PRESCOLARUL CU ADHD

Ce este ADHD și cum putem sa-l identificam

ADHD reprezintă abrevierea în limba engleză a " Attention Deficit Hyperactivity Disorder", o
tulburare de tip comportamental care apare tot mai frecvent ca diagnostic pentru copii și
adolescenți. ADHD este, în acest moment, un fenomen global, care afectează în procente diferite
orice tip de populație.
Aceasta afecțiune se manifestă predilect prin hiperactivitate, impulsivitate și " distractibilitate",
fiind evidente cazurile preșcolarilor "neastâmpărați" care dezvoltă în timp o serie de probleme de
adaptare la cultura și regulile școlii. Prin urmare, putem nota că ADHD se referă la o afecțiune
de tip neurobiologic prin care este afectată capacitatea individului de a opera în limitele medii în:
-inhibarea comportamentului agresiv ( autocontrolul impulsivității)
-controlul nivelului activității ( comportament hiperactiv)
-concentrarea asupra sarcinilor de lucru (lipsa atenției)

Identificarea sau diagnosticarea ADHD este mult mai complicată decât pare, o problemă
semnificativă fiind dată de faptul că până în prezent nu există niciun test obiectiv care să
identifice biologic- prin tomografie, imagini cerebrale sau alte tipuri de teste medicale obiective -
prezența acestui sindrom.
Conferința asupra Diagnozei și tratamentului ADHD, din 1998, reprezintă un moment de
referință asupra studiilor întreprinse asupra acestui sindrom. Aici, cei 13 membri ai panelului
independent de studiu din Statele Unite era constituit din reprezentanți de marca ai domeniilor
psihologiei, psihiatriei, neurologiei, pediatriei, epidemiologiei, biostaticii educației și ai societății
civile. In acest context, unde cei mai reputați specialiști implicați în studiul ADHD au prezentat
rezultatele cercetărilor, s a subliniat că, deși există dovezi științifice în sprijinul validității
existenței acestui "sindrom", "nu exista un test diagnostic medical pentru ADHD". Totodată, în
concluziile raportului se subliniază că " nu exista un consens asupra faptului că pacienții ADHD
ar trebui tratați cu psihostimulanti..
După ani de cercetare clinică și experiență cu ADHD, cunoașterea specialiștilor asupra cauzei
sau cauzelor ADHD rămâne în mare măsură speculativă. Prin urmare, nu există nici o strategie
fundamentală pentru a preveni sindromul ADHD. Ceea ce multiple studii au relevat este tipul de
efecte cu care se confruntă copiii care suferă de ADHD: dificultăți în susținerea unor activități, a
urmări detaliile și indicațiile, a fi atenți pe durata sarcinilor de lucru, impulsivitate și agitație.

Toate aceste caracteristici afectează direct performanțele școlare ale copilului și, cu toate că
aceste comportamente nu reprezintă în sine dizabilități de învățare, aproximativ o treime din
acești copii au probleme de învățare.
În sine, numai acest aspect reprezintă o motivație suficientă pentru efortul de identificare și
aplicare a soluțiilor posibile care ameliorează sau elimină efectele acestor simptome. Totodată, se
evidențiază în ultimii ani faptul că este necesară o evaluare comprehensivă a copiilor care
manifestă acest tip de simptome și un timp de intervenție complexă, diferențiată în funcție de
gradul de gravitate a simptomelor. Avem în vedere o evaluare comportamentală, educațională și
medicală, urmărindu se aceste trei mari domenii de intervenție.

Implicațiile ADHD în plan personal, familial și social

Preșcolarii cu ADHD sunt marcați de incapacitatea de a sta liniștit ( agitația în timpul orelor este
deseori o primă  sursă a problemelor pe care ei le au în grădiniță) de a fi atenți la informațiile
transmise și la sarcinile de învățare și sunt tributari consecințelor acestui tip de comportament
indezirabil în cadrul culturii școlare.
Problemele care țin de performanțele școlare și de interacțiunile sociale au efecte pe termen
îndelungat, afectând întreaga viață a preșcolarului. Acești copii sunt expuși marginalizării de
către colegi și se plasează inevitabil pe poziții conflictuale cu cadrul didactic, prin seria de
manifestări comportamentale incontrolabile.

De asemenea, s a demonstrat faptul că familiile care au copii cu ADHD (și alte tulburări
comportamentale cornice) se confruntă cu probleme specifice: părinții manifestă un grad ridicat
de frustrare, tensiune in relațiile interfamiliale, apar conflicte conjugale și creste rata divorțurilor.
Costurile directe necesare tratamentului preșcolarilor  și tinerilor cu ADHD ( medicamente,
tratament psihologic, psihoterapie etc.) sunt substanțiale. Aceste costuri reprezintă o problema
semnificativă pentru multe familii, care se adaugă tensiunii provocate de efectele
comportamentului incontrolabil al copilului acasă, la școală și în grupul de prieteni.

Soluții și principii de acțiune pentru părinți și cadre didactice

Sindromul deficitului de atenție/hiperactivitate implică o serie de simptome care au implicații în

plan social, emoțional și școlar. Un prim pas necesar pentru a abordare cu șanse de succes este
acceptarea condiției deosebite a celor care suferă de acest sindrom și acordarea unui sprijin
constant. Poate părea simplu, dar comportamentul exploziv, posibilele accese de agresivitate,
efortul chinuitor de concentrare a atenției asupra sarcinilor de lucru și reacția deseori impulsiva
la frustrările provocate de eșecuri presupune din partea părinților sau cadrelor didactice
deopotrivă empatie, răbdare și o strategie coerentă de suport. Este de notat că numai
medicamentele nu asigură în nici un caz o rezolvare pe termen lung în planul ameliorării
performantelor școlare sau dezvoltarea comportamentului prosocial.

Masuri practice și principii de acțiune

A avea grija de un copil cu ADHD nu este o sarcină ușoară, fiind un efort permanent marcat
deseori de frustrări și probleme care apar la un moment dat copleșitoare. Sunt copii care au o
condiție specială, care necesita un sprijin constant din partea familiei și și cadrului didactic, o
ghidare constanta și subtilă către interesele și pasiunile copilului, și sublinierea punctelor
interesante in domeniile sau activitățile în care el urmează a fi implicat . Dușmanii principali cu
care ne confruntăm aici sunt deopotrivă plictiseala și posibilele tendințe de comportament
autoritar sau disciplinarea violenta ( violenta limbajului , tonalitatea, violenta simbolică și
formele extreme de violență fizică).
Este important a se oferi copilului structura clară și rutina pentru activitățile zilnice.
In cazul in care simptomele au fost identificate din timp, se recomanda:
Managementul timpului alocat copilului

Este foarte important ca atunci când apar primele semne sau simptome, părinții să fie alaturi de
copil, tratând cu calm, răbdare (nu pe fuga, in cele 30 de minute alocate discuției înainte de
culcare) problemele cu care se confruntă și nevoile specifice ale copilului.

Vizibilitatea ( verbalizarea) importanței pe care o au învățarea, auto-controlul și auto-

organizarea

In special părinții au posibilitatea de a reaminti permanent copilului importanta învățării, auto-

controlul și auto-organizarea. Prin aceasta se pun bazele solide unui sistem de credințe care
reprezintă premise necesare pentru a se construi ulterior comportamentele dorite și mai ales de a
se ține sub control simptomele specifice. Este foarte importante sa reamintim că învățarea nu se
limitează decât la procesul scolar, la învățarea formală, ci și la învățarea primită în familie.

Stabilirea unui program clar de activitate

-Instalarea unui ceas mare, vizibil, în camera copilului;

-instalare și utilizarea unui calendar de perete și a unui organizator;
-crearea unui spațiu destinat exclusiv sarcinilor de lucru, cu un sertar sau dosar pentru temele
școlare, organizate inițial cu ajutorul părinților sau/și cadrul lui didactic.

Utilizarea unui sistem de recompense simbolice și sancțiuni pentru comportamentele

dezirabile sau indezirabile

Se urmărește simularea comportamentelor dorite și inhibarea simptomelor specifice și a efectelor

lor. Nu se recomandă utilizarea recompenselor substanțiale și cu atât mai puțin a banilor; este
indicat să se ofere ca "premii" lucruri care sunt corelate cu pasiunile și interesele constructive
manifestate de copil.

Controlul activităților de stabilizare sau întărire a unor comportamente specific

Acest punct se referă In special la situațiile în care un anumit context stimulează dezvoltarea
unui anumit tip de comportament. Dacă acest comportament al copilului nu este dezirabil, este
necesar ca în viitor să se evite contextul care îl stimulează.

Favorizarea interacțiunilor pozitive ( în sala de grupă, este recomandabil ca elevul cu ADHD să

lucreze în echipe)

Limitarea timpului petrecut în fața televizorului, creșterea timpului petrecut în familie

Un copil cu potențial ADHD, are prin expunerea la programele de televiziune, o accelerare a

simptomaticii și agravarea hiperactivității și a dependenței de mutarea atenției în permanență.
Se recomandă:
-limitarea timpului petrecut de copii în fața televizorului;
-controlul asupra programelor și conținuturilor vizionate de copii
-timpul petrecut în fața televizorului poate fi înlocuit ușor cu jocuri în familie, familia putând fi
implicată într o suită de activități amuzante și educative de petrecere a timpului liber.

Dezvoltarea/implicarea imaginației și spiritului inovativ

Energia specifică elevilor hiperactivi poate fi convertită în creativitate și efort pozitiv, iar lipsa
capacității de concentrare a atenției poate fi suplinită prin strategie educaționale. Educația
imaginativă oferă o cale practică pentru organizarea conținuturilor didactice, în funcție de
interesele copilului și de modul în care pot învăța în mod natural, fără a se plictisi, în cadrul unui
proces didactic în care atenția este menținută prin stimularea imaginației elevului.
Bibliografie

Kieran Egan, Ștefan Popenici: “Educația elevilor hiperactivi și cu deficit de atenție”

Popenici:” Motivatia invatarii si reusita sociala”
Tarnoveanu: “ Focus pe ADHD”