BALTAGUL – roman interbelic, realist, mitic

- tema şi viziunea despre lume –

de Mihail Sadoveanu
Contextul autorului
Perioada în care scrie Sadoveanu este epoca marelui roman realist, dar şi a romanului modern. El
este un scriitor cu o personalitate distinctă în literatura română și istoria unui popor dându-i dimensiuni mitice,
individualizând-o. Fiul al pământului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu a fost un scriitor prolific, lăsând
posterităţii o operă monumentală: Hanu-Ancuţei, Zodia cancerului sau Vremea Duducăi-Vodă, Neamul
Şoimăreştilor, Baltagul, Locul unde nu s-a întâmplat nimic, Crenga de aur, Fraţii Jderi.
Contextul operei
Opera literara “Baltagul”, publicată în 1930, apartine genului epic, fiind un roman realist și social, de tip
traditional. Opera aparține realismului prin reflectarea veridică, verosimilă a realității societății moldovenești de
la începutul secolului al XX-lea, o societate supusă metamorfozelor. Specifică realismului este și construcția de
personaje tipologice, reprezentative pentru societatea înfățișată de universul ficțional. Protagonista ,Vitoria
Lipan, întruchipează tipul muntencei, al femeii de la țară. Pe parcursul discursului narativ, însă, personajul
feminin este urmărit în trecerea sa de la tipicitate la individualitate.
Opera lietară “Baltagul” este este considerate un roman al monografiei vieţii pastorale prin prezentarea
satului Măgura, cu scenele de viaţă cotidiană, descrierea gospodăriei ţărăneşti şi a obiceiului păstoritului, prin
pezentarea locurilor de popas în călătoria Vitoriei până la Dorna, cu marile ceremonii ale existenţei umane
(botezul, nunta), prezentarea credinţei creştine, dar şi practicelor magice.
Caracterul social al romanului este dat de fresca prin care se ilustrează categoriile sociale in evolutie și felul
în care oamenii îşi organizează viaţa la sat.
In opinia lui George Calinescu, este si un roman mitic, al transhumanței, deoarece apar elemente legendare
cum ar fi vrajitoria, magia sau farmecele, dar care nu se adeveresc, ele stând la baza genezei operei sau la
subiectul acesteia.
Specia literară
Caracterul de roman al acestei opere este dat de dimensiune, de acţiunea complexă desfăşurată pe mai
mute planuri narative, de precizarea timpului şi a spaţiului, antrenând un număr mare de personaje puternic
individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfăţişate, romanul oferă o imagine amplă asupra vieţii.
Titlul
În sens denotativ, titlul semnifică un topor cu două tăişuri. În sens conotativ, se concretizează motivul
labirintului la nivelul acţiunii. Drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria în căutarea soţului, poate fi considerat
atât un labirint interior, al frământărilor sale, de la nelinişte la bănuială, apoi la certitudine. În acelaşi timp poate
fi şi un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe care îl parcursese şi Nechifor Lipan. Acest
labirint, cu drumurile şerpuite, sugerează curgerea continuă a vieţii spre moarte şi a morţii spre viaţă. Vitoria
porneşte în căutarea soţului din interior, din întuneric pentru a ajunge în exterior, la lumină.
Baltagul devine obiect simbolic, ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului justitiar, reparator. (în
limba greacă labrys înseamnă secure cu două tăişuri, dar şi labirint)
Tema
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regasesc aici: viata pastorala, natura, miturile,
iubirea, arta povestirii, intelepciunea. Tema textului este monografia satului moldovenesc de la munte, lumea
arhaica a păstorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoţită de
Gheorghiţă, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru desoperirea adevărului şi realaizarea
dreptăţii.
Reprezentativă pentru temă este scena în care Vitoria găsește oseminte soțului său și refuză să le ia de
acolo așteptând „stăpânirea”( subprefectul, doctorul și procurorul) să înceapă o anchetă. La momentul sosirii
prefectului, ea știe cum să conducă vorba în vederea înfăptuirii dreptății („-Cum așa? Eu mă duc să-i cercetez și
dumneata îi poftești la îngropăciune?”, „De ce să nu-i  poftesc?”).
 De asemenea, tema este susținută de scena praznicului, când Vitoria îi obligă pe cei doi ucigași să se
demaște. Atunci, munteanca povestește cum a fost omorât Nechifor, „punct cu punct, pas cu pas”. Replica sa
„pe baltag stă scris sânge, iar aceasta-i omul care o lovit pe tatu-tău” devine o emblemă atât pentru curajul
Vitoriei, cât și pentru dreptatea pe care a instaurat-o numele celui decedat.
Perspectiva narativa
Fiind un text epic ce se încadrează în realism, naratiunea se realizează la persoana a III-a, iar naratorul
omniprezent si omniscient reconstituie in mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de
munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul omniscrient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul
naratorului. Inteligenta si calculată, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor
prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.
Relaţii spaţio-temporale
Ttimpul este vag precizat, prin repere ce ţin de marile sărbători religioase: aproape de Sf. Andrei, în Postul
mare, 10 Martie. Temporalitatea este o trăsătură a atmosferei legendare, a aspectului mitic. Spaţiul este
ambivalent: închis (iniţail satul Măgura, gospodăria familiei Lipan, semnificând siguranţă, protecţie, intimitate)
şi deschis (odată cu plecarea lui Gheorghiţă şi a Vitoriei, spaţiul este marcat de toponime reale, existente:
Dorna, Bistriţa, precum şi de toponime simbolice, cu rezonanţă ce anunţă moartea, rîul Neagra).
Structură şi compoziţie
Romanul este structurat în şaisprezece capitole, cu o acţiune desfăşurată cronologic, urmărind momentele
subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei părţi: constatarea absenţei soţului şi de
drum, căutarea soţului dispărut, găsirea lui Nechifor Lipan, înmormântarea şi pedepsirea făptaşilor.
Incipitul romanului constă într-o legendă despre ocupaţiile şi modul de viaţă al păstorilor şi al altor
neamuri, pe care o scpunea Nechifor la cumătrii şi nunţi. Legenda este rememorată de Vitoria în absenţa soţului
ei şi anticipează destinul acestuia, având rol de prolog. Finalul (epilogul) cuprinde planurile de viitor ale
Vitoriei în legătură cu familia ei, rostite după încheierea deznodământului.
Prima parte (capitolele I – al VI-lea) - framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si pregatirile de drum –
include expozitiunea si intriga. In expozitiune se prezinta satul Magura Tarcaului si schita portretului fizic al
Vitoriei, care este surprinsa torcand pe prispa si gandindu-se la intarzierea sotului sau plecat la Dorna sa
cumpere oi.Intriga cuprinde framantarile ei, dar si actiunile intreprinse inainte de plecarea ei in cautarea sotului:
tine post negru douasprezece vineri, se inchina la icoana Sfintei Ana de la manastirea Bistrita, anunta
autoritatile de disparitia sotului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasa la
Manastirea Varatesc, iar lui Gheorghita ii incredinteaza un baltag sfintit.
Partea a doua (capitolele al VII-lea – al XIII-lea) contine desfasurarea actiunii si releva drumul parcurs de
Vitoria si fiul ei, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, facand o serie
de popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crasma domnului David de la Calugareni, la mos Pricop
si bab Dochia din Farcasa, la Vatra Dornei (la han si la cantelarie,unde afla de actul de vanzare a oilor), apoi
spre Paltinis, Brosteni, Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei, “intro tara cu totul necunoscuta”. De
asemene, intalnesc o cumetrie, la Borca si la o nunta, la Cruci. Succesiunea acestor mari momente din viata
omului, da de gandit Vitoriei si anticipeaza inmormantarea din final. Intrebat din sat in sat, ea isi da seama ca
sotul sau a disprut intre Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainelui regasit, Lupu, munteanca descopera intr-o rapa
ramasitele lui Lipan, in dreptul Crucii Talienilor.

Partea a treia (capitolele al XIV-lea – al XVI-lea) prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei,
inmormantarea, parastasul lui Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului. Coborarea in rapa si veghea noctura a
mortului marcheaza maturizarea lui Gheorghita, dovedita in infaptuirea actului de dreptate la parastas. Punctul
culminant este moment in care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzadu-i chiar si pe ucigasii
Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina, insa al doilea devine agresit. Este lovit de Gheorghita
cu baltagul lui Nechifor si sfasit de cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate. Deznodamantul il surprinde pe
Bogza, care-i cere iertare “femeii mortului” si-si recunoaste fapta.
 Conflicte
Există două tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice asupra personajelor. Conflictul interior se
prefigurează la începutul romanului și este marcat de neliniștea Vitoriei, care nu înțelege absența prelungită a
lui Nechifor Lipan. Conflictul încetează în momentul în care femeia acceptă nefirescul atitudinii soțului ei și
conștientizează că numai moartea l-ar fi putut opri să se întoarcă acasă după atâta timp. Conflictul exterior se
stabilește între Vitoria și ucigașii soțului ei: Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.
Personaje
În funcţie de rolul şi apariţia în operă, distingem în romanul Bltagul personaje principale: Vitoria şi
Nechifor, personaj absent; personaj secundar, Gheorghiţă şi personaje espisodice: Minodora, baba Maranda. De
asemenea, apare si personajul colectiv, muntenii. Personajele romanului înfăţişează tipologii umane
representative pentru lumea satului de la munte, la începutul secolului al XX-lea.
Personajul principal, Vitoria este o femeie puternica, horatara, curajoasa, lucida. Inteligența nativă și
stăpânirea de sine sunt evidențiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca ucigasii. Sotie iubitoare,
porneste hotarata in cautarea barbatului: “era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in
tinereta Lipan, asa-i era drag si acuma, cand aveau copii mari cat dansii”.  Portretul fizic releva frumusetea
personajului prin tehnica detaliului semnificativ “Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in
privire”.
Personajul secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara, care trebuie sa ia locul tatalui disparut.
Opera este considerate un bildungsroman deoarece prezinta drumul spre maturizarea lui Gheorghita.
Nechifor Lipan este caracterizat in absenta, prin retrospectiva si remorare si simbolizeaza destinul muritor al
oamenilor.
Personaje episodice sunt Minodora, fiica receptiva la noutatile civilizatiei este trimisa la manastire pentru
purificarel mos Pricop (ospitalitatea), parintele Danila (autoritatea spirituala in satul arhaic), baba Maranda
(superstitiile) – personaje reprezentative lumea satului arhaic.
Familia Lipan este parte a acestei colectivităţi, imaginea lui Nechifor este păstrată în memoria celorlalţi,
Vitoria este exponentul feminităţii acestei lumi arhaice, iar tinerii receptivi la noutăţile civilizaţiei, Minodora şi
Gheorghiţă, sunt readuşi la rolurile impuse de existenţa tradiţională de mama autoritară.
Romanul Baltagul aparţine realismului mitic, Sadoveanu punând accent pe observaţie, restrângând
descrierea şi dezvoltând acţiunea prin construirea unor caractere puternice. Realizează astfel un roman obiectiv
în care suprinde lumea arhaică a păstorilor care luptă pentru a-şi apăra normele etice şi care se confruntă cu
noile norme de viaţă socială.
 II. Caracterizarea Vitoriei
Statut social, moral, psihologic al personajului
Vitoria este personajul reprezentativ pentru lumea rurală, cu o personalitate complexă, construit în mod
realist, individualizat prin caracterizare directă şi indirectă. Este personajul principal al romanului, femeie
voluntară, munteancă, soție de cioban și mamă autoritară.
Portretul fizic reiese din caracterizarea directă a naratorului, este realizat concis, prin tehnica detaliului
semnificativ: ochii ei căpui în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, acei ochi aprigi ţi încă
tineri căutau zări necunoscute.
Portretul moral este dezvăluit prin mijloacele caracterizării indirecte, trăsăturile reieșind din gesturile,
faptele, vorbele și relațiile cu celelalte personaje.
Statutul social al personajului dezvăluie de la început condiţia de mamă şi soţie, îndatoriri pe care şi le
îndeplineşte cu dăruire: pe cei doi copii, Gheorghiţă şi Minodora, încearcă să-i educe în spiritul tradiţiei. Pe
Minodora o trimite la mănăstire pentru a-i desăvârşi educaţia, dar o pregăteşte şi pentru viaţa de familie,
încercând sa-i insufle mentalitatea tradiţională: „Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză…!Nici eu, nici bunică-ta, nici
bunică-mea n-am ştiut de acestea – şi-n legea noast ră trebuie să trăieşti şi tu!”.  Gheorghiţă este singurul sprijin
al mamei sale, de aceea ea contribuie la maturizarea lui prin călătoria întreprinsă. În raport cu Gheorghiță,
tânărul imatur de la începutul călătoriei, Vitoria este inițiatoarea. Chiar dacă fiul este copilul preferat al Vitoriei,
poartă în secret numele tatălui, pe parcursul călătoriei, devine tot maai aspră cu el. De altfel, el o caracterizează
în mod direct, observând schimbările ei de comportament: „ se uită numai cu supărare şi i-au crescut ţepi de
aricioaică”. Cu toate acestea, „ mama asta e fărmecătoare, cunoaşte gândul omului”. Inițierea continuă cu proba
coborârii în râpă (coborârea în Infern) și a vegherii nocturne a rămășițelor tatălui, considerată probă a curajului
bărbătesc și sfârșește la parastats, când tânărul ține piept criminalului și-l lovește cu baltagul, restabilind
dreptatea.
Sensibilitatea personajului este exprimată indirect, reieșind din trăirile intense, dara neexteriorizate,
conturând latura feminină a Vitoriei: „se desfăcuse încet-încet de lume şi intrase oarecum în sine”.
Trăsătura morală definitorie în conturarea pesonajului feminine este inteligența. ea allege același traseu ca
al soțului și încearcă să afle de la oamenii pe care-i întâlnește cât mai multe amănunte, merge din sat în sat,
întrebându-I și răsplătindu-I pe cei care îi oferă detalii. Se dovedește astfel a fi și o bună cunoscătoare a
psihologiei umane prin felul în care culege informații despre drumul lui Nechifor Lipan, refăcând traseul
soțului.
În opinia mea, personajul Vitoria Lipan reprezintă tipul femeii voluntare, care pornește într-o călătorie
justițiară, atât din dragoste pentru soțul dispărut cât și din dorința de a îndeplini datina de înmormântare. Pentru
calitățile remarcabile, inteligență, sensibilitate, hotărâre, curaj, pe care de dovedește pe parcursul călătoriei,
Vitoria Lipan a fost numită de critical Nicolae Manolescu, în lucrarea Arca lui Noe, o femeie în țara bărbaților.

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, opera “Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman mitic al
transhumantei apartinand curentului literar realism.