Kinetoterapia în hipertensiunea arterială

Tensiunea arteriala (TA) reprezinta presiunea exercitata de coloana de sange asupra peretelui

vascular, in special asupra tunicii interne-endoteliul) in timpul contractiei si relaxarii ritmice a
inimii.

Exista doua componente ale presiunii sanguine :

 presiunea sistolica - este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali cand inima se
contracta (in sistola) - cu valori normale intre 100 si 130 mm coloana de mercur (Hg);
 presiunea diastolica - este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali cand inima se
relaxeaza intre doua contractii (in diastola) - cu valori normale sub 85 mmHg.

HTA – este o boală cardiovasculară caracterizată prin creșterea valorilor presionale în

sistemul arterial peste limitele fiziologice. Ea este unul considerată unul din principalii factor
de risc în apariția accidentelor vasculare.
HTA reprezintă tensiunea mai mare sau egală cu 150 mmHg pentru cea sistolică și egală
sau mare de 95 mmHg pentru cea diastolică.
Clasificare gradelor HTA în funcție de valorile TA
Factori de risc
HTA este asociată cu un număr important de factori de risc, dintre care unii sunt
modificabili, iar alții nemodificabili.
Printre factorii de risc modificabili pe care îi putem influența cu ajutorul schimbării stilului
de viață se numără:

 obezitatea;
 fumatul;
 consumul excesiv de sare și de alcool;
 nivelul ridicat al colesterolului;
 sedentarismul;
 stres-ul;
 anxietatea;
 apneea de somn.

Obezitatea – obezii au o presiune cu 7,5mmHg (în medie) mai mare decât normoponderalii.
Asocierea dintre obezitate și HTA este sublinită de faptul că scăderea greutății corporale în
cazul hipertensivilor obezi atrage după sine scăderea valorilor tensionale.

Regimul caloric este un mijloc eficace de control a valorilor tensionale (îndeseobi la

bolnavii cu exces ponderal mare).

Obezitatea implică o valoare a peste 30 a indicelui de masă corporală. Peroasenele cu

valoare de peste 30 a indicelui de masă corporală prezintă un risc de două ori mai mare de a fi
hipertensiv decât persoanele de aceași vârstă cu IMC cuprins între 19 – 25.

Scăderea ponderală și implicit menținerea unor valori optime ale IMC (între 19-24),
printr-un comportament alimentar rațional și practicarea sistematică a exercițiilor fizice,
constituie mijlocul de bază în tratamentul hipertensiunii.
 Aportul alimentar de sodiu – cercetări complexe multidisciplinare au dus la concluzia
că aportul excesiv de sare reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de mediu care
intervin în producerea și întreținerea HTA.

Sodiul este cel care controlează cantitatea de apă din sânge precum și cantitatea de
lichid limfatic din spațiul extracelular.

Volumul sangvin este reglat cu mare precizie de rinichi pe parcursul unei perioade de 24
de ore.

Toată cantitatea de sare consumată cu o zi în urmă este excretată prin urină excepția
celei eliminate prin sudoare, pierderi de fluide sub formă de micropicături din cavitatea bucală
sau prin secrețiile nazale. Rinichii stabilesc cu exactitate cât sodiu trebuie eliminat pentru ca
volumul sangvin să se mențină în limite normale lucru esențial pentru viață.

S-a constatat că globulele albe și roșii ale pacienților hipertensivi prezintă tulburări ale
mecanismului de transport al sodiului, aparent de la naștere.

Atunci când organismul este forțat să facă față excesului de sare, sistemele implicate
sunt suprasolicitate.

Dacă rinichii nu pot scăpa de surplus, corpul va reține apă pentru a dilua sarea. Aceasta
determină creșterea TA.

Tensiunea ridicată deterioriază în timp vasele sangvine, și în zonele afectate ale pereților
vasculari începe să se depună grasime. Consecința este rigidizarea și îngroșarea arterelor, care
în cele din urmă duc la IM sau AVC.

În afară de restricția de sare, programul inițial de recuperare al unui hipertensiv trebuie

să includă renunțarea la fumat, alcool și cafea.

Acțiunea prelungită a nicotinei și oxidului de carbon va deteriora puțin câte puțin

sistemul cardiovascular, cu timpul pereții arteriali se vor întări și se vor asfixia ducând la o
îmbătrânire accelerată a acestora.

Absorbția regulată de nicotină va avea ca efect accelerarea ritmului contracției

muschiului cardiac și creșterea semnificativă a presiunii arteriale, fenomene care pot favoriza
apariția unei hipertensiuni.

Cafeaua – prin cofeina pe care o conține poate determina creșteri acute ale TA datorită
vasoconstricției pe care o induce. (Ingustarea lumenului vaselor de sange, in special al
arterelor. Rezulta prin activarea centrului vasomotor din creier, care produce contractia
peretilor musculari ai arterelor, ducand la cresterea tensiunii arteriale).
 Sedentarismul – crește riscul de apariția a HTA cu atât mai mult dacă se asociază și cu
obezitate. Acitivitatea fizică este cel mai bun mijloc de prevenirea a C.I. și a HTA. Practicarea
continuă a unei activități fizice face să intervină o serie de mecanisme, care, conjugate între ele,
au un effect protector asupra aparatului cardiovascular.

Aceste efecte se traduc prin modificări la nivelul dimensiunii și capacității vasodilatatoare a

arterelor, o presiune arterial fiind mai scăzută în cazut unui subiect antrenat decât a unui
sedentar.

Dintre factorii nemodificabili pe care nu îi putem influența în niciun mod se numără:

 vârsta;
 sexul;
 moștenirea genetică de la rudele apropiate.

I. Sexul și vârsta influențează semnificativ valorile tensiunii arteriale. La bărbați TAS crește
cu cca 0.5mm Hg și cea diastolică cu 0,2mmHg pentru fiecare an în plus după vârsta de
20 de ani.
La femei până la menopauză TAS este cu 4-5mmHg mai mica decât la bărbați de
aceeași vârstă, iar la menopauză survine o creștere bruscă și ulterior TA se menține
constant deasupra valorilor normale comparative cu bărbații de aceeași vârstă.

II. A. Morga și Orha au întreprins cercetări de amploare privind factorul genetic, ajungând
la următoarele observații
- încărcarea familială pe linie maternă este mai importantă decât cea pe linie paternă.
- Posibilitatea aparițiai HTA la descendenți este mai mare dacă ambii parinți sunt
hipertensivi
- Prezența încărcării familiale este precumpănitoare privind vârsta de apariție a bolii.
Astfel la tinerii hipertensivi încărcarea este mai importantă în timp ce apariția
hipertensiunii la o vârstâ mai înaintată nici nu se poate evidenția.

Simptome

În cele mai multe cazuri, hipertensiunea arterială nu prezintă simptome notabile.

Frecvent este descoperită incidental, la un consult de rutină la medicul de familie, internist sau
cardiolog.
Totuși, la anumiți pacienți, hipertensiunea arterială poate avea simptome de tipul:

 durerilor de cap la nivel occipital;

 amețeli;
 vertij;
 tulburări de vedere;
 senzație de căldură;
 înroșirea feței;
 senzație de rău;
 durere în piept;
 hemoragie nazală.

Evoluția în timp a HTA duce la afectarea cordului prin hipertrofie ventriculară stângă și
insuficiență cardiacă. (Hipertrofia ventriculara stanga se caracterizeaza printr-o ingrosare
anormala a peretelui muscular al ventriculului stang, principala camera a inimii. Orice
suprasarcina la care este supus ventriculul stang poate cauza o hipertrofie ventriculara.
Hipertensiunea arteriala este principala cauza a hipertrofiei ventriculare stangi).
Antrenamentul fizic determină dilatație și hipertrofie fiziologică. Hipertrofia este
însoțită de creșterea contractibilității miocardice, creșterea debitului cardiac și reduc
rezistența periferică. În condițiile neglijării tratamentului HTA, funcția ventriculară stângă
este deteriorate, hipertrofia devine patologică.
1. Debitul cardiac (GC) sau debitul cardiac este definit ca volumul de sânge
pe care ventriculul drept și ventriculul stâng sunt capabili să-l scoată într-un minut
prin artera pulmonară și, respectiv, aorta . Valoarea medie a debitului cardiac în condiții
de odihnă la un adult (de mărime medie) este de aproximativ 5-5,5 litri pe minut.

Asigurarea unui debit cardiac efecient în timpul efortului fizic depinde de îmbinarea
complexă a mijloacelor de adaptare a inimii la efort.
Acestea sunt: frecvența cardiacă, volumul sistolic, utilizarea oxigenului, hipertrofia și
dilatația cordului.
Creșterea FC este modalitatea cea mai rapidă de creștere a debitului cardiac pentru
persoanele sedentare. La persoanele antrenate menținerea unui debit cardiac adecvat, efortul
fizic prestat se face prin creșterea debitului sistolic (volumul sistolic).
Volumul sistolic – volumul de sânge împins în circulație cu fiecare contracție a inimii.
Ritmicitatea frecvenței cardiace este înfluențată de o serie de factori nervoși și umorali.
Simpaticul crește FC. Parasimpaticul – scade FC.
2. Rezistența arterială periferică – este dată de tonusul musculaturii netede din peretele
vascular și de leziunile degenerative aterosclerotice. Cu cât aceste leziuni sunt mai
numeroase și mai extinse iar tonusul este mai crescut cu atât mai mult scad valorile
volumului sistolic.
Întrucât asupra leziunilor aterosleclerotice nu se mai poate interveni, singura modalitate de
influențare a rezistenței periferice este numai prin intermediul modificării tonusului
musculaturii arteriolare.
Acest lucru se poate realiza medicamentos cât și prin intermediul practicării exercițiilor
fizice speciale.
 S-a observat că mișcarea fizică de rezistență (atlestism, ciclism, tenis de câmp) exercită un
efect de reducere de a tonusului simpatic cu vasodilatație consecutivă.
3. Hipertrofia cardiacă – este dată de creșterea în greutate a inimii prin mărirea în lungime
si în volum a fibrelor miocardice. Prezența unui cord mai mare de 350 gr la bărbați și 300
g la femei, reprezintă o inimă hipertrofiată. La solicitările hemodinamice intense și
prelungite inima se adaptează prin două tipuri de hipertrofii – concentrică și excentrică.
Hipertrofia excentrică – creșterea masei musculare, fără îngroșarea evidentă a peretului
miocardic, la care se asociază creșterea dimensiunilor cavităților cordului. Apare în
timpul efortului de rezistență.
Hipetrofia concentrică – creșterea masei musculare a cordului, îngustarea pereților
acestuia și reducerea dimensiunilor cavității sale. În condiții fiziologice hipertrofia
concentrică apare doar la practicarea exercițiilor de forță deoarece contracția musculară
prelungită se asociază cu creșterea tensiunii arteriale.
4. Dilatația cardiacă – este realizată de creșterea capacității cavităților inimii. Pentru
persoanele sănătoase dilatația reprezintă o modalitate de îmbunătățire a performanței
cardiace.
Sportivii de performanță practicanți ai unor activități fizice de rezistență (ciclism,
maraton, schiori) deși au un cord mărit sunt capabili de performanțe fizice deosebite
desfășurate de-a lungul unor perioade lungi de timp. Acest lucru se datorează faptului
că dilatația compensatorie se însoțește de creșterea tonusului miocardic și a forței de
contracție (dilatație tonogenă).
Ea se deosebește de dilatația miogenă care apare în I.C.

Efectul hipotensor al practicării mișcării consecvente apare atât la persoanele

sănătoase cât și la cele hipertensive după 4-6 luni de antrenament și se datorează în mare
parte scăderii rezistenței vasculare periferice.
Antrenamentul fizic, datorită creșterii consumului energetic produce scăderea în
greutate, excesul ponderal fiind unul din factorii care agravează HTA.
Programul de activitate al hipertensivului cuprinde – gimnastică medicală, antrenament
de rezistență, plimbările și jocurile sportive.
Restricții și reguli aplicate bolnavilor cu Hipertensiune arterială

 Bolnavii cu hipertensiune arterială moderată sau de limită trebuie să folosească drept

principal mijloc de tratament exercițiul fizic.
 Efortul fizic trebuie dozat și tipurile exercițiilor fizice statice sau dinimice trebuie stabilite
numai de către medic deoarece eforturile fizice susținute și intense pot avea efecte
nocive ducând la creșterea valorilor tensionale în special atunci când efortul este intens.
  Hipertensivii cu tensiune arterială cronică stabilă, cu valori până la 160-180 mmHg
pentru TA sistolică/sistemică maximă și 90-100mmHg pentru TAD minimă nu trebuie să
evite efortul fizic și să ducă o viață sedentară deoarece acest lucru ar face HTA să
evolueze mult mai rapid către visceralizare (afectare hepatică, renală și cerebrală).
Efectul favorabil asupra HTA îl are în mod invariabil efortul fizic moderat, contribuind la
scăderea valorilor tensionale mai ales în combinație cu medicația antihipertensivă și cu
un regim dietetic fără sare.
o Trebuie avut în considerare că și la această categorie de bolnavi efortul fizic
stresant, brusc și de foarte lungă durată trebuie limitat pentru a evita creșterea
acută a valorilor TA care printre altele solicită inima, vasele și poate genera
fenomene alarmante pentru bolnavii (palpitații, dificultate în respirație, amețeli
și dureri de cap).
 Bolnavii din stadiile II și III de evoluție a HTA cu modificări ale fundului de ochi și cu grad
ridicat de visceralizare cardiacă, cerebrală sau renală trebuie să evite eforturile fizice
intense chiar și dacă acestea nu sunt de lungă durată sau bruște.

Intensitatea efortului trebuie să fie în concordanță cu stadiul hipertensiunii.

Stadiile hipertensiunii arteriale
Stadiul I - avem în vedere că pacientul are un anumit program de lucru în care muncește,
așadar există solicitare fizică și psihică. În acest caz orele de program profesional sunt suficiente
și pacientul este stimulat pentru a face activitate fizică dar fără excese. Procedurile kinetice
recomandate sunt ședința de gimnastică în structura celor 3 părți cu antrenament la efort
dozat, mersul pe jos, cura de teren, jogging-ul, înotul terapeutic și jocurile sportive.
Stadiul II – apare hipertrofia cardiacă. Recomandările sunt cele de a evita stresul, emoțiile
puternice, de a face sedința de gimnastică medicală, alergare, jogging, mers de plimbare și
activități uzuale ușoare.
Stadiul III – în acest stadiu apar complicații precum insuficiența cardiacă, insuficiența renală și
cardiopatia ischemică. Se recomandă creșterea timpului de odihnă iar programul de
antrenament și de gimnastică medicală se aplică sub stricta supraveghere medicală.
Stadiul IV – HTA malignă – forma cea mai severă. HTA malignă caracterizată prin valori crescute
ale TA chiar și în condițiile unui tratament riguros aplicat, riscul morții subite, a AVC-ului și a
hemoragiei cerebrale este foarte mare astfel în aceste condiții exercițiul fizic este contraindicat.

Obiectivele recuperării bolnavului cu HTA sunt următoarele:

 1. Reducerea valorilor tensionale la un nivel care minimalizează riscul cardiovascular al
bolii.
2. Realizarea și menținerea unei greutăți corporale optime prin înregistrarea unor valori
acceptabile ale IMC-ului.
3. Corectarea factorilor de risc și prevenirea fenomenelor de ateroscleroză.
4. Relaxarea musculară și neuro-psihică.
5. Favorizarea vasodilatației periferice și a detensionării unor segmente ale corpului.
(Mărire a diametrului vaselor sangvine prin relaxarea fibrelor musculare netede din
pereții lor (ceea ce are drept rezultat sporirea afluxului de sânge)
6. Echilibrarea sistemului nervos și înfluențarea pozitivă a centrilor vasomotori.
7. Creșterea capacițății de effort și rezistenței întregului organism.

Metodica antrenamentului al bolnavilor cu HTA se diferențează în funcție de

- Stadiul evolutiv al bolii;
- Vârsta bolnavului;
- Reacția individuală la efort;
- Prezența afecțiunilor asociate;

Proba de efort
1. Proba de efort în HTA permite cunoașterea reactivității cardiovasculare – evidențiază
hipertensivii care reacționează cu valori de TA în limite normale sau cu valori patologice
extreme
2. Tinând cont de valoarea FC, proba de efort se va întrerupe dacă creșterea TA depășește
pentru TAS – 230 mmHg și pentru TAD 120 mmHg
3. Pentru hipertensivi și pentru a determina profilul tensional de efort, se consideră că
pragul de 80% din Fcmaxteoretică este adesea suficient.
4. Se pot contura următoarele profile tensionale
- Hiperkineticul, care prezintă, chiar de la începutul probei (primul palier) o FC mai
crescută 130/min inexplicabilă prin emotivitate; la al doilea palier FC va urca la
150/min. Acesta va necesita o adaptare la effort prin antrenament fizic; dacă nu
este posibil acest lucru, se va prescrie un betablocant
- Emotivul are în primul palier o FC inaltă dar nu crește prea mult în următoarele
2-3 stadii
- Bolnavul cu capacitatea miocardului limitată poate realiza un efort de 150w-
180W, fără o creștere a FC și a TA. El este evident patologic

În cadrul programului de antrenament fizic pentru hipertensivi se folosește gimnastica

medicală și antrenamentul de rezistență.
Gimnastica medicală – trebuie să cuprindă următoarele grupe de exerciții fizice
- Exerciții de respirație
- Exerciții pentru intensificarea moderată a metabolismului în toate grupele
musculare, în vederea obținerii vasodilatației locale și scăderea rezistenței
periferice.
- Exerciții de relaxare musculară și neuropsihică
- Antrenament de rezistență

1. Exerciții pentru intensificarea moderată a metabolismului în toate grupele musculare

scheletice, în vederea obținerii vasodilatației locale și scăderea rezistenței periferice.

 Exerciții de mobilizare analitică a tuturor segmentelor corpului. Ele au rol de încălzire și

trebuie:
- executate într-un ritm lent;
- cu intensitate moderată a contracțiilor musculare;
- asociate cu respirația;
- cu perioade lungi de relaxare între contracții.
Trebuie evitat ritmul rapid, care la unii hipertensivi poate să producă salturi mari ale TA, chiar
dacă exercițiile se execută pe grupe musculare mici.

 Contracții musculare analitice izometrice sau intermediare cu durată a contacției de 6-

10 secunde, cu pauze de cel puțin 10-15 secunde între contracții și intensitate
moderată.
Trebuie avut în vedere însă, că, efortul static intens este însoțit de creșteri mari ale TA, de
accea intensitatea contracției trebuie să fie moderată și durata ei să nu depășească 10
secunde. Pauzele dintre contracții trebuie să aibă o durată cel puțin dublă. Trebuie evitată
blocare respirației.

2. Exerciții de relaxare

 Exerciții de relaxare musculară – constau în balansări ale membrelor, scuturări ale

membrelor executate de pacient sau pasive executate de către kinetoterapeut. De
asemenea au un efect relaxant răsucirile de trunchi sau unele poziții cu răsucirea
traunchiului (ex. Decubit lateral drept – cu răsucirea umărului stâng și a trunchiului spre
înapoi)
Exercițiile de respirație prelungită au un efect de relaxare musculară și neuro-psihică.
 Respirația de tip diafragmatic are efect hipotensor. În ceea ce privește cele două faze
principale ale respirației, a fost afirmat faptul că în inspir – TA scade și in expir TA crește.
Având în vedere aceste aspecte, este dovedit efectul hipotensor al gimnasticii respiratorie.
Ele se execută, de preferință, din decubit dorsal, cu genunchii flectați, mâna dreaptă pe
abdomen, mâna stângă pe torace, la nivelul sternului.
Rolul mâinilor în procesul de respirație este acela de a controla mai bine acțiunile si
chiar de a ajuta, în anumite momente acțiunile de bază.
Subliniem faptul, că poziția corectă în timpul inspirației este cu spatele lipit de sol.
- Mâna stânga, pentru început, poate exercita o ușoară presiune asupra toracelui, cu
scopul de a realiza o relativă blocare a acestuia.
- În expir acționați invers – presați ușor cu mâna dreaptă pe abdomenul care se retrage,
iar mâna stângă se relaxează.
Se incepe inspirul pe nas prin coborârea diafragmului însoțit de bombarea
abdomenului. Reiese că prin coborârea diafragmului se măresc diametrul longitudinal și
circumferința bazei cutiei toracice. (expansiune toracică)
Amplitudinea expirului trebuie să fie moderată, încât să nu producă senzația de creștere
a presiunii intracraniene.
Se trece la expir lent, pe gură, cu buzele ușor strânse, fără a se face pauze între sfârșitul
inspirului și începutul expirului. În tot timpul inspirului și expirului se numără în gând, în ritmul
secundelor.
Se începe cu o durată a inspirului de 6-8 secunde și o durată a expirului de 8-12 secunde
și se mărește treptat durata lor, în funcție de particularitățile bolnavului, putându-se ajunge la
10-12 secunde pentru inspir și 18-20 secunde pentru expir. Se pot executa 3-5 cicluri
consecutive cu pauze de 15-30 secunde între ele.
Respirația de tip abdominal este o respirație incompletă, pentru că aerarea se realizează
numai în zonele inferioare ale plămânilor. Ea prezintă avantaje printre care amintim:
- Stimulează activitatea inimii
- Contribuie la scăderea tensiunii arteriale
- Stimulează digestia șă reglează activitatea intestinală

 Exerciții de relaxare neuro-psihică – cele mai cunoscute și mai eficiente sunt metoda
autraining-ului lui Schultz și a lui Edmond Jacobson, care au la bază relaxarea
progresivă pe baza principiului de identificare kinestezică a stării de tensiune –
contracție musculară prin antiteză cu lipsa contracției – relaxarea.
 3. Antrenamentul de rezistență – este indicat în primul rând pentru hipertensivii în
primele stadii de evoluție ale bolii și nu sunt prezente semne de visceralizare (boli ale
rinichiului, cordului, creierului, modificări ale fundului de ochi).
Este necesară stabilirea unei limite a valorilor tensionale de repaus care permit accesul
la antrenamentul de rezistență. Unii autori recomandă să nu se facă restricții ale efortului la
hipertensivi dacă nu este prezentă o boală cardiacă sau renală. S-a stabilit că limita pentru
admiterea la antrenamentul de rezistență este 170 pentru TAS și 110 pentru TAD. De asemenea
trebuie stabilită limita valorilor tensionale până la care este permis să se ajungă în timpul
efortului în cadrul programului de antrenament.
Este recomandat ca antrenamentul de rezistență să fie precedat de un program de
gimnastică de încălzire care să antreneze toate grupele musculare, cu o durată de 10-20 de
minute.
Metodele antrenamentului de rezistență sunt diverse. Dintre cele mai comune și
accesibile cităm:

 Mersul – pune în mișcare grupele musculare mari. Este recomandat ca înainte și după
ședințele de mers să se măsoare FC și TA.
 Alergarea – este metoda care se introduce imediat după ce s-a ajuns la o anumită
capacitate de effort. Dozarea se va face prin modelarea vitezei, nivelului de ridicare a
genunchilor, distanța și durata alergării.
Se va urmări atingerea a 75% din FCmax și se va controla TA înainte și după. Se va aplica
de 3 ori pe săptămână cu o durată de 20 de minute.

 Bicicleta ergometrică sau covorul rulant – au avantajul posibilității dozării cu mai

multă precizie a efortului și de urmărire a pacientului în timpul efortului.
Ședințele de antrenament vor fi în număr de 3-5 pe săptămănă, cu o durată de 15-20
minute, la o FC între 60-80% din FCMax atinsă în timpul probei de efort.
Studiile au arătat că scăderea cu câțiva mmHg a TA este suficientă pentru scăderea
semnificativă a mortalității. În aceste condiții antrenamentul de rezistență constituie un
veritabil medicament antihipertensiv. Pentru menținerea îndelungată a acestui effect, trebuie
ca antrenamentul să fie susținut, o întrerupere a exercițiilor pe o perioadă mai lungă de timp
ducând la creșterea TA la nivelul anterior.

 Înotul în piscină cu apă caldă – are mai multe avantaje

- Efectele benefice ale apei calde asupra valorilor TA și a performanței cardiace, a
circulației periferice.
Se va măsura TA și FC după fiecare sedință de înot. FC nu va depăși 75 din FCmax.