Memoria

De Blaga Cristian

1. Definiție și caracterizare
Memoria este funcția generală, grație căreia omul înmagazinează, conservă, apoi
actualizează sau utilizează informațiile pe care le-a întâlnit în cursul experienței anterioare.
Aceasta stă la baza vieții psihice. Fără memorie cunoașterea, învățarea, înțelegerea și
rezolvarea problemelor și creativitatea nu ar exista. Aceasta este astfel o capacitate psihică
absolut necesară.
Caracteristici:
1.Este activă, obiectele memorate pot suferi schimbări;

2.Este selectivă, omul poate actualiza și schimba doar partea dorită a memoriei;

3.Este inteligibilă, toată informația memorată este înțeleasă;

4.Este situațională, înregistrarea și actualizarea informație are loc în coordonate spațiale și temporale.

5.Este mijlocită, memorarea este asistată de procedee precum repetiții, sublinieri,..;

6.Este organizată logic, se formează legături de semnificație între informații;

2. Procesele și formele memoriei

Memoria presupune o anumită desfășurare în timp, începând cu întipărirea, continuând cu
păstrarea și având ca scop reactualizarea informațiilor.

Procesele memoriei sunt:

A. Memorarea, constă în întipărirea informațiilor în mod activ, selectiv și inteligibil. Este

faza în care informația se traduce într-un cod, fiind astfel introdusă în sistemul memoriei.

Formele memorării:

- După prezența intenției, a scopului a efortului voluntar, memorarea poate fi:

 Voluntară, aceasta beneficiază de utilizarea unor procedee speciale de facilitare,
făcând-o mai eficientă decât cea involuntară.
 Involuntară, memorarea are loc fără să intenționăm acest lucru. Această este mai
puțin sistematizată și organizată.
- După prezența sau absența gândirii, memorarea poate fi:
 Mecanică, efectuată în lipsa înțelegerii, nu persistă în timp;
 Logică, bazată pe înțelegerea sensurilor și a semnificațiilor materialului de memorat,
este superioară celei mecanice.

Nu există forme de memorare necesare,utile și altele nenecesare, inutile, toate sunt la fel de
necesare și utile în funcție de condițiile concrete.

B. Păstrarea informațiilor, corespunde activității de stocare a informațiilor memorate.

După durată păstrării, memoria este:

  Senzorială, care face posibilă percepția, este de foarte scurtă durată (0-5secunde),
informația întâmpină rezistențe pâne ce paote fi procesată, această reistență e de 0,25-
0,5 secunde.
 De scurtă durată, asigură stocarea informației pentru un timp scurt (15-20 secunde),
este redusă (nu poate stoca decât 5-9 obiecte), memoriile cu importanță trec din
aceasta în memoria de lungă durată.
 De lungă durată, stochează informația pentru o perioadă nedefinită de timp și are o
capacitate nelimitată.
În cadrul acesteia se pot distinge:
 memoria episodică, evenimentele trăite de subiect;
 memoria semantică, este alcătuită din idei, concepții, scheme,…

După modalitatea informațională preferențială, distingem:

1.Memoria perceptivă: material concret furnizat de memoria vizuală, audititvă,…;

2.Memoria verbală: material abstract sub formă de inferențe, simboluri,concepte,…;

3.Memoria procedurală: acțiuni sau regului de acțiuni;

4.Memoria afectivă: matrial furnizat de emoții, sentimente, pasiuni.

C. Reactualizarea informațiilor, presupune folosirea și valorificarea informațiilor memorate

și păstrate.

Aceasta se realizează prin recunoaștere (în prezența obiectului) și prin reproducere (în
absența obiectului).

Toate procesele memoriei sunt active selective și produc modificări ale informațiilor.

3. Memorie și uitare
Fenomenul uitării este atunci când nu putemreproduce sau recunoaște o anumită informație.
Între memorare și uitare există relații dinamice. Uitare este un fenomen psihic natural necesar, acesta
are rolul de a asigura echlibrarea sistemului cognitiv și a individului. Acesta fenomen poate fi pozitiv,
atunci când sunt uitate informații neimportante sau nefolositoare sau negativ când uităm informații
important și folositoare.

Teorii psihologice asupra uitării:

Teoria uitării motivate își are originea în concepția lui Sigmund Freud referitoare la faptul că
uitare este un mecanism al refulării prin care sunt uitate evenimente neplăcute, supărătoare,penibile,…

Teoria ștergerii urmelor susține că anumite cunoștiințe se deteriorează și dispare din cauza
trecerii timpului și a neutilizării informației. Asociaționiștii explică uitare prin ștergerea urmelor
asociative, iar behavioriștii spun că uitarea este urmarea inactivității mecanismelor neurofiziologice.

Teoria inferenței explică uitarea prin efectele negative pe care le au cunoștințele învățate
unele asupra altora: inferență retroactivă (când informația nouă interactionează negativ cu cea
învățată anterior), inferență proactivă (când informația învățată anterior interacționează negativ cu
informația nouă). G.A.McGeoch explică uitarea concurența reactiilor asemănătoare, fapt care
împiedică procesul reproducerii.

Uitare se manifestă în mai multe forme:

1.uitarea totală, când toată informația anterioară nu mai poate fi activată;

2.uitarea parțială, cand doar o parte din informația anterioară nu maai poate fi activată;

3.uitarea situațională (lapsusuri, blocaje temporare)

 Cauzele uitării sunt numeroase: nesolicitare îndelungată a informațiilor, starea de oboseală,
experiențe negative, particularități ale vârstei,…

Uitarea se produce instantaneu(șocurile traumatice și psihice) sau treptat (se desfăsoară în

fondul activității normale ale creierului). Psihologul german, H. Eddinhaus, a stabilit o crubă a uitării,
potrivit căreia în primele 20 de ore se pierde 60-70% din volumul materialului memorat anterior, după
care ritmul uitării se reduce, stabilizându-se la 15-20% din volumul materialului memorat anterior.

Uitarea poate fi combătută prin repetiții care trebuie sa respecte următoarele cerințe:

a.numărul de repetiții trebuie să fie optim;

b.eșalonarea repetiției este mai eficientă decât repetiția comasată;

c.repetiția este mai eficientă atunci când lectura se combină cu încercări de reproducere;

d.repetiția poate fi organizată diferit prin reluarea materialului în întregime;