ECOLOGIA AGRICOLĂ

Agrobiomurile
Biomul reprezintă un complex de ecosisteme, având un teritoriu mare,
factori abiotici specifici și o floră și o faună specifică.
Agrobiomul (biomul agricol) reuneşte agroecosisteme asemănătoare prin
structura şi funcţiile lor, independent de localizarea geografică şi compoziţia
specifică concretă. În categorisirea agrobiomurilor s-a pornit de la tipurile de
culturi agricole, comparabile în domeniul natural, cu formaţiunile vegetale, şi s-
au ales ca repere [Borza şi Coste 2002]:
a. structura spaţială şi temporală a biocenozelor (Biocenoza reprezinta o grupare de
plante și animale dintr-un mediu, plantele și animalele fiind adaptate la biotopul acelui mediu) în
corelaţie cu gradul de omogenitate al biotopului ( Biotopul reprezintă un mediu de
viață cu caracteristici ecologice relativ omogene pe care se dezvoltă o biocenoză);

b. tendinţa generală de realizare a circulaţiei materiei şi energiei în

agroecosistem.
Pentru a simplifica analiza caracteristicilor generale ale
agroecosistemelor, I. Coste (1986) a propus gruparea lor în unităţi ierarhic
superioare numite agrobiomuri prin analogie cu biomurile care grupează
ecosistemele naturale:
a. Culturi ierboase anuale şi bienale;
b. Păşuni şi fâneţe permanente;
c. Plantaţii de pomi şi arbuşti fructiferi;
d. Culturi protejate;
e. Complexe zootehnice de creştere intensivă a animalelor
Culturi protejate
Agroecosistemele de culturi protejate sunt generate pe suprafeţe
apreciabile de agricultura modernă a ţărilor din zona temperată şi urmăresc
prelungirea perioadei de vegetaţie a unor plante legumicole sau ornamentale în
perioade cu condiţii nefavorabile. La acestea se adaugă în ultimii ani culturile
de talofite (Cuprinde algele și ciupercile alături de care se includ și lichenii (organisme formate
dintr-o algă și o ciupercă) și mușchii, bacteriile și mixomicetele. Se înmulțesc asexuat prin spori
destinate
și sexuat prin fuziunea gameților. Sunt plante adaptate mediului acvatic și umed.)
producerii de resurse de hrană pentru om şi animale, în bazine cu condiţii
ecologice strict controlate. Primele agroecosisteme de acest tip au fost
răsadniţele, destinate să protejeze culturile în primele stadii de dezvoltare, care
apoi îşi încheiau ciclul biologic până la recoltare într-un alt biotop, specific
culturilor ierboase de câmp. Înfiinţarea agroecosistemelor de seră în care
culturile sunt protejate pe întreaga perioadă de dezvoltare a fost posibilă numai
odată cu utilizarea energiei fosile [Borza şi Coste 2002].
Biotopul agroecosistemelor de seră este realizat şi strict controlat de către
om care investeşte cantităţi mari de energie pentru reglarea permanentă a
factorilor ecologici de microclimat şi nutriţie minerală în raport cu necesităţile
plantei cultivate. Profunzimea acestei reglări depinde de nivelul cunoştinţelor
omului privind ecologia speciei cultivate de-a lungul dezvoltării sale fenologice
şi de interacţiunile din cadrul biocenozei. Biotopul manifestă un grad foarte
ridicat de omogenitate care se menţine cu puţine modificări şi în timp [Borza şi
Coste 2002].
Biocenoza acestor agroecosisteme rămâne nesaturată prin cultivarea cu
precădere a unei singure specii, prin înlăturarea buruienilor şi controlul strict al
bolilor şi dăunătorilor [Borza şi Coste 2002].
Reţeaua trofică. Conexiunile trofice de la nivelul biocenozelor se
realizează pe baza reţelei existente anterior în agroecosistemele neprotejate,
lanţul dominant fiind plantă  om. Ele se modifică însă sub aspect cantitativ
prin favorizarea unor anumite specii de consumatori primari de către climatul
cald şi umed. În aceste agrosisteme se produce şi proliferarea
microorganismelor parazite care determină boli de tipul virozelor, bacteriozelor,
micozelor, sau a paraziţilor sugători de sevă ca afidele, dipterele, nematozii ş.a.
Adesea, pe fondul relaţiilor existente, apar lanţuri noi, determinate de
consumatori fitofagi importaţi din ţinuturi mai calde, cum este musculiţa albă de
seră (Trialeurodes vaporariorum), care în timpul verii trece şi în
agroecosistemele neprotejate din jur. Consumatorii secundari care dezvoltă
lanţuri trofice bazate pe prădătorism (animale răpitoare) şi hiperparazitism sunt
împuţinaţi ca urmare a reducerii consumatorilor fitofagi şi a fluctuaţiilor mari
ale efectivelor lor. Nişele trofice ale acestui tip de agroecosistem sunt profund
nesaturate. În consecinţă, nivelurile superioare ale piramidei trofice exercită o
slabă acţiune de control asupra consumatorilor fitofagi, cu permanentă tendinţă
de dezvoltare explozivă a populaţiilor lor. Menţinerea la niveluri reduse a
acestora se realizează prin acţiuni drastice de combatere care încarcă şi mai mult
investiţia de energie, şi aşa mare, destinată realizării microclimatului [Borza şi
Coste 2002].
Producţia primară a biocenozei este reprezentată aproape exclusiv prin
biomasa realizată de planta de cultură. În cea mai mare parte, biomasa aeriană
este îndepărtată din biotop, fie pentru utilizarea ca recoltă, fie pentru eliberarea
rapidă a terenului în vederea unui nou ciclu de producţie. Consecinţa exportului
masiv de biomasă este reducerea bazei trofice pentru reducătorii din sol şi
perturbarea raportului normal dintre populaţiile lor, concomitent cu înlocuirea
circulaţiei ciclice cu o circulaţie accentuat liniară. Perpetuarea
agroecosistemului la niveluri ridicate de productivitate este posibilă numai prin
completarea corespunzătoare a pierderilor cu fertilizanţi organici (care asigură
eliberarea treptată a elementelor nutritive prin activitatea descompunătorilor)
sau cu fertilizanţi minerali aplicaţi eşalonat (pentru prevenirea levigării lor)
[Borza şi Coste 2002].
Stabilitatea internă (homeostazia) se poate asigura numai cu intervenţia
masivă a omului. Analiza energetică a agroecosistemelor protejate arată că toate
se menţin numai pe baza unei investiţii energetice din partea omului, mult
superioară agroecosistemelor similare din condiţii de câmp. Sub aspectul
eficienţei ecologice a acestei investiţii, cele două tipuri de agroecosisteme
protejate (răsadniţe/solarii şi sere) se plasează în situaţii total diferite [Borza şi
Coste 2002]:
- Răsadniţele/solariile asigură parcurgerea perioadei de creştere lentă a
aparatului foliar al plantelor de cultură într-o perioadă premergătoare sezonului
favorabil de vegetaţie, de aceea după transplantarea în câmp investiţia
energetică este recuperată prin fotosinteza intensă pe tot parcursul perioadei de
vegetaţie; utilizarea acestora determină, de fapt, prelungirea perioadei favorabile
de vegetaţie;
- Agroecosistemele de seră, în care planta vegetează până la recoltarea
produsului agricol, nu se justifică energetic, deoarece cantitatea de energie
înglobată în produsul alimentar obţinut (exemplu: castraveţi, tomate, ardei etc.)
este mult sub conţinutul de energie investită. Se recunoaşte faptul că aceste
agroecosisteme oferă alimente vegetale proaspete într-un anotimp când ele
lipsesc în mod normal, dar completarea acestor alimente s-ar putea face pe alte
căi cu mai puţină cheltuială de energie. Crearea agroecosistemelor de seră nu a
fost dictată de rezolvarea pe scară largă a unor probleme esenţiale de
alimentaţie, ci mai ales de conjuncturi economice, vizând valorificarea cu profit
cât mai mare a unor resurse energetice. În condiţiile actualei crize energetice,
agroecosistemele de seră trebuie orientate spre utilizarea surselor de energie
alternativă/neconvenţională.