Lectură din Pateric:

Din viaţa fericitului Pavel cel smerit

Fericitul Pavel a participat într-o zi

de sărbătoare la o slujbă de la o
mănăstire. El avea darul de la
Dumnezeu să vadă cu ce suflet intră
fiecare călugăr la slujbă. De aceea, el
stătea la uşa bisericii, şi vedea pe
fiecare intrând cu îngerul păzitor
bucuros şi cu faţa luminată. Dar pe unul
dintre ei l-a văzut negru la faţă, iar pe
diavoli cum îi puneau un belciug la nas,
pe când îngerul lui păzitor plângea
departe. Şi numai Pavel vedea acestea,
ceilalţi nevăzând decât cele obişnuite.
De aceea, fericitul Pavel s-a pus pe
plâns, de durere că îl vede pe acel
călugăr cu o stare atât de întunecoasă.
Dar la sfârşitul slujbei, Pavel a văzut şi
pe acel călugăr ieşind din biserică
luminos, împreună cu îngerul păzitor,
iar pe diavoli stând departe.
Atunci Pavel a strigat de bucurie şi a
chemat pe toţi călugării, rugându-l pe
cel ce se schimbase la suflet să le
povestească ce s-a întâmplat. Acela a
zis:
- Eu sunt om păcătos. Iar astăzi,
intrând în Sfânta Biserică, am auzit
cuvintele profetului Isaia: „spălaţi-vă şi
vă curăţiţi, scoateţi vicleşugurile din
inimile voastre înaintea ochilor mei,
învăţaţi-vă a face bine şi de vor fi
păcatele voastre ca tăciunele, ca zăpada
le voi albi!" Iar eu, auzind acestea, m-
am umilit în inima mea şi am zis către
Dumnezeu: „De astăzi, o, Stăpâne,
primeşte-mă şi pe mine cel ce mă
pocăiesc şi cad înaintea Ta, şi mă
depărtez de acum înainte de tot
păcatul!" Şi am ieşit din Biserică hotărât
să nu mai fac nici un rău înaintea
ochilor lui Dumnezeu.
Atunci toţi cei ce au auzit acestea au
slăvit bunătatea şi marea milă a lui
Dumnezeu, pe care o revarsă celor ce se
pocăiesc, în Biserica Sa.