strunjire (frezaj). Sisteme: Cerec (Sirona, Cermania), Celay (Mikrona Technologie,
Elveţia);
2. Electroeroziune.
ELABORAREA METODICĂ NR. 15
Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice mixte metalo-ceramice
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Puntea dentară mixtă metalo-ceramică –
reprezintă o formă de tratatment al edentației
parțiale, prezintă calități estetice satisfacătoare,
restabilește masticația și stabilizează ocluzia.
Coroana metalo-ceramica reprezinta o varietate
de proteze dentare fixe ce sunt alcatuite dintr-un
schelet metalic de sustinere peste care se ard mai
multe straturi de ceramica dentara pentru a imita
aspectul unui dinte natural. Lucrarile dentare metalo-ceramice au o vasta aplicabilitate in
stomatologie.
Din punct de vedere al aspectului fizionomic, coroanele se prezinta de 2 tipuri:partial
fizionomica(acoperita doar vestibular sau vestibulo-oral de ceramca) si total fizionomica.
Indicații: orice formă clinică a edentației parțiale ce poate fi tratată printr-o proteză
conjunctă.
Contraindicații: - volum coronar redus al dinților-stâlpi, determinat de dimensiunea
cervico-incizală sau ocluzală foarte mică (nu asigură reținerea retentivității protezei);
- persoane sub vârsta de 18 ani.
Avantaje: - reprezintă idealul fizionomic, datorită stabilității cromatice a nuanței
coloristice, a translucidității și a luciului permanent;
- sunt inerte față de țesuturi;
- au duritate mare;
- stabilitate chimică și o conductibilitate termică mică.
Dezavantaje: - posibilitatea apariției unor fisuri sau fracturi, din cauza lipse paralelismului
dintre dinți;
- defecte ale componentei metalice;
- nerespectarea tehnologiei de prelucrare a componentei metalice, de oxidare
și depunere a grundului;
- grosimea mai mare a stratului de ceramică.
1.Caracteristica componentelor punţilor dentare mixte metaloceramice.
Puntea metalo-ceramică este compusă din componenta metalică (carcas/schelet metalic) și
din componenta fizionomică (porțelanul).
Componenta metalică ( scheletul metalic) este realizată din aliaje nobile sau inobile prin
turnare sau frezare și constituie un suport rigid pentru porțelan – conferindu-i rezistență la
fracturare. Are o grosime uniformă de 0,2 - 0,4 mm.
Aliajul din care se confecționează are o temperatură de topire mai mare decât cea de
ardere a ceramicii, pentru a preveni topirea suportului în timpul arderii. Aliajul trebuie să
fie compatibil cu ceramica: să aibă coeficient apropiat de dilatare și contracție termică. Nu
se fac retenții, marginile carcasului sunt rotunjite.
Componenta fizionomică (ceramica) este depusă strat cu strat prin pensulare, apoi, arsă în
cuptorul de ceramică. Ea are grosimea de 0,6-1,0 mm pe fața vestibulară și de 1,5-2,0 mm
pe marginea incizală/suprafața ocluzală.
2.Particularităţile preparării dinţilor stâlpi şi amprentării la confecţionarea punţilor
dentare mixte metalo-ceramice.
Prepararea dinților stâlpi:
Prepararea bontului se face într-o anumită succesiune a șlefuirii suprafețelor coronare:
1. Șlefuirea mărginii incizale;
2. Șlefuirea feței vestibulare;
3. Șlefuirea fețelor proximale;
4. Șlefuirea feței orale;
5. Rotunjirea muchiilor;
6. Definitivarea pragului gingival.
De pe suprafața vestibulară se șlefuiește un strat din țesuturile dure de aprox. 2 mm;
În zona cervicală este creat pragul cu grosime de 1-1,5 mm;
Marginea externă a pragului să aibă 90º;
Înălțimea se reduce cu aprox. 1,5-2,5 mm, în dependență de relațiile de ocluzie;
Suprafața orală se prepară mai puțin, în dependență de grosimea componentei metalice.
Pentru dinţii laterali se realizează o preparaţie similară cu faţa vestibulară, iar la dinţii
frontali prepararea trebuie să respecte morfologia concavă a zonei supracingulare şi
convexă a zonei latero-cingulare.
Instrumentar necesar
• Instrumente diamantate cilindro-conice cu vârf rotunjit (cu granulație medie pentru
reducerea volumului, granulație fină pentru finisare);
• Instrument diamantat efilat;
• Instrument diamantat în formă de minge de regby sau roată de moara (pentru reducerea
orală a dinților frontali);
• Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat (pentru prepararea pragului);
• Freze de finisare;
• Sonda parodontală.
Amprentarea cîmpului protetic
Se desfășoară în 2 etape și folosește 2 materiale distincte de amprentă, câte unul pentru
fiecare etapă. Precizia și fidelitatea amprentei în 2 timpi sunt excelente.
Materiale de amprentă folosite : în prima fază un material dur (silicon dur);
în a doua fază un material fluid. De obicei, se
folosesc siliconii de adiție, datorită proprietăților foarte bune pe care le au.
3.Materiale şi tehnica realizării modelului pentru confecţionarea punţilor dentare
mixte metaloceramice.
Pentru realizarea modelului compus cu bonturi mobilizabile este nevoie de gips dur de
clasa IV, gips de clasa III, tije de ghidaj.
Se prepară pasta de gips de clasa IV și se introduce în amprentă sub control vizual, pe
măsuța vibratorie, controlând ca gipsul să pătrundă în toate imprimările.
După priza gipsului aceasta va fi partea lucrătoare. Aceasta se scoate din amprentă, se
elimină surplusurile cu ajutorul trimerului și a soclatorului, apoi soclului i se redă o
suprafață netedă.
Cu ajutorul aparatului laser pin se fac găuri în partea bazală a soclului în punctele de
proiecție ale dinților stâlpi. În aceste găuri sunt poziționate tijele de ghidaj.
Partea lucrătoare se introduce în apă cu săpun pentru 4-5 min pentru a se izola.
Se prepară pasta de gips de clasa III și se umple conformatorul pentru soclu apoi în
aceasta se introduce partea lucrătoare împreună cu tijele.
După priza gipsului, soclul se fasonează și se elimină partea lucrătoare.
Bonturile sunt secționate și pregătite pentru modelarea machetei.
Aliaje inoxidabile
*Aliajele nobile, care prezinta un pret de cost foarte ridicat, element essential pentru limitarea
utilizarii lor, a determinat aparitia grupei aliajelor inoxidabile.
aliaje de tip crom-cobalt, contin aproximativ 60% Co si 30% Cr, da si alti componenti:
Mo, Al, W, etc.
aliaje de tip crom-nichel, contin aproximativ 69-81% Ni si 12% Cr.
ELABORAREA METODICĂ NR. 16
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
•aditivă – prin adiția cerei picătură cu picătură se redă forma și grosimea corectă a
carcasului metalic;
•substractivă – frezarea sau răzuirea cerei;
• adaptarea elementelor prefabricate.
- Modelarea începe cu crearea unor cape de ceară pe bonturile dinților stâlpi (prin
metoda răcirii progresive sau adaptarea foliei de ceară prefabricată sau termoplastică)
- După care în zona cervicală se depune ceară de colet (pentru o adaptare mai bună la
prag)
- În zona edentată se adaptează un bloc de ceară albastră sau elemente prefabricate și
apoi prin tehnica adiției și răzuirii se modelează macheta carcasului metalic.
- Pe suprafața machetei se aplică un lac adeziv peste care se presoară retențiile.
6) Varietăți de elemente de retenție a acrilatului.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1. Utilajul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare .
Micromotor (pune în funcție frezele, pietrele, discurile, polipanții cu care se prelucrează
suprafețele protezei)
Motor (pune în funcție discul, piatra, polipantul, peria, puful cu care se lustruiesc
suprafețele protezei)
Baia galvanică (pentru lustruirea punților metalice).
Generator de aburi (pentru eliminarea particulelor de material abraziv care rămân pe
suprafețele protezei după lustruire).
2. Instrumentarul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.
Freze de diferită granulație și formă atât metalice cât și din carborund (toate tipurile de
proteze)
Discuri din carborund sau diamantate (metalice)
Discuri de separație (toate tipurile)
Pietre de carborund (metalice, acrilice)
Hârtie abrazivă (acrilice)
Polipanți (netezirea protezelor metalice și ceramice, uneori acrilice)
Perii (metalice, acrilice)
Filțuri (metalice, acrilice)
Puf (metalice, acrilice)
3. Materialele necesare la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare .
Abrazive pentru șlefuire (pietre, discuri, freze):
1. De proveniență naturală: diamant, corund, cuarț, piatra ponce, oxid de aluminiu, oxizi de
fier, magnetita ș.a.;
2. De proveniență artificială: carborund, electrocorund ș.a.
Abrazive pentru lustruire
1. Prelucrare mecanică: pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat și cretă în amestec cu
apa sau lichid special; paste care conțin pulberi extrafine ale oxizilor metalici înglobați în
grăsimi liante (sunt de diferite culori în dependență de oxizii din componență);
2. Prelucrare electrochimică: lichid electrolitic.
4. Sablarea pieselor turnate.
Sablarea reprezintă un procedeu de împroșcare cu un jet de pulbere fin de corund pe baza
oxidului de aluminiu sau nisip de cuarț. Astfel, particulele sunt eliminate cu viteză foarte mare
și, lovindu-se de componenta metalică, fragmentează resturile de masă de ambalare de pe
suprafața punții. Componenta metalică se ține în așa fel încăt jetul de nisip să cadă pe
suprafața ei sub un unghi de 45 de grade. Jetul nu trebuie să cadă timp îndelungat pe
componenta metalică, pentru că poate face o gaură.
5. Tehnica prelucrării mecanice a punţilor dentare.
Prelucrarea mecanică se face în doi timpi; planarea și netezirea suprafeței, apoi lustruirea
acesteia.
Prelucrarea mecanică începe cu alegerea instrumentului potrivit (freză, disc sau piatră) care
se montează cu mandrenului în micromotor. Micromotorul face ca instrumentul să se
rotească, iar la apropierea protezei, când se realizează contactul suprafeței acesteia cu
materialul abraziv, particulele celui din urmă, fiind mai dure, produc o pierdere de material,
adică șlefuiește suprafața. Astfel, sunt eliminate toate surplusurile, canalele de turnare.
Ulterior se face netezirea cu ajutorul polipantului. La o menținere îndelungată sub acțiunea
polipantului, proteza se încălzește și poate produce senzații neplăcute pentru practician dar și
o deteriorare a structurii suprafeței protezei, posibil chiar găurirea acesteia.
Lustruirea se face mai întâi cu peria, care este poziționată pe mandrenul motorului sau la
micromotor, apoi cu puful, care dă un aspect lucios.
Pe perie se depune pastă de lustruit și se apropie proteza. Este important ca proteza să nu
fie menținută timp îndelungat în contact cu peria, pentru a preveni complicațiile sus-numite
dar și pentru a nu apărea zgârieturi nedorite. Dacă acest defect totuși apare, prelucrarea se face
în direcție transversală în raport cu acesta. O prelucrare în direcție longitudinală o va adânci
mai tare. Puful necesită aceeași abordare.