IMINISTERUL EDUCAȚIEI,CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

Referat
Disciplina: Protecția juridică a drepturilor omului

Tema: Rolul avocatului poporului în apărarea drepturilor omului

CUPRINS:
Introducere3
Capitolul 1. Instituția ombusman-ului4

1
 1.1. Scurt istoric4
1.2. Clasificări și funcții ale avocatului poporului5-6
Capitolul 2. Caracteristica avocatului poporului .......................................................................7
2.1. Caracteristica legală ...........................................................................................7
2.2. Atribuții ..............................................................................................................8
Bibliografie ................................................................................................................................9

Introducere:

2
 Avocatul Poporului este o instituție centrală de stat românească. Este echivalentul
instituției ombudsmanul european, instituție de origine suedeză (1766). În alte țări, este
cunoscută sub alte denumiri, precum: comisar parlamentar, apărător al poporului, apărător
public, mediator public, procuror parlamentar.
Instituția Avocatului Poporului a fost definită pentru prima dată în România
în Constituție în anul 1991 (modificată și republicată în 2003).
În Republica Moldova, această instituție e reglementată de art. 59 indice 1 din
Constituția din 1994, modificată și republicată în 2016. Actualul Avocat al Poporului din
Republica Moldova este Natalia Moloșag, numită în funcție la 23 septembrie 2021.

3
 Capitolul 1: Instituția ombusman-ului

1.1. Scurt istoric

Creşterea semnificativă a sarcinilor Puterii legislative şi implicit a administraţiei

publice, datorită complexităţii din ce în ce mai accentuate a vieţii economice şi sociale de
la nivelul statelor lumii, face ca cetăţenii, în fiecare moment să intre în contact cu
diferitele autorităţi publice şi structuri administrative, dar care nu întotdeauna se
constituie într-o conlucrare facilă între aceştia.
În acest context, numeroase ţări au recunoscut că instituţiile tradiţionale de
protecţie juridică a cetăţenilor şi de control a autorităţilor administraţiei publice nu mai
erau în măsură să rezolve aceste conflicte.
Prin urmare, după Primul Război Mondial, în multe ţări, din aproape toate
continentele, s-a statuat instituţia mediatorului, care avea la bază modelul suedez,
consfiinţită constituţional în anul 1809. Aceste ţări, insă, nu copiază pur şi simplu
modelul, ci, dimpotrivă, îl introduc în ordinea lor juridică profund modificat.
Ombudsman-ul, cuvânt suedez (însemnând “cel ce pledează pentru altul”) adoptat
de limbajul universal, este o instituţie recunoscută de Constituţie sau de o lege a
organului legislativ competent acesteia, condusă de o persoană independentă, care
răspunde de actele sale în faţa Parlamentului, primeşte plângerile cetăţenilor şi acţionează
din proprie iniţiativă pentru a apăra legalitatea actelor juridice administrative, face
recomandări ori sugestii şi face publice informări anuale.
Instituţia Ombudsmanului s-a raspândit îndeosebi în Europa sub diferite denumiri
precum: comisar parlamentar, apărătorul poporului (Spania), apărătorul public,
mediatorul public, provedor de justicia (Portugalia), mediatorul republicii (Franţa), avocatul
poporului, procuror parlamentar. Există şi un mediator european care se află în
fruntea Asociaţiei Ombudsmanilor Europeni. Mai mult, există şi Asociaţia
Ombudsmanilor Francofoni.

4
1.2. Clasificări și funcții ale avocatului poporului

Există caracteristici esenţiale ale ombudsmanului, cum ar fi:

 Instituţia este creată printr-un act al puterilor (autorităţilor) statului sau ale regiunii.
 Comisia este creată de Parlament, sau în unele cazuri de Guvern, pentru apărarea
drepturilor fundamentale.
 Are misiunea de a supraveghea activitatea administraţiilor publice.
 Are sarcina de a inspecta, demasca, de a recomanda şi de a da publicităţii rezultatele
cercetărilor sale.
Consecinţele acestor finalităţi sunt funcţiile pe care trebuie să le dezvolte şi să le
exercite, şi anume:
 Funcţia de supraveghere a respectării drepturilor fundamentale şi a legalităţii.
 Funcţia de cercetare şi de control a administraţiei publice.
 Funcţia de mediere sau de sugerare a unor noi măsuri legale
 Funcţia de sancţionare sau de penalizare a autorităţilor care îngreunează activitatea.
Toate aceste prerogative dau imaginea unei instituţii care se constitutie într-o garanţie
proprie statului de drept, care se adaugă altora (contenciosul administrativ sau cel
constituţional) cu unicul scop de a asigura cetăţeanul împotriva abuzurilor statului. Instituţia
Ombudsmanului, indiferent de forma in care a fost preluată de diversele sisteme de drept,
cunoaşte astăzi o mare diversitate tipologică. Dintre criteriile de clasificare a acestor instituţii,
menţionăm:
a. Dupa entitatea care desemnează Ombudsmanul, întâlnim ombudsmani publici şi
ombudsmani privaţi. Ombudsmanii publici sunt desemnaţi de autorităţi publice (parlament,
şef de stat), iar cei privaţi de către persoane private (societăţi bancare, societăţi de presă,
universităţi, etc.).
b. După numarul persoanelor care conduc instituţia, avem ombudsman uni sau
pluripersonal. Unele legislaţii prevăd expres exercitarea acestei funcţii de către mai multe
persoane, în timp ce altele prevăd numirea unor adjuncţi ai ombudsmanului, de regulă
specializaţi pe domenii de activitate, pentru a da o mai mare eficienţă activitaţii instituţiei.
c. După gradul de specializare a competenţelor, putem identifica ombudsmani cu
competenţă generală si ombudsmani specializaţi. Ombudsmanul specializatbpoate exercita

5
controlul in funcţie de domeniul de competenţă (de regulă, pentru protecţia anumitor categorii
de drepturi) acordat prin constituţie sau de lege:
Ombudsman pentru protecţia consumatorului, Ombudsman pentru egalitatea şanselor,
Ombudsman contra discriminării etnice, Ombudsman pentru drepturile copilului,
Ombudsman pentru protecţia drepturilor persoanelor cu handicap, Ombudsman pentru
probleme militare, Ombudsman pentru probleme ale sistemului de sănătate, Ombudsman
universitar, etc.
d. După întinderea teritorială a competenţelor, identificăm: ombudsmani cu
competenţă la nivel naţional, ombudsmani cu competenţă regională, ombudsmani cu
competenţă locală. Există si un ombudsman cu competență transnaţională, şi anume
ombudsmanul european – denumit Mediatorul European -, instituţie înființată prin Tratatul de
la Maastricht (1992) şi care funcționează efectiv din 1995.

6
 Capitolul 2: Caracteristica avocatului poporului

2.1. Caracteristica legală

Instituţia Avocatului Poporului:

- are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu
autorităţile publice;
- este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică;
- are buget propriu care face parte integrantă din bugetul de stat.
Avocatul poporului:
- în exercitarea atribuţiilor sale nu se substituie autorităţilor publice;
- nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ, nimeni nu îl poate obliga să
se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale;
- activitatea sa are caracter public, dar la cererea persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile
lor sau datorită unor motive întemeiate, poate decide asupra caracterului confidenţial al
activităţii sale;
- îşi exercită atribuţiile, din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în
libertăţile lor.
Organizare:
- Instituţia este condusă de Avocatul Poporului, numit de către Camera Deputaţilor şi de
Senat, în şedinţă comună, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată ;
- Avocatul Poporului este ales din rândul personalităţilor vieţii publice care îndeplinesc
condiţiile de numire prevăzute pentru judecătorii de la Curtea Constituţională ;
- Avocatul Poporului este asistat de adjuncţi specializaţi pe domenii de activitate, numiţi de
către Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Avocatului
Poporului, cu avizul Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului;
-Funcţia de Avocat al Poporului este asimilată cu funcţia de ministru, iar funcţia de adjunct al
Avocatului Poporului este asimilată cu funcţia de secretar de stat;

7
- În vederea realizării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, Avocatul Poporului organizează
birouri teritoriale care îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială de competenţă a curţilor de
apel .

2.2. Atribuții

Avocatul Poporului are următoarele atribuţii:

- coordonează activitatea instituţiei Avocatul Poporului;
- primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin încălcarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice şi decide asupra acestor
cereri;
- urmăreşte rezolvarea legală a cererilor primite şi cere autorităţilor sau funcţionarilor
administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,
repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea pagubei;
- semnează rapoartele, recomandările, precum şi orice alte acte necesare bunei desfăşurări
a activităţii instituţiei;
- formulează puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale;
- poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor înainte de
promulgarea acestora;
- poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi
Ordonanţelor;
- reprezintă instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a
celorlalte autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice;
- prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora.

8
Bibliografie:

1. Legea nr 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului

(republicată în M. Of. nr. 844 din 14 septembrie 2004);
2. Bianca Selejan-Guţan, Drept Constituţional şi instituţii politice, ed. a 2-a, revăzută şi
adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008;
3. Corneliu Manda, Ioan Popescu Slăniceanu, Ovidiu Predescu, Cezar Corneliu Manda,
Ombudsmanul. Instituţie fundamentală a statului de drept, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997;
4. Ioan Muraru, Avocatul Poporului. Instituţie de tip ombudsman, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2004;
5. T. Drăganu, Drept Constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol. I, Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 1998.