Sunteți pe pagina 1din 7

STRANGEREA DE MANA, UN INDICIU AL PERSONALITATII ?

"Numai mainile sincere scriu adevarata poezie .Nu vad nici o deosebire esentiala intre o
strangere de mana si un poem." Paul Celan 

Felul in care simti sau aplici o strangere de mana are o semnificatie aparte , nu numai potrivit
credintelor sociale , ci si din perspectiva stiintifica. De fapt, acest gest contribuie intr-o mare masura la
formarea "primei impresii".Strangerea de mana reflecta unele trasaturi ale personalitatii , iar atunci
cand este vorba despre afirmarea ori promovarea imaginii unei persoane, fie ea barbat sau femeie ,
poate fi un element de eticheta foarte important. 
Toata lumea stie, din proprie experienta , ca putem sa ne formam o impresie despre oameni
bazandu-ne numai pe felul in care ne strang mana. Un "Salut" ori o "Buna dimineata" atunci cand treci
pe langa un cunoscut pe o strada este cu totul altceva decat atingerea mainilor, respectiv un contact
fizic. Uneori acest gest poate sa nu insemne nimic , ca in cazurile cand participi la un eveniment social
si ajungi sa strangi nenumarate maini pe masura ce esti prezentat altor si altor oameni. Daca esti
politician , poti ajunge sa imparti sute de strangeri de mana in numai cateva minute , intrucat oamenii
vor sa intre in contact cu tine. Dar , in unele ocazii , acest ritual de angajare personala este preludiul
unui important eveniment , precum inceperea unei competitii sau negocieri , debutul unui interviu de
angajare , sau cunoasterea parintilor persoanei iubite. Strangerea de mana este un gest de introducere in
tot felul de contacte sociale , iar cercetatorii au demonstrat ca felul in care este realizata conteaza cu
adevarat. 
Iata concluziile unuia din cele mai laborioase si sugestive studii despre strangerea de mana , pus
la punct de catre un grup de psihologi de la Universitatea din Alabama condusi de catre William F.
Chaplin ...
Caracteristicile strangerilor de mana , precum puterea , durata , contactul ochilor , sunt corelate
intr-un foarte mare grad. Cu alte cuvinte , oamenii nu obisnuiesc sa tina seama de fiecare dintre aceste
caracteristici in parte, ei fiind inclinati sa le inglobeze pe toate intr-o etichetare simpla precum "o
strangere de mana ferma".
O strangere de mana ferma da, de obicei, impresia ca o persoana este deschisa catre noi
experiente sau este extrovertita. Oamenii care nu obisnuiesc sa iti stranga ferm mana sunt , in genere,
dispusi catre o stare nevrotica, adica tind sa se lase mai usor prada anxietatii , fiind timizi ori
introvertiti. 
Prima impresie formata pe baza unei strangeri de mana poarta si ea semnificatii relevante
desprepersonalitate. Femeile cu o strangere de mana ferma sunt vazute drept deschise si fac o impresie
buna, desi, uneori, sunt percepute ca fiind prea indraznete sau increzatoare in ele insele, adica
"infingarete" ori agresive. Oricum , in general, femeile par a avea mari beneficii atunci cand este vorba
despre o strangere de mana puternica , nefiind condamnate pentru increderea lor in sine pe care o
sugereaza. Pe de alta parte, in cazul barbatilor , o strangere de mana ferma nu are rezultate la fel de
impresionante. Altfel spus, o femeie are mai multe avantaje decat un barbat in cazul cand dovedeste o
ferma strangere de mana , dar ambele sexe transmit prin aceasta o impresie favorabila. 
Potrivit unui reputat expert in vanzari , dr.Gregory Stebbins , strangerile de mana releva mesaje
secrete , extrem de utile in procesul de negociere cu clientii. El a clasificat strangerea de mana in zeci
mari tipuri, ce pot fi, zic eu, folositoare nu numai in vanzari ci si in evenimentele sociale cu care ne
confruntam adesea: 
1.Palmele asudate. Atunci cand o persoana este nervoasa ori emotionata , sistemul nervos
simpatic devine foarte activ , ducand la transpirarea palmelor. Un astfel de individ poate fi invartit pe
degete de catre un negociator sau un vanzator.
2."Peste mort".Strangerile de mana anoste , dandu-ti senzatia ca o persoana nu are oase in mana
indica o personalitate pasiva sau rezervata. Astfel de oameni nu sunt orientati in general catre oameni.
Stiind acesta , trebuie sa diminuezi importanta oamenilor si sa ii prezinti beneficii legate de aspectele
materiale. Exceptii fac instrumentistii si chirurgii , care isi protejeaza mainile si , de aceea, ezita sa
acorde o strangere de mana viguroasa.
3."Maturarea". Acest tip de strangere de mana consta dintr-o strangere scurta urmata de o
desfacere rapida a palmei ca si cum mana ti-ar fi impinsa deoparte.Aceasta strangere de mana este o
declaratie de genul " sunt un om ocupat , agenda imi este plina de de lucruri importante , iar tu nu
contezi".In acest caz , trebuie mai intai sa afli ce isi doreste respectiva persoana, si abia apoi sa ii expui
ideile tale. 
4.Stapanitorul.Te simti ca si cum mana ti-ar fi trasa catre persoana cu care dai noroc , ori intr-o
alta directie, eventual catre un scaun. Oamenii cu o astfel de strangere de mana le place sa controleze
totul , adica isi doresc sa domine toate fiintele si obiectele dintr-o incapere (inclusiv pe tine). Daca
scopurile tale sunt diferite de ale lor , vei avea parte de mari confruntari. Ca si in exemplul anterior,
trebuie sa asculti ceea ce au de spus pentru a descoperi un lucru comun , in asa fel incat aceste persoane
sa controleze o situatie legata de obiectivul pe care ti-l doresti. 
5.Politicianul. Mana ta este prinsa intr-o stransoare putin mai mare decat intr-o strangere de
mana obisnuita. Totodata , cealalta mana a persoanei respective iti acopera mana cu care dai noroc sau
se aseaza pe antebratul ori umarul celeilalte parti a corpului. Daca nu cumva sunteti vechi amici, acest
gest este o forma de falsa sinceritate. Omul in cauza incearca sa iti transmita ca voi doi aveti o relatie
mult mai profunda decat este de fapt. Dupa o astfel de strangere de mana , se recomanda sa iti verifici
portofelul sau buzunarele pentru a te asigura ca nu iti lipseste nimic.Este necesar sa nu te increzi in
fiecare cuvant al acestei persoane si sa fii foarte atent la felul cum tratezi cu ea.
6.Menghina de degete.Cand cineva iti strange degetele si nu intreaga mana , inseamna ca vrea sa
te tina la distanta. Astfel de oameni sunt adeseori nesiguri pe ei. Daca strangerea degetelor este foarte
mare, ei incearca sa iti demonstreze puterea lor, dar si sa iti sugereze ca nu este bine sa te pui cu ei.
Cand ai de a face cu astfel de persoane, este indicat sa te arati supus si respectuos, avand in acest fel
mai multe sanse de a-i aduce pe calea pe care ti-o doresti.
7.Frangatorul de oase. Mesajul de strangere a mainii pana pe punctul de a te doare este , in mod
clar, unul de intimidare. Chiar daca persoana respectiva nu este constienta de intensitatea fortei cu care
iti strange mana, ea vrea cumva sa te intimideze si sa isi demonstreze puterea. Nu trebuie sa te comporti
ca un slabanog si, daca ii comprimi si tu cu forta mana , omul va raspunde pozitiv la acest gest. 
8.Clestii racului. Asemeni clestilor unui rac, policarul si restul degetelor unei persoane iti prind
intr-o mica stransoare mana. Un astfel de om se fereste de o conexiune umana profunda si poate avea
probleme in construirea unor relatii. Este necesar sa ai rabdare , pentru a-l face sa se deschida , si sa
mentii ritmul impus de el. Daca in vreme, strangerea lui de mana devine mai putin crispata , asta
inseamna ca incepe sa se simta mai confortabil impreuna cu tine. Odata ce te-a acceptat intru totul , o
persoana de acest tip ajunge sa iti fie client pe viata. 
9.Luptatorul de skandenberg. Strangerea de mana decurge normal , si apoi mana iti este
rasucita sub cea a celeilalte persoane. Nu este , de obicei, un gest agresiv.Fii foarte atent la felul in care
iti prezinti cauza intrucat un astfel de om vrea intotdeuna sa se simta superioara, indiferent de ceea ce
iti spune. 
10.Ceasca de ceai. O strangere de mana normala, cu exceptia faptului ca nu exista contact intre
palme. Mana celeilalte persoane este curbata, asemeni unei cesti de ceai. Acest tip de strangere de mana
indica ca persoana respectiva iti ascunde ceva. Poate fi vorba despre o timiditate obisnuita sau despre
ceva mult mai serios. Intr-un astfel de caz , verifica intotdeuna daca ti s-au dat toate informatiile sau
daca unele date furnizate de catre aceasta persoana sunt corecte. //
http://www.diane.ro/2011/04/strangerea-de-mana-un-indiciu-al.html

11.. Reintarirea
Cand oamenii vor sa dea mana intr-o maniera mai entuziasta sau mai intima, uneori apuca mana
celuilalt cu ambele maini. Aceasta este numai una din multiplele versiuni amplificate ale acestui gest-
in alte versiuni mana stanga poate fi pusa pe umarul, bratul sau antebratul partenerului. Oamenii care
amplifica acest gest preiau automat controlul salutului marind cantitatea de contact fizic si din acest
motiv gradul de angajare in relatia cu celalalt. Strangerea mainii poate fi uneori un gest total indiferent
dar amplificata nu mai este asa.

Reguli de baza privind strangerea mainii:


 * Mana se strange cu capul descoperit, cu o usoara inclinare a capului si privind fata celui pe
care il saluti;
 * Barbatii se ridica de pe scaun, in toate imprejurarile, pentru a stange mana interlocutorilor
lor;
  *Femeile, in schimb, se ridica in picioare numai atunci cand strang mana unei persoane mult
mai in varsta sau pe care doresc s-o onoreze in mod deosebit;
 * Mana trebuie intinsa hotarat, dar degajata, palma trebuie sa cuprinda intreaga palma a
interlocutorului, strangerea sa fie evidenta, scurta si nu prea puternica; 
 * Femeile mai tinere, strang de obicei mana celor mai in varsta;
 * Este totalmente neindicata intinderea mainii cu moliciune. Un act de impolitete il constituie
si intinderea sau apucarea numai a catorva degete. 
 * In cazul unei intalniri in grup, ordinea in care se da mana este urmatoarea: femeile intre ele;
femeile cu barbatii; barbatii intre ei.
 * Daca grupul este prea numeros, nu se da mana, iar salutul se efectueaza numai prin
inclinarea capului. 
 * Atat barbatii, cat si femeile isi dau mana fara manusi;
 * In sala de nunta nu se intra cu manusi, cu exceptia femeilor care poarta manusi de bal.

Constituie greseli: sarutul manusii, sarutul mainii peste un scaun sau o masa, sarutul mainii in
mod mecanic sau afectat, ca si sarutul mainii doar la unele dintre femeile care se afla impreuna. //
http://www.restaurantenunti.ro/a_Strangerea-de-mana-76_2.html

Strangerea de mana intr-o negociere

Strangerea de mana in negociere


Scris de Marian RUJOIU Specialist în Negociere www.traininguri.ro/ www.marian-rujoiu.ro

Am decis să scriu un articol dedicat acestui subiect întrucât am observat în cadrul cursurilor de
negociere pe care le susțin că strângerea de mână este un gest trecut cu vederea prea des, căruia i se dă
prea puțină importanță sau este tratat superficial. Voi expune pe scurt lucrurile de care poți să ții cont și
le voi împărți în trei categorii:
a.Poziții de putere în strângerea de mână
b.Particularități în funcție de gen sau funcție
c.Esența strângerii de mână memorabile:

1.    Poziții de putere în strângerea de mână


Este foarte posibil să cunoști aceste semnale, le voi relua însă pentru a mă asigura că vorbim aceeași
limbă. De obicei, mâna poate fi întinsă partenerului de negociere în trei feluri:
–       cu palma în sus
–       cu palma în poziție verticală
–       cu palma în jos
De regula, fiecare dintre aceste poziții transmite anumite mesaje, înregistrându-se desigur și
excepții. Prima poziție, cu palma în sus, exprimă deschidere și cooperare, mergând chiar până la
supunere. A doua poziție, cu palma verticală, indică  în primul rând o poziție de egalitate și
parteneriat . A treia poziție, cu palma  în jos exprimă dominare și încredere. Astfel, atunci când cineva
îți întinde mâna, poți culege acest semnal nonverbal pentru a-l corela ulterior cu alte semnale
nonverbale pentru a trage o concluzie corectă privind partenerul de negociere din fața ta. Sunt oameni
care, în mod conștient dau salut într-un anumit fel, iar alții care o fac inconștient. Recunosc, uneori sunt
puțin amuzat atunci când văd o forțare în a da mâna cu gestul dominator (îmi întind mâna cu palma în
jos),  motiv pentru care îți voi da și patru strategii de apărare pentru atunci când ți se va întâmpla.
Prima strategie este să-i accepți gestul și să faci un pas ușor în lateral stânga, simultan cu a a-i întoarce
mâna invers. Gestul trebuie să curgă în mod natural și te sfătuiesc să iei un partener pentru a proba ce-ți
spun. Practic, faci un pas în lateral stânga, către el, la un unghi de 90 de grade. În momentul în care faci
acest pas, în timp ce-ți strânge mâna , îți vei roti mâna din încheietură și antebraț, astfel că atunci când
salutul se încheie, tu să fii cu palma peste palma lui. Suplimentar, cu palma stângă, poți să-i oferi o
scurtă bătaie pe antebrat sau pe umăr, însă nu este obligatoriu.
A doua strategie este mai simplă și anume, dacă ți-a întins mâna cu palma în jos, îi întinzi mâna cu
palma în sus și apoi cu mâna stângă îi acoperi cu palma dosul palmei lui.
A treia strategie este să-i întinzi mâna tot cu palma în sus și te poți folosi de un alt truc pe care-l
folosesc negociatorii experimentați și anume să-i întinzi mâna cu palma în sus, însă poziționeaz-o mai
jos și mai aproape de tine, astfel încât să fie nevoit să se aplece. Practic, nu-i mai întinzi mâna aproape
de el și nici într-o poziție confortabilă pentru el. Mi-e greu să  explic fără un desen sau o demonstrație,
astel că te rog să-ți lași mana pe lângă corp și apoi să o ridici ușor doar din cot astfel încât să obții un
unghi de aproximativ 120 grade între braț și antebraț. Practic, partenerul tău va trece de la gestul
dominator, la unul care aproape că seamănă cu o plecăciune atunci când se va întinde să dea mâna cu
tine. Este o tehnică destul de agresivă, practicată mai ales în negocierile internaționale, chiar între șefii
de state când unul dintre ei, ținând mâna mai jos decât în mod normal și forțează partenerul la o
”plecăciune”
O a patra strategie este să nu faci absolut nimic. Doar să zâmbești, să-l privești în ochi și să-i dai
impresia că deține controlul. Este o tactică potrivită în multe cazuri. Aceste situații sunt poziții de
putere care se transmit încă de la primul contact. Îți sugerez să le folosești, să le interpretezi cu
precauție și să alegi strategia pe care simți că poți să o aplici și se potrivește situației. Cel mai important
este, ca indiferent de poziționarea partenerului tu, să râmâi din punct de vedere psihic în echilibru, să
nu te lași descurajat sau influențat în mod negativ.

2.    Particularități în funcție de gen sau funcție


La acest capitol sunt câteva lucruri pe care ar fi bine să le cunoști. O să enumăr regulile de bază care țin
mai mult de codul bunelor maniere decât de negocierea în sine. Regulile de care ai putea ține cont sunt
următoarele:
doamna întinde prima mâna domnului
cel mai în vârstă întinde mâna celui mai tânăr
cel cu funcția mai mare întinde mâna primul
primează funcția în fața sexului sau vârstei
De ținut cont totodată că mă refer la întinsul mâinii. Regulile salutului verbal sunt inverse, adică cel
tânăr spune bună ziua primul, la fel barbatul salută primul doamna și funcția mai mică salută funcția
mai mare.
Mai este un lucru important pe care ar fi bine să-l stii și anume, unghiul din care întinzi mâna. Dacă
salutul doamnă-doamnă sau doamnă-bărbat se realizează având poziționat corpul față în față, când vine
vorba de strângerea de mână între doi bărbați poți folosi un mic truc și anume folosește o poziție ușor
din lateral, astfel incat umerii tăi și umerii partenerului să formeze un unghi care poate ajunge chiar
până la 90 grade, însă nu neapărat. În general doi bărbați față în față semnifică în general
competiție/luptă și nu cooperare. Astfel că atunci când întâlnești un bărbat (dacă ai același sex) este
bine să te poziționezi ușor în lateral atunci când întinzi mâna. În acest fel la nivel psihologic vei
transmite un mesaj de cooperare, respectiv de parteneriat și nu de competiție. Este important de reținut
că primele momente dintr-o negociere creează un climat, uneori hotărâtor pentru modul în care va
decurge negocierea. Negociatorii experimentați știu că unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facă
inițial, este dezamorsarea spiritului de competiție al partenerului cu scopul de a-l duce pe poziția de
colaborare/parteneriat, iar salutul este chiar un prim moment pe care-l poți valorifica.
De asemenea, în cadrul cursurilor sunt întrebat : « Ce faci atunci când rămâi cu mâna întinsă? Ei bine,
dacă ai ajuns în această situație nu mai trebuie să faci nimic, absolut nimic pentru a nu amplifica în nici
un fel penibilul situației. Este drept că este o situație rară însă se poate întâmpla. Singurul lucru pe care-
l poți face este să încerci să previi o asemenea situație. Trebuie să fii atent în prealabil la ceea ce este
numit microexpresie. Fără să privești insistent, înainte de a întinde mâna, observă dacă partenerul de
negociere schițează un gest ușor care sugerează că vrea să dea mâna. Poate fi o încordare a palmei, o
ușoară înclinare a brațului sau ceva similar. Practic, trebuie să verifici dacă sunt semnale nonverbale că
întenționează să dea mâna. Dacă nu observi nici un semnal și simți că ai putea rămâne cu mâna întinsă
mai bine nu întinzi mâna.
Mai este situația enunțată de doamne și anume că le este sărutată mâna. Multe doamne, mai ales dintre
cele tinere nu se declară tocmai încântate să li se sărute mâna. Dragi doamne, fiți înțelegătoare, nu-i
nici o problemă, comportați-vă natural și nu faceți caz. Codul bunelor maniere este în adaptare
permanentă, iar dacă unii domni așa vor să-și manifeste respectul în acest sens fiți înțelegătoare și
apreciați gestul.

3.    Esența strângerii de mână memorabile


Mai sus am vorbit despre lucruri pe care eu de obicei le includ în categoria lucrurilor banale, cărora
uneori li se dă o importanță mai mare decât ar merita. Atunci când vorbim de strângerea de mână alt
lucru este mult mai important și nu se regăsește menționat mai sus.
În general, atingerea este un lcucru intim astfel că prin deducție logică și strângerea de mână devine un
gest intim. Poți să te gândești că atunci când strângi mâna la întâlniri de afaceri, în negocieri sau la
întâlniri importante atunci când strângi mâna celor pe care-i întâlnești va fi singurul moment în care se
realizează un contact fizic. Puteți observa semnificația atingerii chiar și la copii. Ei își vor alege la nivel
inconștient pe cine lasă să-i atingă și pe cine nu. Atingerea presupune un contact fizic ce poate fi
transformat într-o experiență plăcută sau din contră, într-una neplăcută. Alte situații sunt acelea în care
atunci când stai de vorbă cu cineva și te atinge în mod repetat. Multe persoane se vor simți
inconfortabil și vor căuta să se distanțeze. Fiecare persoană are propriul obicei al atingerilor, unii nu
vor avea nici o problemă să se atingă când vorbesc, iar alții din contră. Atingerea, până la urmă rămâne
un contact fizic ce poate fi exploatat în mod pozitiv în momentul strângerii de mână.
Atunci când strângi mâna cuiva ține cont de trei lucruri și poți transforma experiența strîngerii de mână
într-un moment cu adevărat special.
În primul rand, cel mai important este să respecți o limită a bunului simț în intensitatea cu care strângi
mâna. Nimic mai neplăcut decât a da mâna cu cineva care are o mână lipsită de vlagă. Strângerea de
mână, totodată trebuie să fie fermă dar fără a fi agresivă. Mulți mascului vor să-și demonstreze bărbăția
strângând ca într-un clește mâna ceiluilalt. Putem spune despre aceștia doar că sunt needucați.
Asemenea lucruri, mână lipsită de vlagă sau mână agresivă nu au ce căuta în negocierea în afaceri și
nici în afara acestora nu ar fi indicat. Vei ține mâna celuilalt maxim  2-3 secunde, pe durata prezentării,
doar în atâta timp cât spui: Imi pare bine să vă cunosc, Marian Rujoiu și cât va spune și celălalt ce are
de spus. Durata strângerii de mână este bine să fie dată de timpul în care se face primul schimb de
cuvinte. Mâna nu trebuie luată nici de vârful degetelor celuilalt și nici nu trebuie presată între degetul
mare și arătător. Deci rețineți, intensitatea trebuie să fie una potrivită.
În al doilea rând, privește-ți partenerul în ochi. Acesta este un moment în care te poți conecta emoțional
cu cel din fața ta privindu-l în ochi. Poate pare banal, cred însă că peste 70% din cei cu care dau mâna
se uită în altă direcție decât la mine. Acesta este un semn de grabă și lipsă de respect. Dăm atât de des
mâna încât am ajuns să neglijăm acest gest special, făcând acest lucru în grabă și fără să ne privim în
ochi interlocutorul. Poate v-ați regăsit la un moment dat în situația în care într-o mulțime de oameni ți-
ai întâlnit privirea cu cineva. Teoretic posibilitatea de a vă privi în ochi cu o persoană într-o mulțime de
oameni situată la zeci de metri distanță este aproape egală cu zero. Practic se întâmplă, iar atunci când
se întâmplă vei sesiza imediat și fiind un gest atât de intim, unul dintre parteneri după 2-3 secunde își
va muta privirea. Este foarte posibil ca peste 2-3 minunte cele două priviri să se reîntâlnească. În
afaceri, un schimb cald de priviri din nou va anihila spiritul combativ al ceiluilalt exploatând totodată
dimensiunea umană a relației personale dincolo de afaceri.
Reține! Privește-ți partenerul în mod plăcut! Nu trebuie să fie nici o privire de luptă dar nici una de
supunere, poate fi o privire caldă, onestă, de egalitate și de deschidere. O zicală veche spune că ochii
sunt oglinda sufletului, iar în foarte mare măsură așa și este.
În al treile rând, pe scurt, FII PREZENT! Acest îndemn se leagă de punctul anterior și practic va fi
condiția pentru a avea un contact vizual și o strângere de mână plăcută. Să fii prezent înseamnă să-ți
golești mintea de toate prejudecățile și gândurile. Să fii prezent înseamnă să amâni puțin imaginarea
unui dialog intern despre cum va avea loc discuția. A fi prezent înseamnă să fii doar acolo cu mintea și
inima și nicăieri altundeva. Cele câteva secunde ale strângerii de mână alocă-le doar pentru a-i strânge
mâna. Folosind în mod optim această tactică, șansa să te conectezi emoțional cu partenerul tău crește
considerabil. Nu poți să-l privești în mod plăcut pe partener dacă nu ești trup și suflet una cu
salutul. Este un ritual unic pe care trebuie să-l tratezi ca atare. Fii  prezent acolo măcar pentru 4-5
secunde. Ține de focalizare, concentrare și respect. Da, știu este greu să fii prezent cu toată ființa ta cele
4-5 secunde, însă totuși nu este imposbil. O să devină chiar ușor după ce vei exersa de câteva ori. Prin a
fi prezent creezi premisele unei bune comunicări și dublând strângerea de mâna cu o atingere și
tripând-o cu privitul în ochi, rezonezi la un nivel superior cu partenerul de negociere. Poți să te gândești
la tactici de intimidare, la cum îi răspunzi, poți să faci orice vrei, totuși această ultimă condiție, a fi
prezent pune verdictul pe salutul tău. Întotdeauna vor fi apreciate persoanele care sunt prezente și nu au
mintea în alte direcții. Concentrează-te, fii doar acolo și toate celelalte gesturi vor veni de la sine! Ce
explic aici nu este un demers teoretic, nici gesturi pe care trebuie să le faci artificial, ci este îndemnul
de a fi prezent și din punct de vedere emoțional. La nivel inconștient, partenerul va simți acest lucru
dacă este natural. Nu întodeauna vei găsi un interlocutor dispus să te privească în ochi, acest lucru nu
înseamnă însă că tu nu trebuie să fii prezent emoțional și mental, să-i oferi o strângere de mână
memorabilă și să-i oferi posibiliteatea conectării emoționale prin intermediul privirii.
Sper că ai găsit aceste sfaturi potrivite și utile în același timp. După cum ai observat eu am insistat mai
mult pe punctul 3 din acest articol, pentru că îți poate aduce foarte multe beneficii imediate. Totul
trebuie făcut în mod natural, precis și deschis.
Îți doresc să ai parte în viitor de cât mai multe strângeri de mână memorabile și dacă mai ai întrebări
legate de negociere îmi poți trimite un email pe marian@traininguri.ro și-ți voi răspunde cu plăcere sau
poți intra pe blogul meu personal pentru a interacționa mai mult. Toate cursurile pe care le-am susținut
în domeniul negocierii mi-au demonstrat că în fiecare persoană există un instinct de negociator care
trebuie lăsat să iasă la suprafață, și de multe ori acest instinct de negociator poate fi stimulat prin detalii
importante cum ar fi strângerea de mână.

S-ar putea să vă placă și