La art.

1695 din Codul civil se stabileste o prima garantie legala a vanzatorului de

„garantie contra evictiunii”. Aceasta obligatie are urmatorul continut:

„Vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii care

l-ar împiedica total sau parţial în stăpânirea netulburată a bunul vândut.”

Obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru evicţiune reprezintă îndatorirea ce revine

vânzătorului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de a asigura cumpărătorului
transmiterea integrală şi neviciată a dreptului de proprietate asupra lucrului vândut,
apărându-l împotriva oricărei evicţiuni ce ar putea rezulta din fapta sa ori din fapta unei
terţe persoane ( de ex: o alta persoana s-ar duce la cumparator si i-ar spune ca el estecel care
a cumparatat marfa respectiva).

O alta garantie legala a vanzatorul este cea prevazuta de art. 1707 din Cod civil
„garanţia contra viciilor bunului vândut”: „Vânzătorul garantează cumpărătorul
contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuinţării la care este
destinat sau care îi micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea încât,
dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic.”

Pentru ca vânzătorul să răspundă pentru viciile lucrului vândut, este necesar ca viciul să fie
ascuns, deci să nu poată fi constatat de cumpărător printr-o verificare normală, viciul să fi
existat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi al livrării mărfii şi să fie
de o asemenea natură, încât datorită lui bunul să devină impropriu întrebuinţării sale, toate
aceste trei elemente ale obligaţiei de garanţie a vânzătorului trebuie dovedite de cumpărător.

In practica instantei s-a retinut: Cum riscul contractului a trecut la cumparator la

momentul preluării mărfii şi cum nu s-a dovedit de către aceasta că viciul marfii
achiziţionate exista la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi livrării
mărfii, obligaţia de garanţie neintervenind dacă bunul s-a deteriorat ulterior şi totodată
nu s-a dovedit că printr-o cercetare normală a marfii reclamanta nu a cunoscut şi nu
putea să cunoască viciul ascuns al mărfii.

În ipoteza profesionistului cumpărător, iar bunul vândut este mobil corporal, termenul de

aducere la cunoştinţa vânzătorului este de două zile lucrătoare. În acest caz, viciile
bunurilor mobile vândute trebuie denunţate vânzătorului, sub sancţiunea stingerii dreptului
subiectiv la garanţie contra viciilor, în termen de două zile de la primire, sau, după caz, de la
descoperirea lor. Dacă cumpărătorul nu denunță viciile în intervalul de două zile, se stinge
atât dreptul cumpărătorului de a invoca garanţia pentru vicii, cât şi obligaţia vânzătorului de
garanţie pentru aceste defecte.