Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ADHD reprezintă abrevierea în limba engleză a " Attention Deficit Hyperactivity Disorder", o
tulburare de tip comportamental care apare tot mai frecvent ca diagnostic pentru copii și
adolescenți. ADHD este, în acest moment, un fenomen global, care afectează în procente diferite
orice tip de populație.
Aceasta afecțiune se manifestă predilect prin hiperactivitate, impulsivitate și " distractibilitate",
fiind evidente cazurile preșcolarilor "neastâmpărați" care dezvoltă în timp o serie de probleme de
adaptare la cultura și regulile școlii. Prin urmare, putem nota că ADHD se referă la o afecțiune
de tip neurobiologic prin care este afectată capacitatea individului de a opera în limitele medii în:
-inhibarea comportamentului agresiv ( autocontrolul impulsivității)
-controlul nivelului activității ( comportament hiperactiv)
-concentrarea asupra sarcinilor de lucru (lipsa atenției)
Identificarea sau diagnosticarea ADHD este mult mai complicată decât pare, o problemă
semnificativă fiind dată de faptul că până în prezent nu există niciun test obiectiv care să
identifice biologic- prin tomografie, imagini cerebrale sau alte tipuri de teste medicale obiective -
prezența acestui sindrom.
Conferința asupra Diagnozei și tratamentului ADHD, din 1998, reprezintă un moment de
referință asupra studiilor întreprinse asupra acestui sindrom. Aici, cei 13 membri ai panelului
independent de studiu din Statele Unite era constituit din reprezentanți de marca ai domeniilor
psihologiei, psihiatriei, neurologiei, pediatriei, epidemiologiei, biostaticii educației și ai societății
civile. In acest context, unde cei mai reputați specialiști implicați în studiul ADHD au prezentat
rezultatele cercetărilor, s a subliniat că, deși există dovezi științifice în sprijinul validității
existenței acestui "sindrom", "nu exista un test diagnostic medical pentru ADHD". Totodată, în
concluziile raportului se subliniază că " nu exista un consens asupra faptului că pacienții ADHD
ar trebui tratați cu psihostimulanti..
După ani de cercetare clinică și experiență cu ADHD, cunoașterea specialiștilor asupra cauzei
sau cauzelor ADHD rămâne în mare măsură speculativă. Prin urmare, nu există nici o strategie
fundamentală pentru a preveni sindromul ADHD. Ceea ce multiple studii au relevat este tipul de
efecte cu care se confruntă copiii care suferă de ADHD: dificultăți în susținerea unor activități, a
urmări detaliile și indicațiile, a fi atenți pe durata sarcinilor de lucru, impulsivitate și agitație.
Toate aceste caracteristici afectează direct performanțele școlare ale copilului și, cu toate că
aceste comportamente nu reprezintă în sine dizabilități de învățare, aproximativ o treime din
acești copii au probleme de învățare.
În sine, numai acest aspect reprezintă o motivație suficientă pentru efortul de identificare și
aplicare a soluțiilor posibile care ameliorează sau elimină efectele acestor simptome. Totodată, se
evidențiază în ultimii ani faptul că este necesară o evaluare comprehensivă a copiilor care
manifestă acest tip de simptome și un timp de intervenție complexă, diferențiată în funcție de
gradul de gravitate a simptomelor. Avem în vedere o evaluare comportamentală, educațională și
medicală, urmărindu se aceste trei mari domenii de intervenție.
Preșcolarii cu ADHD sunt marcați de incapacitatea de a sta liniștit ( agitația în timpul orelor este
deseori o primă sursă a problemelor pe care ei le au în grădiniță) de a fi atenți la informațiile
transmise și la sarcinile de învățare și sunt tributari consecințelor acestui tip de comportament
indezirabil în cadrul culturii școlare.
Problemele care țin de performanțele școlare și de interacțiunile sociale au efecte pe termen
îndelungat, afectând întreaga viață a preșcolarului. Acești copii sunt expuși marginalizării de
către colegi și se plasează inevitabil pe poziții conflictuale cu cadrul didactic, prin seria de
manifestări comportamentale incontrolabile.
De asemenea, s a demonstrat faptul că familiile care au copii cu ADHD (și alte tulburări
comportamentale cornice) se confruntă cu probleme specifice: părinții manifestă un grad ridicat
de frustrare, tensiune in relațiile interfamiliale, apar conflicte conjugale și creste rata divorțurilor.
Costurile directe necesare tratamentului preșcolarilor și tinerilor cu ADHD ( medicamente,
tratament psihologic, psihoterapie etc.) sunt substanțiale. Aceste costuri reprezintă o problema
semnificativă pentru multe familii, care se adaugă tensiunii provocate de efectele
comportamentului incontrolabil al copilului acasă, la școală și în grupul de prieteni.
A avea grija de un copil cu ADHD nu este o sarcină ușoară, fiind un efort permanent marcat
deseori de frustrări și probleme care apar la un moment dat copleșitoare. Sunt copii care au o
condiție specială, care necesita un sprijin constant din partea familiei și și cadrului didactic, o
ghidare constanta și subtilă către interesele și pasiunile copilului, și sublinierea punctelor
interesante in domeniile sau activitățile în care el urmează a fi implicat . Dușmanii principali cu
care ne confruntăm aici sunt deopotrivă plictiseala și posibilele tendințe de comportament
autoritar sau disciplinarea violenta ( violenta limbajului , tonalitatea, violenta simbolică și
formele extreme de violență fizică).
Este important a se oferi copilului structura clară și rutina pentru activitățile zilnice.
In cazul in care simptomele au fost identificate din timp, se recomanda:
Managementul timpului alocat copilului
Este foarte important ca atunci când apar primele semne sau simptome, părinții să fie alaturi de
copil, tratând cu calm, răbdare (nu pe fuga, in cele 30 de minute alocate discuției înainte de
culcare) problemele cu care se confruntă și nevoile specifice ale copilului.
Acest punct se referă In special la situațiile în care un anumit context stimulează dezvoltarea
unui anumit tip de comportament. Dacă acest comportament al copilului nu este dezirabil, este
necesar ca în viitor să se evite contextul care îl stimulează.
Energia specifică elevilor hiperactivi poate fi convertită în creativitate și efort pozitiv, iar lipsa
capacității de concentrare a atenției poate fi suplinită prin strategie educaționale. Educația
imaginativă oferă o cale practică pentru organizarea conținuturilor didactice, în funcție de
interesele copilului și de modul în care pot învăța în mod natural, fără a se plictisi, în cadrul unui
proces didactic în care atenția este menținută prin stimularea imaginației elevului.
Bibliografie