O SCRISOARE PIERDUTA de I.L.

Caragiale
AUTOR SI CONTEXT

Scriitorul si dramaturgul Ion Luca Caragiale face parte din perioada marilor clasici, fiind cunoscut
drept cel mai mare dramaturg roman. Opera sa este caracterizata prin satira si ironia cerba si se
imparte in opere in proza de tip nuvela si schita sau opere dramatice de tip comedie si drama. Se
remarca in srierile lui Ion Luca Caragiale satira apriga fata de tot ce era morav social, situatie sau
caracter discutabil, comediile sale fiind inspirate din evenimente locale, contemporane lui. Opera
literara „O scrisoare pierduta” se inspira din evenimentele politice ale anului 1883, este jucata pe
scena Teatrului National din Bucuresti in 1884 si, apoi, este publicata in 1885.

SPECIE

Opera apartine genului dramatic, deoarece intr-o creatie apartinand acestui gen se regaseste
structurarea in acte si scene, predomina dialogul si monologul dramatic si are un fir narativ care
poate fi rezumat pe momentele subiectului. In plus, caracteristic doar acestui gen literar, replicile
personajelor sunt precedate de numele acestora, scris cu majuscule, o lista cu toate personajele
fiind prezenta la inceputul operei. De asemenea, o alta caractersitica specifica doar genului
dramatic, prezenta in opera data, este prezenta didascaliilor, acele indicatii ale autorului care au ca
scop reprezentarea jocului actorilor, a decorului sau informatii privind intonatia.

Pe langa acestea putem afirma ca opera este o comedie de moravuri deoarece autorul critica
aspecte ale societatii, cum ar fi coruptia sau demagogia. Principala categorie estetica utilizata este
comicul realizat prin contraste intre aparenta si esenta, opera avand, de asemenea, un final fericit
prin care se revine la situatia initiala.

CURENT

Aceasta comedie prezinta mai multe trasaturi ale realismului, prima dintre acestea putand fi
veridicitatea si tipicitatea imprejurimilor evocate. Actiunea se petrece in capitala unui juudet de
munte, in „anul de gratie 1883” cand lumea politica locala era antrenata de febra alegerilor. Lipsa
localizarii geografice si tipicitatea personajelor confera acestor imprejurari un caracter universal.
Functiile politice si administrative pe care le detin personajele (prefect, prezident, avocat, politai),
relatiile familiale, agitatia creata in jurul scrisorii, limajul ziarelor si atitudinea adunarii electorale
dau impresia de viata traita, realitatea fiind oglindita in mod veridic.
TITLUL

Titlul pune in evidenta contrastul comic intre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru putere
politica se realizeaza, de fapr, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic acea
„scrisoare pierduta”, reprzentand pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat „o” indica atat
banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei, realizata prin pierderile succesive ale scrisorii,
amplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu acelasi efect.

STRUCTURA

Actiunea piesei este delimitata de indici spatiio-temporali cu valoare de generalitate: „capitala unui
judet de munte, in zilele noastre”, semn ca moravurile ilustrate sunt valabile oriunde si oricand.
Textul este structurat in 4 acte, compuse din scene. Diferitele acte au diferite cadre spatiale,
astfel: primele doua acte au ca fundal anticamera lui Tipatescu, actul al III-lea este plasat in „sala
mare a primariei”, iar actul al IV-lea, in gradina lui Trahanache. Relatiile temporale sunt in cea mai
mare parte cronologice, iar in cateva situatii perspectiva temporala este discontinua, momente in
care se remarca alternanta temporala a intamplarilor prin tehnica flashback.

DIDASCALIILE

Didascaliile, elemente caracteristice genului dramatic, se adreseaza in primul rand actorilor si

producatorilor piesei, dar contribuie si la o mai buna intelegere a operei de catre un eventual cititor.
Ele ofera inforamtii privind: mimica actorilor „(teminand de citit o fraza din jurnal)”; limbajul
personajelor si intonatia acestora „(indignat)”, „(naiv)”; comportamentul lor „(uitandu-se la ceas)”;
vestimentatia „(cu palaria si haina de oras)”; elemente de decor „(o anticamera bine mobilata)”; dar
si detalii ale actiunii „(stau imprejurul unei mese rotunde, fiecare cu un creion in mana)”.

MODURI DE EXPUNERE

Specific genului dramatic, se identifica dialogul ca mod principal de expunere, avand rol in
exprimarea de sentimente prin intermediul schimbului de replici intre personaje, fiind si modul
principal de transmitere a firului narativ. De asemenea, are rol de caracterizare indirecta, prin
vorbe, a personajelor sau directa, prin trasaturi reliefate de alte personaje. Un alt mod de expunere
important in opera dramatica este monologul dramatic, reprezentat de interventiile lui Ghita
referitoare la salariul scazut si arestarea lui Catavencu, dar si scenele in care Zoe, Trahanache si
respectiv Catavencu se gasesc singuri in scena. Intre aceste moduri de expunere principale se imbina
si naratiunea, prezenta in prima scena, cand Pristanda ii relateaza prefectului o actiune de spionaj
asupra lui Catavencu, dar si secvente descriptive, cum ar fi caracterizarea lui Tipatescu facuta de
Trahanache.
FIR NARATIV

Datorita continuitatii replicilor persoanjelor, textul are un fir narativ cronologic, putand fi realizat
un rezumat pe momentele subiectului. Actul I cuprinde expozitiunea care scoate la iveala existenta
conflictului intre cele doua partide, dar si cea a unui triunghi conjugal intre Tipatescu, Zoe si
Trahanache. Desi intriga are loc inainte de inceperea actiunii propriu-zise, ea este relatata de catre
Pristanda prefectului in primul act si consta in pierderea unei scrisori de dragoste si gasirea
acesteia de catre adversarul politic al lui Tipatescu, cu scopul folosirii ei pe post de unealta de
santaj. Desfasurarea actiunii cuprinde actul al II-lea reprezentat de incercarile amorezilor,
Tipatescu si Zoe, de a negocia pentru scrisoare, dar si de declansarea unui conflict secundar
reprezentat de teama celor doi avocati din cuplul comic, de tradare din partea lui Tipatescu. Actul
III continua desfasurarea actiunii prin recitarea discursurilor electorale de catre Farfuridi si
Catavencu, incheindu-se cu alegerea ca deputat a lui Agamamnon Dandanache si o incaierare in care
Catavencu pierde scrisoarea, reprezentand punctul culminant al operei. Actul IV reprezinta
deznodamantul in care, dupa impacarea adversarilor, se revine la situatia initiala lipsita de conflict si
se realizeaza o petrecere in cinstea noii conduceri.

CONFLICTE

Prezenta conflictului dramatic este o alta trasatura specifica acestui gen literar. In expozitiune,
autorul ne prezinta cele doua grupari politice ce pun in miscare conflictul: cea de la putere, condusa
de Trahanache, si cea din opozitie, condusa de Catavencu. Conflictul porneste, de fapt, de la
pierderea scrisorii de catre Zoe, iar incercarile de recuperare a acesteia constituie desfasurarea
actiunii. Aceste conflict se incheie in deznodamant, odata cu impacarea fostilor rivali politici si
inceperea petrecerii date in cinstea lui Dandanache. De asemenea, se identifica si cateva conflicte
secundare, dar de scurta durata, cum ar fi: teama de tradare a cuplului comic Farfuridi si
Branzovenescu si neintelegerile itre Zoe si Tipatescu privind alegerea lui Catavencu drept deputat.

PERSONAJE

Personajele din „O scrisoare pierduta” sunt atat personaje realiste, intruchipand tipuri sociale
distincte, prezentate in mediul lor de viata, cat si persoanje clasice cu o trasatura dominanta de
caracter. Astfel se pot identifica urmatorii: Stefan Tipatescu, prefectul judetului si tipul junelui
amorez, cu mentalitate de stapan medieval, dominat de impulsivitate; Zaharia Trahanache, seful
partidului, care intruchipeaza tipul incornoratului simpatic; si Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia si
amanta lui Tipatescu, fiind tipul cochetei adulterine. Cei trei formeaza triunghiul conjugal, motiv
prin care autorul critica si satirizeaza defectele morale ale societatii burgheze. Alte personaje de o
importanta mai scazuta decat cei mentionati sunt: Ghita Pristanda, politistul orasului, tipul
slugarnicului; Nae Catavencu, seful partidului opozant si directorul ziarului „Ranetul Carpatilor”, tipul
demagogului si al parvenitului; Farfuridi si Branzovenescu, avocati ai partidului de guvernamant, care
formeaza cuplul comic de imbecilitate; si cetateanul turmentat, care reprezinta omul simplu,
alegatorul lipsit de ambitie, prin replica sa repetata „Eu cu cine votez?”. Pe langa acestia, in finalul
operei este prezentat Agamamnon Dandanache a carui caracteristica este acumularea tuturor
defectelor celorlaltor personaje.

COMICUL

In aceasta comedie, comportamentul, atitudinea personajelor, limbajul, numele si situatiile create de

pesonaje provoaca rasul. Toate acestea formeaza diferite tipuri de comic. Prin infatisarea
imoralitatii vietii de familie si coruptiei politicienilor se formeaza comicul de moravuri. Comicul de
situatie este generat de pierderea repetata a scrisorii, de incaierarea iscata in sala primariei, de
existenta cuplului comic Farfuridi-Branzovenescu si de intrarile in scena ale cetateanului turmentat.
Se poate evidentia si un comic de limaj prin: pronuntiile gresite ale lui Pristanda („bampir”,
„renumeratie”, „nifilist”), ticuri verbale („ curat, „ai putintica rabdare”) si diferite confuzii si
pleonasme. O alta caracteristica evidenta in aceasta opera, si, in general, in scrierile lui Caragiale,
este comicul de nume, taote acestea sugerand trasatura distinctiva a fiecarui personaj: Zaharia
Trahanache, de la „zahariseala”, respectiv „trahana”; Catavenuc de la „cata”, o pasare galagioasa; iar
Farfuridi si Branzovenescu facand o aluzie culinara referitoare la inferioritate.

CONCLUZIE

Avand in vedere toate caracteristicile prezentate anterior, se poate afirma ca opera literara „O
scrisoare pierduta” scrisa de Ion Luca Caragiale in 1883, este o comedie de moravuri, in care sunt
criticate aspecte ale societatii comtemporane autorului, printr-o maniera satirica si comica. Astfel,
prin aceste mijloace, piesa provoaca rasul, dar, in acelasi timp, atrage atentia cititorilor sau
spectatorilor, in mod critic, asupra acestor defecte umane.