Rolul literaturii

in perioada
Pașoptistă
Golgotă Francesco Alessandro
Prunescu Robert Constantin
Preduț Marius Costin
Cojoc Emilia Elena
Bugă Daria Maria
 CUPRINS
➢CONTEXTUL EPOCII : Pașoptismul; Epoca Pasoptistă............................................02
➢REPREZENTAȚI LITERATURII PAȘOPTISTE...............................................................04
➢PRESA....................................................................................................................08
➢ROLUL LITERATURII ÎN PERIOADA PAȘOPTISTĂ.....................................................09
➢ÎNDRUMATORI AI FENOMENULUI CULTURAL-LITERAL ION HELIADE-
RĂDULESCU:"Zburătorul"......................................................................................10
➢ROLUL DE ÎNDRUMĂTOR AL LUI MIHAIL KOGĂLNICEANU. DACIA LITERARĂ........12
➢COSTACHE NEGRUZZI : ''Alexandru Lăpușneanul''................................................15
➢GRIGORE ALEXANDRESCU : "Umbra lui Mircea. La Cozia"....................................20
➢VASILE ALECSANDRI..............................................................................................22
➢CONCLUZII.............................................................................................................24
01
 Termenul paşoptism desemnează o perioadă
importantă din istoria literaturii române este provenit
de la denumirea haplologică anului revoluţionar
CONTEXTUL 1848. În literatura română “Momentul 1848”
reprezintă momentul fundamentării literaturii
EPOCII naţionale prin orientarea oferită de revista “Dacia
literară” care a lansat un curent şi a format generaţia
cunoscută sub numele: “generaţia scriitorilor
pasoptişti ”.

02
 Paşoptismul
Este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular şi supusă unor
comandamente exterioare: mesianism cultural şi revoluţionar, spirit critic, deschidere
spre Occident şi lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi
patriotică, conştiinţa pionieratului în mai toate domeniile vieţii, o retorică a
entuziasmului şi a trezirii la acţiune. Afirmarea unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici
şi oameni politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă determină începutul
modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile. Scriitorii
paşoptişti au vocaţia începuturilor şi, poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai
multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură. Până la 1830 nu se poate
vorbi la noi de o tradiţie a literaturii culte sau de o intenţionalitate estetică a scrierilor
literare. Conştiinţa faptului artistic, ideea de beletristică, se nasc în această perioadă,
când se petrece şi transformarea autorului în scriitor. Curentele sunt importate o dată cu
formele, ideile literare vin împreună cu tiparele narative sau prozodice. Occidentalizarea
nu sa produs brusc, ci a traversat etapa iniţială a traducerilor, a adaptării, a imitării
modelelor, a respectării structurilor date (în fond, conform ideologiei clasicismului).
Activitatea publicistică a lui Kogălniceanu, Russo, Alecsandri şi Negruzzi, prin atitudinea
lor lucidă şi responsabilă, a contribuit la instituirea premiselor culturii române moderne.
Paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru literatura română înseamnă epoca de
modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare a majorităţii speciilor.
03
 Reprezentanți ai
literaturii
pașoptiste

04
Moldova

Mihail Kogălniceanu
Vasile Alescandri
Costache Negruzzi
Alecu Russo
Gheorghe Asachi

05
 Muntenia
Ion Heliade Rădulescu
Gheorghe Lazăr
Grigore Alexandrescu
Nicolae Bălcescu
Dimitrie Bolintineanu
06
 Transilvania

Timotei Cipariu
Andrei Mureșanu
George Barițiu

07
 Presa
• Începând cu Albina românească și Curierul românesc apăruse un număr însemnat de periodice, unele
dintre ele chiar specializate pe un domeniu sau altul; de asemenea, fuseseră publicate și periodice în
limbi străine – în franceză, germană și grecește. Deși supravegheate și supuse cenzurii, aceste periodice
au avut o contribuție de seamă, fie și indirectă, prin ținerea la curent a cititorilor cu evenimentele din
lume și în primul rând din Europa, la pregătirea zilelor fierbinți din timpul revoluției.
• Lor li se adăugaseră organele de presă de peste hotare, care pătrunseseră aduse de străini sau
putuseră fi citite în cabinetele de lectură. Revoluția a adus periodicul pe primul plan de atenție, dar
într-o formă nouă. În primul rând, periodicele au oglindit problematica revoluționară, reprezentând un
instrument de propagandă și de influențare a opiniei publice.
• În această presă revoluționară au fost exprimate cele mai îndrăznețe opinii și totodată periodicele
românești pot fi încadrate presei revoluționarea europene din epocă prin temele tratate și prin
modalitățile de exprimare. Totodată, firesc, ele au reprezentat și niște “curele de transmisie” a
realităților și năzuințelor românești.

08
 • Mișcarea pașoptistă a
provocat, prin componentele sale ideologice o
explozie culturală, fenomen care duce la sincronizarea
spiritului românesc, încă aflat

Rolul
sub cupola gândirii iluministe, cu mentalitatea europeană.
• În acest studiu de caz intenționăm să punctăm rolul

literaturii in
formator, precum și elementele definitorii
ale acestei perioade.
• Ideologia pașoptistă se traduce prin spirit revoluționar,
perioada nevoie de emancipare,
unire și căutarea identității culturale. La fel

pașoptistă
de importantă este și crearea unei literaturi
originale, care să reflecte specificul național și să permită i
ntegrarea valorilor autohtone în circuitul cultural
European.

09
 Ion Heliade Rădulescu a fost o personalitate marcantă a
Revoluției de la 1848 din Țara Românească, fiind
membru al guvernului provizoriu și apoi al locotenenței
domnești.
Îndrumători ai Personalitatea complexă de scriitor a lui Ion Heliade
fenomenului Rădulescu a provocat în literatura română ample
cultural-litereal controverse, opiniile criticilor literari oscilând între
Ion Heliade- acceptări elogioase și contestări severe. Indiferent de
Rădulescu unele opinii negative, Heliade rămâne un reper
important în dezvoltarea literaturii de limbă română.
Îndemnul său impetuos: „Scrieți, băieți, numai scrieți!”,
este emblematic pentru generația care a contribuit
decisiv la dezvoltarea modernă a literaturii române.

10
 "Zburătorul"
Publicată pentru prima oară în 1843, poezia "Zburătorul" , reprezintă capodopera liricii lui Ion
Heliade Rădulescu. Sursa poeziei constă într-o credinţă populară care a generat mitul erotic al
Zburătorului. În folclorul românesc, Zburătorul este o semidivinitate erotică, un demon simbolizând
chinurile iubirii . El este conceput ca putându-se metamorfoza în şarpe, zmeu sau pară de foc spre a
pătrunde neştiut în casă, unde se transformă într-un tânar frumos şi pasionat, care îşi chinuieşte
victima (fată sau femeie matură), tulburând-o până la epuizare cu senzaţia chinuitoare a dragostei
neîmplinite. În fond el apare în vis, uneori ca semizeu acoperit cu solzi argintii şi cu aripi albe pe
umeri. Folclorul erotic consacră Zburătorului cântece lirice, farmece, vrăji şi descântece.
Tema poeziei este zbuciumul sufletesc al unei tinere care trăieşte primii fiori ai iubirii.
"Zburatorul" este o baladă, lirismul fiind înfăţişat sub formă epică. Compozițional, poezia este
alcătuită din trei tablouri ce pot fi considerate secvenţe epice: monologul Floricăi, tabloul înserării
(pastel) şi dialogul celor două femei care observă pătrunderea Zburătorului în casa fetei.

11
 Rolul de Îndrumător al lui
Mihail Kogălniceanu.
Dacia literară

12
 Mihail
Kogălniceanu
Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat şi
comprehensiv, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai
talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste. Era urmaş al răzeşilor
de pe Kogălnic. Asta nu l-a împiedicat în niciun fel să facă studii
strălucite în Franţa şi Germania. În 1839, redactează „Foaea sătească
a prinţipatului Moldovei”, publicaţie nevinovată cu efecte modeste,
dar sigure. În mai 1840 a anunţat apariţia a 6 tomuri din Letopiseţele
Valahiei şi Moldaviei şi, în acelaşi an a pregătit apariţia unei publicaţii
de documentaţie istorică, intitulată „Arhiva românească”. Publicaţia a
apărut în 1841. La nouă ani de la Revoluţia din 1848, Kogălniceanu
participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde
este chemat să se pronunţe în privinţa Unirii. Sfetnic al domnitorului
Al.I.Cuza, ministru, apoi prim-ministru al României, în perioada 1863 –
1865, Kogălniceanu a avut un rol hotărâtor în adoptarea unor reforme
cruciale. Ca ministru de externe al ţării în 1867 şi în perioada 1877–
1878, Mihai Kogălniceanu şi-a legat numele de actul proclamării
independenţei de stat a României

13
 Dacia Literară
În ciuda titlului, revista nu şi-a propus să se axeze exclusiv pe literatură. Pe
parcursul apariţiei, a avut următoarea rubricaţie, marcată prin supratitluri:
• Nr. 1: Scene istorice din cronicile Moldaviei (text: Constantin Negruzzi, Alexandru
Lăpuşneanul), Scene pitoreşti din obiceiurile poporului (M. Kogălniceanu, Nou
chip de a face curte), Alegeri din alte foi româneşti (texte reproduse din „Foaie
pentru minte, inimă şi literatură”, „Curierul Românesc” şi „Albina românească”),
Telegraful Daciei (ştiri culturale);
• Nr. 2: Scene pitoreşti din obiceiurile Moldaviei (studiul lui C. Negruzzi, Cîntece
populare a Moldaviei), Literatură străină (fragmente din jurnalul de călătorie în
Banat, Valahia şi Moldova de D. A. Damidoff, şambelan al împăratului Rusiei, cu
prezentare şi comentarii de M. Kogălniceanu), Poezie (Cavalerul C. Stamate, A.
Donici), Alegere din alte foi româneşti („Arhiva românească”, „Curierul
românesc”), Critica, Telegraful Daciei;
• Nr. 3: Scene contimporane (C. Negruzzi, O alergare de cai), Suvenire din Italia
(Vasile Alecsandri, Buchetiera de la Florenţa), Literatură străină (continuare
Damidoff), Poezie (Grigore Alexandrescu), Alegeri din alte foi româneşti
(„Mercur”, „Curierul românesc”, „Albina românească”), Telegraful Daciei.
Din porunca domnitorului, după primele trei numere, revista este suspendată şi
14 va mai apărea abia după 1859, în ediţia a doua.
 Costache Negruzzi
Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne
retras din afacerile statului, reintrând numai mai târziu ca judecător,
ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza,
ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca epitrop la
Sf. Spiridon.
Negruzzi debutează cu traducerea poeziei Şalul negru după
Alexandr Puşkin. Apoi întreprinde traducerea baladelor lui Victor
Hugo, lucrare meritorie, pentru că a căutat să întrebuinţeze un vers
analog cu al poetului francez, vers greu de făcut în româneşte, mai
ales în timpul când scria Negruzzi (ex. Pasul de arme al Regelui Ioan)
şi pentru că multe din ele exprimă foarte bine ideea autorului într-o
românească curată. Dintre cele mai reuşite cităm Uriaşul. O altă
traducere importantă este a satirelor lui Antioh Cantemir, din
ruseşte, făcută împreună cu Alexandru Donici.
Negruzzi a scris şi poezii originale, dar acestea nu sunt partea cea
mai strălucită din opera lui. Cea mai însemnată lucrare în versuri e
Aprodul Purice. Începutul e pastoral; tonul epic e păstrat câtva, dar
interesul şi calităţile poetice scad de la un moment şi de aci încolo
15 este numai o cronică rimată.
 "Alexandru
Lăpușneanul"
Opera lui Costache Negruzzi evoca momente
din cea de-a doua domnie a lui Alexandru
Lapusneanul (1564-1569), completand
realitatea, sursa documentara din cronici, cu
fictiunea. Considerata prima nuvela istorica
romaneasca, opera Alexandru Lapusneanul
apare in anul 1840 in revista „Dacia literara”,
incadrandu-se in programul romantic al
acesteia, prin valorificarea unor fapte istorice
si prin crearea de tipuri vii, puternice,
sfasiate launtric de manifestari adesea
contradictorii.

16
 Conform cerințelor pașoptiste, tema nuvelei este istoria națională,
prezentându-se a doua domnie a lui Lăpușneanul în Moldova și acțiunile
întreprinse de acesta împotriva boierilor care l-au trădat în prima sa
domnie. Observăm viziunea romantică a autorului în alegerea temei, sursele
de inspirație fiind „Letopisețele Țării Moldovei”, scrise de Grigore Ureche și
Miron Costin. Deși preia fapte istorice și chiar replici din operele cronicarilor
– precum scena uciderii lui Moțoc din cronica lui Costin sau scena uciderii
boierilor și replica „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…” din cea a lui Ureche –
Negruzzi se distanțează pe alocuri de realitatea istorică, conferind textului
originalitate. Oricum, faptul că subiectul este construit pornind de la istoria
consemnată în cronici, îi asigură textului autenticitate și îl plasează în rândul
operelor romantice.
Mai mult, îmbinarea mai multor curente literare în cadrul aceleiași opere
poate fi observată și în ,,Alexandru Lăpușneanul”. Încercarea pașoptiștilor
de a ,,arde” etape esențiale din evoluția literaturii române are drept urmare
apariția simultană a romantismului, realismului și clasicismului în opera lui
Negruzzi. Astfel, viziunea romantică a scriitorului este evidentă în ceea ce
privește construcția personajului principal. Numele protagonistului ne este
dezvăluit încă de la început, prin intermediul titlului. Acesta din urmă este
format dintr-un substantiv propriu care anticipă caracterul istoric al scrierii
prin faptul că se referă la un domnitor al Moldovei, reperabil în cronici și
documente istorice. Având drept corespondent în realitate o personalitate
istorică, personajul Lăpușneanul întruchipează tipul conducătorului crud și
viclean, orientarea romantică a autorului determinând construirea unui
destin spectaculos.

17
 La acestea se adaugă elementele clasice printre care putem
enumera structura echilibrată a textului narativ. Acesta din urmă
este divizat în patru capitole, fiecare capitol fiind însoțit de câte un
motto relevant pentru dinamica întâmplărilor din acel segment:
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…” (primul capitol), „Ai să dai
samă, Doamnă!” (al doilea capitol), „Capul lui Moțoc vrem…” (al
treilea capitol), „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…” (al
patrulea capitol). Realismul este pus în lumină de veridicitatea
întâmplărilor prezentate, acestea fiind inspirate din realitate, dar și
de importanța acordată detaliului, evidențiindu-se, de exemplu,
fastul de la curtea domnească: „Pânza mesii și șervețelele erau de
filaliu țesute în casă. Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerile și
păharele erau de argint”.

18
 Ghrigore Alexandrescu
• A debutat cu poezii publicate în Curierul Românesc condus
de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influențată de
ideile care au pregătit Revoluția din 1848.
• Poet liric, scrie mai întâi meditații romantice, sub influența
lui Lamartine. Tonul lor este extraordinar de fantastic. Cea
mai reușită este Umbra lui Mircea. La Cozia (făcuse o
călătorie în Oltenia, cu prietenul său, Ion Ghica).
• Este ultimul fabulist autentic din literatura română, scriind
circa 40 de fabule, în care adevărul este mascat, din cauza
cenzurii autorităților (Câinele și cățelul, Boul și vițelul,
Dreptatea leului, Vulpea liberală ș.a.).
• Lui Grigore Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat
în literatura română, ca specii literare autonome epistola,
meditația și satira. A tradus din Lamartine și Byron
19
 "Umbra lui Mircea. La
Cozia"

20
 Comuniunea dintre om şi natură, preţuirea folclorului sunt o modalitate de a exprima caracterul
romantic al eroului, văzut ca personaj fantastic: „Râul înapoi se trage ... munţii vârful îşi clătesc“. „Mircea!
îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează“. Motivul mormintelor, al mănăstirilor, nocturnul, evaziunea în
vis sunt elemente, care sugerează cadrul romantic excepţional. Ele aduc o ilustrare a programului Daciei
literare, fiindcă vizează trezirea conştiinţei naţionale. De aceea poezia poate fi interpretată ca o ars poetica,
adică o poezie programatică, în care autorul îşi defineşte programul estetic romantic, dar şi aderenţa la
obiectivele generaţiei de la 1848. Avem şi unele elemente 119 realiste, în sensul că războiul este „bici
groaznic“, gloria se obţine cu mari sacrificii: „Şi ai lui sângeraţi dafini naţiile îi plătesc“. Lipsa patriotismului
înseamnă că „întunericul domneşte“, că „Tot e groază şi tăcere“, de aceea „umbra intră în mormânt“.
Originalitatea poeziei constă în subtila afirmare a ideologiei iluministe, a mesajului patriotic, în subtila
personificare a conştiinţei naţionale prin spiritul lui Mircea cel Bătrân, prin atmosfera nocturnă romantică,
prin sugestiile de tip simbolist. Astfel, în versurile: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate“ avem o
repetare a vocalei „u“, care sugerează ruperea planului real spre a face posibilă prezenţa fantasticului.

21
 Vasile
Alecsandri

22
 În evoluția artistică a lui Alecsandri se pot distinge cel puțin trei momente, trei vârste
aflate în deplină corelație cu epoca plină de transformări prin care trece societatea
românească a acelor timpuri.
Debutul său stă sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric dar și al unei
necruțătoare critici a ridicolului social în piesa "Iorgu de la Sadagura" sau în ciclul
"Chirițelor". Acest romantism tipic, caracteristic literaturii române din perioada
pașoptistă, are în literatura lui Alecsandri cea mai înaltă măsură în "Balta albă" și în
"Deșteptarea României" și, de cele mai multe ori se prelungește prin unele texte până
după Unire.
O a doua etapă, așa-zisă de limpezire, de obiectivare a viziunii și a mijloacelor artistice,
se poate observa începând cu prozele călătoriei în Africa și terminând cu expresia
artistică matură din pasteluri și din unele legende.
Cea de-a treia etapă îl face să revină spre teatru, cu o viziune în general romantică,
viziune filtrată însă printr-un echilibru al sentimentelor, printr-o seninătate a
înțelegerii care îl apropie de clasicism. Epoca în care trăiește Alecsandri este
fundamental romantică, dar fără îndoială că a vorbi despre clasicism și romantism la
modul concret (implicând așadar o conștiință și practică concretă), e o aventură la fel
de mare ca aceea de a descoperi marile curente europene într-o literatură cu altă
evoluție culturală și istorică decât cele din vestul Europei
23
 Momentul paşoptist a fost prima explozie a ideii de libertate
a culturii române. O afirmare memorabilă, revoluţionară şi
profund creatoare.
Primul merit cultural esenţial al paşoptiştilor este conştiinţa
imensului gol istoric pe care l-au acoperit prin literatură. Ideea
obsedantă, exprimată adesea cu accente mesianice,este a
"începutului" absolut şi în toate domeniile. "Românii au
trebuinţă astăzi să se întemeieze" afirmă, în spirit şi stil de
"manifest", Nicolae Bălcescu (1845). "Luminează-te şi veifi!"

CONCLUZII reprezintă aceeaşi lozincă a începutului în toate direcţiile. Se

dezvoltă o autogeneză prin cultura fiinţei naţionale. Şi, tot în
acest sens, al "începutului" cu orice preţ, total radical şi fără
inhibiţii, trebuie citit şi îndemnul lui Heliade Rădulescu:
"Scrieţi, băieţi, numai scrieţi".
Literatura paşoptistă aduce pe scena culturală o frenetică
deschidere spre arta scrisului, urmată de o integrare şi
asumare, fără precedent a românilor. Pentru conştiinţa
spirituală românească reprezintă o iniţiativă şi o experienţă
unică, de mari proporţii - o adevărată "premieră absolută".
Plină de toate voluptăţile, exaltările, riscurile şi erorile
pionieratului, prin dimensiuni, ritm febril de realizare şi spirit
exaltat de iniţiativă.

24