CAPITOLUL II CONSIDERATII STIINTIFICE ASUPRA

BASMULUI

II.1 Originea basmului

Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria
mitologică, teoria antropologică, teoria ritualistă şi teoria indianistă. Mitul, istoria sacră,
înscrisă în timpul „circular, reversibil şi recuperabil”, vorbeşte despre zei, despre fiinţe
fantastice cu abilităţi pentru călătorii cosmice şi terestre. 1

Basmul induce şi ideea de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice, atemporale,

încă de la începutul începuturilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori în
urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă pot arăta că fratele de cruce este mort. Plantele pot
adăposti copii: un dafin are în el o fată care iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau
balaurii aleargă după carne de om sau o miros de departe când se întorc acasă şi aruncă
buzduganul de la distanţă. Unele pedepse, cum ar fi aceea a decapita persoana şi a o arde,
aruncând cenuşa în patru direcţii, sunt de certă inspiraţie arhaică, din comunităţile primitive.

II.2 Particularităţile basmului

Basmul se situează într-un univers care cuprinde două lumi; cea reală a oamenilor şi
cea imaginară creată de fantezia poporului. Timpul în care se petrec evenimentele este un
timp imaginar. În orice basm indiferent de evenimentele prin care trec, personajele sunt
pozitive şi negative. 2Personajele basmului sunt de două categorii cele care aparţin spaţiului
omenesc şi cele care aparţin lumii fantastice. Personajele spaţiului uman au însuşiri obişnuite
omului atât defecte cât şi calităţi (vitejie, înţelepciune, modestie, credinţă, laşitate, ipocrizie,
trufie, răutate, invidie); personajele imaginare sunt înzestrate cu puteri supraomeneşti care
depăşesc forţele obişnuite ale oamenilor (vorbesc graiul oamenilor, au capacitatea de a
transforma obiectele).

Tema basmului este lupta dintre bine şi rău, iar personajele se supun toate acestei
lupte din această confruntare binele va ieşi întodeauna victorios, iar personajele negative vor
fi învinse de personajele pozitive. Protagonistul va fi personajul care va pargurge un drum

1
2
Cf Andrău, Ioan –Elementele teoriei literare, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1986, p 106
presărat cu obstacole pe care le va depăşi, dovedind de fiecare dată o altă virtute a sa. În lupta
pentru stabilirea dreptăţii şi a adevărului, eroul principal va încerca să răspundă idealurile
omenirii (dreptatea, libertatea, iubirea, credinţa, adevărul). Orice basm conţine în structura sa
formule concrete:formula introductivă prin intermediul căreia se poate pătrunde din realitatea
concretă în lumea imaginară a basmului. Formulă mediană, care face legătura dintre două
segmente importante ale basmului, atrage atenţia ascultătorului că protagonistul mai are de
traversat obstacole şi de parcurs greutăţi.

Formula finală ce marchează sfârşitul evenimentelor fantastice, ieşirea din lumea

imaginară a basmului şi întoarcerea ascultătorului în realitatea concretă. Uneori povestitorul
aminteşte în finalul basmului că el însuşi a fost martor la evenimentele narate pentru a da
asfel valoare de adevăr basmului. Mesajul basmului reiese întodeauna la sfârşitul
evenimentelor. Stilul naraţiunii este specific naraţiunii populare. Limbajul folosit este simplu,
popular caracteristic comunicării orale. Expresiile folosite vor fi cele specifice lumii satului
dar încărcate de figuri de stil Compoziţia basmelor se distinge, în primul rând, prin acele
formule tradiţionale sau ale „ imposibilului”, formule pe care nu le întâlnim în alte opere
literare.

Acţiunea este plasată într-un timp neverosimil, adică împosibil pentru logica raţiunii
obişnuite:”Când curgeau râuri de lapte”; „Când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe
pământ” ; „Când toate animalele laolaltă trăiau”. La fel de neverosimil este spaţiul
întâmplărilor din basm: „într-o pădure fără copaci” ; „într-un sat fără case”. Spaţiul poate fi
aerian- o „împărăţie solară”, subpământeană- adică ţărâmul celălalt”, dar şi pământean, însă
plasat undeva departe de cel în care vieţuiesc povestitorul cu ascultătorii săi:”Peste nouă
mări şi nouă ţări”.

Aceste formule exprimă o negaţie printr-o afirmaţie. Ideea este redată metaforic, în
sensul de: niciodată, nicăieri, niciunde, nicicând. Aşadar, formula imposibilului exprimă
ideea de „a fi” sau „a nu fi”în spaţiul respectiv. Unii cercetători afirmă că în basmul primitiv
fantasticul era un element de credinţă şi, deci, nu unul neverosimil, imposibil. Însă când
basmul se desprinde de mit, odată cu transformarea sacraluluiîn profan, şi se naşte o nouă
mentalitate, atunci fantasticul devine neverosimil, imposibil. Aceste formule, fie ele
introductive, mediane sau finale, sunt ironice, stimulează umorul şi buna dispoziţie a
cititorului, deşi prin conţinutul lor este negată veridicitatea faptelor relatate. În basmele
româneşti şi în cele străine se întâlnesc formule ale imposibilului de acest gen:
  -când se potcovea puricele;
 -când puricii în cer zburau şi pe sfinţi îi chişcau;
 -când mâncau şoareci pe pisici;
 -când râurile erau lapte şi malurile mămăligă;
 -când erau muştele cât găluştele de le prindeau vânătorii cu puştilr;
 -când porcii vorbeau în versuri
Cercetând aceste formule, folcloriştii au observat o diferenţă între formulele
tradiţionale, introductive şi finale, care se disting prin ton glumeţ şi parodic, umor şi ironie, şi
naraţiunea propriu-zisă, unde povestitorul părăseşte gluma şi ironia, povestind cu un ton
serios toate peripeţiile eroilor din basm. Aceasta pentru că basmul fantastic este o ficţiune,
dar exprimă, într-o formă metaforică, animite idealuri de viaţă, creează o lume ideală în care
totul e posibil.

Apoi, fiind o comunicare orală, basmul presupune în mod obligatoriu existenţa unui
auditoriu, iar povestitorul nu-i este indiferent cum este receptată comunicarea orală. Pe de
altă parte, formulele tradiţionale au, mai ales pentru cititorul tânăr, şi funcţii educative şi
terapeutice. De pildă, cele introductive îl transpun în atmosfera feerică a basmului, în lumea
irealului şi-i captivează atenţia.

De la începutul naraţiunii, ele situează acţiunea intr-un timp vag, neprecizat, ca şi

locul unde se petrec faptele din poveste: „A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar
povestă... „. Totodată, prin tenta ironică a afirmaţiilor, îi sugerează cititorului că lumea
ficţiunii este de scurtă durata şi nu este obligat să-l creadă întru totul pe povestitor. De o
savoare aparte sunt formulele finale cu rol de a-l readuce pe cititor din planul ficţiunii în cel
real, din lumea fantasticului în aceea în care vieţuieşte.

Obiectivitatea naratorului din cuprinsul basmului e inlocuită de un pronunţat ton

subiectiv, adeseori ambiguu şi şăgalnic, care atenuează intr-un fel regretul că basmul s-a
terminat: „Eram şi eu p-acolo şi căram la vatră lemne cu frigare, apa cu ciurul şi gluma cu
căldarea... „ Făt-Frumos cu părul de aur , din colecţia lui Petre Ispirescu). Cu umor de bună
calitate se sfârşesc basmele lui Ion Creangă.

Cât privesc formulele mediene, ele au şi funcţia de liant între diferite episoade ale
naraţiunii, precipitând ori condensând peripeţiile şi timpul în care se petrece: „ Un tăciune şi-
un cărbune, spune poveste,spune... „; „Şi se luptară, zi de vară, până-n seară”. Pe lângă aceste
formule, basmul popular are ca specific stilistic repetiţia. Eroii palate, dar şi şapte inimi, nouă
mări şi nouă ţări ş. a. m. d.

Aceste repetiţii contribuie fie le încetinirea ritmului activităţii pentru a accentua

momentele exenţiale din filonul epic al basmului, fie pentru condesarea timpului, transformat
din unul specific naturii umane în altul specific lumii fantastice din basm. Basmul popular
impresionesză şi prin stilul „expresiv”, vădit în formulele tradiţionale amintite. Prin ele se
evidenţiază rostul basmului de a fi moment prielnic de odihnă sufletească, după o zi de
muncă încordată.

Formula de inceput are funcţia să imprime povestirii nonsens şi anecdotică, să-l

introducă pe cititor într-o artă specifică. Pe parcursul relatării povestitorul dezvoltă un lung
monolog vorbind cu simpatie despre soarta eroului. De la „rama obiectivă” fixată de formula
iniţială, povestitorul trece la o parte lirică, subiectivă şi evocatoare. În acest fel, povestitorul
devine un „ mediator” invizibil iar discursul capătă sens tranzitiv. Urmează miezul basmului
care este de esenţă dialogică. Părăsind expunerea expresivă, povestitorul introduce în scenă
erou după erou.

El adoptă atitudinea rapsodului din Antichitate, de a nara în cel mai obiectiv stil eroii
îşi espun evenimentele, îşi destăinuie gândurile şi intenţiile, rezultând aşa-numitul „ stil de
contact”. În cuprinsul basmului, dialogul apare întregit de formulele mediene, mai totdeauna
ritmate.

Din perspectiva stilistică, ele marchează pauzele necesare povestitorului în a-şi regla
respiraţia epică. Prin ele se ajunge ca basmul să devină o povestire trăită. Fiind o pauză
narativă, în basm sunt destule pagini de evocare a unor spaţii stranii: a„celuilalt ţărâm”, a
unor „ţări” sau „moşii”, descrieri de păduri, palate ec.

De aceea, mulţimea procedeelor retorice fost denumite cu sintagma „ stil referenţial”.

Arta basmului se bazează peo construcţie numită „ mecanica combinatorie”. Acest procedeu
constă în repetarea sau reluarea aceloraşi secvenţe, cum este repetarea succesivă a câte trei
unităţi narative.

Prin procedeele tipice stilului referenţial, basmul e integrat în anumite modele tipice,
cu exprimări ale artei naïve şi având o finalitate estetică recreativă care solicită un minim
efort psihic. Pe lângă procedeele amintite, povestitorul foloseşte alte două figuri de stil:
antiteza şi hiperbola. Ca tehnică narativă, povestitorul popular utilizează nararea „liniară”;
„ascendentă /descendentă”; nararea „ în trepte” şi nararea „în cercuri”.

Naraţiunea, împletind miracolul, fantasticul cu realul, se structurează într-un anumit

tipar compoziţional. Timpul desfăşurării are fie valori arhaice, fie fabuloase, toate aduse într-
un etern prezent. Curgerea lui are alte ritmuri decât cele fireşti, sunt posibile întoarceri în
trecut, opriri ale prezentului, trăiri în viitor.

Spaţiul este alcătuit fie din elemente reale reorganizate într-o modalitate
nouă,specifică basmului, fie din elemente fantastice ca ţărâmul celălalt, codrul de aramă etc.
Caracteristice sunt formulele tradiţionale consacrate, intoductive, mediane şi finale, care
marchează structura basmului. Formulele introductive au ca scop prezentarea altor valori ale
timpului şi spaţiului, desprinderea din logica realului.

Unele sunt sunccite „A fost odată ca niciodată” ( Făt-Frumos din lacrimă ), dar altele
se realizează prin proza rimată şi cuprind numeroase elemente pline de umor: „A fost odată
ca niodată: că de n. ar fi nu s-ar povesti, decând făcea plopşorul pere şi răchita
micşunele”(Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte). Subiectul se organizează gradat,
cu ajutorul repetiţiei. Astfel, încercările la care este supus personajul principal sunt, de obicei,
trei, şapte, nouă, douăsprezece, fiecare de o dificultate sporită şi evidenţiindu-i o nouă
trăsătură.

Personajele sunt de vârstă, sex, stare socială, structură etică diferită, reale sau
fantastice, miraculoase, dar construite în esenţă după aceleaşi modele. Frumuseţea fizică se
armonizează cu marile valori etice, iar infirmitatea fizică, urâţenia, cu defectele morale. Ele
devin simboluri ale binelui sau ale răului, ale frumosului sau ale urâtului. Basmul este o
pledoarie pentru valorile extern umane, pentru bine şi frumos, de aceea se adresează tuturor
vârstelor, mai ales copilăriei. Prin repetarea unor elemente de structură compoziţională prin
liniaritatea personajelor, devine un excepţional material literar accesibil celor mai mici
vârstE.

II.3 Basmul- categorii tipologice

Cercetător pasionat şi stăruitor al folclorului, Adolf Schullerus, a ajuns să cunoască în

profunzime cultura populară românească şi s-o preţuiască chiar în comparaţie cu producţiile
spirituale ale propriei etnii. Fascinat îndeosebi de basmul românesc, din repertoriul căruia a
făcut şi culegeri personale, Adolf Schullerus l-a înfăţişat într-o ademenitoare perspectivă în
lucrarea,,

Cartea poveştilor din Transilvania” şi în diverse alte studii. Conştient ca nimeni altul
dintre străini de interesul ştiinţific, de valoarea artistică şi de originalitatea tematico-stilistică
a materialului românesc, Adolf Schullerus şi-a asumat sarcina de a-l face cunoscut lumii, prin
intermediul unui registru al tipurilor de basme, delimitate şi notate după modelul sistemului
celebru propus de Antti Aarne. Catalogul tipologic al lui Adolf Schullerus reprezintă cea mai
ambiţioasă tentativă de cuprindere a întregului material al prozei epice româneşti şi a rămas,
din nefericire, nedepăşită până astăzi, în ce priveşte basmul, chiar dacă s-a lucrat, la un
moment dat, la o tipologie propriu-zisă a speciei sub auspicii academice.

Încercarea de a le clasifica poate fi doar una temporară, deoarece el nu poate avea

pretenţia de a fi epuizat totul având în vedere răspândirea foarte diversă a materialului din
diferite publicaţii. În păturile largi ale populaţiei rurale româneşti basmul reprezintă adevărata
valoare ca povestire şi divertisment, el slujeşte eficient şi la impunerea unor principii morale.
de aici şi prospeţimea şi păstrarea caracterului originar al poveştilor culese din Moldova
sauTransilvania.Pe la mijlocul secolului al XIX-lea atracţia pentru consemnarea poveştilor nu
s-a bazat pe considerente ştinţifico-folcloristice, ci fie cum a fost la Creangă, Ispirescu,
Slavici şi alţii pe unele criterii estetico- educative, fie pe interese comerciale.

Dupa clasificarea facuta de Adolf Schullerus, basmul romanesc poate fi:

1. Basme cu animale:

 Basme cu animalele padurii

 Basme cu animalele padurii si animalele domestice
 Basme cu omul si animalele padurii
 Basme cu pasari
 Basme cu pesti
 Basme cu alte animale.
2. Basme propriu-zise:
 Basme cu vrajitori
 Basme legende
 Basme nuvelistice.
Mitul redă credinţa oamenilor referitoare la geneza şi esenţa lumii, la realitatea
superioară, absolută. Această realitate absolută, sau reprezentarea ei în mintea omului arhaic,
constituia elementul sacru. Conform opiniei lui Mircea Eliade, mitul redă o istorie sacră, el
dezvăluie sacralitatea înfăptuirilor zeilor sau eroilor mitici. Deci mitul ar fi o “irupţie a
sacrului în profan”. Mitul şi ritualul erau secrete păzite cu străşnicie. Numai iniţiaţii puteau să
le cunoască. Iniţiatul conferea sacralitate tuturor activităţilor şi evenimentelor din viaţa sa.
Rezultă deci ca ritul este o “dramatizare” a mitului. Filologul V. I. Propp, încercând să
găsească originile basmului fantastic, ajunge la aceeaşi concluzie susţinând ca în timpul
ritualului de iniţiere neofitului i se povestea chiar mitul tribului. Desprinzându-se de ritual,
mitul, al cărui caracter sacru slabeşte şi în cele din urmă se pierde, porneşte pe un drum de
desacralizare şi demitizare, un drum de creaţie profan-artistica, la capătul căruia se află
basmul. Ritualul iniţierii este un ritual universal. Nu exista religie “primitivă” sau
“superioară”, în care să nu găsim într-o formă sau alta iniţierea. Este un ritual ocult şi de
aceea se cunoaşte puţin din semnificaţia şi modul său de desfăşurare. Iniţierea este “drumul”
pe care îl parcurge subiectul de la starea de profan la starea de iniţiat, este totalitatea
încercărilor şi obstacolelor, fizice şi morale, pe care neofitul trebuie să le depăsească.

II.4 Basmul clasificare şi structură

După caracteristicile personajelor, specificul şi tematica acţiunii, predominanţa

elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viaţă, basmele se clasifică în:

- fantastice, cele mai semnificative şi mai răspândite, desprinse de regulă din mit , cu
o pregnanţă a fenomenelor miraculoase,
-animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale,
chiar despre plante sau unele obiecte simbolice,
-nuvelistice, având ca punct de pornire snoava, în naraţiune semnalându-se o
puternică inserţie a aspectelor reale, concrete de viaţă.
După autor, basmele pot fi:
- populare, creaţie a colectivităţii anonime,
-culte,creaţie a unui autor cunoscut.
Basmul fantastic

Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme îndepărtată,,când a umblat

Dumnăzău cu Sfântu Pătru pă Pământ”, când erau,, viteji cu urieşi”, adică într-un timp mitic.
Despre veridicitatea faptelor petrecute într-un timp atât de îndepărtat şi insondabil chiar cu
percepţia omului modern, există accepţiunea: „nu credea nimenea, toată lumea vede că-s
bazme de pierdut vremea, poate copiii ăştia mai mici cred c-aşa o fost. Nu, ce să crezi în
minciuni? Niciodată n-o existat oameni care să creadă, chiar dacă n-o ştiut carte. „ Inserţia în
timpul mitic este dată de formule iniţiale şi finale, care fixează timpul narativ în care se
proiectează acţiunea, iar la sfârşit închide această buclă temporală, prin revenirea în timpul
real.

Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive şi dezvoltate, precizând şi

atitudinea naratorului faţă de faptele povestite şi caracterul lor miraculos, aproape
paradoxal,dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal: „A fost odată ca niciodată; că,
de n-ar fi,nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se
băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau înfrăţindu-se; de când
se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava
cerului de ne aducea poveşti: De când scria musca pe perete, / Mai mincionos cine nu crede.
„. Sau oformulă de final: „Iar eu, isprăvind povestea, încălecai p-o şea şi vă spusei
dumneavoastră aşa; încălecai p-un fus, să fie de minciună cui a spus; încălecai p-o lingură
scurtă, să nu maiaştepte nimica de la mine cine-ascultă; iar descălecând de după şea, aştept un
bacşiş de la cine mi-o da: Basm băsmuit, /Gura i-a trosnit, /Şi cu lucruri bune i s-a umplut”.
Formulele mediane menţin discursul narativ în acelaşi timp al fabulei, făcând conexiunea
între secvenţele narative, arătând durata, continuitatea, deplasarea fără sfârşit: „Şi se luptară, /
Şi se luptară, / Zi de vară până seară” sau „Zi de vară/ Până seară, / Cale lungă, / Să-i ajungă.
„

Basmul fantastic a avut o viaţă lungă, menţinându-şi vitalitatea până în epoca noastră,
deşi cu evidente tendinţe de diminuare a circulaţiei şi degradare a schemelor şi a formelor de
concretizare, datorită faptului că povestitorii nu mai au astăzi o cultură solidă a genului.

Basmul nuvelistic

Basmul nuvelistic este o naraţiune cu caracter general, în care eroul este urmărit din
copilărie până la o vârstă a împlinirii în viaţă. Din om simplu, el ajunge împărat sau
dobândeşte alte măriri. Eroul combină, în acest tip de basm, inteligenţa cu viclenia, reuşind,
în cele din urmă, să depăşească orice întâmplare potrivnică. Din punct de vedere al vechimii,
basmul nuvelistic este mai recent decât basmul fantastic, marcând şi o anume demitizare a
personajului, care este ales din lumea comună. În literatura română, basme nuvelistice
populare sunt cele cu Păcală, Băiet Sărac, iar, de exemplu, basm cult este Dănilă Prepeleac,
de Ion Creangă.

Se spune mereu că tema basmelor este lupta dintre bine şi rău, care se termina
totdeauna cu victoria binelui. Aceasta pentru că basmul este o plăsmuire în care sunt
înfăţişate cupluri de opozanţii precum: bunătate/răutate ;frumuseţe/urâţenie; dinamism/
pasivitate ;adevăr/ minciună; curaj/ laşitate; modestie/ îngânfare etc. Aşadar tema este
reflectarea unui aspect general al realităţii surprins artistic în opera literară. De exemplul:
dragostea, natura,destinul etc. Subordonat temei este motivul, care poate fi dinamic- motive
care schimbă situaţia eroilor sau derularea naraţiunii, şi motive statice- care nu influienţează
filonul povestirii. În basme există o mulţime de motive. De pildă motivul supunerea la probe
a eroului.

Acesta este supus mai multor încercări sau probe pentru a-şi dovedi vrednicia: un
împărat cere să i se clădească un palat într-o noapte; o împărăteasă pretinde fetei sărace să
toarcă o cantitate enormă de lână sau să aleagă un sac de seminţe de mac din nisipul cu care
este amestecat: Popa, ca să scape de argatul său, îi porunceşte să strângă dijma de la draci etc.

Dacă tema este un concept de însumare, de unificare a materialului lexical al lucrării,

subiectul este construirea artistică a distribuirii evenimentelor în opera literară.

Subiectele basmelor sunt variate şi bogate. Motivele cele mai obişnuite pornesc de la
executarea unui legământ: întrecerea prin forţă, dibăcie sau iscusinţă cu opozanţii,
întruchipări ale răului, nimicirea farmecelor sau vrăjilor etc. În basmele diferitelor popoare,
se găsesc subiecte sau personaje asemănătoare sau identice, fapt care dovedeşte apropierea
spirituală a popoarelor, identitatea lor de aspiraţii de-a lungul veacurilor. Motive
asemănătoare au şi poveştile,, Albă ca zăpada” din colecţia Fraţilor Grimm, ,,Basmul cu
domniţa adormită şi cei şapte voinici “de A. S. Puşkin, creat după modelul unui basm popular
rusesc, motiv pe care îl găsim şi în ,,Floriţa din codru” de I. Slavici, inspirat din folclorul
românesc. PersonajulCenuşăreasa îl aflăm la francezul Perrault, la Fraţii Grimm, la
povestitorii ruşi. Aceleaşi asemănări le descoperim în subiectele, motivele şi personajele din
basmele ,,Scufiţa Roşie”, ,,Frumoasa adormită” , existente în diferite literaturi. Astfel
universalitatea basmelor e dovedită prin asemănarea subiectelor şi prin prezenţa aceloraşi
personaje, chiar dacă au alt nume.

II.5 PERSONAJE DIN BASM

Personajele basmelor sunt, în majoritate, investite cu puteri supranaturale. Ele sunt

grupate în două categorii: unele reprezintă forţele binelui altele forţele răului. Specificul lor
constă în faptul că nu au decât o singură trăsătură de caracter care este îngroşată la maximum.
 Fiind dotate cu însuşiri excepţionale, unele sunt personificări ale bunătăţii, dreptăţii,
frumuseţii, curajului, vitejiei, cinstei, iar altele sunt simboluri ale făţărniciei, urâţeniei, răutăţii
şi laşităţii. Caracterele eroilor, acţiunile lor sunt delimitate cu stricteţe; nu există lupte între
sentimente diferite în sufletul aceluiaşi personaj.

Asemănător altor literaturi, în basmul românesc există personaje pozitive ori negative,
personaje intermediare nu există, pentru că în concepţia populară nu se află nimic între bine şi
rău. Aşadar victoria va fi întotdeauna de partea binelui, happy-endul fiind obligatoriu în
basmul fantastic, astfel şi-ar pierde autenticitatea. Personajale, subiectele şi motivele
basmelor au un caracter universal, le aflăm în toate literaturile, doar numele personajelor se
deosebesc de la o ţară la alta.

Pretutindeni, basmul popular înfăţişează o lume exotică, populată de tipuri umane de

o frumuseţe ideală şi de un rar simţ cavaleresc, precum Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana. De
asemenea, ceează tipuri stranii, monstruoase, situate la polul opus eroilor pozitivi. În ceea ce
priveşte etica, basmul dezvoltă o poezie a relaţiilor sociale bazate pe idei morale şi
democratice. Drept categorii estetice, autorul anonim cultivă ironia şi umorul, visul şi
nonsensul.

În toate basmele existenţa eroilor şi a personajelor este o condiţie esenţială, pentru că

nu se poate imagina peripeţii şi aventuri fără feţi- frumoşi şi zmei, aşa încât acţiunea este
atrasă de cei care o înfăptuiesc ca „pilitura de fier către magnet”. Eroii sunt stimulaţi de
anumite dorinţe, între ei se stabilesc anumite relaţii de opoziţie sau de compensare, de rudenie
sau de prietenie. În basm, ca în orice operă literară, „eroul apare ca urmare a constituirii
subiectului, pe de-o parte, ca un procedeu de inşirare a materialului, iar pe de altă parte, ca o
motivare personificată a legăturii dintre motive”.

Referitor la gruparea şi caracterizarea personajelor din basm, studiile moderna

de folclor au trecut de la clasificarea simplistă(în pozitive/negative) la una bazată pe esenţa
fiinţei umane şi a caracterului, nu după rangul social, ci după starea biologică. După acest
criteriu, personajele din basm se clasifică în:
 -grupa seniorilor, caracterizati prin pasivitate;
 -grupa eroilor activi;
 -grupa opozanţilor ;
 -grupa actanţilor, compusă din confidenţi;
 În subiectul basmului, fiecare din cei amintiţi ocupă o anumită poziţie, sunt introduşi
folosindu-se de o manieră specifică, de limbaj şi gesturi tipice, se comportă după anumite
reguli, de la care nu se abat, aşadar au un statut şi un profil psihic şi moral incofundabil.

Unele personaje sunt simpatizate de cititori, chiar îndrăgite, iar celelalte trezesc
repulsie.

Grupa personajelor bătrâne şi pasive îi cuprinde pe împăraţi, pe sihastru, pe moşneag,

şi pe babă, pe fraţii mai mari ai eroului. Împăraţi bătrâni ori chiar mai tineri suferă pentru că
nu au copii. Aceştia pot apărea cu o singură fiică, cu o fată şi un fecior, însă de ce mai multe
ori, cu trei fii sau trei fiice. Funcţionând după regula pasivă, personajul din această categorie
nu întreprinde nimic în planul acţiunii. Chiar când declară război, împăratul nu se remarcă
prin fapte de vitejie, cursul evenimentelor este schimbat de feciorul cel mic şi oropsit. Rolul
împăratului se limitează la declanşarea acţiunii basmului. Deci personajul de acest fel se
caracterizează prin nepuţinţă, senilitate. Unii nu au copii din cauza sterilităţii, alţii au un copil
năzdrăvan, dar la bătrâneţe. În alte basme, fata împăratului rămâne însărcinată de un
„vântişor”, iar unii bătrâni găsesc diferite obiecte transformate miraculos în copii. Cu toate
defectele amintite, rolul acestui personaj în discursul fabulos la basmului este necesar. Prin
prezenţa lui se stabileşte cadrul de început al acţiunii, care este unul arhaic, exotic şi pitoresc,
înlesnint de fuziuni lirice. Oriunde în basme ipostaza împăratului este ştearsă, pasivă, el nu
hotăreşte nimic, nici chiar când este vorba de familia sa. De pildă, în basmul ,,Fata de împărat
şi fiul văduvei”, unde fiica împăratului păcătuieşte cu un „vântişor” şi rămâne însărcinată, iar
pentru ruşinea adusă casei, împăratul convoacă „sfatul împărăţiei” spre a o judeca şi
pedepsi: ,,Sfatul împărăţiei găsi cu cale că spre a se spăla o aşa grozavă necinste, fata cu
moarte să se omoare. Unii ziceau ca ,,să se arză de vie”. Alţii ca să-i scoată ochii şi să se
gonească în pustietăţi spre a fi mâncată de fiare sălbatice. Alţii iară ziceau ca să i se lege o
piatră de gât şi să se dea pe Dunăre. „

În general, „împăraţii din basmele populare româneşti sunt conturaţi asemănător

regilor din basmele occidentale. Ei simbolizează ideea imperială, care are rădăcini în tradiţia
romană, completată de splendoarea şi prestigiul curţilor împărăteşti bizantine”. Faptul că în
producţiile româneşti ei sunt denumiţi şi prin culori: Roşu-Împărat, Verde-Împărat etc, nu are
corespondenţă cu anumite valori morale, ci denumirile respective sunt simple nume
distinctive. Precum cei din basmele altor popoare, împăraţii din cele româneşti sunt atât de
bătrâni „ de îşi ridică genele cu cârja”, fiind preocupaţi fie de rotunjirea împărăţiei, fie de
destinul odraslelor lor. În unele naraţiuni împăraţii devin năzdrăvani, se prefac în urşi sau
balauri pentru a testa curajul feciorului sau fetei hotărâţi să plece în lume. La fel de
inconştientă este împărăteasa. Dacă este geloasă, îşi alungă fiica de acasă. Prea puţin este
interesată de condiţia ei de împărăteasă, ci e preocupată de datoriile ei materne, de ocrotirea
copiilor.

 Din grupa eroilor activi fac patre cei cu iniţiative. Ei se „caracterizează prin
spirit de aventură, prin curaj şi replică juvenilă, eroică. ,, Personajul sau eroul
central al basmului popular românesc este fiul cel mic(Prâslea) caracterizat
prin antiteză cu fraţii săi mai mari. De obicei, el este numit Făt-Frumos, „făt”
este un cuvânt arhaic şi înseamnă „bărbat tânăr”. Alteori numele sugerează
obârşia eroului: Pipăruş Petru, Măzăran Vasilică etc. În câteva basme, numele
eroului indică aparenţa sub care se ascunde: Cenuşotca – adică cel care
vieţuieşte în cenuşar, Cheleş-Împărat – adică cel cu chelie falsă. Protagonistul
poate fi „năzdrăvan” din naştere şi atunci este viril, activ, energic, înfăptuind
acţiuni de unul singur. Dar, în majoritatea cazurilor, protagonistul este un
neajutorat şi atunci reuşita lui depinde de „auxiliari”, pe care trebuie să ştie
cum să-i câştige de partea sa. Fiind opus fraţilor şi adversarilor, Făt-Frumos se
distinge prin bunătate, înţelepciune, curaj- calităţi pe care le dovedeşte treptat.
Datorită adjuvanţilor, el ştie să lupte, să moară şi apoi să reînvie. În această
ipostază este fără pată şi fără reproş, fiind animat de spirit cavaleresc. De
exemplu când îşi găseşte duşmanul dormind, el aşteaptă până se trezeşte apoi
il ucide in luptă dreaptă. În partea de început a naraţiunii, viitorul erou este
înfăţişat cititorului lipsit de trăsături eroice menite să-i justifice ascensiunea.
El este fiul cel mic, slab şi neajutorat, chiar prostănac, de care râd fraţii şi
părinţii. Sigur, în basmul fantastic mai există şi alte personaje pozitive, dar
unul singur devine erou (sau eroină), celelalte sunt subordonate lui. Reuşita lui
Făt-Frumos depinde de o serie de condiţii:
 -de naşterea neobişnuită;
 -de calităţile lui pozitive;
 -de patosul eroic;
 -de ajutorul confidenţilor şi adjuvanţilor (cal, perie, gresie, oglindă etc.)
 -de sursa şi forţa adversarului.
 Toate aceste elemente ale naraţiunii trezesc, de la început, curiozitatea micilor cititori,
pentru că orientează anecdotica basmului spre zone fabuloase, ilogice. După naştere, la fel de
miraculoasă este creşterea viitorului erou: „Când era de-un an, parcă era de cinci, iară când
era de cinci, parcă era de cincisprezece, şi de ce creştea, d-aia se făcea mai frumos şi mai
drăgălaş.” Deşi naşterea şi creşterea eroului, precum şi o parte din isprăvile sale aventuroase
au caracter fantastic, miraculos ca mod de înfăţişare, el este conceput de creatorul anonim la
dimensiunile reale ale pământenilor, adică nu este dotat cu o forţă fizică supraomenesc, ci îşi
învinge adversarii fie prin isteţime, fie cu ajutorul auxiliilor. Apoi, pe plan moral, el
întruchipează idealuri populare şi de aceea victoria va fi totdeauna de partea lui. Singur, Făt-
Frumuos nu poate înfăptui nimic. El are nevoie de „confidenţi”, care îi dau sfaturi bune,
arătându-i drumul fără pericole (calul năzdrăvan, Sf. Duminică etc.), pe drum capătă
adjuvanşi(animale, păsări, gâze etc.) care-l ajută pentru că el a fost generos când la întâlnit.

Pe tot parcursul călătoriei, eroul se află într-o continuă iniţiere prin care el rămâne
pământean. Dacă era o fiinţă fantastico-mitologică, atunci nu mai avea nevoie de iniţiere.
Eroina din basmul popular românesc şi din multe basme culte este „fata de împărat”, cu nume
ornate, compuse cu rime şi alternanţe euforice, precum: Ileana Consânzeana; Ileana-
Consânzeana- din-grădină-floare-i-cântă-nouă-împăraţii-ascultă; Zâna-Dobrozâna etc.
Calitatea dominantă a eroinei este frumuseţea strălucitoare, comparată cu astrul zilei: „la
soare te puteai uita, dar la dânsa ba”. Ea locuieşte într-un lăcaş inaccesibil pentru omul
obişnuit: în lumea de dincolo, pe muntele de glajă, în căşuţa din vârful copacului cu crengi în
cer. Alteori se află în stană de piatră sau în dafin.

De cele mai multe ori este prizonera unui zmeu sau a unei vrăji, care o ţine captivă
într-o piele de animal. Mai există în basmele fantastice anumite subiecte în care rolul lui Făt-
Frumos este interpretat de fiica cea mică a împăratului cu trei fete(Ileana Simziana din
colecţia lui Petre Ispirescu). basmul acesta nu evidenţiază calităţile ei de fată, pentru că
întregul comportament este al eroului, care dovedeşte bărbăţie şi curaj, încât, pănă la urmă, ea
este transformată din fată în băiat, confirmând concepţia populară după care isprăvile din
basm pot fi săvârşite doar de Făt-Frumos. Deşi nu sunt personaje active, zânele apar în
basmele fantastice ca antiteza zmeoaicelor. Ele simbolizează tinereţea cu toate frumuseţile ei.
Zânele sunt fiinţe cu farmec, cu calităţi morale ideale. Pentru frumuseţea şi puritatea lor
angelică, eroii se îndrăgostesc de ele şi uneori se însoţesc cu ele pentru restul vieţii.
 În naraţiunile fantastice, zânele pot apărea metamorfozate în broaşte, păsări etc, însă
au puterea miraculoasă de a se da de trei ori peste cap devenind zâne gingaşe, plăpânde şi
frumoase. Din alte basme cititorul află că zânele care se culcă sau trăiesc cu muritori (Fata
din dafin) îşi pierde calitatea de nemuritoare. Grupă opozanţilor îi cuprinde pe cei care se
împotrivesc eroilor virili: zmei, balauri, monstruozităţi. Fiind operă epică, basmul se axează
pe ideea de intrigă şi coflict. Eroilor le stau în cale opozanţii. În timp ce eroii sunt iubiţi prin
felul lor de a lupta, adversarii sunt respinşi prin viclenia şi perfidia lor. Dintre opozanţii de
diferite categorii şi grade, zmeii apar cel mai des, apoi balaurii, Muma Pădurii, Gheonoaia,
Scorpia, diavolul. Lor li se adaugă fraţii răutăcioşi, mamele viclene etc. Datorită celor dauă
tabere, în basm se dezvoltă constant ideea de conflict, fapt care menţine interesul cititorului.

„De felul său, zmeul este nemuritor şi invicibil, ştie dinainte de existenţa eroului,
singurul care-l poate răpune. Nu încearcă să-l ucidă cu arme, cu labele sau cu colţii, ci se
străduieşte să-l bage în pământ pentru a-l distruge”. Zmeul este oponentul cel mai puternic al
lui Făt-Frumos. Mai rele decât zmeii sunt zmeoaicele. Zmeoaicele bătrâne îşi iubesc cu
patimă feciorii, răzbunându-i cu cruzime când sunt omorâţi. Ea are puteri uriaşe: zboară, se
caţără pe munţi, îi împietreşte pe duşmani, mănâncă pomii, găureşte piatra etc. În general,
zmeul este o fiinţă dizgraţioasă, duşman al naturii omeneşti. Confidenţii sunt necesari
mişcării epice şi-i conferă basmului mult pitoresc.
Ei dau sfaturi eroului şi-i arată drumul cel bun. Pot fi confidenţi fiinţe precum: un
moş sau o babă, un câine, calul, Sf. Dumunică, Sf. Lună, Soarele, Vântul turbat, Gheonoaia
etc. Deşi confidenţii au rol minor, fără ei nu se poate închega subiectul. Adjuvanţii eroului
formează o clasă bogată şi diversă, pentru că el săvârşeşte acte generoase tovarăşilor
vremelnici de drum. pentru binele făcut fiinţelor umile, ele îi fac, drept recompensă, daruri şi
la nevoie, îl ajută. Apoi, în lupta lor pentru victoria binelui, eroii sunt ajutaţi de personaje cu
însuşiri supranaturale, create de fantezia populară, cum sunt Flămândul şi Setosul. Unii
întruchipează forţele şi anomaliile naturii, fenomene metereologice:Muma Crivăţului
Vântoasele; personifică momentele zilei:Miază-Noapte, Murgilă, Serilă; apoi zilele
săptămânii:Sf. Luni, Sf. Miercuri, Sf. Vineri; apar fiinţe care sunt o hiperbolizare a simţurilor
omeneşti:Fugilă, păsări-Lăţi-lungilă, Gerilă, Setilă, Flămânzilă. Cu toţii îl ajută pe Făt-
Frumos bazându-se pe deformarea lor fiziologică. Eroii sunt ajutaţi de ursitoare- prevestitoare
bune sau rele ale vieţii omului. Din rândul adjuvanţilor fac parte:
 -fiinţe- animale şi păsări;
 -creaţii curioase ale fanteziei populare;
  -abstracţii cosmice însufleţite;
 -obiecte şi lucruri care înlesnesc succesul eroului.
II.6 .BASMUL CULT VS BASMUL POPULAR

Basmul reprezinta o specie epica in proza sau, mai rar in versuri, de mare
intindere, cu o raspandire mondiala, in care se nareaza intamplari reale ce se impletesc cu
cele fantastice, personajele, cele mai multe fabuloase (zane, capcauni, zmei) fiind purtatoare
ale unor valori simbolice - binele si raul in diversele lor ipostaze (conflictul se incheie,de
obicei, prin victoria fortelor binelui). G. Calinescu,în Estetica basmului a spus:

”Basmul este […]o oglindire a vieţii în moduri fabuloase." .

„Basmul e un gen vast, depdăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă,
observaţie morală etc. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci şi anume fiinţe
himerice, animale. […] Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de a face
cu un basm."

Desi prezent initial doar in epica populara,basmul a patruns si in literatura culta la

inceputul secolului al XIX-lea (perioada de afirmare a esteticii romantice), prin culegerea
aparuta in anul 1812, a fratilor Wilhelm si Jacob Grimm," Basme pentru copii si familie".

Principala caracteristica a basmului popular o constituie stereotipia. Astfel,

personajele(eroi, donatori, si ajutoare), aparent diferite, prezinta anumite caracteristici
fundamentale,constante,conturate cu precizie de catre actiune, a carei desfasurare, de
asemenea, se incadreaza intr-un tipar: eroul pleaca la drum pentru a-si indeplini scopul, se
confrunta cu raufacatorii si reuseste in cele din urma sa isi indeplineasca misiunea, avand
alaturi ajutoarele si donatorii.Contributia este reprezentata de modalitatea prin care
povestitorul popular reuseste sa asambleze anumite secvente prestabilite si sa le combine
pentru a da coerenta povestirii.

Apartinand folclorului, basmul popular are caracteristici specifice: caracter oral

(informatia cuprinsa in el putand fi transmisa prin viu grai, de unde si oralitatea ca trasatura
definitorie a acestei specii), caracter anonim (intrucat nu detinem informatii cu privire la
autorul sau), caracter colectiv (variante, comportare,improvizatie- sufera anumite modificarii
in transmiterea sa pe cale orala),caracter sincretic(exista o asociere a produsului folcloric cu
alte sisteme de limbaj:coregrafie, gesturi), caracter traditional (ca urmare a izvoarelor de
inspiratie apartinand folclorului).Actiunea este liniara, structurata pe momentele subiectului,
conform unui sablon, impletind elementele reale cu cele fantastice, timpul nu este precizat
( folosindu-se adverbe de timp precum: "odata", "demult", "candva"), iar spatiul este vast si
se desfasoara pe doua taramuri: unul real si altul fantastic, fabulos.

Exista formule specifice basmului: initiale, care introduc ascultatorii/ cititorii in

lumea fantastica a basmelor, intr-un spatiu si timp nedeterminate, realizandu-se o pendulare
intre real si ireal, fapt care reprezinta chiar definitia fantasticului in conceptia lui Tzvetan
Todorov ("a fost odata ca niciodata", "Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei
feciori");mediane, care mentin atentia ascultatorilor, sporind totodata suspansul, indispensabil
in conturarea dinamismului actiunii ("merse ce merse", "se luptara zi de vara pana-n
seara");finale, care readuc ascultatorii la realitate si evidentiaza nomadismul celui ce
povesteste ("incalacai pe-o sa si v-o spusei dumneavoastra asa").Finalul este unul optimist,
avand o valoare educativa.

Ca alcatuire, basmul cult, in ciuda faptului ca este o creatie originala, nu se

indeparteaza esential de modelul canonic precizat anterior.Asadar, basmul de factura culta are
o structura identica precedentului, cuprinzand situatia initiala de echilibru, partea
pregatitoare, punctul de incordare al intrigii, aparitia donatorilor si a ajutoarelor, desfasurerea
actiunii propriu-zise si, binenteles, epilogul (deznodamantul).Deosebirea consta in procedeul
original al fiecarui scriitor de a prelucra materialul pe care il are la dispozitie, punandu-si
amprenta asupra operei literare, care devine astfel o creatie hibridizata in urma influentei
folclorice.De asemenea, spre deosebire de basmul popular in care eroul intruchipeaza idealul
de cinste, dreptate si adevar, constituind o imagine a binelui, iar autorul anonim pune in
concordanta frumusetea morala cu cea fizica, la care se adauga impletirea insusirilor
omenesti cu cele supranaturale ( forta impresionanta, fiind capabil sa se lupte cu balauri si
zmei si sa-i infranga, capacitatea de a se metamorfoza), basmul cult, al carui autor este
cunoscut, infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou, prin intermediul
ajutoarelor si al donatorilor care, inzestrati cu puteri fabuloase, il sprijina in indeplinirea
scopului propus.
Basme populare: "Praslea cel voinic si merele de aur", "Greuceanu", "Aleodor
Imparat".
Basme culte: "Fat-Frumos din lacrima" de Mihai Eminescu, "Povestea lui Harap-alb"
de Ion Creanga.

"Povestea lui Harap-alb" ca Bildungsroman

 Fara a nesocoti canoanele speciei literare pe care o abordeaza, si acest basm al lui Ion
Creanga pastreza formulele stereotipe care jaloneaza, in plan formal, derularea epicului,
facilitand relatia narator-ascultator (cititor),si subliniind, elegant si atent, momentele narative
de exceptie.Capodopera talentatului humulestean este, cu toate acestea, o creatie originala, si
George Calinescu il considera un autor "genial, basmele lui sunt autentice si trebuie sa fie
luate in considerare in studiile filosofice" ("Estetica basmului").

Caracterul de Bildungsroman (naratiune a formarii unui tanar) al basmului presupune

parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale (concretizat de altfel in trecerea probelor) si
modificarea radicala a statutului social al protagonistului ce se realizeaza, in mod evident,
gradual, cuprinzand mai multe etape care il ajuta in tendinta eroului de desavarsire spirituala:
dintotdeauna traseul exterior a fost considerat cel mai adecvat vehicul si suport pentru
evolutia interioara, iar incercarile, dificultatile si obstacolele pe care personajul le intampina
nu reprezinta decat niste trepte ale traseului abrupt in drumul de la imaturitate la maturitate
prin acumularea unei experiente vaste.
 CAPITOLUL III METODOLOGIA CERCETARII

CERCETARE PE TEMA ” BASMUL POPULAR

VALENTE DIDACTICE IN INVATAMANTUL PRESCOLAR

( IMBOGATIREA VOCABULARULUI PRESCOLARILOR)”

III. 1. SCOPUL CERCETARII

Învățământul preșcolar, ca prima treapta de învățământ, are ca obiectiv major

pregătirea copilului pentru școala. Aici copilul începe sa fie educat de la primele sale
confruntări cu necunoscutul, satisfăcându-si curiozitatea si repetatele întrebări “cum” si “de
ce”.
Preșcolarul este obiectul unor influente complexe si bine organizate, grădinița
contribuind din plin la dezvoltarea lui psiho-fiziologica precum si la adaptarea lui la regimul
de viața si instruire in cadrul colectivității de copii.
Când va intra in școala, copilul care a frecventat grădinița va poseda un bogat volum
de cunoștințe despre mediul înconjurător dar si capacitatea de comunicare dezvoltata din
punct de vedere fonetic, lexical si gramatical. Aceasta îl va ajuta sa-si exprime gândurile,
nevoile, bucuriile.
Pregătirea lor pentru școala se realizează printr-o serie de activități specifice
învățământului preșcolar, un rol important avandu-l literatura pentru copii, prin care se
lărgește orizontul copiilor cu cunoștințe noi, care îl vor ajuta sa se orienteze mai ușor in
realizarea propriilor lui trebuințe.
O importanta deosebita o are dezvoltarea gândirii copilului preșcolar iar acest aspect
nu trebuie neglijat întrucât nu tine cont de acest parametru înseamnă a lasa goluri de la
început in intelectul viitorului școlar, goluri ce cu greu vor putea fi înlăturate ulterior.
Un rol important in dezvoltarea gândirii copilului îl are limbajul, care constituie un
instrument al gândirii. Intre limbaj si gândire exista o strânsa interdependenta.
Dezvoltarea gândirii copilului preșcolar nu se poate face fără însușirea limbii de către
aceștia. Nu este suficient ca preșcolarii sa pronunțe numai cuvintele, fără sa le cunoască
sensul pentru ca le vor folosi greșit in diferite contexte, iar gândirea lor nu va avea o
desfășurare corecta.
Însușirea vocabularului si a structurii gramaticale este numai un punct de plecare
pentru a-si forma deprinderea de a se exprima si comunica cu educatoarea cat si cu ceilalți
copii.
Cercetarea de fata este un studiu exploratoriu, ce are ca scop identificarea şi
precizarea locului şi rolului basmelor si posvestilor în stimularea comunicării orale a
preşcolarilor, ca formă de activitate în grădiniţă şi ca metodă de predare-învăţare-evaluare,
găsirea şi evidenţierea celor mai eficiente strategii didactice de valorificare a valenţelor
instructiv-formative ale jocului didactic de educare a limbajului.

III. 2. IPOTEZA CERCETARII

In condițiile actuale in care învățământul a luat o mare amploare in dezvoltarea sa, in

tara noastră învățământul preșcolar fiind o parte integranta a acestuia se impune tot mai mult
perfecționarea metodelor si procedeelor didactice si totodată modernizarea întregului proces
informativ.
Acest proces informativ se traduce in învățământul preșcolar prin activitatea de
transmitere a cunoștințelor pe tot parcursul zilei respective.
Grădinița joaca un rol important pe latura informativa, de aceea nu trebuie privit
superficial, mai ales ca de la vârsta de 5 ani, copilul este foarte receptiv la tot ce-l înconjoară,
la orice informație.
 Paralel cu acest scop învățământul trebuie sa aibă si are o finalitate formativa in
sensul de a modela ființa umana in raport cu posibilitățile anatomo-fiziologice de care
dispune.
Pentru a facilita operația de cunoaștere profunda a psihologie preșcolarilor, trebuie sa
cream condiții prielnice preîntâmpinării sau atenuării crizei de adaptare a copilului, fenomen
determinat de sentimentul insecurității personale la intrarea intr-un mediu străin.
Celui care face investigarea i se cere intuitie psihologica, pricepere, tact si abilitate in
mantuirea metodelor de cunoastere a copilului.
Unui viitor scolar i se cere sa fie ascultator, sa asculte si sa retina informatii transmise pe cale
orala, sa gandeasca asupra lor pentru a raspunde la intrebari.
Deci concentrarea atentiei, vointa, gandirea si maturitatea socio-afectiva au implicatii
deosebite in succesul sau insuccesul scolar.
Caracterul formativ al procesului instructiv-educativ din gradinita reiese din urmatoarele
considerente:
 Gradinita, ca prima veriga a invatamantului, trebuie sa asigure realizarea
sarcinii de a conduce copilul treptat, in mod uimitor la integrarea sa in scoala;

 Este bine cunoscut faptul ca varsta prescolara se caracterizeaza printr-o

receptivitate si sensibilitate; ca atare, trebuie inceputa de pe acum studierea
personalitatii copilului;

Cercetarea pedagogica reprezinta un demers cognitiv care va surprinde relatiile

functionale si cauzale dintre variabilele fenomenului educational.
Una dintre etapele parcurse intr-o cercetare este elaborarea ipotezei stiintifice si de lucru
specifice temei stabilite pentru cercetare. Ipoteza stiintifica este o predictie, o presupunere
privind desfasurarea in perspectiva a unui proces sau fenomen educational, conceput si
proiectat in conditii naturale sau provocate, in scopul obtinerii unor date teoretice si a unor
rezultate practice noi, care sa conduca la optimizarea fenomenului sau procesului educational
studiat. In studiul de fata ipoteza de la care am pornit este:
„Daca basmele si povestile ajuta în stimularea comunicării la prescolari, fiind integrate şi
utilizate preponderent în toate tipurile de activităţi de educare a limbajului (activităţi comune,
alese, pe arii de interes şi recreative), atât ca formă de activitate, cât şi ca metodă de predare-
învăţare-evaluare, atunci capacităţile de comunicare ale preşcolarilor se formează şi se
dezvoltă într-un ritm mai rapid, cu o motivaţie sporită, asigurând îmbunătăţirea rezultatelor
preşcolarilor.
III. 3. VARIABILELE CERCETARII
Studiul de fata reliefeaza doua gategorii de variabile. Variabila independenta exprimata de
basm, considerat activitate de baza in stimularea comunicarii la prescolari. Variabila
dependenta este exprimata de formarea capacitatilor de comunicare a prescolarilor, cresterea
motivatiei si imbunatatirea rezultatelor prescolarilor.

III. 4. OBIECTIVELE CERCETARII

Ca orice strategie, strategia cercetării pedagogice se subordonează unor intenţionalităţi/

finalităţi, respectiv unor obiective formulate operaţional. Obiectivele cercetarii de fata sunt:
O1: evaluarea obiectivă a cunoştinţelor, capacităţilor proceselor cognitive, priceperilor,
deprinderilor, abilităţilor de comunicare dobândite de preşcolari până la debutul grupei
pregătitoare;
O2: înregistrarea, compararea şi interpretarea rezultatelor obţinute la probele iniţiale,
formative şi sumative, urmărind evidenţierea progresului realizat de preşcolari;
O3: utilizarea la grupul experimental, în mod constant, a unor strategii variate, atractive,
bazate pe basm, ca factor determinant al dezvoltării capacităţilor de comunicare la preşcolari,
reflectate în progresul şi îmbunătăţirea performanţelor acestora;
O4: valorificarea rezultatelor cercetării în vederea eficientizării demersurilor didactice
ulterioare.

COORDONATELE CERCETARII

ESANTIONUL DE SUBIECTI

Subiectii investigatiei vor fi prescolarii grupei pregatitoare din cadrul Gradinitei cu program
normal nr.9, cu un efectiv de 19 copii.

ESANTIONUL DE CONTINUT
Din gama variata de basme prezentzte in gradinita, ele constituie una dintre cele mai eficiente
forme de munca cu prescolarii.
Fiind o activitate atarctiva si accesibila, imbinand elementul distractiv cu cel instructiv,
basmul ofera copiilor posibilitatea sa-si formeze anumite notiuni, sa-si insuseasca treptat
formele structucturii gramaticale ale limbii; pornind de la propozitii scurte si simple in care se
exerseaza acordul intre subiect si predicat la forma singulara, se ajunge la propozitii care
presupun raporturi gramaticale mai complicate si la elaborarea unor raporturi logice intre
notiuni.
Basmele au un loc bine stabilit in procesul de invatamant, planificarea lor fiind dirijata in
mare masura de programa.
In munca cu prescolarii, se pot citi basme ori de cate ori este necesara constatarea masurii in
care si-au insusit copii anumite cunostinte, cuvinte noi sau explicarea sensului cuvintelor
respective sau sistematizarea cunostintelor dobandite.
Urmarind dezvoltarea gandirii concomitent cu exteriorizarea gandurilor intr-o vorbire
corecta, se organizeaza diverse jocuri didactice si exercitii cu material, jocuri care dau bune
rezultate.

LOCUL SI DURATA CERCETARII

Testarea ipotezei generale a cercetarii va presupune desfasurarea unui experiment pedagogic

in cursul anului scolar 2013/2014, pe perioada primului semestru, in cadrul Gradinitei cu
program normal nr. 9.
CAPITOLUL IV. PREZENTAREA, ANALIZA SI INTERPRETAREA
DATELOR

IV. 1 METODOLOGIA CERCETARII

Legarea scolii de cercetarea științifica asigura cadrului didactic o menținere in

problematica științei pedagogice si a disciplinelor de predare; adică o autoperfecționare
profesionala continua si dezvolta interesul pentru cercetarea științifica.
Participarea la munca de cercetare dezvolta o atitudine științifica fata de realitatea
educaționala nemijlocita ajutând cadrul didactic sa ia distanta fata de propria-I activitate
practica, sa privească in mod practic situațiile de instruire create si deja parcurse, sa reflecteze
sa sesizeze noi cai de abordare, de ameliorare a procesului de învățământ.
In cercetarea pedagogica se folosesc metode menite sa asigure colectarea datelor in problema
investigata.
Dintre acestea, cel mai des se recurge la:
 observarea pedagogica

 experimental pedagogic

 convorbirea

 studiul de caz

 analiza produselor

Oricât de utile ar fi metodele de cercetare a datelor si tehnicile de prelucrare a acestora, ele

nu pot înlocui imaginația cercetătorului manifestata in interpretarea datelor, in analiza lor
teoretica.
De aceea, sunt necesare acumularea de experiența in cercetare si exersarea permanenta a
imaginației creatoare.
In lucrarea mea voi expune modul in care, folosind metode ca observarea, experimentul,
convorbirea, analiza produselor activității, am încercat sa adun cat mai multe date privitoare
la pregătirea copiilor pentru un debut școlar in bune condiții.
Metoda cuprinde un ansamablu de strategii prin care se poate ajunge la detinerea unor
rezultate noi care sa asigure perfectionarea si optimizarea actiunii educationale.
Metoda are sens operational, conducandu-l pe cercetator spre descoperirea unor realitati noi,
prescurtandu-i diferite operatii ce vor trebui intreprinse pe parcursul cercetarii iar in functie
de rezultatele obtinute sa poata interveni in transformarea realitatii.
METODA OBSERVARII
Termenul “observație” provine din latina, de la cuvântul “servare”, căruia se adăuga prefixul
“ob” conferindu-i-se semnificația de “a avea înaintea ochilor”, “a cerceta”.
Ca metoda de colectare a datelor in cercetările pedagogice observația consta in urmărirea
intenționata, metodica si sistematica a unui fenomen sau a unui complex de fenomene
educaționale, dintr-o anumita perspectiva, in condiții obișnuite de existenta si desfășurare
(fără nici o intervenție din partea cercetătorului), in scopul explicării, înțelegerii si
ameliorării.
Reconsiderarea metodologica a metodei observației a condus la cristalizarea unei metode
alternative de evaluare didactica, denumita “observația sistematica a activității si a
comportamentului elevilor in clasa” care ii permite profesorului colectarea de informații
diverse si bogate, referitoare la activitatea elevilor, la abilitățile si competentele disciplinare-
intelectuale si practice si transversale ale acestora. Instrumentele de evaluare specifice acestei
metode sunt:fisa de evaluare, scara de clasificare si lista de control\verificare.(M.Bocos,
F.Ciomos, 2001).
Observarea trebuie sa se desfasoare in mod sistematic, adica dupa un plan in care sunt
precizate problemele si aspectele ce vor fi urmarite.
Datele culese cu ajutorul observarii, trebuie sa fie notate pentru a oferi in orice moment date
precise si clare.
Observarea de desfasoara in conditii obisnuite, dand posibilitatea de a surprinde ceea ce este
caracteristic si esential.
In desfasurarea activitatilor de dezvoltare a limbajului si a comunicarii orale, se poate folosi
cu precadere metoda observarii directe. Toate datele culese pe parcursul activitatilor se
noteaza in caietul de observatii individuale si pe baza lor, la sfarsitul grupelor mari se poate
intocmi caracterizarile psiho-pedagogice ale copiilor, care i-au insotit la intrarea in clasa I,
constituind un ghid pretios pentru invatator.
Notitele facute pot folosi drept ghid in corectarea unor greseli de vorbire prin activitati
individuale sau cu grupuri mici de copii.
Observarea, corectarea, imbogatirea vorbirii copiilor se face continuu, dar activitatile de
dezvoltare a limbajului si a comunicarii orale au rol conducator.
Iata cateva observatii consemnate in urma desfasurarii unor activitati obligatorii de dezvoltare
a limbajului si a comunicarii orale prin joc didactic:
CATEGORIA ACTIVITATII - Dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale.
MIJLOC DE REALIZARE - Jocul didactic
GRUPA - Mica 3-4 ani
TEMA - „Focul si vantul”
SARCINA DIDACTICA - Redarea corecta a unor sunte izolate si a unor
sunete din componenta unor cuvinte.
-Pronuntia corecta a consoanelor, labio-dentale:
„c”, „f”, „v”, „s”, „j”
CONDITII INITIALE -Copiii sunt sositi in colectiv din medii diferite. Unii
pronunta clar aceste consoane, altii le omit, altii le
inlocuiesc
CONSTATARI -Dupa desfasurarea jocului, se poate observa tendidnta
si dorinta unor copii de a pronunta clar si corect
consoanele vizate.
Sunt copii care refuza sa mai vorbeasca atunci cand
vad ca sunt corectati de mai multe ori de educatoare,
altii participa la imitarea zgomotului („vaj-vaj”), dar
nu pronunta si cuvantul.
Prin jocuri, exercitii individuale, si cu grupuri mici de copii pe parcursul grupei mici se poate
rezolva problema, si toti copiii pronunta clar consoanele: „f”, „v”, „s”, „j”.
O caracteristica de baza a observării este individualitatea. Este greu sa se poată observa
întreaga grupa simultan sau 2-3 copii odată, deși la unele activități comune este posibil.
Folosirea metodei observații furnizează date importante si permite cunoașterea
individualității copiilor, a stadiului lor de dezvoltare in plan intelectual, socio-afectiv,
asigurând o buna orientare in alegerea celor mai eficiente cai si mijloace de formare si
dezvoltare a preșcolarilor.
Datele observării pedagogice ne-au demonstrat ca educația intelectuala a copiilor de vârsta
preșcolara, se realizează in primul rând, sub aspectul dezvoltării proceselor psihice de
cunoaștere, al formarii unor deprinderi de activitate intelectuala si a spiritului de orientare in
mediul înconjurător.
Masuri luate pe tot parcursul corectării, datorita metodei observării, au contribuit la
înlăturarea defectelor vorbirii, la creșterea fondului pasiv de cuvinte, au favorizat modificarea
poziției si relațiilor copiilor in cadrul activității.
Observarea se poate utiliza pe tot parcursul etapelor de cercetare, ea insotind toate celelalte
metode si oferind date suplimentare in legatura cu diversele aspecte ale fenomenelor.
METODA EXPERIMENTULUI
,,Prin experiment, fenomenele urmărite sunt provocate de către cercetător, acesta modificând
condițiile lor de producere in conformitate cu scopurile urmărite.”
Experimentul presupune producerea sau schimbarea deliberata a unor evenimente sau
procese educationale, cu scopul de o observa, masura si evalua prin control sistematic,
factorii care le influenteaza, le determina.
Prin folosirea metodei experimentului, cercetatorul poate ajunge mai sigur la descoperirea
cauzelor fenomenelor studiate. De aceea experimnetul este o metoda superioara celorlalte
metode de cercetare.
Prin experiment, cercetatorul provoaca ori de cate ori doreste fenomenul pe care doreste sa-l
cerceteze, fara sa astepte producerea lui naturala: el se poate repeta fie in aceleasi conditii, fie
in conditii modificate. In acest fel, ceea ce dorim sa cercetam poate fi cunoscut profund si
vast.
Prin repetarea experimentului, rezultatele pot fi confruntate.
Pentru a detine date reale, concludente, experiemntul trebuie sa indeplineasca anumite
conditii:
 sa se stabileasca clar conditiile initiale obisnuite care au dus la anumite
rezultate;

 observarea evenimentelor sa se faca ca si cand ar avea loc in conditii normale

(copilul nu trebuie sa simta ca este cercetat);

 compararea rezultatelor obtinute in conditii normale cu cele in conditii

modificate si invers.

METODA CONVORBIRII
Convorbirea este o alta metoda folosita in cercetarea pedagogica. Este o forma activa in care
intervențiile educatoarei sunt hotărâte pentru obținerea datelor cu reala valoare pentru
cercetarea întreprinsa.
La originea convorbirii, stau datele deținute pentru observare precum si efectele unor masuri
pedagogice întreprinse de educatoare.
In obținerea datelor si informațiilor necesare in cercetare, se tine cont de următoarele cerințe
ale convorbirii:
 sa aibă un scop precis formulat si concretizat

 convorbirea se efectuează atunci când educatoarea a dobândit deja si alte date

 rezultatele convorbirii sunt reale numai atunci când intre cercetător sic el cercetat s-au
realizat condiții de acceptare reciproca a dialogului

 tema convorbirii sa se refere la o problematica selective, corespunzătoare scopului

propus

 sa fie reluata sistematic, urmărind sau micșorând sfera dialogului, in funcție de

nevoile cercetării

 sa îmbine scopurile cercetării cu cele de acțiune pedagogica propriu-zisa, urmărind da

fapt si depistarea unor lacune individuale si de grup, in cunoașterea lumii înconjurătoare.

Convorbirile libere, fără o tema anume, dau posibilitatea copilului sa se afirme nestânjenit, ii
dau libertatea de a comunica in voie.
Aceste convorbiri sunt foarte concludente pentru educatoare, pentru a cunoaște fiecare copil.

IV.2 ETAPELEREALIZARII CERCETARII

ETAPA PREEXPERIMENTALA
In cadrul etapei preexperimentale, prin intermediul unor probe desfasurate sub forma de
exercitiu-joc, se urmareste cunoasterea stadiului in care se gasesc copiii la inceputul
experimentului.
Etapa a constat în aplicarea a trei probe de evaluare, cu conţinut variat, sub formă de jocuri-
exerciţiu, orale şi scrise, centrate pe următoarele conţinuturi:
1.gradul de cunoaştere şi operare cu elementele componente ale unor structuri
gramaticale: „propoziţia”, „cuvânul”, „silaba”, „sunetul”;
2. exprimarea gramaticală corectă;
3. nivelul vocabularului
 PROBA DE EVALUARE NR. 1
UNITATEA DE CONŢINUT: exprimarea gramaticală corectă.
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
 să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei personale
şi/sau a relaţiilor cu ceilalţi ;

 să formuleze propoziţii corecte, integrând cuvintele în contexte adecvate.

OBIECTIVE OPERATIONALE:
O.1. Să asocieze cuvintele pronunţate oral cu imaginea la care se referă, sesizând
diferenţa singular-plural.
O.2. Să formuleze propoziţii corecte, realizând intuitiv acordul între subiect şi predicat.
O.3. Să construiască propoziţii, cu ajutorul imaginilor, realizând acordul corect între subiect
şi atributul genitival.
CONTINUTUL ITEMILOR:
I.1. Arată obiectul pe care l-am numit! Spune unul (multe)!

I.2. Citeşte imaginea şi spune: ce face? ce fac?

I.3. Răspunde la întrebarea mea, asociind imaginile perechi! Încercuieşte imaginile la

care ai folosit cuvântul “ale”
DESCRIPTORI DE PERFORMANŢĂ
ITEMI SUFICIENT BINE FOARTE BINE

I.1. Numeste corect Numeşte corect Numeşte corect

obiectele din obiectele din obiectele din
imagini, asociind imagini, asociind imagini, asociind
cuvantul adecvat cuvântul adecvat cuvântul adecvat
formei de formei de formei de
singular/plural; singular/plural; singular/plural,
comite doua greseli comite o greşeală în construind corect
in construirea formei construirea formei forma cerută.
cerute. cerute.

I.2. Construieşte Decodifică Formulează

propoziţii care redau conţinutul propoziţii care redau
conţinutul imaginilor, se conţinutul
imaginilor, frecvent exprimă cu mici imaginilor, foloseşte
face dezacorduri ezitări în propoziţii, intuitiv acordul între
(foloseşte aceeaşi foloseşte intuitiv părţile principale şi
formă a verbului în acordul între părţile secundare de
 ambele propoziţii principale şi propoziţie
secundare de
propoziţie
I.3. Construieşte corect, Construieşte corect, Construieşte corect,
realizând acordul realizând acordul realizând acordul
corect între subiect şi corect între subiect şi corect între subiect şi
atributul genitival în atributul genitival în atributul genitival în
2 propoziţii 4 propoziţii

ETAPA EXPERIMENTULUI PROPRIU-ZIS

În această etapă, a fost promovată o manieră de lucru atractivă, sub semnul jocului,
îmbinându-se metodele intuitive cu cele verbale, strategii activ-participative, integrându-se
jocurile didactice în activităţi inter şi transdisciplinare, selectându-se jocuri interesante,
atractive.
Prin jocul “Păcălește-mă pe mine!”- copii au fost solicitați sa găsească cuvinte care sa se
deosebească de cuvântul dat printr-un singur sunet. Exemplu: educatoarea pronunța cuvântul
“rac”, iar copii substituie sunetul “r” cu sunetul “l”- rezultând cuvântul “lac” (loz-roz, paie-
baie, bere-pere). Jocul se poate desfășura fără material, având in vedere ca nivelul grupei (6-7
ani) este corespunzător, întrucât copiii au frecventat patru ani grădinița.
Pentru înțelegerea noțiunii de propoziție, pentru a forma deprinderea copiilor de a se exprima
corect, se pot desfășura jocuri in care se folosesc ilustrații care sa-i ajute sa înțeleagă faptul
ca, pentru a alcătui o propoziție, este necesara o înlănțuire, o relație logica intre cuvinte.
Pentru îmbogățirea vocabularului, pentru a-i obișnui pe copii cu o exprimare corecta, pot fi
antrenați intr-un viu dialog despre povestirile cunoscute, dirijând observația copiilor spre
legăturile ce se stabilesc intre cuvintele unei comunicări.
Știind ca jocurile in care se folosesc jetoane cu imagini contribuie la dezvoltarea capacitații
de analiza si sinteza fonetica, copiii pot fi antrenați in jocuri de sortare a imaginilor după
anumite criterii, in jocuri de construire de imagini, dându-le de fiecare data alte sarcini.
Astfel, copiii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte pe care le raportează la imaginile
corespunzătoare.
In scopul de a-i introduce pe copii in tehnica exprimării corecte, se organizează jocuri
didactice de completare a propozițiilor cum sunt:
-“ Continuați ce spun!”;

-“Fii atent si completează!”;

-“Ce cuvânt lipsește?”.

Se urmărește astfel o omogenizare a grupei de copii, având in vedere particularitățile

individuale ale copiilor, participarea lor active la activitatea instructiv-educativa.
Exercițiile de completare a propozițiilor se fac gradat, începând cu cele care cer un efort mai
mic ( găsirea subiectului, predicatului), trecând apoi la cele mai puțin dificile (complement,
atribut).
După consolidarea deprinderii copiilor de a construi corect propoziții, se efectuează exerciții
pentru sensului cuvintelor, explicându-le ca unele cuvinte se pronunța la fel, dar au înțelesuri
diferite chiar in aceeași propoziție sau in propoziții diferite.
Prin jocul didactic “Spune mai departe” se urmărește respectarea acordului intre subiect si
predicat, activizarea gândirii logice prin găsirea cuvintelor corespunzătoare ca sens si
rapiditatea in gândire.
In acest sens, se poate folosi textul povestirii “Alba ca Zăpada si cei șapte pitici” din care,
intenționat se omit cuvinte. In timpul jocului, copiii dau dovada de multa atenție, ascultând
povestea, pentru a găsi rapid cuvintele omise pe parcursul expunerii. Prin participarea activa
a copiilor, este de înțeles ca ei cunosc foarte bine conținutul povestii si, in mod special,
dialogurile dintre Alba ca Zăpada si oglinda, dintre mama vitrega si Alba ca Zăpada, dintre
pitici si Alba ca Zăpada.
Prin jocul didactic “De-a școala” se urmărește evaluarea nivelului de dezvoltare a limbajului
si a comunicării orale a preșcolarilor sub aspect fonetic, lexical, gramatical, expresiv. In joc
ca si material didactic se folosesc imagini ce desemnează anumite obiecte, cerându-le sa
denumească cuvinte, sa spună cu ce sunet începe cuvântul, sa despartă cuvântul in silabe, sa
alcătuiască cu cuvântul respectiv o propoziție. Pentru unele cuvinte se solicita copiilor sa
găsească omonime cu ajutorul imaginilor afișate pe panou. Pentru a folosi corect
substantivele la singular si plural, se poate folosi jocul didactic: „Eu spun una tu spui multe”.
Elementele de joc ( mânuirea materialului, acțiunea, aplauzele, etc.) sunt cuprinse in
desfășurarea jocului. In finalul jocului, pentru verificarea performantei, se cere copiilor sa
deseneze sub imaginea de pe fisa tot atâtea liniuțe cate silabe are cuvântul, iar cu o culoare
roșie sa încercuiască silaba care începe cu sunetul “m”.
Se știe ca la vârsta preșcolara, copiii au o deosebita pasiune pentru povesti si basme.
Pentru ca întreaga grupa de copii sa aibă o vorbire coerenta si expresiva, educatoarea
urmărește sa le formeze următoarele deprinderi:
 deprinderea de a reproduce cu ușurința povesti cunoscute fără deviere de la subiect,
păstrând o nota de originalitate;

 deprinderea de a vorbi expresiv, cu respectarea tonului corespunzător conținutului;

 deprinderea de a interpreta rolul personajelor.

Pentru a se putea realiza cele propuse, educatoarea trebuie sa se apropie de copii cat
mai mult, sa-i înțeleagă, sa le ofere exemplul personal in exprimare, in expunerea unor
povestiri sau întâmplări, in scopul de a-i stimuli sa-si exprime gândurile si sa se manifeste
liber in activitate.
Pentru a verifica in ce măsura copiii stăpânesc cunoștințe si deprinderi necesare unei însușiri
logice a unor idei prin povestire, se poate desfășura jocul didactic “Sa facem o poveste”.
Pentru desfășurarea jocului ca mijloace de învățământ se pot folosi o serie de jetoane
corespunzătoare unei ilustrații mai mari, pus ape panou, rugându-i pe copii sa povestească,
folosind cuvinte si expresii pe care le cunosc din alte activități.
Ca elemente de joc, se folosesc: întrecerea, aplauzele, mișcarea, mânuirea jetoanelor.
Regulile jocului-copilul care avea imaginea (jetonul) cu un element corespunzător ilustrației
răspunde.
Exemplu: copilul care are un jeton pe care era desenat un om de zăpada, la indemnul “Sa
facem o poveste după imaginea care corespunde jetonului tău”, merge la panou, unde se afla
ilustrația corespunzătoare imaginii de pe jetonul sau si răspunde: “Omul de zăpada l-au făcut
si copiii din tablou, in care se vede ca este anotimpul iarna”. Răspunsul corect dat de copii a
fost apreciat, iar copilul respectiv are voie sa fixeze jetonul sau pe ilustrațiile de pe panou.
Alți copii formulează si alte propoziții. Astfel, se pot folosi in continuare toate ilustrațiile
afișate pe panou si toate jetoanele copiilor.
Pentru a verifica in ce măsura copiii stăpânesc cunoștințele si deprinderile necesare unei
însușiri logice a ideilor,sub aspectul fonetic, gramatical, lexical, ala alcătuirii de propoziții, se
pot introduce intre jetoane si alte imagini care nu au legătura cu tema jocului si cu conținutul
sau.
Intr-o alta variantă, copiii pot fi solicitați sa înlănțuie o serie de propoziții care sunt formulate,
in timp ce imaginile folosite de pe jetoane se afișează pe ilustrațiile mai mari de la panou,
cerându-le sa dea un titlu povestirii alcătuite de ei.
Jocurile se pot desfășura cu toți copiii grupei, dar in mod diferit; copiii mai timizi pot fi
grupați in activități cu copiii mai vioi, mai operative pentru a-i antrena si pe ei sa răspundă la
activitățile de joc didactic.
La început se poate ca rezultatele sa fie mai slabe, dar cu timpul, din dorința copiilor de a fi
ascultați, educatoarea poate sa reușească sa-i integreze si pe copiii timizi. Pentru a-i încuraja
mai mult pe acești copii, ca sa-si exprime cu ușurința gândurile prin formulare de propoziții si
fraze, educatoarea poate valorifica cunoștințele copiilor însușite in diferite forme din mediul
social, in etapele de dimineața sau de după-amiaza.
Astfel, copiilor cu un vocabular sărac li se pot da imagini, învățându-i cum sa le “citească”,
insistând sa-si exprime impresiile, sa verbalizeze adecvat prin folosirea corecta a cuvintelor,
sa formuleze propoziții.
In activitățile alese se pot organiza concursuri gen “Cine știe câștiga”, cu scopul de a le
dezvolta gustul de a povesti. Se lucrează diferențiat cu copiii, formând grupe cu cei care au
un vocabular mai bogat si stăpânesc mai bine instrumentul vorbirii, si grupele de copii cu un
vocabular mai sărac, care sunt antrenați separat in relatarea după imagini a unei povestiri
desfășurate in activitățile alese si, ajutați prin întrebări referitoare la imagini, astfel reușind sa
se apropie de copiii cu un nivel dezvoltat de exprimare.
Pentru a determina copiii sa efectueze o operație de generalizare bazata pe o activitate
analitico-sintetica si de comparare, se organizează jocul didactic Găsește locul potrivit, in
care copiii trebuie sa așeze anumite animale sălbatice si domestice după mediul in care trăiesc
si după dimensiunile lor. Prin sarcina didactic ape care o au de rezolvat, copiii sunt supuși
unui proces de activizare a gândirii.
Comparând obiectele, trebuie sa le grupeze după trăsăturile caracteristice generale. Pentru
aceasta, mai întâi le compara pentru a desprinde notele comune de cele esențiale,
clasificându-le in animale domestic care trăiesc pe lângă casa omului, animale sălbatice care
trăiesc in pădure, animale mari si animale mici, potrivindu-le pe imagine, conform conturului
indicat ( putea fi o vulpe mare, una mica, un câine, un cățel). In timpul desfășurării jocului
este nevoie sa-i ajutam pe unii pentru a da răspunsuri corecte si complete, folosind
întrebările: “Unde l-ai așezat?”, “Ce fel de animal este?”. Se urmărește in același timp
corectarea greșelilor de gramatica si de pronunție, ca in exemplul: “Vulpea mai trăiește in
pădure?”, folosind adverbul mai in plus.
Alături de activitățile comune, cu întreaga grupa de copii, activitățile la alegere își aduc o
importanta contribuție in însușirea unei exprimări corecte din punct de vedere fonetic si
gramatical.
Unul dintre momentele cele mai favorabile pentru exersarea libera a vorbirii copiilor care se
creează datorita comunicării intense, vii, ce se stabilește intre copii, îl constituie jocurile de
creație. Acestea presupun doua situații de comunicare:
a) comunicarea intre copii, in vederea organizării jocului, a împărțirii materialului, a
stabilirii planului si regulilor jocului, a îndrumării copiilor de către conducătorul jocului, a
rezolvării unor conflicte apărute pe parcursul jocului;

b) comunicarea intre copii determinate de tema si acțiunea propriu-zisa a jocului, pentru

a reflecta raporturile ce se creează intre adulți si situația respectiva.

In cadrul jocurilor de creație desfășurate la cele trei grupe de vârsta, pe lângă numeroase
acțiuni care sunt implicate in joc, acestea presupun un dialog mai mult sau mai puțin bogat
intre copil si adultul respective sau intre copil-copil.
Antrenarea copiilor, stimularea lor in exprimarea relațiilor dintre ei in dialoguri sau chiar in
monologuri au o mare importanta nu numai pentru dinamismul jocului, ci, mai ales, pentru
dezvoltarea vorbirii lor. Din acest punct de vedere, al doilea tip de comunicare este mai
valoros, deoarece presupune folosirea unui vocabular mai variat, construirea unor fraze mai
complicate. Ținând seama de aceasta constatare, in atenția educatoarei trebuie sa stea
cultivarea comunicării verbale a copiilor. S-a constatat ca, daca se pune accent pe
comunicarea dintre educatoare si copil ( educatoarea cere, de pilda, copiilor sa se exprime
corect gramatical, corectează pronunția unor sunete), intercomunicarea dintre copii se
urmărește mai puțin.
O prima problema care trebuie sa stea in fata educatoarei in etapa jocurilor si activităților
alese este aceea de a-l antrena pe copil in dialoguri care necesita prezenta ei, pe de o parte, si
a copiilor, pe de alta parte. Consideram ca deosebit de importanta este si prezenta educatoarei
in jocurile copiilor in stadiul in care dialogul, comunicarea este săraca, cu scopul de a-i
antrena si încuraja in acțiunea întreprinsa.
De aceea, consider ca activitățile libere sunt un bun prilej de exersare, de perfecționare a
vorbirii copiilor in vederea pregătirii pentru activitatea de scris-citit din clasa I. Printre
procedeele ce pot fi utilizate in vederea însușirii de către copii a laturii fonetice, lexical si a
celei gramaticale a limbii romane figurează: convorbirile libere, povestirile libere, jocul
didactic, exercițiile de vorbire, jocurile de masa, memorarea unor versuri.
 1. Convorbirile libere

La sosirea copiilor in grădinița, educatoarea poarta un dialog viu cu copii, fie individual, fie
in grupuri mici ( cum si-au petrecut duminica, ce au urmărit la televizor, cum si-au petrecut
ziua de naștere etc.)
Acest prilej este deosebit de favorabil in vederea educării limbajului, pentru ca, in mod
spontan, copilul este nevoit sa-si împărtășească impresiile, sa-si adune gândurile si sa
folosească vocabularul necesar.
Convorbirile libere constituie o ocazie deosebita pentru depistarea unor dificultăți in
pronunțarea sunetelor, iar in cadrul activităților alese se va insista mai mult asupra
deficientelor constatate.
Copii sunt antrenați in jocuri de sortare a jetoanelor sau de alegere dintr-un grup, cum este, de
exemplu, jocul “Tip-Top” sau jocul “Alegeți si grupați”. Li se cere copiilor sa aleagă dintre
jetoanele respective un anumit jeton, sa denumească imaginea respectiva. Purtând acest
dialog cu copilul, putem constata progresul lui, făcut de la o zi la alta sau rămânerea lui in
urma. Alteori tematica acestor convorbiri poate fi mai variata, cuprinzând aspect legate de
familie, de prietenii de joaca, de jucăriile preferate. In cadrul convorbirilor libere, copiii
prezintă liber si nestingheriți părerea lor despre ceea ce sunt întrebați, in timp ce educatoarea
urmărește felul cum reușesc sa formuleze propozițiile, cat de corect se pot exprima din punct
de vedere gramatical. Utilizarea convorbirilor libere constituie un mijloc eficient pentru
dezvoltarea vorbirii copiilor.
2. Povestirile libere

Se organizează cu întreaga grupa de copii sau numai cu o parte. Ca material didactic, se poate
confecționa o “cutie cu povesti” ( o cutie din carton in care se găsesc decupate personaje din
poveștile cunoscute de copii sau imagini cu aspect din povesti).
Copilul ia un jeton si recunoaște si povestea din care face parte, apoi relatează ce știe despre
el. Pe baza acestui material se înfiripează o repovestire. In felul acesta se urmărește
consolidarea conținutului povestii redate si implicit dezvoltarea vorbirii, deoarece copilul este
pus sa povestească, folosind un vocabular bogat. In alegerea si recunoașterea personajului
respectiv sunt antrenați copiii mai timizi, care nu au curajul sa povestească in public sau care
au deficient in exprimare si in pronunțare. Corectarea exprimării greșite se face prin
intermediul unei întrebări care îl face pe copil sa repete singur fraza. Alteori se repeta in cor
unele onomatopee conținute in povestire pentru a-i antrena pe toți copiii grupei in
pronunțarea unor sunete mai dificile.
 3. Jocul didactic si exercițiile de vorbire

Din munca desfășurata cu preșcolarii, se constata ca, in cadrul activităților alese, un mijloc
valoros de educare a limbajului îl constituie jocul didactic si exercițiile de vorbire.
Durata acestor jocuri este de 5-10 minute, după care copiii își aleg alta activitate. Prin jocurile
“Cine (ce) este desenat pe jeton?”, “Cine a venit?”, se urmărește recunoașterea obiectului
prezentat pe jeton, pronunțarea corecta a denumirii, exersarea pronunțării sunetelor mai
dificile: |r|, |s|, |t|, |d|, |j|, |z| si a unor grupuri de cuvinte.
Lucrând cu imagini simple, copilul este învățat sa denumească corect imaginea si sa
folosească corect articolul hotărât/nehotărât ( Pe jeton este desenat(a) “un băiețel sau o fetița,
o minge, niște flori, multe flori”), deci implicit, sa folosească singularul si pluralul. Prin
jocurile “Ce face?” si “Cum așezam o cartoanele?”, copiii sunt puși in situația de a formula
propoziții, pentru a exprima acțiunea prezentata pe jeton. Lucrând astfel, putem depista mai
ușor dificultățile pe care le întâmpina copiii in exprimare, din punct de vedere gramatical.
Jucându-se cu diferite materiale sau jucării, copiii sunt solicitați sa reprezinte o propoziție cu
ajutorul acestora. De exemplu: din “Plaxticon”, copiii pot scrie o propoziție cu ajutorul
rotitelor sau bețișoarelor, fiecare reprezentând un cuvânt. Acest joc constituie un bun prilej de
analiza fonetica, lucru atât de necesar însușirii citit-scrisului in clasa I.

4. Jocul de masa

Setul cu imagini intitulat “Răspunde repede si bine” sau “Alfabetul in imagini” este destinat
pentru jocurile de masa ale copiilor de vârsta preșcolara si ale celor din clasa I si constituie,
din punct de vedere pedagogic, un material deosebit de important, deoarece pregătește copiii
pentru însușirea citit-scrisului, a unei exprimări corecte si expresive.
Cu aceste imagini se organizează jocuri si exerciții sistematice de vorbire, prin care copiii de
3-7 ani, prin intermediul ilustrației, reușesc sa cunoască obiecte, sa le denumească, sa
alcătuiască povestiri, sa le clasifice si sa le ordoneze după anumite criterii.
Întregul set de imagini constituie un important material cognitive si răspunde următoarelor
obiective educative:
 dezvoltarea auzului fonematic, exersarea aparatului fonator, in vederea corectării
eventualelor defecte de vorbire si dobândirii unei pronunții corecte si clare a sunetelor si a
cuvintelor;
  dezvoltarea capacitații de analiza si sinteza fonetica (diferențierea sunetelor ce pot
da naștere la confuzii fonetice: |p|-|b|, |c|-|s|, |t|-|d|, familiarizarea copiilor cu sunetele a căror
pronunțare se poate prelungi: |a|,|e|, |i|, |o|, |u|, |s|,|z|, |r|,|j|; pronunțarea si folosirea corecta a
diftongilor in vorbirea curenta: |oa|, |ua|, |ia|, |ea|; formarea capacitații de a diferenția silabele;

 activizarea vocabularului cu noi cuvinte, raportarea acestora la imaginile

corespunzătoare;

 integrarea cuvintelor si a ideilor in scheme sintactice corecte ( exprimare corecta

din punct de vedere al structurii gramaticale);

 îmbogățirea vocabularului, completarea cu noi termini, in vederea folosirii ca

instrument de baza in comunicarea verbal; adâncirea sensurilor exprimate prin cuvinte;

 dezvoltarea capacitații copiilor de a stabili relații verbale corecte cu partenerii de

joc;

5. Memorarea unor versuri

De un real folos in însușirea laturii fonetice si a structurii gramaticale a limbii romane s-a
dovedit a fi, in cadrul activităților alese, memorarea unor versuri scurte pentru corectarea sau
preîntâmpinarea pronunției greșite a unor sunete pe care copiii le rostesc mai greu. De
exemplu versurile:
“Ursu-let si ursu-flet
Vor sa prindă peste-n lac.
Dar de ce plângi ursu-flet?
Eu n-am prins decât un rac!”
Sau exersarea pronunțării sunetelor: |ş|, |j|, |r|:
“Şapte porci așteaptă-n şir
Şapte saci umpluți cu jir,
Şapte ghinde de stejar
Şi felii de gogoşar”.
Tot in aceasta idee se caută exemple care contribuie la consolidarea pronunțării corecte a
sunetelor, in diferite poziții pe care le ocupa in cuvânt: inițiala, mediana, finala, intre vocale
sau grupuri consonantice.
Având in vedere importanta dezvoltării vorbirii in pregătirea copilului preșcolar pentru
școala, se poate amenaja, in sala de grupa, o mica biblioteca: pe rafturi așezate la o înălțime
potrivita pentru copii sunt aranjate cărți cu ilustrații, cărți cu poveștile cuprinse in programa.
Biblioteca poate stârni un viu interes in rândul copiilor, deoarece copiii pot folosi materialele
expuse, pot povesti si face lectura după imagini. Educatoarea are, in permanenta posibilitatea
sa le corecteze vorbirea si exprimarea.
Aceasta “biblioteca”are un rol deosebit in vederea pregătirii copiilor pentru școala, deoarece
ei se obișnuiesc sa răsfoiască o carte, s-o tina corect in mana, sa aibă grija de ea, sa nu-i
îndoaie foile sau sa le rupă, s-o pună la loc pe raft, fiindcă aparține întregii grupe de copii.

ETAPA POSTEXPERIMENTALA
Etapa post experimentala a constat în aplicarea unei probe de evaluare, pornind de la cea din
etapa preexperimentala, dar adăugând elementele noi de conţinut transmise, precum şi un un
grad sporit de dificultate.

PREZENTAREA SI INTERPRETAREA DATELOR CERCETARII

In urma activitatilor desfasurate in cele trei fae ale cercetarii, se pot desprinde urmatoarele
concluzii cu privire la performantele copiilor:
 Recunoasterea sunetelor se realizeaza mai usor in cadrul vocalelor (o-rar, a-
rici, a-vion);

 Copiii nu disting care este vocala de inceput in cazul unor cuvinte de forma:
ie-pu-re;

 Diferentierea mai greoaie a consoanelor care se pronunta insotite de o vocala

ajutataore: zana, lana, sarma, randunica.

 Majoritatea copiilor cunosc semnificatia corecta a cuvintelor intrebuintate si le

utilizeaza corect, potrivit sensului care sa-l dea in diferite situatii;

 Se poate constata ca toti copiii care au frecventat gradinita, formuleaza corect

forma de plural, in functie de genul substantivelor utilizate si se exprima in
propozitii si in fraze scurte.
CONCLUZII

Din analiza lucrarii se pot desprinde cateva constatari cu valoare de concluzii menite sa
imbunatateasca activitatea educatoarei in ceea ce priveste pregatirea copilului pentru scoala.
Educatoarei ii revine sarcina de a constata cat mai timpuriu tulburarile de vorbire si de
a-i ajuta pe copii sa le corecteze prin exercitii si jocuri pentru dezvoltarea si corectarea
vorbirii copiilor prescolari.
Un rol deosebit il are pronuntia proprie a educatoarei, exprimarea cursiva corecta
printr-un vocabular ingrijit, ceea ce le face munca mai usoara si eficienta.
Jocul didactic poate fi folosita atat ca mijloc de predare dar mai ales ca mijloc de consolidare
si aplicare a cunostintelor insusite prin basm.
Basmele contribuie la realizarea unor importante sarcini ale dezvoltarii vorbirii la
imbogatirea si exersarea vocabularului activ al copiilor; la cultivarea unei exprimari corecte si
nuantate; la dezvoltarea capacitatii de a reda continutul unor povestiri.
 Prin basm se cultiva increderea in fortele proprii precum si spiritul de raspundere, de
colaborare si ajutor reciproc.
De o mare importanta este introducerea in practica prescolara a mai multor metode de
insusire a pronuntiei corecte a sunetelor, de dezvoltare a auzului fonematic, jocuri didactice
pentru formarea capacitatii de a efectua analiza fonetica, care sa asigure eficienta activitatii
de pregatire a copiilor pentru scoala.
Este bine de stiut ca, scoala isi incepe actiunea educationale fondul acumularilor realizate de
copii la varsta prescolara.
Asigurarea unui inceput bun in procesul de invatare a cititului sis crisului reprezinta o
conditie esentiala a procesului de activitate de tip scolar. Lucru acesta impune cu atat mai
mult cu cat este vorba de deprinderi intelectuale si morale de o deosebita complexistate cu o
arie de folosire extrem de variata.
Basmele s-au dovedit a fi forme utile de invatare, consolidare si verificare a cunostintelor
copiilor in general.