Sunteți pe pagina 1din 2

Sistemul Versaiiles- Washington, reprezintă o etapă de stabilitate temporară, de spirit pacifist, fiind inițiat un sistem

complex de creare a condițiilor păcii. Litigiile dintre state erau aplanate pe baza compromisurilor și a implicării
Societății Națiunilor. Toate înțelegerile de la Versailles și Washington au constituit baza noii ordini internaționale în
perioada interbelică, de aceea s-a impus denumirea sistemul Versailles- Washington.Statele Unite intră în război de
partea Antantei în aprilie 1917. Obiectivele americane au fost anunțate abia la 8 ianurie 1918, fiind cunoscute sub
denumirea de cele ,,14 puncte” ale lui Wilson. Pentru încheierea păcii, președintele american a propus Puterilor
Centrale 14 condiții principale, printre care denunțarea tratatelor și a diplomației secrete, dreptul popoarelor la
autodeterminare, dar și crearea Ligii Națiunilor. Marile Puteri europene învingătoare au aplicat selectiv aceste
puncte.Liga Națiunilor ce și-a început activitatea la 10 ianurie 1920, avea drept scop asigurarea păcii și protejarea
securității membrilor săi pe baza statu-quo-ului politic și teritorial statornic după Primul Război Mondial, precum și
cooperarea între state. Inițial Societatea Națiunilor a avut ca membri statele semnatare ale Pactului, 27 de țări și 5
dominioane britanice. Începe lupta pentru menținerea păcii, pentru dezarmare și securitate colectivă în
Europa.Astfel, la 18 ianurie 1919 în baza celor „14 puncte” a fost convocată Conferința de Pace de la Paris,
întrunind 28 de state și 4 dominioane britanice. Scopul ei principal este stabilirea hotarelor și a noii ordini
internaționale prin semnarea unor tratate de pace cu țările învinse. Cele mai importante decizii sunt adoptate
de ,,Consiliul celor 4”, din care făcea parte SUA, Franța, Marea Britanie și Italia. Japonia participă la chestiunile
legate de Orientul Îndepărtat, iar țările mici sau mijlocii sunt consultate la discreția Marilor Puteri. Franța, susținută
de Italia, vrea slăbirea la maximum a Germaniei prin impunerea unor cesiuni teritoriale și reparații de război.
Americanii și britanicii se opun dorinței Franței, întrucît slăbirea Germaniei ar încuraja expansiunea sovietică în
Europa.Lucrările Conferinței de Pace de la Paris s-au încheiat în 1920 prin semnarea mai multor tratate, unul din
cele mai importante fiind Tratatul de la Versaiiles semnat cu Germania la 18 iunie 1919. Conform articolului 48,
Germania este considerată principala vinovată a declanșării primului razboi mondial. Astfel, germanii sunt impuși să
renunțe la 1/8 din teritoriu, inclusiv toate coloniile. Aceste condiții aspre corespund viziunii franceze. Germania nu a
fost dezmembrată în mai multe state, dar Alsacia și Lorena a revenit Franței. Belgia a primit regiunile germane
Eipen, Morone și Malmedi. Danemarca și-a recuperat o parte din pămînturile pierdute în 1864 (Schleswig).
Germania recunoștea statul Polonez, cedîndu-i regiunea Poznan, o parte a Sileziei Superioare și regiuni din Prusia
Orientală.Este pierdut orașul Danzig, devine oraș liber.Germaniei i se lua regiunea Klaipeda, care în 1923 a fost
cedată Lituaniei.. Zona Renană este declarată demilitarizată pe 15 ani, iar regiunea carboniferă Saar este dată pentru
exploatare Franței pînă în 1935.Germania pierdea toate posesiunile sale coloniale. Germania este impusă să dizolve
cartierul general al armatei și să reducă armata la 100000 de persoane. Serviciul militar obligatoriu a fost interzis, iar
toate tipurile de armament ofensiv a fost distrus. A fost pusă în discuție problema reparațiilor de război iar
reprezentații Antantei n-au putut stabilisuma reparației și cota ce-i revenea fiecărei țări. Mărimea plăților a fost
fixată la Londra, în 1921 și constituia un total de 132 miliarde mărci aur. Franței i-a fost repartizat 52 % pe cînd
României doar 1%. A fost creat un comitet de experți prezidat de Dawes, care a întocmit un plan pentru soluționarea
achitării reparațiilor. ,,Planul Dawes” prevedea ca Germania să achite anual 2.5 miliarde mărci aur provenite din
taxe, vămi, căi ferate. El a fost aprobat în 1924 la Conferința de la Londra. Însă, ulterior la Conferința de la
Lausanne, Germania a fost scutită de plata reparațiilor de război, promovînd o politică de revizuire a sistemului
Versaiiles- Washington și destabilizează relațiile internaționale.Discuțiile începute la Paris în 1919 sunt continuate
la Washington în 1921-1922. Principalele chestiuni se referă la zona Pacificului și la dezarmare. Au fost semnate 3
înțelegeri majore: Tratatul celor 4 puteri (Marea Britanie, SUA, Franța și Japonia) prevedea garanții de
inviolabilitate a posesiunilor coloniale în bazinul Oceanului Pacific. Tratatul celor 5 puteri (Marea Britanie, SUA,
Franța, Japonia și Italia), interzicea construirea vaselor mai mari de 35 mii tone și stabilirea raporturilor dintre
flotele celor 5 țări. Tratatul celor 9(cele 5 mari puteri plus Belgia, Portugalia, Olanda, China) prevedea respectarea
independenței și integrității teritoriale a Chinei. Japonia pierde astfel pozițiile sale preferențiale obținute la Paris și
renunță la Peninsula Shandung, fostă bază militară germană pe teritoriul Chinei. Hotărîrile Conferinței de la
Washington au completat sistemul de tratate de la Versailles, însă nu a fost de lungă durată, întrucît foarte
curînd Japonia începe revizuirea deciziilor Conferinței de la Washington. În 1931prin
memorandumul ,,Tanaka”, Japonia atacă Manciuria.Liga Națiunilor a protestat împotriva ocupației cerînd
retragerea forțelor Nipone.Astfel, focarul de război devine Japonia, care în 1933 părăsește Societatea
Națiunilor. În același an, focarul de război devine Germania, care urmărea spațiul vital în Europa, iar în
urma Conferinței de la Munchen, este dezmembrată Cehoslovacia, apoi în 1939 ocupat tot teritoriul.
Berlinul propune Moscovei încheierea unui tratat, pentru ca la 23 august 1939 să fie semnat Pactul
Ribbentrop-Molotov, care prevede pe lîngă angajamentul de neagresiune a celor două țări, un protocol
secret de împărțire a sferelor de influență în Europa de Est.

S-ar putea să vă placă și