UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SPECIALIZAREA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

REFERAT LA OBIECTUL DE STUDIU:

„ISTORIA EDUCAȚIEI FIZICE

ȘI A SPORTULUI”

Coordonator: Student:

Conf. Univ. Dr. Lucian Popescu Coțofrea Stelian

ANUL 1, SEMESTRUL I,

AN UNIVERSITAR 2021-2022

1
 UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SPECIALIZAREA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

„ISTORIA ÎNOTULUI”

Coordonator: Student:

Conf. Univ. Dr. Lucian Popescu Coțofrea Stelian

ANUL 1, SEMESTRUL I

2
 CUPRINS

I. Argument.......................................................................................4

II. Istoricul înotului............................................................................5

III. Începuturile înotului de performanță până în prezent..............8

IV. Istoria înotului în jocurile olimpice............................................12

V. Istoria înotului în România.........................................................14

VI. Concluzii.......................................................................................15

VII. Bibliografie...................................................................................16

3
 1. ARGUMENT

Am ales să vorbesc despre această temă deoarece, deși nu l-am practicat

vreodată, mereu am fost curios să aflu cum a începutul totul, de ce a devenit un sport de
performanță și în ce scopuri a fost folosit acesta. Pentru că înotul, până să devină o
activitate recreativă, a fost mai mult o necesitate a oamenilor de-a lungul timpurilor pentru
a putea supravețui, procura hrană, a se deplasa prin apă dar și pentru că produce foarte
multe benificii corpului uman. În timp acesta a devenit sport olimpic. În ziua de azi fiind
folosit ca mijloace medicale.

Înotul, pe cât de simplu se arată la prima vedere, pe atât de complex și divers

este. Pare că înotătorul se apleacă pe față în apă, își mișcă mâinile și astfel se deplasează.
Simplu la prima vedere. Pare că toți ar putea înota din prima încercare. Dar nu este așa.
Acesta are propriile tehnici specifice de execuție care te ajută să te deplasezi.

Acesta nu are doar scopuri utilitare, dar cu toții știm că atunci când intrăm în
apă parcă uităm de probleme și ne relaxăm foarte ușor și repede. Apa ne ajută să ne
simțim bine chiar dăcă am ajuns la piscină obosiți după muncă sau cursuri sau probleme.

Este o activitate pentru toate vârstele, de la copii la adolescenți, de la

adolescenți la adulți, de la adulți la bătrâni. O activitate distractivă, relaxantă și care
totodată aduce foarte multe benificii corpului: elimină ușor și considerabil durerile de
spate; antrenează musculatura întregului organism fără să pună presiune pe articulaţii,
astfel menținându-le flexibile; stimulează arderea grăsimilor din organism, contribuind nu
doar la eliminarea excesului de greutate, ci și la reglarea nivelului colesterolului în sânge;
etc.

Văzând toate acestea și pentru că nu se vorbește așa mult despre înot, mi-am
propus să vorbesc despre istoria acestuia până în prezent.

4
 2. ISTORICUL ÎNOTULUI

“ Omenirea a fost dintotdeauna fascinată de apă, cu o forţă necunoscută.

Existenţa a constrâns omul să înveţe înotul.”

Înotul in aer liber, în ape naturale, a fost practicat de om ca mijloc de

supraviețuire. Apoi înotul a fost practicat ca formă utilitara și ca igiena corporală. Cele mai
vechi si celebre desene reprezentând oameni care înoată pot fi găsite în deșertul Kebir.

Babilonienii au basoreliefuri și asirienii au desene pe pereti care indica

abilitățile de a înota ale oamenilor. Acestea au vechime estimata de aproximativ 6000 de ani.
În Nagoda sunt basoreliefuri si picturi cu înotători, care datează circa 5000 de ani.

Multe dintre desenele si picturile antice provin din tinutul care este acum Italia.
Cea mai veche datează de 2600 ani, aparținând etrusci de la Tarquinia. Un mormânt antic din
Grecia infatiseaza înotul și scufundările și datează de 2500 de ani.

Tucidide a remarcat activitatea în script-urile, care sunt vechi de 2400 ani. Mai
exista picturile murale ale casei Tepantila de la Teotihuacan aproape de Mexico City in care
bărbații prezinta plonul în apele Tlalocan, care este bazinul ceresc al zeului Tlaloc, zeul apei.

Multe dintre civilizațiile lumii antice inotau, inclusiv egiptenii, fenicienii,

perși, romani si greci. Scăldatul a fost o tradiție în Imperiul Bizantin. Iulius Cezar, la romani,
a fost renumit pentru abilitatile sale de a înota. A dovedit cu succes acest lucru la o trecere
printr-un vad cu apa trecand dintr-o navă avariata la mal in siguranta, purtand cu el 300 de
documente importante în brațe, păstrandu-le uscate.

O legiune mica de generali, printre care Charlemagne și Louis XI, au practicat

inotul si au pledat pentru practicarea lui in scopul sănătatii si pentru beneficiile fizice și
psihologice.

Istoria înotului este lunga, poate fi urmărita din vremurile preistorice. Biblia,
Iliada și Odiseea conțin toate referiri la înot. Aceste surse dateaza de aproape 3000 de ani.
Sigilii de lut egiptene din 4000 î.Hr. releva practicarea inotului prin descrierea a patru
inotatori care inoata crawl. Cele mai timpurii referiri la înot sunt : Ghilgameş, Iliada,
Odiseea, Biblia, Beowulf, si alte epopei.

5
 Palatele antice egiptene, grecesti și romane au fost adesea dotate cu piscine
sau bai. Chiar și desenele descoperite în deșertul Kebir sunt legate de această perioadă de
timp, iar oamenii deplasau prin apă ca spectacol. Conform istoricilor, înotul a fost adesea
folosit în luptă. Grecii au fost considerati ca înotătorii cei mai buni. Cultura indiană a
promovat înotul ca mijloc de intretinere a sănătăţii corpului şi a minţii şi prezinta că Buddha
înainte de a se transforma in zeu a învăţat să înoate.

Bazinele erau construite intr-un complex cu săli de abur, masaj, camere de

discuţii, biblioteci, săli de masă, spaţii de odihnă şi de plimbare. Băile au fost ridicate de
Marcus Antonius în sec. II î.e.n., si erau folosite de împăraţi si de patricieni. În sec. IV e. n.
existau până la 850 de astfel de terme gigante. Romani apreciau inotul pentru valoarea
aplicativa si militară şi pentru efectele igienice. Camparea militara intr-o tabără, presupunea
amenajarea unui loc în vederea învăţării înotului pentru soldaţi. Ei trebuiau să dobândească
cunoştinţe despre înot deoarece li se cerea să parcurgă o anumită distanţă complet echipaţi de
lupta prin apa adanca.

Caracterul utilitar al înotului la greci venea prin ocupaţiile oamenilor de a

pescui corali, bureţi şi diversi pest. Este legat inotul si de navigaţia comercială şi militară.
Inotul şi scufundăriile în adâncime erau preocupări zilnice indispensabile existenţei. Platon a
afirmat: „necesitatea de a şti să citeşti este asemeni celei de a şti să înoţi”.

Metodica învăţării inotului era similara cu cea din zilele noastre si presupune
utilizarea plutelor şi a mănunchiurilor de trestie legate în jurul corpului pentru a invata
plutirea. Legile lui Licurg impuneau obligativitatea învăţării înotului ca făcând parte din
educaţia copiilor.

Epoca feudală este impartita in două etape, una până în anul 1000 in care înotul
este supus viziunii negativă din partea bisericii. Înotul si igiena corporală erau considerate
imorale şi pierdere de timp. A doua etapă se intinde până la începutul Renaşterii, când înotul
începe să fie reconsiderat, dandui-se importanţa. Aparitia cavalerismului presupunea scoli de
călărie, aruncarea lăncii, scrimă şi vânătoare, dar si de înot. Aceste abilitati fiind considerate
„virtuţile cavalereşti” necesare pentru ca un nobil să dobandeasca titlul de cavaler. Se
construiesc din nou băile publice şi particulare care aveau apă caldă . Biserica şi autorităţile
interzic înotul în locurile publice. Revoluţia burgheză, prin umanişti, a adus în drepturi latura
educativa şi socială a inotului si a exerciţiilor fizice.

6
 Evului Mediu arata ca inotul a devenit distracție fiind destul de popular.
Concepte și tehnici de salvare au început să se formeze de-a lungul următoarelor câteva sute
de ani.

Privind înapoi in timp, istoria înotului competitiv nu a fost evidentiat până in

anul 1800 în Europa.1

1
https://www.facebook.com/104412824256118/posts/istoricul-inotului-scurt-istoric-asupra-natatiei-
omenirea-a-fost-dintotdeauna-fa/104471834250217/ , la data de 25.10.2021, ora 14:22
7
 3. ÎNCEPUTURILE ÎNOTULUI DE PERFORMANȚĂ
PÂNĂ ÎN PREZENT

În timpul secolului al 18-lea și al 19-lea sportul înotul a început să evolueze

într-o competiție mai in siguranța vieții. Au aparut Asociațiile de înot și Cluburi peste tot în
lume. Prima dată în istorie se atest centru de înot în China, Suedia și Germania.

Un alt punct de cotitură în istoria înotului este atunci când școlile au acceptat
ca o parte naturală a vieții, o formă de inot educativ. Astfel, ei au început să învețe înotul în
școli, nu doar ca un curs de siguranță pentru viață, ci ca o activitate extracurriculară.

Cu toate acestea, concursurile de înot au început să apară în jurul valorii de

mijlocul a anilor 1800. Anglia a fost prima care a modernizat acest sport și a inclus piscina in
interiorul unui spatiu.

În 1837, Londra avea șase bazine artificiale si a găzduit competiții. Ei au

început să formuleze noi stiluri de înot, pe piept si spate și mai târziu au evoluat în procedee:
liber,spate, bras, fluture.

In 1896 Atena organizeaza Jocurile Olimpice de înot , oferind curse de 100 și

1500 de metri crawl. În timp, cursele suplimentare de liber au fost adăugate iar apoi procedeul
spate, fluture, si bras. Procedeul mixt a aparut mai tarziu.

Asociația Mondială de înot numita Federației Internaționale de natatie de

amatori (FINA) a fost înființată în anul 1908. Femeile au avut permisiunea să participe la
Jocurile Olimpice in anul 1912, la Stockholm. Astazi, înotul este unul dintre sporturile cele
mai competitive și cel mai vizionat de la Jocurile Olimpice. Aspectele de agrement in inot
exista în continuare ca o distracție populară și un sport iubit.

În 1538, Nikolaus Wynmann, un profesor german de limbi, a scris prima carte

de înot. Titulul lucrarii “Dialog despre arta inotului” prezinta mişcările şi metodele de
învăţare ale înotului. Sunt descrise noţiuni despre călcarea apei, săritura în picioare,
plonjonul, înotul sub apă, înotul pentru salvare, iar dintre procedeele de înot sunt prezentate
brasul şi spatele.2

2
http://cursuri-de-inot.blogspot.com/2013/01/istoria-inotului.html , la data de 25.10.2021, ora 14:34
8
 Istoria inotului prezentata de lector universitar Stan Elena Amelia prezinta
cronologic momentele importante astfel :

1587 – apare o lucrare asemănătoare, a profesorului englez Sir Eduard Digby

în care sunt descrise jocuri în apă, sărituri, întoarceri din înot, poziţii corecte de plutire şi se
recomandă o tehnică asemănătoare înotului „over”.

1697 – francezul Thevenot a scris o carte intitulată „Arta înotului” în care

descrie şi ilustrează o metodă asemănătoare brasului. Stilul de înot cu gura şi nasul peste apă,
permite respiraţia liberă. Mişcarea braţelor sub apă elimină stropirea cu apă a feţei
înotătorului şi dă o bună stabilitate chiar în apă tulbure. Acest stil a fost folosit mai mulţi ani.

1760 – apare primul ştrand public pe malurile Senei şi pe rând, bazinele se

înmulţesc apărând la Frankfurt, Budapesta, Paris, Londra.

1769 – Benjamin Franklin editează cartea „Cum să devii înotător îndemânatic

în scurt timp” în care descrie pe lângă o nouă metodă de învăţare a înotului şi folosirea pentru
prima dată a labelor pentru înot şi a mişcărilor de târâre pe apă (crawl). Cartea este folosită în
America până în jurul anilor 1850.

1797 – italianul Brenardi scrie lucrarea „Concepţia completă a învăţăturii

înotului, bazată pe studii asupra greutăţii specifice a corpului omenesc”, în care redă o metodă
de învăţare a înotului fără obiecte ajutătoare, şi sugerează plutirea verticală pentru învăţarea
respiraţiei acvatice.

Tot în acest an, în Enciclopedia Britanică apare noţiunea de înot, ca o

asemănare cu mişcările de înot ale broaştei.

1798 – pedagogul german Guths Muths dezvoltă metoda lui Brenardi şi

publică „Mic îndrumar pentru învăţarea înotului”. A structurat procesul de învăţare bras în trei
etape (acomodarea cu apa, exerciţii de învăţare pe uscat, exerciţii în apă).

1817 – generalul prusac Ernest von Pfuel contribuie la dezvoltarea

cunoştinţelor despre înot prin manualul său de înot pentru soldaţi „Totul despre înot”, în care
se prezenta învăţarea înotului prin procedeul bras.

1837 – înotul sportiv îşi face apariţia în Anglia, „patria înotului modern”. Este
anul în care la Londra apare primul club de înot „Naţional Swimming Association” fondat de

9
John Strachan. Brasul reprezintă procedeul de bază atât pentru probele de sprint cât şi pentru
probele de distanţă. În Londra existau la acea dată 8 bazine de înot.

1840 – înotul a fost introdus în instituţiile de învăţământ.

1858 – în Australia a avut loc primul Campionat Mondial în cursa de 100

yarzi.

1869 – se constituie prima federaţie de înot şi se organizează primele

campionate naţionale ale Angliei.

1874 – apare un regulament de înot. Probele de concurs sunt: 1 milă, 100 yarzi
şi 500 yarzi.

1875 – englezul Matthew Webb este primul om care traversează Canalul

Mânecii.

1877 – se organizează primele campionate ale Statelor Unite.

1878 – se înregistrează primul record mondial, James Moore în proba de 100

yarzi liber – 1.16.5. min.

1889 – s-au desfăşurat la Viena primele Campionate Europene care au inclus

două probe: de 60 m şi 1500 m, amândouă câştigate de austrieci.

1896 – la prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne se include în program şi

înotul. Tot în acest an, pe 3 martie s-a înfiinţat Asociaţia Înotătorilor Amatori – „Amateur
Swimming Association”.

1908 – se înfiinţează Federaţia Internaţională de Nataţie pentru Amatori

(F.I.N.A.), organism care reglementează desfăşurarea competiţiilor de înot (stabileşte un
regulament internaţional de înot şi elucidează regulile de stabilire a recordurilor).

1927 – se fondează „Liga Europeană de Nataţie” (L.E.N.).

1932 – se coboară pentru prima dată sub 1 minut în proba de 100 m – Johnny
Weissmuller.

1951 – se construieşte primul bazin acoperit din Bucureşti.

În 1896 la Jocurile Olimpice au avut loc în Grecia, în orașul Atena, înotul a

fost inclus și au existat patru probe de înot. Acestea au fost: 100 m, 100 m pentru marinari,
10
500 m și 1200 m pentru sportivi. Din Ungaria, Alfred Hajos a câștigat prima medalie de aur
din istoria înotului la 100 m și 1200 m cursa. Paul Neumann din Austria a câștigat proba de
500 m. Un marinar grec pe nume Ioannis Malokinis a câștigat proba de 100 m pentru
marinari.3

3
https://www.pontul-zilei.com/articole-pariuri-sportive/inotul-de-performanta-istorie-si-stiluri-de-baza/ , la
data de 25.10.2021, ora 14:54
11
 4. ISTORIA ÎNOTULUI ÎN JOCURILE OLIMPICE

În 1900 Jocurile Olimpice au avut loc la Paris și au cuprins probele de 200 m,

1000 m și 4000 m, 200 m spate si o stafeta de 200m.

În 1904 Jocurile Olimpice tinute la St Louis, Missouri, a avut probe de 50m,

100m, 200m , 400 de metri, 800 m și o milă (1,6 km). În istoria înotului, aceasta a fost prima
dată când Jocurile Olimpice au specificat proba pentru stilul liber sau bras.

În 1908 s-a infiintat Federația Internațională de natatie Amatori (FINA).

În 1912, la Jocurile Olimpice de la Stockholm, femeile înotau pentru prima

oara la o competitie. Cursele pentru femeii au fost in probele 100 m liber și 100 m bras.
Probele masculine au fost de 100 m, 400 m, 1500 m liber, 100 m spate, 200 m și 400 m bras
și un 4 × 200 m liber stafeta. Acestea au fost primele Jocurile Olimpice pentru înot la femei.

În 1922, Johnny Weissmuller a devenit prima persoana care a înotat 100 m în

mai puțin de un minut. Weissmuller a continuat să câștige cinci medalii olimpice și 36 de
campionate nationale, aprinzand un interes pentru înotul competional. Weissmuller nu a
pierdut nici o cursă într-o carieră de zece ani. Timpul lui de 51 de secunde la 100 liber a fost
record neîntrerupt pentru următorii 17 ani.

Tot în 1922, prima inotatoare sex feminin Sybil Bauer a inotat in proba de 400
m spate sub timpul castigator al barbatilor. Înotul competitional a dus acest sport in prim-
planul Olimpiadelor din cauza acestor evenimente record.

Mark Spitz, în 1972 a doborat toate recordurile din istoria înotului.La Jocurile
Olimpice de Vară din 1972 a câștigat șapte medalii de aur. Spitz a fost un înotător fenomenal,
a câștigat un total de 9 medalii olimpice. El a acumulat un numar impresionant de titluri între
anii 1968-1972. Spitz, la Jocurile Olimpice din 1972, a batut toate recordurile mondiale în
fiecare din cele șapte probe castigate.

Înotul competitonal nu a mai inregistrat asemenea rezultate de la Spitz până la

Michael Phelps. Începând cu această dată, Phelps a câștigat 16 medalii olimpice. Phelps a
castigat sase medalii de aur și două medalii de bronz în 2004 la Atena. În 2008, la Olimpiada
de la Beijing a câștigat opt medalii de aur.4
4
https://www.swimaholic.ro/noutati/din-istoria-notului/ , la data de 25.10.2021, ora 15:04
12
5. ISTORIA ÎNOTULUI ÎN ROMÂNIA

13
 În Romania primele mentiuni despre inot apar in secolele XV si XVI cand
ostasii romani campati pe langa ape desfasurau activitati de inot. Inotul era considerat ca un
act de curaj pentru infruntarea puterii apelor. ( C.Kiritescu- Palestrica) In zonele cu ape mari
ca Dunarea, Muresul, Oltul si altele in secolele XVIII si XIX activitatea de a inota a intrat in
obiectivul unor scoli. Astfel la Iasi, Academia Mihaileanu , avea in programa scolii inotul,
eveniment consimtit in 1840, de Gheorghe Asachi. Ulterior in secolul XX au aparut activitati
de organizare de competitii in Bucuresti, Timisoara, Oradea, Cluj si Arad. Inca din anul 1880,
Bucurestiul a avut bazin la societatea Tirul, totodata avand si scoala de inot. In 1899 la
Timisoara se inglobeaza o ramura de inot in cadrul clubului atletic. ( T.Schaed-Istoricul
natatiei in banat). Ulterior au aparut organizatii si in alte orase.

Anul 1912 marcheaza prima competitie pe Dunare, o cursa de 13 km intre

Macin si Ghecet. Acest concurs s-a considerat primul concurs de inot din Romania dupa
Primul razboi mondial

Tot in 1912 apare “Comisiunea de natatie” in cadrul Federatiei Societatilor

Sportive din Romania. ( UFSR)

Treptat in timp s-au construit bazine de inot la nivel national. In Bucuresti in

1929 se deschide bazinul Kiseleff, actualmente strandul Tineretului.

Prima Federatie Romana de inot apare in 21 decembrie 1930, afliliata la UFSR

in 1993. De aici in colo numeroase concursuri scolare si nu numai se vor desfasura de-a
lungul timpului.

În 1965 a avut loc primul campionat national pentru copii in Romania.

Centre puternice de inot s-au format in Bucuresti, Ploiesti, Timisoara, Arad,

Cluj, Baia-Mare, Galati, Braila, Constanța5

6. CONCLUZII

5
http://www.swimming.ro/articol/istoric-10/71/ISTORICUL-NATATIEI-IN-ROMANIA.html , la data de
26.10.2021, ora 12:25
14
 Față de alte sporturi, Înotul ca și sport provine dintr-o activitate ce era folosită doar
pentru a putea supravețui și pentru a te deplasa în perioada preistorică. Peste ani a fost
descoperit că aduce foarte multe benificii corpului, astfel fiind folosit în centre medicale ca
mai apoi să fie introdus și în instituțiile de învățământ ca obiect de studiu.

15
 7. BIBLIOGRAFIE

1. https://www.facebook.com/104412824256118/posts/istoricul-inotului-scurt-
istoric-asupra-natatiei-omenirea-a-fost-dintotdeauna-fa/104471834250217/ , la
data de 25.10.2021, ora 14:22
2. http://cursuri-de-inot.blogspot.com/2013/01/istoria-inotului.html , la data de
25.10.2021, ora 14:34
3. https://www.pontul-zilei.com/articole-pariuri-sportive/inotul-de-performanta-
istorie-si-stiluri-de-baza/ , la data de 25.10.2021, ora 14:54

4. https://www.swimaholic.ro/noutati/din-istoria-notului/ , la data de 25.10.2021,

ora 15:04

5. http://www.swimming.ro/articol/istoric-10/71/ISTORICUL-NATATIEI-IN-
ROMANIA.html , la data de 26.10.2021, ora 12:25

16