Caracterizarea unui personaj

X de Y este o operă...în care autorul pune în lumină……..(tema, ideea centrală a textului).

Z este personajul principal/protagonistul al acestei opere literare/al acestui fragment, deoarece
autorul evidențiază comportamentul acestuia în raport cu celelalte personaje. Acesta este........(o
frază despre rolul personajului, meseria sa, starea civilă etc.).
Trăsăturile lui Z sunt redate atât prin caracterizarea directă, cât și prin caracterizarea indirectă,
ce reiese din limbaj, comportament, relațiile cu alte personaje și întâmplările la care participă.
Aici, Z este surprins în momentul în care......(rezumatul fragmentului în 2-3 rânduri, insistând pe
faptele personajului).
Portretul fizic al personajului este realizat în mod direct de către narator/de către celelalte
personaje-cu exemple. (! Dacă portretul fizic lipsește: Nu sunt precizate detalii de ordin fizic în
ceea ce privește personajul X, deoarece autorul a vrut să evidențieze trăsăturile sale morale/,
deoarece personajul reprezintă un tip uman, generalizând o întreagă categorie socială.).
Personajului i se conturează un portret moral complex, (ex.)
Între procedeele de caracterizare indirectă un rol important îl ocupă și numele personajului Z,
care sugerează....
De asemenea, atitudinea naratorului față de personaj oferă o perspectivă aparte asupra
acestuia (care este!)
În concluzie, consider că în acest fragment, autorul Y vrea să contureze un anumit tip de
personaj/să ilustreze o anumită trăsătură umană etc., portretizat (ă) în personajul Z.

Încadrare în curentele literare

Romantismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema.........(conditia poetului, natura, timpul, iubirea

imposibilă istoria.) O primă trăsătură care încadrează discursul liric în romantism o constituie
prezenţa antitezei (ex. +comentat). Poetul apelează la vis/somn, care devin un factor al
cunoaşterii de sine şi o formă de evadare din real. Este prezent sentimentul naturii, poetul preferă
nocturnul şi are atracţie către straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune mister şi
fascinaţie (ex.) De asemenea, se manifestă interesul pentru specificul naţional, iar poetul
respinge imitarea modelelor antice apreciate de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul este bogat în
tropi (figuri de stil) ca antiteza, comparaţia, metafora, hiperbola (ex+ comentare).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de.......faţă de.......care se află în deplin acord cu elementele.........

Simbolismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema........(universul citadin-târgurile de provincie, fie

marile oraşe-, singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume meschină, descompunerea
materiei, declinul). O primă trăsătură care încadrează discursul liric în simbolism o constituie
simbolul ……..,care devine laitmotivul poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări
sufleteşti, precum: spleenul, nevroza, angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie de
motive literare: toamna, ploaia, odaia, parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile,
florile, instrumentele muzicale. Totodată, textul se caracterizează prin armonia şi prin
muzicalitatea versurilor datorită folosirii unor figuri de stil ale insistenţei: enumeraţia, repetiţia şi
paralelismul sintactic. De asemenea, pune accent pe muzicalitate, pe înnoirea orizontului tematic.
Nu în ultimul rând, este prezent versul liber (ex.)
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de........faţă de……..care se află în deplin acord cu stările interioare.

Realismul

Textul fragmentar selectat din opera X de Y se centrează pe tema…… (moravurile unei

epoci, ale unui mediu (exemplificăm) care stabilesc legăturile individului cu contextul istoric,
politic şi social, evoluţia sau involuţia personajului. O primă trăsătură o constituie preocuparea
pentru obiectivitate, care se manifestă la scriitorul realist prin adoptarea unei viziuni omnisciente
şi omnipotente, nararea faptelor făcându-se la persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a
III-a), narațiunea fiind heterodiegetică. Naratorul este neimplicat, impersonal, omniscient,
apelând la observaţie şi la analiză, pentru descrierea fidelă a aspectelor de viaţă surprinse (care?)
Totodată, se creează tipologii de personaje (care?) Stilul operei este sobru, impersonal, tinzând
către precizie şi concizie, iar compoziţia este circulară, simetria operei. Nu în ultimul rând,
scriitorul adoptă o atitudine critică faţă de aspecte înfăţişate, faţă de personaje, fără idealizarea
sau caricaturizarea lor. Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o
creaţie impresionantă pentru perioada realismului.

Modernismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema........(cunoaşterii, contemplării, condiţiei poetului,

arta poetică). Un prim argument care încadrează textul X în modernism îl constituie cultivarea
principiului unor trăiri contradictorii (exemplu) De asemenea, ambiguitatea limbajului reiese din
utilizarea unor metafore surprinzătoare (exemplu+comentare) Totodată, poetul preferă versul
liber ( exemplu), tehnica ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se observă
intelectualizarea emoţiei (idea- ex) Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic,
astfel, Y transmite sentimente de......faţă de......care se află în deplin acord cu stările interioare.
N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al experienţei, al
dramei de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia citadină, pe dezvoltarea analizei
psihologice, pe interioritatea personajelor şi nu pe acţiune. Este ales un intelectual, frământat de
numeroase probleme de conştiinţă. Se foloseşte introspecţia, monologul interior, stilul indirect
liber, tehnica fluxului de conştiinţă involuntară, pentru a evidenţia bogăţia sufletească şi
complexitatea personajelor. De asemenea, este prezent personajul-narator, iar perspectiva
narativă este subiectivă, cu relatarea întâmplărilor la persoana I (ex.) Totodată, nu se respectă
cronologia faptelor, dispare limita dintre ficţional si nonficţional şi are un caracter deschis.
Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă
pentru perioada modernismului.
 Tradiţionalismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema.......(copilăria, trecerea timpului, istoria, folclorul,

lumea rurală). Un prim argument care justifică încadrarea textului în tradiţionalism îl constituie
întoarcerea în timp prin evocarea unor vremuri care au reuşit să impresioneze prin frumuseţea lor
(ex). De asemenea, se promovează un text liric sensibil/interes şi pasiune pentru folclor/
promovează lumea satului, prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul etnic şi al datinilor
străvechi. Nu în ultimul rând, poetul apelează la formule stilistice (care sunt figurile de stil+
comentarea lor), care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi dezlănţuirea eului liric.
Prin toate aceste trăsături, opera literară X, este o creaţie impresionantă pentru perioada
tradiţonalismului.

Pașoptismul

Textul liric/epic aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă teme, precum

(istoria, natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel, patriotismul). Apar o
serie de motive literare...(ex.) Principalul mijloc de expresivitate este antiteza...(ex.+comentarea).

Neomodernismul sau Generaţia ’60

Textul liric X de Y se centrează pe tema…...(reinterpretarea miturilor, creatia, arta ca

modalitate de cunoastere, reacţia filosofică, problematica omului contemporan). Un prim
argument care justifică încadrarea textului în nemodernism îl constituie imaginile insolite într-un
univers poetic original, cu un imaginar poetic bogat şi inedit (ex.). Limbajul este presărat de o
serie de metafore (care sunt + commentate). Nu în ultimul rând, renunţarea la prozodia clasică şi
adoptarea structurii astrofice, a măsurii diferite de la vers la vers, a versului alb, a
ingambamentului (ex.)
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
neomodernismului.

Postmodernismul sau Generaţia ’80

Textul liric X de Y se centrează pe tema…...(cotidianul, banalitatea, periferia). Un prim

argument care justifică încadrarea textului în postmodernism îl constituie extinderea narativităţii
asupra poeziei, mai ales sub forma scriiturii de tip jurnal/cultivarea efectelor exprimării directe
(ex.). Totodată, se apelează la citat, colaj, parodie, ironie, parafrază şi la alte forme de
intertextualitate (ex.) Nu în ultimul rând, se constată desolemnizarea discursului, valorificând
prozaismul, refuzul stilului înalt, ermetic şi impersonal. (ex.).
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
postmodernismului.
 Comentarea titlului

Titlul operei…...de…...se constituie ca o sinteză a întregului mesaj poetic, el funcţionează ca

o cheie de lectură intratextuală, oferind indicii cu privire la ideea operei:…... (care este ideea?).
Titlul este sintetic/analitic şi este alcătuit din….. (precizezi valoarea/valorile morfologice),
poezia fiind o creaţie închinată..... (cui?). In plan real, titlul…..semnifică….., iar în plan
imaginar, acesta semnifică…..(poate fi o figură de stil pe care o vei comenta). (TITLUL) devine
simbolul central al textului, întărind mesajul acestuia, iar legătura cu creaţia propusă se face prin
intermediul cămpului lexico-semantic (exemple), dar şi cu ajutorul resurselor sugestive, având
menirea de a spori expresivitatea ideilor poetice şi de a indica percepţia subiectivă a eului liric
asupra...accentuând sentimentele de....
Astfel, ( evidenţiezi figurile de stil şile comentezi). Asadar, sintetizez prin a sublinia că titlul
operei…….de…....reprezintă o chintesenţă a întregului mesaj poetic, punând în lumină o creatie
lirică pe tema…..., de o surprinzătoare forţă expresivă.

Trăsături moderniste

- negarea valorilor poetice, refuzul capodoperelor şi al ideilor de frumos, de perfecţiune, ruptura

de trecut, revolta şi libertatea de exprimare, originalitatea şi tendinţa de a şoca, starea de conflict
între luciditate şi spaimele necunoscutului, luciditatea, efortul prin care gândirea îşi cucereşte
adevărurile, problematica conştiinţei neliniştite, aspiraţia spre regăsirea echilibrului originar.
• preocuparea pentru o poezie de cunoaştere, poezia devenind o modalitate de contemplare a
lumii;
• cultivarea speciilor "neobișnuite"
• se face apel la funcţia simbolică a limbajului;
• se cultivă principiul disonanţei*;
• apare fragmentarismul*;
• se impune estetica urâtului (trăsătură prezentă în poezia lui T.Arghezi)
• apar metafore surprinzatare,revelatorii*(-//-în poezia lui Blaga)
• se observa intelectualizarea emotiei (-//-în poezia lui Barbu)
• o caracteristică dominantă a limbajului ar fi ambiguitatea;
• se observa folosirea sintaxei eliptice si contorsionată;
• depersonalizarea*;
• dezumanizarea*;
• metamorfoza*;
• apare principiul fanteziei dictatoriale*;
• poeţii modernişti sunt indiferenţi la gustul publicului comun;
• noul limbaj se caracterizează prin: preferinţa pentru versul alb, tehnica ingambamentului*;
• cultivarea creațiilor cu caracter de artă poetică.
• *principiul disonantei=eul liric este prins între trăiri contradictorii, între care nu există nicio
posibilitate de conciliere
*fragmentarismul=poemul modernist se constituie din secvenţe fără legături evidente între ele
*metafora revelatorie= încearcă să scoată la iveală ceva ascuns despre faptele pe care le
revelează, prin intermediul mijloacelor concrete, imaginare, metaforele revelatorii
încearcă ,,revelarea unui mister"
*depersonalizarea=detaşarea artistului faţă de sentiment, pentru că acesta reprezintă
o ,,intoxicatie a inimii" astfel, poezia modernistă este elaborată ,,la rece", iar eul poetic tinde să
fie o prezență tot mai discretă
*dezumanizarea=reprezintă faza accentuată a depersonalizării
*metamorfoza=poetul modernist surprinde lucrurile, dar şi limbajul într-o continuă metamorfoză,
altfel spus , poetul goleşte cuvintele de toate semnificaţiile lor, atribuindu-le serii noi şi infinite
de sensuri
*principiul fanteziei dictatoriale=poetul nu mai redă/exprimă, ci creează universuri posibile, care
se supun doar propriei sale imaginaţii
*tehnica ingambamentului=continuarea unei idei în versurile următoare, scrisă cu litera mică de
la început de rând

Perspectiva narativă

Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere al naratorului în raport cu universul

diegetic, viziunea lui asupra lumii.
În textul…..scris de.......perspectiva narativă este una ........(subiectivă/obiectivă), întrucât
narațiunea este……..(homodiegetică/heterodiegetică) fiind scrisă la persoana...(I/III-exemple de
verbe și de pronume) (Se va prezenta ideea textului/rezumat, 2-3 rânduri)
Perspectiva obiectivă din textul dat presupune un narator obiectiv, care știe mai mult decât
personajele și redă evenimentele fără să se implice afectiv. Prin urmare, în textul……..naratorul
este unul omniscient și omniprezent, textul având focalizare zero și viziune ,,din spate’’.
Perspectiva subiectivă din textul dat presupune un narator subiectiv, care este și personaj și
se concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar din acest motiv lumea prezentată
cititorului se înfățișează dintr-un singur unghi. Prin urmare, în textul........naratorul este subiectiv
și uniscient, textul având focalizare internă și viziune ,,cu’’.

Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice

Poezia......scrisă de…...este un text liric în care se exprimă, în mod direct, idei/sentimente

de……..în legătură cu/generate de……..Tema poeziei este……...(natura/iubirea
împlinită/neîmplinită, timpul, trecutul, trecerea timpului, creația etc.) așa cum reiese din prezența
motivelor……../elementelor din câmpul lexical al........
Discursul liric este unul confesiv (dacă identificăm verbe/pronume de persoana I-exemple)
/adresat (dacă identificăm verbe/pronume de persoana a II-a-exemple), obiectiv (dacă nu apar
mărcile anterioare, persoana I/a II-a), eul liric transmițând……...Sentimentele care se degajă din
text sunt de……..(nostalgie, regret, melancolie, veselie, exuberanță, euforie, admirație, revoltă,
neliniște, detașare etc.), eul liric aflându-se în ipostaza ……...(meditativului, nostalgicului,
romanticului, îndrăgostitului, observatorului, martorului) așa cum reiese din versurile....... .
Textul poetic este dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor
de stil și a imaginilor artistice. Astfel, prin intermediul epitetului/personificării/…...(exemple) se
sugerează/se face trimitere la/este conturată........(fiecare figură de stil trebuie comentată). De
asemenea, imaginile artistice: auditive……./vizuale........indică/semnifică/exprimă…….
Întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima
încărcătură afectivă/....... .

Rolul notațiilor autorului

Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc indicații
scenice sau didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a
dramaturgului, făcând legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul ca
operă destinată reprezentării scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații
suplimentare despre decor, despre vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la
punerea în scenă a textului.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii
privind decorul (ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia,
mimica, mersul- exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale,
care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit: tremurul
vocii, râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul
vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea acestor
notații pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi
în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

Arta poetică

Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre
lume și viață a unui scriitor despre menirea artistului în societate și despre misiunea artei sale,
într-un limbaj care îl particularizează.
Textul citat……..(titlul textului), scris de……..(numele autorului) este o artă poetică, o
creație lirică în care autorul își exprimă concepția despre artă și despre rolul artistului în
societate, întreg discursul liric focalizându-se pe tema……..(condiției artistului într-o societate
meschină, superficială, incapabilă să-l înțeleagă și să îi aprecieze efortul creator/condiției omului
de geniu/iubirii/destinului etc.)
Încă din incipit este dezvăluită concepția autorului despre lume și despre viață. Demersul
poetic are ca punct de plecare tematica propriei opere/menirea artei/rolul artistului redat(ă) la
nivel artistic prin intermediul unei/unui……..(figură de stil).......care……..(rolul figurii de stil
selectate).
Eul liric, în ipostaza de creator, transfigurează realitatea prin prisma propriei imaginații și a
sensibilității, bogăția expresivă a operei având menirea de a impresiona, de a sensibiliza și de a
educa cititorul, aspecte ilustrate în versurile....../prin intermediul.......(figură de stil)…….care este
rolul acesteia……..
De asemenea, arta, în concepția autorului are rolul de a trezi sentimentul de patriotism, de
a insufla respect față de valorile reale și față de măreția trecutului istoric național, de a convinge
că libertatea și unirea ar trebui să definească orice națiune.
 Rolul artistului nu este de a judeca, ci de a educa, de a influența cititorul în vederea
evoluției spirituale și morale. Sunt versuri care dezvăluie caracterul de poem esențial pentru
întregul program estetico-literar al autorului, care transferă cititorului concepția creatorului
despre rolul său și al artei sale în societate........Indiscutabil, poetul și poezia aparțin lumii întregi,
care poate valorifica informațiile transmise în mod expresiv.
Versurile suprind condiția artistului, care își manifestă dorința ca receptarea operei sale să
se realizeze la timpul potrivit, pentru a-și atinge menirea.
Textul are caracter confesiv, prin utilizarea formelor verbale și pronominale de persoana
I…….... eul liric exprimându-și în mod direct crezul poetic.
Textul citat este o artă poetică (romantică, simbolistă, modernistă, tradiționalistă,
neomodernistă, postmodernistă) în care autorul își exprimă în mod direct, subiectiv, concepția
despre lume și viață, despre rolul artistului și despre menirea artei sale prin intermediul unui
limbaj expresiv, care-l particularizează, insuflându-i cititorului stări sufletești menite să îl
sensibilizeze, să îl educe și să îl determine să se autodefinească în raport cu lumea, cu creația și
cu sine.

Încadrare în genul literar

Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului:

-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul vocii eului liric,
care îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale (pronume/verbe la persoana I/a II-a-
exemple). Totodată, modul predominant de expunere este descrierea, care se îmbină cu
monologul liric, confesiv/adresativ. Nu lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4 figuri de
stil).

-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul vocii naratorului,
principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin indici morfologici la persoana I,
pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la persoana a III-a, fiind un narator obiectiv. De
asemenea, sunt prezente personajele (care sunt?), implicate, într-o acţiune (ce se prezintă?). Nu
lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.)

-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o reprezentare

scenică; textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul dramatic interior/exterior
(care?). Numele personajelor, înaintea replicilor, iar modul predominant de expunere este
dialogul dramatic. Nu în ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?)
 Interpretarea valorii expresive a unor moduri şi timpuri verbale

Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
indicativ, precum (ex.), care exprimă o acțiune pe care emițătorul o consideră ca fiind reală și
sigură, nu doar realizabilă, așa cum se petrece în cazul altor moduri verbale. De asemenea,
imprimă un caracter obiectiv acţiunilor şi stărilor pe care le exprimă (care sunt?). Totodată,
exprimă certitudinea locutorului (narator, personaj, eu liric) referitor la obiectul enunţării şi
realizează distincţia dintre real şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil.

Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
imperativ, precum, (ex.). Acesta este unul dintre indicatorii comunicării directe. El poate
exprima: un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte sau o urare. În textul fragmentar X, acestea
realizează o comunicare directă şi exprimă voinţa emiţătorului de a determina o acţiune sau de o
împiedica. În textul dramatic fragmentar, acestea exprimă atitudini şi stări subiective prin
semnale verbale şi paraverbale (intonaţie, accente, pauze în vorbire). Alături de substantive şi de
adjective în cazul vocativ, devine o formă de manifestare a oralităţii textului. În textul liric X,
acestea marchează discursul dialogic sau monologul liric adresat, uneori, cu valoarea unei
invocaţii retorice

Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers, să fi

cântat)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
conjunctiv, precum, (exemple). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi pune în evidenţă
stări sufleteşti sau atitudini (incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul
liric, marchează un plan al imaginarului, trecând de la dimensiunea reală la cea ideală (precizare
cu raportare la text).

Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi, aş tăcea, aş lăsa, aş fi lăsat,

aş fi mers)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
condiţional-optativ, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă sau nerealizabilă
ori o acţiune care depinde de o condiţie. La timpul perfect, acţiunea este ireală, iar în construcţii
interogative sau exclamative, exprimă uimirea, indignarea sau ia tonalitatea blestemului. În textul
liric, exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară (precizare).

Modul infinitv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la infintiv (care sunt?) îndeplinesc funcția
stilistică de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni temporale.
 Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la gerunziu (care sunt?) exprimă o acţiune
în desfăşurare, concomitentă cu o altă acţiune (precizare), poate susţine o valoare onomatopeică
a verbului şi insistă asupra unei stări (care?), dinamizează acţiunea şi marchează împrejurarea în
care se desfăşoară o altă acţiune (care?). În cazul genului liric, acesta are rolul de a insista asupra
unei stări, iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează monorima.

Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la participiu (care sunt?) au rolul de a
accentua o acţiune sau o stare atunci când apare în inversiuni topice, (ex), în alcătuirea unor
metafore sau epitete, sporesc expresivitatea prin dubla lui valoare: verbală şi adjectivală. Pot
exprima o acţiune finită, încheiată şi conferă o notă de certitudine, de autenticitate, cu diferite
consecinţe.

Modul supin (de mâncat, pentru mâncat, la mâncat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la supin (care sunt?) au rolul de a exprima
acțiunea, procesul sau starea văzută cu potențialitate; Poate deveni epitet al verbului sau al
substantivului, (ex.) ori capătă valoare metaforică (ex); Se creează un ton impersonal, devenind
un indice textual al stilului oficial.

Timpurile verbale

Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul prezent (ex.) au rolul, dacă este
naraţiune, de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a imprima un ritm vioi acţiunii şi de
a conferi un relief stilistic deosebit situaţiei; De asemenea, dă impresia că acțiunea se desfășoară
sub ochii receptorului, creând autenticitate, exactitate și reînvie faptele trăite de narator (care?);
Dacă este text liric, acestea exprimă intensitatea trăirii într-o durată scurtă, concentrată (care?)

Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul imperfect (ex.) au rolul de a
înfățișa o succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în trecut,
simultaneitatea și permanența, deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor. De asemenea,
fiind un timp al istorisirii, impune o perspectivă subiectivă. În descrieri conferă acestora un
caracter dinamic în opoziție cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului.
 Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect simplu (ex.) arată o
acţiune trecută, de scurtă durată şi terminată de curând, exprimând , în naraţiune, un moment de
mare concentrare epică, situat într-un trecut recent. De asemenea, marchează derularea rapidă a
evenimentelor, caracterelor punctual, momentan, al acţiunii sau al stării. În descriere, situează o
anumită secvenţă în prim-plan, prin contrast cu celelalte secvenţe descriptive realizate prin verbe
la imperfect. Totodată, are o funcţie dinamică, oferind vivacitate imaginilor ale căror elemente
sunt prezentate într-o succesiune alertă.

Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect compus (ex.) arată o
acţiune trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi fixează evenimentele într-o
durată trecută, închisă, finită. De asemenea, marchează un trecut ireversibil şi contribuie la
nararea unor evenimente în succesiunea lor cronologică, având şi rol de evocare, marcată de o
anumită notă de subiectivitate.

Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers, voi
fi alergat, voi alerga)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul viitor (ex.) arată o lume posibilă
de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real şi ireal. Totodată, creează o
perspectivă vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o stare de visare, dorinţa sau anticiparea
profetică. De asemenea, sugerează aspriraţia spre un ideal (care?), speranţa sau certitudinea şi
lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal (precizare). Dacă există forme populare (ex.)
reprezintă marcă a oralităţii şi a stilului colocvial, accentuând o anumită intenţie de realizare a
unei dorinţe (care?)