Balneofiziokinetoterapie și recuperare

Anul II - Semestrul I-

Asist. Univ. Drd. Alexandra PRALĂ

LP 1
Conținut
 Recapitulare noțiuni necesare
 Tehnici în kinetoterapie – clasificare
 Tehnici kinetologice de bază - clasificare
 Tenhici akinetice (anakinetice)
 Imobilizarea
 Posturarea
 Tehnici kinetice
 Tehnici kinetice statice
 Contracția izometrică
 Relaxarea musculară
 RECAPITULARE
CÂTE CATEGORII DE MUȘCHI EXISTĂ?
(după organizarea aparatului contractil)

1. Mușchii scheletici / striați reprezintă componentele active

ale aparatului locomotor
2. Mușchii viscerali / netezi, care intră în alcătuirea
organelor interne
3. Mușchiul cardiac, care reprezintă miocardul inimii (o
variantă particulară de mușchi striat)
 Mușchiul scheletic este legat structural, după cum
sugerează și numele său, de oase și articulații, în timp ce
mușchiul neted este asociat cu funcții viscerale, iar
mușchiul striat cardiac este tipic funcției pompei inimii.

O diferență fundamentală între diferitele tipuri de

mușchi este că un grup se află sub controlul voluntar al
sistemului nervos (mușchii scheletici), alții sunt mușchi
involuntari (mușchii viscerali, care sunt mușchi netezi), iar
alții au funcții automate (cum ar fi mușchiul cardiac).
PROPRIETĂȚILE MUȘCHIULUI
Proprietățile fundamentale ale mușchilor sunt:
– elasticitatea → proprietatea muşchiului striat scheletic de a
reveni la forma iniţială după începerea acţiunii forţei
– plasticitatea → proprietatea muşchilor de a-şi menţine
constantă tensiunea.
– excitabilitatea → proprietatea muşchiului de a răspunde la
acţiunea unui excitant (mecanic, fizic sau chimic). în organism
– contractibilitatea → proprietatea specifică a muşchiului de a
dezvolta o tensiune asupra punctelor sale de fixare pe oase

Efectuarea unei mișcări presupune

existența unei contracții musculare.
Tehnici în kinetoterapie
TEHNICI KINETOLOGICE DE BAZĂ
Tehnicile care stau la baza realizării unui
program de kinetoterapie se clasifică în două
mari categorii:
○ Tehnici akinetice (anakinetice)
○ Tehnici kinetice
 Tehnicile akinetice (anakinetice)
CLASIFICARE
Din categoria tehnicilor akinetice fac parte:
 Imobilizarea (de punere în repaus, de contenție, de
corecție);
 Posturarea (corectivă și de facilitare)

Tehnicile akinetice au două caracteristici de bază:

- absența contracțiilor musculare voluntare
- nu determină mișcarea segmentului.
 Tehnicile kinetice
CLASIFICARE
Din categoria tehnicilor kinetice fac parte:
 tehnici kinetice statice (contracția izometrică, relaxarea
musculară);
Tehnicile kinetice statice se caracterizează prin modificarea
tonusului muscular fără să determine micarea segmentului.

 tehnici kinetice dinamice:

 Active (reflexe și voluntare)
 Pasive (prin tracțiuni, prin asistență, sub anestezie,
autopasivă, pasivo-activă, prin manipulare).
Tehnicile kinetice dinamice se realizează cu sau fără
contracție musculară, ceea ce determină diferența dintre tehnicile
active și cele pasive.
Tehnicile akinetice
(anakinetice)
IMOBILIZAREA
Imobilizarea se caracterizează prin menținerea și fixarea
artificială, pentru anumite perioade de timp, a corpului în
întregime sau doar a unui segment într-o poziție determinată,
cu sau fără ajutorul unor instalații sau aparate.
Imobilizarea suspendă, în primul rând, mișcarea
articulară, ca și contracția dinamică voluntară, dar permite
efectuarea contracțiilor izometrice a mușchilor din jurul
articulațiilor respective.

Imobilizarea poate fi:

- totală, dacă antrenează întregul corp,
- regională, segmentară, locală, dacă implică părți ale corpului.
Imobilizarea de punere în repaus
Imobilizarea de contenție

Imobilizarea de corecție
 Există o serie de reguli de care trebuie să se țină
seama când se face o imobilizare, mai ales în aparate de
contenție

Dezavantajele imobilizării sunt :

POSTURAREA
Posturările pot fi:
- posturări corective
- posturări de facilitare

Posturările corective sunt cele mai utilizate în

kinetologia terapeutică sau de recuperare. În multe cazuri
se recomandă preventiv în boli a căror evoluție este
previzibilă. Posturările corective se adresează doar
părților moi, al căror țesut conjunctiv poate fi influențat.
De un mare interes în recuperarea funcțională sunt
posturile seriate care se fixează cu orteze, pe măsură ce se
câștigă din deficitul de corectat.
Posturările corective
Din punct de vedere tehnic, posturile corective
pot fi:
- Posturări corective libere
Acestea sunt atitudini impuse pacientului și
adoptate voluntar de acesta, pentru corectarea
progresivă a limitărilor amplitudinilor articulare.
Posturări corective liber-ajutate (prin suluri, perne,
chingi)

Posturări corective fixate cu

ajutorul unor aparate sau
instalații.
Acestea restabilesc mobilitatea
articulară utilizând greutăți
plasate proximal sau distal de
articulația mobilizată
Posturările de facilitare
Posturările induc efecte de facilitare asupra organelor
interne.
În vederea facilitării unui proces fiziologic perturbat de
boală, poziționarea corpului într-o anumită postură poate
reprezenta un tratament de mare valoare.
Posturările cu efect asupra aparatului cardiovascular:
- Antideclive, facilitează circulația de întoarcere venoasă și limfatică la
nivelul extremităților și au rol profilactic în edemele de stază.
- Declive (antigravitaționale) facilitează circulația arterială în capilare și
se obțin prin menținerea extremităților în sens gravitațional.
Posturările cu efect asupra aparatului respirator:
- Profilactice – previn instalarea unor afecțiuni pulmonare secundare
- Terapeutice, de drenaj bronic – favorizează eliminarea secrețiilor
bronice.
Tehnicile kinetice
Tehnici kinetice statice

Tehnicile kinetice statice se caracterizează prin

modificarea tonusului muscular fără să determine
micarea segmentului.
I. Contracția izometrică
II. Relaxarea musculară
I. Contracția izometrică

Contracția izometrică reprezintă o contracție

musculară în care lungimea fibrei musculare rămâne
constantă, în timp ce tensiunea musculară atinge valori
maxime, prin activarea tuturor unităților motorii ale
grupului muscular respectiv.
Contracția izometrică se realizează fără deplasarea
segmentelor, contra unei rezistențe egale cu forța maximă
a muchiului respectiv sau când se lucrează contra unei
greutăți mai mari decât forța subiectului, dar imobile.
În realitate, se produce o microdeplasare, neglijabilă,
între momentul creșterii tensiunii musculare și cel al
relaxării.
Contracția izometrică
II. Relaxarea musculară
Relaxarea musculară: se realizează când tensiunea
de contracție a mușchiului respectiv scade, mușchiul se
decontracturează.
Relaxarea poate fi considerată ca o atenuare a
tensiunii de orice natură (nervoasă, psihică, somatică) cu
schimbarea centrului de atenție, de concentrare sau de
efort.
Relaxarea reprezintă un proces psihosomatic, pentru
că se adresează concomitent atât stării de tensiune
musculară crescută, cât și stării psihice tensionate, vizând
o reglare tonico-emoțională optimală.
 Relaxarea musculară poate fi:
- generală - proces în legătură cu relaxarea psihică
- locală - se referă la un grup muscular
Relaxarea ca tehnică kinetică statică se referă la
relaxarea locală.
 Relaxarea musculară constituie un obiectiv de mare
importanță în kinetoterapie, realizându-se prin mai multe
modalități.
Modalitățile folosite pentru obținerea relaxării musculare locale:
- conșientizarea stării de relaxare musculară, ca stare inversă
contracției musculare; se execută alternativ contracții statice,
urmate imediat de relaxări statice;
- posturarea segmentului, în sprijin absolut pe un plan orizontal sau
în chingi, căutând, prin inhibiție centrală, suspendarea oricărei
activități musculare în respectivul segment;
- scuturarea ritmică a membrului respectiv, executată de
kinetoterapeut, în timp ce pacientul caută să-și relaxeze
musculatura;
- masaj blând al mușchiului contractat sau aplicarea de vibrații la
nivelul segmentului, în timp ce pacientul își relaxează mușchii din
teritoriul respectiv.
Mulțumesc!