Copyright © 2020 Mihnea Popeanga.

Toate drepturile rezervate.

Unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane, Ion Creanga este considerat
unul dintre cei mai valorosi povestitori europeni, reprezentativ pentru spiritualitatea
ancestrala a poporului nostru. Operei sale capitale, scrierea „Amintiri din copilarie”, i se
adauga basmele culte care proiecteaza in fabulos lumea taraneasca, intr-o maniera originala
de exprimare.

„Povestea lui Harap-Alb”, publicata in anul 1877 in revista „Convorbiri literare”, este
un basm cult. Basmul este specia genului epic in proza, cu numeroase personaje, ridicate la
rangul de simbol, in care se prezinta confruntarea dintre bine si rau, finalizata, de regula, prin
castigul binelui. Elementul fabulos, supranatural este acceptat prin conventie ca apartinand
firescului.

Basmele lui Creanga au o pronuntata originalitate, intrucat acestea au o tinuta realista.

Acestea sunt menite sa proiecteze cititorul intr-o lume fantastica, imaginara, pastrand totusi o
serie de elemente realiste, pentru a putea face distinctia intre ceea ce exista si ce nu, basmul
fiind in viziunea criticului George Calinescu „o oglindire a vietii in moduri fabuloase”.

Un prim element al realismului in basmul „Povestea lui Harap-Alb” este incadrarea

personajelor in tipologii umane: Harap-Alb este o autenticitatea umana, dar nu se incadreaza
in tipologia voinicului din poveste, iar Spanul, personajul negativ, adopta un comportament
care nu se abate cu nimic de la logica firescului, iar ajutoarele eroului par humulesteni din
satul natal al lui Creanga. Harap-Alb este, in opinia criticului literar George Calinescu, un
personaj real si nu fabulos, pentru ca nu are nici o calitate supranaturala, calitatile lui
principale fiind bunatatea si generozitatea.

Un alt element al realismului tine de reperele spatio-temporale, care sunt mentionate

vag, sugerand un timp mitic („odata”, „intr-o tara”, „intr-o alta tara”). Cu toate acestea,
incipitul contine sugestii ale unui timp istoric, real, amintind de Evul Mediu romanesc: „tari
bantuite de razboaie”, „drumuri pe ape si uscat impracticabile”.

La fel ca in orice basm, tema este lupta dintre fortele binelui, reprezentate de Harap-
Alb si fortele raului, reprezentate de Span, deznodamantul aducand triumful binelui. Motivele
literare ce sustin tema sunt motivul imparatului fara urmasi, calatoria initiatica, superioritatea
mezinului, incalcarea sfatului parintesc, motivul mortii si al renasterii. Aceste motive apar
recurent atat in basmele de factura populara cat si in basmele culte. Dimensiunea simbolica a
naratiunii, trasatura a basmului cult, scoate in evidenta o alta interpretare a temei, si anume
tema maturizarii eroului. Astfel, acest basm poate fi considerat un bildungsroman in regim
fabulos ce prezinta calatoria intiatica si evolutia personajului principal.

Actiunea este liniara, fiind organizata pe momentele subiectului. Succesiunea

secventelor narative este realizata prin inlantuire. Expozitiunea ii prezinta pe Imparatul
Verde, fara urmasi, si pe fratele sau, craiul, care avea trei fii. Imparatul ii cere craiului sa-i
trimita pe unul dintre fiii sai pentru a-i urma la tron, cerere ce reprezinta intriga basmului ce
tulbura echilibrul lumii prezentate. Desfasurarea actiunii infatiseaza calatoria intiatica a
mezinului, care fusese singurul ce se dovedise vrednic. Fiind naiv, este pacalit pe drumul sau
Copyright © 2020 Mihnea Popeanga.
Toate drepturile rezervate.

de Omul Span si cade in capcana sa, devenind Harap-Alb, sluga a Spanului. Ajunsi la curtea
Imparatului Verde, Spanul se da drept nepotul acestuia si il supune pe Harap-Alb la trei probe
cu gandul de a scapa de el. Ajutat de Sfanta Duminica si de calul sau, Harap-Alb trece cu
bine primele doua probe. Cea de-a treia proba presupune aducerea fetei Imparatului Ros.
Aceasta la randul ei il supune pe fecior la trei probe pe care, ajutat de personajele miraculoase
intalnite pe drum, le indeplineste fara probleme. In acest proces feciorul se idragosteste de
fata de imparat si ajunsi inapoi la curtea Imparatului Verde, aceasta il demasca pe Span.
Punctul culminant este atins cand Spanul il omoara pe Harap-Alb pentru ca apoi calul
tanarului sa-l omoare pe Span. Fata il readuce la viata pe Harap Alb, iara casatoruia lor
constituie deznodamantul basmului.

O prima secventa semnificativa pentru tema basmului este cea in care Spanul profita
de naivitatea craisorului si altrage intr-o capcana. Ajunsi la o fantana, Spanul il invita pe tanar
sa se coboare pentru a se racori. Acesta tranteste apoi capacul fantanii si il obliga pe captiv sa
accepte inversarea rolurilor. Sub amenintarea morti, feciorul jura ca va fi sluga supusa a
Spanului „pana va muri si va invia”. Acesta primeste numele de Harap-Alb, coborarea in
fantana fiind un botez al eroului.

O a doua secventa relevanta pentru tema basmului este finalul ce sugereaza triumful
binelui si maturizarea eroului. Ajunsi la curtea Imparatului Verde, fata Imparatului Ros
dezvaluie adevarata identitate a lui Harap-Alb. Nervos, Spanul ii zboara capul feciorului,
ucidearea sa insemnand eliberarea de sub puterea juramantului. Calul craisorului se repede la
Span si il omoara, dovada ca raul este pedepsit. Fata il invie pe Harap-Alb cu apa vie si apa
moarta, iar cei doi se casatoresc. Spanul se dovedeste a fi astfel un rau necesar fara de care
Harap-Alb nu ar fi reusit sa se maturizeze.

Titlul basmului enunta atat specia literara, povestea, cat si numele protagonistului
purtat de-a lungul propriei formari. Pe parcursul firului epic, destinul acestuia cunoaste trei
ipostaze: fiul cel mic al craiului, imatur si neinitiat, Harap-Alb, ucenic al Spanului si
Imparatul, initiatul capabil de a conduce imparatia unchiului sau. Cea mai mare parte a
basmului este dedicata celei de-a doua ipostaze. Protagonistul este numit de formatorul sau,
antagonistul printr-o sintagma oximoronica. Substantivul „harap” desemneaza o persoana cu
parul si pielea neagra, afisandu-se in antiteza cu epitetul cromatic „alb”.

Perspectiva naratva este obiectiva, caracteristica a realismului. Naratorul nareaza insa

in dubla perspectiva: naratorul heterodiegetic, omniscient si omniprezent, care narazeaza la
persoana a III-a intamplarile, dar devine subiectiv folosind persoana I sau apelative care arata
simpatia pentru protagonist, tehnica narativa specifica lui Creanga.

Umorul si oralitatea limbajului sunt elemente de originalitate specifice lui Creanga ce

sustin caracterul cult al basmului. Oralitatea limbajului da senzatia de spontaneitate si se
realizeaza prin proverbe si zicatori („La placinte inainte, la razboi inapoi”), regionalisme
(„Amu”), interjectii („hat”), adresari directe ale naratorului („va rog sa ascultati”).
Copyright © 2020 Mihnea Popeanga.
Toate drepturile rezervate.

In concluzie, basmul „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un exemplu de

opera culta, impregnata de spirit folcloric, avand, dincolo de valoarea estetica si valoare
moralizatoare. Este cel mai frumos basm cult romanesc fiind considerat de critici „o
adevarata epopee a poporului roman”.