Capitolul 2

El a fost acolo din nou, stând într-un colţ, faţa lui lung unghiulară fiind
scăldată în strălucirea înceţoşată de felinar.
Leanne a simţit privirea lui spre ea în timp ce a plecat de la intrarea laterală
şi mergând spre locul de parcare de peste drum. În spatele ei, a putut auzi
excitarea construită pentru că Gaines Davis - care de mulţi este considerat
cel mai bun Phantom din L.A. - a apărut la uşa scenei să semneze autografe
şi să pozeze pentru fotografii.
În timp ce descuia uşa de la maşină, a simţit o mână pe umărul ei.
Surprinsă, s-a întors să se uite împrejur. Era el. De aproape, era chiar mai
frumos decât crezuse. Faţa lui lung unghiulară era frumoasă, total
masculin, total fermecătoare. Părul era negru, drept şi trecut de umeri.
Ochii aveau o intensă nuanţă de albastru şi când privirea lor s-a întâlnit, ea
a ştiut că a aşteptat o viaţă pentru acest moment, acest om.
- Nu am vrut să te sperii, a spus cu o voce profundă, de rezonanţă. El avea
un program de teatru. Speram că vei semna asta pentru mine.
- De ce ai vrea autograful meu? Sunt doar în cor. Răspunse Leanne
zâmbind.
- Dar ai o voce atât de frumoasă. I-a spus el.
- Trebuie să ai un auz excelent, pentru a alege vocea mea din zeci de alte
persoane. Îi răspunse ea râzând încet.
- Auzul meu este destul de bun pentru un om de vârsta mea. A zis el
zâmbind devastator.
Leanne şi-a mutat privirea spre el curioasă. Ea nu ştia câţi ani avea,
desigur, dar nu arăta a fi mai mare de treizeci de ani.
El i-a oferit un stilou.
- Pentru cine este autograful? A întrebat ea.
- Jason Blackthorne.
- Blackthorne. Ea se uită la el cu atenţie. De ce acest nume sună atât de
familiar pentru mine?
- Nu este? Întrebă el.
Ea a dat din cap, apoi a luat stiloul din mâna lui. El a citit inscripţia peste
umărul ei:
“Pentru Jason, poţi avea întotdeauna pe cineva să iubeşti şi pe cineva să te
iubească. Leanne.”
El a simţit o captură la inima lui. Pe cineva să iubeşti ... Jolene. Asemănarea
Leannei cu prima şi unica lui dragoste a fost stranie. A zâmbit
mulţumindu-i când ea i-a înmânat programul, privirea lui deplasându-se
pe toată faţa ei, ajungând persistent pe gură înainte de a trece la pulsul care
a bătut în gâtul ei. Ea era mică, minionă, cu pielea care arăta de parcă ar fi
văzut foarte rar soarele, părul de culoarea soarelui, şi ochii verzi luminos
cu franjuri de negru închis. Purta un tricou Phantom, o pereche de dresuri
negre, care se agăţau de picioarele ei bine proporţionat ca o a doua piele şi
adidaşi. Jason şi-a încleştat mâinile pe lângă corp, luptându-se cu nevoia de
a o lua în braţe, pentru a atinge acele buze cu ale lui, pentru a sorbi
nectarul dulce şi roşu din venele ei.
Leanne se încruntă.
- Este ceva în neregulă? A întrebat ea.
- Nu. Mă întrebam doar dacă vom putea merge undeva pentru o băutură.
Răspunse el.
Ea ar trebui să spună nu. Sunt o mulţime de oameni bolnavi care rulează în
jurul valorii de aceste zile, fanii obsesivi, psihopaţi, şi totuşi era ceva în
ochii lui Jason Blackthorne care a făcut-o să aibă încredere în el implicit.
- Ştiu eu un loc mic, nu departe de aici, a sugerat ea, cu un zâmbet tentant.
- Te voi urma în maşina mea, a spus Jason, oarecum surprins prin
acceptarea ei, gata de invitaţia sa. Nu a citit ziarele? Câte violuri şi crime au
fost în oraş?
Un zîmbet slab a trecut pe buzele lui când şi-a parcat maşina proprie. Într-
adevăr, a meditat el în timp ce a alunecat în spatele volanului, ea ar fi mult
mai în siguranţă cu oricine altcineva decât era cu el.
Barul era amplasat pe o stradă laterală îngustă. El a avut un moment de
ezitare în timp ce a urmat-o în interiorul barului şi apoi oftă cu uşurare.
Nu erau oglinzi în vedere. Au luat o cabină din spate. Ea a ordonat un
pahar de vin roşu, aşa cum a făcut el.
- Deci, a spus Jason, spune-mi despre tine.
- Ce ai vrea să şti? a întrebat ea, simţind privirea lui deplasându-se pe faţa
ei, moale ca lumina lumânărilor.
- Totul.
-Am douăzeci şi trei de ani, a zis Leanne, fascinată de privirea lui. Sunt
doar un copil. Parinţii mei locuiesc în Burbank, dar am un apartament mic
nu departe de teatru. Ea a zâmbit la el, un zâmbet timid, intim. Într-o zi
sper să ajung pe Broadway.
- Ai un prieten? A întrebat el.
- Nu.
Acum ai.
El a vorbit cu voce tare cuvintele, sau a fost mintea ei jucând trucuri,
făcându-se ecoul cuvintelor pe care ea dorea să le audă?
- De cât timp eşti la teatru?
- De doi ani.
- Am auzit că se va închide în curând. Ce vei face atunci?
- Nu sunt sigură.
- Şi de cât timp eşti pe scenă?
- Acesta este primul meu rol. Leanne a zâmbit. Întotdeauna mi-am dorit să
fiu pe scenă şi m-am decis, ce naiba, de ce nu merg pe ea? Deci, am încercat
şi m-au angajat. Ea a pus coatele pe masă şi şi-a odihnit bărbia pe mâinile
ei. Tu ce faci?
- Sunt poliţist. Minciuna a ieşit cu uşurinţă pe buzele lui.
- Tu glumeşti! El nu arăta ca nici un ofiţer de poliţie pe care l-a văzut
vreodată. Era îmbrăcat într-un pulover alb, o pereche de blugi negri, şi
cizme de cowboy, arăta mai mult ca un star de cinema decât un poliţist.
- Văd că nu-ţi pasă de poliţie. A zis el încreţindu-şi uşor fruntea.
- Nu, nu, e doar că ... Ea a făcut un gest cu mâna ei. Tu nu arăţi ca un
poliţist. A spus ea într-un final.
- Cum aşa?
- Nu ai mustaţă, a declarat Leanne, trecându-şi degetul peste buza lui
superioară. Toţi poliţiştii ştiu că au mustaţă.
- Şi ştii o mulţime de poliţişti? Mormăi încet Jason.
- Nu chiar. Unde lucrezi? A întrebat ea.
- Hollenbeck. A răspuns el.
- Aceasta este o zonă dură.
- Îmi place, spuse Jason ridicând din umeri. Băuturile lor au ajuns în timpul
conversaţiei, dar nici unul nu a dat prea multă atenţie. Acum, Jason a luat
paharul. Pentru ce ar trebui să bem?
Leanne a ridicat paharul ei.
- Viaţă lungă şi fericire? A sugerat ea.
- Fericire, el a repetat încet. Voi bea pentru asta.
- Şi viaţă lungă?
Privirea lui a fost atrasă de gâtul ei, unde pulsul îi bătea puternic şi
constant.
- Viaţa lungă poate fi un blestem, murmură el.
- Un blestem! Ce vrei să spui?
- Doar ce-am spus. Am văzut prea mulţi oameni care au trăit, oameni care
nu mai aveau pentru ce trăi, pentru ce spera, doar cu o moarte rapidă şi un
sfârşit la durere. A spus el luându-şi privirea de la gâtul ei.
- Nu sunt de acord. Viaţa este preţioasă la orice vârstă.
- Şi tu crezi că ţi-ar place să trăieşti pentru totdeauna?
- Ştiu că mi-ar place. Ea rîse încet. Această conversaţie devine prea morbidă
pentru gustul meu. Spune-mi despre tine. Ce faci pentru recreere?
- Nimic foarte interesant. Citesc, mă uit la TV, mă plimb cu calul meu.
- Ai un cal? Unde îl ţii?
- Am o fermă mică în dealuri, nimic elaborat.
- Am iubit întotdeauna caii. Crezi că m-aş putea plimba şi eu cândva?
Întrebă ea.
Jason se încruntă.
- Eu dorm ziua, aşa că merg, de obicei, pe timp de noapte. I-a răspuns el.
- Ce romantic, a spus ea, vocea ei fiind scăzută. Poate am putea merge la
plimbare împreună cândva.
Jason a înghiţit greu. Şi-a imaginat el lucruri, sau ea a sugerat mai mult
decât spunea? Gândul de a o ţine aproape, de a avea braţele în jurul taliei
ei, să-şi îngroape faţa în părul ei, gâtul ei, inundându-l cu dorinţă. Aruncă o
privire departe ca nu cumva ea să vadă căldura bruscă, foamea, care ştia că
arde în ochii lui.
- Se face târziu, a spus el, aruncând un pumn de bancnote pe masă. Te-aş
lăsa mai bine să te duci acasă şi să dormi.
- Noi nu trebuie să plecăm, a răspuns Leanne. Şi eu sunt un pic o persoană
de noapte.
- Atunci, avem mai multe în comun decât o dragoste de cai, a răspuns sec
Jason. Poate am putea merge la un film mâine noapte?
- Sună bine.
- Te iau de la uşa scenei.
Leanne a privit în adâncurile din ochii lui şi a simţit o conexiune
instantanee între ei, ca şi cum sufletele lor s-au găsit unul pe celălalt după
ce au călătorit prin ani de întuneric. Ea a fost născută pentru acest om.
Gândul a intrat în mintea ei, liniştit şi de nezdruncinat, ca răspuns la o
rugăciune.