Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
manual de utilizare
Castrol,
partener
exclusiv
al Renault
Beneficiați de tehnologii de ultimă generație care sunt rezultatul concurenței, pentru a asigura performanța și
longevitatea vehiculului dvs. Renault, datorită gamei de lubrifianți pentru motor special dezvoltate de Renault și Castrol.
şi Acestea apar în vehicul şi indică faptul că trebuie să consultaţi manualul pentru informaţii detaliate şi/sau limitele de funcţionare
a echipamentelor vehiculului.
➥ oriunde în manual indică transferul la o pagină.
Descrierea modelelor prezentate în acest manual a fost stabilită începând cu caracteristicile tehnice cunoscute la data conceperii acestui docu-
ment. Manualul regrupează ansamblul echipamentelor (de serie sau opţionale) existente pentru aceste modele, prezenţa lor în vehicul
depinde de versiune, de opţiunile alese şi de ţara de comercializare.
În acest document pot fi descrise de asemenea echipamente ce urmează să apară în cursul anului.
Schemele din manualul de utilizare sunt furnizate ca exemple.
Tradus din franceză. Reproducerea sau traducerea, totală sau parţială, este interzisă fără acordul in prealabil scris al constructorului vehiculului.
0.1
EXTERIOR
Retrovizoare ➥ 1.96
Cheie/telecomandă ➥ 1.2
Cartela ➥ 1.6
blocare, deblocare deschideri
mobile ➥ 1.14
Pneurile ➥ 5.11
0.2
HABITACLU
0.3
POST DE CONDUCERE
0.4
ASISTENŢĂ LA CONDUCERE
0.5
SECURITATE LA BORD
0.6
IDENTIFICARE VEHICUL – ETICHETE
0.7
COMPARTIMENTUL MOTOR (întreţinere de rutină)
0.8
DEPANARE
Siguranţe ➥ 5.29
Înlocuire becuri lămpi
spate ➥ 5.15
0.9
0.10
C U P R I N S
Capitole
Conducerea .................................................................. 2
Confortul dumneavoastră ........................................... 3
Întreţinere ..................................................................... 4
Recomandări practice ................................................. 5
Caracteristici tehnice ................................................... 6
Index alfabetic .............................................................. 7
0.11
0.12
Capitolul 1: Faceţi cunoştinţă cu vehiculul dvs.
2 3
1 Responsabilitate şofer în
2 momentul staţionării sau
opririi vehiculului
1 4 Nu părăsiţi niciodată vehiculul,
5 nici măcar pentru scurt timp, atunci când
în interior se află un copil, o persoană
fără discernământ sau un animal.
5
Aceştia ar putea fi sau ar putea pune în
pericol alte persoane, de exemplu por-
nind motorul, acţionând echipamente
1 Blocarea tuturor deschiderilor mobile.
precum macaralele de geamuri sau blo-
2 Deblocarea tuturor deschiderilor mobile. când uşile...
3 Cheie de contactor/demaror şi uşă şofer. În plus, pe timp cald şi/sau însorit, tre-
5 Deblocare numai a portbagajului. buie să ştiţi că temperatura interioară din
habitaclu creşte foarte rapid.
Telecomandă cu insert rabatabil:
4 Blocare/deblocare a insertului cheii. RISC DE DECES SAU DE RĂNIRI
Pentru a elibera insertul din locaşul său, Recomandare GRAVE.
apăsaţi pe butonul 4, acesta iese singur. Nu apropiaţi telecomanda de o sursă de
Apăsaţi pe butonul 4 şi însoţiţi insertul căldură, de aer rece sau de umiditate.
pentru a-l reintroduce în locaşul său.
1.2
CHEIE, TELECOMANDĂ CU RADIOFRECVENŢĂ: generalităţi (2/2)
Rază de acţiune a telecomenzii
cu radiofrecvenţă
Acesta variază în funcţie de mediu: atenţie
la manipulările telecomenzii care pot pro-
voca o blocare sau o deblocare accidentală
a uşilor prin apăsări involuntare pe butoane.
Notă: dacă o uşă sau portbagajul este des-
chis sau nu este închis în mod corespun-
zător, blocarea nu se realizează. Nu există
semnal sonor şi nici clipiri ale luminilor de
avarie şi lămpilor de semnalizare laterale.
Înlocuire, nevoie de o cheie sau de o
Interferenţe telecomandă suplimentară
În funcţie de mediul apropiat (instalaţii exte- Adresaţi-vă exclusiv unui Reprezentant
rioare sau utilizarea de aparate care func- al mărcii:
ţionează pe aceeaşi frecvenţă cu teleco-
manda), funcţionarea poate fi perturbată. – în caz de înlocuire a unei chei, va fi
necesar să aduceţi vehiculul şi toate
cheile sale la un Reprezentant al
mărcii pentru configurarea sistemu-
lui ;
– în funcţie de vehicul, aveţi posibilita-
tea de a utiliza până la patru teleco-
menzi.
Defecţiune telecomandă
Asiguraţi-vă că aveţi întotdeauna o bate-
rie în stare bună, de model corespunză-
tor şi introdusă corect. Durata de viaţă a
bateriei este de aproximativ doi ani.
Procedura de schimbare a bateriei
➥ 5.20.
1.3
TELECOMANDĂ CU RADIOFRECVENŢĂ: utilizare
Telecomanda A asigură blocarea sau deblo- Deblocare uşi
carea deschiderilor mobile. A
Apăsând pe butonul 2 veţi permite debloca-
Este alimentată de o baterie care poate fi în- rea deschiderilor mobile.
locuită. ➥ 5.20. Deblocarea este indicată printr-o singură
iluminare intermitentă a luminilor de avarie
Blocare uşi 2 şi a lămpilor de semnalizare.
1.4
TELECOMANDĂ CU RADIOFRECVENŢĂ: superblocare
Atunci când vehiculul este echipat cu super-
blocare, aceasta permite să blocaţi deschi-
derile mobile şi să împiedicaţi deschiderea
uşilor prin mânerele interioare (cazul unei
spargeri de geam urmată de o tentativă de
deschidere a uşilor din interior).
Pentru aceasta, exercitaţi două apăsări
1 consecutive pe butonul 1.
Luminile de avarie şi lămpile de semnalizare
1 laterale clipesc lent de două ori şi rapid de
trei ori pentru a indica blocarea.
În funcţie de vehicul, retrovizoarele exteri-
oare se pliază automat atunci când vehiculul
este blocat. ➥ 1.96.
1.5
CARTELĂ: generalităţi (1/3)
Cartela permite: Câmp de acţiune a cartelei
– blocarea/deblocarea deschiderilor mobile Aceasta variază în funcţie de mediu: aveţi
1 (uşi şi portbagaj) şi a trapei de carburant grijă să nu blocaţi sau deblocaţi accidental
(consultaţi paginile următoare); vehiculul prin apăsarea involuntară a butoa-
4 – aprinderea iluminării de la distanţă a ve- nelor de pe cartelă.
hiculului (consultaţi paginile următoare);
Notă: dacă o uşă sau portbagajul este des-
– închiderea automată de la distanţă a gea-
chis sau nu este închis în mod corespun-
2 murilor electrice ➥ 3.20;
zător, blocarea nu se realizează. Nu există
– pornire motor ➥ 2.6.
semnal sonor şi nici clipiri ale luminilor de
3 avarie şi lămpilor de semnalizare laterale.
Autonomie
Asiguraţi-vă că aveţi întotdeauna o baterie Interferenţe
în stare corespunzătoare, de model cores-
Interferenţele cauzate de factori din imediata
punzător, şi introdusă corect. Durata sa de
apropiere (instalaţii exterioare sau utilizarea
viaţă este de aproximativ doi ani: trebuie în-
echipamentelor care funcţionează pe ace-
locuită atunci când pe tabloul de bord apare
1 Deblocarea tuturor deschiderilor mobile. eaşi frecvenţă cu cartela) pot perturba func-
mesajul „Baterie slabă cartelă” ➥ 5.22.
ţionarea acesteia.
2 Blocarea tuturor deschiderilor mobile.
3 Deblocare numai a portbagajului.
4 Aprindere de la distanţă a iluminării.
1.6
CARTELĂ: generalităţi (2/3)
Recomandare
4
Nu apropiaţi cartela de o sursă de căl-
dură, aer rece sau de umiditate.
Nu păstraţi cartela într-un loc în care ar
putea fi deformată sau chiar deteriorată Responsabilitate şofer în
accidental, cum ar fi buzunarele de la momentul staţionării sau
spate ale hainelor. opririi vehiculului
Nu părăsiţi niciodată vehiculul,
nici măcar pentru scurt timp, atunci când
în interior se află un copil, o persoană
fără discernământ sau un animal.
Aceştia ar putea fi sau ar putea pune în
Funcţie „iluminare la distanţă” pericol alte persoane, de exemplu por-
nind motorul, acţionând echipamente
Apăsarea butonului 4 aprinde luminile de în-
precum macaralele de geamuri sau blo-
tâlnire şi iluminarea exterioară timp de apro-
când uşile.
ximativ 20 de secunde. Aceasta permite, de Înlocuire: necesitatea unei cartele
exemplu, să reperaţi de la distanţă vehiculul În plus, pe timp cald şi/sau însorit, tre-
adiţionale
staţionat într-o parcare. buie să ştiţi că temperatura interioară din
În caz de pierdere sau dacă aveţi nevoie habitaclu creşte foarte rapid.
O apăsare lungă pe butonul 4, timp de apro- de încă o cartelă, o puteţi obţine de la un
ximativ două secunde, activează iluminarea RISC DE DECES SAU DE
reprezentant al mărcii.
exterioară şi se aude un sunet. ACCIDENTARE GRAVĂ.
În caz de înlocuire a unei cartele, va fi
Notă: o nouă apăsare pe butonul 4 stinge necesar să aduceţi vehiculul şi toate
iluminarea. cartelele acestuia la un reprezentant al
mărcii pentru a iniţializa sistemul.
Puteţi utiliza până la patru cartele la un
singur vehicul.
1.7
CARTELĂ: generalităţi (3/3)
5
A
6
Montarea unei curele 7 Introduceţi cureaua în componenta 8 şi tre-
ceţi capătul curelei prin cataramă.
Glisaţi carcasa spate 5 în jos apăsând pe
zona A. Poziţionaţi cureaua la deschiderea 6 şi în-
chideţi cartuşul.
Notă: asiguraţi-vă că diametrul curelei 7 se
potriveşte cu deschiderea 6.
1.8
CARTELĂ „MÂINI LIBERE”: utilizare (1/4)
Dezactivarea/activarea în modul
„mâini libere”
În funcţie de vehicul, puteţi să dezactivaţi/
activaţi: Nu părăsiţi niciodată vehiculul
1 – deblocarea, atunci când vă apropiaţi, şi lăsând cartela în interior.
blocarea, atunci când vă îndepărtaţi, de
vehicul;
– blocarea şi deblocarea prin apăsarea bu-
toanelor de pe mânerul uşii. Responsabilitatea şoferului
Puteţi, de asemenea, dezactiva/activa sem- la parcarea sau oprirea vehi-
nalul sonor care este emis la blocare atunci culului
când vă îndepărtaţi de vehicul ➥ 1.89.
2 Nu părăsiţi niciodată vehiculul,
nici măcar pentru scurt timp, atunci când
în interior se află un copil, o persoană
fără discernământ sau un animal.
Aceştia ar putea fi sau ar putea pune în
În funcţie de vehicul, există două sau trei pericol alte persoane, de exemplu por-
moduri de a debloca/bloca vehiculul: nind motorul, acţionând echipamente
– „mâini libere”, atunci când vă apropiaţi şi precum macaralele de geamuri sau blo-
vă îndepărtaţi de vehicul; când uşile.
– „mâini libere”, cu ajutorul butonului 2 de
În plus, pe timp cald şi/sau însorit, tre-
pe mânerul 1 al uneia dintre uşile faţă;
buie să ştiţi că temperatura interioară din
– cu ajutorul cartelei în modul teleco-
habitaclu creşte foarte rapid.
mandă.
RISC DE DECES SAU DE
ACCIDENTARE GRAVĂ.
1.9
CARTELĂ „MÂINI LIBERE”: utilizare (2/4)
3
4
Deblocare automată „mâini Blocare „mâini libere”, atunci În cazul în care cartela a rămas în zona de
libere”, la apropierea de vehicul; când vă îndepărtaţi de vehicul detectare 3 timp de aproximativ 15 minute,
blocarea de la distanţă este dezactivată.
Cu cartela în zona de acces 3, vehiculul Cu cartela asupra dvs., cu uşile şi cu capota Pentru a bloca vehiculul, apăsaţi pe buto-
se va debloca. Deblocarea este vizualizată portbagajului închise, îndepărtaţi-vă de vehi- nul 5 sau, în funcţie de vehicul, pe butonul 2
printr-o clipire a luminilor de avarie şi a lăm- cul: acesta se blochează automat de îndată de pe mânerul 1.
pilor de semnalizare laterale. ce ieşiţi din zona de acces 3.
Vehiculul nu poate fi blocat de la distanţă în
Notă: distanţa la care se blochează vehicu- cazul în care cartela se află în zona 4.
lul depinde de mediu.
Pentru a vă indica faptul că vehiculul a fost
blocat, luminile de avarie clipesc de două
ori şi apoi se aprind timp de aproximativ
patru secunde şi se aude un semnal sonor
de confirmare.
1.10
CARTELĂ „MÂINI LIBERE”: utilizare (3/4)
Pentru a vă indica faptul că vehiculul a fost
blocat, luminile de avarie clipesc de două
ori şi apoi se aprind timp de aproximativ
patru secunde.
1.11
CARTELĂ „MÂINI LIBERE”: utilizare (4/4)
Blocarea cu ajutorul cartelei
5 Cu uşile şi portbagajul închise, apăsaţi pe
7 buton 5: vehiculul se blochează.
Pentru a vă indica faptul că vehiculul a fost
blocat, luminile de avarie clipesc de două
ori şi apoi se aprind timp de aproximativ
patru secunde.
Apăsarea de două ori a butonului 5 blo-
6 chează vehiculul şi permite închiderea gea-
murilor faţă şi spate (în funcţie de vehicul). 4
Notă:
– distanţa maximă de la care se blochează
vehiculul depinde de mediul înconjurător;
– dacă o uşă sau portbagajul este deschis
sau nu este închis în mod corespunză-
Utilizarea cartelei în tor, blocarea nu se realizează. Nu există Cu motorul pornit, dacă, după ce aţi des-
telecomandă semnal sonor şi nici clipiri ale luminilor de chis şi închis o uşă, cartela nu se mai află
avarie şi lămpilor de semnalizare laterale. în zona 4, mesajul „Cartelă nedetectată” vă
Deblocare cu ajutorul cartelei avertizează că acum cartela nu mai este în
vehicul. Acest lucru vă va împiedica, spre
Apăsaţi butonul 7. exemplu, să conduceţi mai departe după
Deblocarea este vizualizată printr-o clipire ce pleacă un pasager care a păstrat cartela
a luminilor de avarie şi a lămpilor de semna- asupra sa.
lizare laterale.
Alerta dispare atunci când cartela este din
nou detectată.
1.12
CARTELĂ „MÂINI LIBERE”: SUPERÎNCHIDERE CENTRALIZATĂ
Atunci când vehiculul este echipat cu super-
blocare, aceasta permite să blocaţi deschi-
1 derile mobile şi să împiedicaţi deschiderea
uşilor prin mânerele interioare (cazul unei
spargeri de geam urmată de o tentativă de
deschidere a uşilor din interior).
Pentru aceasta, exercitaţi două apăsări con-
secutive pe butonul 1.
Blocarea este confirmată prin două clipiri
lente şi trei clipiri rapide ale luminilor de
avarie şi lămpilor de semnalizare.
În funcţie de vehicul, retrovizoarele exteri-
oare se pliază automat atunci când vehiculul
este blocat. ➥ 1.96.
1.13
BLOCARE, DEBLOCARE UŞI (1/4)
În cazul în care telecomanda
sau, în funcţie de vehicul, 2
cartela nu funcţionează 1
În anumite cazuri, este posibil ca teleco-
manda cu radiofrecvenţă sau cartela să nu
funcţioneze: A
– uzură sau descărcare a bateriei cartelei/
telecomenzii cu radiofrecvenţă, descăr-
care a bateriei vehiculului etc.
– utilizare de aparate care funcţionează pe
aceeaşi frecvenţă ca şi cartela (telefon
mobil…);
– vehicul situat într-o zonă cu radiaţii elec-
tromagnetice puternice.
Este posibil atunci:
– să folosiţi cheia integrată în telecomanda
cu radiofrecvenţă sau cheia de rezervă Cheia integrată a cartelei
integrată în cartelă (în funcţie de vehicul)
pentru a debloca uşa şoferului; Cheia integrată 2 vă permite să blocaţi sau
– să utilizaţi comanda de blocare/deblo- să deblocaţi uşa şoferului, atunci când car-
care a uşilor din interior (consultaţi pagi- tela nu funcţionează.
nile următoare).
Acces cu ajutorul cheii 2
Glisaţi carcasa spate 1 în jos apăsând pe
zona A.
1.14
BLOCARE, DEBLOCARE UŞI (2/4)
B B
3 3
2
4
1.15
BLOCARE, DEBLOCARE UŞI (3/4)
1.16
BLOCARE, DEBLOCARE UŞI (4/4)
Martor luminos de stare de Blocarea deschiderilor mobile
blocare a deschiderilor mobile fără cartelă sau cheie
Atunci când contactul este pus, marto- De exemplu, în cazul unei baterii descărcate
rul luminos al contactorului 6 vă informează sau a nefuncţionării temporare a cartelei sau
asupra stării de blocare a deschiderilor a cheii etc.
mobile:
Cu motorul oprit şi cu o uşă sau cu hayo-
– martor luminos aprins, deschiderile nul deschis, apăsaţi lung pe butonul 6 timp
mobile sunt blocate ; de mai mult de cinci secunde.
– martor luminos stins, deschiderile mobile La închiderea uşii toate deschiderile mobile
sunt deblocate. vor fi blocate.
Atunci când blocaţi uşile, martorul luminos Notă: deblocarea din exteriorul vehiculu-
rămâne aprins apoi se stinge. lui nu va fi posibilă decât cu cartela aflată
în zona de acces la vehicul sau cu ajutorul
cheii.
Responsabilitate şofer
Dacă decideţi să rulaţi cu uşile
blocate, trebuie să ştiţi că acest
lucru va îngreuna accesul echi-
pelor de salvare în habitaclu în caz de Nu părăsiţi niciodată vehiculul
urgenţă. cu cheia sau cartela în interior.
1.17
DESCHIDERE ŞI ÎNCHIDERE UŞI (1/2)
1 2
1.18
DESCHIDERE ŞI ÎNCHIDERE UŞI (2/2)
Alarmă sonoră lumini uitate
aprinse
La deschiderea unei uşi, o alarmă sonoră se
declanşează pentru a vă semnala că lumi-
nile au rămas aprinse în timp ce contactul
motorului este întrerupt.
1.19
BLOCARE AUTOMATĂ A DESCHIDERILOR MOBILE ÎN RULARE
Notă: dacă există vreo deschidere/închidere Anomalie de funcţionare
a unei uşi, aceasta se blochează din nou au-
tomat atunci când vehiculul atinge aproxi- În cazul unei anomalii de funcţionare (nu
mativ 10 km/h. are loc blocarea automată, martorul luminos
1 încorporat în butonul 1 nu se aprinde după
blocarea portierelor şi a uşii portbagajului
Activare/Dezactivare funcţie etc.), asiguraţi-vă că blocarea automată nu a
fost dezactivată din greşeală şi asiguraţi-vă
Pentru activare: cu vehiculul staţionar şi că portierele şi uşa portbagajului sunt corect
motorul pornit, apăsaţi butonul 1 până auziţi închise. Dacă sunt bine închise, adresaţi-vă
un semnal sonor. unui Reprezentant al mărcii.
Pentru dezactivare: cu vehiculul staţionar
şi motorul pornit, apăsaţi pe butonul 1 până
auziţi două semnale sonore.
Funcţia poate fi activată şi dezactivată şi cu
ajutorul ecranului multimedia (în funcţie de
vehicul). ➥ 1.89.
Principiu de funcţionare
După pornirea vehiculului, sistemul blo-
chează automat deschiderile mobile de
îndată ce atingeţi aproximativ 10 km/h.
Deblocarea se face:
– apăsând butonul central de deblocare a
uşilor 1;
– la oprire, deschizând din interior o uşă din
faţă.
Responsabilitate şofer
Dacă decideţi să rulaţi cu uşile
blocate, trebuie să ştiţi că acest
lucru va îngreuna accesul echi-
pelor de salvare în habitaclu în caz de
urgenţă.
1.20
SCAUNE FAŢĂ (1/2)
Pentru a înclina spătarul
Ridicaţi mânerul 2 sau 4 şi înclinaţi spăta-
rul până ajunge pe poziţia dorită. În poziţia
aleasă, eliberaţi mânerul uşii şi asiguraţivă
de blocarea corespunzătoare. 5
4
3
1 2
1.21
SCAUNE FAŢĂ (2/2)
Anomalie de funcţionare
Atunci când este detectată o anomalie de
funcţionare, martorii luminoşi din butonul 6
pentru scaunul respectiv se sting, timp de
aproximativ cinci secunde.
Adresaţi-vă unui Reprezentant al mărcii.
Scaune cu încălzire
Cu contactul pus
– Prima apăsare a butonului 6 de pe sca-
unul dorit activează sistemul de încălzire
la putere maximă. Ambii martori luminoşi
integraţi în buton se aprind;
– a doua apăsare a butonului schimbă se-
tarea încălzirii la putere scăzută. Un mar-
torul luminos integrat se aprinde;
– a treia apăsare opreşte încălzirea.
1.22
CENTURI DE SECURITATE (1/5)
Pentru a asigura securitatea dumneavoas- Reglare poziţie de conducere
tră, purtaţi centura de securitate în momen-
tul oricăror deplasări. În plus, trebuie să vă – Aşezaţi-vă bine pe scaunul dumnea-
conformaţi legislaţiei ţării în care vă găsiţi. voastră (după ce v-aţi dezbrăcat de
palton, bluzon…). Acest lucru este esen-
Înainte de a porni, procedaţi mai întâi ţial pentru poziţionarea corectă a spate-
la reglarea poziţiei de conducere, apoi, lui;
pentru toţi pasagerii, la ajustarea centu-
rii de securitate pentru a obţine cea mai – reglaţi avansarea scaunului în funcţie
bună protecţie. de pedalier. Scaunul dumneavoastră tre-
buie retras până la distanţa maximă com-
patibilă cu apăsarea completă a peda-
lelor. Spătarul trebuie să fie reglat astfel
încât braţele să rămână uşor îndoite;
– reglaţi poziţia tetierei dumneavoastră.
Pentru un maxim de securitate, distanţa Pentru buna funcţionare a centurilor
dintre capul dumneavoastră şi tetieră tre- spate, asiguraţi-vă de buna blocare a
buie să fie minimă; banchetei spate. ➥ 3.34.
1.23
CENTURI DE SECURITATE (2/5)
Blocare
Derulaţi chinga încet şi fără bruscări şi
asiguraţi înclichetarea penei 3 în unitatea 5
(verificaţi blocarea trăgând de pana 3).
În caz de blocare a chingii, efectuaţi o largă
întoarcere înapoi şi derulaţi din nou.
Dacă centura dumneavoastră este complet
1 blocată, trageţi lent, dar cu putere chinga,
pentru a o extrage aproximativ 3 cm. Lăsaţio
să se rebobineze singură apoi derulaţi din
nou.
3
Dacă problema persistă, consultaţi un
4 Reprezentant al mărcii.
5 5
2
Deblocare
Ajustare centuri de securitate Apăsaţi butonul 4, centura este readusă de
Menţineţi-vă rezemat de spătar. către rulor. Însoţiţi-o.
Chinga de torace 1 trebuie să fie apropiată
cât mai mult posibil de baza gâtului, însă
fără a fi purtată pe acesta.
Chinga de bazin 2 trebuie să fie purtată ori-
zontal peste coapse şi bazin.
Centura trebuie purtată cât mai direct posi-
bil pe corp. Ex. : evitaţi îmbrăcămintea prea
groasă, obiectele intercalate...
1.24
CENTURI DE SECURITATE (3/5)
1.25
CENTURI DE SECURITATE (4/5)
8
8
1.26
CENTURI DE SECURITATE (5/5)
Informaţiile următoare se referă la centurile faţă şi spate ale vehiculului.
– Nicio modificare nu trebuie adusă elementelor sistemului de reţinere montate original: centuri şi scaune precum şi fixările lor.
Pentru cazuri particulare (ex: instalarea unui scaun pentru copil), consultaţi un Reprezentant al mărcii.
– Nu utilizaţi dispozitive care permit să se introducă joc în chingi (ex.: cleşte de rufe, clips...), deoarece o centură de securitate purtată
prea larg riscă să provoace răniri în caz de accident.
– Nu treceţi niciodată chinga de torace pe sub braţ, sau pe la spate.
– Nu utilizaţi aceeaşi centură pentru mai mult de o persoană şi nu ataşaţi niciodată un bebeluş sau un copil pe genunchi folosind centura
dumneavoastră.
– Centura nu trebuie să fie răsucită.
– În urma unui accident, verificaţi şi dacă este necesar înlocuiţi centurile. De asemenea, înlocuiţi centura dumneavoastră dacă aceasta pre-
zintă o degradare.
– În momentul remontării banchetei spate, aveţi grijă să poziţionaţi corect centurile de siguranţă şi închizătorile acestora, astfel încât să poată
fi utilizate corespunzător.
– Introduceţi pana centurii în unitatea potrivită.
– Aveţi grijă să nu intercalaţi vreun obiect în zona unităţii de blocare a centurii care ar putea împiedica buna sa funcţionare.
– Verificaţi poziţionarea corectă a unităţii de blocare (aceasta nu trebuie să fie acoperită, strivită, presată... de persoane sau obiecte).
1.27
DISPOZITIVE COMPLEMENTARE CENTURII FAŢĂ (1/6)
În funcţie de vehicul, ele pot fi constituite din:
– În urma unui accident, verifi-
– pretensionatoare rulor centură de si- caţi ansamblul mijloacelor de
guranţă; reţinere.
– pretensionatoare centuri de siguranţă – Orice intervenţie asupra sis-
centrale; temului complet (pretensionatoare,
– limitatoare de efort torace; airbags, unităţi de control electronic,
cablaje) sau reutilizarea pe orice alt
– airbags faţă şofer şi pasager. vehicul, chiar identic, este strict inter-
Aceste sisteme sunt prevăzute să funcţio- zisă.
neze separat sau împreună în cazul şocu- – Numai personalul calificat din
rilor frontale. Reţeaua mărcii este abilitat să inter-
În funcţie de nivelul forţei şocului, sistemul vină asupra airbags; în caz contrar,
poate declanşa: 2 sistemul se poate declanşa acciden-
tal şi cauza vătămări.
– blocarea centurii de securitate; 1 – Controlul caracteristicilor electrice
– pretensionatorul rulorului centurii de se- ale modulului de aprindere trebuie să
curitate (care se declanşează pentru a Pretensionatoare fie efectuat numai de către personal
rectifica jocul centurii); special format, care utilizează o apa-
Pretensionatoarele servesc să fixeze cen-
– pretensionator centură ventrală pentru tura pe corp, să fixeze pasagerul pe scau- ratură adecvată.
imobilizarea ocupantului scaunului; nul său şi să mărească astfel eficacitatea sa. – În momentul casării vehiculului, adre-
– airbag faţă. Cu contactul pus, în momentul unui şoc de saţi-vă unui Reprezentant al mărcii
tip frontal important şi în funcţie de violenţa pentru eliminarea generatorului
şocului, sistemul poate declanşa: de gaz al pretensionatoarelor şi al
airbags.
– pretensionatorul rulorului centurii de sigu-
ranţă 1 care retractează instantaneu cen-
tura;
– pretensionatorul rulorului centurii ven-
trale 2 pe scaunele din faţă.
1.28
DISPOZITIVE COMPLEMENTARE CENTURII FAŢĂ (2/6)
Limitator de efort Airbags faţă şofer şi pasager
Începând cu un anumit nivel de violenţă a Ele echipează locurile din faţă în partea şo-
şocului, acest mecanism se declanşează ferului şi pasagerului.
pentru a limita, la un nivel suportabil, efortu-
Un simbol în partea inferioară a parbrizului
rile centurii asupra corpului.
indică dacă acest echipament este prezent
(în funcţie de vehicul).
Fiecare sistem airbag este compus din:
– un airbag şi generatorul său de gaz mon-
tate pe volan pentru şofer şi în planşa de
bord pentru pasager;
– o unitate de control electronic de su-
praveghere a sistemului care comandă
declanșatorul electric al generatorului de
gaz;
– senzori deplasaţi ;
1.29
DISPOZITIVE COMPLEMENTARE CENTURII FAŢĂ (3/6)
Anomalii de funcţionare
Funcţionare
Sistemul nu este operaţional decât cu con-
tactul pus.
În momentul unui şoc frontal violent, airbags
se umflă rapid, amortizând contactul dintre
capul şi toracele şoferului şi volan şi contac-
tul pasagerului din faţă cu planşa de bord.
În continuare, ele se dezumflă imediat după
şoc pentru a nu îngreuna părăsirea vehicu-
lului.
1.30
DISPOZITIVE COMPLEMENTARE CENTURII FAŢĂ (4/6)
Următoarele cazuri declanşează preten- În caz de şoc frontal cu alt vehicul dintr-o În caz de şoc lateral cu alt vehicul dintr-o
sionatoarele sau airbags. categorie echivalentă sau superioară, cu o categorie echivalentă sau superioară, la o
zonă de şoc egală cu sau mai mare de 40%, viteză de şoc egală cu sau mai mare de
În caz de şoc frontal cu o suprafaţă rigidă
unde viteza ambelor vehicule este egală cu 50 km/h.
(care nu se deformează) la o viteză de şoc
sau mai mare de 40 km/h.
egală sau mai mare de 25 km/h.
1.31
DISPOZITIVE COMPLEMENTARE CENTURII FAŢĂ (5/6)
În următoarele exemple, se pot declanşa În următoarele exemple, există riscul de – şoc lateral spre partea din faţă sau din
pretensionatoarele sau airbags: nedeclanșare a pretensionatoarelor sau spate a vehiculului;
aairbagslor:
– impact sub vehicul, cum ar fi impactul cu – şoc frontal, sub oblonul unui camion;
trotuarul; – şoc în partea din spate, chiar violent;
– şoc frontal cu un obstacol cu muchie as-
– gropi; – răsturnarea vehiculului; cuţită;
– cădere sau aterizare dură; – ... – ...
– pietre;
– ...
1.32
DISPOZITIVE COMPLEMENTARE CENTURII FAŢĂ (6/6)
Toate avertismentele care urmează sunt destinate să nu incomodeze umflarea airbag-ului şi să evite răniri grave directe prin proiectare
în momentul deschiderii sale.
1.33
DISPOZITIVE COMPLEMENTARE LA CENTURILE SPATE
În funcţie de vehicul, ele pot fi constituite din:
– În urma unui accident, verifi-
– pretensionatoare rulor centură de si- caţi ansamblul mijloacelor de
guranţă laterală; reţinere.
– limitatoare de efort torace. – Orice intervenţie asupra sis-
Aceste sisteme sunt prevăzute să funcţio- temului complet (pretensionatoare,
neze separat sau împreună în cazul şocu- airbags, unităţi de control electronic,
rilor frontale. cablaje) sau reutilizarea pe orice alt
vehicul, chiar identic, este strict inter-
În funcţie de nivelul forţei şocului, sistemul zisă.
poate declanşa:
– Numai personalul calificat din
– blocarea centurii de securitate; Reţeaua mărcii este abilitat să inter-
– pretensionatorul rulorului centurii de sigu- 1 vină asupra airbags; în caz contrar,
ranţă (care se declanşează pentru a rec- sistemul se poate declanşa acciden-
tifica jocul centurii). tal şi cauza vătămări.
– Controlul caracteristicilor electrice
ale modulului de aprindere trebuie să
Limitator de efort Pretensionatoare centură de fie efectuat numai de către personal
Începând cu un anumit nivel de violenţă a siguranţă laterale special format, care utilizează o apa-
şocului, acest mecanism se declanşează ratură adecvată.
Pretensionatoarele servesc să fixeze cen-
pentru a limita, la un nivel suportabil, efortu-
tura pe corp, să fixeze pasagerul pe scau- – În momentul casării vehiculului, adre-
rile centurii asupra corpului.
nul său şi să mărească astfel eficacitatea sa. saţi-vă unui Reprezentant al mărcii
pentru eliminarea generatorului
Cu contactul pus, în momentul unui şoc de
de gaz al pretensionatoarelor şi al
tip frontal important şi în funcţie de violenţa
airbags.
şocului, sistemul poate declanşa pretensio-
natorul rulorului centurii de siguranţă 1 care
retractează instantaneu centura.
1.34
DISPOZITIVE DE PROTECŢIE LATERALĂ
Airbag lateral
Este vorba despre un airbag care poate
echipa fiecare scaun faţă şi care se des-
chide pe partea laterală a scaunului (parte
uşă) pentru a proteja pasagerii în caz de şoc
lateral violent.
Airbag perdea
Acest airbag este montat (în funcţie de ve-
hicul) de-a lungul părţilor superioare ale ve-
hiculului – se deschide de-a lungul geamu-
rilor laterale ale uşilor faţă şi spate pentru a
proteja pasagerii în eventualitatea unui şoc
lateral violent.
1.35
DISPOZITIVE DE REŢINERE COMPLEMENTARE
Toate avertismentele care urmează sunt destinate să nu incomodeze deschiderea airbag-ului şi să evite răniri grave directe prin proiec-
tare în momentul deschiderii sale.
Acest airbag este conceput pentru a completa acţiunea centurii de securitate. Atât airbag-ul, cât şi centura de securitate, constituie
elemente integrate ale aceluiaşi sistem de protecţie. Este deci obligatoriu să purtaţi centura de securitate în permanenţă. Nepurtarea
centurii de siguranţă expune pasagerii la răni grave în caz de accident. De asemenea, acest lucru poate să mărească riscul de răniri
superficiale minore atunci când airbag-ul este deschis, deşi astfel de răniri minore sunt posibile întotdeauna la deschiderea airbag-
urilor.
Declanşarea pretensionatoarelor sau a airbags în caz de răsturnare sau şoc spate, chiar violent, nu este sistematică. Şocuri sub vehicul de
tip trotuare, găuri în şosea, pietre… pot să provoace declanşarea acestor sisteme.
– Orice intervenţie asupra sau modificare a sistemului complet airbag (airbags, pretensionatoare, unitate de control electronic, cablaj…) este
strict interzisă (excepţie face personalul calificat din Reţeaua mărcii).
– Pentru a păstra funcţionarea corespunzătoare şi pentru a evita orice declanşare accidentală, numai personalul calificat din Reţeaua mărcii
este abilitat să intervină asupra unui sistem airbag.
– Ca măsură de securitate, verificaţi sistemul airbag atunci când vehiculul a suferit un accident, un furt sau o tentativă de furt.
– În momentul împrumutării sau revânzării vehiculului, informaţi noul deţinător al vehiculului asupra acestor condiţii şi înmânaţi-i acest manual
de utilizare şi întreţinere.
– În momentul casării vehiculului, adresaţi-vă unui Reprezentant al mărcii pentru eliminarea generatorului (generatoarelor) de gaz.
1.36
SECURITATE COPII: generalităţi (1/2)
Transport copil
Conformaţi-vă legislaţiei locale din ţara în
care vă găsiţi.
Copilul, la fel ca şi adultul, trebuie să fie
corect aşezat şi ataşat oricare ar fi traseul.
Dumneavoastră sunteţi responsabil pentru
copiii pe care îi transportaţi.
Copilul nu este un adult în miniatură. El este Responsabilitatea şoferului
expus unor riscuri de rănire specifice de- în momentul staţionării sau
Pentru a împiedica deschi-
oarece muşchii şi oasele sale sunt în plină opririi vehiculului
derea uşilor, utilizaţi funcţia
creştere. Centura de securitate singură nu
„Blocare pentru copii”. ➥ 1.18. Nu părăsiţi niciodată vehiculul
este adaptată transportării sale. Utilizaţi sca-
unul pentru copil adecvat şi utilizaţi-l corect. atunci când în interior se află un copil,
un adult în stare de dependenţă sau un
animal, chiar şi pentru o scurtă durată.
Un şoc la 50 km/h este echi- De fapt, aceştia ar putea fi în pericol sau
valent unei căderi libere de la ar putea pune în pericol alte persoane,
10 metri. de exemplu pornind motorul, acţionând
Neasigurarea unui copil echi- echipamente precum macaralele de
valează cu lăsarea sa la joacă pe un geamuri sau blocând uşile.
balcon fără balustradă aflat la etajul al În plus, pe timp cald şi/sau însorit, tre-
Particularităţi ale versiunilor patrulea! buie să ştiţi că temperatura interioară din
pe GPL habitaclu creşte foarte rapid.
Nu ţineţi niciodată un copil în braţe.
Instalarea unui sistem GPL pe RISC DE DECES SAU DE RĂNIRI
vehicul poate cauza modificări În caz de accident, nu îl veţi putea ţine
chiar dacă sunteţi ataşat. GRAVE.
ale caracteristicilor vehiculului în raport
cu versiunea pe benzină. Dacă vehiculul dumneavoastră a fost
Acestea se pot referi la numărul de locuri implicat într-un accident rutier, schimbaţi
şi instalarea de scaune pentru copii. scaunul pentru copil şi verificaţi centurile
şi ancorările ISOFIX.
Consultaţi Reprezentantul mărcii.
1.37
SECURITATE COPII: generalităţi (2/2)
Utilizarea unui scaun pentru Înainte de a monta un scaun pentru copil,
copil citiţi manualul său şi respectaţi instrucţiunile.
În caz de dificultăţi în timpul instalării, con-
Nivelul de protecţie oferit de scaunul pentru tactaţi fabricantul echipamentului. Păstraţi
copil depinde capacitatea sa de a reţine co- manualul împreună cu scaunul.
pilul dumneavoastră şi de instalarea sa. O
instalare necorespunzătoare compromite
protecţia copilului în caz de frânare brutală
sau de şoc.
Înainte de a cumpăra un scaun pentru copil,
verificaţi dacă este conform cu reglemen-
tarea din ţara în care vă aflaţi şi dacă se
poate monta în vehiculul dumneavoastră.
Consultaţi un Reprezentant al mărcii pentru
a cunoaşte scaunele recomandate pentru
vehiculul dumneavoastră.
Reglementările privind transportul copiilor Nu lăsaţi niciodată un copil fără
sunt specifice fiecărei ţări. Utilizarea unui supraveghere în vehicul.
scaun pentru copil în timpul transportului de-
Asiguraţi-vă că copilul dum-
pinde de vârsta şi/sau talia şi/sau greutatea
neavoastră este ataşat în con-
copilului.
tinuare şi că hamul său de protecţie sau
Pentru copiii care nu trebuie transportaţi centura sa este corect reglată şi ajus-
într-un scaun pentru copil, asiguraţi-vă că tată. Evitaţi îmbrăcămintea prea groasă
centura de securitate este reglată şi fixată Daţi exemplu închizându-vă centura şi care introduce joc cu chingile.
corect. învăţaţi-l şi pe copilul dumneavoastră:
Nu vă lăsaţi niciodată copilul să scoată
În toate cazurile, trebuie să respectaţi regle- – să o ataşeze corect, capul sau braţele pe geam.
mentările locale ale ţării în care vă aflaţi. – să urce şi să coboare pe partea Verificaţi dacă, copilul păstrează o pos-
opusă zonei de trafic. tură corectă în timpul întregului traseu,
Nu utilizaţi un scaun pentru copil de în special atunci când doarme.
ocazie sau lipsit de un manual de utili-
zare.
Aveţi grijă ca nici un obiect, din sau în
apropierea scaunului pentru copil, să nu
incomodeze instalarea acestuia.
1.38
SECURITATE COPII: alegerea scaunului pentru copil
Scaune pentru copil cu spatele la Scaun pentru copil cu faţa la direcţia de Scaune de ridicare
direcţia de deplasare deplasare
Începând de la 15 kg sau de la 4 ani, co-
Capul bebeluşului este, proporţional, mai Până la 18 kg sau 4 ani, copilul poate că- pilul poate călători pe un scaun de ridicare
greu decât cel al adultului, iar gâtul său este lători pe un scaun cu faţa la direcţia de de- care permite adaptarea centurii de siguranţă
foarte fragil. Transportaţi copilul în această plasare. la morfologia sa. Perna scaunului de ridicare
poziţie cât mai mult timp posibil (cel puţin trebuie să fie echipată cu ghiduri care pozi-
Alegeţi scaunul în funcţie de mărimea copi-
până la vârsta de 2 ani). Aceasta susţine ţionează centura pe coapsele copilului şi nu
lului: capul şi abdomenul sunt zonele care
capul şi gâtul. pe burta sa. Un spătar reglabil pe înălţime
trebuie protejate în mod special. Un scaun
şi echipat cu un ghid de chingă este reco-
Alegeţi un scaun anvelopant pentru o mai pentru copil cu faţa la direcţia de deplasare
mandat pentru a plasa centura pe mijlocul
bună protecţie laterală şi schimbaţi-l de fixat solid în vehicul reduce riscurile de lovire
umărului. Aceasta nu trebuie să fie niciodată
îndată ce capul copilului depăşeşte cadrul a capului. Transportaţi copilul într-un scaun
aşezată pe gât sau pe braţ.
scaunului. cu ham de protecţie, cu faţa la direcţia de
deplasare, în funcţie de talie. Alegeţi un scaun anvelopant pentru o mai
bună protecţie laterală.
Alegeţi un scaun anatomic pentru o mai
bună protecţie laterală.
1.39
SECURITATE COPII: alegerea fixării scaunului pentru copil (1/3)
Există două sisteme de fixare a scaunelor Fixare prin centură
pentru copil: centura de securitate sau sis-
Centura de securitate trebuie să fie ajustată
temul ISOFIX.
pentru a asigura funcţia sa în caz de frânare
brutală sau de şoc.
Respectaţi traseele chingii indicate de fabri-
cantul scaunului pentru copil.
Verificaţi întotdeauna buclarea centurii de
securitate trăgând în sus apoi întindeţi-o la
maxim apăsând pe scaunul pentru copil.
Verificaţi menţinerea corespunzătoare a
scaunului exercitând o mişcare stânga/
dreapta şi înainte/înapoi: scaunul trebuie să
rămână bine fixat.
Verificaţi ca scaunul pentru copil să nu fie
instalat transversal şi să nu fie rezemat de
un geam.
1.40
SECURITATE COPII: alegerea fixării scaunului pentru copil (2/3)
Fixare cu sistem ISOFIX Ataşaţi scaunul pentru copil cu zăvoarele
ISOFIXatunci când este echipat cu acestea.
Scaunele omologate pentru copii ISOFIX
Sistemul ISOFIX asigură o montare uşoară,
sunt standardizate conform cu reglementă-
rapidă şi sigură.
rile în vigoare, dacă se aplică oricare dintre
cele patru cazuri de mai jos: Sistemul ISOFIX este constituit din 2 inele
– universal ISOFIX 3 puncte cu faţa la di- şi, în unele cazuri, dintr-un al treilea inel.
recţia de deplasare;
– semiuniversal ISOFIX 2 puncte;
– specific;
– i-Size care are fie:
– o chingă care se fixează pe al treilea
inel al scaunului respectiv; 1
– sau un cilindru care se sprijină pe
planşeul vehiculului, compatibil cu
scaunul omologat i-Size, rolul său Ancorările ISOFIX au fost în
fiind să împiedice deplasarea scaunu- mod exclusiv puse la punct
lui pentru copil în cazul unei coliziuni. pentru scaunele pentru copil cu
Pentru ultimele trei cazuri, verificaţi dacă sistem ISOFIX. Nu fixaţi nicio- Cele două inele 1 sunt situate între spătar
scaunul pentru copii poate fi instalat consul- dată alte scaune pentru copil, nici centuri şi perna scaunului şi sunt reperate printr-un
tând lista vehiculelor compatibile. sau alte obiecte în aceste ancorări.
Asiguraţi-vă că nimic nu incomodează la
nivelul punctelor de ancorare.
simbol .
1.41
SECURITATE COPII: alegerea fixării scaunului pentru copil (3/3)
2
2
3
Ancorările ISOFIX au fost în
mod exclusiv puse la punct
3 pentru scaunele pentru copil cu
4 sistem ISOFIX. Nu fixaţi nicio-
dată alte scaune pentru copil, nici centuri
sau alte obiecte în aceste ancorări.
4 Asiguraţi-vă că nimic nu incomodează la
nivelul punctelor de ancorare.
Dacă vehiculul a fost implicat într-un ac-
cident rutier, verificaţi ancorările ISOFIX
Fixare prin sistem ISOFIX (continuare) Loc pasager faţă
şi schimbaţi scaunul pentru copil.
Al treilea inel 4 este utilizat pentru a ataşa Fixaţi cârligul 3 chingii superioare 2 de
chinga superioară 2 de anumite scaune inelul 4 marcat cu simbolul .
pentru copil.
Toate locurile
Locuri spate
Trageţi chinga superioară 2 pentru ca spăta-
Chinga superioară 2 trebuie trecută printre rul scaunului pentru copil să intre în contact
spătar şi tableta spate. În acest scop, de- cu scaunul vehiculului.
montaţi tableta spate ➥ 3.36.
Fixaţi cârligul 3 pe unul dintre inelele 4 mar-
cate cu simbolul .
Asiguraţi-vă ca spătarul sca-
unului pentru copil cu faţa la
direcţia de deplasare să fie în
contact cu spătarul scaunului
vehiculului. În acest caz, scaunul pentru
copil nu se sprijină întotdeauna pe perna
scaunului vehiculului.
1.42
SECURITATE COPII: instalare scaun pentru copil, generalităţi (1/2)
Anumite locuri nu sunt autorizate pentru in- Tipurile de scaun pentru copil menţionate După instalarea scaunului pentru copil,
stalarea unui scaun pentru copil. Schema de pot să nu fie disponibile. Înainte de a utiliza atunci când acest lucru este posibil, puteţi
pe pagina următoare vă indică unde să fixaţi un alt scaun pentru copil, verificaţi la fabri- să deplasaţi scaunul vehiculului spre îna-
un scaun pentru copil. cant dacă se poate monta. inte, dacă este necesar (pentru a lăsa spaţiu
suficient în zona scaunelor spate pentru pa-
În faţă sageri sau pentru alte scaune pentru copii).
Transportul unui copil pe locul pasageru- Pentru un scaun pentru copil cu spatele la
lui faţă este specific fiecărei ţări. Consultaţi direcţia de deplasare, nu deplasaţi până la
legislaţia în vigoare şi urmaţi indicaţiile din contactul cu planşa de bord sau în poziţia
schema de pe pagina următoare. maximă avansată.
Montaţi scaunul pentru copil de Înainte de a instala un scaun pentru copil pe Nu mai modificaţi celelalte reglaje după in-
preferinţă pe un scaun spate. acest loc (dacă este autorizat): stalarea scaunului pentru copil.
Asiguraţi-vă că scaunul pentru – coborâţi centura de securitate la maxim;
copil sau picioarele copilului nu
împiedică blocarea corespunzătoare a – retrageţi scaunul la maxim;
scaunului faţă. ➥ 1.21. – înclinaţi uşor spătarul în raport cu verti-
Asiguraţi-vă că instalarea scaunului cala (aproximativ 25°);
pentru copil în vehicul nu riscă să-l de- – pentru vehiculele care sunt echipate cu
blocheze de pe soclul său. acesta, ridicaţi perna scaunului la maxim.
Dacă trebuie să scoateţi tetiera, asigu- Ridicaţi întotdeauna complet tetiera scaunu-
raţi-vă că este bine fixat astfel încât să lui astfel încât să nu influenţeze poziţia sca-
nu se transforme în proiectil în caz de unului pentru copil ➥ 1.98.
frânare brutală sau de şoc.
Fixaţi întotdeauna scaunul pentru copil
în vehicul, chiar dacă nu este utilizat,
pentru ca acesta să nu se transforme în
proiectil în caz de frânare brutală sau de
şoc.
PERICOL, RISC DE DECES
SAU DE RĂNIRI GRAVE:
înainte de a instala un scaun
pentru copil cu spatele la di-
recţia de deplasare pe acest scaun, ve-
rificaţi dacă airbag-ul a fost dezactivat.
➥ 1.57.
1.43
SECURITATE COPII: instalare scaun pentru copil, generalităţi (2/2)
Pe locul din spate lateral Scoateţi întotdeauna tetiera scaunului spate La locul spate central
pe care este poziţionat scaunul pentru copil.
O nacelă se instalează în sensul transversal Verificaţi ca centura să fie adaptată la fixa-
➥ 3.33. Dacă este necesar, poziţionaţi sca-
al vehiculului şi utilizează minim două locuri. rea scaunului dumneavoastră pentru copil.
unul spate în poziţia cea mai retrasă posibil.
Plasaţi capul copilului pe partea opusă uşii. Consultaţi un Reprezentant al mărcii.
Această acţiune trebuie efectuată înainte de
Avansaţi scaunul faţă al vehiculului la maxi- amplasarea scaunului pentru copil. Verificaţi
mum pentru a instala un scaun pentru copil dacă scaunul copilului se sprijină de spătarul
cu spatele la direcţia de deplasare, apoi re- scaunului spate.
trageţi la maximum scaunul situat în faţă,
fără ca acesta să intre în contact cu scaunul
pentru copil.
Pentru securitatea copilului în poziţia cu faţa
la direcţia de deplasare:
– Deplasaţi spre înapoi spătarul scaunului
corespunzător la maximum;
– Deplasaţi scaunul din faţa copilului spre
înainte şi reglaţi poziţia spătarului pentru
a evita contactul dintre scaun şi picioa-
rele copilului. Nu trebuie să se instaleze ni-
ciodată un scaun pentru copil
cu picioare de forţă pe scaunul
central din spate.
RISC DE DECES SAU DE
ACCIDENTARE GRAVĂ.
1.44
SCAUNE PENTRU COPII: fixare prin centură (1/6)
Vizualizare instalare versiune cinci uşi
³ Verificaţi starea airbag-ului înainte
de a instala un pasager sau un scaun pentru
copil.
1.45
SCAUNE PENTRU COPII: fixare prin centură (2/6)
Tabelul de mai jos reia aceleaşi informaţii ca şi vizualizarea de pe pagina precedentă pentru a respecta reglementarea în vigoare.
Nacelă transversală
< de 10 kg X X U (2) X
Grupa 0
Scaun/scaun cu spa-
tele la direcţia de de- < de 13 kg şi 9 până la 18
U (1) (5) X U (3) U (3) (6)
plasare kg
Grupe 0 + şi 1
(1) PERICOL, RISC DE DECES SAU DE RĂNIRI GRAVE: înainte de a instala un scaun pentru copil cu spatele la direcţia de depla-
sare pe acest scaun, verificaţi dacă airbag-ul a fost dezactivat. ➥ 1.57.
1.46
SCAUNE PENTRU COPII: fixare prin centură (3/6)
X = Loc în care nu este permisă instalarea acestui tip de scaun pentru copil.
U = Loc în care este permisă fixarea cu centură a unui scaun din comerţ omologat „Universal”; verificaţi dacă se poate monta.
(2) O nacelă se instalează în sensul transversal al vehiculului şi utilizează minim două locuri. Plasaţi capul copilului spre interiorul vehiculului.
(3) Dacă este necesar, plasaţi scaunul vehiculului în poziţia cea mai retrasă posibil. Pentru a instala un scaun pentru copil orientat cu spatele către
sensul de deplasare, avansaţi scaunul cât mai mult posibil, apoi retrageţi-l cât mai mult posibil, fără a îi permite să intre în contact cu scaunul
pentru copil.
(4) În toate cazurile, scoateţi tetiera scaunului spate pe care este poziţionat scaunul pentru copil. Această acţiune trebuie efectuată înainte de
amplasarea scaunului pentru copil. ➥ 3.33. Deplasaţi spre faţă scaunul şi spătarul scaunului din faţa copilului, pentru a evita contactul dintre
scaun şi picioarele copilului.
(5) Plasaţi scaunul vehiculului în poziţia cea mai retrasă şi mai înaltă, şi înclinaţi uşor spătarul (25° aproximativ).
(6) RISC DE DECES SAU DE RĂNIRI GRAVE: nu trebuie montat niciodată un scaun pentru copil cu suport de podea.
1.47
SCAUNE PENTRU COPII: fixare prin centură (4/6)
Tabelul de mai jos reia aceleaşi informaţii ca şi vizualizarea de pe pagina precedentă pentru a respecta reglementarea în vigoare.
Versiune utilitară
Tip de scaun
Greutate copil
pentru copil Fără airbag sau cu
Cu airbag activat
airbag dezactivat
Nacelă transversală
< de 10 kg X X
Grupa 0
(1) PERICOL, RISC DE DECES SAU DE RĂNIRI GRAVE: înainte de a instala un scaun pentru copil cu spatele la direcţia de depla-
sare pe acest scaun, verificaţi dacă airbag-ul a fost dezactivat. ➥ 1.57.
1.48
SCAUNE PENTRU COPII: fixare prin centură (5/6)
X = Loc în care nu este permisă instalarea acestui tip de scaun pentru copil.
U = Loc în care este permisă fixarea cu centură a unui scaun din comerţ omologat „Universal”; verificaţi dacă se poate monta.
(5) Plasaţi scaunul vehiculului în poziţia cea mai retrasă şi mai înaltă, şi înclinaţi uşor spătarul (25° aproximativ).
1.49
SCAUNE PENTRU COPII: fixare prin centură (6/6)
Vizualizare instalare versiune utilitară
³ Verificaţi starea airbag-ului înainte
de a instala un pasager sau un scaun pentru
copil.
1.50
SCAUNE PENTRU COPII: montare cu ajutorul sistemului ISOFIX (1/6)
Vizualizare instalare versiune cinci uşi Scaun pentru copil fixat cu ajutorul fixă-
rii ISOFIX
Utilizarea unui sistem de secu- RISC DE DECES SAU DE Montaţi scaunul pentru copil de
ritate pentru copil neadecvat RĂNIRI GRAVE: preferinţă pe un scaun spate.
acestui vehicul nu va proteja înainte de a monta un scaun
Pentru a instala un scaun
corect bebeluşul sau copilul. pentru copil cu spatele la direc-
ISOFIX în acest loc, îndepăr-
Acesta ar risca să fie rănit grav sau chiar ţia de deplasare pe scaunul pasagerului
taţi centura centrală cu mâna înainte de
mortal. faţă, asiguraţi-vă că airbag-ul a fost dez-
a cupla zăvoarele.
activat. ➥ 1.57.
1.51
SCAUNE PENTRU COPII: montare cu ajutorul sistemului ISOFIX (2/6)
Tabelul de mai jos reia aceleaşi informaţii ca şi vizualizarea de pe paginile precedente pentru a respecta reglementarea în vigoare.
Nacelă transversală F, G
< de 10 kg X X X X
Grupa 0 [L1, L2]
Scaun/scaun cu spa-
tele la direcţia de de- < de 13 kg şi 9 până C, D
IL (1) (4) X IL (2) X
plasare la 18 kg [R3, R2]
Grupe 0 + şi 1
Scaun de ridicare de la 15 la 25 kg şi
[B2] X IUF - IL (1) IUF - IL (2) (3) X
Grupe 2 şi 3 de la 25 la 36 kg
1.52
SCAUNE PENTRU COPII: montare cu ajutorul sistemului ISOFIX (3/6)
X = Loc în care nu este permisă instalarea acestui tip de scaun pentru copil.
IUF/IL = Loc în care este permisă, pentru vehiculele echipate corespunzător, fixarea cu elemente de ataşare ISOFIX a unui scaun pentru copil
omologat „Universal/semiuniversal sau specific unui vehicul”; verificaţi dacă se poate monta.
i-U = Compatibil cu dispozitive de fixare „universale” cu faţa şi cu spatele i-Size.
i-UF = Compatibil doar cu dispozitive de fixare „universale” cu faţa şi cu spatele i-Size.
(1) Plasaţi scaunul vehiculului în poziţia cea mai retrasă şi mai înaltă, şi înclinaţi uşor spătarul (25° aproximativ).
(2) Dacă este necesar, plasaţi scaunul vehiculului în poziţia cea mai retrasă posibil. Pentru a instala un scaun pentru copil orientat cu spatele către
sensul de deplasare, avansaţi scaunul cât mai mult posibil, apoi retrageţi-l cât mai mult posibil, fără a îi permite să intre în contact cu scaunul
pentru copil.
(3) În toate cazurile, scoateţi tetiera scaunului spate pe care este poziţionat scaunul pentru copil. Această acţiune trebuie efectuată înainte de
amplasarea scaunului pentru copil. ➥ 3.33. Deplasaţi spre faţă scaunul şi spătarul scaunului din faţa copilului, pentru a evita contactul dintre
scaun şi picioarele copilului.
Mărimea unui scaun pentru copil ISOFIX este reperată printr-o literă:
– A, B, B1 [F3, F2, F2X]: pentru scaunele cu faţa la direcţia de deplasare din grupa 1 (de la 9 până la 18 kg);
– C şi D [R3, R2]: scaunele cu spatele la direcţia de deplasare sau scaunele coşuleţ din grupa 0+ (sub 13 kg) sau grupa 1 (de la 9 la 18 kg);
– E [R1]: scaune coşuleţ cu spatele la direcţia de deplasare din grupa 0 (sub 10 kg) sau 0+ (sub 13 kg);
– F, G [L1, L2]: coşuleţe pentru sugari din grupa 0 (sub 10 kg);
– [B2]: scaune de ridicare din grupele 2 şi 3 (de la 15 la 25 kg şi de la 22 la 36 kg).
(4) PERICOL, RISC DE DECES SAU DE RĂNIRI GRAVE: înainte de a instala un scaun pentru copil cu spatele la direcţia de depla-
sare pe acest scaun, verificaţi dacă airbag-ul a fost dezactivat. ➥ 1.57.
1.53
SCAUNE PENTRU COPII: montare cu ajutorul sistemului ISOFIX (4/6)
Tabelul de mai jos reia aceleaşi informaţii ca şi vizualizarea de pe paginile următoare pentru a respecta reglementarea în vigoare.
Versiune utilitară
Tip de scaun
Greutate copil Mărime scaun ISOFIX
pentru copil Fără airbag sau cu
Cu airbag activat
airbag dezactivat
Nacelă transversală F, G
< de 10 kg X X
Grupa 0 [L1, L2]
C
X X
Scaun/scaun cu spatele la [R3]
< de 13 kg şi 9 până la
direcţia de deplasare
18 kg
Grupe 0 + şi 1 D
IL (1) (4) X
[R2]
Scaun de ridicare de la 15 la 25 kg şi de la
[B2] X IUF - IL (1)
Grupe 2 şi 3 25 la 36 kg
1.54
SCAUNE PENTRU COPII: montare cu ajutorul sistemului ISOFIX (5/6)
X = Loc în care nu este permisă instalarea acestui tip de scaun pentru copil.
IUF/IL = Loc în care este permisă, pentru vehiculele echipate corespunzător, fixarea cu elemente de ataşare ISOFIX a unui scaun pentru copil
omologat „Universal/semiuniversal sau specific unui vehicul”; verificaţi dacă se poate monta.
i-U = Compatibil cu dispozitive de fixare „universale” cu faţa şi cu spatele i-Size.
i-UF = Compatibil doar cu dispozitive de fixare „universale” cu faţa şi cu spatele i-Size.
(1) Plasaţi scaunul vehiculului în poziţia cea mai retrasă şi înclinaţi uşor spătarul (aproximativ 25°).
Mărimea unui scaun pentru copil ISOFIX este reperată printr-o literă:
– A, B, B1 [F3, F2, F2X]: pentru scaunele cu faţa la direcţia de deplasare din grupa 1 (de la 9 până la 18 kg);
– C şi D [R3, R2]: scaunele cu spatele la direcţia de deplasare sau scaunele coşuleţ din grupa 0+ (sub 13 kg) sau grupa 1 (de la 9 la 18 kg);
– E [R1]: scaune coşuleţ cu spatele la direcţia de deplasare din grupa 0 (sub 10 kg) sau 0+ (sub 13 kg);
– F, G [L1, L2]: coşuleţe pentru sugari din grupa 0 (sub 10 kg);
– [B2]: scaune de ridicare din grupele 2 şi 3 (de la 15 la 25 kg şi de la 22 la 36 kg).
(4) PERICOL, RISC DE DECES SAU DE RĂNIRI GRAVE: înainte de a instala un scaun pentru copil cu spatele la direcţia de depla-
sare pe acest scaun, verificaţi dacă airbag-ul a fost dezactivat. ➥ 1.57.
1.55
SCAUNE PENTRU COPII: montare cu ajutorul sistemului ISOFIX (6/6)
Vizualizare instalare versiune utilitară Scaun pentru copil fixat cu ajutorul fixă-
rii ISOFIX
1.56
SECURITATE COPIL: dezactivare, activare AIRBAG pasager faţă (1/3)
1.57
SECURITATE COPIL: dezactivare, activare AIRBAG pasager faţă (2/3)
A
3
PERICOL
Deoarece airbag pasagerului
faţă nu este compatibil cu po-
ziţia unui scaun pentru copil
cu spatele la direcţia de deplasare,
nu montaţi NICIODATĂ un sistem de
fixare pentru copil cu faţa spre înapoi
pe un scaun protejat cu un airbag fron-
tal ACTIVAT. Acesta poate să provoace
DECESUL COPILULUI sau RĂNIRI
GRAVE.
1.58
SECURITATE COPIL: dezactivare, activare AIRBAG pasager faţă (3/3)
Anomalii de funcţionare
În caz de anomalie a sistemului de activare /
dezactivare a airbag pasager faţă, instalarea
unui scaun pentru copil cu spatele la direcţia
de deplasare pe scaunul faţă este interzisă.
Instalarea oricărui alt pasager nu este reco-
mandată.
1 2 Consultaţi cât mai curând un Reprezentant
al mărcii.
1.59
POST DE CONDUCERE DIRECŢIE PE PARTEA STÂNGĂ (1/2)
1 2 3 4 5 6 7 8 7 9 10 11 1
24
23
22 21 20 19 18 14 13 12
17 15
16
1.60
POST DE CONDUCERE DIRECŢIE PE PARTEA STÂNGĂ (2/2)
Prezenţa echipamentelor descrise în continuare DEPINDE DE VERSIUNEA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
1.61
POST DE CONDUCERE DIRECŢIE PE PARTEA DREAPTĂ (1/2)
1 2 3 4 5 4 6 7 8 9 10 11 12 1
13
24 23 22 21 17 16 15 14
18
20
19
1.62
POST DE CONDUCERE DIRECŢIE PE PARTEA DREAPTĂ (2/2)
Prezenţa echipamentelor descrise în continuare DEPINDE DE VERSIUNEA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
1.63
MARTORI LUMINOŞI (1/6)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
AC
A B B
1 1 1
1.64
MARTORI LUMINOŞI (2/6)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
®
Martor luminos oprire obligato- Opriţi-vă şi apelaţi la un Reprezentant al
mărcii.
Martor luminos pentru lumini de
drum automate ➥ 1.99
rie
Se aprinde la punerea contactului sau la por- Ú Martor luminos încărcare bate-
rie
– Martor luminos pentru lumini de
semnalizare direcţie stânga
nirea motorului, apoi se stinge de îndată ce
motorul face câteva ture. Se aprinde împre-
ună cu alţi martori luminoşi şi/ sau mesaje, şi
Se aprinde la punerea contactului sau la
pornirea motorului şi se stinge după câteva
˜ Martor luminos lumini de sem-
nalizare direcţie dreapta
este însoţit de un bip.
El vă impune, pentru securitatea dumnea-
secunde.
Dacă se aprinde pe drum însoţit de marto-
voastră, o oprire obligatorie şi imediată în rul luminos ® şi de un semnal sonor,
funcţie de condiţiile de circulaţie. Opriţi mo- aceasta indică o supraîncărcare sau o des-
torul şi nu îl mai porniţi. cărcare a circuitului electric.
Apelaţi la un Reprezentant al mărcii. Opriţi-vă şi apelaţi la un Reprezentant al
mărcii.
1.65
MARTORI LUMINOŞI (3/6)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
1.66
MARTORI LUMINOŞI (4/6)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
1.67
MARTORI LUMINOŞI (5/6)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
1.68
MARTORI LUMINOŞI (6/6)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
Pe afişajul D
Pasager Airbag ON
➥ 1.57
1.69
AFIŞAJE ŞI INDICATOARE (1/7)
Tablou de bord în mile
(posibilitate de a trece în km/h)
Vehicule care nu sunt echipate cu un
ecran multimedia
– Cu contactul oprit, apăsaţi butonul 2 de
câte ori este nevoie pentru a ajunge la fila
"Vehicul" 5;
– apăsaţi 3 sau 4 în mod repetat pentru a
accesa „Setări”, apoi apăsaţi 1 „OK”;
2 3 – repetaţi aceeaşi operaţie pentru a accesa
„TABLOU DE BORD”, apoi „Unități”. 5
1 4
Alertă nivel de ulei motor minim Vehicule echipate cu un ecran multime-
dia.
La pornirea motorului, afişajul de pe tabloul
de bord vă alertează dacă este atins nivelul Consultaţi instrucţiunile multimedia pentru
de ulei minim. ➥ 4.4. informaţii privind selectarea unităţii.
La prima alertă, o puteţi opri, apăsând 1 Notă: în ambele cazuri, după deconectarea
„OK”. bateriei, calculatorul de bord va reveni auto-
mat la unitatea iniţială.
Următoarele alerte vor dispărea automat
după aproximativ 30 de secunde. Pentru a reveni la modul precedent, efectu-
aţi aceeaşi operaţie.
Pentru mai multe informaţii, consultaţi in-
strucţiunile multimedia.
1.70
AFIŞAJE ŞI INDICATOARE (2/7)
7
6
A
12
11 10 9
Tablou de bord A Turometru 7 Contor kilometraj total 9 ➥ 1.81
(gradaţii x 1000)
Se aprinde la punerea contactului. Se afişează diferit, în funcţie de personali- Computer de bord 10 ➥ 1.77
Aprinderea anumitor martori luminoşi este zarea aleasă pe tabloul de bord. În funcţie
însoţită de un mesaj. de stilul selectat, este posibil să nu fie afişat. Autonomie estimată cu carburantul
În funcţie de vehicul, vă puteţi personaliza rămas 11
tabloul de bord cu un conţinut şi culori dife- Alarmă sonoră depăşire viteză Valoare afişată după ce aţi parcurs
rite, după preferinţele dumneavoastră. În funcţie de vehicul şi de ţară, se aprinde 400 metri. ➥ 1.81.
Pentru vehiculele echipate cu un ecran mul-
timedia, consultaţi instrucţiunile echipamen-
tului.
martorul luminos şi se aude un
semnal sonor. Acest semnal sonor este de-
Calculator de bord şi informaţii
multimedia 12
Pentru vehicule care nu sunt echipate cu clanşat de îndată ce vehiculul o viteză mai În funcţie de vehicul, puteţi afişa informaţi-
ecran multimedia ➥ 1.89. mare decât aproximativ 120 km/h. Acest ile de la ecranul multimedia (busolă, telefon,
martor luminos rămâne aprins atâta timp cât navigare etc.) sau informaţiile de la calcula-
Indicator de viteză 6 vehiculul rulează la o viteză de peste torul de bord.
În funcţie de stilul selectat, afişajul variază. 120 km/h. Pentru mai multe informaţii, consultaţi in-
strucţiunile multimedia.
Indicatorul stilului de conducere 8
➥ 2.28
1.71
AFIŞAJE ŞI INDICATOARE (3/7)
14
15 13
Indicator temperatură lichid de răcire 14 Indicator nivel carburant 15
În mers normal, indicatorul 14 trebuie să se Dacă nivelul este la minimum, martorul lu-
situeze înaintea zonei 13. El se poate apro-
pia de această zonă în caz de utilizare „in-
tensivă”. Nu există alertă decât dacă marto-
minos M integrat în indicator luminează
portocaliu şi este însoţit de un semnal sonor.
rul luminos ® se aprinde, însoţit de un Faceţi plinul rapid.
mesaj pe tabloul de bord şi de un semnal
sonor.
1.72
AFIŞAJE ŞI INDICATOARE (4/7)
17 18
1 19 2
16 3
B
20
6
5 4
Tablou de bord B Indicator temperatură lichid de răcire 16 Alarmă sonoră depăşire viteză
Se aprinde la punerea contactului. În mers normal, indicatorul 16 trebuie să se În funcţie de vehicul şi de ţară, se aprinde
Aprinderea anumitor martori luminoşi este
însoţită de un mesaj.
În funcţie de vehicul, vă puteţi personaliza
situeze înaintea zonei 17. El se poate apro-
pia de această zonă în caz de utilizare "in-
tensivă". Nu există alertă decât dacă marto-
martorul luminos şi se aude un
semnal sonor. Semnalul sonor se va
tabloul de bord cu un conţinut şi culori dife- rul luminos ® se aprinde, însoţit de un declanșa de îndată ce vehiculul a depăşit
rite, după preferinţele dumneavoastră. mesaj pe tabloul de bord şi de un semnal 120 km/h. Martorul luminos rămâne aprins
Pentru vehiculele echipate cu un ecran mul- sonor. atât timp cât viteza vehiculului este peste
timedia, consultaţi instrucţiunile echipamen- 120 km/h.
tului. Indicator de viteză 18
Pentru vehicule care nu sunt echipate cu Turometru 19
În funcţie de stilul selectat, afişajul variază. (gradaţii x 1000)
ecran multimedia ➥ 1.89.
Se afişează diferit, în funcţie de personali-
zarea aleasă pe tabloul de bord. În funcţie
de stilul selectat, este posibil să nu fie afişat.
Indicatorul stilului de conducere 20
➥ 2.28.
1.73
AFIŞAJE ŞI INDICATOARE (5/7)
25
21
24
23 22
Informaţii multimedia 21 Indicator nivel carburant 25
În funcţie de vehicul, puteţi afişa informaţiile
Dacă nivelul este la minimum, martorul lu-
de pe ecranul multimedia (busolă, telefon,
navigare etc.).
Pentru mai multe informaţii, consultaţi in-
minos M integrat în indicator luminează
portocaliu şi este însoţit de un semnal sonor.
strucţiunile multimedia. Faceţi plinul rapid.
Autonomie estimată cu carburantul
rămas 22
Valoare afişată după ce aţi parcurs
400 metri. ➥ 1.81.
1.74
AFIŞAJE ŞI INDICATOARE (6/7)
26
29
28
27 31 30
1.75
AFIŞAJE ŞI INDICATOARE (7/7)
Indicator nivel carburant 34
32 33 Dacă nivelul este la minimum, martorul lu-
34
1.76
COMPUTER DE BORD: generalităţi (1/4)
A B C
1 2
1 1 2
2
3 4 4 3
4 3
Computer de bord A, B sau C
În funcţie de vehicul, regrupează următoa-
rele funcţii:
– distanţă parcursă;
– parametri de drum;
– mesaje de informare;
– mesaje de anomalie de funcţionare (aso-
ciate martorului luminos ©);
– mesaje de alertă (asociate cu martorul lu-
minos ®);
– meniu de personalizare a reglajelor vehi-
culului ➥ 1.89.
Toate aceste funcţii sunt descrise în paginile
următoare.
1.77
COMPUTER DE BORD: generalităţi (2/4)
A
6
5
A
1 2
7 4 3
Vehicul echipat cu computer de bord A
Funcţiile vor fi repartizate în zonele 5, 6 şi 7.
Amplasarea zonelor diferă în funcţie de stilul
selectat.
Zona 7 este dedicată sistemelor de asis-
tenţă la conducere şi nu poate fi persona-
lizată.
Apăsaţi pe butonul 1 pentru a răsfoi zonele 5
şi 6, apoi selectaţi funcţiile prin apăsare re-
petată pe butonul 2 sau 3.
1.78
COMPUTER DE BORD: generalităţi (3/4)
1
5 6
B C
1 1 2
2
4 4 3
7 3
Vehicul echipat cu computer de bord B Vehicul echipat cu computer de bord C
Funcţiile vor fi repartizate în zonele 5, 6 şi 7. Apăsaţi butonul 1 de câte ori este necesar
pentru a ajunge la fila „Vehicul”.
Apăsaţi pe butonul 1 pentru a răsfoi zonele
şi selectaţi funcţiile prin apăsare repetată pe Apăsaţi în mod repetat pe butonul 2 sau 3.
butonul 2 sau 3.
1.79
COMPUTER DE BORD: generalităţi (4/4)
Selecţii Interpretarea anumitor valori
(afişajul depinde de echipările vehiculului şi afişate după o resetare
de ţară) Valorile consumului mediu, autonomiei, vi-
a) Jurnal de bord, derulare mesaje de infor- tezei medii sunt din ce în ce mai stabile şi
mare şi anomalii de funcţionare; semnificative pe măsură ce distanţa par-
cursă după ultima resetare creşte.
b) parametri de drum:
Pe primii kilometri parcurşi după o Resetare,
– consum mediu; puteţi constata că autonomia creşte în
– consum instantaneu; rulare. Aceasta se datorează faptului că ea
ţine cont de consumul mediu realizat de la
– autonomie estimată cu carburantul
ultima Resetare. Cu toate acestea, consu-
rămas;
mul mediu poate să scadă atunci când:
– distanţă parcursă;
– vehiculul iese dintr-o fază de accelerare;
– viteză medie;
– m
otorul îşi atinge temperatura de funcţio-
– consumul mediu de carburant GPL;
4 nare (Resetare: motor rece);
– a
utonomie estimată cu carburantul GPL Reiniţializarea parametrilor – treceţi de la o circulaţie urbană la o circu-
rămas; laţie rutieră.
pentru kilometraj şi de călătorie
– autonomie GPL; (butonul de resetare)
c) kilometraj şi viteză medie; Având pe afişaj unul dintre parametrii de
d) reiniţializarea presiunii pneurilor; drum selectaţi, apăsaţi lung butonul 4 „OK”
până când afişajul este reiniţializat la zero.
e) setarea orei;
f) autonomie de revizie:
– autonomie de revizie; Resetare automată a
– autonomie până la schimb de ulei. parametrilor de drum
g) Autonomie estimată cu reactivul rămas. Resetarea este automată în momentul de-
păşirii capacităţii unuia dintre parametri.
1.80
CALCULATOR DE BORD: parametri de călătorie (1/5)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
a) Jurnal de bord.
Afişare succesivă:
Niciun mesaj memorat
– mesaje de informare (pasager airbag OFF etc.);
– mesaje de anomalii de funcţionare („Verifică injecţia” etc.).
b) Consum instantaneu.
7.4 L/100 Valoare afişată după ce aţi atins o viteză de 30 km/h.
1.81
CALCULATOR DE BORD: parametri de călătorie (2/5)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
Mediu GPL
d) Consum mediu de carburant GPL.
–-.- L/100
Autonomie GPL
Autonomie estimată cu carburantul GPL rămas.
–-- km
Distanță GPL
Distanţă parcursă pe carburant GPL de la ultima resetare.
–-- km
1.82
CALCULATOR DE BORD: parametri de călătorie (3/5)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
g) Reglare oră.
16:30
➥ 1.92
1.83
CALCULATOR DE BORD: parametri de călătorie (4/5)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
Exemple de selectare
Computer de bord cu mesajul Interpretare afişaj selectat
de autonomie de revizie
f) Interval de revizie sau de schimb de ulei.
Autonomie de revizie
Revizie în Cu contactul pus şi motorul oprit, accesaţi informaţia „Autonomie până la revi-
30 000 km / 12 luni zie”. Atunci când se apropie termenul de revizie, apar mai multe situaţii:
– Dacă autonomia este mai mică de 1.500 km sau o lună: se afişează mesajul
„Revizie planificată”, însoţit de termenul cel mai apropiat (distanţă sau timp);
– interval egal cu 0 km sau dată de revizie atinsă: se afişează mesajul „Service
obligatoriu” însoţit de martorul luminos ©.
Revizie planificată în
Vehiculul necesită atunci o revizie cât mai rapid posibil.
300 km / 24 zile
Service obligatoriu
Reiniţializare: pentru a reiniţializa distanţa până la următoarea revizie, menţineţi apăsat butonul OK timp de aproximativ 10 s până când afi-
şajul indică permanent kilometrajul până la revizie.
Notă: Dacă o revizie este efectuată fără schimb de ulei motor, atunci trebuie reiniţializată numai autonomia de revizie În cazul unui schimb de
ulei motor, trebuie să reiniţializaţi simultan autonomia de revizie şi de schimb de ulei.
1.84
CALCULATOR DE BORD: parametri de călătorie (5/5)
Afişarea informaţiilor descrise în continuare DEPINDE DE ECHIPAREA VEHICULULUI ŞI DE ŢARĂ.
Exemple de selectare
Computer de bord cu mesajul de Interpretare afişaj selectat
autonomie de revizie (continuare)
f) Interval de revizie sau de schimb de ulei.
În funcţie de vehicul, autonomia până la schimbul de ulei se adaptează stilului de conducere (rulaj frecvent cu viteze reduse, din aproape în
aproape, rulaj prelungit la ralanti, tractarea unei remorci...). Distanţa rămasă de parcurs până la următorul schimb de ulei poate deci, în unele
cazuri, să scadă mai repede decât distanţa parcursă efectiv.
Reiniţializare: pentru a reiniţializa distanţa până la următoarea revizie, apăsaţi lung butonul OK timp de aproximativ 10 secunde, până când
afişajul indică permanent autonomia până la schimbul de ulei.
Notă: Dacă o revizie este efectuată fără schimb de ulei motor, atunci trebuie reiniţializată numai autonomia de revizie În cazul unui schimb de
ulei motor, trebuie să reiniţializaţi simultan autonomia de revizie şi de schimb de ulei.
1.85
CALCULATOR DE BORD: mesaje de informare
Ele pot ajuta la pornirea vehiculului sau vă informează asupra unei alegeri sau a unei stări de conducere.
Exemple de mesaje de informare sunt date în continuare.
Rotiţi uşor volanul în timpul apăsării pe butonul de pornire a vehiculului pentru a debloca coloana de
„Roteşte volanul + START”
direcţie.
„Verificare funcţii control” Se afişază, cu contactul pus, atunci când vehiculul se autocontrolează.
1.86
CALCULATOR DE BORD: mesaje de anomalii de funcţionare
Apar cu martorul luminos © şi necesită cât de repede o vizită la un Reprezentant al mărcii, conducând cu grijă. Nerespectarea
acestei recomandări poate duce la deteriorarea vehiculului.
Ele dispar printr-o apăsare pe tasta de selectare a afişajului sau după câteva secunde şi sunt memorate în jurnalul de bord. Martorul luminos
© rămâne aprins. Exemple de mesaje de anomalii de funcţionare sunt date în continuare.
„Curăţă filtrul diesel” Indică prezenţa apei în filtrul de motorină, consultaţi cât mai curând Reprezentantul mărcii
dumneavoastră.
„Verifică vehicul” Indică o defecţiune a unuia din senzorii pedalelor, a sistemului de gestionare a bateriei
sau a unui senzor nivel ulei.
„Verifică airbag” Indică o defecţiune a sistemelor de reţinere complementare centurilor. În caz de accident,
ele riscă să nu se declanşeze.
1.87
CALCULATOR DE BORD: mesaje de alertă
Ele apar cu martorul luminos ® şi vă impun pentru securitatea dumneavoastră, o oprire obligatorie şi imediată în funcţie de
condiţiile de circulaţie. Opriţi motorul şi nu îl mai porniţi. Apelaţi la un Reprezentant al mărcii.
Exemple de mesaje de alertă sunt date în continuare. Notă: mesajele apar pe afişaj fie izolat, fie alternativ (atunci când sunt mai multe mesaje
de afişat), ele pot fi însoţite de un indicator luminos şi/ sau de un bip.
„Pericol avarie motor” Indică o defecţiune a injecţiei, o supraîncălzire a motorului vehiculului sau o problemă
gravă la nivelul motorului.
„Avarie electrică PERICOL” Indică o problemă în circuitul de încărcare a bateriei vehiculului (alternator…).
„Pneu perforat” Indică faptul că cel puţin una dintre roţi este fisurată sau insuficient umflată.
1.88
MENIU DE PERSONALIZARE A REGLAJELOR VEHICULULUI (1/3)
Selectare reglaje d) „Bine ați venit”:
1 Selectaţi un meniu, apoi funcţia de modificat
– Întâmpinare exterioară;
– Depliere automată retrovizoare;
(afişajul depinde de echiparea vehiculului şi
– Întâmpinare interioară;
de ţară):
– Mod automat plafonieră.
a) „Deplasare”:
În funcţie de funcţie, selectaţi:
– Volum semnalizator;
– „ON” sau „OFF” pentru a activa sau dez-
– Mers liber;
activa,
– ...
sau
b) „Acces”: – o durată pentru reglarea perioadei de
– Deblocarea uşii şoferului; aprindere a luminilor (de exemplu: pentru
– Blocare uşi în timpul conducerii; funcţia „Iluminare exterioară de însoţire”).
– Deschidere/închidere în modul mâini
Pentru mai multe informaţii, consultaţi ma-
libere;
nualul multimedia.
– Blocare de la distanţă/Deblocare la
apropiere;
– Sunet de blocare la distanţă;
În funcţie de echiparea vehiculului, această – Mod silenţios;
funcţie permite activarea/dezactivarea şi re- – Blocare automată;
glarea anumitor funcţii ale vehiculului. c) „Lumini/Ştergăt”:
– Iluminare exterioară de însoţire;
– Ştergere în marşarier;
Vehicule echipate cu un ecran – Ştergere frontală automată;
multimedia 1 – Ştergere după spălare;
1.89
MENIU DE PERSONALIZARE A REGLAJELOR VEHICULULUI (2/3)
Selectare reglaje d) „ASIST. LA CONDUS”:
2 – Volum sunet alertă părăsire bandă;
Navigaţi cu ajutorul comenzii 4 sau 5 pentru
– Sensibilitate alertă părăsire bandă;
a selecta funcţia de modificat şi apăsaţi pe 6
– Vibraţii alertă părăsire bandă;
„OK” pentru a valida (afişajul poate varia în
– Sensibilitate asistenţă la menţinerea
funcţie de echiparea vehiculului şi de ţară):
pe bandă;
a) „TABLOU DE BORD”: – Avertizor de unghi mort;
– Limbă; – Frânare activă;
– Unitate; – Avertizare la depăşirea vitezei;
– Stil; – Avertizare de distanţă.
– Culoare.
e) „Iluminare”:
3 4 b) „VEHICUL”: – Mod automat plafonieră;
– Ştergere geam spate în marşarier; – Iluminare exterioară de însoţire auto-
– Ştergere automată parbriz; mată;
– Funcţie de ştergere cu picurare faţă/ – Iluminare exterioară de însoţire: XX
6 spate; secunde.
5 – Întâmpinare exterioară.
f) „Acces”:
Vehicule care nu sunt echipate c) „ASIST. PARCARE”: – Blocare uşi în timpul conducerii;
cu un ecran multimedia – Volum semnal sonor. – Deschidere/închidere în modul mâini
libere;
Acces la meniul de reglare pe afişajul 2 – Deblocarea uşii şoferului;
– Reblocare automată;
Cu vehiculul staţionar, apăsaţi contactorul 3 – Blocare silenţioasă;
de câte ori este nevoie pentru a ajunge la fila – Deschidere/închidere automată;
„Vehicul”. Apăsaţi în mod repetat butonul 4 – Deschidere automată a retrovizoare-
sau 5 pentru a accesa meniul „Setări”, apoi lor exterioare.
confirmaţi apăsând 6 „OK”.
g) „Reinițializare”.
= funcţie activată
1.90
MENIU DE PERSONALIZARE A REGLAJELOR VEHICULULUI (3/3)
Pentru a părăsi meniul, apăsaţi pe 4 sau
pe 5 pentru a accesa „Înapoi” şi validaţi apă-
sând pe 6 „OK”. Poate fi necesar să efectu-
aţi această operaţie de mai multe ori.
3 4
6 5
Odată selectat rândul, apăsaţi pe 6 „OK”
pentru a regla funcţia.
Dacă selectaţi fie „ASIST. PARCARE”, apoi
„VOLUM”, fie „TABLOU DE BORD”, apoi
„LIMBĂ”, va trebui să faceţi o selecţie supli-
mentară (volumul sonor al asistenţei la par-
care sau limba tabloului de bord). În acest
caz, faceţi o alegere şi validaţi-o apăsând pe
6 „OK”; valoarea selectată este reprezentată
de = în faţa rândului.
1.91
ORĂ ŞI TEMPERATURĂ EXTERIOARĂ (1/2)
1
2 3
5 4
Vehicule echipate cu un ecran multime- Vehicule care nu sunt echipate cu un Setaţi ora folosind comanda 3 sau 4, apoi
dia. ecran multimedia aşteptaţi trei secunde: minutele vor clipi.
Ora şi temperatura exterioară sunt afişate Apăsaţi contactorul 2 de câte ori este nece- Setaţi minutele folosind comanda 3 sau 4,
pe ecranul multimedia 1. sar pentru a ajunge la fila Vehicul. apoi aşteptaţi trei secunde: clipirea înce-
tează şi setarea orei este finalizată.
Consultaţi instrucţiunile multimedia. Apăsaţi în mod repetat pe comanda 3 sau 4
pentru a seta ceasul 6.
Apăsaţi lung pe contactorul 5 „OK” până
când afişajul clipeşte.
1.92
ORĂ ŞI TEMPERATURĂ EXTERIOARĂ (2/2)
Indicator temperatură exterioară
Particularitate:
În funcţie de vehicul, în cazul întreru- Atunci când temperatura exterioară este cu-
perii alimentării electrice (baterie de- prinsă între -3°C şi +3°C, simbolurile °C cli-
branşată, fir de alimentare defect etc.), pesc (semnalizare risc de îngheţ).
ceasul revine automat la ora corectă
după câteva minute, imediat ce sistemul
reuşeşte să primească informaţiile GPS.
Indicator temperatură
exterioară
Formarea poleiului fiind legată
de expunerea climatică, higro-
metria locală şi temperatură, indicarea
temperaturii exterioare nu poate fi sufi-
cientă pentru a detecta poleiul.
1.93
VOLAN, DIRECŢIE ASISTATĂ (1/2)
Activarea funcţiei
Cu contactul pus, apăsaţi contactorul 3:
martorul luminos al contactorului se aprinde.
Dezactivare funcţie
2
– Automată:
Funcţia se opreşte automat după faza de re-
glare de aproximativ 30 de minute. Martorul
luminos al contactorului 3 rămâne aprins.
Notă: dacă funcţia s-a dezactivat automat,
3 apăsaţi de două ori pe contactorul 3 pentru
1 a o reactiva.
În cazul în care contactorul 3 nu este apăsat
din nou, funcţia va fi reactivată la următoa-
rea cuplare a contactului.
Reglare pe înălţime şi în Încălzire volan de direcţie – Manuală:
adâncime a volanului (în funcţie de vehicul) Pentru a dezactiva funcţia în faza de reglare,
Coborâţi maneta 1 şi aduceţi volanul în po- Această funcţie încălzeşte volanul de direc- apăsaţi contactorul 3. Martorul luminos al
ziţia dorită. ţie 2. contactorului 3 se stinge.
1.94
VOLAN, DIRECŢIE ASISTATĂ (2/2)
Direcţie asistată Notă: direcţia asistată depinde de modul
de conducere selectat în meniul „MULTI-
Nu rulaţi niciodată cu bateria slab încărcată. SENSE" (➥ 3.2).
Direcţie asistată variabilă
Direcţia asistată variabilă este dotată cu un
sistem de gestionare electronic care adap-
tează nivelul de asistenţă în funcţie de viteza
vehiculului.
Direcţia este mai lejeră în timpul mane-
vrei de parcare (pentru un plus de confort)
în timp ce efortul creşte progresiv odată cu
creşterea vitezei (pentru o mai bună securi-
tate la viteză mare).
1.95
RETROVIZOARE (1/2)
Retrovizoare cu rabatare electrică Caz particular
Atunci când retrovizorul a fost depliat sau
Retrovizoarele exterioare se vor deplia auto-
pliat manual, este posibilă restabilirea pozi-
mat la deblocarea vehiculului. Retrovizoarele
ţiei de utilizare a acestuia.
se rabatează la blocarea vehiculului.
Pentru a face acest lucru, apăsaţi pe contac-
Notă: puteţi dezactiva/activa mecanismul de
torul 3. Se aude un zgomot de bătaie meca-
pliere a retrovizoarelor exterioare ➥ 1.89.
nică de la retrovizorul exterior.
Puteţi forţa plierea apăsând pe contacto-
Dacă zgomotul de bătaie nu se aude, apă-
1 rul 3. În această situaţie, retrovizoarele ex-
saţi din nou pe contactorul 3 până când
terioare vor rămâne pliate până când bu-
puteţi auzi zgomotul de bătaie de la retro-
tonul 3 este apăsat din nou, indiferent de
vizor.
plierea automată.
2
3
Retrovizoare
Reglaje
Atunci când selectaţi retrovizorul exterior
cu ajutorul contactorului 2, se aprinde mar-
torul luminos încorporat în contactor. Apoi, Din motive de securitate, efec-
utilizaţi butonul 1 pentru a-l regla în poziţia tuaţi aceste reglaje cu vehicu-
dorită. lul oprit.
Retrovizoare cu dezgheţare
Dezgheţarea este asigurată împreună cu Obiectele observate în retrovi-
cea a lunetei spate. ➥ 3.6 ➥ 3.12. zorul exterior sunt de fapt mai
aproape decât par. Pentru se-
curitatea dumneavoastră, ţineţi
cont de acest lucru pentru a estima
corect distanţa înainte de orice manevră.
1.96
RETROVIZOARE (2/2)
Retrovizor interior
El este orientabil.
Retrovizor cu levier 4
La conducerea pe timp de noapte, pentru a Din motive de securitate, efec-
nu fi orbit de farurile unui vehicul din spate, tuaţi aceste reglaje cu vehicu-
basculaţi micul levier 4 situat în spatele re- lul oprit.
trovizorului.
1.97
TETIERE FAŢĂ
Pentru a scoate tetiera
Ridicaţi-o în poziţia sa cea mai ridicată (în-
clinaţi spătarul spre înapoi dacă este nece-
A sar). Cu tetiera în poziţia sa cea mai înaltă,
apăsaţi pe butonul 2 şi ridicaţi tetiera până
3 când o eliberaţi.
1
Pentru a repune tetiera
Asiguraţi-vă că tijele tetierei sunt curate 3.
Introduceţi tijele tetierei în orificii 1 (înclinaţi
2 spătarul spre înapoi, dacă este necesar).
Apăsaţi tetiera până la blocarea sa, apoi
apăsaţi pe butonul 2 pentru a regla în func-
ţie de înălţimea dorită. Verificaţi blocarea co-
respunzătoare a fiecărei tije 3 de pe spătarul
scaunului.
Pentru a ridica tetiera
Apăsaţi butonul 2 şi trageţi tetiera în sus
până la înălţimea dorită. Asiguraţi-vă că blo-
carea acesteia este corespunzătoare.
1.98
ILUMINĂRI ŞI SEMNALIZĂRI EXTERIOARE (1/6)
În funcţie de vehicul, luminile de întâlnire se
1 2 aprind automat după câteva baleiaje ale la-
melelor ştergătorului de geam faţă.
1
š Lumini de poziţie
Rotiţi bucşa 2 până când simbolul
k Lumini de întâlnire
Funcţionare manuală
ajunge în faţa reperului 3.
Rotiţi bucşa 2 până când simbolul ajunge
Acest martor luminos se aprinde pe tabloul în faţa reperului 3. Acest martor luminos se
de bord. aprinde pe tabloul de bord.
1.99
ILUMINĂRI ŞI SEMNALIZĂRI EXTERIOARE (2/6)
În timpul dezactivării luminilor de drum, lumi- Luminile de drum se aprind automat dacă:
1 2 nile de întâlnire revin la poziţia iniţială. – luminozitatea exterioară este slabă;
– nu se detectează niciun alt autovehicul
sau nicio sursă de lumină;
Lumini de drum automate
În funcție de vehicul, acest sistem
– viteza vehiculului este mai mare de
40 km/h aproximativ.
aprinde şi stinge în mod automat luminile Dacă una dintre condiţiile de mai sus nu este
de drum. Utilizează o cameră amplasată în îndeplinită, sistemul trece din nou la luminile
spatele retrovizorului interior pentru a de- de întâlnire.
tecta vehiculele din faţă şi vehiculele care
vin din sens opus. Notă: aveţi grijă ca parbrizul să nu fie aco-
perit (de murdărie, noroi, zăpadă, condens
3 etc.).
1.100
ILUMINĂRI ŞI SEMNALIZĂRI EXTERIOARE (3/6)
Anomalie de funcţionare
1 2 Atunci când mesajul „Verifică iluminat auto-
mat” apare pe tabloul de bord, sistemul este
dezactivat.
Consultaţi un Reprezentant al mărcii.
Martorul luminos
de bord.
se stinge pe tabloul
Sistemul „lumini de drum auto-
mate” nu poate, în niciun caz,
să înlocuiască vigilenţa şi res-
Notă: luminile de drum se vor aprinde după ponsabilitatea şoferului în ceea
dezactivarea funcţiei lumini de drum auto- ce priveşte iluminarea vehiculului şi
mate. adaptarea acestuia la condiţiile de lumi-
nozitate, vizibilitate şi circulaţie.
1.101
ILUMINĂRI ŞI SEMNALIZĂRI EXTERIOARE (4/6)
Alarmă sonoră lumini uitate Funcţie de întâmpinare şi de
2 aprinse despărţire
(în funcţie de vehicul)
În cazul în care luminile au fost aprinse după
întreruperea motorului, o alarmă sonoră se Atunci când funcţia este activată, luminile de
declanşează la deschiderea uşii şoferului zi şi luminile de poziţie spate se vor aprinde
pentru a vă semnala că luminile au rămas automat la detectarea cartelei sau la deblo-
aprinse (pentru a evita descărcarea bateriei carea vehiculului.
sau alte probleme).
Acestea se sting automat:
– la aproximativ un minut de la aprindere;
Anomalie de funcţionare
– la pornirea motorului, în funcţie de poziţia
Dacă apare mesajul „Control iluminare” în- manetei de iluminare;
soţit de martorul luminos ©, iar mar- sau
torul luminos k clipeşte pe tabloul de
bord, acest lucru indică o defecţiune a ilu-
– la blocarea vehiculului.
minării.
Stingere lumini Activare/Dezactivare funcţie
Consultaţi un Reprezentant al mărcii.
Luminile se sting automat la oprirea motoru- Pentru a activa sau a dezactiva funcţia de
lui, la deschiderea uşii şoferului sau la bloca- întâmpinare externă, consultaţi instrucţiiu-
rea vehiculului. În acest caz, la următoarea nile multimedia.
pornire a motorului, luminile se vor reaprinde
Selectaţi „ON” sau „OFF”.
în poziţia bucşei 2.
Notă: în cazul în care luminile de ceaţă sunt
aprinse, nu există stingere automată a ilu-
minării.
1.102
ILUMINĂRI ŞI SEMNALIZĂRI EXTERIOARE (5/6)
Cu luminile motorului stinse, inelul 2 în
2 poziţia AUTO, trageţi maneta 1 spre dvs.:
1 luminile de poziţie şi luminile de întâlnire
se vor aprinde timp de aproximativ 30 de
secunde, împreună cu martorii luminoşi
š k şi de pe tabloul de bord.
Pentru a prelungi acest interval, puteţi trage
maneta de cel mult patru ori (timp total limi-
tat la aproximativ două minute).
Pe tabloul de bord, mesajul „iluminat activ
_ _ _”, urmat de timpul rămas, vă apărea în
semn de confirmare. Puteţi apoi să vă blo-
caţi vehiculul.
Pentru a opri luminile înainte de oprirea au-
tomată a acestora, rotiţi inelul 2 în orice po-
ziţie, apoi readuceţi-l în poziţia AUTO.
Funcţie „iluminare exterioară de
însoţire”
Această funcţie vă permite să aprindeţi scurt
luminile de poziţie şi luminile de întâlnire (de
exemplu: pentru a asigura lumină la deschi-
derea unei porţi).
1.103
ILUMINĂRI ŞI SEMNALIZĂRI EXTERIOARE (6/6)
1 2
3
Lumini de ceaţă spate
Rotiţi inelul central 4 al manetei
Lumini de viraj
(În funcţie de vehicul)
până la reapariţia simbolului în faţa reperu- În mers înainte, cu viteza vehiculului mai
4 lui 3, apoi eliberaţi. mică de aproximativ 40 km/h, atunci când
luminile de întâlnire sunt aprinse: în anumite
Funcţionarea depinde de poziţia selectată
condiţii (volan la un anumit unghi, lumini de
pentru iluminarea exterioară iar un martor lu-
semnalizare aprinse etc.), în momentul efec-
minos se aprinde atunci pe tabloul de bord.
tuării unui viraj, unul dintre proiectoarele de
Nu uitaţi să întrerupeţi funcţionarea aces- ceaţă se aprinde pentru a ilumina interiorul
tor lumini atunci când nu mai sunt necesare virajului.
pentru a nu incomoda ceilalţi participanţi la
Atunci când cuplaţi marşarierul, iar lumi-
trafic.
nile de întâlnire sunt aprinse, cele două pro-
iectoare de ceaţă se aprind automat.
Stingere Notă: la trecerea din marşarier în mers îna-
Rotiţi din nou bucşa centrală 4 pentru a inte (de exemplu, în timpul unei manevre de
aduce reperul 3 în dreptul simbolului cores- parcare), cele două lumini de ceaţă sunt ac-
Pe timp de ceaţă, de zăpadă sau în caz de transport de obiecte care depăşesc pavilionul, aprinderea automată a luminilor nu este sistematică.
Aprinderea luminilor de ceaţă rămâne sub controlul şoferului: martorii luminoşi de pe tabloul de bord vă informează despre aprinderea lor
(martor luminos aprins) sau stingerea lor (martor luminos stins).
1.104
AVERTIZOARE SONORE ŞI LUMINOASE
Lumini semnalizare direcţie
Deplasaţi maneta 1 în aceeaşi direcţie în
care doriţi să manevraţi volanul de direcţie.
Avertizor sonor
Apăsaţi pe partea centrală a volanului A
é Lumini de avarie
Apăsaţi pe contactorul 2. Acest dis-
pentru a acţiona avertizorul sonor. pozitiv acţionează simultan cele patru lumini
de semnalizare şi lămpile de semnalizare la-
terale.
Avertizor luminos
Nu trebuie utilizat decât în caz de pericol
Trageţi maneta 1 spre dvs., apoi eliberaţi-o pentru a-i avertiza pe ceilalţi automobilişti
pentru a obţine un apel luminos. că sunteţi constrâns să vă opriţi într-un loc
anormal, chiar interzis, sau în condiţii speci-
ale de conducere sau de circulaţie.
1.105
REGLARE FASCICULE
1.106
ŞTERGĂTOR, SPĂLĂTOR DE PARBRIZ (1/5)
2
A 1
1
B
C
D
E
1.107
ŞTERGĂTOR, SPĂLĂTOR DE PARBRIZ (2/5)
La activarea ştergerii automate sau când
creşte sensibilitatea, se realizează o miş-
care dus-întors.
A
Notă:
1 1 F
2 – s enzorul de ploaie are doar funcţie de
B asistenţă. În caz de vizibilitate redusă,
şoferul trebuie să activeze manual şter-
C gătoarele de geamuri. Pe timp de ceaţă
sau ninsoare, ştergerea nu este declan-
D şată automat şi rămâne sub controlul şo-
ferului;
E G – în caz de temperatură negativă, şterge-
rea automată nu este activă la pornirea
vehiculului. Aceasta se activează auto-
mat când vehiculul depăşeşte o anumită
viteză (aproximativ 8 km/h);
Vehicul echipat cu ştergător C funcţie ştergere automată
– n
u activaţi ştergerea automată pe timp
geam faţă cu senzor de ploaie Cu această poziţie selectată, sistemul
detectează ajungerea apei pe parbriz uscat;
Senzorul de ploaie se află pe parbriz, în faţa şi declanşează baleiaje cu viteza de – d
egivraţi complet parbrizul înainte de a
retrovizorului interior. ştergere adaptată. Este posibil să mo- activa ştergerea automată.
dificaţi pragul de declanşare şi timpul
A baleiaj unic între baleiaje rotind bucşa 2:
Printr-o apăsare scurtă, ştergătoarele – F: sensibilitate minimă
de geamuri vor realiza o mişcare dus- – G: sensibilitate maximă
întors. Cu cât mai mare este sensibilitatea,
B oprire cu atât ştergătoarele de geamuri re-
acţionează mai rapid şi frecvenţa de
baleiaj creşte.
1.108
ŞTERGĂTOR, SPĂLĂTOR DE PARBRIZ (3/5)
Anomalie de funcţionare Particularitate
În cazul unei defecţiuni a baleiajului auto- În rulaj, orice oprire a vehiculului reduce
mat, ştergătorul de geam va funcţiona în G alura baleiajului. De la o viteză continuă
regim de baleiaj intermitent. Apelaţi la un A rapidă, treceţi la o viteză continuă lentă. De
Reprezentant al mărcii. 1 îndată ce vehiculul rulează, ştergerea revine
la viteza selectată iniţial.
Funcţionarea senzorului de ploaie poate fi
perturbată în următoarele situaţii: B Orice acţiune asupra manetei 1 este priori-
tară şi anulează deci automatismul.
– ştergătoare de geam deteriorate; o
peliculă de apă sau urme lăsate de o C
Precauţii
lamelă pe zona de detectare a senzo-
rului pot mări timpul de reacţie a şter- D – În caz de îngheţ, înainte de prima por-
gătorului de geam automat sau pot nire a ştergătorului de geam, verificaţi
mări frecvenţa de baleiaj; E dacă lamelele nu sunt lipite. Dacă acţio-
– un parbriz ciobit sau fisurat la ace- naţi ştergătorul de geam atunci când la-
laşi nivel cu senzorul sau un parbriz melele sunt blocate în urma depunerii de
acoperit cu praf, murdărie, insecte, gheaţă, riscaţi să deterioraţi atât lamela,
gheaţă, utilizarea unor produse de cât şi motorul sistemului de ştergere a
spălare pe bază de ceară şi a unor D baleiaj continuu lent geamului.
produse chimice hidrofobe; ştergă- – N
u acţionaţi ștergătoarele pe parbrizul
torul de geam va fi mai puţin sensi- E baleiaj continuu rapid
uscat. Acest lucru va conduce la o uzură
bil sau poate să nu mai reacţioneze prematură sau la deteriorarea etichetelor.
deloc.
1.109
ŞTERGĂTOR, SPĂLĂTOR DE PARBRIZ (4/5)
Poziţie specială a ştergerii faţă
(poziţie service)
Această poziţie permite ridicarea lamelelor G
pentru a le putea îndepărta de parbriz. A
1
Acest lucru poate fi util pentru:
– a curăţa lamelele; B
– a ridica lamelele de pe parbriz pe timp de
iarnă;
– înlocuiţi lamelele ➥ 5.33.
C
Cu contactul pus sau cu motorul pornit, ridi- D
caţi maneta 1 de două ori, pe poziţia A (un
singur baleiaj). Lamelele se opresc la dis-
E
tanţă de capotă.
Pentru a readuce lamelele în poziţie joasă,
cu contactul pus, asiguraţi-vă că ştergă-
toarele s-au pliat pe parbriz, apoi deplasaţi
maneta 1 la poziţia A (un singur baleiaj).
Înainte de a cupla contactul, plasaţi ştergă-
toarele pe parbriz. În caz contrar, ar putea
exista riscul de deteriorare a capotei sau a
ştergătoarelor atunci când acestea sunt por-
nite.
Dacă pe parbriz există obstacole (mur-
dărie, zăpadă, gheaţă etc.), curăţaţi par-
brizul (inclusiv zona centrală situată în
spatele retrovizorului interior) înainte de
a acţiona ştergătoarele (risc de supraîn-
Înainte de a efectua orice ac- călzire a motorului).
ţiune asupra parbrizului (spă-
lare vehicul, dezgheţare, cu- Dacă mişcarea unei lamele este blo-
răţare parbriz etc.) readuceţi cată de un obstacol, aceasta poate să
maneta 1 pe poziţia B (oprit). se oprească. Îndepărtaţi obstacolul şi re-
activaţi ştergătorul de geam cu maneta
Risc de rănire şi/sau de deteriorări. de ştergere.
1.110
ŞTERGĂTOR, SPĂLĂTOR DE PARBRIZ (5/5)
Notă:
La temperaturi negative, lichidul de spălare
1
G a geamurilor riscă să îngheţe pe parbriz, re-
ducând astfel vizibilitatea. Încălziţi parbrizul
cu ajutorul comenzii de dezaburire înainte
de a-l curăţa.
Risc de rănire.
1.111
SPĂLĂTOR, ŞTERGĂTOR DE LUNETĂ SPATE (1/2)
Pentru a opri funcţionarea, rotiţi din nou
inelul 3.
2 3 Remarcă
Înainte de a spăla vehiculul sub o instalaţie
1 de spălare, readuceţi inelul 3 manetei 1 în
poziţia oprit, pentru a dezactiva ştergerea
automată.
Respectaţi recomandările de utilizare. Eficacitatea unei lamele a
ştergătorului de geam
Supravegheaţi starea lamelelor ştergă-
torului de geamuri. Durata sa de viaţă
depinde de dumneavoastră:
– aceasta trebuie să rămână curate:
curăţaţi periodic lamela şi geamul cu
apă cu săpun;
– nu o utilizaţi atunci când geamul este
1.112
SPĂLĂTOR, ŞTERGĂTOR DE LUNETĂ SPATE (2/2)
Activare/dezactivare ştergător geam Dacă pe geamul spate există anumite ob-
spate stacole (murdărie, zăpadă...), ştergătorul
de geam încearcă să înlăture toate obsta-
Trecerea în marşarier declanşează şterge-
colele. Dacă un obstacol împiedică mişca-
rea spate în baleiaj intermitent (dacă şter-
rea lamelei, aceasta poate să se oprească.
gătoarele geamuri faţă funcţionează). Dacă
Îndepărtaţi obstacolul, aşteptaţi aproximativ 1
vehiculul dvs. este echipat cu un meniu de
30 de secunde şi reactivaţi ştergătorul de
personalizare a reglajelor, puteţi alege să
geam cu maneta de ştergere.
activaţi sau să dezactivaţi această funcţie.
➥ 1.89.
Precauţii
Pentru vehiculele care nu sunt echipate
– În caz de îngheţ, înainte de acţionarea
cu un meniu de personalizare a reglajelor,
ştergătoarelor de geam, asiguraţi-vă că
un reprezentant al mărcii poate dezactiva
lamelele nu sunt lipite de parbriz. Dacă
această funcţie.
acţionaţi ştergătorul de geam atunci când
lamela este blocată din cauza îngheţu-
lui, riscaţi să deterioraţi atât lamela, cât şi
motorul sistemului ştergătorului de geam.
– N
u acţionaţi ștergătoarele pe geamul
uscat. Acest lucru va duce la uzarea sau
la deteriorarea prematură a lamelelor.
p Ştergător/spălător lunetă
spate
Cu contactul pus, împingeţi lung maneta 1,
apoi eliberaţi-o.
Menţinerea mai îndelungată a manetei va
declanşa (pe lângă spălătorul de parbriz)
două baleiaje ale ştergătoarelor, urmate,
câteva secunde mai târziu, de un al treilea
(funcţia de ştergere cu picurare).
Atunci când eliberaţi maneta, ea revine în
poziţia ştergător geam spate.
1.113
REZERVOR DE CARBURANT (1/5)
Calitate carburant
Utilizaţi un carburant de bună calitate
care respectă normele în vigoare specifice
fiecărei ţări şi obligatoriu conform cu indi-
caţiile aflate pe eticheta situată pe uşiţa 1.
1
1 ➥ 6.6.
A 3
2
Tipurile de carburant conforme norme-
lor europene cu care sunt compatibile
motoarele vehiculelor comercializate în
Europa: consultaţi tabelul ➥ 6.6.
1.114
REZERVOR DE CARBURANT (2/5)
Umplere cu carburant Dacă nu este posibil să adăugaţi cel puţin
5 litri de carburant din cauza nivelului de
Cu contactul întrerupt, introduceţi pistoletul carburant din rezervor, rulaţi vehiculul până
şi aduceţi-l până la tampon înainte de a-l când rezervorul ajunge la capacitatea nece-
declanşa pentru a umple rezervorul (risc de sară.
împroşcări). Menţineţi-l în această poziţie pe
1 întreaga perioadă a operaţiei de umplere. Versiuni pe benzină
Ca urmare a primei opriri automate la sfârşi- Utilizarea benzinei cu plumb ar deteriora dis-
tul umplerii, este posibil să faceţi maxim alte pozitivele de depoluare şi ar putea duce la
două declanşări pentru a păstra un volum pierderea garanţiei.
de expansiune. În momentul umplerii, aveţi
grijă să nu pătrundă apă. Uşiţa 1 şi conturul Pentru a împiedica umplerea rezervorului cu
său trebuie să rămână curate. benzină cu plumb, gura de umplere a rezer-
vorului de carburant are o porţiune îngustă
Caz particular prevăzută cu sistem de securitate, care per-
mite doar utilizarea unui pistolet care dis-
Atunci când vehiculul a fost oprit timp de tribuie benzină fără plumb (la pompă).
aproximativ trei luni, trebuie să adăugaţi
Versiune diesel carburant pentru a preveni deteriorarea
pompei de carburant . Pentru a face acest
Utilizaţi obligatoriu motorină conform indi- lucru, cu contactul întrerupt, alimentaţi cu
caţiilor aflate pe eticheta situată în interiorul cel puţin 5 litri, apoi porniţi motorul pentru
uşiţei 1. a acţiona pompa şi reînnoi carburantul din
Versiune pe benzină circuit.
Utilizaţi obligatoriu benzină fără plumb.
Cifra Octanică (RON) trebuie să fie con-
formă cu indicaţiile aflate pe eticheta situată Pentru a completa nivelul de
pe uşiţa 1. ➥ 6.6. carburant, motorul trebuie oprit
(şi nu numai în stare de veghe
în cazul vehiculelor echipate cu
funcţia STOP and START): trebuie să în-
trerupeţi contactul ➥ 2.4, ➥ 2.6.
Risc de incendiu.
1.115
REZERVOR DE CARBURANT (3/5)
Vehicule cu cartelă
Orice intervenţie sau modifi-
Cu cartela în habitaclu, apăsaţi butonul de care asupra sistemului de ali-
4 pornire 4 fără a acţiona pedalele. Aşteptaţi mentare cu carburant (unităţi
câteva minute înainte de a porni. de control electronic, cablaje,
Aceasta permite reamorsarea circuitului de circuit de carburant, injectoare, capote
carburant. Dacă motorul nu porneşte, repe- de protecţie…) este strict interzisă dato-
taţi procedura. rită riscurilor la care poate fi supusă se-
curitatea dumneavoastră (excepţie face
Dacă, după mai multe încercări, motorul tot personalul calificat din Reţeaua mărcii).
nu porneşte, apelaţi la un Reprezentant al
mărcii.
1.116
REZERVOR DE CARBURANT (4/5)
Capacitate utilizabila a rezervorului de
GPL: aproximativ 32 litri. 5 5
1.117
REZERVOR DE CARBURANT (5/5)
În funcţie de tipul de staţie, poate fi necesar
să efectuaţi o apăsare lungă pe butonul sta-
6 ţiei înainte ca umplerea să înceapă.
Nivelul maxim al rezervorului este atins
atunci când pompa întrerupe alimentarea
cu GPL sau atunci când debitul pompei se
reduce semnificativ.
Alimentarea se opreşte de îndată ce eli-
beraţi butonul. Deblocaţi levierul de oprire
(este posibil să fie eliberată o cantitate mică
de gaz), scoateţi pistoletul şi aşezaţi-l pe dis-
tribuitor.
7 Puneţi la loc buşonul 6 pentru a evita pătrun-
derea apei sau a corpurilor străine în sistem.
Staţiile de alimentare cu
autoservire
Vă recomandăm să purtaţi mănuşi atunci
când manevraţi pistoletul de alimentare cu
GPL.
Deschideţi uşiţa rezervorului vehiculului
dumneavoastră şi deşurubaţi buşonul 6 al
capului de alimentare cu GPL 7.
Respectaţi cu stricteţe instrucţiunile de pe
distribuitoarele de GPL. Acestea explică
modul de umplere adecvată.
1.118
REZERVOR DE REACTIV (1/4)
Conformaţi-vă legislaţiei locale din ţara în
care vă găsiţi. Este important să reţineţi că
nerespectarea reglementărilor în vigoare
poate duce la sancţionarea proprietarului
vehiculului.
1 Pentru a completa nivelul de reactiv, mo-
A
Principiu de funcţionare torul trebuie să fie oprit (şi nu în stare de
Reactivul este destinat motoarelor diesel veghe, în cazul vehiculelor echipate cu
echipate cu sistemul SCR (reducere catali- funcţia STOP and Start). Trebuie să în-
tică selectivă). trerupeţi contactul ➥ 2.4 ➥ 2.6.
Utilizarea unui reactiv reduce cantitatea de
oxizi de azot din gazele de eşapament.
În condiţii reale de utilizare, consumul de re-
activ depinde de condiţiile de utilizare a ve-
hiculului, de dotări şi de stilul de conducere. Dacă apare mesajul de aver-
tizare „blocare umpleți AdBlue
XXX KM”, umpleţi rezervorul
Calitate reactiv Umplere de reactiv şi consultaţi instruc-
Utilizaţi numai reactivi care se confor- ţiunile de umplere.
mează standardului ISO 22241 şi sunt în Capacitate utilă a rezervorului: aproxima-
conformitate cu marcajul de pe buşonul de tiv 11 litri. Risc de imobilizare a vehiculului.
umplere al rezervorului. Cu contactul oprit, deschideţi capacul A,
apoi desfaceţi buşonul 1.
Notă: atunci când temperatura rezervoru-
lui este ridicată, prin orificiul buşonului pot fi
emanaţi vapori de hidroxid de amoniu. Buşon de umplere: este spe-
cific.
Dacă trebuie să-l înlocuiţi,
asiguraţi-vă că este identic
cu buşonul original. Adresaţi-vă unui
Reprezentant al mărcii. Nu spălaţi zona
de umplere cu curăţitorul de înaltă pre-
siune.
1.119
REZERVOR DE REACTIV (2/4)
Umplere (continuare) Dacă reactivul debordează sau contami-
nează vopseaua, curăţaţi rapid zona afec-
Rezervorul poate fi umplut la pompă. Cu tată cu o lavetă moale şi cu apă rece din
contactul întrerupt, introduceţi duza com- abundenţă.
plet înainte de a o activa pentru a umple re-
zervorul de carburant (risc de împroşcare). Notă: dacă reactivul se cristalizează, utilizaţi
Menţineţi-l în această poziţie pe întreaga pe- un burete moale.
rioadă a operaţiei de umplere. În condiţii meteo extreme, de tempera-
Ca urmare a primei opriri automate la sfârşi- tură scăzută După umplerea rezervorului de reactiv,
tul umplerii, este posibil să faceţi maxim alte verificaţi dacă buşonul şi capacul sunt
În condiţii de vreme rece, rezervorul de
două declanşări pentru a păstra un volum de închise, porniţi motorul şi AŞTEPTAŢI
reactiv trebuie realimentat la apariţia in-
expansiune.
În alte situaţii de umplere, este obligatoriu
să citiţi indicaţiile de pe recipientul de reactiv
dicatorului şi a mesajului „Umpleți
AdBlue în urm. 1200 km” pe tabloul de bord.
10 secunde cu vehiculul oprit şi cu
motorul pornit, înainte de a porni din
nou.
Dacă nu se efectuează această opera-
(de ex. pe bidon sau sticlă). Cazuri particulare ţie, umplerea rezervorului nu va fi luată
Lichidul reactiv îngheaţă sub o temperatură în considerare automat decât după cel
puţin doisprezece de minute de rulare.
Precauţii de utilizare de aproximativ -10°C.
Mesajul „--- Umpleți AdBlue” şi/sau mar-
La umplere: În aceste condiţii, nu încercaţi să umpleţi re- torii luminoşi vor continua să apară până
zervorul când lichidul este îngheţat. În cazul când umplerea este luată în considerare
– manipulaţi reactivul cu grijă. Acesta în care este necesară completarea sau de sistem.
poate deteriora hainele, încălţămintea,
elementele de caroserie etc.;
– asiguraţi-vă că în rezervorul de carburant
umplerea rezervorului cu reactiv (
aprins), parcaţi vehiculul într-o locaţie cu o
nu pătrunde apă. temperatură mai ridicată, dacă este posi-
bil, astfel încât reactivul să treacă din nou
în stare lichidă. În caz contrar, solicitaţi com-
pletarea sau umplerea cu lichid reactiv de
către un specialist calificat.
Orice intervenţie este strict in-
terzisă pe orice parte a sis-
temului. Pentru a evita orice
deteriorare, numai personalul
calificat din reţeaua noastră poate efec-
tua intervenţii la sistem.
1.120
REZERVOR DE REACTIV (3/4)
Întreţinere/autonomie
Informaţiile afişate pe tabloul de bord pot fi însoţite de un semnal sonor.
Martori
Mesaj Ce trebuie să faceţi?
luminoşi
se aprinde.
„Umpleți AdBlue în urm. 1200 km”
este cuprinsă între 1.200 km şi 800 km.
Planificaţi completarea nivelului sau solicitaţi efectuarea completării
nivelului de reactiv din rezervor de către un reprezentant al mărcii.
se aprinde.
„XXX KM blocare umpleți AdBlue” – Aproximativ la fiecare 50 km, autonomia este mai mică de
200 km.
În toate cazurile, umpleţi sau solicitaţi umplerea rezervorului de re-
activ de către un reprezentant al mărcii, cât mai curând posibil.
1.121
REZERVOR DE REACTIV (4/4)
Defecţiuni de sistem
Atunci când martorii luminoşi se aprind, aceştia pot fi însoţiţi de un semnal sonor.
şi © se aprind.
„Verifică calitate AdBlue”
„Verifică injecţie AdBlue”
Indică o defecţiune a sistemului. Consultaţi cât mai curând
Reprezentantul mărcii dumneavoastră.
şi © se aprind.
„XXX KM blocare antipoluare”
– la fiecare 100 km până când mai rămân între 800 km şi
200 km înainte ca vehiculul să nu mai poată fi repornit;
– La fiecare 50 km, atunci când au rămas mai puţin de
200 km înainte ca vehiculul să nu mai poată fi repornit.
Consultaţi cât mai curând un Reprezentant al mărcii.
şi © se aprind.
„0 KM blocare antipoluare”
Indică faptul că, după întreruperea contactului, vehiculul nu
va reporni. Apelaţi la un Reprezentant al mărcii.
1.122
Capitolul 2: Conducerea
Rodaj. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.2
Contactor de demaraj . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.3
Pornire, oprire motor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.4
Funcţia stop and start . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.10
Particularităţi versiuni pe benzină şi diesel. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.14
Particularitate versiuni GPL. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.18
Levier de viteze, frână de mână . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.22
Frână de parcare asistată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.23
Funcţia „MENŢINERE AUTOMATĂ”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.27
Conducere eco . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.28
Recomandări întreţinere şi antipoluare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.36
Mediu înconjurător. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.37
Avertizor de pierdere presiune pneuri. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.38
Dispozitive de corectare şi de asistenţă la conducere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.44
Alertă de ieşire de pe bandă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.49
Asistenţă la menţinerea pe bandă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.54
Avertizor de unghi mort. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.60
Alertă de distanţă de siguranţă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.67
Cameră de 360° . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.71
Frânare activă de urgenţă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.80
Detectarea semnelor de circulaţie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.88
Limitator viteză . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.92
Regulator de viteză. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.96
Regulator de viteză adaptiv Stop and Go. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.101
Asistenţă pe Autostradă şi în Ambuteiaje . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.115
Asistenţă la staţionare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.131
Cameră de mers înapoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.138
Parcare asistată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.140
Cutie de viteze automată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.145
Apel de urgenţă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.149
2.1
RODAJ
Versiune pe benzină Versiune diesel
Până la 1 000 km, nu depăşiţi 130 km/h în Până la 1 500 km, nu depăşiţi 130 km/h în
ultimul raport de viteză sau 3 000 - 3 500 rot/ raportul cel mai ridicat sau 2 500 rot/min.
min. După acest kilometraj veţi putea rula mai
repede dar numai după 6 000 km aproxima-
Abia după aproximativ 3 000 km îşi va de-
tiv veţi putea obţine performanţele prescrise.
monstra vehiculul dumneavoastră întreaga
performanţă. Pe perioada de rodaj, nu acceleraţi puternic
cât timp motorul este rece, nu folosiţi moto-
Periodicitate revizii: consultaţi documentul
rul la turaţii ridicate.
de întreţinere al vehiculului dumneavoastră.
Periodicitate revizii: consultaţi documentul
de întreţinere al vehiculului dumneavoastră.
2.2
CONTACTOR DEMARAJ: vehicul cu cheie
Poziţie „Mers” ON 2
Contactul este cuplat: Se poate utiliza orice
accesoriu (radio etc.).
Contactor de demaraj
Poziţie „Stop şi blocare direcţie” LOCK 0
Pentru a bloca, scoateţi cheia şi rotiţi volanul
până la blocarea direcţiei.
Pentru a debloca, manevraţi uşor cheia şi
volanul.
2.3
PORNIRE, OPRIRE MOTOR: vehicul cu cheie (1/2)
Versiuni pe benzină Notă: la vehiculele echipate cu o cutie de
– viteze mecanică, în caz de oprire bruscă a
Acţionaţi demarorul fără a accelera; motorului, mesajul „Apasă ambreiaj” va fi
– eliberaţi cheia de îndată ce motorul por- afişat pe tabloul de bord. Apăsaţi până la
neşte. capăt pe pedala de ambreiaj pentru a re-
É Versiuni diesel
porni motorul.
2.4
PORNIRE, OPRIRE MOTOR: vehicul cu cheie (2/2)
Versiuni GPL
Nu întrerupeţi niciodată con-
Pornirea motorului se efectuează întot- tactul înainte de oprirea com-
deauna pe benzină: pletă a vehiculului, oprirea
– acţionaţi demarorul fără a accelera; motorului antrenează anularea
– eliberaţi cheia de îndată ce motorul por- funcțiilor de asistenţă: După oprirea mo-
neşte. torului, amplificatorul de frânare, direcţia
asistată etc. şi dispozitivele de securitate
Sistemul determină automat trecerea de la pasivă, precum airbags şi pretensiona-
benzină la GPL. toare, nu vor mai funcţiona.
În funcţie de vehicul, în anumite condiţii de
utilizare (de exemplu, accelerare puternică),
sistemul poate decide revenirea temporară
la modul benzină.
Responsabilitatea şoferului
În cazul în care condiţiile de mediu sunt din la parcarea sau oprirea vehi-
nou corespunzătoare, sistemul poate auto- culului
riza din nou modul GPL. Nu părăsiţi niciodată vehicu-
Pentru mai multe informaţii ➥ 2.18. lul, nici măcar pentru scurt timp, atunci
când în interior se află un copil, o per-
La o temperatură apropiată de 0°C sau mai soană fără discernământ sau un animal.
mică, se recomandă utilizarea modului ECO Aceştia ar putea fi sau ar putea pune în
pentru a maximiza utilizarea modului GPL pericol alte persoane, de exemplu por-
➥ 2.28. nind motorul, acţionând echipamente
precum macaralele de geamuri sau
blocând uşile... În plus, pe timp cald şi/
sau însorit, trebuie să ştiţi că tempe-
ratura interioară din habitaclu creşte
Nu staţionaţi şi nu porniţi moto- foarte rapid. RISC DE DECES SAU DE
rul în locuri în care se află sub- ACCIDENTARE GRAVĂ.
stanţe sau materiale inflama-
bile, precum iarbă sau frunze,
care pot veni în contact cu un sistem de
eşapament cald.
2.5
PORNIRE, OPRIRE MOTOR: vehicul cu cartelă (1/4)
Notă: la vehiculele echipate cu o cutie de
viteze mecanică, în caz de oprire bruscă a
motorului, mesajul „Apasă ambreiaj” va fi
afişat pe tabloul de bord. Apăsaţi până la
2 capăt pe pedala de ambreiaj pentru a re-
porni motorul.
Responsabilitate şofer în
momentul staţionării sau
1 opririi vehiculului
Nu părăsiţi niciodată vehiculul,
nici măcar pentru scurt timp, atunci când
în interior se află un copil, o persoană
fără discernământ sau un animal.
Aceştia ar putea fi sau ar putea pune în
Cartela trebuie să fie în zona de detectare 1. Particularităţi pericol alte persoane, de exemplu por-
Pentru a porni: – Dacă oricare dintre condiţiile de pornire nind motorul, acţionând echipamente
nu este îndeplinită, mesajul „Apasă frâna precum macaralele de geamuri sau blo-
– vehicule cu o cutie de viteze automată, în când uşile.
+ START” sau „Apasă ambreiaj + START”
poziţia P, apăsaţi pedala de frână, apă-
sau „Selectează poziția parcare” se afi- În plus, pe timp cald şi/sau însorit, tre-
saţi pe butonul 2, apoi eliberaţi pedala de
şează pe tabloul de bord; buie să ştiţi că temperatura interioară din
frână după pornirea motorului;
– în anumite cazuri, va fi necesar să mane- habitaclu creşte foarte rapid.
– vehicule cu o cutie de viteze mecanică,
vraţi volanul apăsând pe butonul de por- RISC DE DECES SAU DE
apăsaţi pedala de frână şi apăsaţi pe
nire 2 pentru a ajuta la deblocarea coloa- ACCIDENTARE GRAVĂ.
butonul 2, apoi eliberaţi pedala de frână
nei de direcţie; mesajul „Roteşte volanul
după pornirea motorului. Dacă este
+ START” vă avertizează în acest sens;
cuplat un raport, apăsaţi şi pedala de am-
breiaj.
2.6
PORNIRE, OPRIRE MOTOR: vehicul cu cartelă (2/4)
Versiuni GPL
Nu întrerupeţi niciodată con-
Pornirea motorului se efectuează întot- tactul înainte de oprirea com-
deauna pe benzină. pletă a vehiculului, oprirea
Aduceţi cheia până în poziţia „Pornire” fără motorului antrenează anularea
să acceleraţi. funcțiilor de asistenţă: După oprirea mo-
torului, amplificatorul de frânare, direcţia
Sistemul determină automat trecerea de la asistată etc. şi dispozitivele de securitate
benzină la GPL. pasivă, precum airbags şi pretensiona-
În funcţie de vehicul, în anumite condiţii de toare, nu vor mai funcţiona.
utilizare (de exemplu, accelerare puternică),
sistemul poate decide revenirea temporară
la modul benzină.
În cazul în care condiţiile de mediu sunt din Responsabilitatea şoferului
nou corespunzătoare, sistemul poate auto- la parcarea sau oprirea vehi-
riza din nou modul GPL. culului
Pentru mai multe informaţii ➥ 2.18. Nu părăsiţi niciodată vehicu-
lul, nici măcar pentru scurt timp, atunci
La o temperatură apropiată de 0°C sau mai când în interior se află un copil, o per-
mică, se recomandă utilizarea modului ECO soană fără discernământ sau un animal.
pentru a maximiza utilizarea modului GPL Aceştia ar putea fi sau ar putea pune în
➥ 2.28. pericol alte persoane, de exemplu por-
nind motorul, acţionând echipamente
precum macaralele de geamuri sau
blocând uşile... În plus, pe timp cald şi/
sau însorit, trebuie să ştiţi că tempe-
ratura interioară din habitaclu creşte
Nu staţionaţi şi nu porniţi moto- foarte rapid. RISC DE DECES SAU DE
rul în locuri în care se află sub- ACCIDENTARE GRAVĂ.
stanţe sau materiale inflama-
bile, precum iarbă sau frunze,
care pot veni în contact cu un sistem de
eşapament cald.
2.7
PORNIRE, OPRIRE MOTOR: vehicul cu cartelă (3/4)
4 5
4
Pornire „ mâini libere ” cu Anomalie de funcţionare Mesajul „Plasează card pe zonă + start”
portbagajul deschis apare pe tabloul de bord.
În anumite cazuri, cartela mâini libere poate
În acest caz, cartela nu trebuie să se afle în să nu funcţioneze: Apăsaţi pe pedala de frână sau de ambre-
portbagaj, pentru a se evita pierderea aces- iaj, apoi aşezaţi cartela 5 (partea cu buton)
– baterie cartelă epuizată etc.; în zona corespunzătoare 4. Apăsaţi pe bu-
teia.
– în apropierea unui aparat care funcţio- tonul 2 pentru a porni vehiculul. Mesajul se
nează pe aceeaşi frecvenţă (ecran, tele- stinge.
Funcţie accesorii fon mobil, jocuri video…);
(Punere contact) – vehicul situat într-o zonă cu radiaţii elec-
De îndată ce accedeţi la vehiculul dumnea- tromagnetice puternice.
voastră, puteţi dispune de anumite funcţio-
nalităţi (radio, navigare, ştergere...).
Pentru a utiliza celelalte funcţii, cu cartela în
habitaclu, apăsaţi pe butonul 2 fără a apăsa
pedalele.
2.8
PORNIRE, OPRIRE MOTOR: vehicul cu cartelă (4/4)
În cazul în care cartela nu mai este în habi-
taclu sau dacă bateria cartelei este descăr- Atunci când părăsiţi vehiculul,
cată, atunci când vehiculul este staţionar şi în special cu cartela asupra
încercaţi să opriţi motorul, mesajul „Cartelă dumneavoastră, asiguraţi-vă
absentă apasă lung START” apare pe grupul că motorul este oprit.
2 de instrumente: apăsaţi pe butonul 2 timp de
mai mult de trei secunde.
În cazul în care cartela nu se mai află în ha-
bitaclu, asiguraţi-vă că o puteţi recupera îna-
Responsabilitate şofer în
inte de a apăsa lung pe buton: fără cartelă,
momentul staţionării sau
nu veţi putea porni vehiculul.
opririi vehiculului
Cu motorul oprit, accesoriile (radio…) utili-
Nu părăsiţi niciodată vehiculul,
zate în acest moment continuă să funcţio-
nici măcar pentru scurt timp, atunci când
neze timp de 10 minute aproximativ.
în interior se află un copil, o persoană
La deschiderea uşii şoferului, accesoriile în- fără discernământ sau un animal.
cetează să funcţioneze.
Aceştia ar putea fi sau ar putea pune în
Condiţii de oprire a motorului pericol alte persoane, de exemplu por-
nind motorul, acţionând echipamente
Vehiculul trebuie să fie oprit, cu levierul
precum macaralele de geamuri sau blo-
trecut în P pentru vehiculele cu o cutie de
când uşile.
viteze automată.
În plus, pe timp cald şi/sau însorit, tre-
Cu cartela în vehicul, apăsaţi butonul 2: mo-
buie să ştiţi că temperatura interioară din
torul se opreşte. Coloana de direcţie se blo-
habitaclu creşte foarte rapid.
chează la deschiderea unei uşi sau la bloca-
rea vehiculului. RISC DE DECES SAU DE
ACCIDENTARE GRAVĂ.
Nu întrerupeţi niciodată con-
tactul înainte de oprirea com-
pletă a vehiculului. După opri-
rea motorului, amplificatorul
de frânare, direcţia asistată etc. şi dis-
pozitivele de securitate pasivă, precum
airbags şi pretensionatoare, nu vor mai
funcţiona.
2.9
FUNCŢIA STOP AND START (1/4)
Acest sistem permite diminuarea consumu- şi Echipamentele vehiculului rămân în funcţi-
lui de carburant şi a emisiei de gaze cu efect – atunci când viteza vehiculului este zero une pe parcursul duratei opririi motorului.
de seră. La pornirea vehiculului, sistemul se timp de aproximativ o secundă sau, în
Atunci când motorul trece în starea de
activează automat. În timpul rulării, sistemul funcţie de vehicul, imediat ce viteza ve-
veghe, este posibil ca direcţia asistată să nu
opreşte motorul (în aşteptare) atunci când hiculului este mai mică de aproximativ
mai fie funcţională.
vehiculul se opreşte sau se deplasează cu 5 km/h.
viteză redusă (ambuteiaj, semafoare etc.), În acest caz, aceasta intră din nou în func-
Punerea în stare de veghe a motorului este
în funcţie de vehicul. ţiune atunci când motorul nu se mai află în
menţinută dacă poziţia P este cuplată sau
starea de veghe sau când viteza depăşeşte
dacă poziţia N este cuplată, cu frâna de par-
aproximativ 1 km/h (la vale, în pantă etc.).
Condiţii de punere în stare de care trasă şi cu pedala de frână eliberată.
veghe Pentru vehiculele echipate cu o cutie de
Vehiculul a rulat de la ultima sa oprire. viteze manuală:
– cutia de viteze este în poziţie neutră În cazul punerii în stare de
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de
(punct mort);
viteze automată:
– cutia de viteze este în poziţia D, Msau N;
şi
Dacă martorul luminos cli-
peşte, vehiculul este staţionar şi mesajul
veghe a motorului, frâna de
parcare asistată (în funcţie de
vehicul) nu se strânge automat.
– pedala de frână este apăsată (suficient „Selectare punct mort” apare pe tabloul
de puternic); de bord, acestea indică faptul că trebuie
Dacă martorul luminos cli-
peşte, vehiculul este staţionar şi mesa-
să treceţi levierul de viteze în poziţia
neutră;
şi Nu lăsaţi vehiculul să ruleze
jul „Apăsați pedala de frână” apare pe
– pedala de ambreiaj este eliberată; dacă motorul se află în stare
tabloul de bord, acestea indică faptul că
şi de veghe (martorul luminos
pedala de frână nu este apăsată sufici-
şi
ent;
2.10
FUNCŢIA STOP AND START (2/4)
Împiedicarea punerii în stare de Ieşirea din starea de veghe a
veghe a motorului motorului
În anumite situaţii, cum ar fi intrarea într-o Pentru vehiculele echipate cu o cutie de
intersecţie, dacă sistemul este activat, puteţi viteze automată:
să menţineţi motorul pornit pentru o pornire
– atunci când uşa şoferului este deschisă;
rapidă.
sau
Pentru vehiculele echipate cu cutii de – atunci când centura de securitate a şofe-
viteze automate şi atunci când trecerea rului este decuplată;
în aşteptare a motorului este efectuată sau
numai la oprirea vehiculului: – pedala de frână este eliberată, cu poziţia
D sau M cuplată (în funcţie de vehicul);
Menţineţi vehiculul staţionat apăsând uşor
sau
pedala de frână.
– pedala de frână este eliberată în poziţia
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de de raport N cu frâna de mână decuplată;
viteze manuală: sau
Menţineţi pedala de ambreiaj apăsată. – pedala de frână este apăsată din nou în
poziţia de raport P sau N cuplat cu frâna
de mână trasă;
sau
– vehiculul este în poziţia de raport R;
sau
– pedala de acceleraţie este apăsată;
sau
– în funcţie de vehicul, în modul manual
(M), sunt activate padelele de schimbare
a raportului ➥ 2.145.
Pentru a completa nivelul de
carburant, motorul trebuie oprit
(şi nu numai în stare de veghe
în cazul vehiculelor echipate cu funcţia „AUTOHOLD” este activată
funcţia STOP and START): trebuie să în- ➥ 2.27, pedala de frână poate să fie eli-
trerupeţi contactul ➥ 2.4 ➥ 2.6. Risc berată şi starea de veghe a motorului
de incendiu. menţinută.
Apăsaţi pedala de acceleraţie pentru a
scoate vehiculul din starea de aşteptare.
2.11
FUNCŢIA STOP AND START (3/4)
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de Condiţii de ne-punere în stare de – panta este prea abruptă pentru vehicu-
viteze manuală: veghe a motorului lele echipate cu o cutie de viteze auto-
mată;
– la deschiderea uşii şoferului, fără niciun Anumite condiţii nu permit sistemului pune-
raport cuplat şi cu pedala de ambreiaj eli- rea în stare de veghe a motorului, în special: – funcţia „Vedere clară” este activată
berată; ➥ 3.12;
– uşa şoferului nu este închisă;
sau – temperatura motorului este insuficientă;
– la decuplarea centurii de securitate a – nu este buclată centura şoferului;
– sistemul de depoluare este în curs de re-
şoferului, fără niciun raport cuplat şi cu – marşarierul a fost cuplat; generare;
pedala de ambreiaj eliberată;
– nu este blocată capota motorului; – ...
sau
– cutia de viteze este în poziţie neutră şi
pedala de ambreiaj este apăsată uşor;
– temperatura exterioară este prea mică
sau prea mare;
Martorul luminos se aprinde pe ta-
bloul de bord, semnalând faptul că motorul
sau – bateria nu este suficient de încărcată; nu poate fi adus în stare de veghe.
– viteza cuplată şi pedala de ambreiaj apă-
sată complet.
– diferenţa dintre temperatura interioară a
vehiculului şi de cea stabilită a climatizării
Martorul luminos poate apărea pe
tabloul de bord, însoţit de un mesaj:
Particularitate: în funcţie de vehicul, dacă automate este extrem de importantă; – „Optimizare nivel baterie” pentru a acorda
întrerupeţi contactul atunci când motorul – asistenţa la parcare este în curs de func- prioritate încărcării bateriei;
este în starea de veghe, martorul luminos ţionare; – „Prioritizare confort termic” pentru a
Ä se afişează timp de câteva secunde
pe tabloul de bord.
– altitudinea este prea mare;
acorda prioritate climatizării;
– „Prioritate motor pornit” pentru a acorda
prioritate operaţiilor motorului.
2.12
FUNCŢIA STOP AND START (4/4)
Particularitate de repornire automată a Dezactivare, activare funcţie
motorului
În anumite condiţii, motorul poate reporni Apăsaţi pe contactorul 1 pentru a dezactiva
fără intervenţie pentru a garanta securitatea funcţia. Mesajul „Stop & Start fcț. dezacti-
şi confortul dumneavoastră. vată” apare pe tabloul de bord, iar martorul
Acest lucru se poate întâmpla în special luminos al comutatorului 1 se aprinde.
atunci când: O nouă apăsare reactivează sistemul.
Mesajul „Stop & Start fcț. activată” apare pe
– temperatura exterioară este prea mică tabloul de bord, iar martorul luminos al co-
sau prea mare; mutatorului 1 se stinge.
– funcţia „Vedere clară” este activată Sistemul se reactivează automat la fiecare
➥ 3.12;
1 pornire a vehiculului cu ajutorul butonului de
– bateria nu este suficient de încărcată; pornire. ➥ 2.4 ➥ 2.6.
2.13
PARTICULARITĂŢI VERSIUNI PE BENZINĂ, FILTRU DE PARTICULE (1/2)
Condiţii de funcţionare a vehiculului dum- Dacă, constataţi anomaliile de funcţionare
neavoastră, precum: de mai sus, efectuaţi la un Reprezentant al
mărcii reparaţiile necesare cât mai repede.
– rulaj prelungit cu martor luminos de alertă
nivel minim de carburant aprins ; Prezentând cu regularitate vehiculul dum-
neavoastră la un Reprezentant al mărcii în
– utilizare benzină cu plumb ;
funcţie de periodicităţile recomandate în do-
– utilizarea de lubrifianţi sau aditivi pentru cumentul de întreţinere, veţi evita aceste in-
carburant neaprobaţi. cidente.
Sau anomalii de funcţionare, precum:
– sistem de aprindere defectuos sau pană Problemă de pornire
de benzină sau bujie debranşată care se Pentru a evita deteriorarea catalizatoru-
traduc prin rateuri de aprindere şi brus- lui sau a demarorului şi pentru a împiedica
cări în timpul conducerii ; uzura prematură a bateriei, nu insistaţi în
– pierdere de putere. tentativa de pornire a motorului (utilizând bu-
tonul de pornire sau prin împingerea sau re-
provoacă o încălzire excesivă a catalizatoru- morcarea vehiculului) fără a fi identificat şi
lui, diminuându-i eficacitatea, pot conduce tratat defectul de pornire.
la distrugerea sa şi antrenează daune ter-
mice pe vehicul. În caz contrar, nu mai încercaţi să porniţi
motorul şi apelaţi la Reprezentant al mărcii.
2.14
PARTICULARITĂŢI VERSIUNI PE BENZINĂ, FILTRU DE PARTICULE (2/2)
Filtru de particule Notă: martorul luminos poate să se stingă Dacă filtrul este saturat, martorul luminos
Filtrul de particule este utilizat în tratamen-
după 20 de minute în cazul în care condiţiile © şi, în funcţie de vehicul, martorul lu-
tul gazelor de eşapament de la motoarele pe
benzină.
de rulare necesare pentru curăţarea filtrului
nu sunt îndeplinite în totalitate.
O oprire a vehiculului înainte de stingerea
minos vor apărea pe tabloul de bord,
însoţiţi de mesajul „Verifică injecţia”. În acest
În funcţie de vehicul, martorul luminos
caz consultaţi un Reprezentant al mărcii.
afişat pe tabloul de bord indică faptul
martorului luminos poate să vă conducă la
reînceperea operaţiei. Dacă martorul luminos ® şi, în func-
că filtrul este înfundat şi necesită curăţare.
Pentru a-l curăţa, atunci când martorul lu- ţie de vehicul, martorul luminos apar
minos apare, şi funcţie de condiţi-
ile de trafic şi de limitele de viteză, rulaţi cu
însoţiţi de mesajul „Pericol avarie motor”,
opriţi vehiculul, opriţi motorul şi contactaţi un
Reprezentant al mărcii.
o viteză cuprinsă între 50 km/h şi 110 km/h
până când martorul se stinge.
După aproximativ 5-20 de minute, martorul
luminos ar trebui să se stingă.
Martorul luminos ® vă
impune, pentru securitatea
dumneavoastră, o oprire obli-
gatorie şi imediată în funcţie
de condiţiile de circulaţie. Opriţi mo-
torul şi nu îl mai porniţi. Apelaţi la un
Reprezentant al mărcii.
2.15
PARTICULARITATE VERSIUNI PE BENZINĂ, FILTRU DE PARTICULE (1/2)
Turaţie motor diesel Precauţii pe timp de iarnă
Motoarele diesel au un echipament de injec- Pentru a evita orice incident pe perioada ge-
ţie care nu permite nici o depăşire a tura- A roasă:
ţiei motorului oricare ar fi viteza angajată.
– aveţi grijă ca bateria să fie întotdeauna
Dacă se afişează mesajul „Verifică sistem bine încărcată;
antipoluare” însoţit de martorii luminoşi
Ä şi © , consultaţi imediat un
Reprezentant al mărcii.
1
– aveţi grijă să nu lăsaţi nivelul de motorină
să scadă prea mult în rezervor pentru a
evita condensarea vaporilor de apă care
se pot acumula pe fundul rezervorului.
În rulaj, în funcţie de calitatea carburantului
utilizat, poate să apară în mod excepţional
fum alb.
Acesta este datorat curăţării automate a
filtrului de particule şi este fără consecinţă
asupra comportamentului vehiculului.
2.16
PARTICULARITĂŢILE VERSIUNILOR DIESEL: FILTRU DE PARTICULE (2/2)
Filtru de particule Notă: martorul luminos poate reapărea în Dacă filtrul este saturat, martorul luminos
cazul în care condiţiile de conducere nu © şi, în funcţie de vehicul, martorul lu-
Filtrul de particule este utilizat în tratamen-
tul gazelor de eşapament de la motoarele
diesel.
sunt îndeplinite în totalitate în ceea ce pri-
veşte curăţarea filtrului. Dacă vehiculul este
oprit sau atunci când turația motorului scade
minos vor apărea pe tabloul de bord,
însoţiţi de mesajul „Verifică injecţia”. În acest
În funcţie de vehicul, martorul luminos sub 2 000 rot/min înainte de martorul lumi- caz consultaţi un Reprezentant al mărcii.
afişat pe tabloul de bord indică nos să se stingă, poate fi necesară repeta-
Dacă martorul luminos ® şi, în func-
faptul că filtrul este înfundat şi necesită cu-
răţare.
Pentru aceasta, atunci când este afişat mar-
rea operației.
ţie de vehicul, martorul luminos
însoţiţi de mesajul „Pericol avarie motor”,
apar
Martorul luminos ® vă
impune, pentru securitatea
dumneavoastră, o oprire obli-
gatorie şi imediată în funcţie
de condiţiile de circulaţie. Opriţi mo-
torul şi nu îl mai porniţi. Apelaţi la un
Pentru a facilita regenerarea filtrului de Reprezentant al mărcii.
particule, conduceţi mai mult timp (cel
puţin 20 de minute) pe drumuri princi-
pale la intervale de 200 de kilometri.
2.17
PARTICULARITĂŢI ALE VERSIUNILOR PE GPL (1/4)
Martor luminos galben B
A Martorul luminos aprins indică faptul că
modul benzină este activ.
2.18
PARTICULARITĂŢI ALE VERSIUNILOR PE GPL (2/4)
Schimbarea modului de Pentru a trece de pe GPL pe benzină
carburant în timpul rulării A Eliberaţi pedala de acceleraţie şi apăsaţi pe
comanda 1.
Pentru a trece de pe benzină pe GPL
Modul benzină este indicat de martorul lumi-
Apăsaţi pe butonul 1. Trecerea la GPL se nos galben B.
face la prima accelerare.
C 1 B
Nivelul de carburant GPL A se activează.
Martorul luminos galben B se stinge şi mar-
torul luminos verde C clipeşte rapid pentru
a confirma că s-a selectat modul GPL, apoi
încetează să mai clipească când modul GPL
este activ.
2.19
PARTICULARITĂŢI ALE VERSIUNILOR PE GPL (3/4)
Schimbare mod carburant în Anomalie de funcţionare
timpul mersului (continuare) A În cazul unei anomalii care poate afecta
funcţionarea corectă a motorului, sistemul
Trecerea automată pe benzină trece automat din modul GPL în modul ben-
Sistemul trece automat în modul benzină zină.
dacă nu mai există GPL în rezervor. Sunteţi Acest lucru este confirmat prin:
informat cu privire la acest lucru prin:
– aprinderea martorului luminos galben B;
– aprinderea martorilor luminoşi verde C şi
galben B; – clipirea lentă a martorului luminos
verde C;
– un semnal sonor.
– răsună un bip sonor.
O apăsare pe comanda 1 opreşte semna-
lul sonor şi doar martorul luminos galben B O apăsare pe comanda 1 opreşte semna-
rămâne aprins. lul sonor şi doar martorul luminos galben B
rămâne aprins.
C 1 B
În funcţie de vehicul, în anumite condiţii de
utilizare (de exemplu, accelerare puternică),
sistemul poate decide revenirea temporară
la modul benzină.
Martorul luminos verde C clipeşte fără nici
semnal sonor. Dacă sunt întrunite din nou
condiţiile, acesta revine automat în modul
GPL. După mai multe tentative nereusite,
sistemul poate decide să rămână în modul
benzină pentru călătoria actuală.
O nouă tentativă poate fi efectuată după ce
motorul este oprit complet timp de aproxima-
tiv un minut.
2.20
PARTICULARITĂŢI ALE VERSIUNILOR PE GPL (4/4)
În caz de conducere în condiţii
severe
În caz de conducere în condiţii severe (por-
nire pe o pantă abruptă etc.), este recoman-
dat să treceţi în modul benzină.
La o temperatură apropiată de 0°C sau mai
mică, se recomandă utilizarea modului ECO
pentru a maximiza utilizarea modului GPL.
➥ 2.28.
În caz de accident
GPL are un miros caracteristic
Precauţiile cele mai importante care trebuie
pentru ca dumneavoastră să
luate sunt aceleaşi ca şi în cazul unui vehicul
puteţi detecta cu uşurinţă even-
pe benzină:
tualele scăpări. Dacă simţiţi un
– aplicaţi frâna de parcare; miros de gaz în vehiculul dumneavoas-
– opriţi motorul (un dispozitiv de siguranţă, tră sau în imediata apropiere a acestuia:
care întrerupe alimentarea cu GPL a mo- – treceţi imediat în modul benzină şi
torului, se activează automat); asiguraţi-vă că nu există nicio sursă
de foc în apropierea vehiculului;
– întrerupeţi contactul; – adresaţi-vă unui reprezentant al
– respectaţi legislaţia locală. mărcii.
2.21
LEVIER DE VITEZE, FRÂNĂ DE MÂNĂ
Frână de mână
Pentru a slăbi
Trageţi levierul 3 uşor în sus, apăsaţi buto-
nul 2 şi readuceţi levierul la planşeu.
1 Martorul luminos
bord se va stinge.
} de pe tabloul de
La oprire, în funcţie de pantă
Dacă rulaţi cu frâna de mână slăbită neco- şi/sau de sarcina vehiculului,
respunzător, martorul luminos roşu de pe ta- poate fi necesar să adăugaţi
2 bloul de bord va rămâne aprins. cel puţin doi dinţi suplimentari
de strângere şi să cuplaţi o viteză (primul
3 Pentru a strânge raport sau marşarier) pentru vehiculele
cu cutie de viteze mecanică, sau pe
Trageţi levierul 3 în sus. Asiguraţi-vă că ve- poziţia P, pentru vehiculele cu cutie de
hiculul este bine imobilizat. Martorul luminos viteze automată.
Levier de viteze
} se aprinde pe tabloul de bord.
2.22
FRÂNĂ DE PARCARE ASISTATĂ (1/4)
În toate celelalte cazuri, de exemplu la opri-
rea bruscă a motorului sau dacă acesta
intră în starea de veghe după o Stop and
1 Start ➥ 2.10, frâna de parcare asistată nu se
aplică automat. Modul manual trebuie atunci
să fie utilizat.
Pentru anumite ţări, funcţia strângere a
3 frânei de parcare nu este activată. Consultaţi
paragraful „Funcţionare manuală”.
Strângerea frânei de parcare asistată este
confirmată prin mesajul „Frână de parcare
poziţia P;
Cu vehiculul staţionat, frâna de parcare
asistată poate fi utilizată pentru imobilizarea
vehiculului:
– prin apăsarea butonului de pornire/
oprire a motorului 1 sau prin rotirea
cheii de contact pe poziţia 2 „ON”
(2);
sau
– atunci când centura de securitate a şo- Frâna de parcare asistată poate fi utilizată pentru imobilizarea vehiculului. Înainte
ferului este deschisă; de a părăsi vehiculul, verificaţi strângerea efectivă a frânei de parcare asistată.
sau
– atunci când uşa şoferului este des-
chisă;
Martorul luminos 3 al contactorului 4 şi martorul luminos } de pe tabloul de
bord se aprind pentru a indica aplicarea frânei de mână, dar se sting după bloca-
rea uşilor. În funcţie de vehicul, în partea superioară a parbrizului este amplasat un autoco-
lant pentru a vă aminti acest lucru.
2.23
FRÂNĂ DE PARCARE ASISTATĂ (2/4)
Funcţionare asistată
(continuare)
Notă: în anumite situaţii (defecţiune la frâna 1
de parcare asistată, eliberare manuală a
frânei de parcare etc.) este emis un semnal
sonor şi mesajul „Acţionează frâna de par-
care” apare pe tabloul de bord pentru a vă 3
avertiza în legătură cu eliberarea frânei de
parcare asistată.
– cu motorul pornit: la deschiderea uşii
şoferului;
– cu motorul oprit (de exemplu atunci când
motorul se opreşte brusc): la deschiderea 2
unei uşi din faţă.
În acest caz, trageţi apoi eliberaţi butonul 4 4
pentru a strânge frâna de parcare asistată.
Aplicarea manuală a frânei de parcare
asistată Frâna de parcare asistată
Eliberare asistată a frânei de parcare poate fi utilizată pentru imobi-
Trageţi butonul 4. Martorul luminos 3 şi mar-
lizarea vehiculului. Înainte de
Slăbirea se face din momentul pornirii vehi-
culului accelerând. torul luminos
se aprind.
} de pe tabloul de bord a părăsi vehiculul, verificaţi
strângerea efectivă a frânei de parcare
asistată.
Funcţionare manuală Eliberarea manuală a frânei de parcare Martorul luminos 3 al contactorului 4 şi
Puteţi cupla manual frâna de parcare asis-
tată.
asistată
Apăsaţi contactorul 1 fără a apăsa pedalele
sau rotiţi cheia 2 la poziţia „ON” 2 pentru
martorul luminos } de pe tabloul
de bord se aprind pentru a indica apli-
a pune contactul vehiculului. Apăsaţi pedala carea frânei de mână, dar se sting după
de frână, apoi apăsaţi butonul 4: martorul blocarea uşilor.
luminos 3 de pe buton şi martorul luminos
În funcţie de vehicul, în partea superi-
} afişat pe tabloul de bord se sting. oară a parbrizului este amplasat un au-
tocolant pentru a vă aminti acest lucru.
2.24
FRÂNĂ DE PARCARE ASISTATĂ (3/4)
– eliberaţi manual frâna de parcare asistată
(consultaţi paragraful „Eliberarea manu-
ală a frânei de parcare asistată” de pe
1 pagina anterioară);
– în funcţie de vehicul, frâna de parcare
asistată este aplicată automat. Va trebui
să o eliberaţi manual.
3
2
4
Oprire punctuală Pentru a staţiona cu frâna de parcare asis-
tată slăbită (risc de îngheţ de exemplu):
Pentru a strânge manual frâna de parcare
asistată (oprire la lumina roşie a semaforu- – cuplaţi orice raport sau poziţia P: roţile
lui, oprire cu motorul pornit etc.): trageţi şi motoare vor fi blocate mecanic de către
eliberaţi butonul 4. Slăbirea este automată arborele de transmisie;
din momentul repornirii vehiculului. – opriţi motorul prin apăsarea butonului de
pornire/oprire a motorului 1 sau prin roti-
rea cheii de contact 2;
Cazuri particulare
– decuplaţi centura de securitate a şoferu-
Pentru a staţiona pe plan înclinat sau cu o
lui;
remorcă de exemplu, trageţi de butonul 4
timp de câteva secunde pentru a obţine frâ- – deschideţi uşa şoferului;
narea maximă.
2.25
FRÂNĂ DE PARCARE ASISTATĂ (4/4)
Versiuni cu cutie de viteze Anomalie de funcţionare
automată – În cazul unui defect, martorul luminos
Cu uşa şofer deschisă sau închisă necores- © se aprinde pe tabloul de bord,
punzător şi cu motorul pornit, din motive de însoţit de mesajul „Verifică frâna de par-
securitate, slăbirea automată este dezacti- care” şi, în unele cazuri, de martorul lumi-
vată (aceasta pentru a evita ca vehiculul să
ruleze singur, fără şofer). Mesajul „Eliberaţi
manual frâna de parcare” apare pe tabloul
nos } .
Consultaţi rapid un Reprezentant al
de bord atunci când şoferul apasă pe pedala mărcii.
de acceleraţie. – În caz de defecţiune a frânei de parcare
asistate, martorul luminos ® se
aprinde, însoţit de mesajul „Avarie sistem
de frânare”, de un semnal sonor şi, în
2.26
FUNCŢIA „AUTOHOLD"
Vehicul oprit (de exemplu, la lumina roşie Condiţii de întrerupere a forţei de frânare
a semaforului, în intersecţie, blocaj în trafic
Trebuie respectate următoarele condiţii:
etc.), funcţia asigură forţa de frânare, chiar
– şoferul accelerează suficient cu cutia de
şi atunci când şoferul eliberează pedala de
viteze cuplată;
frână.
sau
Forţa de frânare este slăbită de îndată ce
– şoferul dezactivează funcţia.
şoferul accelerează suficient cu cutia de
viteze cuplată.
1 Martorul luminos
de bord.
se stinge pe tabloul
Activare
Acţionaţi butonul 2.
Martorul luminos 2 al contactorului 1 se
aprinde pentru a confirma activarea funcţiei.
2
Dezactivare
Apăsaţi pedala de frână şi butonul 2 simul- La fiecare pornire, funcţia va reintra în
tan. Condiţiile de menţinere a forţei de modul setat în momentul în care motorul
Martorul luminos 2 al contactorului 1 dispare frânare a fost oprit ultima oară.
pentru a confirma dezactivarea funcţiei.
Dacă forţa de frânare este menţinută, frâna Trebuie respectate următoarele condiţii:
de parcare este aplicată automat atunci – centura de siguranţă a şoferului este în- Frâna de parcare asistată
când: chisă; poate fi utilizată pentru imobi-
– şoferul iese din vehicul; şi lizarea vehiculului. Înainte de
sau – frâna de parcare asistată este eliberată; a părăsi vehiculul, verificaţi
– vehiculul este imobilizat mai mult de şi strângerea efectivă a frânei de parcare
aproximativ 3 minute. – vehiculul nu este oprit în pantă abruptă asistată.
foarte. Martorul luminos al contactorului 2 şi
Forţa de frânare menţinută este confirmată
2.27
RECOMANDĂRI DE CONDUCERE, CONDUCERE ECO (1/8)
Consumul de carburant este omologat con- În funcţie de vehicul, dispuneţi de diferite
form unei metode standard, reglementare. funcţii care vă pot ajuta să reduceţi consu-
Identică pentru toţi constructorii, aceasta mul de carburant:
permite compararea vehiculelor între ele. În
– turometrul;
condiţii reale de utilizare, consumul depinde
de condiţiile de utilizare a vehiculului, de – indicator de schimbare a vitezei;
dotări şi de stilul de condus. Pentru optimi- – indicatorul stilului de conducere;
zarea consumului, consultaţi recomandările
de mai jos. – bilanţul traseului şi recomandările privind
condusul economic pe ecranul multifunc-
ţional;
– Indicatorul de accelerare Eco;
– mod ECO;
– funcţia mers liber;
– funcţia Stop and Start ➥ 2.10.
Dacă vehiculul este echipat cu acesta, sis-
temul de navigare completează aceste in-
formaţii.
2.28
RECOMANDĂRI DE CONDUCERE, CONDUCERE ECO (2/8)
A B C
1 1
1
Pe tabloul de bord A, B sau C Indicatorul de schimbare a vitezei 1
În funcţie de vehicul, afişarea informaţiilor În funcţie de vehicul, pentru a optimiza con-
poate fi organizată şi personalizată în func- sumul, un martor luminos de pe tabloul de
ţie de stilul de personalizare a tabloului de bord vă informează cu privire la momentul
bord selectat pornind de la ecranul multi- cel mai potrivit pentru a cupla raportul supe-
funcţional. rior sau raportul inferior:
2.29
RECOMANDĂRI DE CONDUCERE, CONDUCERE ECO (3/8)
A 2 B 2 C 2
2.30
RECOMANDĂRI DE CONDUCERE, CONDUCERE ECO (4/8)
3 3 3
2.31
RECOMANDĂRI DE CONDUCERE, CONDUCERE ECO (5/8)
O notă globală de la 0 la 100 se afişează,
4 permiţându-vă să vă evaluaţi performanţele
de eco-şofer. Cu cât notă globală este mai
ridicată, cu atât consumul de carburant este
mai scăzut.
Vă sunt date eco-recomandări pentru a vă
ameliora performanţa.
Memorarea traseelor dumneavoastră prefe-
rate vă va permite să vă comparaţi propriile
performanţe, respectiv cu cele ale altor utili-
zatori ai vehiculului.
Pentru mai multe informaţii, consultaţi ma-
nualul multimedia.
Pe ecranul multimedia
Bilanţ traseu
La oprirea motorului, se afişează „Bilanţ
traseu” pe ecranul multimedia 4, ceea ce vă
permite să vizualizaţi informaţii referitoare la
ultima dvs. cursă.
El indică:
– scorul general;
– evoluţia scorului;
– distanţă fără consum de carburant.
2.32
RECOMANDĂRI DE CONDUCERE, CONDUCERE ECO (6/8)
Mod ECO Funcţia mers liber
Modul ECO este o funcţie care optimizează În funcţie de vehicul, pentru vehiculele echi-
consumul de carburant. Acesta acţionează pate cu o cutie de viteze automată, în fazele
asupra anumitor acţiuni de conducere (ac- de decelerare (cu piciorul ridicat complet de
celerare, schimbare raporturi, regulator de pe pedala de acceleraţie), trecerea în modul
viteză, decelerare etc.). de mers liber (neutru automat) reduce frâna-
rea motorului şi vă permite să înaintaţi fără a
Limitarea accelerării permite un condus
accelera, pentru a economisi carburant.
urban şi periurban cu consum redus.
2.33
RECOMANDĂRI DE CONDUCERE, CONDUCERE ECO (7/8)
– Nu supraturaţi motorul în raporturi inter-
mediare. Utilizaţi deci întotdeauna cel
mai mare raport de viteză posibil.
– Evitaţi accelerările brutale.
– Frânaţi cât mai puţin posibil. Apreciind
corect dinainte obstacolul sau virajul, va
fi suficient să ridicaţi piciorul.
– În pantă, decât să încercaţi să vă menţi-
neţi viteza, nu acceleraţi mai tare decât
pe un teren plan: păstraţi de preferinţă
aceeaşi poziţie a piciorului pe pedala de
acceleraţie.
– Debreierea dublă şi accelerarea înainte
de oprirea motorului au devenit inutile pe
vehiculele moderne.
– Intemperii, rute inundate :
Recomandări de conducere şi
conducere ECO Nu rulaţi pe o şosea dacă
nivelul apei depăşeşte mar-
Comportament ginea inferioară a jantelor.
– În loc să încălziţi motorul în staţionare,
conduceţi moderat până când acesta a
atins temperatura normală de funcţio-
nare.
Incomodare la condus
– Viteza costă scump. Pe partea şoferului, nu utilizaţi
– Condusul dinamic, cu accelerări şi de- decât covoraşe adaptate vehi-
celerări puternice şi dese, conduce la un culului, care se prind peste ele-
consum mare de carburant raportat la mentele preinstalate şi verificaţi regulat
timpul câştigat. fixarea lor. Nu suprapuneţi mai multe co-
voraşe.
Risc de blocare a pedalelor.
2.34
RECOMANDĂRI DE CONDUCERE, CONDUCERE ECO (8/8)
– Pentru vehiculele echipate cu aer con-
diţionat, este normal să constataţi o
creştere a consumului de carburant (mai
ales în mediu urban) în timpul utilizării
sale. Pentru vehiculele echipate cu aer
condiţionat fără mod automat, opriţi sis-
temul atunci când nu mai aveţi nevoie de
el.
Recomandări pentru a minimiza con-
sumul şi deci a ajuta la protejarea me-
diului înconjurător:
Dacă vehiculul a rămas staţionat în plină
căldură sau în plin soare, aveţi grijă să
îl aerisiţi câteva minute pentru a evacua
aerul cald înainte de a porni.
– Nu păstraţi un cadru portbagaj pavilion
gol.
Pneuri Recomandări de utilizare – Pentru transportul obiectelor volumi-
– O presiune insuficientă măreşte consu- – Utilizaţi cu precădere modul ECO. noase, utilizaţi de preferinţă o remorcă.
mul. – Electricitatea „înseamnă petrol”, stingeţi – Când tractaţi o rulotă, aveţi grijă să uti-
– Pentru a optimiza consumul de carbu- orice aparat electric atunci când nu vă lizaţi un deflector agreat şi nu uitaţi să-l
rant, setaţi presiunea în pneuri pentru este într-adevăr util. Dar (securitate mai reglaţi.
viteza maximă sau presiunea recoman- întâi), păstraţi luminile aprinse de îndată – Evitaţi utilizarea de tipul „din aproape în
dată indicată pe cantul uşii şoferului. ce vizibilitatea o cere (pentru a vedea şi aproape”, (pe trasee scurte, cu opriri pre-
➥ 4.11. pentru a fi văzut). lungite), motorul nu atinge niciodată tem-
– Utilizarea de pneuri nerecomandate – Utilizaţi de preferinţă aeratoarele. A rula peratura sa ideală.
poate mări consumul. cu geamurile deschise antrenează la
100 km/h: +4 % consum.
– Evitaţi plinul de carburant la maximum,
pentru a evita orice revărsare.
2.35
RECOMANDĂRI ÎNTREŢINERE ŞI ANTIPOLUARE
Vehiculul dumneavoastră respectă criteriile În plus, înlocuirea pieselor motorului, ale sis- – Filtru de aer, filtru de carburant: un
de reciclare şi de valorificare a vehiculelor temului de alimentare şi ale eşapamentului cartuş înfundat diminuează randamentul.
scoase din uz, care au intrat în vigoare în cu alte piese decât cele originale reco- Trebuie să îl înlocuiţi.
2015. mandate de constructor modifică confor-
mitatea vehiculului dumneavoastră cu
Anumite piese ale vehiculului au fost conce- Control gaze eşapament
reglementările antipoluare.
pute deci în vederea reciclării lor ulterioare.
Efectuaţi reglajele şi controalele vehiculu- Sistemul de control al gazelor de eşapament
Aceste piese sunt uşor demontabile pentru permite să detectaţi anomaliile de
lui dumneavoastră la un Reprezentant al
a fi recuperate şi scoase din filierele de re- funcţionare în dispozitivul de depoluare al
mărcii, conform instrucţiunilor din programul
ciclare. vehiculului.
de întreţinere: el dispune de toate mijloacele
În plus, prin concepţia sa, prin reglajele sale materiale care permit garantarea reglajelor Aceste anomalii pot antrena degajări de
originale, prin consumul său moderat, ve- originale ale vehiculului dumneavoastră. substanţe nocive sau pagube mecanice.
hiculul dumneavoastră este conform regle-
mentărilor antipoluare în vigoare. El par-
ticipă activ la reducerea emisiilor de gaze Reglaje motor
Ä Acest martor luminos pe tabloul de
bord indică eventualele defecţiuni
ale sistemului:
poluante şi la economisirea de energie. – Bujii: condiţiile optime de consum, de Se aprinde la punerea contactului apoi se
Dar nivelul emisiilor de gaze poluante şi al randament şi de performanţe impun să stinge la pornirea motorului.
consumului depind şi de dumneavoastră. respectaţi riguros specificaţiile stabilite – Dacă se aprinde continuu, consultaţi cât
Vegheaţi la buna sa întreţinere şi utilizare. de Birourile noastre de Studii. mai curând un Reprezentant al mărcii ;
În caz de înlocuire a bujiilor, utilizaţi măr- – dacă clipeşte, reduceţi turaţia motorului
cile, tipurile şi ecartamentele specificate până la dispariţia clipirii. Consultaţi cât
Întreţinere pentru motorul dumneavoastră. Pentru mai curând un Reprezentant al mărcii.
Este important să reţineţi că nerespectarea
reglementărilor antipoluare poate duce la
sancţionarea proprietarului vehiculului.
aceasta consultaţi un Reprezentant al
mărcii.
– Aprindere şi ralanti: nu necesită nici un
➥ 1.119
reglaj.
2.36
MEDIU ÎNCONJURĂTOR
Vehiculul dumneavoastră a fost conceput Emisii – Vehiculul defect trebuie să fie predat unor
cu dorinţa de a respecta mediul înconju- centre agreate pentru a asigura recicla-
rător pe tot parcursul duratei sale de viaţă: În faza de utilizare, vehiculul dumneavoas- rea sa.
în momentul fabricării sale, în timpul utiliză- tră a fost conceput astfel încât să emită mai
puţine emisii de gaze cu efect de seră (CO2) – În orice caz, respectaţi legile locale.
rii sale şi în cele din urmă pentru scoaterea
sa din uz. şi deci să consume mai puţin (ex: 140 g/km
echivalează cu 5,3 l/100 km pentru un vehi-
cul Diesel). Reciclare
Fabricaţie În plus, vehiculele sunt echipate cu sisteme Vehiculul dumneavoastră este reciclabil
de depoluare precum catalizatorul, sonda până la 85% şi poate fi valorificat până la
Fabricarea vehiculului dumneavoastră se
lambda, filtrul cu carbon activ (acesta din 95%.
efectuează într-un complex industrial care
aplică progresele în vederea reducerii im- urmă împiedică evacuarea în aer a vaporilor Pentru a atinge aceste obiective, nume-
pactului asupra mediului faţă de riverani şi de benzină care provin din rezervor)… roase piese ale vehiculului au fost conce-
natură (reducerea consumurilor de apă şi de Pentru anumite vehicule diesel, acest sistem pute astfel încât să li se permită reciclarea.
energie, poluări vizuale şi sonore, emisii at- este completat de un filtru de particule care Arhitecturile şi materialele au fost studiate în
mosferice şi acvatice, trierea şi valorificarea permite să se reducă emisiile de particule de mod particular pentru a facilita demontarea
deşeurilor) funingini. acestor componente şi prelucrarea lor în fili-
alele specifice.
În scopul de a proteja resursele din mate-
Contribuiţi şi dumneavoastră rii prime, acest vehicul integrează în special
la respectarea mediului numeroase piese din materiale plastice re-
înconjurător ciclate sau din materiale reciclabile (materii
vegetale sau animale precum bumbac sau
– Piesele uzate şi înlocuite în timpul între- respectiv lână).
ţinerii curente a vehiculului dumneavoas-
tră (baterie, filtru de ulei, filtru de aer, ba-
terii…) şi bidoanele de ulei (goale sau
umplute cu ulei uzat) trebuie predate or-
ganismelor specializate.
2.37
AVERTIZOR DE PIERDERE A PRESIUNII ÎN PNEURI (1/6)
2.38
AVERTIZOR DE PIERDERE A PRESIUNII ÎN PNEURI (2/6)
Condiţii de funcţionare – modificare semnificativă a încărcării sau Reiniţializarea valorii de
repartizare a încărcăturii pe o latură a ve- referinţă a presiunii pneurilor
Sistemul trebuie reiniţializat cu o presiune hiculului;
de umflare egală cu cea indicată pe eticheta – conducere sportivă cu accelerare puter- Aceasta trebuie să fie realizată:
cu presiunea de umflare de pe pneu. ➥ 4.11. nică;
În caz contrar, sistemul nu poate furniza un – după fiecare reumflare sau resetare a
– circulaţie pe o şosea înzăpezită sau alu- presiunii de umflare;
avertisment corect în cazul unei pierderi necoasă;
semnificative de presiune a pneului. – circulaţie cu lanţuri de zăpadă; – după o schimbare a unei roţi;
Resetarea trebuie efectuată întotdeauna – montare a unui singur pneu nou; – după o permutare a roţilor.
după verificarea la rece a presiunilor de – utilizarea unor pneuri neomologate de re-
umflare ale celor patru pneuri. ţeaua mărcii. Presiunile de umflare trebuie să corespundă
utilizării curente a vehiculului (fără încăr-
În următoarele situaţii sistemul riscă să in- cătură, cu încărcătură, conducere pe auto-
tervină cu întârziere sau să nu funcţioneze stradă...).
corect:
– sistem nereiniţializat după o reumflare
sau orice operaţiune efectuată asupra ro-
ţilor;
– sistem resetat incorect: presiuni de um-
flare diferite de presiunile recomandate;
2.39
AVERTIZOR DE PIERDERE A PRESIUNII ÎN PNEURI (3/6)
Apăsaţi lung contactorul 5 până la apari-
ţia mesajului „Operațiune terminată”. Acum
puteţi să rulaţi.
6 3
5 4
Procedură de reiniţializare
Contact pus, vehicul oprit:
– atingeţi repetat contactorul 6 de câte
ori este necesar pentru a ajunge la fila
„Vehicul” ;
– apăsaţi scurt pe contactorul 3 sau 4
pentru a accesa pagina „Presiune pneuri
iniț. apasă lung”;
– apăsaţi lung butonul 5 OK pentru a lansa
reiniţializarea.
2.40
AVERTIZOR DE PIERDERE A PRESIUNII ÎN PNEURI (4/6)
Tabelul de mai jos prezintă posibilele mesaje referitoare la procedura de resetare a presiunii pneurilor.
– Presiune pneuri iniț. la oprire Mesajul este afişat în timpul rulajului. Dacă doriţi să resetaţi presiunea celor patru pneuri,
opriţi vehiculul.
1 Presiune pneuri iniț. apasă lung Pentru a reseta presiunea celor patru pneuri, cu vehiculul oprit, apăsaţi lung contacto-
rul 5 OK pentru a lansa resetarea, până la afişarea mesajului „Dacă presiune OK [țineți
apăsat]”.
2 Dacă presiune OK [țineți apăsat] Mesajul clipeşte pentru a indica faptul că sistemul a înregistrat procedura de resetare.
Dacă toate cele patru anvelope au fost reglate corect pentru a corespunde valorilor presi-
unii în anvelope recomandate pe eticheta cu presiunile din pneuri ➥ 4.11, menţineţi apăsat
contactorul 5 OK până când apare mesajul „Operațiune terminată”.
3 Operațiune terminată Procedura de resetare a fost finalizată cu succes. Acum puteţi să rulaţi.
2.41
AVERTIZOR DE PIERDERE A PRESIUNII ÎN PNEURI (5/6)
Reajustare presiune pneuri După fiecare schimbare a unei roţi/unui
pneu, reajustaţi presiunea pneurilor şi lan- 7
Presiunea celor patru pneuri trebuie saţi reiniţializarea valorii de referinţă a pre-
setată la rece (consultaţi eticheta situată pe siunii pneurilor.
cantul uşii şoferului).
În cazul în care verificarea presiunii nu poate
fi efectuată asupra pneurilor reci, trebuie să Roată de rezervă
majoraţi presiunile recomandate cu 0,2 până Dacă vehiculul este astfel echipat, reajustaţi
la 0,3 bari (3 PSI). presiunea de umflare şi lansaţi resetarea va-
Este strict interzis să dezumflaţi un pneu lorii de referinţă a presiunii pneurilor.
cald.
După fiecare reumflare sau reajustare a pre-
siunii pneurilor, lansaţi resetarea valorii de Spray-uri de reparare pneu şi kit
referinţă a presiunii pneurilor. de umflare
Folosiţi numai echipamente omologate de
Înlocuire roţi/pneuri reţea. În caz contrar, sistemul poate intra în
acţiune târziu sau să nu funcţioneze corect.
Folosiţi numai echipamente omologate de
reţea. În caz contrar, sistemul poate intra în
➥ 5.4. După utilizarea kit-ului de umflare a Anomalii ale presiunii pneurilor
pneurilor, reajustaţi presiunea pneurilor şi
acţiune târziu sau să nu funcţioneze corect. lansaţi resetarea valorii de referinţă a pre- Tabelul de pe pagina următoare prezintă
➥ 5.11. siunii pneurilor. mesajele de avertizare care apar pe tabloul
de bord 7 atunci când sistemul detectează o
anomalie a presiunii pneurilor.
2.42
AVERTIZOR DE PIERDERE A PRESIUNII ÎN PNEURI (6/6)
Informaţiile de pe tabloul de bord indică eventualele anomalii ale presiunii pneurilor (de exemplu: pneu dezumflat sau cu pană).
Acest lucru indică faptul că a fost detectată o umflare insuficientă sau o pană de
Umflă pneuri și inițializare
pneu. Verificaţi şi reglaţi presiunea celor patru pneuri la rece şi resetaţi sistemul.
Acest lucru indică faptul că resetarea nu a reuşit. Verificaţi şi reglaţi presiunea pne-
Verifică pres. pneuri și iniț.
urilor înainte de a relansa procedura de resetare.
Acest lucru indică faptul că ultima resetare a sistemului a fost efectuată în urmă
Verifică pres. pneuri și iniț. cu peste 6 luni sau cu peste aproximativ 10.000 km. Verificaţi şi reglaţi presiunea
pneurilor înainte de a relansa altă procedură de resetare.
+©
Verifică TPW Acest lucru indică o defecţiune de sistem. Adresaţi-vă unui Reprezentant al mărcii.
Acest lucru indică faptul că pe vehicul a fost montată o roată de rezervă cu o di-
mensiune diferită de cea a celorlalte patru roţi. Sistemul rămâne indisponibil până
TPW indisponibil
la montarea unei roţi identice ca dimensiune cu celelalte patru roţi şi până după
efectuarea procedurii de resetare.
2.43
DISPOZITIVE DE CORECTARE ŞI DE ASISTENŢĂ LA CONDUCERE (1/5)
În funcţie de vehicul, ele pot fi constituite din: Antiblocare roţi (ABS)
– antiblocare roţi (ABS); În timpul unei frânări intense, ABS-ul permite
– control dinamic traiectorie (ESC) cu să evitaţi blocarea roţilor, deci să ţineţi sub
control al subvirajului şi sistem anti- control distanţa de oprire şi să păstraţi con-
patinare; trolul vehiculului.
În aceste condiţii, vehiculul poate fi mane-
– asistenţă la frânarea de urgenţă; vrat pentru evitarea unui obstacol în timpul
– asistenţă la pornire în pantă. frânarii. În plus, acest sistem poate duce la
creşterea distanţelor de oprire în special pe
Alte sisteme de asistenţă la conducere sunt sol cu aderenţă scăzută (sol umed…).
descrise în paginile următoare. Fiecare punere în funcţiune a dispozitivului
se manifestă printr-o pulsaţie mai mult sau
mai puţin importantă resimţită la pedala de
frână. ABS-ul nu permite în niciun caz ame-
liorarea performanţelor „fizice” legate de
Aceste funcţii reprezintă aju- aderenţa pneuri-sol. Regulile de prudenţă
toare suplimentare în caz de trebuie deci să fie obligatoriu respectate
conducere critică pentru a per- (distanţe între vehicule…).
mite să adaptaţi comportamen-
tul vehiculului la conducerea dorită.
Aceste funcţii nu intervin în locul şoferu-
lui. Acestea nu măresc limitele vehi-
culului şi nu trebuie să vă îndemne să
rulaţi mai repede. Prin urmare, aces-
tea nu pot să înlocuiască, în nici un caz,
atenţia şi responsabilitatea şoferului în
momentul manevrării vehiculului (şofe-
rul trebuie să fie mereu atent la eveni-
mentele neprevăzute care pot interveni
în timpul conducerii).
În caz de urgenţă, este recomandat să
aplicaţi asupra pedalei o presiune pu-
ternică şi continuă. Nu este necesar să
acţionaţi prin apăsări succesive (pom-
pare). ABS-ul va modula efortul aplicat
în sistemul de frânare.
2.44
DISPOZITIVE DE CORECTARE ŞI DE ASISTENŢĂ LA CONDUCERE (2/5)
Anomalii de funcţionare:
– © şi x se aprind pe tabloul de
bord însoţite de mesajele „Verifică ABS”,
„Verifică sistem de frânare” şi „Verifică
ESC”: acest lucru indică că ABS, ESC
şi asistenţa la frânarea de urgenţă sunt
dezactivate. Frânarea este asigurată în
continuare;
– xD , , © and ®
aprinse pe tabloul de bord şi însoţite
de mesajele „Avarie sistem de frânare”:
indică o anomalie la sistemul de frâ-
nare.
În ambele cazuri consultaţi un Reprezentant
al mărcii.
2.45
DISPOZITIVE DE CORECTARE ŞI DE ASISTENŢĂ LA CONDUCERE (3/5)
Control dinamic traiectorie Control subviraj În anumite situaţii (conducere pe teren
(ESC) cu control al subvirajului moale: zăpadă, noroi... sau conducerea cu
Acest sistem optimizează acţiunea ESC în
lanţuri pe roţi), sistemul poate reduce pute-
şi sistem antipatinare cazul unui subviraj pronunţat (pierdere de
rea motorului pentru a limita patinarea.
aderenţă a trenului faţă).
Control dinamic traiectorie ESC Anomalie de funcţionare
Sistem antipatinare
Acest sistem ajută să se păstreze controlul Atunci când sistemul detectează o anoma-
vehiculului în situaţiile „critice” de conducere Acest sistem ajută să limitaţi patinarea roţilor
lie de funcţionare, mesajul „Verifică ESC” şi
motoare şi să controlaţi vehiculul în situaţiile
(evitarea unui obstacol, pierdere a aderenţei
într-un viraj …). de porniri, de accelerări sau de decelerări.
Principiu de funcţionare
martorii luminoşi © şi apar pe
tabloul de bord. În acest caz, ESC-ul şi siste-
Principiu de funcţionare mul antipatinare sunt dezactivate.
Prin prezenţa senzorilor de roţi, sistemul
Un senzor de pe volan permite să se cu- măsoară şi compară, în fiecare moment, Adresaţi-vă unui Reprezentant al mărcii.
noască traiectoria de conducere dorită de viteza roţilor motoare şi incetineşte patina-
şofer. rea lor. Dacă o roată tinde să patineze, sis-
Alţi senzori, repartizaţi în vehicul, măsoară temul impune frânarea acesteia până când
traiectoria sa reală. motricitatea redevine compatibilă cu nivelul
aderenţei sub roată.
Sistemul compară ordinele şoferului şi tra-
iectoria vehiculului şi o corectează pe Sistemul acţionează de asemenea pentru a
aceasta din urmă dacă este necesar, gesti- ajusta turaţia motorului la aderenţa disponi-
onând frânarea anumitor roţi şi/sau puterea bilă sub roţi, independent de acţiunea exer-
motorului. În eventualitatea activării siste- citată asupra pedalei de acceleraţie.
2.46
DISPOZITIVE DE CORECTARE ŞI DE ASISTENŢĂ LA CONDUCERE (4/5)
Asistenţă la frânarea de urgenţă Anticipare frânare
Acesta este un sistem complementar ABS- În funcţie de vehicul, atunci când eliberaţi
ului care ajută la reducerea distanţelor de pedala de acceleraţie, sistemul anticipează
oprire a vehiculului. manevra de frânare pentru a putea reduce
distanţele de oprire.
Principiu de funcţionare
Cazuri particulare
Sistemul permite să detectaţi o situaţie de
frânare de urgenţă. În acest caz, sistemul În momentul utilizării regulatorului de viteză :
de frânare dezvoltă instantaneu puterea sa – dacă utilizaţi pedala de acceleraţie,
maximă şi poate declanşa reglarea ABS. atunci când o eliberaţi, sistemul poate să
Frânarea ABS este menţinută atât timp cât se declanşeze;
pedala de frână nu este eliberată. – dacă utilizaţi pedala de acceleraţie, siste-
mul nu se va declanşa.
Lămpile de stop se aprind
Aceste funcţii reprezintă aju-
În funcţie de vehicul, acestea se pot aprinde Anomalie de funcţionare
toare suplimentare în caz de
intermitent în caz de decelerare puternică. Atunci când sistemul detectează o anomalie conducere critică pentru a per-
de funcţionare, mesajul „Verifică sistem de mite să adaptaţi comportamen-
frânare” apare pe tabloul de bord însoţit de tul vehiculului la conducerea dorită.
martorul luminos ©. Aceste funcţii nu intervin în locul şoferu-
Adresaţi-vă unui Reprezentant al mărcii. lui. Acestea nu măresc limitele vehi-
culului şi nu trebuie să vă îndemne să
rulaţi mai repede. Prin urmare, aces-
tea nu pot să înlocuiască, în nici un caz,
atenţia şi responsabilitatea şoferului în
momentul manevrării vehiculului (şofe-
rul trebuie să fie mereu atent la eveni-
mentele neprevăzute care pot interveni
în timpul conducerii).
2.47
DISPOZITIVE ŞI SISTEME DE CORECTARE CONDUCERE (5/5)
Asistenţă la pornire în pantă
Sistemul de asistenţă la pornire
În funcţie de înclinarea pantei, acest sistem în pantă nu poate împiedica în
asistă şoferul în momentul unei porniri în totalitate vehiculul să meargă
pantă. El împiedică vehiculul să meargă înapoi în toate cazurile (pante
înapoi, intervenind asupra strângerii auto- foarte abrupte etc.).
mate a frânelor, atunci când şoferul ridică pi-
ciorul de pe pedala de frână pentru a acţiona Şoferul poate în toate cazurile să acţi-
pedala de acceleraţie. oneze pedala de frână şi să împiedice
astfel vehiculul să meargă înapoi.
Funcţionare sistem Asistenţa la pornire în pantă nu trebuie
Acesta funcţionează numai atunci când le- utilizată pentru opriri prelungite: folosiţi
vierul de viteze este într-o altă poziţie decât pedala de frână.
punctul mort (o altă poziţie decât N sau P Această funcţie nu este concepută
pentru cutiile de viteze automate) şi când pentru a imobiliza vehiculul în mod per-
vehiculul este în poziţia de oprire completă manent.
(apăsare pe pedala de frână).
Dacă este necesar, utilizaţi pedala de
Sistemul reţine vehiculul aproximativ 2 se- frână pentru a opri vehiculul.
cunde. Apoi, frânele se slăbesc progresiv
(vehiculul rulează în funcţie de pantă). Şoferul trebuie să rămână extrem de vi-
gilent la rularea pe suprafeţe alunecoase
sau cu aderenţă redusă.
Riscuri de rănire gravă.
2.48
ALERTĂ DE IEŞIRE DE PE BANDĂ (1/5)
Poziţia camerei 1
Aveţi grijă ca parbrizul să nu fie acoperit (de
1 murdărie, noroi, zăpadă, condens etc.).
2.49
ALERTĂ DE IEŞIRE DE PE BANDĂ (2/5)
Pentru a dezactiva funcţia, apăsaţi butonul 2
de câte ori este nevoie pentru a selecta
„Alertă depăşire bandă dezactiv.” (sau, în
funcţie de vehicul, „Menţinere bandă dezac-
tivată”) pe tabloul de bord. Martorul luminos
2 Funcţionare 3
Cu funcţia activată, martorul luminos
şi liniile din stânga şi dreapta 3 sunt afişate
în culoarea gri pe tabloul de bord.
Funcţia este pregătită pentru avertizare
dacă:
– viteza este între aproximativ 70 km/h şi
180 km/h;
Activare/dezactivare şi Funcţia avertizează şoferul:
Pentru a activa funcţia, apăsaţi butonul 2 de – martorul luminos şi indicatoarele
– printr-o vibraţie a volanului;
şi
câte ori este nevoie pentru a selecta „Alertă
de ieşire de pe bandă” pe tabloul de bord.
Mesajul „Alertă depăşire bandă activată” şi
de linie stânga/dreapta 3 au culoarea alb.
Funcţia de avertizare se activează dacă
– martorul luminos şi indicatorul 3
pentru linia depăşită devin roşii.
martorul luminos „
de bord.
” apar pe tabloul
vehiculul trece peste o linie sau se apropie
de marginea drumului (separator, barieră,
trotuar, terasament etc.) fără ca lămpile de
semnalizare a direcţiei să fie activate.
2.50
ALERTĂ DE IEŞIRE DE PE BANDĂ (3/5)
Temporar nedisponibil Condiţii de neactivare a 4
– Depăşirea foarte rapidă a liniei; sistemului
– Rulare continuă pe o linie; Sistemul nu se poate activa dacă:
– aproximativ 4 secunde după schimbarea – marşarierul a fost cuplat;
benzii; – câmpul vizual al camerei este obstrucţio-
– viraje strânse; nat;
– vizibilitate scăzută;
– este afişat martorul luminos û .
– activarea unuia dintre semnalizatoarele
de direcţie;
– accelerare puternică;
Martorul luminos şi indicatoarele de
linie stânga/dreapta devin gri pe tabloul de
bord.
– ...
Atunci când funcţia nu este disponibilă, mar-
2.51
ALERTĂ DE IEŞIRE DE PE BANDĂ (4/5)
– apăsaţi în mod repetat comanda 6 sau 7 Anomalie de funcţionare
pentru a ajunge la meniul „ASIST. LA
CONDUS”. Apăsaţi contactorul 8 OK; În cazul unei funcţionări defectuoase, indi-
catoarele de linie stânga şi dreapta (şi, în
– apăsaţi în mod repetat pe comanda 6 funcţie de stilul de afişaj, martorul luminos
sau 7 pentru a accesa meniul „Alertă de
ieşire de pe bandă” sau „Depăşire bandă
sensibilitate=#”. Apăsaţi contactorul 8
bord.
) dispar sau rămân gri pe tabloul de
8 7
Reglaje (continuare)
Vehicule care nu sunt echipate cu un
ecran multimedia
– Cu vehiculul oprit, apăsaţi butonul 5 de
câte ori este nevoie pentru a ajunge la fila
„Vehicul”;
– apăsaţi în mod repetat comanda 6
sau 7 pentru a ajunge la meniul „Setări”.
Apăsaţi contactorul 8 OK;
2.52
ALERTĂ DE IEŞIRE DE PE BANDĂ (5/5)
Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere. Această funcţie nu înlocuieşte, în niciun caz, vigilenţa şi responsabili-
tatea şoferului, care trebuie să păstreze în permanenţă controlul asupra vehiculului.
2.53
ASISTENŢĂ LA MENŢINEREA PE BANDĂ (1/6)
Poziţia camerei 1
1 Aveţi grijă ca parbrizul să nu fie acoperit (de
murdărie, noroi, zăpadă, condens etc.).
2.54
ASISTENŢĂ LA MENŢINEREA PE BANDĂ (2/6)
Pentru a dezactiva funcţia, apăsaţi butonul 2
ca de câte ori este nevoie pentru a selecta
„Menţinere bandă dezactivată” pe tabloul de
bord.
Martorul luminos
bloul de bord.
se stinge pe ta-
Activare/dezactivare
Pentru a activa funcţia, apăsaţi butonul 2
de câte ori este nevoie pentru a selecta
„Asistenţă la menţinerea pe bandă” pe ta-
bloul de bord.
Mesajul „Menţinere bandă activată” şi mar-
torul luminos „
bord.
” apar pe tabloul de
2.55
ASISTENŢĂ LA MENŢINEREA PE BANDĂ (3/6)
În aceste cazuri: Cazuri particulare
– funcţia declanşează o acţiune a sistemu- În timpul utilizării funcţiei:
lui de direcţie al vehiculului în scopul rec-
– Dacă sistemul nu mai detectează nicio
tificării traiectoriei vehiculului;
acţiune a şoferului asupra volanului, mar-
– indicatorul 3 de pe partea laterală a liniei
depăşite devine galben pe tabloul de
bord.
torul luminos devine portocaliu
pe tabloul de bord, fiind însoţit de mesajul
„Păstrați mâinile pe volan” şi se declan-
Notă: în curbe, funcţia permite tăierea
3 uşoară a curbei.
şează un semnal sonor.
Alarma sonoră este declanşată, fiind în-
Dacă acţiunea de corecţie a sistemului de soţită de martorul luminos şi de mesaj,
direcţie nu este suficientă, martorul luminos până când şoferul preia controlul;
şi indicatorul 3 de pe partea laterală
a liniei depăşite devin roşii pe tabloul de
– Dacă sistemul este activ prea mult timp,
se declanşează o alarmă sonoră, iar in-
bord, în timp ce volanul vibrează. dicatorul 3 de pe partea laterală a liniei
vizate clipeşte până când şoferul preia
Funcţionare controlul.
2.56
ASISTENŢĂ LA MENŢINEREA PE BANDĂ (4/6)
Temporar nedisponibil Condiţii de neactivare a
sistemului
4
– Depăşirea foarte rapidă a liniei;
– Rulare continuă pe o linie; Sistemul nu se poate activa dacă:
– aproximativ 4 secunde după schimbarea – marşarierul a fost cuplat;
benzii; – câmpul vizual al camerei este obstrucţio-
– viraje strânse; nat;
– vizibilitate scăzută;
– activarea unuia dintre semnalizatoarele – este afişat martorul luminos û .
de direcţie;
– accelerare puternică;
– frânare de urgenţă;
Martorul luminos şi martorii luminoşi
de linie stânga/dreapta sunt afişaţi cu gri pe
– ... tabloul de bord.
Dacă funcţia nu este disponibilă, martorul lu-
2.57
ASISTENŢĂ LA MENŢINEREA PE BANDĂ (5/6)
– apăsaţi în mod repetat comanda 6 sau 7 Anomalie de funcţionare
pentru a ajunge la meniul „ASIST. LA
CONDUS”. Apăsaţi contactorul 8 OK; Atunci când sistemul detectează o anoma-
lie de funcţionare, martorul luminos ©
– apăsaţi în mod repetat comanda 6 sau 7 apare pe tabloul de bord, împreună cu me-
pentru a ajunge la meniul „Menţinere sajul „Controlează camera frontală”.
bandă sensibilitate”. Apăsaţi contacto-
rul 8 OK; Adresaţi-vă unui Reprezentant al mărcii.
– derulaţi prin apăsări succesive pe co-
manda 6 sau 7 pentru a ajusta setarea.
5 6 Apăsaţi pe butonul 8 OK.
8 7
Reglaje (continuare)
Vehicule care nu sunt echipate cu un
ecran multimedia
– Cu vehiculul oprit, apăsaţi butonul 5 de
câte ori este nevoie pentru a ajunge la fila
„Vehicul”;
– apăsaţi în mod repetat comanda 6
sau 7 pentru a ajunge la meniul „Setări”.
Apăsaţi contactorul 8 OK;
2.58
ASISTENŢĂ LA MENŢINEREA PE BANDĂ (6/6)
Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere. Această funcţie nu înlocuieşte, în niciun caz, vigilenţa şi responsabili-
tatea şoferului, care trebuie să păstreze în permanenţă controlul asupra vehiculului.
2.59
AVERTIZOR DE UNGHI MORT (1/7)
B C C
A
A B
2.60
AVERTIZOR DE UNGHI MORT (2/7)
– apăsaţi din nou butonul 5 OK pentru a
1 activa sau dezactiva funcţia:
= funcţie activată
2 3
5 4
Activare/dezactivare – apăsaţi în mod repetat comanda 3
sau 4 pentru a ajunge la meniul „Setări”.
Vehicule echipate cu un ecran Apăsaţi contactorul 5 OK;
multimedia 1 – apăsaţi în mod repetat comanda 3 sau 4
Pentru a activa sau a dezactiva funcţia, con- pentru a ajunge la meniul „ASIST. LA
sultaţi instrucţiunile multimedia. Selectaţi CONDUS”. Apăsaţi contactorul 5 OK;
„ON” sau „OFF”. – apăsaţi succesiv comanda 3 sau 4 pentru
a ajunge la meniul „Avertizare unghi
Vehicule care nu sunt echipate cu un mort”, după care apăsaţi butonul 5 OK;
ecran multimedia
– Cu vehiculul oprit, apăsaţi butonul 2 de
câte ori este nevoie pentru a ajunge la fila
„Vehicul”;
Sistemul foloseşte o lăţime de bandă
standard. Atunci când conduceţi pe o
bandă îngustă, funcţia vă poate avertiza
atunci când este detectat un vehicul aflat
la o distanţă mai mare decât cea mai
apropiată bandă.
2.61
AVERTIZOR DE UNGHI MORT (3/7)
A B
7
A B
Indicator 6 Funcţionare
Indicatorul luminos 6 se află pe fiecare dintre Funcţia vă alertează atunci când viteza ve-
retrovizoare 7. hiculului este mai mare de aproximativ 15
km/h şi:
Notă: curăţaţi periodic oglinzile retrovi-
– atunci când un vehicul se află în zona un-
zoare 7 pentru a asigura vizibilitatea indica-
ghiului mort A şi se deplasează în ace-
toarelor 6.
eaşi direcţie cu vehiculul dumneavoastră;
– atunci când un vehicul se apropie rapid
din spate pe o bandă alăturată şi intră în
zona de detectare B.
Dacă puteţi depăşi un alt vehicul, indicato-
rul 6 se va aprinde numai pe dacă vehiculul
rămâne o perioadă suficient de îndelungată
în punctul mort al vehiculul dumneavoas-
tră A.
2.62
AVERTIZOR DE UNGHI MORT (4/7)
Afişaj E Condiţii de nefuncţionare
6
Semnalizator de direcţie activat, martorul – La conducerea pe un drum cu viraje
luminos 6 clipeşte atunci când funcţia de- strânse;
tectează un vehicul în zona unghiului mort
– în marşarier.
D şi/sau un vehicul care se apropie cu viteză
din spate, pe partea către care veţi întoarce Atunci când vehiculul este echipat cu un
volanul. Dacă dezactivaţi semnalizatorul de atelaj recunoscut de sistem, pe panoul de
direcţie, acesta revine la primul avertisment bord apare mesajul „Atelaj:dezactiv. alert.
(afişaj D). unghi mort” pentru a vă informa că func-
ţia nu este operaţională. Pentru alegerea
echipamentului adaptat vehiculului dum-
E neavoastră, vă recomandăm să consultaţi
Reprezentantul mărcii.
Afişaj D
Primul avertisment: semnalizator de di-
recţie neactivat, martorul luminos 6 indică
faptul că un vehicul este detectat în zona un-
ghiului mort şi/sau că un vehicul se apropie
cu viteză din spate pe o bandă alăturată.
2.63
AVERTIZOR DE UNGHI MORT (5/7)
Anomalie de funcţionare
Dacă sistemul detectează o defecţiune, pe
tabloul de bord se va afişa mesajul „Radar
lateral de controlat”. Adresaţi-vă unui
Reprezentant al mărcii.
2.64
AVERTIZOR DE UNGHI MORT (6/7)
Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere. Această funcţie nu înlocuieşte, în niciun caz, vigilenţa şi responsabili-
tatea şoferului, care trebuie să păstreze în permanenţă controlul asupra vehiculului.
Şoferul trebuie să adapteze întotdeauna viteza la condiţiile de drum, indiferent de indicaţiile sistemului.
Sistemul nu trebuie să fie considerat sub nicio formă detector de obstacole sau sistem anticoliziune.
Perturbarea sistemului
Funcţionarea sistemului poate fi perturbată sau deteriorată de condiţii precum:
– mediu complex (poduri metalice, tunel, drumuri cu bariere pe margine etc.);
– condiţii meteo nefavorabile (ninsoare, grindină, polei...).
Risc de alarme false sau absenţa alertelor
În cazul în care sistemul funcţionează anormal, dezactivaţi-l şi consultaţi un reprezentant al mărcii.
2.65
AVERTIZOR DE UNGHI MORT (7/7)
Dezactivare funcţie
Trebuie să dezactivaţi funcţia dacă:
– zona radarului a fost deteriorată (bara de protecţie spate);
– vehiculul este echipat cu un atelaj care nu este recunoscut de sistem.
2.66
ALERTĂ DE DISTANŢĂ DE SIGURANŢĂ (1/4)
Funcţia se activează atunci când viteza vehi-
culului este între aproximativ 30 şi 200 km/h.
1
Poziţia camerei 1
Aveţi grijă ca parbrizul să nu fie acoperit (de
murdărie, noroi, zăpadă, condens etc.).
Poziţia radarului 2
Asiguraţi-vă că zona radarului nu este aco-
perită (de murdărie, noroi, zăpadă, o placă
de înmatriculare frontală montată necores-
2 punzător), lovită, modificată (inclusiv vop-
seaua) sau ascunsă de orice accesoriu
montat în faţa vehiculului (pe calandru sau
siglă etc.).
Pe baza informaţiilor furnizate de radar 2 şi
de cameră 1, această funcţie îl informează
pe şofer în legătură cu intervalul de timp
dintre vehiculul său şi vehiculul din faţa sa,
astfel încât să menţină o distanţă sigură de
oprire între cele două vehicule.
2.67
ALERTĂ DE DISTANŢĂ DE SIGURANŢĂ (2/4)
3 – apăsaţi în mod repetat comanda 5 sau 6
pentru a ajunge la meniul „Avertizare dis-
tanţă”. Apăsaţi pe butonul 7 OK;
– Apăsaţi din nou pe butonul 7 OK pentru a
activa sau dezactiva funcţia:
4 5
7 6
Activare/Dezactivare funcţie Vehicule care nu sunt echipate cu un
ecran multimedia
Vehicule echipate cu un ecran – Cu vehiculul oprit, apăsaţi butonul 4 de
multimedia 3 câte ori este nevoie pentru a ajunge la fila
Pentru a activa sau a dezactiva funcţia, con- „Vehicul”;
sultaţi instrucţiunile multimedia. – apăsaţi în mod repetat comanda 5
Selectaţi „ON” sau „OFF”. sau 6 pentru a ajunge la meniul „Setări”.
Apăsaţi pe butonul 7 OK;
– apăsaţi în mod repetat comanda 5 sau 6
pentru a ajunge la meniul „ASIST. LA
CONDUS”. Apăsaţi pe butonul 7 OK;
2.68
ALERTĂ DE DISTANŢĂ DE SIGURANŢĂ (3/4)
– C (portocaliu): intervalul de timp este de
8 aproximativ 1-2 secunde (distanţă insufi-
A cientă între cele două vehicule);
– D (roşu): intervalul de timp este mai mic
sau egală cu aproximativ o secundă (dis-
tanţă absolut insuficientă între cele două
B vehicule).
Măsurarea se afişează cu titlu
Dacă intervalul dintre cele două vehicule informativ: sistemul nu efectu-
este mai mic de aproximativ 0,5 secunde, ează nicio acţiune asupra vehi-
indicatorul 8 şi afişajul D clipesc în roşu pe
C tabloul de bord împreună cu „-.-s”.
culului.
Această funcţie nu este concepută
În anumite condiţii, este posibil ca intervalul pentru utilizarea în mediul urban sau
de timp să nu fie afişat: pentru un stil de condus dinamic (virare,
D – într-un viraj; accelerare, frânare bruscă etc.), ci mai
degrabă pentru situaţii de rulare stabilă.
– la schimbarea benzii;
Funcţia nu interacţionează cu sistemul
Operaţie – dacă vehiculul din faţă este suficient de
de frânare.
departe sau în afara razei de acţiune a
Cu funcţia activată, indicatorul 8 este afişat radarului sau camerei. Suprafeţele radarului şi camerei trebuie
pe tabloul de bord şi îl informează pe şofer să fie curate şi nemodificate, pentru a
în legătură cu distanţa dintre vehiculul său garanta buna funcţionare a sistemului.
vehiculul din faţă.
Orice intervenţie efectuată în zona în
– A (gri): funcţie defectă; care se află radarul sau camera (repa-
– A (verde): nici un vehicul detectat; raţii, înlocuiri, modificări la parbriz şi/sau
modificări la bara de protecţie etc.) tre-
– B (verde): intervalul de timp este mai buie să fie efectuată de către un speci-
mare de sau egal cu aproximativ două alist calificat.
secunde (distanţa dintre cele două vehi-
cule adaptată la viteza dvs.);
2.69
ALERTĂ DE DISTANŢĂ DE SIGURANŢĂ (4/4)
Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere. Această funcţie nu înlocuieşte, în niciun caz, vigilenţa şi responsabili-
tatea şoferului, care trebuie să păstreze în permanenţă controlul asupra vehiculului.
2.70
CAMERA LA 360° (1/9)
1
5
4
2 2
3
Folosind informaţiile de la camerele 1, 2 Operaţie – vizualizare laterală faţă (în funcţie de ve-
şi 3 amplasate în bara paraşoc faţă, în re- hicul): cu ajutorul camerei 2 (parte pasa-
trovizoarele exterioare şi pe hayon, precum Camerele transmit patru vizualizări separate ger).
şi detectorii cu ultrasunete 4 amplasaţi în către ecranul multimedia 5.
Acestea vă permit să vizualizaţi mediul în- Detectorii cu ultrasunete detectează obsta-
barele paraşoc ale vehiculului, caracteristica
conjurător al vehiculului: colele în partea din faţă, din spate şi (în func-
asistă la manevrele dificile (de exemplu: par-
– vizualizare faţă: cu ajutorul camerei 1; ţie de vehicul) din partea laterală a vehicu-
care) prin afişarea mediului înconjurător al
– vizualizare spate: cu ajutorul camerei 3; lului.
vehiculului.
– vizualizare panoramică: cu ajutorul ca- Notă: aveţi grijă în aşa fel încât camerele să
merelor 1, 2 şi 3; nu fie acoperite (cu murdărie, noroi, zăpadă
etc.).
Această funcţie este o asistenţă suplimentară. Ea nu poate, în nici un caz, să înlocuiască atenţia, nici responsabilitatea şoferului.
Şoferul trebuie să fie întotdeauna pregătit pentru evenimentele neprevăzute care pot interveni în timpul conducerii: aveţi grijă întot-
deauna să nu existe obstacole mobile, mici şi înguste (de exemplu, un copil, un animal, un cărucior de copil, o bicicletă, o piatră, un
stâlp etc.) în punctul mort în timpul manevrelor.
2.71
CAMERA LA 360° (2/9)
2.72
CAMERA LA 360° (3/9)
5
6
7 Liniile de ghidare pentru vizualizările
faţă, spate şi laterale sunt o reprezen-
C tare proiectată pe teren plan; această in-
formaţie trebuie ignorată atunci când se
B suprapune unui obiect vertical sau unui
obiect de pe sol.
A Obiectele afişate pe marginea ecranului
multimedia pot apărea deformate.
În caz de luminozitate prea puternică
(ninsoare, vehicul în soare…), vederea
prin cameră poate fi perturbată.
2.73
CAMERA LA 360° (4/9)
9 8 9 2
2.74
CAMERA LA 360° (5/9)
Pe lângă alerta sonoră, aceste linii indica-
10 toare afişează proximitatea obstacolelor prin
culori diferite:
11
– Verde: obstacol între aproximativ 50 şi
13 70 cm;
– Galben: obstacol între aproximativ 30 şi
50 cm;
– Roşu: obstacol la mai puţin de aproxima-
tiv 30 cm.
Aceste linii indicatoare afişează, de aseme-
nea, locaţia în care sunt detectate obstaco-
12 lele, după cum este indicat de poziţia aces-
tora în raport cu simbolul „vehicul”.
Pentru mai multe informaţii ➥ 2.131.
„Vizualizare laterală faţă pe partea pasage- În funcţie de vehicul, puteţi utiliza ecranul
rului” este transmisă către ecranul multime- multimedia pentru a comuta vizualizarea pa-
dia cu linii de ghidare fixe, pentru măsurarea noramică la vizualizarea laterală faţă. Pentru
distanţelor. mai multe informaţii, consultaţi manualul
multimedia.
Liniile de ghidare fixe 10, 11 şi 12
Liniile de ghidare fixe 10 afişează partea din Detectarea obstacolelor
faţă a vehiculului.
Liniile de ghidare fixe 12 afişează lăţimea În timp ce sistemul este activat, dacă funcţia
vehiculului, inclusiv cu retrovizoarele exte- „Asistenţă la parcare” detectează unul sau
rioare. mai multe obstacole în jurul vehiculului, lini-
Liniile de ghidare fixe 11 sunt punctate şi afi- ile indicatoare 13 se afişează:
şate în roşu. Acestea sunt prelungiri ale linii- – pe vizualizarea panoramică;
lor de ghidare fixe 10 şi 12.
– pe vizualizarea laterală faţă de pe partea
pasagerului (în funcţie de vehicul).
2.75
CAMERA LA 360° (6/9)
Modul automat este dezactivat:
5 – atunci când levierul de viteze este în po-
ziţie neutră (cutie de viteze mecanică)
sau în poziţia N ori P (cutie de viteze au-
tomată) timp de aproximativ trei secunde;
– atunci când viteza de înaintare a vehicu-
lului depăşeşte 10 km/h.
Mod Manual
Pentru a activa modul manual, cu vehicu-
lul oprit și motorul pornit, apăsaţi contacto-
rul 14: vizualizarea faţă şi vizualizarea pano-
14 ramică apar pe ecranul multimedia.
Modul manual este dezactivat:
– atunci când viteza de înaintare a vehicu-
lului atinge 10 km/h;
Activare/dezactivare – atunci când levierul de viteze nu a fost
utilizat timp de aproximativ 3 minute;
Mod Automat – atunci când apăsaţi butonul 14.
Cu contactul pus, modul automat este ac-
tivat atunci când se cuplează marşarierul.
Vizualizarea spate şi vizualizarea panora-
mică apar pe ecranul multimedia 5.
Atunci când se comută rapid din marşarier
în mers înainte, vizualizarea spate şi vizua-
lizarea panoramică sunt înlocuite cu vizuali- – Nu utilizaţi această funcţie în
zarea faţă şi vizualizarea panoramică de pe timp ce retrovizoarele exteri-
ecranul multimedia 5. oare sunt în poziţie pliată.
– Înainte de a utiliza funcţia,
asiguraţi-vă ca uşa portbagajului este
închisă în mod corespunzător.
– Nu aşezaţi niciun obiect pe sau în
faţa camerelor.
2.76
CAMERA LA 360° (7/9)
H
F
G
K J
D E H J K
15 D E 15 F G
Diferenţa dintre distanţa Mersul înainte sau în marşarier spre o Mersul înainte sau în marşarier spre un
estimată şi distanţa reală pantă descendentă abruptă obiect ieşit în relief
Liniile de ghidare fixe 15 afişează distanţele Poziţia H pare mai depărtată decât poziţia J
Mersul înainte sau în marşarier spre o mai departe decât sunt în realitate. de pe ecran. Cu toate acestea, poziţia H
pantă ascendentă abruptă este la aceeaşi distanţă ca poziţia K.
Prin urmare, obiectele afişate pe ecran sunt
Liniile de ghidare fixe 15 afişează distanţele de fapt la o distanţă mai apropiată pe pantă. Traiectoria indicată de liniile de ghidare fixe
mai aproape decât sunt în realitate. şi mobile nu ia în considerare înălţimea
De exemplu, dacă ecranul afişează un
Obiectele afişate pe ecran sunt de fapt la o obiectului. Prin urmare, există riscul ca vehi-
obiect la G, distanţa reală a obiectului este
distanţă mai îndepărtată pe pantă. culul să intre în coliziune cu obiectul, atunci
la F.
când merge în marşarier spre poziţia K.
De exemplu, dacă ecranul afişează un
obiect la D, distanţa reală a obiectului este
la E.
2.77
CAMERA LA 360° (8/9)
L L
14
M
Limitările funcţionării sistemului Reglarea afişării
Sistemul nu poate afişa obiectele care se Cu contactul pus, apăsaţi pe contactorul 14
găsesc în anumite zone. sau treceţi levierul de selectare în poziţia R
În modul de vizualizare faţă sau spate, siste- (la o cutie de viteze automată) sau în marşa-
mul nu poate fi utilizat pentru a vizualiza un rier (la o cutie de viteze mecanică), pentru a
obiect în zona L. putea utiliza caracteristica.
2.78
CAMERA LA 360° (9/9)
Dacă levierul de viteze este în poziţia R (la La trecerea din marşarier în poziţia D (la o Reglarea setărilor camerei
o cutie de viteze automată) sau în marşarier cutie de viteze automată) sau într-un raport
(la o cutie de viteze mecanică), sunt disponi- (la o cutie de viteze mecanică), sunt disponi- Pot fi modificate următoarele setări:
bile următoarele vizualizări: bile următoarele vizualizări: – luminozitatea:
– ecran împărţit între vizualizarea spate/vi- – ecran împărţit între vizualizarea faţă/vizu- – culorile;
zualizarea panoramică; alizarea panoramică; – contrastul.
sau sau Pentru mai multe informaţii, consultaţi ma-
– ecran împărţit între vizualizarea spate/vi- – ecran împărţit între vizualizarea faţă/vizu- nualul multimedia.
zualizarea laterală faţă (în funcţie de ve- alizarea laterală faţă (în funcţie de vehi-
hicul). cul). Notă: din motive de siguranţă, vizualizările
nu sunt afişate în meniul „Setări” în timp ce
La trecerea din marşarier în poziţia P (la vehiculul se deplasează.
o cutie de viteze automată) sau în poziţie
neutră (la o cutie de viteze mecanică), sunt
disponibile următoarele vizualizări:
– ecran împărţit între vizualizarea spate/vi-
zualizarea panoramică;
sau
– ecran împărţit între vizualizarea spate/vi-
zualizarea laterală faţă (în funcţie de ve-
hicul).
2.79
FRÂNARE ACTIVĂ DE URGENŢĂ (1/8)
În funcţie de viteza de reacţie a şoferului,
sistemul poate oferi asistenţă la frânare
1 pentru a limita daunele sau pentru a evita
o coliziune.
Notă: asiguraţi-vă că parbrizul şi bara de
protecţie faţă nu sunt obstrucţionate (cu
murdărie, noroi, zăpadă, condens, număr de
înmatriculare etc.).
Poziţia camerei 1
Aveţi grijă ca parbrizul să nu fie acoperit (de
murdărie, noroi, zăpadă, condens etc.).
Acest sistem poate aplica o frânare
maximă pe vehicul până la oprirea
2 Poziţia radarului 2 completă, dacă este necesar.
Asiguraţi-vă că zona radarului nu este aco-
Sistemul utilizează informaţiile de la rada- Pentru securitatea dumneavoastră, pur-
perită (de murdărie, noroi, zăpadă, o placă
rul 2 şi camera 1 pentru a determina distanţa taţi întotdeauna centura de siguranţă în
de înmatriculare frontală montată necores-
de la vehiculul dvs.: timpul deplasărilor cu vehiculul şi asi-
punzător), lovită, modificată (inclusiv vop-
guraţi-vă că este încărcată, astfel încât
– faţă de vehiculul din faţă de pe aceeaşi seaua) sau ascunsă de orice accesoriu
niciun obiect să nu poată fi proiectat în
bandă; montat în faţa vehiculului (pe calandru sau
faţă şi să lovească pasagerii.
siglă etc.).
sau
– şi pietonii şi bicicliştii din jur.
Sistemul informează şoferul dacă există
riscul de coliziune directă astfel încât acesta Această funcţie reprezintă un
să poate efectua manevrele de urgenţă ne- ajutor suplimentar la condu-
cesare (apăsarea pedalei de frână şi/sau ro- cere. Această funcţie nu înlocu-
tirea volanului). ieşte, în niciun caz, vigilenţa şi
responsabilitatea şoferului, care tre-
buie să păstreze în permanenţă con-
trolul asupra vehiculului.
2.80
FRÂNARE ACTIVĂ DE URGENŢĂ (2/8)
Operaţie Particularităţi ale avertismentelor
În funcţie de viteză, avertizarea şi frânarea
Detectarea vehiculelor pot fi activate simultan.
În timpul conducerii, în caz de risc de colizi-
une cu vehiculul din faţă, sistemul: Particularităţi ale vehiculelor staţionare
– vă avertizează în privinţa riscului de 3 Vehiculele staţionare sunt detectate atunci
coliziune: când vehiculul rulează cu o viteză între apro-
Atunci când viteza vehiculului este cu- ximativ 7 km/h şi 80 km/h. Sistemul nu este
prinsă între aproximativ 7 km/h şi activ şi nu emite un avertisment pentru vehi-
170 km/h, mesajul „Frânați” este afişat în culele staţionare atunci când depăşiţi viteza
roşu pe tabloul de bord 3, însoţit de un de aproximativ 80 km/h.
semnal sonor.
Dacă şoferul apasă pedala de frână şi
sistemul detectează în continuare un risc
de coliziune, forţa de frânare este accen-
tuată.
– poate declanşa frânarea: Dacă frânarea activă de urgenţă a determi-
atunci când viteza vehiculului este mai nat oprirea vehiculului, vehiculul este men-
mică de aproximativ 120 km/h, în cazul în ţinut staţionar pentru o perioadă scurtă de
care şoferul nu reacţionează la avertizare timp. Dincolo de această limită de timp, ve-
şi coliziunea este iminentă. hiculul trebuie să fie menţinut staţionar de
către şofer, prin apăsarea cu piciorul a pe-
dalei de frână.
Notă: dacă şoferul utilizează comenzile ve-
hiculului (volan, pedale etc.), este posibil ca
sistemul să acţioneze cu întârziere sau să
nu se activeze.
2.81
FRÂNARE ACTIVĂ DE URGENŢĂ (3/8)
Detectarea pietonilor şi bicicliştilor Particularităţi ale avertismentelor
(în funcţie de vehicul)
În funcţie de viteză, avertizarea şi frânarea
În timpul rulării cu o viteză între aproximativ pot fi activate simultan.
7 km/h şi 80 km/h, dacă există un risc de co-
liziune cu un biciclist sau un pieton, sistemul:
– vă avertizează asupra unui risc de co- 3
liziune: martorul luminos roșu
sau, în funcție de vehicul, 3 şi mesajul
„Frânați” sunt afișate pe tabloul de bord,
însoțite de un semnal sonor.
Dacă şoferul apasă pedala de frână şi
sistemul detectează în continuare un
risc de coliziune, forţa de frânare poate
fi mărită dacă nu este suficientă pentru a
preveni coliziunea.
– poate declanşa frânarea: în cazul în Dacă frânarea activă de urgenţă a determi-
care şoferul nu reacţionează în urma nat oprirea vehiculului, vehiculul este men-
avertizării şi coliziunea este iminentă. ţinut staţionar pentru o perioadă scurtă de
timp. Dincolo de această limită de timp, ve-
hiculul trebuie să fie menţinut staţionar de
către şofer, prin apăsarea cu piciorul a pe-
dalei de frână.
Notă: dacă şoferul utilizează comenzile ve-
hiculului (volan, pedale etc.), este posibil ca
sistemul să acţioneze cu întârziere sau să
nu se activeze.
2.82
FRÂNARE ACTIVĂ DE URGENŢĂ (4/8)
– apăsaţi succesiv comanda 6 sau 7 pentru
4 a ajunge la meniul „Frânare activă”, după
care apăsaţi butonul 8 OK.
Apăsaţi din nou pe butonul 8 OK pentru a
activa sau dezactiva funcţia:
= funcţie activată
2.83
FRÂNARE ACTIVĂ DE URGENŢĂ (5/8)
Temporar nedisponibil Anomalie de funcţionare
Atunci când sistemul detectează o anoma- Atunci când funcţia detectează o anoma-
2.84
FRÂNARE ACTIVĂ DE URGENŢĂ (6/8)
2.85
FRÂNARE ACTIVĂ DE URGENŢĂ (7/8)
Perturbarea sistemului
Funcţionarea sistemului poate fi perturbată sau deteriorată de condiţii precum:
– un mediu complex (pod metalic, tunel etc.);
– condiţii meteo nefavorabile (ninsoare, grindină, polei etc.);
– vizibilitate redusă (noapte, ceaţă etc.);
– contrast slab între obiect (vehicul, pieton etc.) şi zona înconjurătoare (de ex.: pieton îmbrăcat în alb aflat într-o zonă înzăpezită etc.);
– orbirea (soare orbitor, luminile vehiculelor ce vin din sens opus etc.);
– obstrucţionarea parbrizului sau a zonei radarului (murdărie, gheaţă, zăpadă, condens etc.);
– ...
În aceste condiţii, este posibil ca sistemul să nu reacţioneze, poate să avertizeze şoferul sau să frâneze accidental.
2.86
FRÂNARE ACTIVĂ DE URGENŢĂ (8/8)
Dezactivare funcţie
Trebuie să dezactivaţi funcţia dacă:
– nu funcţionează stopurile;
– zona camerei a fost deteriorată (de exemplu, interiorul sau exteriorul parbrizului);
– partea din faţă a vehiculului a fost deteriorată (impact, zgârietură pe radar etc.);
– vehiculul este remorcat (depanare);
– parbrizul este fisurat sau deformat (nu efectuaţi reparaţii ale parbrizului în această zonă; schimbaţi-l la un reprezentant aprobat);
– nu rulaţi pe un drum asfaltat.
În cazul în care sistemul funcţionează anormal, dezactivaţi-l şi consultaţi un reprezentant al mărcii.
Întreruperea funcţiei
Puteţi întrerupe funcţia de frânare activă de urgenţă în orice moment, apăsând pe pedala de acceleraţie sau prin rotirea volanului într-o ma-
nevră de evitare.
2.87
DETECTAREA SEMNELOR DE CIRCULAŢIE (1/4)
Notă: aveţi grijă ca parbrizul să nu fie aco- Pentru vehiculele echipate cu un sistem de
perit (de murdărie, noroi, zăpadă, condens navigare şi în cazul în care vehiculul călă-
1 etc.). toreşte într-o ţară în care unităţile de viteză
diferă de cele ale vehiculului, sistemul afi-
De asemenea, pentru vehiculele care sunt
şează panoul de limitare a vitezei în unitatea
echipate cu aceasta, sistemul gestionează
ţării, însoţit de limita de viteză convertită în
informaţiile din sistemul de navigare.
unitatea utilizată de tabloul de bord al vehi-
Atunci când limitatorul de viteză este activ, culului.
puteţi adapta instrucţiunea de limitare la
Pentru ţările în care limita de viteză este
viteza afişată de sistem.
redusă pe vreme ploioasă pe anumite tipuri
În cazul depăşirii limitei de viteză, panoul de de drumuri, pe vehiculele echipate cu un
afişaj se modifică pentru a avertiza şoferul. sistem de asistenţă la navigare, sistemul
poate modifica viteza limitată după câteva
secunde de la începerea ştergerii parbrizu-
lui.
Situaţii speciale
Sistemul detectează panourile de limitare a Sistemul nu ia în considerare situaţiile ex-
vitezei de pe marginea drumului şi afişează cepţionale, precum zilele cu poluare cres-
limita de viteză pe tabloul de bord. cută.
Utilizează în principal informaţiile provenite
de la camera 1 fixată pe parbriz, în spatele
retrovizorului.
2.88
DETECTAREA SEMNELOR DE CIRCULAŢIE (2/4)
– apăsaţi în mod repetat comanda 4 sau 5
2 pentru a ajunge la meniul „Setări”, după
care apăsaţi 6 OK;
– apăsaţi în mod repetat comanda 4 sau 5
pentru a ajunge la meniul „ASIST. LA
CONDUS”, după care apăsaţi 6 OK;
– apăsaţi în mod repetat comanda 4 sau 5
pentru a ajunge la meniul „Alertă de
viteză”, după care apăsaţi 6 OK;
– apăsaţi butonul 6 OK pentru a activa sau
dezactiva funcţia:
3 4
Funcţia = este activată
6 5
Funcţia < este dezactivată
2.89
DETECTAREA SEMNELOR DE CIRCULAŢIE (3/4)
Dacă se depăşeşte limita de viteză, cercul
7 8 din jurul panoului clipeşte (martorul lumi-
nos 7), fiind însoţit de un semnal sonor,
pentru a-l avertiza pe şofer.
10
Operaţie Variaţie a vitezei limitate
Dacă notificarea pentru limita de viteză este
Martor luminos de alertă
diferită de valoarea vitezei detectate, apă-
Funcţia afişează următorii martori luminoşi: saţi lung următoarele butoane:
7 Semne de circulaţie de limitare a vitezei – 9 (RES/+) pentru a mări viteza de averti-
8 Semne de circulaţie suplimentare (înce- zare până la viteza detectată;
putul sau sfârşitul zonelor „Fără depă- – 10 (SET/-) pentru a reduce viteza de
şire”, limită de viteză pe drum alunecos, avertizare până la viteza detectată.
viteza pentru tractarea unei rulote, limita
de viteză şi distanţa pe care este valabilă
etc.)
2.90
DETECTAREA SEMNELOR DE CIRCULAŢIE (4/4)
Anomalie de funcţionare
Este posibil ca sistemul să nu detecteze o
limitare de viteză dacă:
– parbrizul nu este curat;
– camera este orbită de lumina soarelui;
– vizibilitatea este redusă (întuneric, ceaţă
etc.);
– panourile sunt ilizibile (acoperite de
zăpadă etc.) sau mascate (de un alt vehi-
cul sau de copaci);
– informaţiile provenite de la sistemul de
navigare nu sunt actualizate.
Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere. Această funcţie nu
înlocuieşte, în niciun caz, vigilenţa şi responsabilitatea şoferului, care trebuie să
păstreze în permanenţă controlul asupra vehiculului.
Şoferul trebuie să adapteze întotdeauna viteza la condiţiile de drum, indiferent de
indicaţiile sistemului.
Sistemul detectează semnele de limită de viteză şi nu detectează alte semne (de exemplu,
intrarea/ieşirea în/din zonele urbane etc.).
Este posibil ca sistemul să nu detecteze toate semnele de limită de viteză sau le poate in-
terpreta incorect.
Şoferul nu trebuie să ignore semnele care nu sunt detectate de sistem, ci trebuie să res-
pecte cu prioritate indicatoarele rutiere şi normele din codul rutier.
În caz de vizibilitate redusă (ceaţă, zăpadă, gheaţă...), este posibil ca sistemul să nu sem-
naleze limitarea corespunzătoare.
Şoferul trebuie să adapteze întotdeauna viteza la condiţiile de drum, indiferent de indicaţi-
ile sistemului.
2.91
LIMITATOR DE VITEZĂ (1/4)
Comenzi
1 Limitator de viteză pornit/oprit.
2 Regulator de viteză pornit/oprit.
3 Activarea limitatorului de viteză şi redu-
cerea vitezei (SET/-).
4 Activarea limitatorului de viteză şi creşte-
rea vitezei sau revenirea la viteza limitată
5 memorată (RES/+).
3 2
Limitatorul de viteză este o funcţie care vă
ajută să nu depăşiţi o viteză de rulare pe
care o veţi fi ales, numită viteză limitată.
2.92
LIMITATOR DE VITEZĂ (2/4)
7
7
4 1
2.93
LIMITATOR DE VITEZĂ (3/4)
Depăşire viteză limitată Imposibilitate pentru funcţie de a
menţine viteza limitată
În orice moment, este posibil să depăşiţi
limita de viteză. Pentru a face acest lucru, În cazul coborârii unei pante abrupte,
apăsaţi ferm şi până la capăt pedala de ac- este posibil ca sistemul să nu poată men-
celeraţie (dincolo de punctul dur). ţine viteza limitată: limita de viteză memo-
În timpul depăşirii, limita de viteză luminează rată clipeşte cu roşu pe tabloul de bord şi
roşu intermitent pe tabloul de bord. Apoi, eli- un semnal sonor este declanşat periodic,
beraţi pedala de acceleraţie: funcţia limitato- pentru a vă informa în legătură cu această
rului de viteză va reveni de îndată ce atingeţi situaţie.
o viteză mai mică decât viteza memorată.
4
2.94
LIMITATOR DE VITEZĂ (4/4)
7
7
5
4 1
3 2
2.95
REGULATOR DE VITEZĂ (1/5)
Comenzi
1 Regulator de viteză pornit/oprit.
2 Comutaţi pentru a activa şi a reduce
viteza de reglare (SET/-).
3 Comutaţi pentru a activa şi a mări viteza
de reglare sau pentru a restabili viteza de
reglare memorată (RES/+).
4 4 Punere în stare de veghe a funcţiei (cu
memorarea vitezei de reglare) (O).
3 5
5 Limitator de viteză pornit/oprit.
2.96
REGULATOR DE VITEZĂ (2/5)
6
6
2 1
2.97
REGULATOR DE VITEZĂ (3/5)
Depăşire a vitezei reglate
În orice moment, este posibil să depăşiţi
viteza de reglare acţionând asupra pedalei
de acceleraţie. Dacă este depăşită, valoarea
vitezei reglate clipeşte cu roşu pe tabloul de
bord.
Apoi, eliberaţi pedala de acceleraţie: după
câteva secunde, vehiculul dumneavoastră
reia automat viteza de reglare iniţială.
3 Imposibilitate pentru funcţie, de a
menţine viteza reglată
În caz de pantă abruptă, este posibil ca sis-
temul să nu poată menţine viteza de reglare:
2 viteza memorată va clipi cu roşu pe tabloul
de bord, iar un semnal sonor se va declanşa
Variaţie a vitezei de reglare periodic pentru a vă informa în legătură cu
această situaţie.
Puteţi varia viteza de reglare acţionând prin
apăsări succesive pe:
– butonul
2 (SET/-) pentru a reduce viteza;
– butonul
3 (RES/+) pentru a mări viteza.
Notă: apăsaţi lung unul dintre butoane
pentru a modifica viteza în paşi succesivi.
2.98
REGULATOR DE VITEZĂ (4/5)
6
6
4
3
Punere în stare de veghe a Revenire la viteza de reglare Notă: dacă viteza înregistrată anterior este
funcţiei mult mai mare decât viteza curentă, vehicu-
Dacă o viteză este memorată, este posibil
lul va accelera puternic până la acest prag.
Funcţia este pusă în stare de veghe atunci să o restabiliţi, după ce v-aţi asigurat că,
când acţionaţi asupra: condiţiile de circulaţie sunt adaptate (trafic, Atunci când regulatorul de viteză este în
starea şoselei, condiţii meteorologice…). stare de veghe, o apăsare pe butonul 2
– butonul
4 (O); Apăsaţi butonul 3 (RES/+) dacă viteza vehi- (SET/-) reactivează funcţia regulatorului de
– pedala de frână; culului este mai mare de 30 km/h. viteză fără a ţine cont de viteza memorată:
viteza la care rulează vehiculul este cea
– pedala de ambreiaj sau trecerea în po- Atunci când este memorată viteza, activarea
care este luată în calcul.
ziţie neutră pentru vehiculele cu cutie de regulatorului de viteză este confirmată prin
viteze automată; afişarea cu culoarea verde a vitezei de re-
glare şi, în funcţie de vehicul, de aprinderea
– în funcţie de vehicul, pedala de ambre- martorului luminos 6.
iaj pentru o perioadă îndelungată sau în
poziţia neutră pentru o perioadă îndelun-
gată.
Valoarea vitezei de reglare este memorată şi
afişată cu gri pe tabloul de bord.
2.99
REGULATOR DE VITEZĂ (5/5)
6
6
2.100
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (1/14)
Pe baza informaţiilor de la un radar sau Funcţia regulatorului de viteză adaptiv poate
aparat de fotografiat, funcţia regulatorului fi activată în funcţie de condiţiile rutiere
de viteză adaptiv (sau funcţia Stop and Go (trafic, vreme etc.):
a regulatorului de viteză adaptiv pe vehicu-
– între 0 km/h şi 170 km/h pentru vehiculele
lele echipate cu cutie de viteze automată)
echipate cu cutie de viteze automată;
vă permite să menţineţi viteza selectată (cu-
noscută sub numele de viteză de croazieră) – între 30 km/h şi 170 km/h pentru vehicu- Această funcţie reprezintă un
păstrând o distanţă de urmărire faţă de vehi- lele echipate cu o cutie de viteze manu- ajutor suplimentar la condu-
culul din faţă pe aceeaşi bandă. ală. cere.
La vehiculele echipate cu o cutie de viteze
automată, dacă vehiculul din faţă se opreşte,
funcţia Stop and Go a regulatorului de viteză
Funcţia este indicată de simbolul .
Nu poate înlocui în nicio situa-
ţie responsabilitatea şoferului de a res-
pecta limitele de viteză, distanţele de si-
Notă:
adaptiv poate acţiona frâna vehiculului până guranţă sau vigilenţa acestuia.
la oprirea completă înainte de a permite ve- – şoferul trebuie să respecte limita de
viteză maximă şi distanţele de siguranţă Şoferul trebuie să menţină în perma-
hiculului să se deplaseze. nenţă controlul asupra vehiculului.
din ţara în care conduce;
Sistemul controlează accelerarea şi decele- Şoferul trebuie să adapteze întotdeauna
rarea vehiculului dvs. cu ajutorul motorului şi – regulatorul de viteză adaptiv poate frâna viteza în funcţie de mediul înconjură-
al sistemului de frânare. vehiculul până la o treime din capacitatea tor şi de condiţiile de trafic. Regulatorul
de frânare. În funcţie de situaţie, şoferul de viteză adaptiv trebuie să fie utilizat
Intervalul maxim al sistemului este de apro- poate fi nevoit să frâneze mai tare. doar pe o autostradă (sau un drum cu
ximativ 150 de metri. Acest lucru poate varia mai multe benzi separate de o barieră).
în funcţie de condiţiile de drum (relief, condi- Regulatorul de viteză nu trebuie utilizat
ţii meteorologice etc.). atunci când circulaţia este densă, pe
drum sinuos sau alunecos (polei, acva-
planare, pietriş) sau atunci când con-
diţiile meteorologice sunt defavorabile
(ceaţă, ploaie, vânt lateral…).
Risc de accident.
2.101
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (2/14)
11
3 9
4 10
7
2 6 5
2.102
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (3/14)
2.103
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (4/14)
Activarea comenzii distanţă de
siguranţă
De îndată ce regulatorul de viteză este ac-
tivat, distanţa de siguranţă implicită 10 este
afişată cu verde pe tabloul de bord. Distanţa
de siguranţă implicită corespunde unui inter-
val de aproximativ două secunde (consultaţi
paginile următoare). A
Dacă sistemul detectează un vehicul pe 3 B
banda dvs., un contur al vehiculului 9 apare
deasupra indicatorului de distanţă 10 de pe
C
tabloul de bord. 7 D
Vehiculul dvs. îşi adaptează viteza la cea 6
a vehiculului din faţă şi aplică frânele, dacă
este necesar (lămpile de stop se aprind),
pentru a menţine distanţa afişată pe tabloul
de bord. Setarea vitezei de croazieră Reglarea distanţei faţă de
Notă: dimensiunea conturului 9 variază în Puteţi varia viteza prin apăsări repetate vehiculul din faţă
funcţie de viteza care vă separă de vehiculul (pentru o variaţie scăzută) sau prin apăsare Puteţi modifica distanţa de siguranţă faţă de
din faţă. Cu cât conturul este mai mare, cu lungă (pentru variaţie mai mare) pe contac- vehiculul din faţă în orice moment, apăsând
atât vehiculul din faţă este mai aproape. torul 6 sau 7: pe contactorul 3 în mod repetat.
– utilizaţi contactorul „SET/-” 6 pentru a Indicatorul de distanţă orizontal de pe ta-
reduce viteza; bloul de bord indică diferite distanţe de sigu-
– utilizaţi contactorul „RES/+” 7 pentru a ranţă disponibile:
mări viteza. – indicator de distanţă A: distanţă lungă
(corespunde unui interval de aproximativ
2,4 secunde);
2.104
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (5/14)
Reglarea distanţei de siguranţă
(continuare)
– indicator de distanţă B: distanţă inter-
mediară 2 (corespunde unui interval de 11
aproximativ 2 secunde);
– indicator de distanţă C: distanţă inter-
mediară 1 (corespunde unui interval de
aproximativ 1,6 secunde); 11
– indicator de distanţă D: distanţă scurtă
(corespunde unui interval de aproximativ
1,2 secunde).
Indicatorul de distanţă selectat apare în
verde pe tabloul de bord. Celelalte indica-
toare rămân gri.
Notă: distanţa trebuie să fie setată în funcţie
de nivelul de trafic, reglementările locale şi Depăşire a vitezei reglate Apoi, eliberaţi pedala de acceleraţie: regu-
condiţiile meteorologice. latorul de distanţă şi regulatorul distanţei de
Viteza de croazieră poate fi depăşită în orice siguranţă vor relua în mod automat instruc-
moment prin apăsarea pedalei de accelera- ţiunile privind viteza şi distanţa selectate an-
ţie. terior.
Dacă este depăşită, viteza de croazieră 11
apare în roşu.
Manevră de depăşire
Indicatorul de distanţă clipeşte în cazul în
care distanţa dintre vehiculul dvs. şi vehicu- Dacă doriţi să depăşiţi vehiculul din faţă, ac-
lul din faţă este mai mică decât distanţa de tivarea semnalizatorului va anula temporar
siguranţă selectată: funcţia Regulator dis- regulatorul distanţei de siguranţă şi va per-
tanţă de siguranţă nu mai este activă. mite o viteză de accelerare suficientă pentru
a finaliza depăşirea.
2.105
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (6/14)
Stop and start Punere în stare de veghe a
La vehiculele echipate cu o cutie de viteze funcţiei
automată, dacă vehiculul din faţă înceti-
neşte, sistemul îşi adaptează viteza până Puteţi trece funcţia în stare de veghe atunci
la oprirea completă, dacă este necesar când:
(în cazul unui ambuteiaj etc.). Vehiculul se – apăsaţi contactorul 4 (0);
opreşte la o distanţă de câţiva metri de vehi- – aplicaţi pedala de frână în timp ce vehicu-
culul din faţă. Funcţia Stop and Start poate lul se deplasează.
trece motorul în starea de veghe ➥ 2.10.
Atunci când vehiculul din faţă porneşte din Funcţia este dezactivată de sistem dacă:
nou: – aţi setat cutia de viteze automată la P sau 4
– dacă oprirea nu durează mai mult de N;
aproximativ trei secunde, vehiculul por- – cuplaţi treapta de marşarier; 7
neşte automat fără nicio acţiune din – desfaceţi centura de securitate a şoferu-
partea şoferului; lui;
– dacă oprirea durează mai mult de apro- – deschideţi una dintre deschiderile mobile;
ximativ trei secunde, trebuie să apă- – apăsaţi pe butonul de pornire/oprire
saţi pedala de acceleraţie sau butonul 7 motor;
(RES/+), pentru ca vehiculul să por- – atunci când apăsaţi pedala de ambreiaj
– panta este prea abruptă;
nească din nou. Mesajul „Apăsați RES/+ pentru o perioadă îndelungată sau ţineţi
– viteza vehiculului este mai mare de
sau accelerați” apare pe tabloul de bord îndelung în poziţia neutră la vehiculele
180 km/h;
pentru confirmare. echipate cu o cutie de viteze mecanică.
– sunt declanşate anumite sisteme de co-
Dacă oprirea durează mai mult de apro- rectare şi de asistenţă la conducere (frâ- Indiferent de circumstanţe, starea de veghe
ximativ trei minute, frâna de parcare asis- nare activă de urgenţă, ABS, ESC); este confirmată prin apariţia martorilor lumi-
tată este aplicată automat şi Regulatorul de noşi în gri şi a mesajului „Tempomat adapt.
viteză adaptiv Stop and Go este dezactivat. deconectat” pe tabloul de bord.
Martorul luminos dispare pentru a
confirma dezactivarea funcţiei.
2.106
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (7/14)
Ieşire din starea de veghe În funcţie de situaţie, sistemul emite un
semnal sonor asociat cu:
În funcţie de viteza de croazieră – alerta portocalie E, dacă situaţia necesită
memorată atenţia şoferului;
Dacă o viteză este memorată, este posibil E sau
să o restabiliţi, după ce v-aţi asigurat că,
condiţiile de circulaţie sunt adaptate (trafic, – alerta roşie F, însoţită de mesajul
starea şoselei, condiţii meteorologice…). „Frânați”, dacă situaţia necesită atenţia
imediată a şoferului.
Apăsaţi pe contactorul 7 (RES/+) în interva-
lul de viteze confirmate. În toate situaţiile, reacţionaţi în conse-
cinţă şi efectuaţi manevrele corespunză-
În momentul revenirii la viteza memorată, toare.
activarea regulatorului de viteză este confir- F
mată prin afişarea în verde a vitezei de croa-
zieră.
Notă: dacă viteza memorată este mai mare
decât viteza curentă, vehiculul va accelera
până la viteza respectivă. Avertismente „Preluaţi controlul
asupra vehiculului”
În funcţie de viteza curentă
În anumite situaţii (de exemplu, când întâl-
Atunci când regulatorul de viteză este în niţi un vehicul mult mai lent, când vehiculul
stare de veghe, o apăsare pe butonul 6 din faţă schimbă rapid benzile etc.), este po-
(SET/-) reactivează funcţia regulatorului de sibil ca sistemul să nu dispună de sufici-
viteză fără a ţine cont de viteza memorată: ent timp pentru a reacţiona.
viteza la care rulează vehiculul este cea
care este luată în calcul.
2.107
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (8/14)
Dacă zona de detectare a radarului este Anomalie de funcţionare
acoperită sau dacă semnalul acestuia este
perturbat, mesajul „Radarul frontal nu detec- Dacă este detectată o anomalie a funcţiei
tează” este afişat pe tabloul de bord şi func- „Regulator de viteză autoadaptiv”, mesajul
ţia „Regulator de viteză autoadaptiv” este „Verifică regulator viteză” apare pe tabloul
2.108
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (9/14)
G H J
Limitările funcţionării sistemului Sistemul nu poate detecta: Detectarea în timpul unui viraj
– vehicule care sosesc în intersecţii: drum În timpul unui viraj sau al unei curbe, este
Detectarea vehiculelor de acces (de exemplu H) etc.; posibil ca radarul şi/sau camera să nu poată
Sistemul detectează numai vehiculele (au- detecta temporar vehiculul din faţă (de
– vehiculele care merg pe partea greşită a
tovehicule, camioane, motociclete) care ru- exemplu J).
drumului sau în marşarier spre dvs.
lează în sensul de mers al vehiculului dvs. Sistemul poate declanşa o accelerare.
Un vehicul care virează pe aceeaşi bandă La ieşirea dintr-o curbă, detectarea de către
(de exemplu G) va fi luat în considerare de sistem a vehiculului din faţă poate fi pertur-
sistem numai atunci când intră în zonele de bată sau întârziată.
detectare ale camerei şi radarului.
Sistemul poate declanşa o frânare bruscă
Sistemul poate declanşa o frânare bruscă sau întârziată.
sau întârziată.
2.109
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (10/14)
K L M
Detectarea vehiculelor de pe benzile Vehicule ascunse din cauza variaţiilor de – vehiculele care transportă obiecte lungi
alăturate relief ale solului care depăşesc linia;
Sistemul poate detecta vehiculele care ru- Sistemul nu va detecta vehiculele ascunse – lungimea reală a vehiculelor înalte (de
lează pe o bandă alăturată atunci când: din cauza variaţiilor de relief ale solului sau exemplu L) din afara zonei de detectare a
pe cele situate în afara zonelor de detectare radarului (maşini de construcţie, vehicule
– intraţi într-o curbă (de exemplu K);
ale camerei şi radarului, atunci când urcaţi care remorchează echipamente agricole
– rulaţi pe un drum cu benzi înguste; sau coborâţi o pantă. etc.);
– viteza vehiculului de pe banda alăturată – vehiculele centrate insuficient pe bandă;
Vehicule în afara zonelor de detectare
este mai mică şi dacă unul dintre vehicule
ale camerei şi radarului. – vehiculele înguste care sunt foarte
se află prea aproape de banda celuilalt.
aproape (de exemplu M).
Sistemul va reacţiona târziu sau nu va
Sistemul poate declanşa incorect înceti-
reacţiona deloc dacă vehiculele detectate
nirea sau frânarea vehiculului.
sunt în afara zonelor de detectare ale ca-
merei şi radarului, în special în următoarele
cazuri:
2.110
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (11/14)
12
N P 13 Q 14
Vehicule staţionare şi lente – vehiculele din faţă 12 care schimbă
banda, dezvăluind un vehicul staţio-
Atunci când viteza dvs. este de aproximativ
nar 13 (de exemplu: P);
50 km/h, sistemul nu detectează:
– atunci când vehiculul este staţionar 14,
– vehiculele staţionare (de exemplu N);
atunci când schimbaţi banda (de exem-
– vehiculele foarte lente. plu: Q).
Atunci când viteza dvs. este mai mică de
aproximativ 50 km/h, este posibil ca siste-
mul să nu reacţioneze sau să reacţioneze
foarte târziu la:
– vehiculele staţionare (de exemplu N);
Fiţi pregătit permanent să preluaţi
– vehiculele foarte lente; controlul asupra vehiculului atunci
când întâlniţi vehicule staţionare sau
foarte lente (de exemplu N).
Funcţia regulator de viteză adaptiv nu
declanşează o oprire de urgenţă şi ca-
pacitatea sa de frânare este limitată.
2.111
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (12/14)
15
16
R S
Nedetectarea obstacolelor şi obiectelor Detectarea vehiculelor care se
fixe de mici dimensiuni deplasează pe bandă cu viteză mare
Sistemul nu poate detecta: Dacă vehiculul dvs. este depăşit de un
alt vehicul care se deplasează cu viteză
– pietoni, biciclete, scutere etc.;
mare 15 (motocicletă, vehicul etc.), iar vehi-
– animale; culul se află temporar între dvs. şi vehiculul
– obstacole fixe (bariere cu plată, pereţi din faţă 16, sistemul poate declanşa acce-
etc.) (de exemplu R). lerarea, încetinirea sau frânarea inopor-
tună.
Acestea nu sunt luate în considerare de
către sistem. Acestea nu declanşează nicio
alertă sau reacţie din partea sistemului.
2.112
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (13/14)
Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere. Acesta nu poate înlocui în nicio situaţie responsabilitatea şoferului de
a respecta limitele de viteză, distanţele de siguranţă și vigilenţa acestuia.
Şoferul trebuie să menţină în permanenţă controlul asupra vehiculului.
Şoferul trebuie să adapteze întotdeauna viteza în funcţie de mediul înconjurător şi de condiţiile de rulare, indiferent de indicaţiile sis-
temului. Cu excepţia liniilor care delimitează benzile, indicatoarele de circulaţie (semafoare, indicatoare, treceri de pietoni etc.) nu sunt recu-
noscute de sistem. Acestea nu declanşează nicio alertă sau reacţie din partea sistemului.
Sistemul nu trebuie să fie considerat sub nicio formă detector de obstacole sau sistem anticoliziune.
Regulatorul de viteză adaptiv trebuie să fie utilizat doar pe o autostradă (sau un drum cu mai multe benzi separate de o barieră).
Intervenţii/reparaţii asupra sistemului
– În caz de impact, alinierea radarului şi/sau a camerei poate fi modificată, funcţionarea acestora putând fi, astfel, afectată. Dezactivaţi sis-
temul şi consultaţi un reprezentant al mărcii.
– Orice intervenţie în proximitatea radarului şi/sau a camerei (înlocuiri, reparaţii, modificări la parbriz, vopsire etc.) trebuie să fie efectuată de
către un specialist calificat.
Numai un Reprezentant al mărcii este abilitat să intervină asupra sistemului.
Dezactivare funcţie
Trebuie să dezactivaţi funcţia dacă:
– vehiculul rulează pe un drum cu multe curbe;
– vehiculul este remorcat (depanare);
– vehiculul tractează o remorcă sau o rulotă;
– vehiculul rulează într-un tunel sau aproape de o structură metalică;
– vehiculul ajunge la un punct de taxare, într-o zonă în care se efectuează lucrări rutiere sau pe o bandă îngustă;
– vehiculul urcă sau coboară pe o pantă foarte abruptă;
– vizibilitatea este slabă (soare orbitor, ceaţă etc.);
– vehiculul rulează pe o suprafaţă de drum alunecoasă (ploaie, zăpadă, pietriş etc.);
– condiţiile meteorologice sunt nefavorabile (ploaie, ninsoare, vânt lateral etc.);
– zona radarului a fost avariată (coliziuni etc.).
– zona camerei a fost deteriorată (de exemplu, interiorul sau exteriorul parbrizului);
– parbrizul este crăpat sau distorsionat.
În cazul în care sistemul funcţionează anormal, dezactivaţi-l şi consultaţi un reprezentant al mărcii.
2.113
REGULATOR DE VITEZĂ ADAPTIV (14/14)
2.114
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (1/16)
Asistentul pe autostradă şi în trafic este un Funcţia „Regulator de viteză Notă:
sistem de asistenţă la conducere conceput autoadaptiv Stop and Go” – şoferul trebuie să respecte limita de
pentru a fi utilizat în cursul călătoriilor lungi
Pe baza informaţiilor furnizate de un radar viteză maximă şi distanţele de siguranţă
pe autostradă, unde traficul este fluid, şi în
sau de o cameră, funcţia Regulator de viteză din ţara în care conduce;
ambuteiaje.
adaptiv Stop and Go vă oferă opţiunea de a – regulatorul de viteză adaptiv Stop and Go
În funcţie de vehicul, acest sistem include menţine o viteză selectată, denumită viteză poate frâna vehiculul până la o treime din
funcţia „Regulator de viteză autoadaptiv de croazieră, în timp ce păstraţi o distanţă capacitatea de frânare. În funcţie de situ-
Stop and Go” ➥ 2.101 şi funcţia „Centrare de siguranţă în raport cu vehiculul din faţă, aţie, şoferul poate fi nevoit să frâneze mai
pe bandă”. de pe aceeaşi bandă. tare.
Atunci când aceste două funcţii sunt activate Dacă vehiculul din faţă se opreşte,
simultan, sistemul permite şoferului să: Regulatorul de viteză adaptiv Stop and Go
– menţină viteza vehiculului pe baza unei vă poate frâna vehiculul până la oprirea
viteze salvate anterior; completă, înainte de a porni din nou.
– regleze distanţa dintre vehiculul său şi Sistemul controlează accelerarea şi decele-
vehiculul din faţă; rarea vehiculului dvs. cu ajutorul motorului şi
al sistemului de frânare.
– direcţioneze vehiculul spre centrul benzii.
Funcţia „Regulator de viteză autoadaptiv
Stop and Go” poate fi activată de la 0 km/h
până la 170 km/h, în funcţie de condiţiile ru-
tiere (trafic, vreme etc.).
Aceasta este reprezentată prin următorul
simbol ➥ 2.101.
2.115
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (2/16)
Funcţia „Centrare pe bandă” Informaţii suplimentare
Pe baza informaţiilor de la o cameră, func- În funcţie de vehicul, funcţia „Asistentul pe
ţia „Centrare pe bandă” manipulează siste- autostradă şi în trafic” poate fi utilizat cu ce-
mul de direcţie pentru a direcţiona vehicu- lelalte funcţii de asistenţă la conducere.
lul către mijlocul benzii. Această funcţie este
Reţineţi că:
disponibilă numai atunci când Regulatorul
de viteză adaptiv Stop and Go este activat – activarea limitatorului de viteză antre-
➥ 2.101. nează dezactivarea sistemului;
În cazul în care condiţiile o permit, funcţia – sistemul nu poate fi activat atunci când
este disponibilă: funcţia „Asistenţă la parcare” este activă;
– între aproximativ 0 şi 160 km/h, cu un ve- – activarea funcţiei „Centrare pe bandă”
hicul în faţă; duce la suspendarea funcţiilor „Alertă la
părăsirea benzii” sau „Asistenţă la menţi-
sau
nerea pe bandă”, în cazul în care acestea
– de la 60 km/h la aproximativ 160 km/h, au fost activate. Acestea se vor reactiva
fără un vehicul în faţă. atunci când şoferul decide să oprească
funcţia „Centrare pe bandă”.
Funcţia „Centrare pe bandă” este o caracte-
ristică de confort. Este semnalată de urmă-
torul simbol .
Notă: în cazul unui viraj strâns, capacită-
ţile de reţinere laterală ale funcţiei sunt limi-
tate şi şoferul trebuie să ia imediat controlul
asupra volanului.
2.116
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (3/16)
3
1
6 4
2.117
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (4/16)
Computer 1 Direcţie asistată 4 Control activ al vehiculului 7
Primeşte informaţii de la radar şi cameră Acţionează roţile faţă pentru a asista tra- Acest sistem furnizează informaţii despre
pentru a determina traiectoria vehiculului şi iectoria vehiculului dumneavoastră con- dinamică vehiculului către calculatorul 1
viteza (accelerare şi frânare). Printre altele, form detaliilor transmise de calculatorul 1. (viteză, acceleraţie laterală etc.) şi acţio-
comandă activarea/dezactivarea sistemului De asemenea, permite detectarea mâinilor nează asupra sistemului de frânare pentru
(deschiderea uşii, etc.). şoferului pe volan. a controla decelerarea şi pentru a menţine
vehiculul staţionar.
2.118
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (5/16)
20
21
13 9 14 15
19
18 16
10
12
17 17
11
2.119
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (6/16)
Comenzi Este afişată pe tabloul de bord Volan 21
8
9
Setări distanţă de siguranţă
Setaţi funcţiile active in modul veghe
14 Martor luminos pentru funcţia
„Regulator de viteză autoadaptiv Stop
Şoferul trebuie să păstreze întotdeauna
mâinile pe volan. Dacă se exercită o forţă
prea mai mare la rotirea volanului, funcţia
(cu memorarea vitezei de croazieră) and Go”. „Centrare pe bandă” este trecută în aştep-
(0).
15 Martor luminos pentru funcţia „Centrare tare astfel încât şoferul să poată prelua con-
10 Contactor principal oprire/pornire re-
2.120
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (7/16)
Notă: dacă apăsaţi pe butonul 11 atunci
când Regulatorul de viteză adaptiv Stop
and Go nu este activat, mesajul „Activați întâi
15 tempomat adaptiv” apare pe tabloul de bord.
11
17 17
Activarea funcţiei „Centrare pe Notă: trebuie să păstraţi mâinile pe volan
bandă” atunci când utilizaţi funcţia „Centrare pe
şi de simbolul
firma activarea funcţiei.
, pentru a con-
pentru a confirma activarea funcţiei şi pentru
a direcţiona vehiculul spre centrul benzii.
2.121
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (8/16)
Funcţia „Centrare pe bandă” în Anumite acţiuni efectuate de şofer sus-
stare de aşteptare pendă, de asemenea, funcţia „Centrare pe
bandă”:
Funcţia „Centrare pe bandă” este trecută în
stare de aşteptare în mod automat atunci – activarea semnalizatoarelor; 15
când: – se exercită o forţă excesivă la manevra-
– regulatorul de viteză adaptiv Stop and rea volanului.
Go este trecut în starea de veghe Starea de veghe a funcţiei este confirmată
➥ 2.101;
– sistemul nu mai detectează liniile sau
de martorul luminos 15 şi de indica-
toarele de linie stânga şi dreapta 17 afişate
este detectată o singură linie pe banda cu gri pe tabloul de bord.
dvs.;
– banda este prea îngustă sau prea mare;
– sistemul nu detectează mâinile pe volan;
17 17
– curba este prea strânsă;
– viteza vehiculului este mai mare de apro- După îndeplinirea acestor condiţii, funcţia
ximativ 160 km/h; direcţionează din nou vehiculul spre centrul
– viteza vehiculului este mai mică de apro-
ximativ 60 km/h, fără niciun vehicul în
benzii. Martorul luminos 15 şi indi-
catoarele de linie stânga şi dreapta 17 sunt
faţă; afişate în verde pe tabloul de bord.
– vehiculul atinge sau trece peste o linie;
– sistemul este întrerupt temporar (de
exemplu: cameră acoperită de murdărie,
noroi, zăpadă, condens etc.).
2.122
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (9/16)
Notă: în anumite situaţii, este posibil ca
funcţia „Centrare pe bandă” să nu vă mai
detecteze mâinile şi este emis un semnal
sonor:
– vehiculul se deplasează pe o bandă
20 dreaptă lungă şi mâinile şoferului nu se
mişcă pe volan;
– şoferul ţine volanul foarte uşor;
– ...
Dacă funcţia „Centrare pe bandă” se dez-
activează din cauza faptului că mâinile şofe-
rului nu mai sunt detectate pe volan, funcţia
Regulator de viteză autoadaptiv Stop and
Go continuă să funcţioneze.
22
2.123
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (10/16)
Dacă vehiculul depăşeşte complet o linie
şi iese de pe bandă, funcţia „Centrare
pe bandă” trece în starea de aşteptare.
15 Starea de veghe a funcţiei este confirmată
17 17
2.124
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (11/16)
Image en attente – regulatorul de viteză adaptiv Stop and
Go este dezactivat ➥ 2.101;
2.125
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (12/16)
Indisponibilitate temporară Condiţiile din anumite zone geografice pot Dacă este detectată o anomalie a func-
perturba funcţia, de exemplu: ţiei „Regulator de viteză autoadaptiv
Radarul poate detecta vehiculele din faţa Stop and Go”, mesajul „Verifică regulator
vehiculului dvs. Sistemul nu poate funcţiona – zone aride, tuneluri, poduri lungi sau dru-
viteză” apare pe tabloul de bord şi funcţiile
corect dacă zona de detectare a radarului muri cu trafic redus fără linii rutiere, fără
„Regulator de viteză autoadaptiv Stop and
este acoperită sau dacă semnalul acestuia semne de circulaţie sau cu vegetaţie în
Go” şi „Centrare pe bandă” sunt întrerupte.
este perturbat. apropiere;
Adresaţi-vă unui Reprezentant al mărcii.
Dacă zona de detectare a radarului este – o zonă militară sau un aeroport.
acoperită sau dacă semnalul acestuia este Dacă se detectează o anomalie de func-
Trebuie să părăsiţi aceste zone pentru a
perturbat, mesajul „Radarul frontal nu detec- ţionare la una sau mai multe componente
putea utiliza funcţia.
tează” este afişat pe tabloul de bord şi func- ale sistemului „Asistent pe autostradă şi în
ţia „Regulator de viteză autoadaptiv Stop În toate cazurile, dacă mesajul nu este şters trafic”, martorul luminos © apare pe
and Go” este întreruptă. după repornirea motorului, contactaţi un re- tabloul de bord și, în funcţie de natura pro-
prezentant al mărcii.
Martorul luminos verde dispare
pentru a confirma dezactivarea automată a Anomalie de funcţionare
blema, este însoţit de mesajul:
– „Controlează camera frontală”;
2.126
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (13/16)
2.127
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (14/16)
Funcţia „Asistent pe autostradă şi în trafic” este un sistem suplimentar de asistenţă la conducere. Acesta nu poate înlocui în nicio
situaţie responsabilitatea şoferului de a respecta limitele de viteză şi distanţele de siguranţă sau vigilenţa acestuia.
Şoferul trebuie să menţină în permanenţă controlul asupra vehiculului.
Şoferul trebuie să adapteze întotdeauna traiectoria şi viteza în funcţie de mediul înconjurător şi de condiţiile de rulare, indiferent de
indicaţiile sistemului.
Cu excepţia liniilor care delimitează benzile, indicatoarele de circulaţie (semafoare, indicatoare, treceri de pietoni etc.) nu sunt recunoscute de
sistem. Acestea nu declanşează nicio alertă sau reacţie din partea sistemului.
Sistemul „Asistent pe autostradă şi în trafic” utilizează funcţia Regulator de viteză adaptiv Stop and Go şi funcţia Centrare pe bandă. Sistemul
nu trebuie să fie considerat sub nicio formă detector de obstacole sau sistem anticoliziune.
Funcţia Asistent pe autostradă şi în trafic trebuie utilizată doar pe autostrăzi sau pe drumuri cu mai multe benzi, separate de o barieră.
Intervenţii/reparaţii asupra sistemului
– În caz de impact, alinierea radarului şi/sau a camerei poate fi modificată, funcţionarea acestora putând fi, astfel, afectată. Dezactivaţi sis-
temul şi consultaţi un reprezentant al mărcii.
– Orice intervenţie în proximitatea radarului şi/sau a camerei (înlocuiri, reparaţii, modificări la parbriz, vopsire etc.) trebuie să fie efectuată de
către un specialist calificat.
Numai un Reprezentant al mărcii este abilitat să intervină asupra sistemului.
2.128
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (15/16)
Dezactivare sistem
Trebuie să dezactivaţi sistemul atunci când:
– vehiculul rulează pe un drum cu multe curbe;
– vehiculul este remorcat (depanare);
– vehiculul rulează cu o roată de rezervă;
– vehiculul tractează o remorcă sau o rulotă;
– vehiculul rulează într-un tunel sau aproape de o structură metalică;
– vehiculul ajunge la un punct de taxare, într-o zonă în care se efectuează lucrări rutiere sau pe o bandă îngustă;
– vehiculul urcă sau coboară pe o pantă foarte abruptă;
– vizibilitatea este slabă (soare orbitor, ceaţă etc.);
– condiţiile meteorologice sunt nefavorabile (ploaie, ninsoare, vânt lateral etc.);
– vehiculul rulează pe o suprafaţă de drum alunecoasă (ploaie, zăpadă, pietriş etc.);
– zona camerei a fost deteriorată (de exemplu, interiorul sau exteriorul parbrizului);
– parbrizul este crăpat sau deformat;
– zona radarului a fost avariată (coliziuni etc.);
În cazul în care sistemul funcţionează anormal, dezactivaţi-l şi consultaţi un reprezentant al mărcii.
2.129
ASISTENT PE AUTOSTRADĂ ŞI ÎN TRAFIC (16/16)
2.130
ASISTENŢĂ LA PARCARE (1/7)
În funcţie de vehicul, sistemul detectează Amplasarea senzorilor cu
obstacolele din faţa, spatele şi lateralele ve- ultrasunete 1
hiculului.
Asiguraţi-vă că senzorii cu ultrasunete, in-
Sistemul de asistenţă la parcare nu este ac- dicaţi de săgeţile 1, nu sunt acoperiţi (de
tivat decât atunci când vehiculul rulează cu
1 o viteză mai mică de 10 km/h aproximativ.
murdărie, noroi, zăpadă, o placă de înmatri-
culare montată/ataşată incorect), loviţi, mo-
Funcţia nu ia în considerare sistemele de re- dificaţi (inclusiv vopseaua) sau obstrucţio-
morcare sau de transport, care nu sunt recu- naţi de vreun accesoriu montat în partea din
noscute de către sistem. spate şi/sau, în funcţie de vehicul, în partea
din faţă a vehiculului.
Această măsurătoare se traduce prin sem-
nale sonore a căror frecvenţă creşte pe
măsură ce vehiculul se apropie de obsta-
col, transformându-se într-un sunet continuu
atunci când vehiculul se află la 20-30 centi-
metri de acesta.
Principiu de funcţionare
Senzorii cu ultrasunete, indicaţi de săgeţi 1,
sunt montaţi în barele de protecţie pentru a
măsura distanţa dintre vehicul şi un obsta-
col.
2.131
ASISTENŢĂ LA PARCARE (2/7)
Notă: pentru vehiculele echipate cu funcţia
2 „Cameră 360º” ➥ 2.71, analiza mediul încon-
jurător al vehiculului (zonele A şi B) nu este C
afişată în modul „Vizualizare panoramică”
sau „Vizualizare laterală”.
Funcţionare
Se detectează majoritatea obiectelor aflate
în apropierea vehiculului, în faţa, în spatele
şi pe lateralele acestuia.
În funcţie de distanţa până la obstacol, frec-
venţa semnalului sonor va fi tot mai ridicată
pe măsură ce vehiculul se apropie de ob-
stacol, semnalul devenind continuu când se
A B ajunge la o distanţă de 20 cm în cazul unui
obstacol de pe laterală şi de aproximativ
Notă: afişajul 2 indică mediul înconjurător al 30 cm în cazul unui obstacol din faţă sau din
vehiculului şi emite semnale sonore. spate. Zonele verzi, portocalii (sau galbene,
în funcţie de vehicul) şi zonele roşii vor fi afi-
Trebuie să vă deplasaţi câţiva metri pentru
şate pe ecranul C.
ca detectarea laterală să se activeze.
Notă: în caz de modificare a traiectoriei în
Atunci când toate zonele sunt gri, este su- În caz de şoc pe partea infe-
timpul unei manevre, este posibil ca riscul
pravegheat întregul contur al vehiculului: rioară a caroseriei vehiculului
de coliziune cu un obstacol să fie semnalat
– A: analiza mediului înconjurător al vehi- prea târziu. în timpul unei manevrări (de
culului este în curs; exemplu: contact cu o bornă,
un trotuar supraînălţat sau orice alt mo-
– B: analiza mediului înconjurător al vehi- bilier urban) puteţi deteriora vehiculul
culului s-a încheiat. (de exemplu: deformare a unei osii).
Pentru a evita orice risc de accident,
controlaţi vehiculul la un Reprezentant
al mărcii.
2.132
ASISTENŢĂ LA PARCARE (3/7)
Dacă se detectează un obstacol pe laterală:
4
D – în cazul în care există risc de coliziune,
semnalele sonore se aud cu frecvenţă
tot mai mare pe măsură ce vehiculul se
apropie de obstacol, până când devin
continue. Pe afişaj vor apărea zone colo-
rate în verde, portocaliu şi roşu D;
– în cazul în care nu există risc de colizi-
une, nu se va emite niciun semnal la
apropierea de obstacol. Zonele colorate
în verde, portocaliu şi roşu vor apărea ha-
şurate pe afişaj D.
3
Notă: în caz de modificare a traiectoriei în
timpul unei manevre, este posibil ca riscul
de coliziune cu un obstacol să fie semnalat
prea târziu.
Detectarea de obstacole în lateral Activare/dezactivare
În funcţie de orientarea roţilor, sistemul de-
termină traiectoria vehiculului şi vă averti- Vehicule echipate cu un ecran
zează dacă există sau nu risc de coliziune multimedia 4
cu un obstacol 3 de pe laterala vehiculului. Pentru a activa sau a dezactiva diferitele
zone acoperite de detectorii cu ultrasu-
nete de pe ecranul multimedia, consultaţi
instrucțiunile multimedia.
Selectaţi „ON” sau „OFF”.
În caz de şoc pe partea inferioară a caroseriei vehiculului în timpul unei manevrări (de exemplu: contact cu o bornă, un trotuar supra-
înălţat sau orice alt mobilier urban) puteţi deteriora vehiculul (de exemplu: deformare a unei osii).
Pentru a evita orice risc de accident, controlaţi vehiculul la un Reprezentant al mărcii.
2.133
ASISTENŢĂ LA PARCARE (4/7)
Vehicule care nu sunt echipate cu un
ecran multimedia
Cu vehiculul oprit, apăsaţi contactorul 6
pentru a dezactiva asistenţa la parcare.
Martorul luminos al contactorului se aprinde.
Apăsaţi din nou contactorul 6 pentru a activa
funcţia. Martorul luminos al contactorului 5
se stinge.
Reglaje 5
Vehicule echipate cu un ecran
multimedia 4 6
În funcţie de vehicul, atunci când motorul
este pornit, puteţi regla anumite setări pe
ecranul multimedia 4. Pentru mai multe in-
formaţii, consultaţi manualul multimedia. Sunetul sistemului
Permite selectarea sunetului sistemului.
Volumul sonor al asistenţei la parcare
Reglaţi volumul asistenţei la parcare apă- Dezactivarea sunetului sistemului
sând pe + sau pe -. Activaţi sau dezactivaţi sunetul asistenţei la
parcare.
Notă: dacă dezactivaţi sunetul, nu veţi mai fi
avertizat prin semnale sonore la apropierea
de un obstacol.
2.134
ASISTENŢĂ LA PARCARE (5/7)
– Selectaţi „Volum bip” pentru a regla volu- – atunci când se detectează un defect de
mul pentru asistenţă la parcare, cu ajuto- funcţionare.
rul comenzilor 8 sau 9. Notă: dacă vehiculul este echipat cu un
atelaj recunoscut de sistem, numai func-
ţia de asistenţă la parcarea cu spatele este
Dezactivarea manuală a dezactivată.
asistenţei la parcare
Trebuie să dezactivaţi funcţia dacă:
– dacă echipamentul de remorcare, trans- Anomalie de funcţionare
port sau remorcare care nu este recu- Atunci când sistemul detectează o anoma-
noscut de sistem este prezent în fața lie de funcţionare, se aude un semnal sonor
7 8 senzorilor cu ultrasunete; la aproximativ trei secunde, de fiecare dată
– în cazul deteriorării senzorilor cu ultrasu- când se selectează treapta de marşarier, iar
nete. pe tabloul de bord apare mesajul „asistenţă
la parcare de controlat”. Adresaţi-vă unui
Reprezentant al mărcii.
10 9 Dezactivarea automată a
asistenţei la parcare
Vehicule care nu sunt echipate cu un Sistemul se dezactivează:
ecran multimedia – atunci când viteza vehiculului este mai
– Cu vehiculul oprit, apăsaţi contactorul 7 mare de aproximativ 10 km/h;
de câte ori este nevoie pentru a ajunge la – în funcţie de vehicul, atunci când vehi-
fila „Vehicul”; culul este oprit mai mult de aproximativ
– apăsaţi în mod repetat comanda 8 cinci secunde şi dacă un obstacol este În caz de şoc pe partea infe-
sau 9 pentru a ajunge la meniul „Setări”. detectat (de exemplu cazul unui ambute- rioară a caroseriei vehiculului
Apăsaţi pe butonul 10 OK ; iaj…); în timpul unei manevrări (de
– apăsaţi în mod repetat comanda 8 – atunci când vehiculul este în poziţie exemplu: contact cu o bornă,
sau 9 pentru a ajunge la meniul „ASIST. neutră, în cazul cutiilor de viteze meca- un trotuar supraînălţat sau orice alt mo-
PARCARE”. Apăsaţi pe butonul 10 OK ; nice, sau în poziţia N ori P, în cazul cutii- bilier urban) puteţi deteriora vehiculul
lor de viteze automate. (de exemplu: deformare a unei osii).
Pentru a evita orice risc de accident,
controlaţi vehiculul la un Reprezentant
al mărcii.
2.135
ASISTENŢĂ LA PARCARE (6/7)
Perturbarea sistemului
Funcţionarea sistemului poate fi perturbată sau deteriorată de anumite condiţii, de exemplu:
– condiţii meteo nefavorabile (ploaie, ninsoare, grindină, polei etc.);
– în caz de expunere la unde electromagnetice puternice (sub liniile de înaltă tensiune etc.);
– unele tipuri de zgomote (motocicletă, camion, burghiu pneumatic etc.);
– montarea unei bile sau a unui cârlig de remorcare nepotrivit.
Risc de alarme false sau absenţa alertelor
În cazul în care sistemul funcţionează anormal, dezactivaţi-l şi consultaţi un reprezentant al mărcii.
2.136
ASISTENŢĂ LA PARCARE (7/7)
Dezactivare funcţie
Trebuie să dezactivaţi funcţia dacă:
– zona din jurul senzorilor a fost deteriorată (bară paraşoc spate);
– vehiculul este echipat cu un dispozitiv de remorcare care nu este recunoscut de sistem (bilă, cârlig, adaptor etc.).
2.137
CAMERĂ DE MERS ÎNAPOI (1/2)
2
1
3
4
C
B
A
2.138
CAMERĂ DE MERS ÎNAPOI (2/2)
2.139
PARCAREA ASISTATĂ (1/5)
3
A
2.140
PARCAREA ASISTATĂ (2/5)
Notă: la pornirea vehiculului sau după o ma- Funcţionare
1 nevră de parcare laterală reuşită cu ajuto-
rul sistemului, manevra implicită propusă de Staţionare
sistem este asistenţa la ieşirea din parcarea
laterală (loc de parcare paralel cu carosabi- Cât timp vehiculul rulează cu mai puţin de
lul). În alte situaţii, manevra implicită poate fi 30 km/h aproximativ, sistemul caută locuri
configurată pe ecranul multimedia 1. Pentru de parcare disponibile pe partea vehiculului
mai multe informaţii, consultaţi manualul aleasă de şofer.
multimedia. Notă: dacă sunt disponibile locuri de par-
care pe cealaltă parte a vehiculului, setaţi
semnalizatoarele de direcţie în celălalt sens,
pentru a permite sistemului să caute locurile.
Când se detectează un loc de parcare,
acesta este afişat pe ecranul multimedia,
indicat printr-o literă mică „P”. Conduceţi
încet, cu indicatoarele de direcţie activate pe
partea pe care sunt disponibile locuri de par-
Alegerea manevrei care, până când apare mesajul „Oprire” şi se
aude un semnal sonor.
Sistemul poate realiza patru tipuri de mane-
vre:
– parcarea vehiculului într-un loc de par-
care paralel cu carosabilul;
– parcarea vehiculului într-un loc de par-
care perpendicular pe carosabil;
– parcarea vehiculului într-un loc de par-
care oblic faţă de carosabil;
– ieşirea dintr-un loc de parcare paralel cu
carosabilul.
Pe ecranul multimedia 1, selectaţi manevra
pe care doriţi să o efectuaţi. Pornirea sistemului este însoţit de acti-
varea asistenţei la parcare şi, pe vehicu-
lele echipate cu acestea, de camera de
mers înapoi sau de camera 360º pentru
a facilita vizualizarea manevrelor de
către şofer. ➥ 2.131, ➥ 2.138 şi ➥ 2.71.
2.141
PARCAREA ASISTATĂ (3/5)
Locul va fi apoi indicat pe ecranul multime- – Eliberaţi volanul;
dia cu majuscula „P". 1 – efectuaţi manevrele în faţă şi spate,
– Opriţi vehiculul; urmând instrucţiunile afişate pe ecranul
multimedia 1 cu ajutorul alertelor siste-
– cuplaţi marşarierul.
mului de asistenţă la parcare.
Martorul luminos se aprinde pe ta-
bloul de bord însoţit de un semnal sonor.
Viteza nu trebuie să depăşească aproxima-
tiv 7 km/h.
– Eliberaţi volanul; Atunci când vehiculul este în poziţia de
ieşire din spaţiul de parcare, martorul lumi-
– urmaţi instrucţiunile afişate pe ecranul
multifuncţional 1.
Viteza nu trebuie să depăşească aproxima-
nos dispare de pe tabloul de bord
şi se aude un semnal sonor, iar pe ecranul
2 multimedia 1 apare mesajul pentru a con-
tiv 7 km/h.
firma finalizarea manevrei.
Stingerea martorului luminos pe ta-
bloul de bord, însoţită de un semnal sonor,
semnalează finalizarea manevrei. Ieşirea din parcarea laterală (loc de
parcare paralel cu carosabilul)
– Apăsaţi scurt pe contactorul 2;
– selectaţi modul „Ieşire din locul de par-
care paralel cu carosabilul”;
– activaţi semnalizatoarele de direcţie pe
partea spre care doriţi să scoateţi vehicu-
lul;
– apăsaţi lung pe contactorul 2 (aproxima-
tiv două secunde).
Această funcţie reprezintă un
ajutor suplimentar la condu-
cere. Martorul luminos se aprinde pe ta-
bloul de bord însoţit de un semnal sonor.
Ea nu poate deci, în nici un Atunci când efectuaţi manevre,
caz, să înlocuiască vigilenţa şi respon- volanul se poate roti rapid: nu
sabilitatea şoferului în timpul manevrelor puneţi mâinile în interiorul său
(şoferul trebuie să fie întotdeauna pregă- şi asiguraţi-vă că nimic nu este
tit să frâneze). prins în interiorul acestuia.
2.142
PARCAREA ASISTATĂ (4/5)
Martorul luminos de pe contactorul 2 se Anularea manevrei
1 stinge, martorul luminos dispare de
pe tabloul de bord şi un semnal sonor con-
Manevra este anulată în următoarele cazuri:
– la depăşirea vitezei de 7 km/h;
firmă suspendarea manevrei. Motivul între-
ruperii manevrei va fi afişat pe ecranul mul- – prin apăsare pe butonul 2;
timedia 1. – aţi efectuat peste zece mişcări înainte/
Asiguraţi-vă de următoarele: înapoi în cadrul manevrei;
– aţi luat mâinile de pe volan; – senzorii sistemului de asistenţă la par-
care sunt murdari sau obstrucţionaţi;
şi
– toate uşile şi portbagajul sunt închise; – roţile vehiculului au patinat;
şi
obstacol;
2.143
PARCAREA ASISTATĂ (5/5)
Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere. Această funcţie nu înlocuieşte, în niciun caz, vigilenţa şi responsa-
bilitatea şoferului, care trebuie să păstreze în permanenţă controlul asupra vehiculului. Asiguraţi-vă că manevra este conformă cu
regulile de circulaţie în vigoare pe drumurile pe care circulaţi.
Şoferul trebuie să fie întotdeauna pregătit pentru evenimentele neprevăzute care pot interveni în timpul conducerii: aveţi grijă întot-
deauna să nu existe obstacole mobile, mici şi înguste (de exemplu, un copil, un animal, un cărucior de copil, o bicicletă, o piatră, un stâlp,
un echipament de remorcare etc.) în punctul mort în timpul manevrelor.
2.144
CUTIE DE VITEZE AUTOMATĂ (1/4)
5 6
1
3
2 4
2.145
CUTIE DE VITEZE AUTOMATĂ (2/4)
Conducere în mod automat Conducere în mod manual
Cuplaţi levierul 1 în poziţia D. Atunci când vehiculul rulează pe poziţia D
puteţi trece în modul manual de conducere
În majoritatea condiţiilor de circulaţie întâl-
utilizând paletele 5 şi 6 de pe volan. În func-
nite, nu trebuie să mai acţionaţi levierul: vite-
ţie de vehicul, sunt disponibile două moduri
zele se schimbă automat, la momentul opor-
de conducere manuale:
tun, la turaţie corespunzătoare a motorului
deoarece „automatismul” ţine cont de sar- – un mod manual „temporar” care poate
cina vehiculului, de profilul şoselei şi de stilul fi folosit pentru a forţa schimbarea rapor-
de conducere ales. tului printr-o apăsare scurtă pe una dintre 7
palete. Modul de conducere D şi raportul
Conducere economică cuplat va apărea pe tabloul de bord.
Pe drum, lăsaţi întotdeauna levierul în pozi- Notă: cutia de viteze revine automat la
ţia D, pedala de acceleraţie fiind menţinută modul D dacă treapta de viteză cuplată
puţin apăsată, raporturile vor trece automat nu este optimă sau dacă paletele nu au
la o turaţie motor mai mică. fost utilizate o anumită perioadă de timp.
2.146
CUTIE DE VITEZE AUTOMATĂ (3/4)
Cazuri particulare Situaţii excepţionale Notă: în modul „Low”, variaţiile turaţiei
motorului sunt continue, iar acceleraţiile
În anumite cazuri de rulare (ce conduc, de Dacă tipul sau starea carosabilului (pante sunt mai liniare.
exemplu, la protecţia motorului, activarea ascendente abrupte, pante descendente
programului de control dinamic de condu- bruşte, zăpadă adâncă, nisip sau noroi) în- Pentru a evita oprirea bruscă a motorului
cere: ESC etc.), sistemul automat poate greunează menţinerea modului automat, în în condiţii de vreme foarte rece, așteptați
schimba treapta de viteză în mod automat. funcţie de vehicul, este recomandat: câteva secunde înainte de a decupla poziția
P sau N și de a cupla maneta în poziția D,
De asemenea, pentru a evita „manevrele – la vehiculele echipate cu padele la volan: R sau L.
greşite”, schimbarea raportului poate fi refu- comutaţi la modul manual cu ajutorul pa-
zată de „automatism”: în acest caz afişajul delelor. Aceasta pentru a evita schimbă-
raportului clipeşte câteva secunde pentru a rile de viteză succesive solicitate de „ au-
vă avertiza de aceasta. tomatism „ la urcare, şi pentru a obţine o
frânare motor în caz de coborâri prelun-
gite.
– la vehiculele care nu sunt echipate cu
padele la volan: utilizaţi modul „Low”
pentru a permite, la viteză mai mică 50
km/h, rulajul pe suprafeţe cu aderenţă
redusă (zăpadă, noroi etc.), urcarea unei
pante sau frânarea motorului în timpul
coborârii unei pante. Pentru aceasta, po-
ziţionaţi maneta în poziţia L.
La urcare, pentru a rămâne oprit, nu
lăsaţi piciorul pe pedala de acceleraţie.
Risc de supraîncălzire a cutiei de
viteze automate.
2.147
CUTIE DE VITEZE AUTOMATĂ (4/4)
Staţionare vehicul Perioadă de întreţinere
Atunci când vehiculul este imobilizat, ţinând Consultaţi documentul de întreţinere al ve-
piciorul pe pedala de frână, plasaţi levierul hiculului sau consultaţi un reprezentant al
în poziţia P: cutia de viteze se află în punct mărcii pentru a verifica dacă este necesară
mort iar roţile motoare sunt blocate mecanic întreţinere planificată pentru cutia de viteze 8
de către transmisie. automată.
Dacă aceasta nu necesită întreţinere, nu
Asiguraţi-vă că frâna de parcare asistată este necesar să completaţi nivelul de ulei.
este cuplată. 9
Anomalie de funcţionare
– în timpul rulării, dacă mesajul „Verifică
cutia de viteze” apare pe tabloul de bord,
indică o defecţiune.
Consultaţi cât mai curând un
Reprezentant al mărcii ;
– în timpul rulării, dacă mesajul
„Supraîncălzire cutie de viteze” apare La pornire, în cazul în care levierul este
Poziţia P trebuie cuplată numai atunci blocat pe poziţia P atunci când apăsaţi
pe tabloul de bord, opriţi-vă de îndată ce
când vehiculul este staţionar. pedala de frână (de exemplu, pană de ba-
este posibil pentru a lăsa cutia de viteze
să se răcească şi aşteptaţi până dispare terie), este posibil să eliberaţi manual levie-
mesajul; rul pentru a debloca roţile motoare. Pentru a
În caz de şoc pe partea infe- – depanarea unui vehicul cu cutie de face acest lucru, declipsaţi baza burdufului
rioară a caroseriei vehiculului viteze automată ➥ 5.35. şi apăsaţi butonul 9 în timp ce apăsaţi simul-
în timpul unei manevrări (de tan butonul 8 de pe levier, pentru a debloca
exemplu: contact cu o bornă, levierul și a comuta pe poziția N.
un trotuar supraînălţat sau orice alt mo- Consultaţi cât mai curând un Reprezentant
bilier urban) puteţi deteriora vehiculul al mărcii.
(de exemplu: deformare a unei osii).
Pentru a evita orice risc de accident,
controlaţi vehiculul la un Reprezentant
al mărcii.
2.148
APEL DE URGENŢĂ (1/3)
Dacă vehiculul este echipat astfel, funcţia de
apelare de urgenţă permite apelarea auto-
mată sau manuală (fără taxă) a serviciilor de
urgenţă în cazul unui accident sau dacă vă
simţiţi rău, reducând astfel timpul de sosire a
serviciilor de urgenţă la faţa locului.
Notă: apelul de urgenţă funcţionează:
3
– în ţările acoperite de serviciile telefonice
de urgenţă asociate şi cu infrastructura 2
compatibilă cu sistemul;
– în funcţie de acoperirea reţelei din regiu-
nea geografică în care este condus vehi-
culul.
1 5
Dacă folosiţi funcţia de apelare de urgenţă 4
pentru a raporta un accident la care aţi fost
martor, acest lucru presupune să vă opriţi
în locurile în care condiţiile de trafic permit 1 Martor luminos funcţionare sistem: Un apel se efectuează întotdeauna în modul
acest lucru, pentru a le permite serviciilor – verde: funcţional următor:
de urgenţă să vă localizeze vehiculul şi, prin (reţea disponibilă);
– apelul este configurat pentru serviciile de
urmare, să identifice locul în care s-a produs – stins: nefuncţional
urgenţă;
accidentul raportat. (reţea nedisponibilă);
– roşu: în funcţiune – trimitere date despre incident (plăcuţă de
În toate cazurile, respectaţi legislaţia locală. defecţiune; identificare vehicul, ora locală a apelului,
– verde intermitent: apel în desfăşurare. ultimele poziţii, direcţia vehiculului);
2 Martor luminos mod automat. – comunicare vocală cu serviciile de ur-
genţă;
3 Butonul SOS.
– dacă este necesar, se apelează serviciul
4 Microfon.
de asistenţă.
5 Difuzor.
Apelul de urgenţă prezintă două moduri:
– mod automat;
– Mod manual.
Utilizaţi apelarea de urgenţă numai în
cazul unei urgenţe în care sunteţi impli-
cat, dacă sunteţi martor la un accident
sau dacă vă simţiţi rău.
2.149
APEL DE URGENŢĂ (2/3)
Mod Automat În cazul activării accidentale, se poate anula
apelarea prin apăsarea butonului 3 timp de
Dacă martorul luminos 2 al modului activat
aproximativ două secunde, înainte de co-
apare în verde, aceasta confirmă că siste-
nectarea apelului la centrul telefonic de asis-
mul automat este activat.
tenţă.
Apelarea de urgenţă este lansată automat în
După iniţierea apelului, acesta poate fi între-
cazul unui accident care a determinat acti-
rupt numai de call centre.
varea echipamentului de protecţie (pretensi- 3
onatoare centuri de securitate, airbag etc.).
Mod de testare
2 (în funcţie de legislaţia locală)
Modul de testare este rezervat exclusiv
Reprezentanţilor mărcii, pentru a verifica
funcţionarea corespunzătoare a caracteris-
ticii de apelare de urgenţă.
1
Pentru a activa modul de testare:
– apăsaţi scurt, de trei ori, pe butonul 3;
Mod Manual
– aşteptaţi aproximativ 15 secunde;
Apelarea de urgenţă este efectuată prin:
– apăsaţi scurt, de trei ori, pe butonul 3.
– apăsare lungă pe butonul 3 timp de cel
Ieşirea din modul de testare este automată.
puţin trei secunde;
sau
– apăsare pe butonul 3 de cinci ori, în inter-
val de 10 secunde.
2.150
APEL DE URGENŢĂ (3/3)
2.151
2.152
Capitolul 3: Confortul dvs.
MULTI-SENSE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.2
Aeratoare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.4
Încălzire, aer condiţionat manual. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.6
Climatizare automată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.12
Aer condiţionat: informaţii şi recomandări de utilizare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.16
Aer condiţionat: informaţii şi recomandări de utilizare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.17
Echipamente multimedia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.18
Macarale geamuri cu comenzi electrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.20
Parasolar. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.23
Iluminare interioară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.24
Compartimente de depozitare, amenajări în habitaclu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.27
Priză de accesorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.32
Tetiere spate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.33
Banchetă spate: funcţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.34
Portbagaj. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.35
Tabletă spate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.36
Portbagaj de depozitare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.37
Transport de obiecte în portbagaj. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.38
Transport de obiecte: atelaj. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.39
Bare portbagaj, eleron. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.40
3.1
MULTI-SENSE (1/2)
Sistemul „MULTI-SENSE” vă permite să mod „Eco”
alegeţi unul dintre cele trei moduri de condu- MULTI-SENSE modul „Eco” pune accentul pe economisirea
cere care pot fi utilizate pentru a controla ru- energiei. Direcţia este lină, gestionarea mo-
lajul, iluminarea ambientală, confortul şi su- torului şi a cutiei de viteze permit reducerea
netul motorului (în funcţie de vehicul): consumului de carburant ➥ 2.28.
– modurile „Eco” şi „Sport” sunt preconfi-
gurate şi pot fi parţial personalizabile (ilu-
minare ambientală etc.);
– modul „My Sense” este personalizabil.
Modurile de conducere influenţează:
– ai regimului direcţiei asistate;
– Program electronic de stabilitate;
– răspunsul motorului şi al cutiei de viteze.
De asemenea, influenţează:
– iluminarea din habitaclu şi a tabloului de Mod configurat
bord;
– informaţiile afişate pe ecranul multimedia
şi, în funcţie de modul selectat, pe tabloul
de bord;
– în funcţie de vehicul, sunetul motorului.
3.2
MULTI-SENSE (2/2)
mod „Sport”
Acest mod permite o reacţie mai mare de 1
răspuns din partea motorului şi a cutiei de
viteze. Direcţia este mai rigidă.
Accesarea meniului
Puteţi accesa „MULTI-SENSE” (în funcţie
de vehicul):
– de pe ecranul multimedia 1;
– cu ajutorul butonului 2.
Pentru mai multe informaţii, consultaţi ma-
nualul multimedia.
3.3
AERATOARE, ieşiri de aer (1/2)
3 4 5 6
2
1
3.4
AERATOARE, ieşiri de aer (2/2)
10 10
6
4 9
Orientare
Deplasaţi cursorul 10 spre poziţia dorită.
Nu introduceţi nimic în circuitul
de ventilare al vehiculului (de
exemplu în caz de miros neplă-
cut...).
Nu fixaţi obiecte de aeratoare (de ex.:
Risc de degradare sau de incendiu.
suporturi pentru telefon).
Risc de degradare.
3.5
ÎNCĂLZIRE, AER CONDIŢIONAT MANUAL (1/6)
Repartizare aer în habitaclu
A
2 3 4 5 Există cinci posibilităţi de repartizare a aeru-
1 6 lui. Rotiţi comanda 1 pentru a alege reparti-
zarea dumneavoastră.
3.6
ÎNCĂLZIRE, AER CONDIŢIONAT MANUAL (2/6)
Punere în funcţiune sau oprire a
B 7 6 aerului condiţionat
3 1
Activarea nu este posibilă atunci când co-
5 manda 3 este trecută la „0” (comanda A)
sau la „OFF” (comanda B).
Pentru a dezactiva climatizarea, apăsaţi bu-
tonul 6. Martorul luminos din buton se stinge.
2 4
Comenzi B
(în funcţie de vehicul)
1 Repartizare aer în habitaclu.
2 Dezgheţare/dezaburire a lunetei spate şi, în funcţie de vehicul, a retrovizoarelor.
3 Reglare viteză de ventilare.
4 Reciclare aer.
5 Reglare temperatură aer.
6 Comandă aer condiţionat.
7 Funcţia „Vedere clară”.
3.7
ÎNCĂLZIRE, AER CONDIŢIONAT MANUAL (3/6)
Punere în funcţiune a reciclării Oprire sistem Punere în funcţiune sau oprire a
aerului (izolare habitaclu) Rotiţi comanda 3 la „OFF” sau la „0” pentru a aerului condiţionat
Reciclarea aerului permite: dezactiva sistemul sau apăsaţi pe butonul 4. În mod automat, sistemul gestionează porni-
Pentru a-l porni, rotiţi comanda 3 pentru a rea sau oprirea aerului condiţionat în funcţie
– să vă izolaţi de ambianţa exterioară (cir- regla viteza ventilatorului. de condiţiile climatice exterioare.
culaţie în zonă poluată…) ;
Activarea nu este posibilă atunci când co-
– pentru a răci mai rapid temperatura habi-
taclului atunci când climatizarea este ac-
Funcţie „vedere clară” manda 3 este trecută la „0” (comanda A)
Apăsaţi butonul 7: martorul luminos integrat sau la „OFF” (comanda B).
tivată.
se aprinde. Pentru a dezactiva climatizarea, apăsaţi bu-
Această funcţie este gestionată automat
Această funcţie permite o dezgheţare şi tonul 6. Martorul luminos din buton se stinge.
dar puteţi să o activaţi manual. În acest caz,
punerea în funcţiune este confirmată prin dezaburire rapidă a parbrizului şi a lunetei
Utilizarea aerului condiţionat permite:
aprinderea martorului luminos 4 din buton. spate, a geamurilor laterale faţă şi a retro-
vizoarelor exterioare (în funcţie de vehicul). – să scădeţi temperatura în interiorul habi-
Utilizare manuală Ea impune pornirea automată a aerului con- taclului;
diţionat şi a dezgheţării lunetei spate.
Apăsaţi pe butonul 4: martorul luminos din – să eliminaţi aburii mai rapid.
buton se aprinde. Apăsaţi pe tasta 2 pentru a opri funcţionarea
dezgheţării lunetei spate , martorul luminos
Utilizarea îndelungată a acestei poziţii poate
integrat se stinge.
antrena mirosuri neplăcute datorită neîm-
prospătării aerului, precum şi aburirea gea- Pentru a ieşi din această funcţie, apăsaţi
murilor. Pentru a evita acest lucru, recircu- pe tasta 7 sau 5.
larea aerului este dezactivată automat după
un anumit timp.
3.8
ÎNCĂLZIRE, AER CONDIŢIONAT MANUAL (4/6)
4 6
1
3.9
ÎNCĂLZIRE, AER CONDIŢIONAT MANUAL (5/6)
Reglare temperatură aer
1 3 5 Rotiţi comanda 5 în funcţie de temperatura
dorită. Cu cât cursorul este mai spre roşu, cu
atât temperatura este mai ridicată.
În momentul unei utilizări prelungite a aeru-
lui condiţionat, o senzaţie de frig poate să
apară. Pentru a mări temperatura, rotiţi co-
manda 5 spre dreapta.
3.10
ÎNCĂLZIRE, AER CONDIŢIONAT MANUAL (6/6)
2 3 4 5
3.11
AER CONDIŢIONAT AUTOMAT (1/4)
3.12
AER CONDIŢIONAT AUTOMAT (2/4)
Funcţie „vedere clară”
2 4 6
Apăsaţi butonul 2: martorul luminos integrat
se aprinde.
Această funcţie permite o dezgheţare şi
dezaburire rapidă a parbrizului şi a lunetei
spate, a geamurilor laterale faţă şi a retro-
vizoarelor exterioare (în funcţie de vehicul).
Ea impune pornirea automată a aerului con-
diţionat şi a dezgheţării lunetei spate.
Apăsaţi pe tasta 8 pentru a opri funcţionarea
dezgheţării lunetei spate, martorul luminos
integrat se stinge.
Pentru a ieşi din această funcţie, apăsaţi
pe tasta 2 sau 4.
8
Modificare a repartizării aerului
în habitaclu
Fluxul de aer este dirijat spre aera-
toarele planşei de bord, spre pi-
cioarele ocupanţilor pe locul din faţă şi, în
Rotiţi comanda 6. Martorul luminos integrat funcţie de vehicul, ale ocupanţilor scaunelor
în tasta selectată se aprinde. din al doilea rând.
cioarele pasagerilor.
3.13
AER CONDIŢIONAT AUTOMAT (3/4)
8
Dezgheţare-dezaburire lunetă Punere în funcţiune sau oprire a
spate aerului condiţionat
Apăsaţi butonul 8: martorul luminos integrat În mod automat, sistemul gestionează porni-
se aprinde. Această funcţie permite dezabu- rea sau oprirea aerului condiţionat în funcţie
rirea sau dezgheţarea rapidă a lunetei spate de condiţiile climatice exterioare.
şi dezgheţarea retrovizoarelor (pe vehiculele
Pentru a dezactiva climatizarea, apăsaţi bu-
astfel echipate).
tonul 5. Martorul luminos integrat se stinge.
Pentru a ieşi din această funcţie, apăsaţi
din nou pe tasta 8. Implicit, dezaburirea se
opreşte automat.
3.14
AER CONDIŢIONAT AUTOMAT (4/4)
Oprire sistem
1 4 Rotiţi comanda 1 la „OFF” pentru a opri
sistemul. Pentru a-l porni, rotiţi din nou co-
manda 1 pentru a regla viteza de ventilare
sau apăsaţi pe tasta 4.
7
Punere în funcţiune a reciclării Utilizare manuală
aerului (izolare habitaclu) Apăsaţi butonul 7: martorul luminos integrat
Această funcţie este gestionată automat dar se aprinde.
puteţi să o activaţi manual. În acest caz, pu- Utilizarea îndelungată a acestei poziţii poate
nerea în funcţiune este confirmată prin aprin- antrena mirosuri neplăcute datorită neîm-
derea martorului luminos integrat în tasta 7. prospătării aerului, precum şi aburirea gea-
murilor.
Pentru a evita acest lucru, recircularea aeru-
lui este dezactivată automat după un anumit
timp.
3.15
AER CONDIŢIONAT: informaţii şi instrucţiuni de utilizare (1/2)
Recomandări de utilizare Consum Anomalii de funcţionare
În unele cazuri (aer condiţionat oprit, recir- Este normal să constataţi o creştere a con- În general, în caz de anomalie de funcţio-
culare aer activată, viteză de ventilare nulă sumului de carburant (mai ales în mediu nare, consultaţi un Reprezentant al mărcii.
sau redusă etc.), puteţi constata apariţia urban) în timpul utilizării aerului condiţionat.
– Scădere a eficacităţii la nivelul dez-
condensului pe geamuri şi pe parbriz.
Pentru vehiculele echipate cu aer condiţio- gheţării, al dezaburirii sau al aerului
În caz de aburire, utilizaţi funcţia „vedere nat fără mod automat, opriţi sistemul atunci condiţionat.
clară” pentru a o elimina, apoi utilizaţi de când nu mai aveţi nevoie de el. Aceasta poate proveni de la înfundarea
preferinţă aerul condiţionat în mod automat cartuşului filtrului habitaclu.
Recomandări pentru a minimiza consu-
pentru a evita formarea sa.
mul şi deci a ajuta la protejarea mediului – Lipsă aer rece.
înconjurător Verificaţi dacă poziţionarea comenzilor şi
starea siguranţelor este bună. În caz con-
Rulaţi cu aeratoarele deschise şi geamurile
trar opriţi sistemul.
închise. Dacă vehiculul a rămas staţionat în
plină căldură sau în plin soare, aveţi grijă săl
aerisiţi câteva minute pentru a evacua aerul Prezenţă apă sub vehicul
cald înainte de a demara.
După utilizarea prelungită a aerului condiţio-
nat, este normal să constataţi o prezenţă a
Întreţinere apei sub vehicul provenind din condensare.
Consultaţi documentul de întreţinere al ve-
hiculului dumneavoastră pentru a cunoaşte
periodicităţile de control.
3.16
AER CONDIŢIONAT: informaţii şi instrucţiuni de utilizare (2/2)
A A A
Ñ Tip de fluid refrigerant
Produs inflamabil
Întreţinere
3.17
ECHIPAMENTE MULTIMEDIA (1/2)
A B 1 5
1 C
4 4 4
2 2
3 3
3
Sisteme multimedia A, B sau Prize multimedia 2 Mufele USB pot fi utilizate şi pentru a re-
radio C încărca accesoriile cu o putere nominală
Puteţi utiliza mufele USB pentru a accesa maximă de 12 waţi (5 Volţi) per priză, agre-
Locaţia şi funcţionarea echipamentelor conţinutul multimedia al accesoriilor şi ate de departamentul nostru tehnic.
poate varia în funcţie de vehicul. pentru a actualiza sistemul.
Priza JACK vă permite să utilizaţi radioul cu
1 Ecran multimedia. Diferitele surse pot fi selectate folosind ecra- ajutorul unui cablu auxiliar.
2 Prize multimedia. nul multimedia sau comenzile radio şi de
3 Comenzi sub volan. sub volan.
4 Comenzi pe volan.
5 Radio.
3.18
ECHIPAMENTE MULTIMEDIA (2/2)
8
4
6 9
7
Comenzi pe volan 4 Microfon 8 Încărcător wireless 9
Pe vehiculele echipate, puteţi să folosiţi co- ➥ 3.27
menzile de telefon în regim mâini libere 6 şi
funcţia de recunoaştere vocală 7.
Utilizare telefon
Vă amintim necesitatea de a
respecta legislaţia în vigoare
referitoare la utilizarea acestui
tip de aparat.
3.19
MACARALE GEAMURI (1/3)
Aceste sisteme funcţionează cu contactul
pus sau cu contactul întrerupt până la des-
chiderea unei uşi faţă (limitat la aproximativ
3 minute).
1
5 6
Responsabilitate şofer 2
Nu părăsiţi niciodată vehiculul,
lăsând cheia sau cartela înă-
4 3
untru, cu un copil, un adult fără
discernământ sau un animal de compa-
nie în vehicul, chiar şi pentru o perioadă
scurtă de timp.
Acesta ar putea să se pună în pericol
Macarale electrice geamuri cu
sau să pună în pericol alte persoane prin impulsuri
pornirea motorului, acţionând echipa- Apăsaţi sau trageţi scurt de contactorul unui Evitaţi să puneţi un obiect rezemat de un
mente cum ar fi de exemplu macaralele geam până la capăt: geamul va fi ridicat sau geam întredeschis: risc de deteriorare a
geamuri sau poate bloca uşile. coborât complet. O acţiune asupra contacto- macaralei geamului.
rului opreşte funcţionarea geamului.
În caz de imobilizare a unei părţi a cor- Notă: geamurile spate nu coboară complet.
pului, inversaţi imediat sensul cursei
geamului apăsând pe contactorul afe- De pe locul şoferului, acţionaţi contactorul:
– 1 pentru partea şoferului; Securitate pasageri
rent.
– 2 pentru partea pasagerului faţă; Şoferul poate interzice funcţi-
Riscuri de rănire gravă. – 3 şi 5 pentru pasagerii spate. onarea macaralelor geamuri-
De pe locurile pasageri acţionaţi asupra con- lor apăsând pe butonul 4. Un
tactorului 6. mesaj de confırmare se afişează pe ta-
bloul de bord.
3.20
MACARALE GEAMURI (2/3)
Acţionare imposibilă a macaralei de Închidere de la distanţă a
geam cu impulsuri geamurilor
Macaraua de geam cu impulsuri este echi- Atunci când uşile sunt blocate de la exterior,
pată cu protecţie termică: dacă apăsaţi con- dacă apăsaţi de două ori pe butonul de
tactorul geamului în mod consecutiv de cel blocare de pe uşa şoferului în modul mâini
puţin şaisprezece ori, acesta trece în modul libere, pe cartelă sau, în funcţie de vehi-
de protecţie (blocarea geamului). cul, pe cheie, toate geamurile echipate cu
Puteţi să: macara de geam cu impulsuri se vor închide
automat.
– apăsaţi scurt pe contactorul macaralei de
geam şi la intervale de aproximativ 30 de Este recomandat să nu acţionaţi sistemul
secunde; decât dacă utilizatorul vede bine vehiculul şi
– cu motorul pornit, geamul se va debloca dacă nu este nimeni în interior.
după aproximativ 20 de minute de inac-
ţiune asupra contactorului macaralei de
geam.
Notă: dacă geamul întâlneşte o rezistenţă la
închidere (de exemplu, o creangă de copac
etc.), acesta se opreşte şi coboară din nou
câţiva centimetri.
3.21
MACARALE GEAMURI (3/3)
Anomalie de funcţionare
În caz de nefuncţionare a închiderii unui
geam, sistemul basculează în mod de func-
ţionare fără impulsuri: trageţi de câte ori este
necesar de contactorul vizat până la închi-
derea completă a geamului (geamul urcă
pas cu pas), menţineţi contactorul (tot pe
partea de închidere) timp de o secundă, apoi 7
coborâţi şi ridicaţi complet geamul pentru a
reiniţializa sistemul.
Dacă este nevoie, adresaţi-vă
Reprezentantului mărcii.
3.22
PARASOLAR
2 1 3
Parasolar faţă
Coborâţi parasolarul 1.
Oglinzi de curtoazie
(în funcţie de vehicul)
Ridicaţi capacul 2. Iluminarea 3 este auto-
mată.
3.23
ILUMINARE INTERIOARĂ (1/3)
1 2 3
A
B
Plafonieră A Plafonieră B
Apăsaţi pe contactorul 1, obţineţi: Apăsaţi pe contactorul 2 pentru şofer şi pe 3
pentru pasagerul din faţă pentru a activa:
– o iluminare continuă;
– o iluminare continuă;
– o iluminare comandată de deblocarea ve-
hiculului sau de deschiderea uneia dintre – o iluminare comandată de deblocarea ve-
uşi. Se stinge atunci când uşile vizate hiculului sau de deschiderea uneia dintre
sunt închise corect şi după o tempori- uşi. Se stinge atunci când uşile vizate
zare; sunt închise corect şi după o tempori-
zare;
– o stingere imediată.
– o stingere imediată.
3.24
ILUMINARE INTERIOARĂ (2/3)
6
4
5
3.25
ILUMINARE INTERIOARĂ (3/3)
7
8
3.26
COMPARTIMENTE DE DEPOZITARE, AMENAJĂRI HABITACLU (1/5)
3.27
COMPARTIMENTE DE DEPOZITARE, AMENAJĂRI HABITACLU (2/5)
3.28
COMPARTIMENTE DE DEPOZITARE, AMENAJĂRI HABITACLU (3/5)
6
7
Compartiment de depozitare
cotieră centrală 7
Ridicaţi capacul cotierei centrale 6.
3.29
COMPARTIMENTE DE DEPOZITARE, AMENAJĂRI HABITACLU (4/5)
9 10 11
3.30
COMPARTIMENTE DE DEPOZITARE, AMENAJĂRI HABITACLU (5/5)
14
13
12
3.31
PRIZĂ DE ACCESORII
Priză accesorii 1
Puteţi să utilizaţi priza 1. Este prevăzută în
scopul conectării accesoriilor agreate de
Serviciile noastre tehnice.
3.32
TETIERE SPATE
Poziţie de utilizare Pentru a repune tetiera Poziţia complet coborâtă a tetierei este o
poziţie de aranjare: ea nu trebuie să fie uti-
Ridicaţi tetiera la maxim pentru a o utiliza Montaţi tijele în teci şi apăsaţi tetiera până la lizată atunci când este aşezat un pasager.
în poziţie înaltă. Asiguraţi-vă că blocarea sa blocare pentru a o regla în poziţie ridicată.
este bună. Asiguraţi-vă că blocarea acesteia este co-
respunzătoare.
3.33
BANCHETĂ SPATE: funcţionalităţi
Pentru a remonta spătarul, procedaţi în
sens invers.
Remontaţi spătarul şi înclichetaţi-l rezemat
de suportul său.
3.34
PORTBAGAJ
2
3
1
3.35
TABLETĂ SPATE
A
2
3.36
AMENAJĂRI PORTBAGAJ
1
1 2
2
3
3.37
TRANSPORT DE OBIECTE ÎN PORTBAGAJ
Plasaţi întotdeauna obiectele transportate
astfel încât dimensiunea cea mai mare să
fie rezemată de:
3.38
TRANSPORT DE OBIECTE: atelaj
3.39
BARE PORTBAGAJ, ELERON
Precauţii de utilizare
1 Manipulare uşă portbagaj
Înainte de a manipula uşa portbagajului, ve- A
rificaţi obiectele şi/sau accesoriile (portbici-
clete, portbagaj pavilion...) montate pe bare
portbagaj pavilion: acestea trebuie bine dis-
puse şi arimate, iar gabaritul lor nu trebuie
să împiedice buna funcţionare a uşii portba-
gajului.
3.40
Capitolul 4: Întreţinere
3
1
2
Pentru a deschide capota, deschideţi o uşă Deblocare de securitate capotă Deschidere capotă
şi trageţi mânerul 1, situat în partea stângă a
planşei de bord. Pentru deblocare, împingeţi langheta 2 în Ridicaţi capota şi eliberaţi tija 5 din suportul
acelaşi timp cu deschiderea capotei. său 6, cu ajutorul mânerului 4. Pentru secu-
ritatea dvs., este foarte important să fixaţi
tija în opritorul 3 din capotă.
4.2
CAPOTĂ MOTOR (2/2)
5
Asiguraţi-vă de blocarea cores-
punzătoare a capotei.
Asiguraţi-vă că nimic nu împie-
dică ancorarea de blocare (pie-
triş, lavetă…).
Închidere capotă
Înainte de închidere, verificaţi dacă nu aţi După fiecare intervenţie la
uitat nimic în compartimentul motor. compartimentul motor, asi-
guraţi-vă că nu aţi uitat nimic
Pentru a reînchide capota, replasaţi tija 5 în acolo (cârpă, unelte...)
fixarea 6. Ţineţi capota de la mijloc şi cobo- Atenţie, acestea pot deteriora motorul
râţi-o până la 30 cm faţă de poziţia închisă, sau pot provoca un incendiu.
apoi daţi-i drumul. Ea se blochează singură
prin efectul greutăţii sale.
4.3
NIVEL ULEI MOTOR: generalităţi
Un motor consumă ulei pentru ungerea
şi răcirea pieselor în mişcare şi de aceea B Adăugare ulei de motor
este normal să completaţi cu ulei între două A Utilizaţi o pâlnie sau protejaţi
schimburi. zona gurii de umplere pentru a
Totuşi, dacă după perioada de rodaj, com- evita curgerea uleiului de motor
pletările erau mai mari de 0,5 litri pentru B pe un element fierbinte din comparti-
1 000 km, consultaţi un Reprezentant al mentul motor sau pe un element sensibil
mărcii. A (de exemplu: elemente electrice).
Periodicitate: verificaţi periodic nivelul Risc de incendiu.
de ulei şi, în orice caz, înainte de a efec- B C
tua o călătorie pe distanţă mare, pentru a
evita riscul de a deteriora motorul. A
4.4
NIVEL ULEI MOTOR: completare, umplere, golire (1/3)
2
1
1 2 1
2
4.5
NIVEL ULEI MOTOR: completare, umplere, golire (2/3)
4.6
NIVEL ULEI MOTOR: completare, umplere, golire (3/3)
În momentul intervenţiilor în
apropierea motorului, acesta
poate fi cald. În plus motoven-
Completarea şi/sau verifica- tilatorul poate porni în orice
rea nivelului de ulei: atunci
când completaţi sau verificaţi
moment. Martorul luminos din
compartimentul motor vă reaminteşte
nivelul uleiului, asiguraţi-vă că
acest lucru.
nu există scurgeri de ulei pe elementele
motorului. Risc de rănire.
Nu uitaţi să închideţi corect buşonul şi să
remontaţi joja pentru a preveni împroş-
carea uleiului pe elementele fierbinţi ale
motorului.
Risc de incendiu. Nu porniţi motorul într-un local
închis: gazele de eşapament
sunt toxice.
4.7
NIVELURI, FILTRE (1/3)
Periodicitate control nivel Periodicitate de înlocuire
Verificaţi-vă nivelul de lichid de răcire Consultaţi documentul de întreţinere al vehi-
regulat (motorul este susceptibil să sufere culului dumneavoastră.
grave deteriorări prin lipsa lichidului de
răcire).
Dacă este necesară o completare, nu utili-
1 zaţi decât produsele aprobate de Serviciile
noastre Tehnice care vă asigură:
– o protecţie antiîngheţ;
– o protecţie anticoroziune a circuitului de În momentul intervenţiilor sub
răcire. capota motorului, asiguraţi-vă
că maneta ştergătoarelor de
geamuri este în poziţia oprit.
Risc de rănire.
Lichid de răcire
Cu motorul oprit şi cu vehiculul pe o supra-
faţă orizontală, nivelul la rece trebuie să se
situeze între reperele „MINI” şi „MAXI” indi-
cate pe rezervorul de lichid de răcire 1.
În caz de scădere anormală sau repetată
Completaţi acest nivel la rece înainte ca el a nivelului, consultaţi un Reprezentant al
să atingă reperul „MINI”. mărcii.
4.8
NIVELURI, FILTRE (2/3)
Nivel 2
Nivelul scade în mod normal în acelaşi timp
cu uzura garniturilor, dar nu trebuie să co-
boare niciodată sub cota de alertă „ MINI ”.
Dacă doriţi să verificaţi dumneavoastră
înşivă starea de uzură a discurilor şi a tam-
burilor, procuraţi-vă documentul care explică
metoda de control disponibil în Reţea sau pe
site-ul internet al constructorului.
Umplere
2 Orice intervenţie asupra circuitului hidraulic
trebuie să antreneze înlocuirea lichidului de
către un specialist.
Utilizaţi obligatoriu un lichid agreat de
Serviciile noastre Tehnice (şi prelevat din-
trun bidon sigilat).
Lichid de frână Periodicitate de înlocuire
Este necesar să-l controlaţi des, şi în orice Consultaţi documentul de întreţinere al vehi-
caz, de fiecare dată când simţiţi o diferenţă culului dumneavoastră.
chiar mică a eficacităţii de frânare.
Controlul nivelului se face cu motorul oprit şi
pe sol orizontal.
În momentul intervenţiilor în
apropierea motorului, acesta
poate fi cald. În plus motoven-
tilatorul poate porni în orice
4.9
NIVELURI, FILTRE (3/3)
Lichid Filtre
Produs spălare geamuri. Iarna, utilizaţi un Înlocuirea elementelor filtrante (filtru de aer,
produs antigel. Utilizaţi produsele recoman- filtru habitaclu, filtru de motorină…) este pre-
date de un reprezentant al mărcii. văzută în operaţiile de întreţinere a vehiculu-
Notă: nu folosiţi decât apă distilată (risc de lui dumneavoastră.
deteriorare a pompei de amorsare, calcarul Periodicitate de înlocuire a elementelor
se depune pe pompă şi jicloare). filtrante: consultaţi documentul de întreţi-
nere al vehiculului dumneavoastră.
Jicloare
3 Pentru a regla înălţimea jicloarelor spălătoa-
relor de parbriz, adresaţi-vă unui reprezen-
tant al mărcii.
4.10
PRESIUNI DE UMFLARE PNEURI (1/2)
Vehicul echipat cu un avertizor de pier-
dere presiune pneuri
În caz de umflare insuficientă (pană de
pneu, umflare insuficientă etc.), se aprinde A
martorul luminos
➥ 2.38.
pe tabloul de bord.
B
C D E
C D E
A
F
4.11
PRESIUNI DE UMFLARE PNEURI (2/2)
Securitate pneuri şi montare lanţuri:
Vehiculele utilizate la încăr- pentru informaţii despre condiţiile de între-
care maximă (Masă Maximă ţinere şi, în funcţie de versiunea vehiculului,
Admisă în Sarcină) şi care utilizarea lanţurilor. ➥ 5.11.
tractează o remorcă
Viteza maximă trebuie limitată la
100 km/h şi presiunea pneurilor mărită Pentru siguranţa dumneavoas-
cu 0,2 bari ➥ 6.9. tră şi respectarea legislaţiei în
vigoare.
Risc de explozie pneuri.
Când este necesar să le înlo-
cuiţi, nu trebuie să montaţi pe vehiculul
dumneavoastră decât pneuri de aceeaşi
marcă, dimensiune, tip şi structură pe
aceeaşi osie.
Acestea trebuie: fie să aibă o ca-
pacitate de încărcare şi o capaci-
tate de viteză cel puţin egale cu cele
ale pneurilor originale, fie să co-
respundă celor recomandate de un
Reprezentant al mărcii.
Nerespectarea acestor instrucţiuni poate
pune în pericol siguranţa dumneavoas-
tră şi poate invalida conformitatea auto-
vehiculului dumneavoastră.
Risc de pierdere a controlului vehicu-
lului.
4.12
BATERIE (1/2)
În funcţie de vehicul, un sistem verifică în
continuu starea de încărcare a bateriei.
Dacă aceasta scade, mesajul „Baterie în
mod siguranță” apare pe tabloul de bord,
urmat de „Baterie slabă Porneşte motorul”.
În acest caz, porniţi motorul, mesajul de pe
1 tabloul de bord va dispărea.
Notă: mesajul „Baterie în mod siguranță”
poate fi afişat după 5 - 30 de minute de uti-
lizare a vehiculului cu motorul oprit, pentru
a avertiza utilizatorul cu privire la faptul că
funcţiile consumatoare de energie (iluminare
interioară, radio, navigare, ventilare, sursă
de alimentare accesorii etc.) pot fi întrerupte
automat.
Starea de încărcare a bateriei dumneavoas-
tră poate să scadă mai ales dacă utilizaţi ve-
Bateria 1 nu necesită întreţinere. Nu trebuie hiculul: Înainte de a efectua orice acţi-
să o deschideţi sau să adăugaţi orice fel – pe distanţe scurte; une în compartimentul motoru-
de lichid. – în rulaj urban; lui, trebuie să întrerupeţi con-
– atunci când temperatura coboară; tactul. ➥ 2.4 ➥ 2.6.
– după utilizarea prelungită a elementelor
Manevraţi cu atenţie bateria consumatoare (radio…) cu motorul oprit.
deoarece conţine acid sulfu-
ric care nu trebuie să intre în
contact cu ochii sau cu pielea. În momentul intervenţiilor în
Dacă survine un astfel de contact, spă- apropierea motorului, acesta
laţi-vă cu apă din abundenţă. Dacă este poate fi cald. În plus motoven-
nevoie, consultaţi un medic. tilatorul poate porni în orice
Ţineţi orice flacără, orice punct incan-
descent sau orice scânteie departe de moment. Martorul luminos din
compartimentul motor vă reaminteşte
elemenţii bateriei: risc de explozie.
acest lucru.
Risc de rănire
4.13
BATERIE (2/2)
4.14
ÎNTREŢINERE CAROSERIE (1/3)
Un vehicul bine întreţinut permite funcţiona- Ce trebuie să faceţi Respectaţi legile locale în ceea ce priveşte
rea sa pentru o perioadă mai îndelungată. spălarea vehiculelor (de exemplu: nu spălaţi
De aceea, se recomandă întreţinerea regu- Spălaţi frecvent vehiculul, cu motorul oprit, vehiculul pe drumul public).
lată a exteriorului maşinii. cu şampoane selectate de serviciile noas-
tre (niciodată cu produse abrazive). Clătiţi în Respectaţi distanţa între vehicule în caz de
Vehiculul dumneavoastră beneficiază de prealabil cu jet de apă din abundenţă: rulare pe drum cu pietriş pentru a evita să vă
tehnici anticoroziune performante. Nu este – depunerile răşinoase de sub arbori sau deterioraţi vopseaua.
însă mai puţin supus acţiunii diverşilor pa- poluările industriale; Efectuaţi imediat retuşurile necesare în
rametri. – noroiul care formează amalgame umede cazul deteriorării vopselei pentru a evita pro-
în pasajele de roţi şi în partea inferioară a pagarea coroziunii.
Agenţi atmosferici corozivi caroseriei;
– Poluare atmosferică (în oraşe şi zone in- – excrementele păsărilor care produc Nu uitaţi vizitele periodice, în cazul în care
dustriale); o reacţie chimică în contact cu vop- vehiculul dumneavoastră beneficiază de ga-
– salinităţii atmosferice (zone maritime mai seaua, ducând la o acţiune decolorantă ranţie anticoroziune. Consultaţi documentul
ales în sezonul cald), rapidă, care poate să meargă până la de întreţinere.
– condiţii climatice sezoniere şi higrome- decojirea vopselei; În cazul în care a fost necesar să curăţaţi
trice (sare răspândită pe şosea iarna, apă Este obligatoriu să spălaţi imediat vehi- elemente mecanice, balamale… Este obli-
pentru curăţarea străzilor...). culul pentru a îndepărta aceste pete, de- gatoriu să le protejaţi din nou prin pulveri-
oarece va fi imposibil să le faceţi să dis- zarea de produse omologate de Serviciile
Incidente de circulaţie pară printr-o lustruire; noastre Tehnice.
– sarea, mai ales în pasajele de roţi şi în
Acţiuni abrazive partea inferioară a caroseriei, după rulaj
Praf atmosferic, nisip, noroi, pietriş proiectat în regiuni în care au fost răspândiţi fon-
de alte vehicule... danţi chimici.
Un minim de precauţii se impune pentru a vă Îndepărtaţi cu regularitate resturile vegetale
asigura împotriva acestor riscuri. (răşină, frunze...) de pe vehicul.
4.15
ÎNTREŢINERE CAROSERIE (2/3)
Ce nu trebuie să faceţi Degresaţi sau curăţaţi cu
Nu spălaţi vehiculul în plin soare sau atunci ajutorul aparatelor de cură-
când este ger. ţare de înaltă presiune sau
prin pulverizarea de pro-
Nu răzuiţi noroiul sau sarea fără a le umezi. duse neomologate de servi-
Nu lăsaţi să se acumuleze murdărie exteri- ciile noastre tehnice:
oară. – componente mecanice (ex.: comparti-
ment motor);
Nu lăsaţi să se întindă rugina formată înce-
pând de la zgârieturile accidentale. – r oţile (de exemplu, elementele sistemului
de frânare, precum etrierele de frână);
Nu înlăturaţi petele cu solvenţi neselectaţi de – parte inferioară caroserie;
serviciile noastre, care pot ataca vopseaua. – piese cu balamale (ex.: interiorul uşilor);
Nu rulaţi prin zăpadă şi prin noroi fără să – elemente exterioare de plastic vopsite
spălaţi vehiculul, în special pasajele de roţi (ex.: bare paraşoc).
şi partea inferioară a caroseriei. Acestea ar putea provoca riscuri de oxidare
sau de funcţionare defectuoasă.
4.16
ÎNTREŢINERE CAROSERIE (3/3)
Particularitate vehicule cu Trecere pe sub o instalaţie de Curăţarea farurilor, senzorilor şi
vopsea nemetalizată spălare camerelor
Acest tip de vopsea necesită anumite pre- Readuceţi maneta ştergătorului în poziţia Utilizaţi o lavetă moale sau din bumbac.
cauţii. oprit. ➥ 1.107. Verificaţi fixarea echipamente- Dacă acest lucru este insuficient, îmbibaţi-
lor exterioare, a luminilor adiţionale şi a re- le uşor cu apă cu săpun, apoi clătiţi întot-
Ce trebuie să faceţi trovizoarelor exterioare şi asiguraţi-vă că la- deauna cu o lavetă moale sau din bumbac.
Spălaţi vehiculul cu apă din abundenţă, cu melele ştergătoarelor de geam sunt fixate cu Terminaţi ştergând delicat cu o lavetă moale
mâna, cu o lavetă moale, un burete moale... bandă adezivă. uscată.
Demontaţi vergeaua antenei radio dacă ve- Nu utilizaţi produse de curăţare pe bază
Ce nu trebuie să faceţi hiculul posedă una. de alcool sau ustensile (ex.: un răzuitor).
Utilizaţi produse pe bază de ceară (lustru- Aveţi grijă să scoateţi adezivul şi să repuneţi
ire). antena de îndată ce spălarea s-a terminat.
Frecaţi prea mult.
Treceţi vehiculul pe sub o instalaţie de spă-
lare.
Lipiţi autocolante pe vopsea (pot lăsa urme).
Spălaţi vehiculul cu un
aparat de curăţare de
înaltă presiune.
4.17
ÎNTREŢINERE GARNITURI INTERIOARE (1/2)
Un vehicul bine întreţinut permite funcţiona- Geamuri instrumentaţie Textile (scaune, tapiţerie uşi...)
rea sa pentru o perioadă mai îndelungată. (de exemplu, tablou de bord, ceas, afişaj
De aceea, se recomandă întreţinerea con- Curăţaţi de praf părţile textile în mod con-
temperatură exterioară etc.)
stantă a interiorului maşinii. stant.
Utilizaţi o lavetă moale sau din bumbac.
Orice pată trebuie să fie îndepărtată rapid. Dacă aceasta nu este suficientă, utilizaţi Pete lichide
Oricare ar fi natura petei, folosiţi apă rece o lavetă moale (sau o lavetă din bumbac) Folosiţi apă cu săpun.
cu săpun (eventual apă călduţă), având la îmbibată uşor cu apă şi săpun şi ştergeţi
bază săpun natural. apoi cu o altă lavetă moale sau din bumbac Absorbiţi sau tamponaţi uşor (nu frecaţi) cu
umedă. o cârpă moale, clătiţi şi absorbiţi surplusul.
Folosirea detergenţilor (lichid pentru Terminaţi ştergând delicat cu o lavetă moale
vase, pudră, produse pe bază de alcool) uscată. Pete solide sau cu consistenţă vâscoasă
este de evitat.
Nu utilizaţi produse pe bază de alcool şi/ Îndepărtaţi imediat şi cu grijă excesul de
Utilizaţi o lavetă moale. sau nu pulverizaţi lichide pe suprafaţă. materie solidă sau vâscoasă, cu ajutorul
Clătiţi şi absorbiţi excedentul. unei spatule (dinspre margine spre centru,
pentru a evita întinderea petei).
Centuri de siguranţă Curăţaţi urmând aceleaşi indicaţii ca pentru
Ecran multimedia Acestea trebuie păstrate curate. petele lichide.
Întreţinerea ecranului poate depinde de Utilizaţi fie produsele selectate de serviciile
Specificul bomboanelor şi al gumei de
tipul echipamentului multimedia. Pentru mai noastre tehnice (magazine de accesorii ale
mestecat
multe informaţii, consultaţi manualul multi- mărcii) fie apă călduţă cu săpun, folosind un
media. burete, şi ştergeţi apoi cu o lavetă uscată. Puneţi o bucată de gheaţă pe pată pentru a
Folosirea detergenţilor sau vopselei este o cristaliza, apoi procedaţi conform indicaţii-
interzisă. lor pentru o pată solidă.
4.18
ÎNTREŢINERE GARNITURI INTERIOARE (2/2)
Demontarea/remontarea Ce nu trebuie să faceţi
echipamentelor amovibile Poziţionaţi obiectele, cum ar fi dezodorizan-
montate iniţial în vehicul tele, parfumurile etc. lângă aeratoare, deoa-
rece acestea ar putea deteriora ornamentul
Dacă trebuie să îndepărtaţi echipamente
planşei de bord.
amovibile pentru a curăţi habitaclul (de
exemplu covoraşe), aveţi grijă să le rein-
stalaţi corect şi pe partea corespunzătoare
(covoraşul din dreptul şoferului trebuie să fie
repoziţionat în dreptul şoferului...), fixându- Utilizaţi un aparat de cură-
le cu elementele livrate împreună cu echi- ţare de înaltă presiune sau
pamentul (de exemplu, covoraşul din dreptul sprayuri în interiorul habita-
şoferului trebuie să fie fixat cu ajutorul ele- clului:
mentelor de fixare preinstalate). fără precauţie de utilizare, aceasta ar
putea afecta, printre altele, funcţionarea
Cu vehiculul oprit, verificaţi întotdeauna ca corespunzătoare a componentelor elec-
nimic să nu jeneze condusul (obstacole la trice sau electronice prezente în vehicul.
apăsarea pedalelor, blocarea călcâiului pe
covoraş etc.).
4.19
4.20
Capitolul 5: Recomandări practice
În caz de umflare insuficientă (pană de – Înlocuiţi cât mai curând roata de rezervă cu o roată identică cu cea originală.
pneu, umflare insuficientă etc.), se aprinde – În timpul utilizării, care trebuie să fie temporară, viteza de rulare nu trebuie să depă-
martorul luminos
➥ 2.38.
pe tabloul de bord.
şească viteza indicată pe eticheta situată pe roată.
– Montarea acestei roţi poate modifica comportamentul obişnuit al vehiculului dumnea-
voastră. Evitaţi accelerările sau decelerările brutale şi reduceţi viteza în viraj.
– Dacă trebuie să utilizaţi lanţuri de zăpadă, montaţi roata de rezervă pe osia spate şi ve-
rificaţi presiunile de umflare.
5.2
PANĂ DE PNEU, ROATĂ DE REZERVĂ (2/2)
1 1 1 1
2
B
A 3
D
4
C
5.3
KIT DE UMFLARE PNEURI (1/3)
5.4
KIT DE UMFLARE PNEURI (2/3)
Motor pornit, frână de parcare strânsă, Dacă nu se atinge o presiune minimă de
– Deconectaţi accesoriile anterior conec- 1,8 bari după 15 minute, repararea nu
tate la prizele de accesorii ale vehiculului; este posibilă, nu porniţi la drum, contac-
– consultaţi informaţiile de pe compre- taţi un Reprezentant al mărcii.
sorul kitului de umflare situat în portba-
gajul vehiculului şi urmaţi instrucţiunile;
– umflaţi pneul la presiunea recomandată
➥ 4.11;
– după maximum 15 minute, opriţi umfla-
rea pentru a citi presiunea (pe manome-
trul 2).
Notă: în timp ce butelia se goleşte (apro-
1 ximativ 30 de secunde), manometrul 2
2 indică rapid o presiune de 6 bari, apoi Înainte de a utiliza kitul, parcaţi
presiunea scade; vehiculul astfel încât să fie sufi-
cient de departe de zona de cir-
– ajustaţi presiunea: pentru a o creşte, culaţie, anclanşaţi semnalul de
continuaţi umflarea cu ajutorul kit-ului. avarie şi strângeţi frâna de mână, eva-
În funcţie de vehicul, în caz de pană de Petru a o reduce, apăsaţi pe butonul 1. cuaţi toţi pasagerii din vehicul şi ţineţi-i
pneu, utilizaţi kitul situat în portbagaj sau
departe de zona de circulaţie.
sub covorul portbagajului.
Vehicul echipat cu un avertizor de pier-
dere presiune pneuri
În caz de umflare insuficientă (pană de
pneu, umflare insuficientă etc.), se aprinde
martorul luminos
➥ 2.38.
pe tabloul de bord. În caz de staţionare pe partea
joasă a şoselei, trebuie să-i
avertizaţi pe ceilalţi participanţi
la trafic de prezenţa vehiculului
dumneavoastră prin intermediul unui tri-
unghi de presemnalizare sau al altor dis-
pozitive prescrise de legislaţia locală a
ţării în care vă găsiţi.
5.5
KIT DE UMFLARE PNEURI (3/3)
– Porniţi imediat şi rulaţi la o viteză cuprinsă
între 20 şi 60 km/h astfel încât să reparti-
zaţi produsul uniform în pneu; după 3 km
3 de rulaj, opriţi şi verificaţi presiunea.
– Dacă presiunea este mai mare de
1,3 bari, dar mai mică decât cea reco-
mandată (consultaţi eticheta lipită pe
cantul uşii şoferului), ajustaţi-o. În caz Atenţie, un buşon de valvă
contrar, apelaţi la un reprezentant al lipsă sau înfiletat necorespun-
mărcii: pneul nu poate fi reparat. zător poate dăuna etanşeităţii
pneurilor şi poate provoca pier-
deri de presiune.
Precauţie de utilizare a kitului Să aveţi întotdeauna buşoane de valvă
Kit-ul nu trebuie să funcţioneze mai mult de identice cu cele originale şi înfiletate
15 minute consecutive. complet.
Butelia trebuie să fie înlocuită după prima
utilizare, chiar dacă rămâne lichid în interior.
5.6
SCULE
Cric 2
2 Repliaţi-l corect înainte de a-l repune în lo-
caşul său (aveţi grijă să repoziţionaţi bine
manivela).
A
B Cheie de ornament 3
Ea permite să scoateţi ornamentele de
D roată.
1
3 Ghid şurub roată 4
C Pentru a termina de defiletat sau a începe să
reînfiletaţi şuruburile de roată.
4
5 Inel de remorcare 5
➥ 5.35
Prezenţa sculelor în trusa de scule depinde Cheie de roată 1
de vehicul. Aceasta vă permite să blocaţi sau să deblo-
Trusa de scule A este situată în comparti- caţi şuruburile de roată şi inelul de remor-
ment sub covorul portbagajului. care 5.
În funcţie de vehicul, îndepărtaţi capacul B
de pe trusa de scule A prin glisarea aces-
teia (mişcare C sau D). După utilizare, asi-
guraţi-vă că sculele sunt depozitate corect.
Asiguraţi poziţionarea şi blocarea corespun-
zătoare (mişcare C sau D) a capacului B. Nu lăsaţi sculele în dezordine în vehicul: risc de proiectare în momentul unei frâ-
nări. După utilizare, aveţi grijă să replasaţi sculele în mod corespunzător în supor-
tul lor apoi poziţionaţi-l corect în locaşul său: risc de vătămare.
Atunci când se livrează şuruburi cu roata de rezervă, trebuie să utilizaţi aceste şu-
ruburi numai pentru roata de rezervă.
Cricul este destinat schimbării roţii. În nici un caz acesta nu trebuie utilizat pentru a efectua
o reparaţie, sau pentru a avea acces sub vehicul.
5.7
ORNAMENT JANTĂ, ROATĂ
A
1
2
C
B
D
Demontaţi-l cu ajutorul cheii de ornament 1
(situată în trusa de scule) introducând cârli-
gul în deschizătura prevăzută din apropierea
valvei 2.
Pentru a-l repune, orientaţi-l în raport cu
valva 2. Apăsaţi cârligele de menţinere înce-
pând cu partea valvei A apoi B şi C şi termi-
naţi cu partea opusă valvei D.
5.8
SCHIMBARE ROATĂ (1/2)
Vehicule echipate cu cric şi cu Începeţi să înfiletaţi cricul manual, poziţio-
cheie de roată nând placa de suport a cricului 4 în canalul
uşor decupat de sub vehicul, situat între cele
Dacă este necesar, demontaţi ornamentul. două crestături 5 şi în sensul săgeţii 3.
Deblocaţi şuruburile roţii cu ajutorul cheii de Continuaţi să înfiletaţi pentru a pune talpa
5 1 roată 1. Poziţionaţi-o astfel încât să puteţi corect (ea trebuie să intre sub vehicul şi să
4 apăsa asupra ei. fie aliniată vertical cu capul cricului).
Prezentaţi cricul 2 orizontal. Capul cricului Efectuaţi câteva ture pentru a desprinde
3 trebuie aliniat cu pragul cel mai apropiat de roata de sol.
roata vizată şi indicat de săgeata 3.
5.9
SCHIMBARE ROATĂ (2/2)
Demontaţi şuruburile şi scoateţi roata. Vehicul echipat cu un avertizor de pier-
dere presiune pneuri
Puneţi roata de rezervă pe butucul central şi
rotiţi-o pentru a face să coincidă găurile de În caz de umflare insuficientă (pană de
fixare ale roţii şi ale butucului. pneu, umflare insuficientă etc.), se aprinde
Strângeţi şuruburile asigurându-vă de plasa-
rea corespunzătoare a roţii pe butucul său.
martorul luminos
➥ 2.38.
pe tabloul de bord.
Coborâţi cricul.
Cu roata pe sol, strângeţi şuruburile puter-
nic şi controlaţi strângerea şi presiunea de
umflare a roţii de rezervă cât mai repede po-
sibil.
Nu lăsaţi niciodată sculele în
dezordine în vehicul: risc de
proiectare în momentul unei
frânări. După utilizare, aveţi
grijă să clipsaţi corespunzător sculele în
suportul lor apoi poziţionaţi-l corect în lo-
caşul său: risc de rănire.
Atunci când se livrează şuruburi cu roata
de rezervă, trebuie să utilizaţi aceste şu-
ruburi numai pentru roata de rezervă.
Cricul este destinat schimbării roţii. În
nici un caz acesta nu trebuie utilizat
pentru a efectua o reparaţie sau pentru
a avea acces sub vehicul.
5.10
PNEURI (1/3)
Securitate pneuri-roţi Atunci când profilul a fost erodat până la ni-
velul bosajelor martor, acestea devin vizi-
Pneurile constituie singurul contact între ve-
bile 2: este atunci necesar să înlocuiţi pne-
hicul şi drum, deci este esenţial să le ţineţi
urile deoarece adâncimea profilului nu este
în bună stare.
mai mare de 1,6 mm şi aceasta antrenează
Este obligatoriu să vă conformaţi reglemen- 2 o proastă aderenţă pe drumurile umede.
tărilor locale prevăzute de codul rutier.
Un vehicul supraîncărcat, parcursuri lungi
pe autostradă, mai ales pe temperaturi ri-
dicate şi conducerea frecventă pe drumuri
proaste concură la deteriorări mai rapide ale
1 pneurilor şi influenţează securitatea.
Întreţinere pneuri
Pneurile trebuie să fie în stare bună şi pro-
filul lor trebuie să prezinte un relief bine evi-
denţiat; pneurile aprobate de către depar-
tamentul nostru tehnic conţin indicatori de
uzură a benzii de rulare 1, care sunt turnaţi
în banda de rulare în mai multe puncte.
Incidente de conducere,
precum „lovirea bordurii trotua-
rului”, riscă să deterioreze pne-
urile şi jantele, precum şi să
antreneze dereglări ale trenului faţă sau
spate. În acest caz, verificaţi starea lor la
un Reprezentant al mărcii.
5.11
PNEURI (2/3)
Presiuni de umflare Presiunile trebuie verificate la rece: nu Vehicul echipat cu un avertizor de pier-
ţineţi cont de presiunile superioare care ar dere presiune pneuri
Respectaţi presiunile de umflare (inclu- fi atinse pe timp cald sau după un parcurs
siv roata de rezervă), verificaţi-le cel puţin În caz de umflare insuficientă (pană de
efectuat la viteză mare.
o dată pe lună şi înaintea fiecărei călătorii pneu, umflare insuficientă etc.), se aprinde
pe distanţe mari (consultaţi eticheta lipită pe
cantul uşii şofer).
În cazul în care verificarea presiunii nu poate
fi efectuată asupra pneurilor reci, trebuie să
majoraţi presiunile indicate cu 0,2 până la
martorul luminos
➥ 2.38.
pe tabloul de bord.
Permutare roţi
Presiunile insuficiente antre- Această practică este nerecomandată.
nează o uzură prematură şi în-
călzirea anormală a pneurilor,
împreună cu toate consecinţele
pe care le pot avea în planul securităţii:
– ţinută de drum necorespunzătoare;
– risc de explozie sau de pierdere a
benzii de rulare.
Presiunea de umflare depinde de sar-
cină şi de viteza de utilizare. Ajustaţi pre-
siunile în funcţie de condiţiile de utilizare Atenţie, un buşon de valvă
(consultaţi eticheta lipită pe cantul uşii lipsă sau înfiletat necorespun-
şoferului). zător poate dăuna etanşeităţii
pneurilor şi provoca pierderi de
presiune.
Să aveţi întotdeauna buşoane de valvă
identice cu cele originale şi înfiletate în
întregime.
5.12
PNEURI (3/3)
Înlocuire pneuri Utilizare pe timp de iarnă Pneuri de „iarnă” sau „termocauciucuri”
Vă recomandăm să echipaţi cele patru roţi
Lanţuri pentru a menţine cât mai bine calităţile ade-
Din motive de securitate, este categoric renţei vehiculului dumneavoastră.
interzis să montaţi lanţuri pe osia spate. Atenţie: aceste pneuri conţin uneori un sens
Orice montare de pneuri de mărime mai de rulaj şi un indice de viteză maximă care
mare decât cea originală face imposibilă poate fi mai mic decât viteza maximă a vehi-
folosirea lanţurilor. culului dumneavoastră.
Pneuri cu crampoane
Pneuri cu un singur sens
Pentru siguranţa dumneavoas- Acest tip de echipare nu este utilizabilă
tră şi respectarea legislaţiei în Un pneu cu un singur sens poate să fie decât pe o perioadă limitată şi determinată
vigoare. montat într-o singură direcţie. Trebuie să de legislaţia locală. Este necesar să respec-
respectaţi această direcţie. taţi viteza impusă de reglementarea în vi-
Când este necesar să le înlo-
cuiţi, nu trebuie să montaţi pe vehiculul Dacă un pneu trebuie să fie montat în sens goare.
dumneavoastră decât pneuri de aceeaşi opus direcţiei sale de rotaţie în urma unei Aceste pneuri trebuie să echipeze cel puţin
marcă, dimensiune, tip şi structură pe pene, rulaţi cu atenţie, în special pe un drum cele două roţi de pe osia faţă.
aceeaşi osie. umed, deoarece caracteristicile pneurilor nu
vor fi adaptate.
Acestea trebuie fie să aibă o capaci-
tate de încărcare şi o specificaţie de
viteză cel puţin egale cu cele ale pne-
urilor originale, fie să fie recomandate
de un reprezentant al mărcii.
Nerespectarea acestor instrucţiuni poate
pune în pericol siguranţa dumneavoas-
tră şi poate invalida conformitatea auto-
vehiculului dumneavoastră.
Risc de pierdere a controlului vehicu-
lului.
5.13
FARURI: înlocuirea becurilor
Proiectoare de ceaţă/lumini de
viraj LED 3
(în funcţie de vehicul)
2 Consultaţi un Reprezentant al mărcii.
1
Proiectoare adiţionale
Dacă doriţi să echipaţi vehiculul dumnea-
voastră cu lumini de „ceaţă”, consultaţi un
Reprezentant al mărcii.
3
Semnalizatoare de direcţie/
lumini de întâlnire/lumini de
drum cu LED 1
Consultaţi un Reprezentant al mărcii.
5.14
LĂMPI SPATE ŞI LATERALE: înlocuire becuri (1/3)
1 2
3
5.15
LĂMPI SPATE ŞI LATERALE: înlocuire becuri (2/3)
7
6 9
8
5.16
LĂMPI SPATE ŞI LATERALE: înlocuire becuri (3/3)
11
10
5.17
ILUMINARE INTERIOARĂ: înlocuire becuri (1/2)
1 2
1
5.18
ILUMINARE INTERIOARĂ: înlocuire becuri (2/2)
4
3
5.19
CHEIE CU TELECOMANDĂ: BATERIE: bateria (1/2)
2
1
5.20
CHEIE CU TELECOMANDĂ: BATERIE: bateria (2/2)
Anomalie de funcţionare
Dacă bateria este prea descărcată pentru a
asigura funcţionarea corespunzătoare, veţi
putea în continuare porni şi bloca/debloca
vehiculul ➥ 1.14.
Precauţii referitoare la
Nu aruncaţi bateriile uzate în natură, de- baterii:
puneţi-le la un organism însărcinat cu
– nu lăsaţi bateriile (noi sau
colectarea şi reciclarea bateriilor.
uzate) la îndemâna copiilor;
– nu înghiţi bateriile;
Risc de arsuri chimice care pot
duce la deces.
În momentul înlocuirii:
– dacă au fost ingerate sau introduse
– asiguraţi-vă că bateriile sunt
în orice parte a corpului, consultaţi un
introduse corect.
medic cât mai curând posibil.
Risc de explozie.
– d
acă trapa nu se închide corect, nu o
utilizaţi şi nu o lăsaţi la îndemâna co-
piilor.
5.21
CARTELĂ: baterie (1/2)
1
A
Bateriile sunt disponibile la un
Reprezentant al mărcii, durata lor de
viaţă este de aproximativ doi ani. Aveţi
grijă la absenţa de urme de cerneală pe
baterie: risc de contact electric necores-
punzător.
2
5.22
CARTELĂ: baterie (2/2)
Anomalie de funcţionare
Dacă bateria este prea descărcată pentru a
asigura funcţionarea corespunzătoare, veţi
putea în continuare porni şi bloca/debloca
vehiculul ➥ 1.14.
Precauţii referitoare la
baterii:
– nu lăsaţi bateriile (noi sau
uzate) la îndemâna copiilor;
– nu înghiţi bateriile;
Risc de arsuri chimice care pot
duce la deces.
– dacă au fost ingerate sau introduse
în orice parte a corpului, consultaţi un
medic cât mai curând posibil.
5.23
BATERIE: depanare (1/3)
Pentru a evita orice risc de Branşare a unui încărcător
producere a scânteilor Încărcătorul trebuie să fie compatibil cu o
– Asiguraţi-vă că toţi consumatorii electrici baterie cu tensiune nominală de 12 volţi.
(plafoniere etc.) sunt întrerupţi înainte de Nu debranşaţi bateria când motorul funcţi-
a debranşa sau rebranşa o baterie; onează. Conformaţi-vă instrucţiunilor de
– în momentul încărcării, opriţi încărcătorul utilizare date de furnizorul încărcătorului
înainte de a conecta sau deconecta bate- de baterie pe care îl folosiţi.
ria;
– nu puneţi obiecte metalice pe bate-
rie pentru a nu crea un scurtcircuit între Manevraţi cu atenţie bateria
borne; deoarece conţine acid sulfu-
ric care nu trebuie să intre în
– aşteptaţi cel puţin cinci minute după în- contact cu ochii sau cu pielea.
treruperea motorului pentru a debranşa o Dacă un astfel de contact survine, spă-
baterie; laţi-vă cu apă din abundenţă. Dacă este
– aveţi grijă să rebranşaţi bornele unei ba- nevoie, consultaţi un medic.
terii după remontare. Ţineţi flăcările deschise, punctele incan-
descente şi scânteile departe de compo-
nentele bateriei, deoarece există un risc
de explozie.
În momentul intervenţiilor în apropierea
Anumite baterii pot prezenta motorului, acesta poate fi cald. În plus
specificităţi de reîncărcare, de motoventilatorul poate porni în orice
aceea solicitaţi recomandarea
Reprezentantului mărcii.
Evitaţi orice risc de producere a scânte-
moment. Martorul luminos din
compartimentul motor vă reaminteşte
ilor care ar putea antrena imediat o ex- acest lucru.
plozie şi procedaţi la încărcarea într-un Risc de rănire
loc bine aerisit.
Riscuri de rănire gravă.
Înainte de a efectua orice acţi-
une în compartimentul motoru-
lui, trebuie să întrerupeţi con-
tactul. ➥ 2.4 ➥ 2.6.
5.24
BATERIE: depanare (2/3)
Pornire cu bateria unui alt
vehicul
Pentru a porni, dacă trebuie să utilizaţi ba-
teria unui alt vehicul, procuraţi-vă cabluri
electrice adecvate (cu aceeaşi secţiune) la
un Reprezentant al mărcii sau, dacă pose- 2
daţi deja cabluri de demaraj, asiguraţi-vă de
starea lor corespunzătoare.
Cele două baterii trebuie să aibă o ten- 3
siune nominală identică: 12 volţi. Bateria
care furnizează curent trebuie să aibă o ca-
pacitate (amperi - oră, Ah) cel puţin egală cu
cea a bateriei descărcate.
Asiguraţi-vă că nu există nici un contact între
cele două vehicule (risc de scurtcircuit în mo- 1
mentul legării bornelor pozitive) şi că bateria
descărcată este bine branşată. Întrerupeţi Baterie în compartimentul motor
contactul vehiculului dumneavoastră.
Bateria nu este direct accesibilă.
Utilizaţi borna 1 (+) şi borna 2 (–) din com-
partimentul motor.
Ridicaţi capacul 3 de pe borna 1 (+).
5.25
BATERIE: depanare (3/3)
Porniţi motorul vehiculului care furnizează
curentul şi adoptaţi o turaţie medie.
Dacă motorul vehiculului dvs. nu porneşte
2 imediat, decuplaţi contactul şi aşteptaţi
1 câteva secunde înainte de a repeta operaţia.
Cu motorul pornit, deconectaţi cablurile A
şi B în ordine inversă (2 - 4 - 5 - 1).
B
Repoziţionaţi capacul 3 de pe fişa 1 (+).
5
4
5.26
PREECHIPARE RADIO
5.27
ACCESORII
5.28
SIGURANŢE (1/4)
1 2
A B
3 C
5.29
SIGURANŢE (2/4)
5.30
SIGURANŢE (3/4)
Alocare siguranţe
(prezenţa siguranţelor depinde de nivelul de echipare a vehiculului)
Simbol Alocare
H Spălător geam
Ì Avertizor sonor
Ý Priză atelaj
5.31
SIGURANŢE (4/4)
5.32
LAMELE ŞTERGĂTOARE DE GEAM: înlocuire (1/2)
A B
1
3
4
5.33
LAMELE ŞTERGĂTOARE DE GEAM: înlocuire (2/2)
Remontare
Pentru a remonta lamela ştergătorului de
geam, procedaţi în sens invers. Asiguraţi-vă
că lamela este bine blocată.
5
B
– Pe timp geros, asiguraţi-vă că
lamelele ştergătorului de geam
6 nu sunt blocate de gheaţă (risc
de încălzire motor).
– S
upravegheaţi starea lamelelor şter-
gătorului de geamuri. Ele trebuie
schimbate de îndată ce eficacitatea
lor scade: aproximativ în fiecare an.
Lamelă ştergător geam spate 5
În timpul schimbării lamelei, atunci când
Maneta în poziţia oprit (dezactivată):
aceasta este scoasă, aveţi grijă să nu
– ridicaţi braţul ştergătorului de geam 6;
lăsaţi braţul să cadă din nou pe geam:
– rotiţi lamela pe orizontală 5 (mişcare B)
risc de spargere a geamului.
până se declipsează;
– eliberaţi lamela trăgând de ea.
Supravegheaţi starea lamelelor ştergă-
torului de geamuri.
– curăţaţi lamelele, parbrizul şi luneta
spate cu regularitate cu apă cu
săpun ;
– nu le utilizaţi atunci când parbrizul
sau luneta spate sunt uscate ; Înainte de a schimba lamela
– dezlipiţi-le de pe parbriz sau de pe ştergătorului de lunetă, asigu-
luneta spate atunci când ele nu au raţi-vă că maneta este în pozi-
funcţionat de mult timp. ţia oprit (dezactivată).
Risc de rănire.
5.34
REMORCARE: depanare (1/2)
Înainte de a efectua o orice remorcare, po- Este obligatoriu să respectaţi reglementarea
ziţionaţi cutia de viteze în poziţie neutră (po- în vigoare în privinţa remorcării. În cazul în
ziţia N la vehiculele care sunt echipate cu o care conduceţi vehiculul tractat, nu depăşiţi
cutie de viteze mecanică), deblocaţi coloana greutatea admisă de remorcare pentru vehi-
de direcţie, apoi eliberaţi frâna de parcare. culul dvs. ➥ 6.9. 1
5.35
REMORCARE: depanare (2/2)
Strângeţi inelul de remorcare 5 până la
capăt: mai întâi manual până se opreşte,
apoi blocaţi-l cu cheia de roată sau, în func-
ţie de vehicul, cu levierul.
A 6 Utilizaţi exclusiv inelul de remorcare 5 şi
4 C cheia de roată sau levierul furnizate împre-
B ună cu sculele. ➥ 5.7.
D
3 7
5.36
ANOMALII DE FUNCŢIONARE (1/7)
Vehicul situat într-o zonă cu radiaţii elec- Utilizaţi cheia integrată în cartelă ➥ 1.14.
tromagnetice puternice.
Baterie vehicul descărcată.
Mesajul „Plasează card pe zonă + start” Aduceţi cartela în zona corespunzătoare ➥ 2.6
apare pe tabloul de bord. apoi apăsaţi pe butonul START.
5.37
ANOMALII DE FUNCŢIONARE (2/7)
Următoarele recomandări vă permit să depanaţi rapid şi provizoriu; pentru securitate, consultaţi de îndată ce este posibil un Reprezentant
al mărcii.
Utilizare de aparate ce funcţionează pe aceeaşi Opriţi utilizarea aparatelor sau utilizaţi cheia.
frecvenţă ca şi telecomanda (telefon mobil…).
Vehicul situat într-o zonă cu radiaţii electromag- Înlocuiţi bateria. Veţi putea în continuare să blo-
netice puternice. caţi/deblocaţi şi să porniţi vehiculul. ➥ 1.14 şi
Baterie descărcată. ➥ 2.3 sau ➥ 2.6.
5.38
ANOMALII DE FUNCŢIONARE (3/7)
Acţionaţi demarorul CAUZE POSIBILE CE TREBUIE SĂ FACEŢI
Martorii luminoşi de pe tabloul de bord lumi- Fişe baterie strânse necorespunză- Restrângeţi-le, rebranşaţi-le sau curăţaţi-le dacă ele sunt oxi-
nează slab sau nu se aprind, demarorul nu tor, debranşate sau oxidate. date.
porneşte.
Baterie descărcată sau defectă. Branşaţi o altă baterie la bateria defectă. ➥ 5.24 sau înlocuiţi
bateria, dacă este necesar.
Nu împingeţi vehiculul dacă, coloana de direcţie este blo-
cată.
Cu vehiculul staţionar, motorul rece, turaţia La versiunea pe benzină, aceasta Turaţia de ralanti a motorului trebuie să scadă după aproxi-
de ralanti a motorului este ridicată. nu este neapărat o anomalie. mativ un minut. În caz contrar, aceasta poate fi cauzată de
Aceasta poate fi cauzată de creşte- altă defecţiune. Apelaţi la un Reprezentant al mărcii.
rea temperaturii motorului.
Motorul refuză să se oprească. Cartelă nedetectată. Introduceţi cartela în canalul prevăzut în acest scop de pe
consola centrală.
Apăsaţi lung pe butonul de pornire.
Problemă electronică. Apăsaţi pe butonul de pornire de 3 ori rapid sau apăsaţi lung.
Coloana de direcţie rămâne blocată. Volan blocat. Manevraţi volanul în timp ce apăsaţi pe butonul de pornire
a motorului (sau, în funcţie de vehicul, acţionând cheia de
contact) ➥ 2.3.
5.39
ANOMALII DE FUNCŢIONARE (4/7)
Fum sub capota motorului. Scurtcircuit sau scurgere din circuitul de Opriţi-vă, întrerupeţi contactul, îndepărtaţi-vă de
răcire. vehicul şi apelaţi la un Reprezentant al mărcii.
în viraj sau la frânare Nivelul este prea scăzut. Completaţi nivelul de ulei motor ➥ 4.5.
întârzie să se stingă sau rămâne aprins Lipsă presiune de ulei. Opriţi-vă: apelaţi la un Reprezentant al mărcii.
la accelerare
5.40
ANOMALII DE FUNCŢIONARE (5/7)
Motor supraîncălzit. Indicatorul de tempe- Pană a motoventilatorului. Stopaţi vehiculul, opriţi motorul şi apelaţi la un
ratură lichid de răcire se situează în zona Reprezentant al mărcii.
de alertă şi martorul luminos ® se
aprinde.
Fierbere în rezervorul de lichid de răcire. Pană mecanică: garnitură de chiulasă de- Opriţi motorul.
teriorată. Apelaţi la un Reprezentant al mărcii.
Radiator: În cazul unei lipse importante de lichid de răcire, nu uitaţi că nu trebuie să completaţi niciodată nivelul cu lichid de răcire
rece, atunci când motorul este foarte fierbinte. După orice intervenţie asupra vehiculului care necesită golirea, chiar şi parţială, a cir-
cuitului de răcire, acesta din urmă trebuie umplut cu un amestec nou convenabil dozat. Vă amintim că este obligatoriu să nu utilizaţi
decât un produs selectat de serviciile noastre tehnice.
5.41
ANOMALII DE FUNCŢIONARE (6/7)
Ştergătorul de geam nu se mai opreşte. Comenzi electrice defecte. Consultaţi un Reprezentant al mărcii.
Luminile de semnalizare nu mai funcţio- Circuit electric sau comandă defectă. Consultaţi un Reprezentant al mărcii.
nează.
Farurile nu se aprind sau nu se mai sting. Circuit electric sau comandă defectă. Consultaţi un Reprezentant al mărcii.
5.42
ANOMALII DE FUNCŢIONARE (7/7)
Aprinderea martorului luminos de nepur- Un obiect este intercalat între planşeu şi Scoateţi orice obiect de sub scaunele faţă.
tare a centurilor faţă este incompatibilă cu scaun şi incomodează funcţionarea sen-
starea de închidere a centurilor. zorului.
5.43
5.44
Capitolul 6: Caracteristici tehnice
A
1
2
3
4
5
10 6
A 9 7
8
Indicaţiile care figurează pe plăcuţa con- 4 MMAC (Masă maximă admisă în sar-
structorului trebuie menţionate în toate cină).
scrisorile sau comenzile dumneavoastră. 5 MTR (Masă totală rulantă: vehicul în-
cărcat la maxim, cu remorcă).
Prezenţa şi amplasamentul informaţiilor
6 MMTA (Masă maximă admisă) punte
depind de vehicul.
faţă.
Plăcuţă constructor A 7 MMTA punte spate.
1 Nume constructor. 8 Rezervat pentru inscripţionări partene-
2 Număr de design comunitar sau număr riat sau complementare.
de omologare. 9 Emisii eşapament Diesel.
3 Număr de identificare. În funcţie de vehicul, aceste informa-
În funcţie de vehicul, această infor- ţii nu sunt indicate pe plăcuţa produ-
B maţie este reamintită pe marcajul B. cătorului, ci pe eticheta de opacitate
a fumului motorului ➥ 2.16.
10 Referinţă vopsea (cod culoare).
6.2
INFORMAŢII TEHNICE PENTRU SERVICIILE DE URGENŢĂ
A A
6.3
IDENTIFICARE MOTOR
1 2
A
A
A
A
6.4
DIMENSIUNI (în metri)
4,047
1,440*
1,506
1,988
* Fără sarcină
6.5
SPECIFICAŢII MOTOR (1/3)
Tip motor
B4D H4D Turbo H5H Turbo K9K Turbo
(consultaţi plăcuţa motorului)
6.6
SPECIFICAŢII MOTOR (2/3)
Tip motor
B4D H4D Turbo H5H Turbo K9K Turbo
(consultaţi plăcuţa motorului)
6.7
SPECIFICAŢII MOTOR (3/3)
Tip motor
(consultaţi plăcuţa mo- B4D H4D Turbo H5H Turbo K9K Turbo
torului)
6.8
MASE (în kg)
Masele indicate sunt cele ale unui vehicul de bază şi fără opţiune: ele variază în funcţie de echiparea vehiculului dumneavoastră.
Consultaţi Reprezentantul mărcii.
6.9
PIESE DE SCHIMB ŞI REPARAŢII
Piesele de schimb originale sunt concepute pe baza unui caiet de sarcini foarte strict şi fac obiectul unor teste specifice. De aceea, ele au un nivel
de calitate cel puţin egal cu cel al pieselor care sunt montate pe vehiculele noi.
Utilizând sistematic piesele de schimb originale, aveţi asigurarea că păstraţi performanţele vehiculului dumneavoastră. În plus, reparaţiile efectu-
ate în Reţeaua mărcii cu piese de schimb originale sunt garantate conform condiţiilor date pe spatele ordinului de reparaţie.
6.10
JUSTIFICATIVE DE ÎNTREŢINERE (1/6)
6.11
JUSTIFICATIVE DE ÎNTREŢINERE (2/6)
6.12
JUSTIFICATIVE DE ÎNTREŢINERE (3/6)
6.13
JUSTIFICATIVE DE ÎNTREŢINERE (4/6)
6.14
JUSTIFICATIVE DE ÎNTREŢINERE (5/6)
6.15
JUSTIFICATIVE DE ÎNTREŢINERE (6/6)
6.16
CONTROL ANTICOROZIUNE (1/5)
În cazul în care continuarea garanţiei este condiţionată de o reparaţie, aceasta este indicată mai jos.
VIN: ..........................................................
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
6.17
CONTROL ANTICOROZIUNE (2/5)
În cazul în care continuarea garanţiei este condiţionată de o reparaţie, aceasta este indicată mai jos.
VIN: ..........................................................
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
6.18
CONTROL ANTICOROZIUNE (3/5)
În cazul în care continuarea garanţiei este condiţionată de o reparaţie, aceasta este indicată mai jos.
VIN: ..........................................................
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
6.19
CONTROL ANTICOROZIUNE (4/5)
În cazul în care continuarea garanţiei este condiţionată de o reparaţie, aceasta este indicată mai jos.
VIN: ..........................................................
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
6.20
CONTROL ANTICOROZIUNE (5/5)
În cazul în care continuarea garanţiei este condiţionată de o reparaţie, aceasta este indicată mai jos.
VIN: ..........................................................
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
Data de reparaţie:
6.21
6.22
INDEX ALFABETIC (1/7)
A asistenţă la parcare: staţionare asistată............................2.131 → 2.144
ABS...............................................................................1.67, 2.44 → 2.48 asistenţe la conducere................... 0.5, 1.68, 1.90 – 1.91, 2.49 → 2.100,
acces 2.115 → 2.144, 2.149 → 2.151, 3.2
vehicul...................................................0.2, 1.4 → 1.12, 1.14 → 1.19 atelaj
accesorii............................................................................... 2.8, 5.28 montare....................................................................................... 3.39
aer condiţionat..........................................................................3.4 → 3.17 autonomie până la schimb de ulei................................. 1.79, 1.84 – 1.85
aeratoare..................................................................................... 3.4 – 3.5 autonomie vehicul............................................................................ 1.121
afişaj...............................................1.64 → 1.69, 1.71, 1.73 → 1.76, 3.18 avertisment....................................................................................... 1.105
airbag avertizoare sonore şi luminoase...................................................... 1.105
activare airbag-uri pasager faţă................... 1.45, 1.52, 1.57 → 1.59 avertizor de unghi mort..........................................................2.60 → 2.66
dezactivare airbag pasager faţă.............................1.53, 1.57 → 1.59 avertizor pierdere de presiune pneuri................... 1.67, 2.38 → 2.43, 5.5
airbag... 0.6, 1.28 → 1.36, 1.43, 1.45 → 1.50, 1.52 – 1.53, 1.57 → 1.59,
1.64 – 1.65, 1.69, 1.87 B
ajutor pornire în pantă............................................................2.44 → 2.48 banchetă spate................................................................ 1.42, 1.44, 3.34
alarmă sonoră depăşire viteză.................................................. 1.73, 1.76 bare portbagaj pavilion....................................................................... 3.40
alarmă sonoră lumini uitate aprinse........................................ 1.19, 1.102 baterie
alertă de depăşire viteză..................................... 1.68, 1.71, 2.88 → 2.91 depanare.........................................................................5.24 → 5.26
alertă distanţe de siguranţă....................................................2.67 → 2.70 baterie............................................... 0.8, 1.65, 4.13 – 4.14, 5.24 → 5.26
alertă la ieşirea de pe bandă........................................1.68, 2.49 → 2.59 baterie (telecomandă)........................................................................ 5.20
amenajări...............................................................................3.27 → 3.31 baterii....................................................................................... 5.22 – 5.23
anomalii de funcţionare.............................................. 1.3, 1.6, 1.20, 1.22, becuri
1.30, 1.59, 1.64 → 1.69, 1.77, 1.79, 1.87 – 1.88, 1.101 – 1.102, 1.109, înlocuire...........................................................................5.14 → 5.19
1.121 – 1.122, 2.8, 2.13 → 2.17, 2.26, 2.45 → 2.48, 2.52, 2.58, 2.64, bine aţi venit la bordul vehiculului dumneavoastră
2.84, 2.91, 2.108, 2.135, 2.148, 2.151, 3.21, 5.20, 5.22, 5.37 → 5.43 introducere generală .....................................................................0.1
antipatinare...................................................................1.66, 2.44 → 2.48 bine aţi venit la bordul vehiculului dumneavoastră ..............................0.1
antipoluare bip....................................................................................................... 1.88
recomandări................................................................................. 2.36 blocare....................................................................................1.24 → 1.27
aparate de control....................... 1.64 → 1.69, 1.73 → 1.80, 1.92 – 1.93 blocare automată a deschiderilor mobile în timpul rulării.................. 1.20
apel blocare uşi........................................................... 1.2 → 1.20, 1.89 – 1.90
luminos...................................................................................... 1.105 blocare/deblocare deschideri mobile........... 1.5 → 1.8, 1.13, 1.18 – 1.19
apel de urgenţă..................................................................2.149 → 2.151 brichetă............................................................................................... 3.32
Asistent pe autostradă și în trafic.......................................2.115 → 2.130 buşon rezervor de carburant.............................................. 1.114 → 1.118
asistenţă direcţie................................................................................ 1.95 buşon rezervor reactiv.......................................................1.119 → 1.122
asistenţă la conducere buton de pornire/oprire motor....................................................2.6 → 2.9
regulator de viteză adaptiv..........................................2.101 → 2.114
asistenţă la conducere..............0.5, 2.44, 2.49 → 2.114, 2.131 → 2.144, C
2.149 → 2.151, 3.2 cadru portbagaj
asistenţă la frânarea de urgenţă...................................1.68, 2.44 → 2.48 bare portbagaj pavilion................................................................ 3.40
Asistenţă la menţinerea benzii...............................................2.54 → 2.59 calculator de bord..........................1.64 → 1.69, 1.73, 1.77 → 1.88, 1.90
asistenţă la parcare....1.90 – 1.91, 2.131 → 2.137, 2.135, 2.138 – 2.139 calitate reactiv....................................................................1.119 → 1.122
7.1
INDEX ALFABETIC (2/7)
cameră cu vedere multiplă.....................................................2.71 → 2.79 comenzi
cameră de mers înapoi....................................................... 2.138 – 2.139 uşi/deschideri mobile.........................................................1.9 → 1.12
capacitate rezervor adiţional..................................................... 1.79, 1.85 volan de direcţie............................................................... 3.18 – 3.19
capacitate rezervor de carburant....................................... 1.114 → 1.118 comenzi........................................................ 0.4, 1.60 → 1.63, 2.92, 2.96
capacitate rezervor reactiv.................................................1.119 → 1.122 compartimente de depozitare................................................3.27 → 3.31
capacităţi ulei motor...................................................................4.5 → 4.7 conducere.. 0.5, 1.89 – 1.90, 2.2, 2.4 → 2.9, 2.14 → 2.17, 2.23 → 2.35,
capotă motor............................................................................... 4.2 – 4.3 2.38 → 2.87, 2.92 → 2.100, 2.131 → 2.151, 3.2
caracteristici motoare..........................................................6.4, 6.6 → 6.8 conducere ECO............................................................1.67, 2.28 → 2.35
caracteristici tehnice................................................................6.5 → 6.10 consum de carburant....................................................1.79, 2.28 → 2.35
carburant contactor demaraj...........................................................2.3, 2.23 → 2.26
calitate......................................................................... 1.114 → 1.118 control anticoroziune..............................................................6.17 → 6.21
consum........................................................................................ 2.28 control dinamic traiectorie: ESC...................................1.66, 2.44 → 2.48
recomandare cu privire la carburant...............................2.28 → 2.35 copii................ 0.3, 1.37 – 1.38, 1.43 → 1.50, 1.52 → 1.59, 3.20 → 3.22
umplere........................................................................ 1.114 → 1.118 copii (securitate)................................................................................. 1.19
carburant autonomie.................................... 1.67, 1.71, 1.73, 1.75 – 1.76 cotieră
Cartela ...............................................................1.6 → 1.12, 1.14 → 1.19 faţă...................................................................................... 1.21, 3.29
cartelă «mâini libere»: utilizare................................................1.9 → 1.12 cric............................................................................... 5.3, 5.7, 5.9 – 5.10
cartelă: baterie........................................................................ 5.22 – 5.23 curăţare:
cartelă: utilizare........................................................................1.6 → 1.12 interior vehicul.................................................................. 4.18 – 4.19
catalizator...............................................................................2.14 → 2.17 cutie de viteze automată (utilizare)................. 2.22, 2.26, 2.145 → 2.148
ceas................................................................................ 1.92 – 1.93, 1.93
centrare pe bandă..............................................................2.121 → 2.130 D
centuri de securitate..0.6, 1.23 → 1.33, 1.36, 1.40 → 1.42, 1.45 → 1.50, deblocare uşi.............................................1.6 → 1.12, 1.14 → 1.17, 1.20
1.52 → 1.56, 1.69, 4.18 depanare ..............................................................................................0.9
chei depozitare/organizare...........................................................................0.3
înlocuire baterie.................................................................. 5.20, 5.22 deschidere uşi........................................................................1.14 → 1.20
chei.............................................................................................1.2 → 1.5 deschidere/închidere
cheie de ornament...................................................................... 5.7 – 5.8 deschideri mobile............................................................1.14 → 1.19
cheie de rezervă........................................................................1.6 → 1.8 deschidere/închidere
cheie de roată............................................................................... 5.7, 5.9 uşi...................................................................................................1.4
cheie/telecomandă deschideri mobile .............................................................1.4, 1.9 → 1.12
superblocare...................................................................................1.5 detectare panouri: alertă de depăşire viteză.........................2.88 → 2.91
cheie/telecomandă cu radiofrecvenţă detectare pietoni.....................................................................2.80 → 2.87
baterie.......................................................................................... 5.20 detectare vehicul....................................................................2.80 → 2.87
utilizare................................................................................1.2 → 1.4 dezaburire
claxon........................................................................................ 1.105 geam spate...............................................................3.6, 3.12 → 3.15
climatizare................................................................................3.6 → 3.17 parbriz.......................................................................3.9, 3.12 → 3.15
Cod QR ........................................................................................ 0.7, 6.3 dezgheţare/dezaburire parbriz........................................3.9, 3.12 → 3.15
comandă integrată de telefon mâini libere.............................. 3.18 – 3.19 difuzoare
comandă sub volan................................................................. 3.18 – 3.19 amplasament............................................................................... 5.27
7.2
INDEX ALFABETIC (3/7)
dimensiuni.............................................................................................6.5 frânare de urgenţă..................................1.68, 2.44 → 2.48, 2.80 → 2.87
direcţie asistată.................................................................................. 1.95 funcţie mod „ECO”............................................................................. 1.67
direcţie asistată variabilă.................................................................... 1.95 funcţie Stop and Start.............................. 2.10 → 2.13, 2.23, 2.27 – 2.28
dispozitive de protecţie laterală.............................................. 1.34 – 1.35
dispozitive de reţinere complementare G
la centurile faţă................................................................1.28 → 1.33 garnituri interioare
la centurile spate......................................................................... 1.34 întreţinere......................................................................... 4.18 – 4.19
laterale......................................................................................... 1.35 Gaz Petrolier Lichefiat: GPL................................. 1.80, 1.82, 1.117, 2.18
dispozitive de reţinere complementare.............................................. 1.36 geamuri.................................................................................................0.2
dispozitive de reţinere copii......... 1.37 – 1.38, 1.40 → 1.50, 1.52 → 1.56 GPL........................................................................................2.18 → 2.21
distanţe de siguranţă..............................................................2.67 → 2.70
dosar.................................................................................................. 1.21 H
hartă
E blocare/deblocare deschideri mobile..............................1.14 → 1.17
echipamente multimedia....................1.70, 1.75, 1.89, 1.92, 1.102, 3.14, cheie de rezervă în cartelă..............................................1.14 → 1.17
3.18 – 3.19, 5.27 defecte de funcţionare.....................................................1.14 → 1.17
economii de carburant...........................................................2.28 → 2.35 motorul nu porneşte în modul mâini libere......................1.14 → 1.17
ecran superblocare................................................................................ 1.13
afişări de navigare .......................................................... 3.18 – 3.19
ecran navigare.................................................................. 3.18 – 3.19 I
ecrane identificare motor........................................................................... 0.7, 6.4
ecran multimedia.........2.31, 2.51, 2.57, 2.61, 2.68, 2.71, 2.73, 2.76, identificare vehicul.................................................................................0.7
2.83, 2.133, 2.138 → 2.140, 3.2, 3.18 – 3.19 iluminare interioară:
eleron........................................................................................... 3.40 înlocuire becuri............................................................................ 5.18
energie iluminare portbagaj
mod „ECO”.................................................................................. 1.67 înlocuire becuri............................................................................ 5.19
ESC: Control dinamic traiectorie............................................2.44 → 2.48 iluminare:
exterioară................................................................0.2, 1.99 → 1.106
F exterioară de însoţire............................................. 1.89 – 1.90, 1.103
filtru interioară..................................................... 3.24 → 3.26, 5.18 – 5.19
de aer........................................................................................... 4.10 tablou de bord................................................................1.99 → 1.104
de motorină.................................................................................. 1.87 încălzire....................................................................................3.6 → 3.15
de particule......................................................................... 1.67, 2.15 încărcător wireless............................................................................. 3.19
de ulei..................................................................................4.5 → 4.7 închidere uşi.......................................................1.6 → 1.12, 1.14 → 1.20
habitaclu...................................................................................... 4.10 incidente
frână................................................................................................... 2.27 anomalii de funcţionare.......................................................................
frână de mână......................................................................... 2.22 – 2.23 1.121 – 1.122, 2.14 → 2.17, 2.26, 2.45 → 2.48, 2.64, 2.84, 2.91,
frână de parcare............................................................1.86, 2.23 → 2.27 2.135, 2.148, 2.151, 3.21, 5.37 → 5.43
frână de parcare asistată..............................................1.66, 2.23 → 2.27 indicatoare................................................................................... 2.62
frânare activă de urgenţă..............................................1.68, 2.80 → 2.87
7.3
INDEX ALFABETIC (4/7)
indicatoare: de direcţie..........................................1.64 – 1.65, 1.105, 5.14 – 5.15
de direcţie.................................................................................. 1.105 de drum........................................... 1.64 – 1.65, 1.99 → 1.101, 5.14
tablou de bord.....................1.64 → 1.69, 1.65 → 1.69, 1.73 → 1.80, de întâlnire.................1.64 – 1.65, 1.99 – 1.100, 1.102 – 1.103, 5.14
1.121 – 1.122, 2.10 → 2.13, 2.15 – 2.17, 2.22 → 2.36 de mers înapoi............................................................................. 5.16
inele de arimare................................................................ 3.37 – 3.38 de poziţie...................................................... 1.99, 1.103, 5.14 – 5.15
inele de remorcare........................................................... 5.7, 5.35 – 5.36 de stop.............................................................................5.15 → 5.17
informaţii nivel reglaj.......................................................................................... 1.106
ulei de motor....................................................................... 1.66, 1.70 reglare a înălţimii fasciculelor.................................................... 1.106
informaţii şi recomandări generale........................................................0.1
instalare accesorii.............................................................................. 5.28 M
instalare radio..................................................................................... 5.27 macarale geamuri..................................................................3.20 → 3.22
întreţinere................................................................................ 1.121, 2.36 mâner de menţinere........................................................................... 3.31
întreţinere: manivelă................................................................................................5.7
autonomie până la schimb de ulei.......................... 1.79, 1.84 – 1.85 marşarier
caroserie..........................................................................4.15 → 4.17 trecere.......................................................................................... 2.22
garnituri interioare............................................................. 4.18 – 4.19 martori luminoşi de control.........1.64 → 1.69, 1.65 → 1.69, 1.73 → 1.88
mecanică..............................................4.4, 4.13 – 4.14, 6.11 → 6.16 mase......................................................................................................6.9
Isofix........................................................1.40 → 1.42, 1.44, 1.52 → 1.56 mediu înconjurător............................................................................. 2.37
meniu de configurare.............................................................1.89 → 1.91
J meniu de personalizare a reglajelor vehiculului...........1.77, 1.89 → 1.91
jojă de ulei motor...................................................................................4.4 Menţinere automată........................................................................... 2.27
justificative de întreţinere.......................................................6.11 → 6.16 menţinere bandă: asistenţă...................................................2.54 → 2.59
mesaje pe tabloul de bord..... 1.77 → 1.88, 1.121 – 1.122, 2.10 → 2.13,
K 2.15 – 2.17, 2.23 → 2.26
kit de umflare pneuri...........................................................5.2, 5.4 → 5.6 mod AUTO...........................................................................1.99 → 1.101
mod ECO................................................................ 2.28, 2.33, 2.35, 3.14
L motor
lămpi de semnalizare laterale............................................................ 5.17 caracteristici.........................................................................6.6 → 6.8
lămpi: multimedia (echipament)........................................................ 3.18 – 3.19
număr de înmatriculare.................................................... 5.16 – 5.17 Multi-Sense........................................................................ 1.95, 3.2 – 3.3
levier de selectare cutie automată.....................................2.145 → 2.148
levier de viteze........................................................................ 2.22, 2.145 N
lichid de frână........................................................................................4.9 navigare.................................................................................. 3.18 – 3.19
lichid de răcire motor............................................... 1.67, 1.74 – 1.75, 4.8 nivel de ulei motor......................................................................4.4 → 4.7
limitator de viteză..........................................................1.68, 2.92 → 2.95 niveluri...............................................................................0.8, 4.8 → 4.10
lumini adiţionale de viraj................................................................... 1.104 niveluri:
lumini de zi............................... 1.2 – 1.3, 1.6 → 1.8, 1.90, 1.99 → 1.104 carburant......................... 1.67 → 1.69, 1.71 → 1.76, 1.114 → 1.118
lumini: lichid de frână.................................................................................4.9
de avarie.................................................................................... 1.105 lichid de răcire................................................................................4.8
de ceaţă........................................... 1.64 – 1.65, 1.99 → 1.104, 5.16 rezervor spălător geam............................................................... 4.10
7.4
INDEX ALFABETIC (5/7)
O priză accesorii................................................................ 3.18 – 3.19, 3.32
oglinzi de curtoazie............................................................................ 3.23 priză USB........................................................................................... 3.18
oprire motor.................................................... 2.4 – 2.5, 2.9, 2.23 → 2.26 proiectoare
oră faţă............................................................................................... 5.14
reglaj................................................................................... 1.79, 1.83 înlocuire becuri............................................................................ 5.14
oră........................................................................................... 1.92 – 1.93 reglaj.......................................................................................... 1.106
ornamente.............................................................................................5.8 protecţie anticoroziune....................................................................... 4.15
punere contact vehicul...............................................2.3 – 2.4, 2.6 → 2.9
P punere în stare de veghe a motorului...........................1.68, 2.10 → 2.13
paletă de schimbare a vitezei.......................................................... 2.145
pană de pneu.......................................... 0.9, 1.88, 5.2 → 5.7, 5.9 – 5.10 R
parasolar............................................................................................ 3.23 radar de mers înapoi..........................................................2.131 → 2.137
parbriz cu dezgheţare............................................................3.12 → 3.15 radio........................................................................................ 3.18 – 3.19
particularitate vehicule diesel.................................................. 2.16 – 2.17 reactiv (rezervor)................................................................1.119 → 1.122
particularitate vehicule pe benzină......................................... 2.14 – 2.15 reamorsare carburant........................................................................ 2.16
particularitate versiuni GPL....................................................2.18 → 2.21 recomandări antipoluare........................................................... 1.87, 2.36
pentru securitatea copiilor.................................................................. 1.19 recomandări de conducere................................. 2.28, 2.30, 2.33 → 2.35
pernă gonflabilă reglaje
airbag.......................................................... 1.28 → 1.33, 1.35 – 1.36 meniu de configurare.......................................................1.89 → 1.91
personalizare reglaje vehicul ................................................1.89 → 1.91 Reglaje...................................................................................1.89 → 1.91
piese de schimb................................................................................. 6.10 reglaje personalizate ale vehiculului .....................................1.89 → 1.91
plăcuţe de identificare................................................................... 0.7, 6.2 reglare a temperaturii.............................................................3.12 → 3.15
plafonieră......................................................................3.24 → 3.26, 5.18 reglare electrică a înălţimii fasciculelor............................................ 1.106
planşă de bord................................................................0.4, 1.60 → 1.63 reglare faruri..................................................................................... 1.106
planşeu mobil..................................................................................... 3.37 reglare poziţie de conducere................... 1.21 → 1.27, 1.98, 1.100, 3.33
pneuri...........................0.2, 2.35, 2.38 → 2.43, 4.11 – 4.12, 5.11 → 5.13 reglare scaune faţă................................................................. 1.21 – 1.22
pornire..................................................................................... 1.86, 2.145 regulator - limitator de viteză.......................................1.68, 2.92 → 2.100
pornire motor............................................................................2.3 → 2.13 regulator de viteză......................................................1.68, 2.96 → 2.100
portbagaj.................................... 1.6 → 1.8, 1.16, 1.19, 3.35, 3.37 – 3.38 regulator de viteză adaptiv.................................................2.101 → 2.114
post de conducere....................................0.4, 1.60 → 1.69, 1.65 → 1.69 remorcare
poziţie de conducere atelaj............................................................................................ 3.39
reglaje.................................................. 0.3, 1.23 → 1.27, 1.94 – 1.95 depanare.......................................................................... 5.35 – 5.36
precauţii de utilizare........................................................... 1.107 → 1.111 remorcare..............................................................................................0.9
preechipare cu radio.......................................................................... 5.27 reţinere complementară la centuri.........................................1.28 → 1.36
presiune pneuri....... 0.7, 1.79, 1.83, 2.35, 2.38 → 2.43, 4.11 – 4.12, 5.2, reţinere copii................................ 1.37 – 1.38, 1.40 → 1.50, 1.52 → 1.56
5.5 – 5.6, 5.10, 5.12 retrovizoare.....................................................................0.2, 1.95 → 1.97
pretensionatoare....................................................................1.28 → 1.33 rezervor
pretensionatoare centuri lichid de frână.................................................................................4.9
de securitate faţă.............................................................1.28 → 1.33 lichid de răcire................................................................................4.8
pretensionatoare centuri de securitate.............................................. 1.34 spălătoare geamuri...................................................................... 4.10
7.5
INDEX ALFABETIC (6/7)
rezervor de aditiv................................................................1.119 → 1.122 spoturi de iluminare.......................................................3.24 → 3.26, 5.18
rezervor de carburant staţionare asistată.................................................... 1.68, 2.131 → 2.144
capacitate...................................................................................1.114 Stop and Start.......................................... 1.95, 1.116, 1.119, 2.27 – 2.28
rezervor reactiv..................................................................1.119 → 1.122 sunet de avertizare
ridicare vehicul alarmă uitare închidere deschidere mobilă/portbagaj................. 1.19
schimbare roată.................................................................. 5.9 – 5.10 superblocare uşi.......................................................................... 1.5, 1.13
roată de rezervă.......................................................................... 5.2 – 5.3
rodaj......................................................................................................2.2 Ş
roţi (securitate).......................................................................5.11 → 5.13 ştergătoare geamuri...........................................................1.107 → 1.113
ştergătoare geamuri/spălător geam
S înlocuire lamele................................................................ 5.33 – 5.34
sarcină admisă pe pavilion...................................................................6.9 ştergătoare geamuri/spălător geam............. 0.9, 1.89 – 1.90, 5.33 – 5.34
sarcini remorcabile................................................................................6.9 ştergător/spălător geam
scaun spate........................................................................................ 1.42 înlocuire lamele..........................................................................1.110
scaune...................................................................................................0.3
scaune cu încălzire............................................................................ 1.22 T
scaune faţă tabletă spate....................................................................................... 3.36
reglaj.......................................................................1.21 → 1.23, 1.98 tablou de bord..................... 0.4, 1.64 → 1.69, 1.73 → 1.88, 1.90 – 1.91,
scaune pentru copii.............. 1.37 – 1.38, 1.40 → 1.50, 1.52 → 1.56 2.10 → 2.13, 2.22 → 2.36
scaune spate telecomandă
funcţionalităţi................................................................................ 3.34 baterii........................................................................................... 5.20
scaune spate...................................................................................... 1.26 telecomandă
schimb de ulei motor..................................................................4.5 → 4.7 Cartela.................................................................................1.6 → 1.8
schimbare becuri....................................................................5.14 → 5.17 hartă.....................................................................................1.6 → 1.8
schimbare roată........................................................................ 5.9 – 5.10 superblocare...................................................................................1.5
schimbare viteze.................................... 1.66, 2.22, 2.28, 2.145 → 2.148 telecomandă ............................................................................1.9 → 1.12
SCR: reducere catalitică selectivă.....................................1.119 → 1.122 telecomandă de blocare............................................................1.2 → 1.4
scrumieră........................................................................................... 3.32 telefon...................................................................................... 3.18 – 3.19
securitate copii..........0.3, 1.7, 1.9, 1.19, 1.33, 1.37 – 1.38, 1.40 → 1.50, temperatură exterioară............................................................ 1.92 – 1.93
1.52 → 1.59, 3.20 → 3.22 tetiere........................................................................................ 1.98, 3.33
semnal pericol.................................................................................. 1.105 tip de carburant.....................................................................................1.4
semnalizare iluminare..........................................................1.99 → 1.106 tractare rulotă.............................................................................. 3.39, 6.9
semnalizatoare............................................................1.105, 5.14 → 5.17 transport copii.............................. 1.37 – 1.38, 1.40 → 1.50, 1.52 → 1.56
siguranţe.........................................................................0.9, 5.29 → 5.32 transport de obiecte
sistem antiblocare roţi: ABS...................................................2.44 → 2.48 în portbagaj.................................................................................. 3.38
sistem antipatinare: ASR........................................................... 2.44, 2.46 pe pavilion......................................................................................6.9
sistem de navigare.................................................................. 3.18 – 3.19 trapă de carburant...............................................................0.2, 1.6 → 1.8
sistem de reţinere copii............... 1.37 – 1.38, 1.40 → 1.50, 1.52 → 1.56 trusă de scule................................................................................ 5.3, 5.7
spălare....................................................................................4.15 → 4.17
spălătoare geamuri............................................................1.107 → 1.113
7.6
INDEX ALFABETIC (7/7)
U
ulei motor...................................................................................4.4 → 4.7
umflare pneuri..................................2.38 → 2.43, 4.11 – 4.12, 5.4 → 5.6
umplere cu reactiv..............................................................1.119 → 1.122
umplere rezervor adiţional................................................................. 1.67
uşă portbagaj.......................................... 1.2 – 1.3, 1.6 → 1.8, 1.16, 1.19
uşi...............................................................1.18 – 1.19, 1.66, 1.89 – 1.90
uşi / uşă portbagaj..............................1.4, 1.6 → 1.12, 1.14 → 1.17, 1.20
V
ventilare
aerisire.................................................................................. 3.4 – 3.5
ventilare....................................................................................3.4 → 3.15
volan de direcţie încălzit..................................................................... 1.94
volan direcţie
reglaj............................................................................................ 1.94
vopsea
mentenanţă......................................................................4.15 → 4.17
Z
zonă spate................................................................................. 1.44, 3.36
7.7
RENAULT S.A.S. SOCIÉTÉ PAR ACTIONS SIMPLIFIÉE AU CAPITAL DE 533 941 113 € / 122-122 BIS, AVENUE DU GENERAL LECLERC
92100 BOULOGNE-BILLANCOURT R.C.S. NANTERRE 780 129 987 — SIRET 780 129 987 03591 / renaultgroup.com