Edictul de la Milano

Edictul de la Milano este o declarație imperială emisă de

împăratul Constantin cel Mare în anul 313, prin care toate religiile
deveneau legale în Imperiul Roman, inclusiv creștinismul. Documentul era
probabil conceput pentru a conferi creştinismului statutul de religie legală
sau licită (religio licita).
Păgânismul, religia oficială a Imperiului Roman şi îndeosebi a armatei
romane a încetat să mai fie religie de stat. Proprietăţile care fuseseră
confiscate de la creştini au fost restituite.
Edictul a urmat deciziei lui Constantin cel Mare dinaintea bătăliei de la
Podul Milvius, de a îşi conduce armata în luptă sub protecţia Domnului
Iisus Hristos. Potrivit lui Eusebiu de Cezareea, Constantin a avut o viziune
în care i s-a arătat fie semnul crucii, fie monograma lui Hristos, emblema
Chi-Rho (ambele simbolizându-L pe Hristos), sub care stătea scris "in hoc
signo vinces" (i.e., întru acest semn vei învinge). Constantin a poruncit
însemnarea scuturilor ostaşilor săi cu însemnul lui Hristos şi a fost primul
împărat roman care a purtat ca steag de luptă, în locul acvilei romane,
labarum-ul, un steag care avea în vârf monograma hristică, Chi-Rho.
Constantin a câştigat bătălia şi totodată control asupra părţii de Apus a
Imperiului. Edictul nu a pus însă cu totul capăt
tuturor persecuţiilor împotriva creştinilor. Liciniu, împăratul Răsăritului, ostil
creştinilor, s-a ridicat împotriva lui Constantin, încercând să pună stăpânire
pe întregul Imperiu. A permis totodată reluarea persecuţiilor, sperând să
dobândească astfel sprijinul păgânilor care alcătuiau încă o mare parte a
armatei. Constantin l-a învins însă şi în cele din urmă l-a executat. După
Constantin, împăraţi precum Iulian Apostatul s-au întors împotriva
creştinilor, reluând şi el persecuţiile o vreme, dar, în ansamblu, gestul lui
Constantin a fost hotărâtor în încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor.

„Edictul” de la Milano din

313: 1700 de ani de libertate
religioasă
în 313 împăraţii Licinius şi Constantin au semnat două texte publice prin care
au acordat libertate religioasă tuturor cultelor u pe 21 mai, Casa de Cultură
din Odobeşti va lansa în premieră o broşură cu aceste texte ale libertăţii
religioase
Zilele acestea se împlinesc 1.700 de ani de la celebrele scrisori „liciniene”,
prin care au fost oprite persecuţiile împotriva creştinilor şi a celorlalte culte, iar
lăcaşurile de cult şi bunurile confiscate de statul roman le-au fost restituite.
Este vorba despre aşa numitul „Edict” de la Milano din anul 313, care a pus
capăt la 3 secole de persecuţii sîngeroase şi a schimbat cursul istoriei
Bisericii, dar şi al culturii şi civilizaţiei europene. În marile oraşe Occidentale,
ici, colo şi în oraşele mai spălate din Romania, au loc în aceste zile dezbateri
şi conferinţe pe această temă. Din punct de vedere ştiinţific nu există un
document cu numele „Edictul” de la Milano, ci mai degrabă două texte ajunse
la noi via doi scriitori creştini: Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu. În realitate
sunt textele a două scrisori redactate de împăratul Licinius, în numele
împăraţilor Licinius şi Constantin, cu prilejul alianţei dintre cei doi în lupta
pentru acapararea puterii. Nu vom aminti aici istoria religioasă care a
determinat această decizie din partea lui Constantin, nici raţiunea care a stat
la baza hotărarii lui Liciunius sau strategia militară din spatele acestor
documente, întrucat la scurt timp cei doi au devenit rivali, Constantin l-a ucis
pe Licinius, a devenit şef al Bisericii şi a convocat primul conciliu ecumenic din
istoria Bisericii.

Creştinii - din persecutaţi, persecutori

Teodosie cel Mare a trasformat creştinismul în religie de stat

Graţie deciziei celor doi împăraţi persecuţiile au încetat în Imperiu, Biserica şi

celelalte culte ilicite au părăsit catacombele, episcopii creştini au devenit
funcţionari romani de rang înalt, creştinii au putut să ocupe dregătorii publice
şi să construiască lăcaşuri de cult. A fost momentul de cotitură din istoria
creştinismului, cand idealurile Evangheliei au fost adaptate la noua situaţie. În
timpul lui Teodosie cel Mare (379-395), creştinismul a devenit religie de stat.
În jumătate de secol, Biserica creştină a pierdut idealul evanghelic, a devenit
Biserică romană, conducătorii acesteia au fost transformaţi în demnitari numiţi
de împăraţii romani, iar creştinii din persecutaţi, persecutori.

Fragment din „Edictul” de la Milano

la Milano
Constantin cel Mare şi mama sa, Elena

Iată cateva randuri din scrisorile publice semnate de Constantin şi Licinius

care au schimbat cursul istoriei : „(...)eu, Constantin Augustus şi eu, Licinius
Augustus (...) am hotărat în primul rand să asigurăm respectul şi cinstea
cuvenită divinităţii, adică să acordăm creştinilor şi tuturor celorlalţi posibilitatea
unei libere alegeri a cultivării religiei pe care şi-o doresc, aşa încat orice
divinitate sau putere cerească ar fi aceea să ne poată fi de folos şi nouă şi
tuturor celor care se găsesc sub puterea noastră. Judecand lucrurile într-o
manieră sănătoasă şi foarte corectă am hotărat că nu trebuie refuzată
nimănui libertatea de a urma şi alege respectarea sau cinstirea religiei
creştine şi că fiecăruia trebuie oferită libertatea de a-şi da consimţămantul
pentru acea religie pe care o crede cea mai potrivită pentru el (...)”. (Eusebia
de Cezarea, „Istoria Eccleziastică”, cartea a X-a). Cele două texte din 313 vor
fi publicate integral de Casa de Cultură din Odobeşti şi prezentate pe 21 mai,
la orele 11, în Foyerul Bibliotecii din localitate. (Valentin MUSCĂ)