INTRODUCERE

Matematica a contribuit din cele mai vechi timpuri la evoluția omenirii

având un deosebit aport în cunoaștere, în tehnică, în economie și în toate domeniile
de dezvoltare.

În grădiniță, importanța matematicii îmbracă dimensiuni noi, determinate de

faptul că această activitate urmărește în mod deosebit dezvoltarea intelectuală a
copilului, stimulându-i inteligența și creativitatea, contribuie la trecerea treptată de
la gândirea concret-intuitivă la gândirea simbolică, abstractă, pregătind treptat
copiii pentru înțelegerea și însușirea ei.

Activitățile matematice înseamnă pentru cei mai mulți copii rezolvare de

probleme și exerciții. Deoarece copiii nu au o logică perfectă, aceștia vor apela la
diverse soluții prin care le vor putea rezolva.

Matematica înseamnă în egală măsură îmbunătățirea operațiilor gândirii,

exersarea capacității de analiză, sinteză, comparații, abstractizare, clasificare,
ordonare, ce constituie pași în conturarea randamentului matematic. Deoarece
matematica se învață atât într-un mediu formal cât și nonformal, înțelegerea
conceptelor cu care aceasta operează, conduce la formarea unei gândiri logice și
creatoare.

Rolul activităților matematice în grădinițe este de a constitui o inițiere în

procesul de matematizare ceea ce asigură înțelegerea unor modele uzuale ale
realității.

Procesul de matematizare la preșcolarul mic este conceput ca o succesiune

de activități de observare, abstractizare, concretizare ce au ca scop un formarea
unui anumit rezultat. Activitatea instructiv-educativă implică aspecte ce țin de
procesul de predare-învățare-evaluare și prin interacțiunea mai multor componente
ale acestuia asigurându-i un caracter sistematic rațional și totodată o eficiență
sporită.

Activitățile cu conținut matematic desfășurate în grădiniță au un rol deosebit

în stimularea dezvoltării intelectuale a preșcolarilor contribuind treptat la trecerea
de la gândirea concretă spre cea abstractă.
Număratul și socotitul se formează în timp, iar copilul va începe treptat să perceapă
multimea ca unitate spațială. Copii învață să numere succesiv, iar conținutul
activităților crește atat din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.

Copiii învață să raporteze numărul la cantitate, să compună și să descompună

numerele concret, să efectueze operații de adunare și scădere, să rezolve probleme
conform vârstei specifice.

CAP I.ÎNSUȘIREA CUNOȘTINȚELOR MATEMATICE ÎN MEDIUL

PREȘCOLAR

Pentru stimularea motivaţiei la învăţătură în cadrul orelor de matematică, se

utilizează în special activitatea diferenţiată mergând până la individualizarea
sarcinilor în funcţie de particularităţile individuale. Sarcinile propuse spre
rezolvare au fost concepute gradual din punct de vedere al dificultăţii, oferindu-i
posibilitatea copilului să-şi demonstreze capacitatea de progres cu fiecare pas
rezolvat în cadrul sarcinilor propuse, ceea ce îi conferă mai multă siguranţă şi
încredere în sine, motivându-l în vederea realizării paşilor următori.

Problema tratării diferenţiate a copiilor conform particularităţilor de vârstă

şi individuale, a fost abordată, sub un aspect sau altul, de către toţi marii gânditori
şi practicieni din domeniul educaţiei.

Tratarea diferenţiată creează situaţii favorabile fiecărui copil descoperind şi

stimulând interesele, aptitudinile şi posibilităţile de afirmare ale individului.
Egalitatea şanselor de formare presupune drepturi egale de învăţătură, unitatea
obiectivelor, finalităţilor şi scopurilor învăţăturii, dar nu reprezintă identitatea sau
uniformitatea de tratament didactic. Diferenţierea vizează tehnologia didactică,
diferenţierea sarcinilor de muncă independentă în clasă sau acasă, stimularea
iniţiativelor şi intereselor personale ale copiilor.

Distingem trei moduri de organizare şi desfăşurare a activităţii de învăţare:

activitatea frontală, pe grupe sau pe echipe, în perechi şi individuală.

Activitatea frontală cu întreaga grupa este cerută pe de o parte de caracterul

de masă al educatorului , pe de altă parte de virtuţile educaților.

Activitatea în grup sau în echipă, forma preponderentă în practica

preşcolară, constă în efectuarea unor sarcini comune sau diferite de către colective
de 3-5 copii. Ea ocupă o poziţie intermediară între activitatea frontală şi cea
individuală, nivelul şi eficienţa ei depinzând de pregătirea pe care o au elevii de a
lucra atât în colectiv cât și individual.

Activitatea individuală înlesneşte fiecărui preșcolar realizarea unei sarcini

didactice, independent de colegii săi, beneficiind mai mult sau mai puţin de
ajutorul educatorului. Ea asigură antrenarea copiiilor la un efort propriu.

Activitatea independentă se poate realize prin activităţile cu sarcini didactice

comune pentru toţi preșcolarii grupei sau cu teme diferenţiate pe grupe de nivel,
sau diferenţiate pentru fiecare copil.

Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă,

participativă, stimulând iniţiativa şi creativitatea prescolarilor. Jocurile didactice
pot fi folosite în diferite momente ale lecţiei, urmărind diferite scopuri: unele în
formarea numărului natural, altele în legătură cu şirul numerelor naturale sau jocuri
didactice în predarea operaţiilor aritmetice.

Tratarea diferenţiată a copiilor are o mare importanţă, deoarece este o

condiţie a progresului şcolar. Randamentul maxim poate fi atins numai atunci când
sarcina de rezolvare se află la limita superioară capacităţilor sale de rezolvare.
Rezolvarea sarcinii înseamnă punerea în acţiune a potenţialului intelectual de care
dispune şi a efortului de care este capabil.

Rezultatul obţinut este perceput şi trăit de copil ca un veritabil succes.

Atunci când sarcina depăşeşte limita capacităţii personale sau se află sub nivelul
acestora, rezultatul poate fi perceput ca un eşec care îl demobilizează. De aceea,
formularea sarcinilor de învăţare trebuie să respecte particularităţile individuale şi
ritmul de învăţare al fiecărui copil.