MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din mun. Chișinău

Centrul Formare Continuă

Programul de studii Psihopedagogie

Igor Robu
PROFESORUL DE ASTĂZI ROLURI ȘI COMPETENȚE DEZIRABILE
Teză de re(calificare) profesionala

Conducător științific:
Calaraș Carolina, dr. conf. univ.

Chișinău – 2021
 Declarația privind asumarea răspunderii

Subsemnatul, Igor Robu absolvent al Centrului de formare continuă a Universității Pedagogice de

Stat ”Ion Creangă” din mun. Chișinău, Programul Psihopedagogie, declar pe propria răspundere că
teza de re(calificare) cu tema PROFESORUL DE ASTĂZI ROLURI ȘI COMPETENȚE
DEZIRABILE a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate
sau instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate.
De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate cu
respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

- fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținând referința
precisă a sursei;
- redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;

- rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.

Robu Igor Semnătura

 CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................................................3

1. UNELE ASPECTE TEORETICE ALE PROFESIOGRAMEI CADRULUI

DIDACTIC...................................................................................................................7

1.1. Delimitări conceptuale privind noțiunea de profesor, statut/rol, profil de

competență și tipuri ale personalității profesorului..................................................7
1.2. Cerințe moderne pentru funcțiile și obligațiunile profesorului.........................8
1.3. Rolul și competențele profesorului în societatea modernă..............................10
1.4. Rolul personalității profesorului în procesul educațional................................14

2. OPTIMIZAREA ACTIVITĂȚII EDUCATIVE A CADRULUI DIDACTIC...23

2.1. Precizarea specificului activității educaționale ale cadrului didactic și a

dificultăților profesionale întâmpinate (exp. de const.) .........................................23
2.2. Recomandări și sugestii pentru optimizarea activității educative a profesorilor
(exp. de form.) .......................................................................................................23
2.2.1. Formele și metodele moderne de organizare a procesului educativ în
activitatea profesorului........................................................................................ 26
2.2.2. Cerințe moderne pentru personalitatea profesorului....................................30
2.2.3.Calitățile individuale și impactul acestora asupra muncii profesorului.........31
2.2.4. Structura și conținutul măiestrii pedagogice in societatea modernă........... 36

CONCLUZII..............................................................................................................42

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................44

ANEXE......................................................................................................................47

2
 INTRODUCERE

Profundele transformări înnoitoare au avut efecte considerabile asupra

științelor educației, implicit a statutului și a rolului cadrelor didactice.
Preocupările intense ale specialiștilor din domeniul educației, în special din a
doua jumătate a secolului al XX-lea, s-au concretizat în găsirea unor noi soluții la
provocările apărute în fața școlii de: dificultățile la învățătură, atitudini și
comportamente problematice, clasele incluzive, absenteism, abandon școlar ș.a.
Implicit, au generat: preocupări pentru a găsi formule noi de solidaritate umană, căi
de prospectare a unor strategii eficiente pentru stimularea progresului la toți elevii,
mai ales la cei supradotați, modernizarea învățământului și a cadrelor didactice.
Profesia didactică a fost tot timpul relevantă și solicitată. Viitorul umanității
depinde în mare măsură de profesia de profesor. Rolul principal al școlii este de a
pregăti o personalitate diversificată cu cunoștințele și abilitățile necesare în viață, dar
și educarea unei personalități cu o moralitate înaltă, care își iubește patria, care știe să
abordeze orice activitate în mod creativ. În prezent, în legătură cu transformările care
au loc atât în societate, cât și în sistemul de învățământ în sine, cerințele pentru
profesia didactică au crescut foarte mult, ceea ce implică schimbări serioase din
partea profesorului însuși.
Din păcate, standardul modern de viață al profesorului, atitudinea societății
față de valorile educației și creșterea personalității elevului lasă mult de dorit, iar
rolul profesorului în acest proces este redus în mod vizibil. „Activitatea didactică a
profesorului modern, depășește evidențierea unor calități personale ale acestuia,
apreciate prin terminii de: vocație, talent, măiestrie, prin faptul că presupune însușirea
unui sistem complex de cunoștințe teoretice, formarea unor deprinderi, abilități,
competențe, calități și asumarea unor roluri, într-o manieră riguroasă și controlată,
ceea ce reprezintă profesionalismul său.” [33]
Actualitatea temei. S-a crezut că introducerea mijloacelor moderne de
învățământ (mijloace audio-vizuale, manuale programate, mașini de instruire,
televiziune, internet) ar duce la diminuarea rolului învățătorului – profesorului. În

3
realitate, așa cum observă chiar unul din creatorii instruirii programate, B.F. Skinner,
folosirea în școală a acestor mijloace „amplifică rolul dascălului ca ființă umană”.
[32]
Orice elev este o individualitate complexă, care nu poate fi înțeleasă și
direcționată spre un scop social decât de o persoană pregătită, învățătorul sau
profesorul. Ei sunt de neînlocuit. De aici însă nu rezultă că relația dintre cadrul
didactic și elev trebuie să rămână cea din școala tradițională. Principala funcție a
învățătorului-profesorului- în școala modernă nu este de „preda”, de a transmite
cunoștințe, ci de a îndruma și organiza activitatea de cercetare a elevilor. Profesorul
colaborează cu elevii, îi stimulează, creează condiții optime de muncă si de cercetare,
îi ajută să-și formeze personalitatea.
Succesul în munca instructiv-educativă depinde in cea mai mare măsură de
cadrele didactice, de competenta și dragostea lor pentru profesie. Nici planurile de
învățământ, nici programele școlare, nici manualele, nici baza materială a școlii nu
pot avea asupra elevului o influență care să se poată compara cu aceea a cadrelor
didactice. Educatorul creează condițiile necesare de muncă, organizează și conduce
activitatea elevului, prin care dispozițiile lui se dezvoltă necontenit și se transformă în
calități.
Așadar, problema cercetării noastre rezidă în precizarea aspectelor teoretice
ale profesiogramei cadrului didactic cu specificarea rolurilor și funcțiilor educaționale
asupra clasei de elevi și, nu în ultimul rând, selectarea unor strategii de optimizare a
activității educaționale ale cadrului didactic.
Profesorul este figura centrala a reformei educaționale contemporane. El
trebuie să renunțe la rolul său tradițional și să se transforme, în condițiile în care
școala se restructurează în echipe de elevi și profesori, într-un planificator al
activităților de grup, într-un facilitator al interacțiunii elevilor și într-un consultant. El
este cel care trebuie să învețe să-și alieze competențele în activitatea educativă, să
facă din acestea un puternic catalizator al interacțiunii dintre elevi. De el depinde
prefacerea travaliului în clasa într-o activitate agreabila, desfășurată într-un mediu
afectiv, cald și securizat. După cum de el depinde introducerea perspectivei

4
interdisciplinare și răspândirea practicii predării în echipa (team-teaching). Numai un
profesor care a reflectat asupra rolului sau și care deține cunoștințe psihopedagogice
profesioniste moderne, poate deveni protagonistul acestei reforme.
Scopul cercetării constituie analizarea și sintetizarea capacităților, calităților
și responsabilităților cadrului didactic modern în societatea contemporană și
selectarea unor strategii de optimizare a activității educaționale asupra clasei de elevi.
Obiectivele cercetării: Pentru realizarea scopului au fost trasate următoarele
obiective:
 Analizarea cadrului conceptual și identificarea rolurilor și profilului de
competență a profesorului modern;
 Caracterizarea formelor si metodelor de organizare a activității educaționale a
cadrului didactic asupra clasei de elevi;
 Precizarea cerințelor actuale educaționale asupra personalității profesorului și
impactul acestora asupra activității profesionale;
 Elaborarea recomandărilor și sugestiilor pentru optimizarea activității
educative a profesorilor.
Suportul științifico-metodic o constituie literatura de specialitate autohtonă
și de peste hotare, cu privire la teoriile fundamentale ale pedagogiei și dezvoltării
profesionale a cadrelor didactice. La baza cercetării metodologice au servit
următoarele lucrări științifice în domeniul pedagogii: M. Bocoş, I. Cerghit, C. Cucoș,
I. Nicola ș.a.
Descrierea subiecților :Experimentul pedagogic de constatare s-a desfășurat
în instituția educațională gimnaziul Prajila. Cu scopul determinării specificului
activității educaționale realizate de cadru didactic și pentru precizarea dificultăților
educaționale întâmpinate, am supus chestionării 15 cadre didactice din treapta
gimnazială de învățământ. Totodata, am intervievat și chestionat 50 părinți.
Răspunsurile părinților au servit drept repere/variabile pentru selectarea unor strategii
de optimizare a activității educaționale ale cadrului didactic asupra clasei de elevi.
Importanța teoretico-aplicativă a cercetării constă în argumentarea teoretică
a dezvoltării capacităților și calităților pedagogului contemporan, datorită căruia el ar

5
aplica demersuri didactice personalizate, ce dă posibilitatea cadrului didactic de a lua
decizii asupra modalităților pe care le considera optime în dezvoltarea unui
învățământ modern.
Valoarea practică a cercetării relevă prin faptul că studiul elaborat pune la
dispoziția viitorilor învățători, un cadru flexibil de organizare a activității didactice, a
integrării conținuturilor în raport cu particularitățile de vârsta a elevilor și poate fi
aplicat în cadrul cursurilor de pedagogie în instituțiile școlare, care stimulează
capacitatea creativă și pregătirea cadrelor didactice.
Sumarul compartimentelor tezei constituie din: introducere, două capitole,
concluzii, bibliografie și anexe.

6
 1. PROFESORUL DE ASTĂZI - ROLURI ȘI COMPETENȚE DEZIRABILE

1.1. Delimitări conceptuale privind noțiunea de profesor, statut/rol, profil de

competență și tipuri ale personalității profesorului

Succesul în educația copiilor este determinat de mulți factori, fiecare fiind

suficient de semnificativ, iar neglijarea acestor factori duce inevitabil la eșec. Unii
din factori sunt: metodologia de predare, caracteristicile de vârstă ale copiilor, nivelul
lor actual de dezvoltare ș.a. În afară de aceasta un factor important în dezvoltarea
copilului este însuși profesorul, care preia rolul și de profesor și educator.
În „Dicționarul de pedagogie”, cuvântul „profesor” este definit ca un mentor,
profesor, adică se referă la două dintre funcțiile sale principale - gestionarea
dobândirii și implementării experienței sociale către elev și transferul de cunoștințe
acumulate spre societate. Aceste funcții au fost cele bază pentru profesori de-a lungul
istoriei omenirii. [14]
Profesorul dintr-o școală modernă are de îndeplinit o serie de funcții:
1. Profesorul este organizatorul procesului educațional la școală. El este o sursă
de cunoștințe pentru elevi atât în timpul lecțiilor și orelor suplimentare,
consultațiilor, cât și în afara procesului educațional.
2. Majoritatea profesorilor îndeplinesc funcția de diriginte de clasă (adică sunt
organizatorii procesului educațional).
3. Un profesor modern nu poate să nu fie un psiholog social, deoarece trebuie să
fie capabil să regleze relațiile interumane ale elevilor, să folosească
mecanismele sociale și psihologice ale colectivului copiilor. În calitate de
membru al personalului didactic, profesorul participă la organizarea vieții
colectivului școlar, lucrează în asociații metodologice ale cadrelor didactice și
ale profesorilor de clasă și îndeplinește sarcini publice.
4. Fiecare profesor, susținând prelegeri, discuții cu părinții elevilor și cu publicul,
este un promotor al educației pedagogice.
Vorbind despre stilul individual de activitate pedagogică, presupunem că
profesorul îți aplică înclinațiile sale individuale, caracteristicile, individualitatea sa.
7
Profesorii cu personalități diferite, dintr-o varietate de sarcini educaționale, le pot
alege pe aceleași, dar le implementează în moduri diferite. [3]
Să luăm în considerare principalele caracteristici ale stilului individual de
activitate pedagogică, care se manifestă prin:
 temperament;
 prin modul de reacționare la anumite situații pedagogice; în alegerea metodelor
de predare;
 în selectarea mijloacelor de educație;
 în stilul comunicării pedagogice, ca răspuns la acțiunile și faptele copiilor;
 în comportament;
 în preferința pentru anumite tipuri de încurajare sau pedeapsă;
 în utilizarea mijloacelor de influență psihologică și pedagogică asupra copiilor.
Prin urmare, orice experiență pedagogică nu trebuie copiată literalmente,
profesorul trebuie să se străduiască să rămână el însuși. Acest lucru nu numai că nu
va reduce, dar va crește semnificativ eficacitatea predării și creșterii copiilor pe baza
împrumutului unei experiențe pedagogice avansate. Încercările de a copia în mod
direct experiența pedagogică avansată a unor profesori sunt inutile, deoarece o astfel
de experiență este practic inseparabilă de personalitatea profesorului, iar
individualitatea psihologică a profesorului este dificil de reprodus; fără aceasta,
rezultatele se dovedesc inevitabil diferite.

1.2. Cerințe moderne pentru funcțiile și obligațiunile profesorului

Profesorul este persoana care organizează și implementează procesul

educațional la școală.
Un profesor (mentor, magistru) este o persoană care are o pregătire
specială și este implicată profesional în activitatea pedagogică. Aici trebuie să
acordăm atenție noțiunii „profesionist”. Aproape toți oamenii sunt angajați în
mod profesionist în activități pedagogice, dar numai profesorii știu ce, unde și
cum să facă, știu cum să acționeze în conformitate cu legile pedagogice și sunt în
mod corespunzător responsabili pentru îndeplinirea calității îndatoririlor lor
8
profesionale. În același timp, nu se iau în considerare nici natura probabilistică a
rezultatelor muncii pedagogice, nici influența paralelă a unui număr semnificativ
de factori pedagogici asupra eficacității predării și educării și nici îndepărtarea
manifestării trăsăturilor de personalitate formate.
Activitatea pedagogică este un tip special de activitate socială menită să
transfere cultura și experiența acumulată de omenire de la generațiile mai în
vârstă la generațiile mai tinere, creând condiții pentru dezvoltarea lor personală și
pregătindu-i să îndeplinească anumite roluri sociale în societate. În ceea ce
privește activitatea pedagogică, predomină abordarea evidențierii componentelor
acesteia ca activități funcționale relativ independente ale profesorului.
E.T. Isaeva a identificat trei componente interdependente în structura
activității pedagogice: constructivă, organizațională și comunicativă. [17]
Activitatea constructivă se descompune în constructiv-semnificativ
(selectarea și compoziția materialului educațional, planificarea și construirea
procesului pedagogic), constructiv-operațional (planificarea propriilor acțiuni și
acțiuni de învățare) și constructiv-material (proiectarea bazei educaționale și
materiale a proces).
Activitatea organizațională implică implementarea unui sistem de acțiuni
care vizează includerea elevilor în diferite activități, crearea unei echipe și
organizarea de activități comune. Activitatea comunicativă vizează stabilirea unor
relații pedagogice adecvate între un profesor și elevi, alți profesori ai școlii,
reprezentanți ai publicului și părinți.
A. I. Shcherbakov clasifică componentele (funcțiile) constructive,
organizaționale și de cercetare, ca muncă generală, adică, manifestată în orice
activitate, șu reprezintă componenta organizațională a activității pedagogice ca o
unitate a funcțiilor de informare, dezvoltare, orientare și mobilizare. [20]
Componentul constructiv a activității pedagogice poate fi prezentat ca
funcție analitică, cu predictive și proiective interconectate intern. Una dintre cele
mai importante cerințe ale profesiei didactice este claritatea pozițiilor sociale și
profesionale ale reprezentanților săi. Poziția unui profesor este un sistem al

9
atitudinilor intelectuale, volitive și emoțional-evaluative față de lumea
înconjurătoare, realitatea pedagogică și activitatea pedagogică în special, care
este în fine esența activității sale.
Setul de cerințe profesionale determinate pentru un profesor este definit
prin pregătire profesională pentru activitatea pedagogică. V.A. Krutetskiy
distinge aceste set prin abilitățile didactice, academice, comunicative, precum și
imaginația pedagogică și capacitatea de a distribui atenția. [20]
În profesiograma profesorului, locul de conducere este luat de orientarea
personalității sale. În structura personalității profesorului, un rol special revine
orientării profesionale și pedagogice.

1.3. Rolul și competențele profesorului în societatea modernă

Noi trăim astăzi într-o lume care se află în schimbare rapidă, apar permanent
noi tehnologii și volumul de cunoștințe este în creștere. Societatea modernă nu se
poate mulțumi cu rolul profesorului ca a unui transmițător de informații, prin urmare
rolul profesorului în școală se schimbă semnificativ. Școala are nevoie de un profesor
care are idei creative, care este interesat de dezvoltarea și implementarea noilor
programe și care este capabil să folosească tehnologii pedagogice inovatoare. Un
profesor care lucrează constant la îmbunătățirea calificărilor sale și abordează creativ
procesul educațional este întotdeauna pregătit pentru inovație.
Lumea din jurul nostru se schimbă cu o viteză extraordinară și, în consecință,
modalitățile de învățare trebuie să se schimbe. Procesul de învățare ar trebui să fie
dialogic, explorator, bazat pe proiecte.
Tehnologiile pedagogice trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să
influențeze direct la dezvoltarea gândirii, să propună analizași posibilitatea se a face
alegeri, să se angajeze în polemici, să nu fie de acord cu dogmele, să participe la
discuții. Și într-o astfel de situație, formele tradiționale de predare - sistemul
tradițional de lecții sunt insuficiente.
D. Hibben a spus că educația este capacitatea de a acționa corect în orice
situație cotidiană. În noul secol, alfabetizarea unei persoane îi va determina, fără

10
îndoială, vitalitatea și crearea vieții. Responsabilitatea profesorului pentru creșterea și
educarea copiilor crește. [18]
Dorința de a deveni profesori, trebuie să fie pentru a îmbogăți copiii pe plan
intern și a le oferi o idee despre adevăratele valori umane.
Educația în lumea modernă este cea mai importantă condiție pentru creșterea
bunăstării sociale și economice, o resursă strategică pentru dezvoltarea durabilă a
țării.
Interesele statului și ale publicului larg sunt exprimate în ordinea socială a
societății față de politica educațională a statului, a cărei bază este indicată de către
legislația țării ca fiind necesitatea pentru educarea unor cetățeni cu înaltă conștientă
civică, competenți, capabili de auto-realizare și autoafirmare într-o societate în
dezvoltare dinamică.
Oamenii educați și alfabetizați sunt principala forță motrice din spatele
dezvoltării omenirii în secolul XXI.
Comunitatea mondială se dezvoltă într-un ritm rapid, iar nevoia cetățenilor
care sunt capabili să gândească creativ și critic este o necesitate de urgență pentru
toate statele.
Schimbările sociale care au loc în societatea modernă necesită revizuirea și
îmbunătățirea recalificării profesionale a personalului didactic. În prezent, a crescut
nevoia unui profesor care este capabil să-și actualizeze conținutul activității prin
asimilarea critică, creativă a acesteia, aplicarea realizărilor științifice și a experienței
pedagogice.
Avem nevoie de un profesor al unei noi formații care să răspundă nevoilor de
modernizare economică și socială. Există o lume a infinitului mic, există o lume a
infinitului de mare. Există o lume infinit de complexă - lumea Educației.
Educația este o parte integră a oricărei societăți, deoarece, cu ajutorul
educației, ca fenomen social, există o „reproducere” a noilor generații. Societatea nu
se poate dezvolta dinamic fără a transforma sistemul educațional, care trebuie, într-o
anumită măsură, să depășească mișcarea progresivă a dezvoltării sociale a economiei,
științei și culturii. [21]

11
 Un loc important este acordat statutului de profesor al unei noi societăți
moderne. Profesorul noii școli este o persoană creativă, dezvoltată spiritual, cu
abilitatea de a reflecta, abilități profesionale, cu un dar pedagogic și o dorință de a
face lucruri noi. În mod ideal, un profesor ar trebui să înțeleagă valoarea adevărată a
educației, să fie o persoană cultă, să-și cunoască perfect propria specialitate,
pedagogia, psihologia, să utilizeze metode pedagogice orientate spre dezvoltarea
personalității și să fie motivat să-și dezvolte și personalitatea proprie. Schimbările
radicale efectuate și planificate de stat în ceea ce privește conținutul, structura și
metodele de educație, necesită includerea activă a statului în sistemul de formare
avansată și pregătirea cadrelor didactice pentru implementarea reformelor în
pedagogie.
Potrivit lui F. Moriak, profesorul este cel care instruiește, care predă, cel care
încurajează omul în om, care ar trebui să devină o parte integrantă a programului
profesorului nouă formare. [21]
John Kennady consideră că progresul unei națiuni depinde în totalitate de
progresul și inovația în educație. Educația nu înseamnă doar predarea cunoștințelor,
abilităților și abilităților, ci în primul rând creșterea, dezvoltarea personalității elevilor
și socializarea acestora.
Viața unei persoane în secolul XXI pune noi sarcini pentru educație, care
vizează dezvăluirea potențialului unei persoane, care este capabilă să se regăsească și
să se auto-actualizeze în orice condiții socio-economice.
Deviza profesorului de nouă formație ar trebui să fie cuvintele lui M.
Montessori: „Ajutați copilul să facă totul singur, nu a face în locul lui. Puneți-l în
direcția corectă, iar restul îl va face el însuși”. [21]
Una dintre principalele tehnologii ale activității profesorului de formație
nouă, este tehnologiile orientate spre dezvoltarea personalității, informare și de
proiecte tehnologice. Profesorul poate folosi aceste tehnologii atât în clasă, cât și în
munca extrașcolară. Sarcina profesorului noii generații este să ajute să învețe, să
învețe să găsească soluții noi, pentru ași crea propriul viitor. Procesul de învățare într-
o școală de o nouă formație, ar trebui să fie construit pe baza cooperării dintre un

12
profesor și elev, având ca scop dezvoltarea abilităților de proiectare și cercetare. O
atenție deosebită trebuie acordată formării abilităților pedagogice ale profesorului de
formație nouă.
Profesorul noului sistem de predare trebuie să fie capabil să selecteze și să
dezvolte conținutul componentei variabile a educației, să asigure dezvoltarea
multilaterală și individuală a procesului educațional, prin proiectarea de proiecte
educaționale pentru elevi, să organizeze cu pricepere procesul lor de activitate,
asigurând formarea competențelor vitale ale elevilor. Un profesor modern ar trebui să
poată efectua diagnostice pedagogice ale dezvoltării personale a fiecărui elev, fixând
dinamica intereselor sale. Baza informațională a tehnologiilor educaționale moderne
asigură o înaltă instruire informațională și o cultură ridicată de cercetare a
profesorilor.
Un profesor modern trebuie să vadă și să dezvolte o personalitate unică în
fiecare elev, trebuie să rezolve o problemă pedagogică complexă: cum să înveți
simultan pe toți, dar în moduri diferite.
Profesorul modern, conform cerințelor societății moderne, ar trebui să
dezvăluie la maximum capacitățile și talentele individuale ale fiecărei persoane, să
formeze pe această bază o personalitate mobilă, profesională și social-competentă,
care poate face alegeri profesionale și sociale, ar trebui să contribuie la dobândirea
astfel de calități și abilități care vor permite obținerea succesului, adică îi vor învăța
pe copii să aibă succes.
Profesorul modern este o persoană creativă care își iubește profesia, copiii,
care este pasionat și știe să dea o „bucată de inimă” copiilor, căruia îi pasă de
destinele lor. Fiecare profesor ar trebui să înțeleagă că „un copil nu este un vas care
trebuie umplut, ci o scânteie care trebuie aprinsă”. [22]
De mult s-a spus că educația pentru omenire este cel mai important lucru,
pentru că fără cunoștințe nu poate exista creație, creativitate, înțelegere, iertare și,
prin urmare, nu poate exista nici omul însuși.

13
 Educația este astăzi în centrul atenției statului și a publicului. Pentru a avea
succes, un elev trebuie să aibă un profesor de succes. Prin urmare, sunt necesari pași
semnificativi pentru a îmbunătăți statutul profesorului.
Calea către succes a profesorului începe din momentul în care vine să-și dea
seama că un profesor nu este un simplu ghid al unui elev către cunoștințe noi, ci un
profesor care ține pasul cu timpul, este foarte interesat de noile metode educaționale,
introduce cu îndrăzneală tehnologii inovatoare în procesul de învățare.
Cu toate acestea, dragostea față de copii și subiectul lor în sine nu este
suficientă astăzi, este necesar să studiezi și să testezi în practică cele mai optime și
mai eficiente metode de predare și educare a copiilor, care ar fi o țintă pentru
performanță, profesionalism ridicat și creativitate.
Munca pedagogică este creativă, deoarece copiii, circumstanțele și
personalitatea profesorului însuși sunt unice. Sunt convins că, dacă un profesor este
activ într-o căutare creativă, atunci un rezultat productiv din partea elevilor nu va
dura mult.
Școala tradițională - școala explicării cunoștințelor - devine treptat un lucru
din trecut; școala de un nou, școala de dezvoltare, capătă din ce în ce mai mult avânt.
Prin urmare, am decis să trecem la o tehnologie de predare bazată pe proiecte, care
asigură descoperirea de noi cunoștințe la lecții de către elevii, să implementăm cu
entuziasm această tehnologie în munca noastră nobilă.

1.4. Rolul personalității profesorului în procesul educațional

Procesul de învățare în sine este de natură educativă și cognitivă, prin urmare,

eficacitatea instruirii este în mare măsură determinată de capacitatea profesorilor de a
organiza procesul educațional în conformitate cu legile de bază ale activității
educaționale și capacitățile cognitive a elevilor. Din aceste considerente, se dezvoltă
diverse concepte pedagogice (didactice).
Activitatea pedagogică este activitatea membrilor adulți ai societății, al căror
scop profesional este de a educa generația tânără. Activitatea pedagogică este un
obiect de cercetare în diverse ramuri ale științei pedagogice: didactică, metode

14
private, teoria educației, studii școlare. Psihologia activității pedagogice poate fi
definită ca o ramură a cunoașterii psihologice care studiază legile psihologice ale
activității profesorului și modul în care profesorul percepe, transformă și pune în
aplicare obiectivele și sistemul de activitate pedagogică stabilit de societate prin
intermediul instituțiilor de învățământ, prin modul cum realizează relevanța
sarcinilor, formelor și metodelor activităților sale, în funcție de condițiile specifice.
[18]
Conținutul și psihologia activității pedagogice sunt determinate de factori
sociali - locul și funcțiile profesorului în societate, cerințele societății pentru profesor;
apoi de factorii socio-psihologici: așteptările sociale ale societății din jurul
profesorului în raport cu personalitatea și activitățile sale, propriile așteptări și
atitudini în domeniul activității sale pedagogice.
Personalității profesorului sunt impuse o serie de cerințe dintre cele mai
serioase. Printre ele sunt atât majore, cât și minore. Printre cerințele principalele, cât
și printre proprietățile psihologice suplimentare necesare unui profesor calificat,
există unele stabile, care sunt în mod constant inerente profesorului și educatorului
din toate epocile, timpurile și popoarele, dar există și schimbătoare, datorită
caracteristicilor dezvoltării economicii a societății în care profesorul trăiește și
lucrează.
Cerința principală și constantă pentru un profesor este dragostea pentru copii,
pentru activitatea pedagogică, prezența unor cunoștințe speciale în domeniul în care îi
învață pe copii; erudiție largă, intuiție pedagogică, intelect extrem de dezvoltat, nivel
ridicat de cultură și moralitate generală, cunoștințe profesionale despre diferite
metode de predare și educare a copiilor. Toate aceste proprietăți nu sunt înnăscute, ci
sunt dobândite prin muncă sistematică și grea, prin munca enormă a profesorului
asupra lui însuși.
Cerințe suplimentare, dar relativ stabile pentru un profesor modern sunt
sociabilitatea, creativitatea, bunăvoința, aspectul exterior respectabil și altele. Aceste
calități sunt importante, dar profesorul poate fi o individualitate și în lipsa lor. Ne
putem imagina, de exemplu, un matematician nu foarte sociabil, dar ale cărui

15
cunoștințe și abilități de predare sunt atât de bine dezvoltate încât, cu o calitate
generală care este utilă pentru oameni, el poate totuși să rămână un foarte bun
profesor. Dimpotrivă, ne putem imagina o persoană artistică sociabilă, cu bun gust,
dar lipsită în mod clar de abilități pedagogice. O astfel de persoană va deveni cu greu
un bun profesor și educator.
Calitățile pedagogice principale și secundare, ambele în sumă constituie
individualitatea profesorului, în virtutea căruia fiecare profesor bun este o
personalitate unică și particulară. Problema calităților diverse, principale și secundare
ale unui profesor, care i se cer dea lungul istoria societății, la un moment dat și la un
anumit loc de muncă, este oarecum mai dificil de rezolvat. Pentru a face ca un elev să
devină o personalitate, acum mai mult ca oricând avem nevoie de profesori moderni,
care să îndeplinească cerințele vremii - profesorul însuși trebuie să aibă independență,
alfabetizare, individualitate, independență și multe alte calități, care să le dezvolte
sistematic în sine.
Pentru a face față cu succes cerințelor necesare, profesorul trebuie să aibă
abilități pedagogice remarcabile. Prin abilități pedagogice, înțelegem anumite
caracteristici psihologice ale unei persoane, care reprezintă o condiție pentru
realizarea acesteia în rolul său de profesor cu rezultate ridicate în predarea și educarea
copiilor.
Principalele abilități de predare sunt:
 abilități didactice, permițându-i profesorului să selecteze cu succes conținutul
și metodele de predare a elevilor, să prezinte material educațional într-un mod
accesibil, provocând activitate cognitivă în rândul elevilor;
 abilități expresive, care permit profesorului să găsească cea mai bună formă
expresivă emoțional de prezentare a materialului programului;
 abilități de percepție - exprimate în observarea psihologică a profesorului în
raport cu elevii, pătrunderea în starea lor spirituală interioară, înțelegerea
profundă a vârstei și a caracteristicilor individuale ale copiilor;

16
  abilități organizatorice pentru a asigura disciplina și ordinea în clasă; utilizarea
atentă a fiecărui minut din lecție, crearea unei echipe de elevi prietenoase și
unite;
 abilități sugestive sau autoritare - abilitatea de a sugera, influența emoțional și
voință puternică a profesorului asupra elevilor și abilitatea pe această bază de a
câștiga autoritate în ochii lor; capacitatea academică este asociată cu asimilarea
cunoștințelor, abilităților și abilităților în domeniul relevant al științei. [22]
Abilitățile pedagogice speciale includ tactul pedagogic, capacitatea de educare
a copiilor și comunicarea pedagogică. Tactul profesorului reprezintă întotdeauna
unitatea unei atitudini extrem de morale față de elevi și o formă pedagogică perfectă
de comunicare cu aceștia. Tactul pedagogic include nu numai întrebări legate de
personalitatea profesorului, ci și orientarea profesorului în metodele și mijloacele de
influență pedagogică, precum principii și atitudini morale pe care le urmează
profesorul.
K. D. Ushinsky a atribuit pe bună dreptate acest concept domeniului
psihologiei: „Așa-zisul tact pedagogic, fără de care educatorul, indiferent de modul în
care studiază teoria pedagogiei, nu va fi niciodată un bun educator practicant, nu este,
în esență, nimic mai mult decât tact psihologic ...” Profesorul, prin acțiunile sale din
timpul lecției, ar trebui să contribuie la stabilirea unei atmosfere psihologice
favorabile, condiții confortabile pentru comunicare și activitate pentru toți elevii și să
se ocupe de dezvoltarea relațiilor de prietenie între copii. [21]
Pentru aceasta este nevoie de:
 să nu evidențieze succesele unor elevi și eșecurile altora;
 să nu se contrapună elevii puternici celor slabi;
 nu criticați copilul în fața întregii clase, vorbiți mai des în privat;
 observați chiar și mici succese ale elevilor slabi;
 să se ia în serios toate problemele elevilor;
 să se ia în considerație, că abilitatea de a învăța bine este doar una dintre
numeroasele trăsături de personalitate a copiilor.

17
 Un profesor poate influența pozitiv multe aspecte ale comportamentului
copiilor dacă îi încurajează pentru fapte bune și nu va acorda o atenție prea mare
greșelilor pe care le-au făcut.
Testarea și evaluarea rezultatelor învățării este o componentă importantă a
activității profesorului. În didactica modernă, se disting patru funcții principale de
control:
1. Informațional;
2. Diagnostic;
3. Educațional;
4. Educativ.
Funcția de informare (sistematizare și control) implică o înregistrare
sistematică a rezultatelor învățării, care permite profesorului să monitorizeze
progresul fiecărui elev de-a lungul procesului educațional.
Funcția de diagnostic (control și corecție) este necesară pentru a oferi feedback
de la „profesor - elev”, astfel încât profesorul să facă ajustări în timp util la
metodologia de predare, să realoce timpul de studiu între întrebările individuale ale
subiectului, pentru a elimina lacunele din cunoștințele elevilor.
Funcția controlului asupra predării este importantă pentru consolidarea și
aprofundarea cunoștințelor elevilor, întrucât în procesul de verificare al elevilor,
materialul se repetă, iar profesorul concentrează atenția clasei asupra celor mai
esențiale din materialul educațional, asupra cele mai importante idei ideologice ale
cursului și analizează greșelile tipice făcute de elevi.
Funcția educațională (motivațională) se manifestă prin stimularea elevilor să
studieze, să îmbunătățească și să aprofundeze cunoștințele. Stabilirea în mod clar a
obiectivelor educaționale și capacitatea de a verifica și evalua rezultatele obținute
servesc drept motivație pentru învățare, dezvoltă abilitățile elevilor de autocontrol și
stimă față de sine.
Impactului traumatic al evaluării cunoștințelor. Un educator a scris: „Am
ajuns la concluzia că eu, ca profesor, sunt persoana principală din clasă. Prin
comportamentul meu personal, modelez climatul în relația noastră. Totul depinde de

18
starea mea de zi cu zi. Eu, profesorul, am o putere extraordinară asupra copiilor, pot
face viața fiecăruia dintre ei nenorocită sau, dimpotrivă, veselă. Pot fi un instrument
de tortură sau o sursă de inspirație”. [21]
Principalul dezavantaj al sistemului existent de evaluare prin note, din punctul
de vedere al psihologului, este posibilul lor efect traumatic asupra copilului.
Profesorii sunt bine conștienți de tăcerea tensionată din clasă atunci când se anunță
notele, tristul răsfoind a caietelor în căutarea punctelor primite. Toți profesorii au
trebuit să observe reacția pe care o provoacă notele la copii: de la bucurie la lacrimi.
De ce este atât de importantă nota și notarea în viața unui copil? În primul rând,
deoarece este strâns legată de caracteristici psihologice precum stima față de sine,
motivația realizării, anxietatea, confortul emoțional, relațiile cu ceilalți, creativitatea.
Psihologii au dovedit multă vreme că o persoană care și-a format o stimă de
sine ridicată adecvată a personalității sale, acționează cu succes în viață. Iar de regulă,
persoanele cu o stimă de sine scăzută, acționează cu puțin succes și obțin rezultate
scăzute.
Opinia profesorului despre copil formează percepția sa de sine. Fiecare scor
redus își scade propria valoare în ochii copilului. Fără a se separa de produsul
activității sale, copilul vede o afirmație în evaluarea redusă că este rău. Și aici sunt
activate mecanismele de apărare psihologică: dacă o persoană nu are succes într-o
zonă, atunci va căuta succesul în alta, uneori nu cel mai bun (de exemplu: companiile
din curte).
Și, dimpotrivă, la note mari, copilul se simte capabil, iubit - formând astfel o
stimă de sine ridicată.
Activitatea evaluativă a profesorului poate avea, de asemenea, un impact
asupra motivației pentru realizare. Motivația pentru realizare este dorința de a
îmbunătăți rezultatele, persistența în atingerea obiectivelor lor.
Mergând la școală elevul de clasa întâi, ca și fiecare copil, se vede pe sine ca
un elev excelent și la început se străduiește sincer să devină primul la eficiență. Cu
toate acestea, dacă profesorul este un adept al stricteții în stabilirea notelor, deja în
clasele elementare elevul își dă seama că a eșuat, se întristează și decide să renunțe la

19
depunerea efortului pentru performanțe. La un astfel de copil, nu se va forma nevoia
de a atinge un obiectiv, deoarece orice persoană se străduiește să realizeze ceva
numai cu o evaluare pozitivă a activităților sale.
Anxietatea școlară, pe care psihologii o identifică adesea la elevi, este, de
asemenea, direct legată de note și evaluare. Copilul se poate teme să nu îndeplinească
așteptările celorlalți, uneori există o teamă de auto-exprimare, frică de un anumit
profesor, cu al cărui nume este asociată experiența negativă. Cercetările arată că cea
mai mare frică din școală este frica de a fi testat.
„Evaluarea are un impact imens asupra dezvoltării abilităților creative ale unui
copil. Foarte des, un copil care gândește ne standard, se confruntă cu o lipsă de
înțelegere la școală. „De ce ai nevoie mai mult decât oricine altcineva?” - îi spun
colegii săi. „Tu faci nu așa ca toți ceilalți și nu așa cum cer eu”, - spune profesorul”
[10].
Rezultatul, care diferă de standard, nu merită întotdeauna note mari.
Bineînțeles, devine curând clar pentru elev că procesul este bun dacă duce la o notă
bună. Astfel, se pun bazele unui stil de comportament în care principalul este
obiectivul, iar mijloacele pentru realizarea acestuia sunt secundare, iar cele standard
sunt mai bune.
„Schimbarea de la motivația internă la cea externă se produce foarte repede.
Poate că motivația externă nu este atât de rea dacă duce la creșterea nivelului
educațional? Dar nu poți învăța fără să educi. La urma urmei, motivația activității
principale inerente școlii determină calitatea vieții ulterioare. Depinde de această
motivație dacă o persoană își va face treaba doar pentru un salariu, sau pe baza unei
motivații interne, se va deschide în toată capacitatea sa” [10]
În cele din urmă, evaluarea are un impact semnificativ asupra relațiilor copiilor
cu ceilalți. Calificările pot fi atât o cauză a autorității înalte, cât și scăzute în rândul
colegilor, o sursă de conflict și, în cea mai rea manifestare a acesteia, calificarea
poate fi o cauză a sinuciderii.
„Factorul comunicativ de evaluare și notare este foarte important. Ce îi cere
părintelui copilului său care s-a întors de la școală? - note bune și apreciere înaltă. Ce

20
spune cel mai mult profesorul atunci când raportează rezultatele muncii verificate? -
despre note înalte și evidență. Ce discută educatorii de cele mai multe ori? - notele și
evaluările. Notele și evaluările au devenit un fel de limbaj pe care toată lumea îl poate
înțelege. Acolo unde au fost străduința la elevi pentru note înalte a fost abandonată,
părinții se plâng adesea că le este greu să înțeleagă cerințele profesorului și să își
imagineze nivelul de realizare al copilului. S-ar părea că, ca mijloc de comunicare,
nota are multe calități pozitive. Pe de altă parte, o astfel de simplificare amenință cu
pierderea principalului sens al comunicării dintre părinți și profesor, ceea ce implică
asistență reciprocă la educarea unui copil” [11].
Pe baza celor de mai sus, am dori să subliniem că în mâinile profesorului,
există o mare putere care poate duce la dezvoltarea copilului, îl poate face să creadă
în propriile sale forțe și chiar poate invers, să-l distrugă. Prin urmare, aspectul
psihologic al evaluării are o importanță deosebită.
Poate apărea întrebarea, să nu punem oare note proaste acum deloc? Nu, uneori
este necesar să stabilim rezultatele insuficiente, dar notele și evaluările trebuie să fie
obiective.
Există o serie de factori psihologici care pot afecta obiectivitatea evaluării:
 La evaluare, o atitudine negativă a fostului profesor, poate juca un rol decisiv.
Imaginați-vă această situație: un nou elev vine la voi, fostul său profesor vă
povestește despre el în avans, ca despre o persoană leneșă, ne eficientă. Și
atunci când evaluați acest elev, vă puteți baza involuntar pe această „apreciere”
a personalității copilului, care se poate reflecta la note.
 Există așa-numitul „efectul aurei”. De exemplu, un copil care are un aspect în
neîngrijit aparență, dintr-un mediu social problematic, se poate asocia în
subconștientul nostru cu imaginea unui elev incapabil [9].
Pentru ca un copil să perceapă chiar și o notă mică, drept una corectă, puteți
folosi pur și simplu o regulă simplă: atunci când evaluați, mai întâi, i se spune
elevului despre succesele obținute, apoi insuccesele în activitatea sa. Critica este
prezentată într-o manieră foarte tactică, fără a afecta personalitatea (nu puteți spune:

21
„Ești prost, ești leneș”). Se evaluează doar acțiunea, nu personalitatea: „Nu ai fost
destul de stăruitor”.
„Aici este logic să explicăm de ce a fost făcută această remarcă specială. Și
apoi copilului ar trebui să i se arate perspectiva, adică ce trebuie de făcut pentru a
îmbunătăți rezultatul și a fi sigur în exprimarea credinței în puterea copilului: „Cu
siguranță vei reuși”, „Cred în tine” - astfel de cuvinte de profesorul poate face o
revoluție în sufletul elevului” [9]
Lăudați-l pe elev. Lauda ar trebui să fie spontană și să nu fie planificată. Lauda
trebuie câștigată. Lauda trebuie abordată cu precizie. Nu există oameni dispuși să
meargă toată viața în învinși. Puneți-l pe elev să spună: „Nu sunt mai rău decât
ceilalți!” [6].
Există încă o regulă psihologică care ar trebui să devină o lege pentru orice
profesor: un copil este comparat doar cu el însuși și nu cu ceilalți copii. Testele
reprezintă o situație stresantă pentru copii. Efectul traumatic trebuie să fie redus.
Atitudinea psihologică față de muncă lui este foarte importantă.
Dacă știm că copilul are o situație de viață dificilă în acest moment, care este
traumatică în sine, atunci trebuie să fim extrem de atenți cu notele pentru a nu
provoca sinucideri sau o reacție spontană nefavorabilă.

22
 2. OPTIMIZAREA ACTIVITATII EDUCATIVE A CADRULUI DIDACTIC

2.1. Precizarea specificului activitatii educationale a cadrului didactic si a

dificultatilor profesionale intampinate (exp. de const.).

Dat fiind faptul ca scopul cercetarii noastre consta in precizarea specificului activitatii
educationale a cadrului didactic si a dificultatilor profesionale intampinate, ca
instrument de cercetare cu scopul realizarii obiectivelor noastre, am folosit un
chestionar elaborat de noi si am aplicat acest chestionar asupra esantionului( 15 cadre
didactice si 50 de parinti). In continuare prezentam rezultatele chestionarii
interpretate in diagrame. (ANEXE)

2.2. Recomandări și sugestii pentru optimizarea activității educative a

profesorului( exp. de form.).

Componenta comunicativă a profesorului prevede stabilirea și menținerea

relațiilor cu elevii, părinții, administrația și profesorii. Atitudinea profesorului față de
elevi este cea care determină succesul activităților sale constructive și organizaționale
și bunăstarea emoțională a elevului în procesul de învățare.
Există cinci tipuri de relații emoționale între profesori și elevi: emoțional
pozitiv activ, emoțional pozitiv pasiv, emoțional negativ activ, emoțional negativ
pasiv, dezechilibrat. [6]
Se pare că relația copiilor din clasă corespunde în majoritatea cazurilor cu
unul sau alt tip emoțional, care caracterizează comportamentul profesorului. Deci, un
profesor care este dezechilibrat din punct de vedere emoțional, care este fie suspicios
și dispus negativ față de elevi, fie sentimental și încurajează în mod nerezonabil
elevii, clasa poate fi nervoasă, neuniformă una în relații de comunicare.
Latura comunicativă a activității pedagogice se manifestă în întregul proces
pedagogic. Implementarea unei abordări individuale, ca unul dintre aspectele
activității comunicative a profesorului, determină, de asemenea, succesul muncii sale.
Profesorul trebuie să observe și să țină cont de caracteristicile elevului care îl
împiedică sau îl ajută și, în consecință, să le răspundă. Astfel, încetineala elevului,
23
asociată cu temperamentul său, necesită răbdarea și tactul profesorului. Trebuie
amintit că componentele comunicative ale activității profesorului sunt cele mai multe
cazuri cauza abaterilor în rezultatele învățării.
Comunicarea pedagogică este o componentă importantă a muncii
profesorului, creând o atmosferă favorabilă de dezvoltare psihologică a personalității
elevului. Un profesor care știe să creeze un mediu de lucru calm, o atmosferă de
respect, unde activitatea copilului este preferabil pe primul plan și ai cărui elevi
cunosc toate regulile și legile, este mult mai eficient decât profesorul, ai căror elevi
sunt suprasolicitați, constrânși, au o stimă de sine scăzută. În acest sens, comunicarea
pedagogică este mai importantă decât tehnologia pedagogică.
Comunicarea pedagogică ar trebui să se dezvolte personal, să fie confortabilă
din punct de vedere emoțional și să rezolve următoarele sarcini:
 Schimbul reciproc de informații între profesor și elevi;
 Înțelegere reciprocă, capacitatea de a se înțelege din prima privire cu partenerul
de comunicare;
 Mobilizarea rezervelor participanților la comunicare, identificarea celor mai
puternice și mai strălucite calități ale elevilor și profesorilor;
 Interacțiunea și organizarea activităților comune;
 Auto-prezentare rezonabilă, pedagogică, a personalității profesorului și a
elevilor;
 Satisfacția reciprocă a participanților la comunicare.
O gamă atât de largă de sarcini necesită optimizarea comunicării pedagogice -
prin sarcini, prin mijloace și prin rezultat.
Interacțiunea profesorului cu elevii este una dintre cele mai importante căi de
influență educațională a adulților. Profesorul, în principiu, este suficient de pregătit
pentru a organiza și menține relațiile cu elevii. Cu toate acestea, în practică, relația
dintre profesor și elevi nu este întotdeauna optimă. Acest lucru depinde în mare
măsură de stilul conducerii profesorului (adică de maniera și modurile caracteristice
în care profesorul îndeplinește funcțiile care alcătuiesc interacțiunea sa cu elevii).

24
 Există un număr semnificativ de construcții conceptuale diferite în ceea ce
privește calitățile profesionale ale unui profesor. Deci, printre ele se poate numi
conceptul lui S. G. Vershlovsky. În el, omul de știință acordă preferință
caracteristicilor socio-pedagogice care stau la baza portretului unui profesor
competent: activitatea socială a profesorului; reflectivitate, conștientizare de sine,
autoreglare și gândire critică; concentrarea vizată pe dezvoltarea personalității
elevului; implicarea profesorului în procesul de interacțiune subiectivă; implicarea
activă a profesorului în viață socială a elevilor. [17]
Potrivit lui A.K. Markova, competența profesională presupune activitatea
unui profesor, unde activitatea pedagogică și comunicarea se desfășoară la un nivel
înalt, personalitatea profesorului este realizată pe deplin în contextul activităților sale
de auto-perfecționare, predare și educație. Este important aici raportul în activitatea
profesională a profesorului, cunoștințele sale profesionale, abilitățile și poziția
profesională, calitățile psihologice, stilul de activitate corespunzător [21, p. 7-10].
Astfel, profesionalismul unui profesor depinde de nivelul de dezvoltare,
educație, integritatea personalității, axat pe dezvoltarea atât a funcțiilor proprii, cât și
cele vitale ale elevilor. De aceea, mediul științific consideră competența profesională
a profesorului ca o caracteristică a personalității sale, capacitatea sa de a proiecta în
activitatea sa dezvoltarea diferitelor tipuri de abilități necesare pentru auto-
perfecționare.
Prezența unor abordări inovatoare pentru construirea unui model de profesor
competent, care să integreze caracteristicile sale profesionale și personale, indică
necesitatea de a lua în considerare abordările științifice moderne ale analizei formării
profesionale și dezvoltării unui profesor, care ar trebui să apară ca o anumită teorie și
bază metodologică pentru generalizarea teoriei și practicii pregătirii profesionale și
pedagogice a viitorului profesor și creșterea sa profesională ulterioară.

25
 2.2.1. Formele și metodele moderne de organizare a procesului educativ
în activitatea profesorului.
În legătură cu modernizarea procesului educativ, conținutul domeniilor
respective trebuie actualizat cu introducerea treptată a standardelor de o nouă
generație,. Profesorii trebuie să aibă posibilitatea de a alege un program care să
corespundă calităților lor profesionale, caracteristicilor individuale, capacităților
psihologice și pedagogice ale clasei.
Sistemul educațional existent pare atât de ușor de înțeles pentru profesorul
care lucrează în el, încât descoperirile sau concluziile făcute de psihologi și sociologi
în acest domeniu par complet neașteptate, duc la nedumerire și pun la îndoială toate
activitățile sale.
Cercetările realizate de sociologii americani au început cu un experiment
obișnuit. Sau adresat la tineri din diferite țări care absolviseră recent liceul, cu o serie
de întrebări de la diferite cursuri de formare. Și s-a dovedit că doar în medie 10%
dintre respondenți au răspuns corect la toate întrebările.
Rezultatul acestui studiu l-a determinat pe savanții în domeniul pedagogiei să
tragă o concluzie, care îi încurcă pe profesori: școala, indiferent de țara în care se
află, învață cu succes doar unul din zece dintre elevii săi.
K. Rogers, reflectând asupra eficienței predării în școală, scrie: „Când încerc
să predau, sunt îngrozit că rezultatele obținute sunt atât de nesemnificative, deși
uneori se pare că învățarea are succes” [22].
Eficacitatea activității pedagogice a unui profesor de liceu este caracterizată
de aceeași 10% dintre elevi. Explicația este foarte simplă: „doar 10% dintre oameni
sunt capabili să învețe cu o carte în mână”. Cu alte cuvinte, metodele utilizate în
școala tradițională sunt acceptabile doar pentru 10% dintre elevi. Restul de 90%
dintre studenți sunt, de asemenea, capabili să învețe, dar nu cu o carte în mâini, ci
într-un alt mod: „prin acțiunile lor, fapte reale, punând în funcție și alte organe de
simț, decât vederea”.
Rezultatele acestui studiu au condus la concluzia că învățarea trebuie
structurată diferit, astfel încât toți elevii să poată învăța eficient.

26
 Una dintre opțiunile pentru organizarea procesului educațional ar fi utilizarea
metodelor interactive de predare de către profesor în activitățile sale.
Metodele de predare sunt un set de tehnici și abordări care reflectă forma
interacțiunii dintre elevi și profesori în procesul de învățare. În sens modern, procesul
de învățare este considerat ca un proces de interacțiune între un profesor și elevi
(lecție) pentru a familiariza elevii cu anumite cunoștințe, abilități și valori.
Metodele de predare pot fi împărțite în trei grupuri generalizate: metode
pasive, metode active, metode interactive [19].
Fiecare dintre ele are propriile sale caracteristici. Să le luăm în considerare
mai detaliat.
Metoda pasivă este o formă de interacțiune între elevi și profesori, în care
profesorul este principalul actor și manager al lecției, iar elevii acționează ca
ascultători pasivi, subordonați directivelor profesorului. Legătura profesorului cu
elevii din lecțiile pasive se realizează prin sondaje, lucrări de control independente,
teste etc.
„Din punctul de vedere al tehnologiilor pedagogice moderne și al eficacității
asimilării materialului educațional de către elevi, metoda pasivă este considerată cea
mai ne ineficiente, dar, în ciuda acestui fapt, are și unele avantaje. Aceasta este o
pregătire relativ ușoară pentru lecție din partea profesorului și posibilitatea de a
prezenta o cantitate relativ mare de material didactic în intervalul limitat de timp al
lecției” [19].
Având în vedere aceste avantaje, mulți profesori preferă metoda pasivă în fața
celorlalte metode. Trebuie să menționăm că, în unele cazuri, această abordare
funcționează cu succes când este aplicată de un profesor cu experiență, mai ales dacă
elevii au obiective clare care vizează un studiu aprofundat al subiectului. Lecția este
cel mai frecvent tip de predare pasivă. Acest tip de lecție este răspândit și în
universități, unde studiază adulții, oameni complet formați, care au obiective clare de
a studia profund subiectul.
Metoda activă este o formă de interacțiune între elevi și profesori, în care
profesorul și elevii interacționează între ei în timpul lecției, iar elevii în cazul de față

27
nu sunt ascultători pasivi, ci participanți activi la lecție. Dacă într-o lecție pasivă
personajul principal și managerul lecției a fost profesorul, atunci aici profesorul și
elevii sunt pe picior de egalitate. Mulți oameni pun un semn egal între metodele
active și interactive, cu toate acestea, în ciuda generalității, ele au anumite diferențe.
Metodele interactive pot fi considerate ca fiind cea mai modernă formă de metode
active de predare.
Metoda interactivă. Interactiv („Inter” - reciproc, „act” - a acționa) -
înseamnă a interacționa, și prezintă un modul de conversație, un dialog cu cineva. Cu
alte cuvinte, spre deosebire de metodele active, cele interactive sunt axate pe
interacțiunea mai largă a elevilor nu numai cu profesorul, ci și între ei și înseți pe
dominanța activității elevilor în procesul de învățare. Locul profesorului în lecțiile
interactive este redus la direcția activităților elevilor, pentru a atinge obiectivele
lecției. Profesorul dezvoltă, de asemenea, un plan de lecție (de obicei, acestea sunt
exerciții interactive și sarcini în timpul cărora elevii studiază materialul) [19].
În consecință, principalele componente ale lecțiilor interactive sunt exerciții
interactive și sarcini care sunt îndeplinite de elevi. O diferență importantă între
exercițiile interactive și sarcinile de exercițiile obișnuite este că, îndeplinindu-le,
elevii nu numai ș consolidează materialul deja studiat, dar învață unul nou.
Din cele spuse mai sus, rezultă că utilizarea metodelor interactive de predare
face posibilă transformarea elevului într-un participant activ la procesul pedagogic și
la formarea și dezvoltarea activității cognitive a elevului. Utilizarea metodelor
interactive contribuie la formarea unei personalități creative și active, capabile să se
schimbe într-o lume în proces continuu de schimbare. De exemplu, utilizarea acestor
metode în școala primară le va permite elevilor, atunci când trec la a doua etapă a
învățământului secundar general, să treacă cu un mai mare succes și fără dificultăți
prin perioada de adaptare și să-și continue educația la nivelurile ulterioare ale
sistemului de învățământ.
Secolul XXI solicită o cerere pentru noi absolvenți, care posedă un mod de
gândire flexibilă, adică capabili să navigheze fluent în situații noi necunoscute.
Metodele interactive îndeplinesc pe deplin aceste cerințe. În timp ce păstrează scopul

28
final și conținutul principal al procesului educațional, învățarea interactivă schimbă
formele obișnuite în dialog, bazate pe înțelegere și interacțiune reciprocă. Metodele
interactive de predare sunt foarte eficiente, deoarece contribuie la un grad ridicat de
motivație, individualitate maximă a predării, sugerează ample oportunități de
creativitate, auto-realizare a elevilor. Aceste metode propun o asimilare mai solidă a
materialului, deoarece elevii dobândesc cunoștințe noi pe cont propriu, conștient,
experimentând fiecare etapă pe parcursul învățării.
„Metodele interactive permit elevilor să-și simtă punctele forte, abilitățile, le
sporesc stima față de sine și încrederea în propriile posibilități. Este foarte important
să încurajăm respectul reciproc, toleranța față de opiniile și acțiunile oamenilor din
jurul nostru. Foarte apreciate în societate modernă sunt așa calități, precum abilitățile
de comunicare, adică capacitatea de a comunica cu oamenii, de a negocia, de a găsi
compromisuri și de a lucra în echipă” [21]
În era informatizării, când o persoană nu este capabilă să „digere” întreg
fluxul de informații de sine stătător, este important să putem lucra împreună.
Metodele interactive implică abilitatea de a redistribui responsabilități, de a stabili
obiective, de a face o alegere echilibrată și corectă, de a analiza situația și, de
asemenea, oferă un sentiment al zborului gândirii creative, un sentiment de bucurie și
satisfacție profundă pentru propria munca [22].
În concluzie putem menționa, că utilizarea tehnologiei interactive de învățare
în muncă oferă:
Pentru elevi:
 Dezvoltarea reflecției personale;
 Conștientizarea implicării în munca comună;
 Formarea unei poziții de subiect activ în activitățile educaționale;
 Dezvoltarea abilităților de comunicare;
 Acceptarea normelor moralității și regulilor de activitate comună;
 Creșterea activității cognitive.
Pentru clasă:
 Formarea unei clase ca o comunitate integră de grup;

29
  Creșterea interesului cognitiv;
 Dezvoltarea abilităților de analiză și autoanaliză în procesul de
interacțiune în grup.
Pentru profesor:
 Atitudine non-standard față de organizarea procesului educațional;
 Formarea pregătirii motivaționale pentru interacțiunea interpersonală nu
numai în educație, ci și în diferite alte situații.
Utilizarea metodelor interactive este relevantă deoarece acestea:
 Promovați creșterea interesului pentru subiect
 Accelerați procesul de învățare
 Îmbunătățiți calitatea asimilării materialului
 Oferiți individualizare și diferențiere
 Facilitarea colaborării profesor-elev
 Dezvoltarea competenței comunicative. [22]
În acest subcapitol sperăm că am reușit să demonstrăm, că utilizarea
metodelor și formelor interactive de organizare a procesului educațional este o
condiție prealabilă pentru procesul educațional modern.

2.2.2. Cerințe moderne pentru personalitatea profesorului

Să analizăm principalele abordări științifice acordate personalității unui profesor

modern și să facem o analiză și o construcție a unui sistem de dezvoltare profesională
a profesorului. [21]
1. Abordarea contextuală (subiect-activitate) implică luarea în considerare a
activității pedagogice în domeniul valorilor pedagogice care reprezintă această
activitate. Pentru a fi teoretic și practic competent, un profesor trebuie să facă o dublă
tranziție: de la un semn la un gând și de la un gând la un act, o acțiune.
În ceea ce privește dezvoltarea profesională, abordarea contextuală înseamnă
că activitatea profesorului ar trebui să aibă ca scop realizarea profesiei sale, în

30
procesul activității sale trebuie să fie ghidat de acele valori ale vieții care sunt
asociate cu activitatea sa pedagogică.
2. Abordarea profesională, asociată abordării anterioare, orientează
participanții la procesul pedagogic către rezultatul implementării unui anumit set de
cerințe pentru activitățile lor profesionale viitoare, care, în special, se concentrează pe
caracteristicile educaționale și de calificare ale un specialist, alte reglementări care
reflectă condițiile specifice activității profesionale a profesorului modern.
Această abordare face posibilă analiza abilităților în contextul componențelor
profesionale ale activității pedagogice, care sunt implementate în domeniul anumitor
cunoștințe și abilități profesionale, precum și definirea activității profesionale a
profesorului ca un sistem de elemente interdependente și acțiuni care caracterizează
personalitatea profesorului, în special orientarea sa profesională, fundamentarea
cunoașterii științelor, cunoașterea psihologiei, stăpânirea abilităților pedagogice și
tinderea către autoeducare continuă [19].
În cercetarea științifică, o abordare profesională a problemei formării
didactice a profesorului, face posibilă determinarea principalelor cerințe pentru un
profesor profesionist, care sunt semnificative pentru problema cercetării noastre:
dezvoltarea culturală, umanismul și democrația.

2.2.3. Calitățile individuale și impactul acestora asupra muncii profesorului

Subestimarea calităților personale ale profesorului afectează negativ

rezultatele muncii sale. Mai mult, acesta este unul din componentele principale, care
interacționează efectiv în structura psihologică a activității profesorului și în sistemul
relațiilor interpersonale dintre profesor și elev.
Într-adevăr, în pedagogie, se acordă o atenție considerabilă îmbunătățirii
metodelor de predare, educației și dezvoltării elevilor, precum și formării
cunoștințelor și abilităților acestora. Desigur, importanța ambelor nu trebuie
subestimată. Cu toate acestea, aceeași metodă în activitățile diferiților profesori dă
naștere la rezultate complet diferite.

31
 Metodele de predare interacționează strâns cu calitățile personale ale
profesorului.
În timpul predării, aceste calități se manifestă prin următoarele abilități:
 Să observe și să afirme capacitățile elevului, să vadă o personalitate în el, să
insufle credință în succes;
 Rezumarea informației, dar astfel încât să fie accesibile pentru veriga mai slabă
a elevilor și suficientă pentru cei mai puternici;
 Să fie flexibil și să se poată adapta, în funcție de situațiile emergente;
 Să fie strict, dar în același timp prietenos;
 Mobilizarea atenției și menținerea interesul elevilor în procesul de învățare;
 Anticiparea dificultăților de învățare, vizarea depășirii acestor dificultăți;
 Observarea deficiențelor în propria sa muncă și modalităților de a le elimina.
[18]
Sensibilitatea profesorului în formarea abilităților elevilor se exprimă prin
faptul, că el caută (găsește) în fiecare dintre răspunsurile sale ceva bun, pozitiv,
special sau remarcabil. Profesorul înțelege că fiecare elev este întotdeauna o
individualitate unică.
Abilitatea profesorului de a plasa elevul într-o poziție responsabilă se
realizează nu cu ajutorul unei remarci, ordine sau moralizare, ci cu ajutorul credinței
în succesul său.
În sistemul de interacțiune al activității pedagogice, este posibil să se distingă
grupuri de aceste calități (așa-numitele „componente de susținere”).
Primul include calitățile sale individuale, care sunt greu de formulat sau care
sunt complet imposibil de format.
Al doilea grup de calități personale ale profesorului se bazează pe
mecanismele psihologice, care interacționează cu elevii, iar al treilea - pe nivelul
reflectiv al abilităților pedagogice. În structura complexă a procesului de comunicare,
componentele desemnate sunt considerate de noi ca fiind condiționate.
În structura calităților personale individuale ale profesorului, se disting
următoarele:
32
  Sensibilitate emoțională;
 Un sentiment de delicatețe;
 Simțul umorului;
 Manifestarea intuiției.
Cu toate acestea, fiecare dintre calitățile personale identificate ale unui
profesor are propria structură complexă. Sensibilitatea emoțională presupune
bunătate, umanitate, capacitatea de a pătrunde în starea de spirit a elevului, în
abilitățile sale de percepție, de a-i vedea dificultățile de învățare și, de asemenea, să-l
ajute la timp.
Sensibilitatea emoțională a profesorului se manifestă și în capacitatea sa de a
menține un fundal emoțional în procesul de comunicare cu elevii, în capacitatea sa de
a empatiza și, în acest scop, de a anticipa situațiile corespunzătoare.
Sensul delicateții profesorului este exprimat atât în atitudinea sa binevoitoare
față de elevi, cât și în fermitatea sa în vederea perseverenții procesului învățării.
Simțul umorului profesorului se bazează pe capacitatea sa de a menține starea
emoțională a elevilor, pe capacitatea de ai inspira spre auto-perfecționare. Dar umorul
poate include și un aspect negativ. Umorul nesănătos („luarea peste picior”) umilește
și insultă o persoană.
În sfârșit, un sentiment de intuiție (impresii inconștiente) se manifestă în
capacitatea profesorului de a extrapola comportamentul elevului nu numai în situația
actuală sau prezisă, ci și într-una absolut neprevăzută.
Pentru alt grup de calități personale ale profesorului este bazat pe
mecanismele psihologice ale înțelegerii interpersonale, care include următoarele:
 Reflecție;
 Identificare;
 Empatie;
 Decentrare;
 Toleranță. [8]

33
 Baza acestor calități este atitudinea psihologică - predispoziția profesorului de
a evalua comportamentul elevilor. De obicei, profesorul nu este conștient de aceste
atitudini, dar statutul elevilor autonomi și dependenți, interni și externi este evaluat de
el în moduri complet diferite.
În această privință, profesorii împart de obicei elevii în promițători și
nepromițători, și încearcă să-și justifice această atitudine. În comportamentul acestor
profesori, elevii disting următoarele calități: grosolănie, lipsă de respect, părtinire,
iritabilitate etc.
Atitudinea negativă a profesorului (adică o atitudine inconștient proastă față
de elevi) este determinată de următoarele caracteristici:
 Elevului „rău” i se acordă mult mai puțin timp pentru a se gândi la răspuns
decât cel „bun”;
 Dacă este dat un răspuns incorect, el nu va îl ajuta să răspundă la el, ci va
întreba imediat un alt elev sau va răspunde singur la întrebare;
 Critică mai des elevul „rău” pentru răspunsul greșit;
 Mai rar îl laudă pe elevul „rău” pentru răspunsul corect;
 Se preface că nu observă mâna ridicată, caută să nu reacționeze la răspunsul
„elevului rău”;
 Privește mai puțin în ochii celor „răi” decât la „cei buni”, le zâmbește puțin;
 Le acordă atenție mai rar, uneori nu lucrează deloc cu ei în clasă.
În același timp, fiecare dintre calitățile personale evidențiate ale unui profesor
se caracterizează prin propriile sale caracteristici, cum ar fi:
• Reflecție (înțelegere dublată) - abilitatea de a se vedea prin ochii elevului. În
procesul de diagnosticare a acestei calități, ne-am asigurat că elevii văd la
profesor nu numai bine (erudiție, inteligență, cultură, tact etc.), ci și subliniază
ceea ce trebuie să schimbe cu siguranță în sine (ton dictatorial, știe cum să
pareze înapoi, imprecis, etc.).
• Identificarea este capacitatea profesorului de a se pune figurativ în locul
elevului și, bazându-se pe înțelegerea problemelor lui, încearcă să-i clarifice
comportamentul. De fapt, mulți elevi nu pot învăța mai bine, deoarece
34
 educatorii nu știu cum să concentreze informațiile de propuse pentru fiecare
dintre ei. Cu alte cuvinte, supraîncărcarea interferează. Alți elevi rămân în
urmă, alții deja nu cred în sprijinul profesorilor: au o părere negativă despre ei.
• Empatia este retrăirea personală față de starea emoțională a fiecărui elev.
Starea fiziologică a elevilor se manifestă imprevizibil (letargie, pierderea
memoriei, iritabilitate, excitabilitate). De asemenea influențează societatea
(familia, mediul, echipa, prietenii). Afectează comportamentul elevului și
structura comportamentului (sistemului de relații în ansamblu). Fără a lua în
considerare toate acestea, comunicarea „profesor - elev” este practic
imposibilă.
• Decentrarea este capacitatea profesorului de a renunța la evaluările
egocentrice ale elevului și abilitatea de a privi la lucruri cu ochii lui. În același
timp, profesorul, de regulă, arată cea mai bună sensibilitate: este gata să se
„infecteze” temporar de comportamentul elevului, astfel încât, după ce a
obținut încredere, să se poată „trata” împreună cu el.
• Toleranță pedagogică - această caracteristică este de o importanță vădită în
munca unui profesor și, din păcate, anume aici avem un deficit foarte important
de respect și toleranță. În practica pedagogică de zi cu zi, se pot găsi deseori
manifestări ale intoleranței pedagogice în diferite grade - de la indiferență la
„propria opinie” a copilului până la devalorizarea sa francă și dură și umilirea
elevului însuși pentru „puncte de vedere greșite”. Într-un mediu multicultural,
un profesor de școală trebuie să devină purtător de cuvânt al valorilor culturale
umane universale. Perioada de instruire ar trebui să ofere viitorului profesor
oportunitatea nu numai de a stăpâni în profunzime subiectul la nivelul care
corespunde sarcinilor de modernizare a educației, ci și de a construi orientări
valorice-semantice. [8]
Reflecția, identificarea, empatia, decentrarea, toleranța sunt noțiuni
psihologice, care se perfecționează pe tot parcursul vieții în munca profesorului
modern. Un profesor exigent și responsabil în munca sa, fiind o persoană organizată,
va putea să dezvolte în sine toate calitățile caracterizate.

35
 2.2.4. Structura și conținutul măiestrii pedagogice in societatea modernă

Esența abilității pedagogice a unui profesor constă în calitățile sale personale,

care, în opinia noastră, asigură succesul activității sale profesionale. Măiestria
pedagogică se manifestă prin activitate, dar nu se limitează la aceasta, ci se
caracterizează printr-un nivel ridicat de dezvoltare a abilităților profesionale.
O mare importanță are poziționarea profesorului, capacitatea acestuia de a
gestiona cu măiestrie activitățile elevilor. Puteți fi un cadru didactic competent din
punct de vedere profesional, adică puteți naviga în mod liber în domeniul subiectului,
puteți percepe și acționa în mod sistematic în activitatea pedagogică, puteți avea o
orientare personală și umanitară, puteți să vă generalizați și să vă transferați
experiența altor colegi, să fiți capabili să reflecție, propriile tehnologii pedagogice
moderne, dar în același timp să nu fiți un maestru în domeniul pedagogic.
Pentru a fi maestru, este necesar să aveți o originalitate și unicitate
profesională individuală și personală, un stil original de activitate, o concentricitate a
gândirii profesionale [13, p. 7-9].
Sistemul de învățământ modern necesită astăzi de o serie de modificări,
exprimate în apariția unor metode alternative de predare în instituțiile de învățământ,
utilizarea de noi programe și manuale, schimbări în conținutul educației, utilizarea
inovațiilor educaționale și științifice. Acest lucru necesită de la profesor lărgirea
erudiției, flexibilitatea gândirii, dorința de activitatea și creativitate, capacitatea de
analiză și disponibilitatea pentru inovație.
Măiestria pedagogică este în primul rând asociată cu personalitatea
profesorului, cu un set de calități care contribuie la asigurarea unui nivel ridicat de
autoorganizare a activității profesionale. Complexul de calități ale unui profesor
profesionist care îl ajută să asigure procesul educațional la un nivel creativ ridicat este
destul de extins. Cele mai importante dintre ele sunt patriotismul, umanismul și
inteligența, cultura și responsabilitatea spirituală ridicată, munca grea și eficiența.

36
Principalele calități ale unui profesor-maestru sunt filantropia și capacitatea de a
comunica cu oamenii.
Din punct de vedere tehnologic, măiestria pedagogică este un sistem, ale cărui
componente principale sunt o înaltă cultură generală, orientare umanistă, cunoștințe și
abilități profesionale, creativitate și abilități pedagogice.
Nivelul de stăpânire a abilităților pedagogice se determine pe baza
determinării indicatorilor de eficacitate a abilităților pedagogice:
 Îmbunătățirea caracteristicilor cantitative și calitative ale activităților
educaționale ale elevilor;
 Reducerea timpului pentru atingerea unui scop educativ specific;
 Capacitatea de asimilare și consolidare a cunoștințelor și abilităților în rândul
elevilor;
 Facilitarea activităților de învățare ale elevilor;
 Satisfacție față de procesul de învățare a profesorului și elevului, atitudinea
față de învățare.
Astfel, măiestria pedagogică poate fi privită ca un proces dinamic de
dezvoltare a totalității calităților, abilităților profesionale și personale ale profesorului
care îi permit să desfășoare în mod eficient activități profesionale.
Măiestria pedagogică este o artă înaltă de predare și educare, disponibilă
pentru fiecare profesor care lucrează prin vocație în acest domeniu.
În mediul pedagogic, există mai multe viziuni asupra înțelegerii esenței
abilităților profesionale.
Abilitățile pedagogice reprezintă un nivel ridicat de stăpânire a activității
pedagogice; un complex de cunoștințe speciale, abilități și trăsături de personalitate
importante din punct de vedere profesional, care îi permit profesorului să gestioneze
în mod eficient activitățile educaționale și cognitive ale elevilor și să efectueze
influență și interacțiune pedagogică axată pe domenii concrete. [17, p.78]
În primul rând, abilitatea pedagogică necesită un nivel ridicat de cultură
pedagogică de la profesor. Cultura pedagogică este o parte a culturii umane

37
universale, ea integrează sfera experienței pedagogice, istorice și culturale, care
reglementează ramura interacțiunii pedagogice.
Esența de bază a culturii pedagogice este societatea, care determină
obiectivele și conținutul proceselor de socializare, creștere și educație, iar „agenții”
acesteia în interacțiunea pedagogică sunt profesorii, părinții, care pun în aplicare
aceste subiecte în experiență concretă - istorică și pedagogică.
Să ne reamintim afirmația lui A.V. Lunacharsky, care a susținut că imaginea
umană domină în structura unei persoane educate. În ciuda acestui fapt, omenirea ar
trebui considerată întruchiparea culturii pedagogice. [17]
Instituțiile de învățământ moderne au nevoie de un profesor care să-și
îndeplinească datoria profesional, care să nu lucreze doar „de la și până la”,
acumulând în sine calitățile complexe ale unei persoane creative. Educația de astăzi
este imposibilă fără profesionalism. Viitorul societății noastre, idealurile și faptele
elevilor depind în mare măsură de ce proprietăți ale „eu-ul” profesorului, care el le
transferă elevilor, pe care va putea atinge la sufletelor lor. Este destul de înțeles, că
acest lucru poate fi făcut de cineva care deține abilități profesionale, care este capabil
să transmită creativ bogăția culturii umane elevilor săi. Titlul „Profesor” capătă sens
doar atunci când este inseparabil de conceptul de cultură.
Se știe că cultura este o dimensiune a dezvoltării unei persoane, care nu
caracterizează volumul valorilor vieții sociale a oamenilor învățați de el de-a lungul
istoriei, ci și modul în care o persoană se alătură acestor valori. Cultura întruchipează
stilul de gândire și comportament al unei persoane, deoarece acoperă toate aspectele
vieții sociale, orice tip de activitate umană, caracterizează nu numai creativitatea și
profunzimea cunoștințelor unei persoane, ci și inteligența - abilitatea de a-și exprima
clar gândurile, de a asculta, de a fi demn în diverse situații.
O cultură înaltă a unui profesor modern este imposibilă fără o muncă intensă
asupra sa pe durată lungă. V.A. Sukhomlinsky a subliniat că, dacă un profesor nu se
schimbă, dacă în fiecare zi în care trăiește nu adaugă nimic bogăției sale spirituale, el
devine indiferent pentru cei din jur. Și aceasta este mai mult decât o moarte

38
profesională. Prin urmare, lipsa de inteligență, cultură și dorința profesorului de a
dezvolta aceste calități în sine este incompatibilă cu datoria sa profesională. [18]
Cultura educațională este exprimată prin:
a) Nivelul de cunoaștere a teoriei și practicii pedagogice, a tehnologiilor
pedagogice moderne, a metodelor de autoreglare creativă a capacităților
individuale ale personalității în activitatea pedagogică;
b) Educația sistemică, caracteristica esențială a personalității profesorului în
domeniul activității profesionale.
La principalele componente ale sistemului și indicatorii nivelului de formare a
culturii pedagogice a unui profesor se atribuie următoarele:
 Poziția umanistă a profesorului în raport cu copiii și capacitatea sa de a fi
educator;
 Competență psihologică și pedagogică și gândire pedagogică dezvoltată;
 Educația în materia care predă și stăpânirea tehnologiilor pedagogice;
 Experiența activității creative, capacitatea de a fundamenta propria activitate
pedagogică ca sistem (didactic, educațional, metodologic), capacitatea de a
dezvolta un proiect educațional al autorului;
 Cultura comportamentului profesional, modalitățile de auto-dezvoltare,
capacitatea de autoreglare a propriilor activități, comunicarea. [18]
Este bine cunoscut faptul că calitățile personale, manierele comportamentului
profesorului și natura influenței pedagogice sunt deosebit de importante pentru
succesul educației, deoarece nu numai prin comunicare se stabilește contactul cu
elevii, ci se influențează și cu fiecare cuvânt, intonație, expresii faciale, priviri,
gesturi. Competența profesională a unui profesor este înțeleasă ca un set de cunoștințe
și abilități care determină formarea personalității unui profesor – promovator de
valori pedagogice și conștiință pedagogică [20, p. 54].
În structura competenței profesionale a profesorului, A. Markova distinge:
 Cunoștințe profesionale psihologice și pedagogice;
 Abilități profesionale de predare;

39
  Poziții pedagogice profesionale, atitudinile profesorului, solicitate de la acesta
în procesul îndeplinirii funcțiilor oficiale;
 Calități personale care asigură stăpânirea cunoștințelor și abilităților
profesionale de către profesor.
Cercetătorul la fel, identifică următoarele tipuri:
 Competență specială - deținerea activității profesionale efective la un nivel
suficient de ridicat, capacitatea de a-și proiecta dezvoltarea profesională
ulterioară:
 Competență socială - deținerea activității profesionale comune (de grup, de
cooperare), precum și metodele de comunicare profesională adoptate în această
profesie, responsabilitate socială pentru rezultatele muncii;
 Competență personală - stăpânirea tehnicilor de auto-exprimare și auto-
dezvoltare;
 Competență individuală - deținerea tehnicilor de auto-realizare și dezvoltare a
personalității în cadrul profesiei, disponibilitatea pentru creșterea profesională,
capacitatea de a-și organiza în mod rațional munca fără supraîncărcare [22].
T. Isaeva distinge următoarele componente în conținutul competenței
profesionale: adaptare-civilizațională, socială, social-organizatorică, subiect-
metodologică, comunicativă și valorică-semantică. [17].
O. Lebedeva propune să distingem în structura competenței profesionale a
profesorului următorii factori:
 Științific și teoretic;
 Metodic;
 Competența psihologică și pedagogică, precum și poziția profesională a
profesorului. [19].
Principalele componente ale elementelor de competență profesională și
pedagogică includ:
 Competență în domeniul teoriei și metodologiei procesului educațional;
 Competență în domeniul subiectelor profesionale;

40
  Competență socio-pedagogică;
 Competență psihologică diferențială;
 Competenta autopsihologică.
Posedarea competenței profesionale necesare pentru integrarea cu succes în
societatea modernă înseamnă a putea mobiliza cunoștințele, abilitățile și experiența
dobândite în situații specifice concrete.
Studiul literaturii psihologice și pedagogice, a documentelor normative, a
observațiilor activității profesorilor cu înaltă calificare, a rezultatelor chestionarelor și
a conversațiilor cu aceștia, ne permite să afirmăm că baza abilităților pedagogice este
abilitățile și cunoștințele pedagogice, acestea sunt caracteristicile psihologice
individuale obișnuite interdependente, inter-penetrante, o anumită educație complexă,
care are o structură proprie. În același timp, cunoștințele profesorului au un conținut
bidimensional: pe de o parte, este cunoașterea conținutului cursului de formare pe
care profesorul îl predă, iar pe de altă parte, cunoștințele psihologice, pedagogice și
metodologice, care asigură succesul procesului educațional.

41
 CONCLUZII
Secolul XXI este numit secolul informatizării. Trăim într-o lume în schimbare
rapidă: tehnologiile se schimbă, acestea presupun schimbări în viața fiecărei persoane
în activitatea profesională și în viața de zi cu zi. Societatea a început să fie numită
societatea informațională. Tranziția către o astfel de societate necesită prezența
cetățenilor de formații nouă, capabili de auto-realizare, auto-dezvoltare și luare a
deciziilor independente într-o lume în schimbare atât de rapidă. Este un fapt evident
că la schimbările inevitabile ale societății și profesorul trebuie să corespundă timpului
și statutului său.
Pentru a îmbunătăți statutul unui profesor modern, trebuie să:
 Crearea condițiilor pentru o dezvoltare inovatoare a activităților personalului
didactic;
 Consolidarea interacțiunii profesorului, școlii, comunității pedagogice cu
mediul societății în care ne aflăm;
 Consolidarea prestigiului social al profesiei de profesor.
Este necesar să se realizeze o reconstrucție a imaginii și statutului
profesorului, care este concepută pentru a forma o nouă viziune asupra profesiei de
pedagog, pentru a atrage atenția statului, a afacerilor și a întregii societăți asupra
problemelor profesorilor din învățământul primar.
Utilizarea celor mai moderne programe de informare și produse tehnologice
digitale în instruire, trebuie să devină o normă și trebuie prevăzute în noile standarde.
Iar profesorii trebuie să însușească toate acestea inovațiuni. Este inacceptabil când
elevii de la școală înțeleg sursele de comunicație moderne mai bine decât profesorii.
Prin urmare, datoria profesorului este de a-i ajuta pe elevii săi să învețe despre
lume, să le creeze condițiile cele mai favorabile pentru a înțelege bogățiile spirituale
într-o societate modernă, bazate pe progresul științific.
În concluzie, aș dori să spun că activitatea pedagogică ca parte organică,
conștientă și intenționată a procesului educațional este una dintre cele mai importante
funcții ale societății.

42
 Pentru a influența în mod eficient elevii, a intra în interacțiuni educaționale cu
aceștia, a le stimula performanța activităților, este necesar să se cunoască profund
legile prin care are loc procesul de asimilare a cunoștințelor și abilităților, care
formează atitudini față de oameni și fenomenele lumii înconjurătoare. Profesorul
trebuie să învețe cum să folosească aceste cunoștințe în practică, să acumuleze
experiența și eficacitatea în arta aplicării lor cu eficacitate.
Unul dintre factorii importanți ai succesului activității pedagogice îl
reprezintă calitățile personale ale profesorului. Personalitatea profesorului în procesul
educațional ocupă primul loc, alte proprietățile ale sale doar vor amplifica influența
educațională. Pedagogul nu este doar o profesie, a cărei esență este de a transmite
cunoștințe, ci și o înaltă misiune de a crea o personalitate. În acest sens, obiectivul
educației și creșterii eficienței pedagogice poate fi prezentat ca o dezvoltare generală
și profesională continuă a unui nou tip de profesor.
În acest sens, se poate distinge următoarele calități determinate sociale și
profesionale a unui profesor modern:
 Responsabilitate civică ridicată și activitate socială;
 Dragostea pentru copii, nevoia și capacitatea de a se devota pentru educația lor;
 Inteligență autentică, cultură spirituală;
 Profesionalism ridicat, stil inovator de gândire științifică și pedagogică,
disponibilitate pentru a crea noi valori și a lua decizii creative;
 Nevoia de autoeducare constantă și disponibilitatea pentru aceasta;
 Sănătate fizică și mentală, performanță profesională.
Copilul este un subiect activ de cunoaștere, ce absoarbe cu nesaț informația ce
i-o propune pedagogul, el trebuie să fie pregătit de a primi din ce în ce un volum mai
mare de cunoștințe. Sarcina principală a pedagogilor de noua formație, este de a crea
condiții optime de descoperire și realizare a posibilităților lui creative și de a se lua în
vedere individualitatea fiecărui copil.

43
 BIBLIOGRAFIE

1. Bocoş M., Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice şi metodologice, Editura

Casa cărţii de ştiinţă, Cluj Napoca, 2002;
2. Bontaş Ioan, „Pedagogie”, Ed. ALL Educaţional S.A. 1998;
3. Cerghit I., Perfecționarea lecției în școală, E.D.P, București, 1995.
4. Cerghit I., Radu T., Didactica, EDP, Bucuresti 1995.
5. Cucoș Constantin, Pedagogie generală, Editura Polirom, Iași, 2000;
6. Druță, Elena-Maria, Cunoașterea elevului, Editura Aramis, București, 2004;
7. Ionescu M., Strategiide predare și învătare, Ed. Știintifică, București, 1992.
8. Jinga I., Învățarea eficientă, Ed. Alidin, București 1999.
9. Lucu R. - Instruirea școlară, Ed. Polirom, lași, 2001.
10. Manolescu M. - Evaluare școlară, București 2002.
11. Miclea M., Psihologia cognitivă, lași, Polirom, 1998;
12. Nicola Ioan, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2000;
13. Radu I. T., Evaluare în procesul didactic, EDP, București, 2000.
14. Schaub, H., Zenke, K.G. – „Dicţionar de pedagogie“, 2001, Editura Polirom,
Iaşi;
15. Водопьянова Н.Е. Синдром выгорания: диагностика и профилактика /
Н.Е. Водопья¬нова, Е.С. Старченкова - СПб.: Питер, 2005. - 336 с
16. Гузанова С. В. Педагогическая философия учителя [Текст] // Актуальные
вопросы современной педагогики: материалы VI Междунар. науч. конф.
(г. Уфа, март 2015 г.). — Уфа: Лето, 2015. — С. 106-108. — URL
https://moluch.ru/conf/ped/archive/148/7386/ (23.03.2021).
17.Исаева Т. Е. Педагогическая культура преподавателя как условие и
показатель качества образовательного процесса в высшей школе -Ростов-
н/Д : Росл. гос. ун-т путей сообщения. 2013. - 312 с.
18.Колесников И.А. О феномене педагогического мастерства [Текст]:
учебник дня висш. уч. завед. / И.А. Колесников. - СПб, 2016. - С. 7-9.

44
19.Лебедева O. В. Развитие методической компетентности учителя как
средство повышения эффективности учебного процесса в
общеобразовательной школе : автореф. дис. на соиск науч, степени канд.
пед. наук: спец. 13.00.01 «Общая педагогика, история педагогики и
образования» / 0. В. Лебедева. - Нижний Новгород. 2007. - 24 с
20.Левитан К.М. Личность педагога: становление и развитие. - Саратов:
1991. - 255 с..
21.Маркова А. К. Психология труда учителя / А. К. Маркова -М.:3нание,
2013. -325 с.
22.Манакова И. П., Модель профессиональной компетентности учителя в
соответствии со стандартами образования [Текст] /
https://elar.urfu.ru/bitstream/10995/59275/1/nop-2-2018-27.pdf
23.Рукавишников А.А. Опросник психического выгорания для учителей.
Руководство / А.А. Рукавишников. - Ярославль, 2011. - 14 с.
24.https://ru.scribd.com/doc/135740251/Meseria-de-Profesor - accesat pe
(4.02.2021)
25.https://ru.scribd.com/doc/98101194/Competen%C5%A3ele-didactice-ale-
profesorului-eficient - accesat pe (14.03.2021)
26.https://ru.scribd.com/document/363763892/Dasc%C4%83lul-In-Societatea-
Modern%C4%83 - accesat pe (5.02.2021)
27.https://ru.scribd.com/document/369962801/profesorul-eficient - accesat pe
(19.03.2021)
28.https://ru.scribd.com/document/388884737/Eseu-6eseu-de-Ce-Am-Ales-S
%C4%83-Fiu-Profesor - accesat pe (6.03.2021)
29.https://ru.scribd.com/document/413915706/155476005-Eseu-rolul-
profesorului-doc - accesat pe (11.02.2021)
30.https://ru.scribd.com/document/441701344/Eseu-Profesorul-ideal-psihologia-
ed - accesat pe (27.03.2021)
31.https://ru.scribd.com/document/455673535/Formarea-profesional%C4%83-a-
cadrelor-didactice-docx - accesat pe (7.04.2021)

45
32.https://edict.ro/rolul-dascalului-in-scoala-si-in-societatea-moderna/
33.https://www.qualform.snsh.ro/campanie-online/profesorul-modern-
competente-calitati-si-roluri

46
 ANEXE

Acest chesionar a cadrelor didactice s-a desfășurat în incinta

Gimnaziului ,,Prajila” din satul Prajila raionul Florești, în care au participat 15
profesori. S-au aprobat întrebări care au contribuit spre perfecționare și deplină
înțelegere în conformitate cu relația profesor-elev
1. Este importantă comunicarea profesor-elev în școală?

comunicarea

10%

90%

foarte importntă mai puțin importantă

2. Profesorul trebuie să-i de-asfaturi elevului privind viitorul lor

școlar/profesional?

Sfaturi privind rolul școlar/profesional

de la profesor
20%

30%

50%

i-ar prinde de bine îl va încuraja nu-i trebuie

47
3. Profesorul trebuie să însușească informație adăugătoare pentru a atrage atenția
elevului?

trebuie să însușească inf. Adăugătoare

15%

85%

Da Nu ar fi necesar

4. Considerați că sistemul de corigențe și repetenție trebuie utilizat cu scopul:

30%

70%

punitiv acordării unei a doua șansă

48
 5 Lecția profesorului v-a fi mai bine înțeleasă cu ajutorul echipamentelor și
aparatelor moderne?

15%

85%

va fi particular

6 Susținearea și îndrumarea profesorului v-a contribui la perfecționrea

cunoștințelor și capacităților elevului?

10%

90%

v-a contribui nu v-a contribui

În urma analizei chestionării, putem menționa că cadrele didactice au luat în

considerare importanța comunicării, a sfaturilor, informațiilor adăugătoare și a
scopurilor utilizate în favoarea elevilor. Acest chestionar măsoară modul în care
profesorii îşi cunosc valoarea personală. Întrebările curprinse aici nu pot fi
clasificate în întrebări bune sau rele, ci doar a solicitat un răspuns sincer din
partea subiecților. Chestionarul îşi propune să le ofere profesorilor și elevilor o
indicaţie despre nivelul stimei de sine. Această scală a fost elaborată inițial pentru
a măsura sentimentul global al valorii personale și autoacceptării.

49
Acest chesionar a părinților s-a desfășurat în incinta Gimnaziului ,,Prajila” din
satul Prajila raionul Florești, în care au participat 50 părinți.

1. Cât de important este jocul pentru dezvoltarea-formarea armonioasă a

personalităţii copilului ?
La această întrebare 71% consideră că jocul este foarte important pentru
dezvoltarea copilului, 29% consideră că jocul este suficient pentru dezvoltarea
copilului.

29%

71%

foarte important suficient

2. Reprezintă jocul o formă de exprimare și comunicare a copilului?

97% consideră că jocul este o formă de exprimare și comunicare a copilului,
iar 3% nu consideră jocul o formă de exprimare și comunicare a copilului.
Jocul

este o formă de exprimare nu este o formă de exprimare

50
3 Cu care obiecte se joacă copilul dumneavoastră?
La această întrebare 61% din numărul total de persoane au răspuns că copilul
lor se joacă cu jucării, 12% au răspuns că copilul lor se joacă cu cărți și 27% au
răspuns că copilul lor se joacă atât cu jucării, cât și cu cărți.

27%

61%
12%

jucării cărți ambele

4 Cine din adulți se joacă mai des cu copilul?

Cel mai mult acordă timp împreună cu copilul, mama, au confirmat 70% din
numărul total de persoane și doar 15% au răspuns că în timpul jocului cu
copilul se implică tata și 15% cu alte persoane, cum sunt: frații, surorile,
bunicii etc.

15%

15%

70%

mama tata alte persoane

51
 5 Ce face copilul în timpul jocului?
La întrebarea dată 84% au răspuns că copilul lor în timpul jocului descoperă
lumea, 16% experimentează.

0.840000000000001

3.2

descoperă lumea experimentează

6 Preferați ca copilul să se joace mai mult singur în timpul jocului?

65% din părinți preferă ca copilul lor, câteodată să se joace singur, 30% nu
preferă că copilul lor să se joace singur și 5% preferă că copilul să se joace mai
mult singur.

uneori singur nu singur singur

52
 7 Cât timp acordați jocului împreună cu copilul?
45% acordă 6 ore pe zi jocului cu copilul. Argumentând că implică copilul în
unele activități casnice, deoarece aceste activități pot fi considerate metode de
joc cu copilul lor. 41% acordă o oră pe zi împreună cu copilul, argumentând că
sunt ocupați cu serviciul. Iar 14% acordă 3 ore pe zi jocului împreună cu
copilul, la fel argumentând că sunt ocupați cu serviciul și treburile casnice,
preferând ca copilul lor Să se joace singur.

14%

45%

41%

6 ore pe zi o oră pe zi 3 ore pe zi

8 Ce tipuri de joc specifice vârstei de 0-3 ani, cunoașteți?

15% au enumerat jocul de rol, cărți cu imagini, de-a scunselea;
20% au enumerat jucăriile muzicale, puzzle, tăpușele;
15% au enumerat jocul cu plastilina, de-a prinselea;
50% au spus că copii lor se joacă cu cuburile.

15%

50% 20%

15%

jocul de rol, cărți cu imagini, de-a scunselea jucăriile muzicale, puzzle, tăpușele
jocul cu plastilina, de-a prinselea jocul cu cuburile

În urma analizei chestionării, putem menționa că părinții au luat în considerare

importanța jocului pentru dezvoltarea-formarea personalității copilului, oferirea
timpului personal cu copilul și a dezvoltării noilor abilități.
53