Cursul 2

Determinarea reacţiunilor şi a forţelor de legătură

Determinarea reacţiunilor din reazeme se face cu ajutorul

ecuaţiilor de echilibru din mecanica teoretică.
Se izolează construcţia prin suprimarea legăturilor şi se introduc
forţele de legătură (reacţiunile) corespunzătoare legăturilor suprimate. În
acest fel construcţia devine un corp liber supus la forţele date şi la forţele de
legătură, căruia i se pot aplica ecuaţiile de echilibru static.
Pentru un sistem plan mecanica teoretică ne pune la dispoziţie 3
condiţii de echilibru:

a. nX = 0 b. nX = 0 c. nMA = 0
nY = 0 nMA = 0 nMB = 0
nM = 0 nMB = 0 nMC = 0.
În cazul c. punctele A, B şi C trebuie să fie necoliniare.
Pentru a fixa de teren un sistem plan geometric nedeformabil trebuie
ca în toate reazemele să fie cel puţin trei necunoscute, cea ce se poate realiza
cu ajutorul a trei reazeme simple, un reazem simplu şi o articulaţie sau cu o
încastrare. Dacă la un asemenea sistem există numai trei necunoscute în
reazeme, ele se pot determina cu ajutorul a trei ecuaţii de echilibru static. În
cazul în care sistemul are mai mult decât trei legături de rezemare, reacţiunile
nu se mai pot determina numai cu ajutorul ecuaţiilor de echilibru.
Pentru a asigura nedeformabilitatea geometrică şi fixarea la teren a
unui sistem de “c” corpuri legate între ele şi de teren, în toate legăturile
trebuie să apară minim 3c necunoscute. După separarea corpurilor se pot
exprima câte trei ecuaţii de echilibru pentru fiecare corp.

1
 Dacă notăm
r - numărul de legături simple de rezemare,
l – numărul de legături simple între corpuri;î,
c – numărul de corpuri,
avem relaţia:
3c = r + l .
La desfacerea legăturilor între două solide, dacă pe unul dintre ele s-a
introdus sistemul de forte corespunzătoare legăturii suprimate, pe celălalt se
introduc forţe de aceeaşi direcţie şi intensitate, dar de sensuri contrare
conform principiului acţiunii şi reacţiunii.

c = 2; r = 4; l = 2;
3 c = r + l ; 6 = 4 + 2.
Fig. 2.1. Reacţiuni şi forţe de legătură

La sistemele static determinate numărul de necunoscute în reazeme şi

legături interioare este egal cu numărul de ecuaţii de echilibru static ce se pot
exprima.
La mecanisme numărul de nec. (nr. de legături) < numărul de ec. statice.
La sistemele static nedeterminate numărul de nec. > numărul de ec. statice.

2
 Dispunerea legăturilor trebuie să asigure fixarea corpurilor. În
figura 2.2 sunt date dispuneri defectuoase ale legăturilor. În fig.2.2. a, cele
trei legături sunt concurente într-un punct, iar în fig. 2.2.b, linia rezemului
simplu trece prin articulaţie.

a. b.
Fig. 2.2. Dispuneri defectuoase ale reazemelor

Secţiuni şi eforturi

Eforturi secţionale în barele sistemelor plane

Vom considera un corp având legăturile minime necesare cu

terenul şi fiind acţionat de forţe exterioare. Prin reducerea lui la o axă, corpul
poate fi schematizat ca o bară (fig 2.3.a).

3
 Dacă se suprimă reazemele şi se înlocuiesc cu reacţiunile
corespunzătoare, se obţine un corp liber acţionat de un sistem de forţe
exterioare în echilibru (fig 2.3.b).

Fig. 2.3. Bară acţionată de forţe exterioare

Dacă un corp este în echilibru, orice parte al corpului este în

echilibru. Acest lucru se poate pune în evidenţă prin secţionarea completă a
barei. Prin secţionare se suprimă continuitatea barei, ceea ce în cazul unui
sistem plan înseamnă trei legături simple corespunzătoare unei încastrări.
Efectul legăturilor suprimate se înlocuieşte cu trei componente de forţă
reduse în centrul de greutatea al secţiunii. Aceste forţe se introduc pe ambele
feţe ale secţiunii reprezentând acţiunea reciprocă a celor două părţi ale
corpului separate prin secţionare. Pe baza principiului acţiunii şi reacţiunii,
pe cele două feţe ale secţiunii, forţele de legătură sunt egale şi de sensuri
contrare (fig 2.4.a).

4
 Fig. 2.4. Eforturi secţionale

Forţele de legătură reduse în punctul teoretic corespunzător

centrului de greutate a secţiunii sunt:
- Perechea de forțe N pe direcţia tangentei la axa barei în secţiunea
considerată, numită forţă axială.
- Perechea de forțe T pe direcţia normalei la axa barei în secţiunea
considerată, numită forţă tăietoare.
- Perechea de momente M în raport cu centrul de greutate al
secţiunii, numit moment încovoietor.
Perechile de componente N, T, M se numesc eforturi secţionale.
Ele sunt forţe interioare în raport cu corpul. Prin îndepărtarea uneia din părţi,
eforturile secţionale devin forţe exterioare pentru partea rămasă şi repezintă
efectul părţii îndepărtate.
Pentru stabilirea semnului acestor eforturi se adoptă un sens de
parcurgere, marcat printr-o săgeată pe o anumită parte a barei. La barele

5
orizontale, sau apropiate de orizontală sensul de parcurgere se alege de la
stânga la dreapta şi se marchează pe partea inferioară a barei (fig 2.3.b).. Prin
alegerea acestui sens de parcurgere bara devine o curbă orientată, direcţia
tangentei t la axa barei va fi dată de sensul de parcurgere şi se stabileşte şi
sensul pozitiv al normalei n la axa barei. Având aceste elemente vom numi
faţă pozitivă faţa secţiunii, pe care direcţia normalei exterioare din secţiune
coincide cu direcţia pozitivă a tangentei la axa barei şi parte pozitivă, sau
fibră pozitivă a barei, partea corespunzătoare direcţiei pozitive a normalei la
axa barei, partea inferioară pe care s-a figurat săgeata sensului de parcurgere.
În mod corespunzător se pot defini faţa negativă a secţiunii şi partea sau
fibra negativă la partea superioară a barei (fig 2.4.b).
Forţa axială se consideră pozitivă, dacă pe faţa pozitivă a secţiunii
acţionează pe direcţia pozitivă a tangentei la axa barei. Se poate observa, că
semnul forţei axiale nu depinde de sensul de parcurgere: Forţa axială este
pozitivă, dacă are sensul din interiorul, spre exteriorul părţii pe care se aplică.
Forţa axială pozitivă produce întindere în bară.
Forţa tăietoare se consideră pozitivă, dacă pe faţa pozitivă a
secţiunii acţionează pe direcţia pozitivă a normalei la axa barei (în jos). Se
poate observa, că forţa tăietoare pozitivă roteşte partea de bară pe care
acţionează in sensul acelor de ceasornic. Semnul forţei tătetoare nu depinde
de sensul de parcurgere.
Momentul încovoietor se consideră pozitiv, dacă produce
întindere pe partea inferioară (pozitivă) a barei şi compresiune pe partea
superioară (negativă).
Eforturile secţionale se pot determina din condiţiile de echilibru
ale uneia din părţile corpului supus la forţele exterioare (inclusiv reacţiunile

6
din reazemele suprimate) şi eforturile secţionale. Având în vedere că
eforturile sunt forţe egale şi de sensuri contrare pe cele două feţe ale secţiunii,
este convenabil să se exprime eforturile pe o faţă a secţiunii corespunzătoare
uneia din părţi, ca fiind un sistem echivalent cu toate forţele exterioare
(inclusiv reacţiunile), care acţionează pe cealaltă parte.
Având în vedere acest raţionament eforturile secţionale se pot
determina în felul următor:
Forţa axială reprezintă suma proiecţiilor pe direcţia axei barei a
tuturor forţelor, care acţionează pe partea din stânga secţiunii.
Forţa tăietoare reprezintă suma proiecţiilor pe direcţia normalei la
axa barei a tuturor forţelor de pe partea din stânga secţiunii.
Momentul încovoietor reprezintă momentul în raport cu centrul de
greutate a secţiunii a tuturor forţelor de pe partea din stânga secţiunii.
În mod evident reducerea se poate face şi pe partea dreaptă a
secţiunii, iar semnul eforturilor se stabileşte conform convenţiei de mai sus.

Diagrame de eforturi

Diagramele de eforturi repezintă variaţia eforturilor în lungul

barelor şi oferă o imagine a stării de solicitare din structura supusă la o
încărcare dată. La reprezentarea grafică a unui efort, drept linii de reper se
aleg de obicei axele barelor, iar ordonatele se măsoară perpendicular pe
aceste linii.
Diagrama de momente se reprezintă de obicei pe partea întinsă a
barelor (adică momentul pozitiv se reprezintă pe partea inferioară, iar
momentul negativ pe partea superioară a barei), reflectând astfel modul real
de deformare.

7
 În practica inginerească forţele tăietoare pozitive de multe ori se
reprezintă pe partea superioară (negativă) a barei, astfel diagrama de forţă
tăietoare reprezintă o evoluţie în lungul barei a forţelor care acţionează
perpendicular pe bară. În mod asemănător forţa axială pozitivă de obicei se
reprezintă pe partea superioară a barei.

Relaţii diferenţiale între eforturi şi încărcări la bare drepte

Se consideră o bară dreaptă redusă la axa ei, încărcată cu forţe
distribuite, care se consideră că acţionează pe axa barei (se neglijează
excentricitatea încărcării faţă de axa barei). Din această bară se izolează un
element infinitezimal de lungime dx cu ajutorul a două secţiuni foarte
apropiate. Efectul părţilor îndepărtate se înlocuieşte prin eforturile
secţionale. Pe lungimea infinitezimală încărcarea distribuită p se poate
considera constantă egală cu valoarea din centrul elementului şi se
înlocuieşte cu componentele rezultantei ptdx şi pndx , care acţionează în
centrul de greutate al elementului, pe direcţia tangentei şi normalei la axa
barei.

8
 Echilibrul acestui element supus la încărcările care îi revin şi
eforturile secţionale se poate exprima cu ajutorul a trei ecuaţii de echilibru
static.
Ecuaţia de proiecţie pe direcţia axei barei:
−𝑁 + (𝑁 + 𝑑𝑁) + 𝑝 𝑑𝑥 = 0;
Ecuaţia de proiecţie pe direcţia normală la axa barei:
−𝑇 + (𝑇 + 𝑑𝑇) + 𝑝 𝑑𝑥 = 0;
Ecuaţia de moment faţă de centrul de greutate al secţiunii din dreapta:
𝑑
𝑀 − (𝑀 + 𝑑𝑀) + 𝑇𝑑𝑥 − 𝑝 = 0.
2
În ecuaţia a treia termenul 𝑝 este infinit mic de ordinul doi şi se poate

neglija. Efectuând simplificările şi împărţind relaţiile la dx rezultă:

𝑑𝑁
= −𝑝 ;
𝑑𝑥
𝑑𝑇
= −𝑝 ;
𝑑𝑥
𝑑𝑀
= 𝑇.
𝑑𝑥

9
În cazurile cele mai frecvent întâlnite în practică încărcările sunt
perpendicular pe bară. În acest caz pt=0, iar pn se notează cu p.
Rezultă:
𝑑𝑁
= 0;
𝑑𝑥
𝑑𝑇
= −𝑝;
𝑑𝑥
𝑑𝑀
= 𝑇.
𝑑𝑥
Forţa axială este nonstantă pe intervalul pe care se aplică numai încărcări
normale pe bară. Se mai poate scrie relaţia:
𝑑 𝑀 𝑑𝑇
= = −𝑝 .
𝑑 𝑑𝑥
Relaţiile diderenţiale între eforturi şi încărcări ne dau indicaţii asupra
variaţiei eforturilor în lungul barei şi ne pemit determinarea valorilor extreme
ale acestor eforturi.

Grinzi şi sisteme de grinzi drepte

Grinda simplu rezemată

Grinzile sunt bare solicitate prepondrent la încovoiere. Pentru fixarea în

plan a unei grinzi sunt necesare trei legături simple: o articulație în capătul
A și un reazem simplu în capătul B fixează grinda în plan. Distanța AB se

10
numește deschidere. În cazul general într-o grindă supusă la încărcări cu forțe
apar eforturile secționale N, T și M. Cazul cel mai răspândit este grinda
orizontală sau apropiată de orizontala cu încărcări verticale. În acest caz forța
axială este nulă sau mică și se poate neglija.

a. Încărcare cu o forţă concentrată verticală în deschidere

11
 b. Încărcare cu un sistem de forţe concentrate verticale

Între două forte consecutive forţa tăietoare este constantă. Forţa tăietoare
are salturi în dreptul forţelor concentrate.
Diagrama de momente este o linie poligonală cu vârfuri în dreptul forţelor
concentrate. Momentul maxim apare în secţiunea în care forţa tăietoare îşi
schimbă semnul.

12
 c. Încărcare uniform distribuită pe toată deschiderea

Dacă toată încărcarea se concentrează la mijlocul deschiderii, rezultă

diagramele trasate cu linie întreruptă.
𝑝𝑙 𝑝𝑙
𝑇 (𝑃) = 𝑇 (𝑝) = ; 𝑇 (𝑃) = 𝑇 (𝑝) = − ;
2 2
Tangentele la cele două diagrame de momente în dreptul reazemelor
sunt aceleiaşi. Diagrama parabolică este tangentă la diagrama triunghiulară
în dreptul reazemelor. Cele două tengente se întîlnesc în dreptul rezultantei
încărcărilor la mijlocul deschiderii.

13
 d. Încărcare uniform distribuită pe o porţiune a deschiderii

Efectul încărcării distribuite este o parabolă, care se suprapune

peste linia D1E1. Parabola are ordonata maximă în punctul C la mijlocul

porţiunii încărcate.
𝑇 =𝑇 şi 𝑇 =𝑇 rezultă că parabola D1 C2 E1 este tangentă
la diagrama liniară în D1 şi E1. Cele două tangente se întâlnesc în dreptul
rezultantei încărcării în C1
Dacă toată încărcarea se concentrează în punctul C, diagrama de

momente va fi A1C1B1 cu C1C2= .

14