CURSUL I

Organizarea socială și normele de conduită

ale tracilor în epoca prestatală

Preliminarii
În Europa, tracii s-au întins pe un areal geografic imens, mărginit la vest de Dunărea panonică
şi Bratislava; la est de fluviile Bug (vechiul Hipanis) şi Nipru (vechiul Borystene); la nord de
Carpaţii Păduroşi şi Cracovia; la sud de Marea Egee. Tracii au dezvoltat o strălucită civilizaţie,
fiind, în acest sens, creatorii culturilor eneolitice Boian, Hamangia şi Cucuteni, precum şi
creatorii şi purtătorii Epocii bronzului şi ai Epocii fierului pe arealul geografic locuit. Ca atare,
tracii au fost autohtoni în spaţiul geografic de formare şi extindere.
Neamul tracilor era, potrivit lui Herodot, cel mai numeros, după cel al inzilor.

Organizarea socială
Formele de organizare și conducere ale tracilor prezintă trăsăturile societății gentilice, aflate în
plin proces de descompunere, mai exact în ultimul stadiu al acestui proces – democrația militară a
triburilor și uniunilor de triburi. În cadrul acestui sistem de organizare socială, toate atribuțiunile
de conducere socială aparțineau poporului înarmat, constituit în Adunarea Poporului, care,
întrucât își expunea viața în luptă, era îndrituit să decidă în problemele păcii și războiului, ca și în
toate problemele principale ale colectivității.
Regii menționați de izvoarele antice nu erau monarhi, adică șefi de state, ci simpli conducători
militari ai triburilor și uniunilor de triburi, aleși și revocați de Adunarea Poporului, care le stabilea
și atribuțiunile. Se manifesta însă, tot mai puternic, tendința acestor șefi militari, sprijiniți de
aristocrația gentilico-tribală aflată în plin proces de formare, de a-și permanentiza și consolida
poziția, ba, chiar de a o transmite cu titlu ereditar – tendință care a marcat tranziția de la
organizarea gentilico-tribală la cea politico-statală.

Normele de conduită

1
În epoca prestatală, relațiile sociale ale tracilor erau reglementate prin norme de conduită fără
caracter juridic – norme aplicate și respectate de bunăvoie de către toţi membrii societății, întrucât
erau expresia intereselor sociale generale. Ele aveau, totodată, şi un pronunțat caracter religios.
Unele dintre aceste obiceiuri au supraviețuit, sub anumite aspecte, și în societatea feudală, ceea ce
atestă continuitatea poporului nostru.
În privința căsătoriei, poetul grec Menandru, referindu-se la o perioadă mai veche – Epoca
bronzului, adică epoca marii familii patriarhale –, arată că unele triburi trace cunoșteau poligamia.
Informații pentru o perioadă mai recentă – Epoca fierului, adică epoca micilor familii monogame
– ne oferă poetul roman Horațiu, potrivit căruia tracii practicau, cu foarte mare strictețe,
monogania.
Herodot arată că fiii puteau cere și obține de la părinți delimitarea părții ce li se cuvenea din
proprietatea comună, semn că proprietatea privată se afla în plin proces de formare. În același
sens pot fi interpretate izvoarele care menționează că furtul era socotit o foarte gravă încălcare a
regulilor de conviețuire socială.
Pentru încheierea diferitelor învoieli se folosea jurământul, însoțit de un anumit ceremonial,
asemănător cu procedura înfrățirii. Altă formă de jurământ era cel pe zeitățile palatului regal.
Dacă regele se îmbolnăvea, se socotea că unul dintre supuși încălcase jurământul și se recurgea
la o procedură de aflare a vinovatului, asemănătoare, în privința dublării numărului de ghicitori,
cu instituția juridică feudală a jurătorilor.
Toate aceste reguli de conduită erau respectate în chip firesc, și nu prin constrângere,
semnificativ în acest sens fiind faptul că agatârșii, un neam tracic, după spusele lui Aristotel,
formulau acele reguli în versuri și le învățau pe de rost, cântându-le. În același sens, Iustinus arată
că sciții respectau dreptatea în chip firesc, și nu prin legi, iar Herodot menționează că, încă de pe
vremea lui Darius, geții erau cei mai drepți dintre traci.

Formarea statelor trace

Regatul odryzilor

Primul regat trac a fost cel al odryzilor, înfiinţat către anul 500 î. Hr. de către regele Teres,
după marea expediţie a regelui persan Darius. El a fost încorporat ulterior de regele Filip al II-lea
regatului trac al Macedoniei. După destrămarea statului macedonean, Regatul odryzilor şi-a
redobândit identitatea politică, fiind din nou distrus de invazia celţilor, după anul 280 î. Hr.
Regatul dardanilor
Regatul trac al dardanilor a fost înfiinţat în secolul al III-lea î. Hr. pe un areal geografic care
acoperea în mare parte teritoriul Serbiei de astăzi, începând de la confluenţa Dunării şi Dravei şi
continuând pe toată valea Moraviei, până la vărsarea acesteia în Dunăre, apoi dincolo de Naissus
(Niş), pe valea Vardarului, până la Skopje. A fost încorporat Imperiului Roman în anul 76/74 î.
Hr., fiind inclus administrativ provinciei Moesia.
Regatul Iliriei
Regatul trac al Iliriei s-a constituit în nord-vestul Peninsulei Balcanice (Albania, Muntenegru,
coasta dalmată şi o parte a Panoniei) şi a fost cucerit de romani în anul 168 î. Hr. Regatul
Epirului
Regatul trac al Epirului se întindea din zona Munţilor Pindului până la Marea Iónică şi a fost
întemeiat în secolul al IV-lea î. Hr. de regele Alceta. Apogeul acestui stat trac a fost atins în
timpul domniei regelui Pirus al II-lea, care s-a amestecat în războaiele dintre romani şi tarentini,
intrând în conflict cu statul roman, fiind în cele din urmă învins definitiv la Beneventum, în 275
î. Hr. Regatul trac al Epirului, devenit stat clientelar Romei, a fost încorporat Imperiului în 167 î.
Hr.
Regatul Macedoniei
Regatul trac al Macedoniei – sau Imperiul traco-macedonean – a fost înfiinţat, conform
tradiţiei, în 795 î. Hr. de regele Caran. Regatul a repurtat victorii în războaiele cu statele greceşti
– căci grecii se separaseră politic de lumea tracilor, chiar dacă, spiritual, le preluaseră şi le
cultivau zeităţile –, apoi cu Imperiul Persan, devenind un imperiu cu vocaţie universală în timpul
domniei lui Alexandru al III-lea cel Mare, zis şi Alexandru Macedon, fiul lui Filip al II-lea şi al
Olimpiei, femeie tracă din Epir.
Regatul Pontului

3
Regatul trac al Pontului a fost întemeiat în secolul al IV-lea î. Hr. pe coasta anatoliană a
Pontului Euxin şi şi-a extins continuu frontierele, cunoscând apogeul în timpul regelui Mitridate
al VI-lea Eúpator. Acesta din urmă intrat în conflict cu statul roman, declanşând aşa-numitele
războaie mitridatice, sfârşite cu victoria Romei. În anul 64 î. Hr., Regatul trac al Pontului a
devenit provincie romană.
Regatul lui Burebista
Ultimul regat trac a fost întemeiat de regele Burebista, o căpetenie getă din câmpia munteană,
ajutat de marele preot Deceneu, un dac din zona Munţilor Orăştiei. Strabo, referindu-se la
personalitatea regelui, arată că acesta a pus capăt războaielor interne care îi divizau şi slăbeau pe
traci şi i-a făcut pe aceştia să asculte de poruncile lui, întemeind o mare stăpânire, de a cărei
putere se temeau toţi vecinii, inclusiv romanii aflaţi la apogeul expansiunii lor militare de până
atunci.
La încheierea procesului de unificare a triburilor trace şi subsecvent izbânzilor militare asupra
celţilor, statul trac al lui Burebista s-a întins pe un areal geografic delimitat la nord de Carpaţii
Păduroşi, la sud de Munţii Balcani, la est de gurile Bugului şi la vest Dunărea mijlocie. La
moartea lui Burebista, statul lui s-a împărţit în patru, apoi cinci regate trace.

Organizarea statului trac al lui Burebista

Organizarea centrală
Puterea supremă în stat era deținută de rege, ca vârf al artistocraţiei și al ierarhiei aparatului de
stat. Instituția regalității tinde să devină ereditară, dovadă că Burebista și Decebal au fost fii de
regi.
Marele preot era un adevărat vicerege, a cărui putere religioasă completează puterea laică a
regelui. În acest sens, potrivit lui Iordanes și Dio Cassius, marii preoți dețineau o putere aproape
regală.
Pe lângă rege și mare preot, exista şi o curte a regelui, compusă din sfetnici și executanți ai
poruncilor regale.
Sistemul dregătoriilor de la curtea lui Burebista şi a urmaşilor acestuia era organizat după
modelul elenistic, iar în cadrul acestui sistem se conturează și o oarecare ierarhie, dovadă fiind
calitatea de prim-sfetnic deţinută de Acornion şi Vezina.

4
Organizarea locală
Izvoarele istorice ne furnizează date prețioase și cu privire la organizarea locală a regatului
trac al lui Burebista. Potrivit lui Suidas, înainte de instaurarea dominației romane, erau unii puși
mai mari peste treburile agricole, iar alții din jurul regelui erau împărțiți la paza cetăților.
Rezultă existența a două categorii de dregători locali, unii cu atribuțiuni administrative, iar alții
cu sarcini militare și de comandă.

Esența și forma statului trac al lui Burebista

Din punctul de vedere al esenței lui, statul trac al lui Burebista, spre deosebire de celelalte
regate trace, a fost un stat sclavagist începător, cu particularități care îl apropiau de statele bazate
pe modul de producție tributal sau asiatic. Astfel, în scurta perioadă istorică de la Burebista la
Decebal, acest stat trac nu s-a putut desăvârși, asemenea celorlalte state trace, ca stat sclavagist de
tip clasic.
Forma statului era cea a unei monarhii cu un pronunțat caracter militar. Astfel, Strabo
denumește stăpânirea lui Burebista – imperiu, iar o inscripție din Syria denumește stăpânirea lui
Decebal – regat. De alfel, chiar împăratul Domițian a recunoscut puterea monarhică a lui Decebal
atunci când, personal, i-a acordat diadema de rege – conducător al unui stat clientelar Romei.
Altă particularitate a monarhiei trace întemeiate de Burebista era și alternanța puterii laice cu
cea religioasă, în competența aceleiași persoane sau în cea a unor persoane diferite. Tendința de
contopire a acestor atribuțiuni supreme nu s-a putut împlini în existența relativ scurtă din punct de
vedere istoric a monarhiei trace nord-dunărene

Dreptul trac

Dreptul trac s-a constituit pe trei căi.

În primul rând, unele dintre vechile obiceiuri ale epocii prestatale – acelea care s-au dovedit
convenabile și utile clasei dominante, aflate în plin proces de formare – au fost recunoscute,
preluate și sancționate de stat, devenind obiceiuri sau cutume juridice.
În paralel, prin impunerea unor noi comportamente corespunzătoare cerințelor vieții social
economice de tip statal, au fost sancționate de către puterea politică noi obiceiuri sau cutume
juridice.

5
În fine, pe lângă dreptul nescris, exprimat în forma obiceiurilor, în statul trac al lui Burebista s
a elaborat și un sistem de legi scrise – legile Belagines – care nu ne-a parvenit pe cale directă, dar
pe care autorii antici îl menționează.
Instituțiile juridice ale dreptului trac nu ne sunt cunoscute în amănunt, întrucât textele vechilor
legi nu ne-au parvenit pe cale directă. Cu toate acestea, le putem reconstitui în linii generale, pe
baza unor izvoare istorice indirecte și a urmelor pe care aceste instituţii le-au lăsat asupra
dreptului de mai târziu.
Cea mai importantă instituţie a dreptului trac, ca de altfel a oricărui sistem de drept, este
instituţia proprietăţii, întrucât proprietatea este expresia juridică a libertăţii, atât la nivel
individual, cât şi la nivel colectiv, adică atât a omului, cât şi a popoarelor şi naţiunilor. În această
materie, tracii au cunoscut, alături de proprietatea privată a taraboştilor, și proprietatea comună
devălmașă a obștilor sătești sau teritoriale.
Autorii antici ne oferă informații prețioase și cu privire la instituția căsătoriei. Astfel, Herodot
arată că la traci căsătoria se realiza printr-un contract de cumpărare a soției de la părinții ei de
către bărbat, femeia aflându-se într-o stare de inferioritate față de bărbatul ei. Acest lucru este
confirmat şi de poetul roman Ovidiu, care vorbește despre muncile grele ale soției la traci.
Horațiu, referindu
se și el la familia tracă, arată în odele lui că tracii erau monogami și păzeau cu strășnicie
monogamia. De asemenea, este menționată și practica zestrei – pe care romanii o denumeau dotă.
Totuși Horațiu arată că principala zestre a femeii trace nu consta în bunurile ei, ci în virtutea
acesteia.
În domeniul penal, principalele instituții ale dreptului trac vizau apărarea statului și a
proprietății private. Mențiuni concrete referitoare la reglementările de drept penal avem numai în
privinţa adulterului, despre care Horaţiu spunea că era pedepsit cu moartea.
Pe plan procesual, deși din punct de vedere formal-juridic atribuțiunile realizării justiției au
fost preluate de organele statului – mai ales în cazurile de vătămare corporală –, a continuat să se
aplice și vechiul sistem al răzbunării sângelui. Organizarea activității de judecată a fost una din
preocupările centrale ale statului trac.

6
Întrebări şi teste

❖ Indicați arealul geografic ocupat de traci, până la fondarea statelor trace.

❖ Prezentați modul de organizare al tracilor în epoca prestatală.
❖ Explicați diferențele dintre normele de conduită ale tracilor, din epoca prestatală și
normele dreptului trac.
❖ Explicați organizarea locală a statului trac al lui Burebista.
❖ Explicați sistemul „răzbunării sângelui”.
7