Univrsitatea din Craiova

Facultatea de mecanica

DEPARTAMENTUL IMST

REFERAT

- UNDELE RADIO -

MICA LUCIAN

ANUL 1 - IPMI

1
 UNDELE RADIO

1)Ce sunt undele radio ?

Undele radio sunt unde electromagnetice , o formă de energie care îşi
schimbă proprietăţile şi oscilează rapid. Undele radio au două caracteristici înrudite :
frecvenţa şi lungimea de undă. Ele au cele mai mari lungimi de undă din spectrul
electromagnetic, ajungând până la o milă. Lungimea de undă variază astfel: de la
valori în jur de 19 cm, continuând cu lungimi egale cu cea a unei sticle de apă, a
automobilelor, vapoarelor, munţilor şi ajungând până la lungimi de undă de
dimensiuni enorme, mai mari chiar decât diametrul planetei noastre. Undele radio de
frecvenţe joase au lungimi de undă mari (sute de metri), în timp ce undele radio de
frecvenţă înaltă au asociate lungimi de undă scurte (de ordinul centimetrilor). .
Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor, forul care reglementează
telecomunicaţiile prin unde radio, a stabilit prin convenţie limita superioară a
frecvenţei undelor radio la 3.000 GHz.

De asemenea, undele radio sunt unde de energie similare cu undele

luminoase, ele călătorind prin aer cu viteza luminii. Chiar dacă viteza este atât de
mare, unda radio poate fi vizualizată ca având o formă sinusoidală.

2) Scurt istoric
Prima transmisie radio din istorie a fost realizată de Guglielmo Marconi în
1894. Semnalele radio emise atunci s-au propagat în spaţiul cosmic, cu viteza
luminii, pentru mai bine de 115 de ani. Undele radio transmise atunci au trecut prin
dreptul lui Sirius în 1903, pe lângă Vega în 1919 şi dincolo de steaua Regulus în
1971. În prezent, semnalul a trecut deja pe lângă mai bine de 1,000 de stele.
Heinrich Hertz este cel care a descoperit undele radio, în anul 1888. James Clerk
Maxwell a preconizat existenţa lor din punct de vedere matematic în anul 1864. Între
anii 1885 şi 1889, ca profesor de fizică la Universitatea Politehincă Karlsruhe, a
produs unde electromagnetice în laborator şi le-a măsurat lungimile de undă. El a
arătat că reflexia şi refracţia acestora funcţionează după acelaşi principiu ca al
razelor de lumină, confirmând faptul că undele luminoase sunt unde
electromagnetice. Ulterior, în 1932, o descoperire majoră aparţinând lui Karl Jansky
de la Laboratoarele Bell a dezvăluit faptul că atât stelele, dar şi alte obiecte din
spaţiul cosmic emit unde radio. Era momentul de naştere a radioastronomiei.

3) Clasificarea undelor radio

Undele radio care se propagă cu viteză constantă într-un mediu omogen,
izotrop şi neabsorbant, parcurgând o traiectorie rectilinie, se numesc unde directe.

2
Undele radio care se propagă în imediata vecinătate a suprafeţei Pământului şi care,
de regulă, ocolesc calota sferică a acestuia pe baza fenomenului de difracţie, se
numesc unde de suprafaţă. Astfel, se realizează legătura între două puncte situate în
vecinătate suprafeţei Pământului. Undele radio, care se propagă la distanţe relativ
mari (până la 1000 km) datorită dispersiei troposferice, se numesc unde troposferice.
Undele radio, care se propagă la distanţe mari şi, în anumite condiţii, ocolesc globul
pământesc, prin una sau mai multe reflexii în ionosferă, precum şi undele care sunt
dispersate de neomogenităţile locale ale ionosferei şi sunt recepţionate de Pământ,
se numesc unde ionosferice sau spaţiale.
Înafară de aceste tipuri de unde radio, pentru transmisiile radio şi TV se
definesc următoarele :
1) Radio :
 Unde lungi : 153 – 279 kHz
 Unde medii : 531 – 1620 kHz
 Unde scurte : 2310 – 25820 kHz
 Unde ultrascurte : 88 MHz- 108 MHz
2) Televiziune
 Banda I(canalele 2 – 6) : 54 MHz – 88 MHz
 Banda III (canalele 7-13) : 174 MHz – 216 MHz
 Benzile IV şi V (canalele 14-69) : 470 MHz-806 MHz

4) Funcţionarea undelor radio

Undele radio sunt peste tot împrejurul nostru, aducând divertismentul, ştirile şi
informaţia ştiinţifică în casele noastre. Atunci când ne potrivim aparatul de radio pe
frecvenţa postului favorit, el va recepţiona undele electromagnetice cu respectiva
frecvenţă şi le va transforma în vibraţii mecanice la nivelul unui difuzor pentru a crea
undele sonore pe care le auzim. Astfel, orice configuraţie de dispozitiv radio pentru
emisie-recepţie presupune existenţa unui transmiţător şi a unui receptor. Rolul
transmiţătorului este de a prelua un anume tip de mesaj, să îl codifice sub forma unei
unde electromagnetice sinusoidale şi să îl transmită prin aer sub forma undelor radio.
Rolul receptorului este recepţia acestor unde radio precum şi decodificarea şi
extragerea mesajului util din structura lor. Atât emiţătorul, cât şi receptorul folosesc
antene pentru a radia, respectiv recepţiona undele electromagnetice.
Funcţionarea undelor radio este ilustrată modul de functionare a unei statii radio:
1. Microfonul: vibraţiile sonore generate de artist acţionează asupra
microfonului, unde sunetul este convertit într-un semnal electric foarte slab.
Odată cu înălţimea tonului redat de artist, creşte şi frecvenţa undei sonore
asociate.
2. Amplificatorul : semnalul electric este amplificat. Semnalul de intrare este
mai plat (de amplitudine mai mică) decât cel de ieşire. Amplitudinea mărită a
semnalului de ieşire indică faptul că acesta este mult mai puternic. De
remarcat şi că frecvenţa semnalului de intrare şi a celui de ieşire sunt identice.

3
 3. Generatorul semnalului purtător : generatorul de undă creează un semnal
radio de înaltă frecvenţă. Frecvenţa acestui semnal este de câteva ori mai
mare decât frecvenţa undei sonore. Acest semnal va "purta" semnalul audio
prin atmosferă şi se mai numeşte, pe scurt, şi undă "purtătoare".
4. Modulatorul : amplitudinea semnalului purtător (“înălţimea” sinusoidei care
reprezintă unda electromagnetică) este alterată, sau modulată , pentru a
reflecta schimbările de amplitudine ale semnalului audio original.

5. Emiţătorul : semnalul radio (electric la nivelul acesta) ajunge la antena

emiţătoare şi la nivelul acesteia se generează câmpul electromagnetic
corespunzător, o undă radio, care se propagă înspre exterior omnidirecţional.
6. Antena receptoare : o antenă recepţionează unda radio undeva în aria de
acoperire a emiţătorului. Dacă antena este foarte departe de emiţătorul radio,
semnalul recepţionat va fi foarte slab.
7. Demodulatorul : la acest nivel semnalul radio este înjumătăţit. Din moment ce
ambele componente conţin aceeaşi informaţie audio, doar una este necesară.
8. Filtrul : semnalul este trecut printr-un filtru, care îndepărtează componenta
purtătoare a acestuia. Ceea ce rămâne este semnalul audio propriu-zis.
9. Difuzorul : semnalul audio astfel obţinut generează vibraţii ale diafragmei
difuzorului, generând unde sonore echivalente cu vocea artistului transmisă din
locaţia staţiei radio.
10. Radioul FM şi radioul AM : radioul FM funcţionează similar radioului AM.
Diferenţa apare la modalitatea de alterare, deci de modulaţie a undei
purtătoare. În cazul radioului AM (amplitude modulation), amplitudinea
(puterea) semnalului variază pentru a încorpora componenta informaţională de
sunet. În cazul FM-ului (frequency modulation) frecvenţa semnalului purtător
este cea care variază. Semnalele radio AM sunt cele din zona 550 kHz – 1600
kHz. Radioul FM emite între 88 MHz şi 108 MHz.

Cum este emisă o undă radio ?

Semnal electric pleacă spre antena unei staţii radio. Semnalul este un curent
electric, practic electroni în mişcare printr-un fir metalic, de obicei cupru. Atomii
constituenţi ai firului de cupru au ceva în comun – toţi au 1 sau 2 electroni pe orbitalul
superior, electroni care nu au o legătură foarte strânsă cu restul atomului. Este
nevoie de o foarte redusă cantitate de energie pentru a îndepărta electronul de
atomul părinte. Cu suficientă energie, electronii de pe ultimul nivel ai tuturor atomilor
se vor mişca la unison. Vor trece de la atomul iniţial la unul vecin. Electronii creează
un câmp electromagnetic în jurul firului metallic. Aceştia urmează aceeaşi mişcare şi
în antena emiţătoare, generând un câmp electromagnetic în jurul acesteia.
Călătoreşte până întâlneşte antenele miilor de receptoare din zonele limitrofe, iar la
recepţie se petrece fenomenul invers: câmpul electromagnetic generează un curent
electric în antena receptoare, curent care este amplificat şi procesat de către
aparatul radio.

4
 Toate undele electromagnetice călătoresc în linie dreaptă. Majoritatea undelor
radio străbat mediul înconjurător până când întâlnesc zone muntoase sau până când
curbura scoarţei terestre nu mai permite semnalului să ajungă la receptorul de la o
potenţială destinaţie. Totuşi, în cazul undelor radio de frecvenţă joasă (sub 30 MHz),
fenomenul de reflexie care apare la contactul cu particulele încărcate electric din
componenţa ionosferei, ajută la propagarea undelor pe suprafeţe mult mai mari. În
loc să treacă prin ionosferă şi să ajungă în spaţiul cosmic asemenea undelor de
înaltă frecvenţă, undele radio de frecvenţă joasă sunt reflectate înapoi către Pământ.

5)Utilizări
Undele radio, care se propagă liber, au multiple utilizări în tehnica modernă. Dintre
acestea cele mai importante sunt: realizarea diferitelor moduri de telecomunicaţii
(radio, telefonice, telegrafice, televiziune etc.), descoperirea şi determinarea locului
diferitelor obiecte (radiolocaţia), comanda la distanţă (radiotelecomanda),
determinarea direcţiei în care se află o staţie de emisie (radiogoniometrarea),
dirijarea avioanelor şi rachetelor (radionavigaţia).

Radiotelescoapele captează semnale slabe de la surse aflate la distanţe de mulţi

ani-lumină. O altă proprietate a undelor radio este aceea că se răspândesc în toate
direcţiile de la antena emiţătoare. Aceasta permite utilizarea lor in radiofuziune. Multe
dintre marile descoperiri din astronomie au fost posibile datorită existenţei undelor
radio. Pulsarii, existenţa norilor giganţi de plasmă extrem de fierbinte, care sunt
printre cele mai mari obiecte din Univers şi quasarii, toate au fost descoperite
folosind undele radio.

6) Efectele undelor radio asupra sănătăţii

Există încă incertitudini legate de efectele radiaţiilor electromagnetice de tip unde
radio aspura sănătăţii. Cu toate acestea, experţii recomandă adoptarea principiului
de precauţie şi în consecinţă evitarea expunerii îndelungate la surse ce emit unde
electromagnetice. Undele radio fac parte din categoria undelor neionizante (având
lungimi de undă cuprinse între 10mm şi 100km), a căror energie nu determină
ionizarea materiei. Efectele câmpurilor de radiofrecvenţă (RF) în interacţiune cu
ţesuturile pot fi atât de natură termică, cât şi netermică.

Efectele termice apar datorită conductibilităţii electrice a majorităţii ţesuturilor

biologice.Câmpurile electrice induse în organism generează curenţi electrici ai căror
energie, prin disipare, determină creşterea temperaturii.Deoarece multe reacţii
biochimice sunt puternic dependente de temperatură, este plauzibil ca modificarea
acesteia să ducă la apariţia efectelor biologice. Se consideră că atâta timp cât
limitele recomandate de ICNIRP nu sunt depăşite, apariţia unor efecte biologice
datorate efectelor termice este improbabilă.

5
 Efectele netermice pot apărea ca urmare a mai multor interacţii dintre câmpul
electric şi diferite componente ale ţesuturilor biologice, de exemplu modificări în
conformaţia proteinelor sau efecte asupra legării unor mediatori de receptori celulari -
Ca2+ de exemplu, procese care la rândul lor declanşează o cascadă de evenimente
intra şi intercelulare.

Studiile celulare (in vitro) sunt cel mai utilizate pentru depistarea mecanismelor de
interacţie deoarece, spre deosebire de studiile pe animale sau studiile
epidemiologice, se realizează în condiţii controlate, rezultatele se obţin în timp scurt
şi permit elaborarea unor modele matematice de studiu. Totuşi, studierea numai a
celulelor sau a sistemelor izolate nu permite observarea nenumăratelor interacţii care
au loc în întreg organismul.

În prezent, se consideră că nu sunt date concludente pentru validarea ipotezei

conform căreia undele radio ar avea efecte oncogenice. Nici ipoteza genotoxicităţii
nu este susţinută deoarece, pe ansamblu, nu s-au observat proliferare sau
transformare celulară, modificarea ratei de mutaţie sau schimburi de cromatide surori
în cazul expunerii la câmpuri de radiofrecvenţă.

6
 BIBLIOGRAFIE

1)www.wikipedia.org
2)http://unde.radio.tripod.com
3)www.scientia.ro
4)http://biblioteca.regielive.ro
6)http://academic.bioelectromagnetic.ro