Valțul rozelor

de Alexandru Macedonski

Pe verdea margine de șanț

Creștea măceșul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danț.
Întâi pătrunse printre foi,
Și le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Și suspină — cum se suspină...
    

Și suspină — cum se suspină...

Albeața lor de trandafiri,

Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simțiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mișcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
    

De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,

Muiate în argintul lunii,
S-au dat în brațele minciunii,
Și rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul tainic le șoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ș-un valț nebun le învârtea,
Un valț — din ce în ce mai tare,
   

 Un valț — din ce în ce mai tare.

 La oglindă
de George Coșbuc

Azi am să-ncrestez în grindă

Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul,
Și-am închis ușa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!

Ochii? hai, ce mai pereche!
Și ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Și sunt voinică!

Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică
Are mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!

Dar cum nu! Și mama-mi coasă
Șorț cu flori, minune mare
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.
 Rapsodii de primăvară
de George Topîrceanu

Sus prin crângul adormit,

A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerași,
Cu alai
De toporași.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?

Se-nalță abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Și ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorțite se deschid,
Să intre-n casă soarele și vântul.

De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuți ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Și din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creștet, vălul subțirel de floare.

Că s-a trezit așa de dimineață

Cu ramuri albe — și se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Și-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

Soare crud în liliac,

Zbor subțire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele și urzici...

Primăvară, din ce rai

Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Lași în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălți albastre și-nsorite
De omăt topit abia,
Și pe dealuri mucezite
Arături de catifea.

Și pornești departe-n sus

După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Așternută pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îți îndreaptă an cu an
Pasul tainic și te mint
Spre ținutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te oprești
Și doar pasul tău ușor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărătești
Peste albele stihii...

Primăvară, unde ești?

 Primavara

De Vasile Alecsandri

A trecut iarna geroasă,

Câmpul iar a înverzit

Rândunica cea voioasă

La noi iarăși a sosit.

Dintr-o creangă-n alta zboară

Sturzul galben, aurit

Salutare, primăvară,

Timp frumos, bine-ai venit!

Turturelele se îngână,

Mii de fluturi vezi zburând

Și pe harnica albină

Din flori miere adunând.

Cântă cucu-n dumbrăvioară

Pe copacul înflorit,

Salutare, primăvară,

Timp frumos, bine-ai venit!

 Limba românească
de Gheorghe Sion

Mult e dulce și frumoasă

Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere

Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu.

Frați ce-n dulcea Românie

Nașteți și muriți
Și-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiți!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte

La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!
 Сuсulе раѕărе ѕură

Сuсulе раѕărе ѕură, сuс, сu-сu

Сuсulе раѕărе ѕură, сuс, сu-сu

Се tоt сânţі lа nоі ре ѕurа

Сuсulеаnа lоgојаnа, сuс, сu-сu

Се tоt сânţі lа nоі ре şură

Сuсulеаnа lоgојаnа, сuс, сu-сu …

Оrі ţі-е fоаmе, оrі ţі-е ѕеtе, сuс, сu-сu

Оrі ţі-е fоаmе, оrі ţі-е ѕеtе, сuс, сu-сu

Оrі ţі-е dоr dе соdrul vеrdе

Сuсulеаnа lugојаnа, сuс, сu-сu

Оrі ţі-е dоr dе соdrul vеrdе

Сuсulеаnа lugојаnа, сuс, сu-сu …

Nісі mі-е fоаmе, nісі mі-е ѕеtе, сuс, сu-сu

Nісі mі-е fоаmе, nісі mі-е ѕеtе, сuс, сu-сu

Сі mі-е dоr dе соdrul vеrdе

Сuсulеаnа lоgојаnа, сuс, сu-сu

Сі mі-е dоr dе соdrul vеrdе

Сuсulеаnа lоgојаnа, сuс, сu-сu …

 Mi-o zis mama că mi-o da

Mi-o zis mama că mi-o da,

Văleleu, văleleu,

Zestre, cand m-oi mărita,

Văleu, văleu, văleleu.

Douăzeci de perne mari,

Văleleu, văleleu,

Toate pline cu ţânţari,

Văleu, văleu, văleleu.

Douăzeci de perne mic,

Văleleu, văleleu,

Toate pline cu furnici,

Văleu, văleu, văleleu.

https://Versuri.ro/w/8ck7

Douăzeci de perne moi,

Văleleu, văleleu,

Toate pline cu gunoi,

Văleu, văleu, văleleu.

Douăzeci de poloboace,

Văleleu, văleleu,

Far' de fund şi fără toace,

Văleu, văleu, văleleu.

Două raţe crăcănate,

Văleleu, văleleu,

Ăstea cică-s vaci cu lapte,

Văleu, văleu, văleleu.

 Pedeapsa macului
De Tudor Gheorghe

Arde macul să se-nsoare

Macul roșcovanul
C-a pus ochii pe-o cicoare…
Nu-i ca ea o alta floare
Mândră în tot lanul

Însă floarea mult iubită

Floare mai aleasă
Nu-i cu macul potrivită
Ci-i cu Flutur logodită
Și-i va fi mireasă

Craiul Flutur, domnul mare

Mânios pe dată
S-aruncă pe vânt călare
Și-ajungând la Mac în zare
A pornit a-l bate

Cu aripile-aurite
Strașnic mi-l lovește
Jos cad foile izbite
Și din urmă, risipite
Vântul le gonește

Râd cicorile și lanul…

Crește veselia
Ca din macul roșcovanul
A rămas acum, sărmanul
Numai măciulia