O scrisoare pierdutǎ

de I. L. Caragiale
- caracterizarea lui Ștefan Tipǎtescu -
1. Date despre autor
2. Date despre opera vizată
3. Semnificaţia titlului
4. Tematica şi viziunea despre lume
5. Statutul personajului în operă
În aceastǎ comedie, personajele sunt realizate în manierǎ realistǎ, fiind încadrabile în tipologii. Acestea ilustreazǎ
discrepanța dintre aparențǎ și esențǎ, între ceea ce sunt și ceea ce vor sǎ parǎ. Ștefan Tipǎtescu este un personaj principal,
reprezentând tipul junelui prim, al primului amorez, fiind amantul Zoei Trahanche, sotia celui mai bun prieten al sãu, Zaharia
Trahanache. Statutul sǎu social este precizat de autor în lista cu personajele, Tipǎtescu fiind prefectul unui județ de munte.
6. Modalităţi de caracterizare
În portretizarea personajului autorul utilizează caracterizarea direct realizată de autor în lista cu personajele și în
didascalii, alte personaje şi prin autocaracterizare şi caracterizarea indirectă rezultată din fapte, atitudini, comportament,
gestică, mimică, raportarea la mediul social, confruntarea cu situaţii tensionate, relaţiile cu celelalte personaje, nume.
7. Portretul fizic
Portretul fizic este inexistent, autorul centrând atenția asupra trǎsǎturilor morale.
8. Portretul moral
Portretul moral se contureazǎ pe parcurs, prin acumulǎri succesive de informații. Acțiunea piesei evidențiazǎ trǎsǎturile
majore ale personajului. Expoziţiunea introduce lectorul în lumea alegerilor de deputaţi dintr-un oraş oarecare de munte, semn
ca astfel de incidente pot apărea oriunde şi oricând, dacă alegerile nu se desfăşoară corect, „în zilele noastre”, adică în perioada
contemporană autorului. Ştefan Tipǎtescu, prefectul judeţului aflǎ de la Ghiţǎ Pristanda cǎ scrisoarea pe care i-o adresase
amantei sale, Zoe Trahanache, ajuns în posesia rivalului politic, Nae Caţavencu, care ameninţǎ cǎ o va publica în ziarul pe care
îl conduce. Aceastǎ veste îi cauzeazǎ lui Tipǎtescu o adevǎratǎ crizǎ de nervi, acesta lǎsându-se dominat de furie și
impulsivitate.
Intriga este premergǎtoare expoziţiunii, fiind reprezentată de pierderea scrisorii compromiţătoare de către Zoe, soţia lui
Trahanache (cel mai important dintre personajele oraşului).
Desfăşurarea acţiunii surprinde eforturile întreprinse de Zoe, Tipătescu şi Trahanache pentru recuperarea scrisorii: Tipǎtescu
recurge la intimidare şi ameninţǎri pentru a-l convinge pe Caţavencu sǎ îi înapoieze scrisoarea. Astfel, dupã ce încearcã prin
abuz de putere sã scoatã de la Cațavencu scrisoarea compromițǎtoare, el îi promite acestuia diferite funcții și moșia
„Zãvoiul”, numai sã intre în posesia „rãvașului” cu pricina. Aceastã posturã de a dispune de tot dupã bunul plac este
sintetizatǎ de Ghițã Pristanda: „moșia, moșie, foncția, foncție, coana Joițica, coana „Joițica”, sugerând cã Tipãtescu
apãrea în ochii politaiul drept deținãtorul tuturor izvoarelor fericirii.. De asemenea, opinia lui Pristanda pune în
evidentã, în mod indirect, altã trãsãturã a prefectului, și anume imoralitatea și lipsa de scrupule. Cum strategiile sale
dau greș, Tipǎtescu e nevoit, la rugǎmințile disperate ale Zoei, sǎ-l susținǎ pe Cațavencu în alegeri.
Punctul culminant este redat de sosirea trimisului de la centru, Agamemnon Dandanache, care strică planurile celor
din oraş. El ajunsese candidat tot prin şantaj, deoarece deţinea o scrisoare importantă pe care voia să o folosească cât mai mult.
La adunarea electoralǎ, Pristanda provoacǎ o încǎierare și Cațavencu pierde scrisoarea, care este gǎsitǎ de cetǎțeanul turmentat
și înapoiatǎ destinatarei, astfel soluționându-se situația de crizǎ.
Ca în orice comedie, deznodǎmântul este hazliu: după ce reprezentanţii celor două partide rivale s-au insultat,
s-au ameninţat şi s-au luat la bătaie, în final toţi se împacă, se îmbrăţişează în sunetele muzicii, ca şi cum alegerea lui
Dandanache ar fi fost o victorie, fără ca remarca lui Tipătescu „ce lume... ce lume” să o umbrească.
 Faptele, atitudinile și comportamentul lui Tipǎtescu îi scot în evidențǎ trǎsǎturile definitorii: impulsivitatea,
capacitatea de disimulare, lipsa de scrupule și realismul. Deși este un om educat, recurge adesea la gesturi care nu îi fac
cinste, abuzând de puterea pe care o deține. De exemplu, dispune sǎ fie arestat Cațavencu, fǎrǎ a exista un temei legal pentru
acest demers. În relația cu Zoe, Tipǎtescu este un sentimental, dispus sǎ renunțe la tot în numele iubirii. Zoe, însǎ, pune
privilegiile înaintea dragostei și este mult mai pragmaticǎ. Reprezentând tipul cochetei și al adulterinei, dar și al femeii
voluntare, aceasta îl manipuleazǎ pe Tipǎtescu pentru a-și atinge scopurile. Memorabil este momentul în care încearcă să-l
convingă de toate scandalurile și nenorocirile care se vor abate asupra ei, dacǎ scrisoarea va fi publicatǎ.. În fața acestei viziuni
catastrofale, Tipătescu o încurajează: “Zoe, Zoe, fii bărbată! “El adoptă atitudinea unui cavaler, dispus să se sacrifice pentru
iubita lui, propunându-i, într-un elan romantic, să fugă cu el în lume. Însă Zoe nu împărtășește euforia lui și-l refuză categoric.
Femeie realistă, cu simț practic, ea invocă pierderea avantajelor și, în mod ironic, aduce în discuție compasiunea față de
sărmanul Trahanache. Prin atitudinea ei, Zoe dovedește că interesele și a privilegiile sunt mult mai puternice în fața pasiunii.
Finalul piesei aduce în prim-plan un Tipǎtescu profund conștient de toate deficiențele lumii în care trǎiește, dar care nu
gǎsește în sine puterea de a le combate.
Numele personajului este un mijloc important de caracterizare. Astfel, în cazul lui Ştefan Tipătescu numele de familie vine
de la interjecţia tipa-tipa care sugerează ascensiunea socială înceată, dar sigură; prenumele are o rezonanţǎ istoricǎ, dar aceasta
nu cadreazǎ cu preocupǎrile protagonistului..
9. Concluzii
O scrisoare pierdutǎ
- relația Ștefan Tipǎtescu – Zoe Trahanache -
1. Date despre autor
2. Date despre opera vizată
3. Semnificaţia titlului
4. Tematica şi viziunea despre lume
5. Statutul personajelor în operă
În aceastǎ comedie, personajele sunt realizate în manierǎ realistǎ, fiind încadrabile în tipologii. Acestea ilustreazǎ
discrepanța dintre aparențǎ și esențǎ, între ceea ce sunt și ceea ce vor sǎ parǎ. Ștefan Tipǎtescu este un personaj principal,
reprezentând tipul junelui prim, al primului amorez, fiind amantul Zoei Trahanche, sotia celui mai bun prieten al sãu, Zaharia
Trahanache. Statutul sǎu social este precizat de autor în lista cu personajele, Tipǎtescu fiind prefectul unui județ de munte. Zoe
ilustreazǎ tipologia cochetei și a adulterinei, dar și a femeii voluntare. Ea este cea de-a doua soție a lui lui Zaharia Trahanache,
cel mai bogat și influent om din județ, fiind mult mai tânǎrǎ decât acesta.
6. Modalităţi de caracterizare
În portretizarea personajelor autorul utilizează caracterizarea direct realizată de autor în lista cu personajele și în
didascalii, alte personaje şi prin autocaracterizare şi caracterizarea indirectă rezultată din fapte, atitudini, comportament,
gestică, mimică, raportarea la mediul social, confruntarea cu situaţii tensionate, relaţiile cu celelalte personaje, nume.
7. Portretul fizic
Portretul fizic al celor doi este inexistent, autorul centrând atenția asupra trǎsǎturilor morale.
8. Portretul moral
Portretul lor moral se contureazǎ pe parcurs, prin acumulǎri scuccesive de informații . Acțiunea piesei evidențiazǎ trǎsǎturile
majore ale celor douǎ personaje și evoluția relației dintre ele. Expoziţiunea introduce lectorul în lumea alegerilor de deputaţi
dintr-un oraş oarecare de munte, semn ca astfel de incidente pot apărea oriunde şi oricând, dacă alegerile nu se desfăşoară
corect, „în zilele noastre”, adică în perioada contemporană autorului. Ştefan Tipǎtescu, prefectul judeţului aflǎ de la Ghiţǎ
Pristanda, polițistul orașului, cǎ scrisoarea pe care i-o adresase amantei sale, Zoe Trahanache, ajuns în posesia rivalului politic,
Nae Caţavencu, care ameninţǎ cǎ o va publica în ziarul pe care îl conduce. Aceastǎ veste îi cauzeazǎ lui Tipǎtescu o
adevǎratǎ crizǎ de nervi, acesta lǎsându-se dominat de furie și impulsivitate.
Intriga este premergǎtoare expoziţiunii, fiind reprezentată de pierderea scrisorii compromiţătoare de către Zoe, soţia lui
Trahanache (cel mai important dintre personajele oraşului).
Desfăşurarea acţiunii surprinde eforturile întreprinse de Zoe, Tipătescu şi Trahanache pentru recuperarea scrisorii: Tipǎtescu
recurge la intimidare şi ameninţǎri pentru a-l convinge pe Caţavencu sǎ îi înapoieze scrisoarea. Astfel, dupã ce încearcã prin
abuz de putere sã scoatã de la Cațavencu scrisoarea compromițǎtoare, el îi promite acestuia diferite funcții și moșia
„Zãvoiul”, numai sã intre în posesia „rãvașului” cu pricina. Aceastã posturã de a dispune de tot dupã bunul plac este
sintetizatǎ de Ghițã Pristanda: „moșia, moșie, foncția, foncție, coana Joițica, coana „Joițica”, sugerând cã Tipãtescu
apãrea în ochii politaiul drept deținãtorul tuturor izvoarelor fericirii.. De asemenea, opinia lui Pristanda pune în
evidentã, în mod indirect, altã trãsãturã a prefectului, și anume imoralitatea și lipsa de scrupule. Cum strategiile sale
dau greș, Tipǎtescu e nevoit, la rugǎmințile disperate ale Zoei, sǎ-l susținǎ pe Cațavencu în alegeri. Zoe recurge la întreg
arsenalul armelor feminine pentru a reintra în posesia scrisoarii și pentru a-l combate pe Cațavencu: plânge, se
lamenteazǎ, amenințǎ cu sinuciderea, în spatele acestor atitudini aflându-se o femeie care își cunoaște foarte bine
interesele.
Punctul culminant este redat de sosirea trimisului de la centru, Agamemnon Dandanache, care strică planurile celor
din oraş. El ajunsese candidat tot prin şantaj, deoarece deţinea o scrisoare importantă pe care voia să o folosească cât mai mult.
La adunarea electoralǎ, Pristanda provoacǎ o încǎierare și Cațavencu pierde scrisoarea, care este gǎsitǎ de cetǎțeanul turmentat
și înapoiatǎ destinatarei, astfel soluționându-se situația de crizǎ.
Ca în orice comedie, deznodǎmântul este hazliu: după ce reprezentanţii celor două partide rivale s-au insultat,
s-au ameninţat şi s-au luat la bătaie, în final toţi se împacă, se îmbrăţişează în sunetele muzicii, ca şi cum alegerea lui
Dandanache ar fi fost o victorie, fără ca remarca lui Tipătescu „ce lume... ce lume” să o umbrească. Zoe redevine amabilǎ și
plinǎ de cǎldurǎ cu toatǎ lumea, atitudinile ei fiind dictate de circumstanțe.
Faptele, atitudinile și comportamentul lui Tipǎtescu îi scot în evidențǎ trǎsǎturile definitorii: impulsivitatea,
capacitatea de disimulare, lipsa de scrupule și realismul. Deși este un om educat, recurge adesea la gesturi care nu îi fac
cinste, abuzând de puterea pe care o deține. De exemplu, dispune sǎ fie arestat Cațavencu, fǎrǎ a exista un temei legal pentru
acest demers. În relația cu Zoe, Tipǎtescu este un sentimental, dispus sǎ renunțe la tot în numele iubirii. Zoe, însǎ, pune
privilegiile înaintea dragostei și este mult mai pragmaticǎ. Reprezentând tipul cochetei și al adulterinei, dar și al femeii
voluntare, aceasta îl manipuleazǎ pe Tipǎtescu pentru a-și atinge scopurile. Memorabil este momentul în care încearcă să-l
convingă de toate scandalurile și nenorocirile care se vor abate asupra ei, dacǎ scrisoarea va fi publicatǎ.. În fața acestei viziuni
catastrofale, Tipătescu o încurajează: “Zoe, Zoe, fii bărbată! “El adoptă atitudinea unui cavaler, dispus să se sacrifice pentru
iubita lui, propunându-i, într-un elan romantic, să fugă cu el în lume. Însă Zoe nu împărtășește euforia lui și-l refuză categoric.
Femeie realistă, cu simț practic, ea invocă pierderea avantajelor și, în mod ironic, aduce în discuție compasiunea față de
sărmanul Trahanache. Prin atitudinea ei, Zoe dovedește că interesele și a privilegiile sunt mult mai puternice în fața pasiunii.
Finalul piesei aduce în prim-plan un Tipǎtescu profund conștient de toate deficiențele lumii în care trǎiește, dar care nu
gǎsește în sine puterea de a le combate și o Zoe Trahanache pentru care aparențele sunt adevǎrata prioritate în viațǎ.
Numele personajelor sunt douǎ mijloace importante de caracterizare. Astfel, în cazul lui Ştefan Tipătescu numele de familie
vine de la interjecţia tipa-tipa care sugerează ascensiunea socială înceată, dar sigură; prenumele are o rezonanţǎ istoricǎ, dar
aceasta nu cadreazǎ cu preocupǎrile protagonistului. Prenumele Zoei Trahanache seamanǎ, ca sonoritate, cu substantivul “zoi”,
desemnând apa murdarǎ rezultatǎ în urma spǎlǎrii, ceea ce îi evidențiazǎ imoralitatea, iar apelativul diminutival “Joițica” îi
subliniazǎ ridicolul.
9. Concluzii