Analizând conţinutul noţiunii de asistenţă farmaceutică trebuie de menţionat că ultima este un

domeniu al asistenţei de sănătate publică, garantat de stat, conform Constituţiei. Specialiştii prin care
se realizează asistenţa farmaceutică trebuie să îndeplinească condiţii de calificare şi morale
ireproşabile. Legislaţia Uniunii Europene clasează profesiunea de farmacist la specialităţile de
„profesiune liberală”, ceia ce înseamnă mai mult decât o simplă meserie, exercitarea fiind
determinată de: s condiţii speciale de pregătire profesională universitară; s condiţii morale şi etice
ireproşabile de exercitare a profesiei, asigurate prin supravegherea autorităţilor de specialitate şi
asociaţiilor profesionale; s asigurarea tuturor condiţiilor ca exerciţiul profesional să nu fie influenţat
de nici o constrângere de orice natură (materială, politică, concurenţi al ă, etc.); s faptul că
desfăşurarea activităţii are loc în folosul oamenilor şi al societăţii. Evoluţia profesiei de farmacist a
fost determinată de cele mai dese ori de factorii externi, şi mai puţin de cei din interiorul profesiei.
Tradiţional, farmaciştii erau orientaţi spre medicament şi nu pacient, chiar în procesul exercitări unor
funcţii clinice, cum este farmacocinetica clinică sau controlul asupra utilizării medicamentelor,
obligaţiunile de bază ale lor fiind prepararea şi realizarea medicamentelor, deşi li se recomanda şi de
a oferi sfaturi consumatorilor care procurau medicamente. Importanţa farmacistului a început
treptat să diminueze şi ca consecinţă a dezvoltării intensive a industriei farmaceutice, ultima
condiţionând totodată şi necesitatea reorientării rolului şi locului farmacistului şi extinderea funcţiilor
exercitate de către farmacist în sistemul de sănătate