ARGUMENTUL LUCRARII

“Porti un copil inauntrul tau timp de 9 luni, in bratele tale timp de 3 ani si in inima ta
pana cand mori.”
Mary Mason
Am ales tema acestei lucrări ,Diabetul gestational ‫ ״‬deoarece perioada sarcinii este un
miracol și un alt fel de început . Un început care este înconjurat de anxietăți și de întrebări.
Oare copilul meu va moșteni ochii verzi ai bunicii sau simțul umorului de la tată? Cum va
arăta? Înalt, creț, blond, brunet, slab, gras? Și peste toate aceste anxietăți un diagnostic de
diabet zaharat gestațional schimbă traiectoria întrebărilor. Sarcina se va desfășura fără
complicații până la final? Va fi copilul meu sănătos?
Sarcinile complicate cu diabet gestaţional au avut o creștere explozivă în ultimii 30 de
ani. După multiple cercetări și studii clinice, standardizarea criteriilor de diagnostic și
stabilirea unor consensuri la nivel mondial au evidenţiat un număr foarte mare de gravide
diagnosticate cu aceasta boală. Diabetul gestaţional este acea afectare metabolică ce determină
perturbarea metabolismului glucidic crescând riscul obstetrical prin complicaţii materne și
fetale. Sarcina reprezintă un stres diabetogen care agravează sau evidenţiază o afectare
metabolică glucidică preexistentă. Diabetul gestaţional este definit ca o afectare a glicoreglării,
cu prezenţa intoleranţei la glucoză, debutată sau diagnosticată prima dată în timpul sarcinii.
Reglarea anormala a glicemiei materne este o problema care apare in 3-10% dintre
sarcini, iar diabetul gestational numara 90% dintre cazurile de diabet zaharat in sarcina.
Lucrarea de fata isi propune sa prezinte importanta tratarii si depistarii corecte a
diabetului gestational , si deasemenea scoate in evidenta rolul important al asistentului
medical in managementul acestei afectiuni.
În concluzie diabetul gestational este o afectiune metabolica tranzitorie, un subtip al
diabetului, instalat in timpul sarcinii si, de cele mai multe ori, cu rezolutie completa dupa
momentul nasterii.

1
 PERTEA GENERALA

CAPITOLUL I. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMININ

1.1 ANATOMIA APARATULUI GENITAL FEMININ

Aparatul genital al femeii este alcătuit din două glande sexuale, numite ovare, și

următoarele organe: două trompe, uter, vagin, vulvă; toate acestea sunt localizate în partea
inferioară a cavității abdominale. Trompele se deschid în uter, organ asemănător unui sac, al
cărui perete gros și musculos este căptușit cu o mucoasă. Acest organ se continuă cu vaginul,
care se deschide la exterior prin vulvă. Organele sexuale exterioare ale unei femei au o
structură complexă fiind reprezentate prin: labile vaginale, aparatul erectil (clitorisul și bulbii
vestibulari) și glandele anexe (glandele vestibulare mari și glandele vestibulare mici). În
timpul sarcinii, viitorul copil se dezvoltă în uter.

Fig. 1 Aparat genital feminin

Vulva reprezintă totalitatea organelor sexuale externe: labii, aparatul erectil,
deschiderea vaginală și a uretrală, glandele vestibulare mari și mici.
Labiile vaginale, sau buzele vaginale, reprezintă două perechi de pliuri fine ale pielii
care protejează celelalte structuri al vulvei. Provine din latinescul "labia" care înseamnă buze;
Aparatul erectil este alcătuit din clitoris și bulbii vestibulari, partea vizibilă fiind
reprezentată doar de glandul clitorisului (o moviliță de mărimea unui bob de mazăre).
Clitorisul este alcătuit din doi corpi cavernoși care se termină anterior cu gland acoperit de

2
epiteliu pluristratificat pavimentos. În momentul excitației sexuale, clitorisul fiind atins este
stimulat, provocând un fel de căldură și plăcere, o stare generală de excitare.
Deschiderea uretrei este foarte mică. Uretra nu face parte din organele
sexuale ale femeii. Totuși este un orificiu situat anterior vaginului, deschizându-se între buzele
vaginale mici, eliminând urina în afara corpului.
Orificiul vaginal este mai larg decât cel al uretrei. La fetele virgine deschiderea
vaginală este înconjurată de o membrană epitelială denumită himen. O dată ce o fată crește, în
timpul primului act sexual, introducerea unui obiect străin în vagin, a traumatismelor zonei
vulvare sau în timpul nașterii - himenul se întinde și se rupe, fapt care poate provoca dureri, iar
intrarea în vagin devine ceva mai largă.
Vaginul este un pasaj de trecere între uter - organ sexual aflat în interiorul corpului
femeii și vulvă, aflată exteriorul corpului femeii.

Fig.2 Vagin
Flora normală vaginală este determinată de bacteriile anaerobe acidolactice
(Lactobacilus sp.) care, prin fermentarea glicogenului din epiteliul vaginal în acid lactic,
asigură mucoasei un pH ușor acid. Sunt răspândite și alte bacterii anaerobe din
genurile Bacteroides, Peptostreptococus, Eubacterium, Fusobacterinm, Veillonella. Bacteriile
aerobe sunt reprezentate de Streptococcus viridans, Stafolococcus epidermidis, Gardnerella
vaginalis. Mai rar, în microflora vaginală se întâlnesc și fungi din genul Candida. În cazul
perturbării florei bacteriene vaginale normale are loc scăderea acidității și apariția infecțiilor.
Funcția fermentativă a bacterioflorei, sinteza vitaminelor, imunostimulatorilor și altele
substanțe asigură funcționarea normale a ecosistemului vaginului. Mediul acid creat

3
de lactobacili asigură proprietățile protectorii ale vaginului, inhibând dezvoltarea
microorganismele patogene.
Uterul este o cavitate în formă de pară răsturnată. Aproximativ în partea de mijloc,
uterul prezintă o îngustare numită istm, care îl divizează în două regiuni diferite ca formă și
dimensiuni: corpul uterin și colul uterin. Pereții săi sunt formați din țesut muscular subțire. De
la media de 6 - 8 centimetri înălțime și între 3 - 4 centimetri lățime, în cursul sarcinii
dimensiunile lui se măresc considerabil (la sfârșitul sarcinii înălțimea uterului este de
aproximativ 30 de centimetri). Uterul este așezat în continuarea vaginului, în poziție ușor
înclinată spre în față, deasupra vezicii urinare. Uneori se poate întâmpla ca poziția lui să fie și
orientată ușor spre posterior (spre în spate), în acest caz fiind vorba despre retroversie uterină
(uter retrovers).
Uterul își schimbă ușor poziția în cursul ciclului menstrual. El este susținut de
ligamente care îi conferă o anumită flexibilitate și în același timp îl împiedică să coboare în
vagin. Peretele uterin este căptușit de o mucoasă numită endometru. Această mucoasă,
destinată să găzduiască oul fecundat, bogată în vase sanguine și structuri glandulare, suportă
importante modificări în funcție de perioadele ciclului menstrual și de vârsta femeii.
Trompă uterină
De fiecare parte a fundului uterin se desprind trompele uterine sau trompele lui
Fallope. Sunt două tuburi flexibile, cu lungimea de 10 - 12 centimetri și cu diametrul interior
puțin mai mare decât grosimea unui fir de păr. Ele se termină la nivelul fiecărui ovar printr-un
pavilion cu franjuri mobili (fimbrii). Aceste fimbrii captează ovocitul eliberat la suprafața
ovarului. Trompele uterine reprezintă locul de "rendez - vous" dintre ovocit și spermatozoizi.
Aici va avea loc fecundarea. Rolul trompelor uterine este de a asigura supraviețuirea și
trecerea spermatozoizilor și a ovocitului spre locul de fecundație și trecerea ovocitului
fecundat înapoi spre uter, unde se va implanta în endometru.
Ovarele, câte unul pe fiecare parte a uterului, sunt de mărimea unei căpșuni mai mari.
Ovarele conțin celulele sexuale ale unei femei și mai sunt numite și ouă sau ovule. Ovarele
unei nou-născute conțin un număr foarte mare de celule sexuale dar aceste celule nu sunt
destul de dezvoltate pentru a produce copii, până când fata nu ajunge la o anumită vârstă.
Pubertatea, perioada în care corpul unei fete începe să se transforme într-unul al unei tinere
femei, se poate declanșa în orice moment de la 9 ani până la 13 sau 14 ani. La pubertate, o fată

4
are în jur de 300.000-400.000 de celule sexuale. Acestea nu mai pot produce copii după vârsta
de 50 de ani.
Sânii (sau mamelele) sunt așezați simetric în partea anterioară a regiunii toracice,
fiind alcătuiți din glanda mamară și țesutul celuloadipos, (țesutul conjunctiv, țesut adipos)
dispus între lobii glandulari care o înconjoară, vasele sangvine, vasele limfatice și nervii
toracici.
Forma și dimensiunile sânilor diferă la fiecare femeie în funcție de vârsta, constituția
corpului, dietă, rasă, faza ciclului menstrual, excitație sexuală, prezența sau absența sarcinii.
La adolescente sânii au formă semiovoidală, la femeile adulte sunt rotunjiți, de formă
semisferică, con turtit sau cilindrică, discoidală, piriformă, discoidală. Odată cu înaintarea în
vârstă sânii pot atârna, luând un aspect pedicular.
De regulă, dimensiunile medii ale unui sân, la femeia adultă de vârstă reproductivă,
sunt: 12 cm în sens transversal (orizontal), 10 cm în sens vertical și 5 cm în sens sagital
(grosimea de la peretele toracic spre suprafața areolară). Totuși, ca și în cazul formei, se atestă
a diversitate a parametrilor, atât la nivel individual, cât și în funcție de factorii fiziologici
interni.
Suprafața exterioară rotunjită a sânilor, poate fi divizată în trei zone: periferică,
areolară și mamelonară.
Zona periferică este netedă, cu tegument fără deosebiri față de restul corpului, având
foliculi piloși, glande sebacee și glande sudoripare. Marginea inferioară a zonei periferice a
sânului este marcată de pliul inframamar.
Zona areolară (areola mamară) reprezintă o zonă circulară, proeminentă, cu diametrul
de 15-30 mm, colorată roz sau brun, amplasată în partea apicală a sânului. Pielea areolei
conține multiple glande sebacee hipertrofiate (glandele Montgomery) care secretă o substanță
uleioasă lubrifiantă protejând mamelonul în timpul alăptării. Glandele sudoripare lipsesc. Pilea
areolei mamare este dublată de mușchiul subareolar, cu o grosime de 1,5-2 mm. Mușchiul
subareolar formează inele concentrice la baza mamelonului, capabil să se contracte și să
inducă erecția mamelonului.
În centrul sânului se află zona mamelonară (mamelonul). Sub pielea mamelonului se
află fibre musculare orizontale, care înconjoară canalele galactofore, și fibre musculare

5
verticale, situate longitudinal. În vârful mamelonului sunt amplasate orificiile canalelor
galactofore prin care se elimină laptele matern.
La femeia adultă fiecare glandă mamară este alcătuită din 15—20 de lobi glandulari,
izolați de septuri de țesut conjunctiv lax și țesut adipos. Glandele mamare sunt complexe de tip
alveolar (acinos) și reprezintă extremitățile profunde ale canalelor galactofore care converg
spre mamelon pentru a se exterioriza prin orificii în vârful acestuia. În partea anterioară a
fiecărui canal galactofor este câte o dilatare numită sinus lactifer (sinus lactiferi), destinat să
acumuleze laptele matern secretat în alveole. Canalele galactofore care se deschid în
sinusurile lactifere provin din unirea a numeroaselor canale lactifere (ductus lactiferi). Ductele
lactofere își au originea în profunzimea glandei, din tubii alveolari lactiferi (ductuli alveolares
lactiferi), care până la declanșarea lactației prezintă muguri în așteptare. În timpul sarcinii și
lactației, mugurii lactiferi rse dezvoltă în numeroasele alveole ce sintetizează laptele.
Canalele lactifere se deschid în vârful mamelonului care prezintă o proeminență a
pielii. Epidermul mamelonului este bogat pigmentat, iar papilele dermale care pătrund în
stratul bazal al epiteliului au un aspect ramificat și cuprind numeroși receptori nervoși.
Abundența terminațiilor senzitive se datorează faptului că eliminarea laptelui prin canalele
galactofore constituie un act reflex, receptorii în cauză fiind excitați în timpul suptului.
Glanda mamară atinge dezvoltarea maximă în timpul sarcinii. Din momentul
implantației embrionului în peretele uterin se realizează o creștere intensă a canalelor alveolare
din lobuli și generarea acinilor la extremitățile lor. La mijlocul gestației începe procesul de
secreție în celulele glandulare mamare. În preajma nașterii începe eliminarea colostrului
(colostrum).

Fig. 3Structura sânului feminin

6
 1.2 FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMININ

Ovogeneză si ciclul menstrual

Ovarul, are funcția de a forma și elibera în fiecare lună un ovul - ovogeneza - și de a
secreta hormonii care favorizează fecundarea ovulului și pregătesc organismul feminin
pentru sarcină.
Ovogeneza constă dintr-o serie de transformări pe care le suferă celula germinativă
până la stadiul de ovul matur. Celula germinativă primordială are un număr complet (diploid)
de cromozomi. Ea se divide formând ovogonii, iar prin diviziunea mitotică a acestora rezultă
ovocitele de ordinul I.
În momentul ovulației se produce prima diviziune meiotică din care rezultă: o celulă
mare, ovocitul II și primul globul polar. Ovocitul II este expulzat, prin ruperea foliculului,
în trompa uterină unde are loc a doua diviziune mitotică, rezultând preovulul care nu se mai
divide și devine ovul fecundabil, cu numărul de cromozomi redus la jumătate și al doilea
globul polar.
Ovulul ajunge prin trompele uterine în uter și, dacă nu a fost fecundat, este eliminat cu
secrețiile uterine.
Epiteliul folicular care a rămas în urma ovulației începe să prolifereze și formează
corpul galben, care secretă atât progesteron, cât și estrogen. Dacă ovulul nu este fecundat,
corpul galben, aproximativ a 24-a zi a ciclului, începe să degenereze, se cicatrizează. Dacă
ovulul a fost fecundat, corpul galben persistă, are o activitate endocrină intensă în primul
trimestru al sarcinii.

Fig.4 Functia ovarului

7
 Fecundația
La ejacularea spermei, milioane de spermatozoizi sunt eliminați la nivelul fornixului
vaginal și pe suprafața colului uterin. Aciditatea ridicată a vaginului nu permite supraviețuirea
spermatozoizilor. În schimb, secreția glandelor cervicale este alcalină, facilitând deplasarea
spermatozoizilor spre uter. În mucusul cervical spermatozoizilor se mișcă cu viteza medie
între 25 și 50 mm/sec. De aici, spermatozoizii ajung în cavitatea uterină și se deplasează în
regiunea ampulară a trompelor uterine, unde are loc fecundația. Contracțiile orgasmice ale
uterului pot favoriza mișcarea gameților masculini prin cavitatea lui. Fecundația reprezintă
procesul fuzionarea a spermatozoidului cu ovul, formând o singură celulă cu denumirea
de zigot. În cazul în care nu este fecundat, ovulul moare la 12 - 24 de ore după ovulație.
Implantare reprezintă atașarea blastocelului de endometru (mucoasa internă) uterului.
Implantarea are loc la aproximativ 6 zile de la fecundație (cu variații individuale). Din acest
moment se inițiază sinteza hormonilor specifici sarcinii care împiedică eliminarea mucoasei
uterine (faza menstruală a ciclului).
Sarcina
Sarcina dureaza din momentul fecundatiei pana la expulzarea produsului de conceptie.
Se numeste uterina (normala), cand oul se grefeaza si se dezvolta in cavitatea uterina, si
extrauterina, cand grefarea se face in afara cavitatii uterine. Sarcina dureaza in medie 40
saptamani. Data probabila a nasterii se stabileste in raport cu data ultimei menstruatii.

Fig.5 Fecundarea ovulului de spermatozoid

8
 In timpul sarcinii, in mod normal, apar multe schimbari fiziologice normale. O mama
insarcinata se poate astepta sa sufere schimbari la nivelul corpului, pe masura ce copilul se
dezvolta in cele 9 luni de sarcina. Dar pentru mamele aflate la prima sarcina, aceste schimbari
le pot surprinde si, uneori, pot cauza panica intr-un cuplu. Trebuie sa aveti in vedere
urmatoarele schimbari fiziologice la o femeie insarcinata:
Schimbari la sistemul reproducator:
Uterul va incepe sa se mareasca si subtieze, conditie numita hipertrofie uterina. Partea
superioara a uterului reprezinta zona cea mai remarcabila. Aceasta va fi palpabila la
nivelul cordonului ombilical, la mijlocul lunii a 5-a de sarcina (a 20-a saptamana de gestatie).
In cea de-a 36-a saptamana de sarcina, zona superioara a uterului poate fi palpata la
nivelul xifoidului, marginea verticala cea mai joasa a sternului. Apoi, va cobori usor in timpul
ultimelor 3 saptamani de sarcina, din cauza descendentei fatului in pelvis.
Colul uterin va suferi o inmuiere pronuntata, o decolorarea albastruie, din cauza
vascularizarii marite, umflaturi si o hipertrofie a glandelor colului uterin. Aceasta este stiuta ca
„Semnul lui Goodell”. Se va forma, de asemeni, un dop cervical, la deschiderea colului uterin,
format dintr-o coagulare de mucus gros.
Apoi, ovulatia se va opri, pe toata perioada sarcinii, deoarece sistemul hormonal va
suprima aceasta functie a ovarelor.
In vagin, exista, de asemeni, o vascularitate marita, urmatata de o inmuiere a perineului
si a vulvei. Aceasta rezulta intr-o aparenta cianotica a peretelui vaginal, stiuta, de asemeni, ca
„Semnul lui Chadwick”. Mucoasa vaginala se va ingrosa, odata cu slabirea tesutului
conjunctiv, si muschii celulelor din aceasta zona se vor mari. Este posibil ca secretiile vaginale
cu pH 3.5 – 6 sa creasca in volum, datorita productiei marite de acid lactic de la prezenta
normala a bacilului Dordelein din aceasta zona a corpului.
Mai mult decat atat, mama va trece prin experienta unei sensibilizari la nivelul sanilor
si mancarimi asupra acestora, in timpul primelor saptamani de sarcina. Mameloanele vor
creste in marime si pigmentare. Pana la inceputul celui de-al 2-lea trimestru de sarcina, este de
asteptat ca sa curga colostrul. In acelasi timp, are loc o elevare a glandelor Montgomery sau a
celor sebacee hipertrofice.

9
 Schimbari in sistemul tegumentar:
Vor aparea, probabil, dungi rosiatice de-a lungul peretelui abdominal, coapse si chiar
sani, stiute ca vergeturi. O alta pigmentare, „linea nigra”, este o linie de o culoarea intunecata
care se extinde de la zona ombilicala pana la linia de mijloc a simfizei pubiane.
Un alt marker al sarcinii, stiut ca „masca sarcinii” sau cloasma, va aparea ca niste
petice maronii de pigmenti pe fata. Toate celelalte schimbari de pigmenti vor apare din cauza
stimularii de melanocite, din cauza unui numar marit de hormoni, incepand cu cea de-a 2-a
luna de sarcina.
Schimbari in sistemul metabolic
Este de asteptat o crestere in greutate de aproximativ 11 – 13 kg. Aceasta greutate (ca
medie statistica) este compusa din: fetus (3400 de grame); stocurile materne (1800 – 3600 de
grame); sangele suplimentar (1700 de grame); tesutul mamar (1400 de grame); lichidul
amniotic (1000 de grame); placenta (500 de grame); uterul (1000 de grame). Cresterea in
greutate trebuie sa fie consistenta, vorbind in mod ideal. In timpul primului trimestru de
sarcina, este de asteptat ca mama sa se ingrase in medie cu 1 – 1,5 kg.
In medie, o femeie insarcinata va pastra in jur de 6 – 7 litri de apa suplimentara de-a
lungul sarcinii. Metabolismul va avea nevoie de mai multe proteine, din cauza necesitatilor
suplimentare cauzate de fetus, uter si sangele matern.
Actiunea normala de insulina va fi inhibata in timpul sarcinii, datorita eliberarii unor
hormoni de catre placenta: lactogen uman placental, estrogen, progesteron si, in mod ironic,
insulina. Conform studiilor, sarcina are potentialul de a mari sansele de a dezvolta diabet si de
a agrava statusul prezent al unei femei insarcinate care sufera de diabet. In timpul sarcinii
glucoza se economiseste, fiind utilizata de catre tesuturile materne, si este directionata catre
fetus, cu ajutorul placentei.
La un metabolism gras, grasimile sunt absorbite mai bine de catre corpul unei femei
insarcinate. Acest lucru face ca nivelul lipidelor plasmatice sa se mareasca in cea de-al 2-lea
semestru de sarcina. Asa cum era de asteptat, necesarul de fier creste la 20 – 40 mg pe zi. Din
nou, in cel de-al 2-lea semestru de sarcina, fierul este livrat catre fetus si stocat in ficatul fetal
pentru a fi folosit in viitor.

10
 Schimbarile in sistemul endocrin

Placenta este ocupata cu producerea de hormoni, cum ar fi estrogen, progesteron,

gonadropina umana corionica si lactogen uman placental. Cu nivelurile mai mari de estrogen
si progesteron, glanda pituitara va suprima productia de hormon luteinizant, foliculostimulant
si oxitocina.
Schimbarile in sistemul cardiovascular
Inima va fi impinsa in sus prin elevarea diafragmei. O descoperire medicala notabila,
normala intr-o sarcina, este reprezentata de modificarea unor zgomote cardiace, de exemplu
intensificarea murmurului sistolic la aproximativ 90% dintre femeile insarcinate.
Volumul cardiac se va mari cu aproximativ 40 – 50%, ceea ce rezulta intr-o usoara
hipertrofie cardiaca si o elevare a productiei acesteia, acesta marindu-se, de asemeni, si atunci
cand femeia insarcinata sta pe spate, inclinata pe partea stanga. Unele femei insarcinate
dezvolta anemie. Rata de puls cardiac se mareste cu aproximativ 10 – 15 bataie pe minut. De
asemeni, este posibil sa apara o scadere in tensiunea arteriala in ultimele 2 trimestre de
sarcina.
Numarul total de celule rosii din sange poate creste, cu o elevare a numarului de
leucocite, in timpul travaliului. Pe de alta parte, fibrinogenul si alti factori de coagulare vor
creste cu aproximativ 50%.
Schimbari in sistemul respirator
Uneori, este posibil ca o femeie insarcinata sa sufere de hiperventilatie. Acest lucru se
datoreaza ratei respiratorii marite si a volumului marit de aer inhalat. Chiar si dupa colectarea
de probe de gaze arteriale din sange, este asteptat sa apara o forma usoara de alcaloza
respiratorie, din cauza unui proces corporal de compensare axat pe cantitati mai mici de
bicarbonat din sange.
Marirea uterului cauzeaza elevarea diafragmei. In acelasi timp, cusca toracica se
mareste prin evazarea coastelor, rezultand intr-o mobilitate marita a accesoriilor coastelor.
Puteti afla mai multe din articolul "Stari de ameteala si lesin in timpul sarcinii".

11
 Schimbari in sistemul urinar
Uretrele femeilor insarcinate devin dilatate si alungite din cauza presiunii exercitate de
cresterea fatului. Rata filtrarii glomerulare din rinichi poate, de asemeni, sa creasca. Glucoza
poate fi detectata in urina datorita unui nivel marit al glucozei renale. Dar deja este alarmant
atunci cand urme de proteine sunt prezente, intrucat acest lucru semnifica o tulburare
hipertensiva de sarcina sau alte tulburari renale.
În timpul sarcinii sânii suportă o seri de modificări atingând dezvoltarea maximă.
Pielea areolei și mamelonului devine mai închisă la culoare. Din momentul implantației
embrionului în peretele uterin se realizează o creștere intensă a canalelor alveolare din lobuli și
generarea acinilor la extremitățile lor. La sfârșitul sarcinii alveolele sunt dezvoltate complet. În
a doua lună a sarcinii glanda mamară începe să crească, sânii mărindu-se în volum. În
perioada a II-a a sarcinii, glandele sebacee voluminoase din areola mamară se hipertrofiază
transformându-se în tuberculii Montgomery. În apropierea nașterii începe secreția colostrului.
Nașterea este un proces care cuprinde totalitatea fenomenelor fiziologice ce duc la
expulsia fătului din cavitatea uterină prin colul uterin și vagin, care formează canalul de
naștere. De regulă, nașterea are loc între 38-42 de săptămâni de la fecundare, în momentul
când fătul devine viabil pentru existența lui extrauterină. Altfel spus, nașterea este un proces
natural de ducerea pe lume de către femeie a unei noi vieți.
Lăuzie
În perioada de lăuzie, organismul femeii revine treptat la starea de dinainte de sarcină.
Această perioadă durează până la 6-8 săptămâni.
Lactație
Laptele uman reprezintă o emulsie acvatică complexă, care conține lipide
(inclusiv: trigliceridul lactic, acizii grași — predecesori de trigliceride), proteine (specifice
pentru lapte sunt cazeina, lactoglobulinele și lactoalbuminele), glucide (incluzând laptele
dizaharida lactoza sau zahărul lactic), săruri și apă.
În următoarele zile după nașterea, se realizează transferul la o secreție intensă a laptelui
matern. Funcționalitatea glandei mamare este coordonată de scoarța cerebrală și hipotalamus,
care manifestă acțiune neurohormonală asupra hipofizei în care se
sintetizează prolactina și oxitocina, importante în procesul de secreție a laptelui. Declanșarea
procesului de elaborare a laptelui, are loc de regulă între zilele 2-4 de după naștere.

12
  CAPITOLUL II.NOTIUNI GENERALE DESPRE DIABETUL GESTATIONAL

2.1 DEFINIȚIE

Diabetul gestational este o afectiune metabolica tranzitorie, un subtip al diabetului,

instalat in timpul sarcinii si, de cele mai multe ori, cu rezolutie completa dupa momentul
nasterii. In diabet, inclusiv in cel gestational, corpul nu produce o cantitate adecvata de
insulina in comparatie cu nivelul de glucoza din sange, astfel incat glicemia (glucoza din
sange) creste considerabil sau, mai frecvent,  celulele organismului devin insulinorezistente,
fiind insensibile la actiunea insulinei pancreatice.
Intre 6% si 8% din femeile insarcinate sufera de acest tip de Diabet. In 90% din cazuri,
diabetul gestational dispare in cateva saptamani dupa nastere. Totusi, un numar important de
femei afectate, vor dezvolta, cateva luni sau ani mai tarziu, diabet de tip 2 sau, mult mai rar,
diabet de tip 1.
Diabetul de sarcina nu este o contraindicatie pentru alaptarea la san. Dimpotriva, unele
studii arata ca laptele matern ii poate oferi copilului o anumita protectie impotriva diabetului.
Copiii nascuti din mame cu aceasta afectiune au o predispozitie genetica pentru diabet si deci
un risc crescut de aparitie a bolii.

Fig.6 Diabet gestational

13
 2.2 FACTORI DE RISC

Obezitatea anterioara sarcinii constituie un factor de risc major pentru diabetul

gestational. Alti factori de risc sunt si:

 varsta peste 25 ani

 predispozitie genetica pentru diabet (antecedente familiale de diabet)
 existenta unui diabet gestational intr-o sarcina anterioara
 hipertensiune,  infectii ale tractului urinar, hidramnios (surplus de lichid amniotic)
 nasterea unui bebelus cu anomalii congenitale, nastere prematura, nastere cu fat mort,
sau nastere a unui copil cu o greutate mai mare de 4 kg.
 apartenenta la un grup etnic cu risc crescut: femeile de origine hispanica (latino-
americance), amerindiene, afro-americane, din Asia de SE

2.3 ETIOLOGIE

Diabetul gestational este rezultatul modificarilor hormonale din timpul sarcinii.

Cresterea nivelului de hormoni produsi de placenta (organul care face legatura intre fat si
mama prin intermediul cordonului ombilical si care serveste la schimbul de substante
nutritive) impiedica activitatea insulinei de reglare a cantitatii de glucoza din sange. Acesta
afectiune se numeste „rezistenta la insulina”.
Pe masura ce sarcina avanseaza, placenta se mareste si produce o cantitate mai mare de
hormoni, determinand o accentuare a rezistentei la insulina.
In mod normal, pancreasul gravidei produce mai multa insulina (de trei ori cantitatea normala)
pentru a depasi rezistenta la insulina.
Daca pancreasul nu reuseste sa produca o cantitate suficienta de insulina pentru a anula
efectul produs de cresterea cantitatii de hormoni produsi in timpul sarcinii, nivelul zaharului
din sange creste, provocand aparitia diabetului gestational.

14
 2.4 SIMPTOMATOLOGIE

Desi frecvent, diabetul gestational nu se manifesta si este depistat doar prin intermediul
testelor diagnostice. Tabloul clinic ar putea fi alcatuit din urmatoarele semne si simptome:
 Oboseala;
 Senzatia de gura uscata;
 Polidipsie (sete excesiva) - specifica diabetului;
 Poliurie (urinare excesiva) - specifica diabetului;
 Infectii recurente (ex: candidoza orala);
 Tulburari de vedere (vederea incetosata).
Multe dintre aceste simptome sunt oarecum normale in timpul sarcinii si femeia nu le
da importanta pana la diagnosticarea diabetului gestational. Rezulta de aici necesitatea
absoluta de testare pentru diabet de sarcina in saptamanile 24-28.
Sarcina si metabolismul glucozei
In timpul trimestrului 2 si 3 de sarcina, necesitatea de insulina a gravidei este de 2-3 ori
mai mare. Astfel se explica cresterea progresiva, in timpul sarcinii, a producerii de hormoni
antiinsulina (de exemplu, hormonii placentari, cortizol si hormonii de crestere), care reduc
efectul insulinei asupra organismului. Acesti hormoni un rol esential in buna desfasurare a
unei sarcini, deci in sanatatea mamei si fatului. In mod normal, aceasta rezistenta la
insulina stimuleaza pancreasul sa produca o cantitate mai mare de insulina pentru a compensa.
Femeile cu predispozitie pentru diabet sunt cele al caror pancreas nu poate produce acest
surplus de insulina.

15
 Fig. 7 Metabolismul glucozei
2.5 SCREENING SI DIAGNOSTIC

Testele de screening au scopul de a identifica pacienți asimptomatici care au o

probabilitate crescut de a dezvoltă sau de a avea boală. Pentru diagnosticarea diabetului în
sarcină avem disponibile două opțiuni: un test în două etape - prima etapă presupune un test de
screening care identifica persoanele cu risc crescut de a face boală și presupune efectuarea
unui test cu ingestia a 50 g glucoză în orice moment al zilei cu măsurarea glicemiei la 1 oră,
iar cea de-a două presupune test de diagnostic efectuat acelora cu screening pozitiv. Acesta din
urmă este un test de toleranță orală la glucoză cu 100 g glucoză cu determinarea glicemiei la 1,
2 și 3 ore. Cea de-a două opțiune necesită doar testul de diagnostic cu ingestia a 75 g glucoză
și determinarea glicemiei la 1 și 2 ore.

Fig.8 Monitorizarea pacientei

Testarea este efectuată de rutină între 24 și 28 săptămâni de sarcină, însă aceste teste se
pot recomandă mai devreme în timpul sarcinii atunci când există suspiciune ridicată de diabet
sau pacienta prezintă factori de risc.
Având în vedere incidența crescută a diabetului în populația generală și proporția
crescută a gravidelor care prezintă cel puțin un factor de risc, testul de diabet de sarcina poate
fi recomandat tuturor.
Valori ale glicemiei peste 135 mg/dl la testul de provocare cu 50 g glucoză reprezintă
screening pozitiv și necesită efectuarea testului diagnostic, care este pozitiv atunci când 2

16
valori sunt crescute. În cazul testului de diagnostic cu 75 g glucoză, o singură valoare ridicată
a gliemiei este suficientă pentru diagnosticarea diabetului gestational.
2.7 EFECTELE DIABETULUI GESTATIONAL

Efectele diabetului zaharat asupra mamei

Asocierea diabet zaharat – sarcină poate afecta grav sănătatea gravidei.
Astfel, nefropatia diabetică este cu 5% mai frecventă şi se asociază cu preeclampsie şi/sau
naştere prematură. Insuficienţa renală cronică este cu 30% mai frecventă decât în populaţia
generală.
Retinopatia diabetică se întâlneşte la aproximativ 13% din gravidele diabetice în
momentul diagnosticării şi este principala cauză de orbire la vârsta adultă.
Gastropatia diabetică este frecventă şi se manifestă prin greţuri, vărsături, urmate de
control slab al glicemiei.
80% din gravidele cu diabet zaharat fac o infecţie în timpul sarcinii, faţă de 25% la
nondiabetice. Cele mai frecvente sunt infecţiile urinare, respiratorii, pelviene.
Plăgile infectate sunt de două-trei ori mai frecvente decât în populaţia generală.
Candidozele vaginale, bucale şi tegumentare sunt frecvente.
1% din sarcinile diabetice se complică cu cetoacidoză, determinată şi/sau întreţinută de
disgravidia emetizantă, infecţii, administrare de beta-mimetice, tocoliză sau corticoterapie.
Poate pune viaţa mamei în pericol, iar decesul fetal se întâlneşte la 20% din cazuri la valori ale
glicemiei mai mici decât în populaţia generală.
Hipertensiunea arterială, indusă sau exacerbată de diabet, este principala cauză a
întreruperii sarcinii înainte de termen. Exacerbarea hipertensiunii este corelată cu afectarea
diabetică a altor organe (vasculită, proteinurie, infecţii). Hiperinsulinemia are efect hipertensiv
prin câştig ponderal, prin creşterea volumului extracelular cauzat de retenţia de sodiu şi prin
stimulare simpatică.
Avortul spontan – indiferent de tipul de diabet, riscul se triplează dacă hemoglobina
glicozilată este mai mare de 7,5%. Pierderea de sarcină este mai frecventă la gravidele care
asociază obezitate şi au vârsta peste 35 de ani.

17
 Naşterea prematură – indiferent de tipul de diabet, riscul este de cinci ori mai mare
comparativ cu gravidele fără alţi factori de risc. Afectarea vasculară a placentei poate face ca
fluxul de oxigen către făt să fie limitat spre sfârşitul sarcinii, aceasta grăbind naşterea.
Diabetul necontrolat poate determina hidramnios, probabil din cauza poliuriei
determinate de hiperglicemia fetală.
95% din gravidele cu diabet gestaţional revin la normal după naştere, dar cu risc de a
dezvolta diabet gestaţional la o sarcină ulterioară.
Gravidele diabetice au un risc de a dezvolta sindrom metabolic de cinci ori mai mare
faţă de normoponderale.
50% din gravidele cu diabet gestaţional dezvoltă diabet zaharat după 20 de ani, iar
13% dezvoltă diabet zaharat la 3-5 ani după sarcină.
Post-partum, femeile care au avut diabet gestaţional prezintă modificări
cardiovasculare, rezistenţă vasculară periferică, debit sistolic scăzut, disfuncţie diastolică,
îngroşarea intimei arterei carotide, disfuncţie endotelială. Valori crescute ale tensiunii arteriale
sistolice au fost decelate încă din primii cinci ani post-partum.
Efectele diabetului zaharat asupra fătului
Mortalitatea perinatală atingea 22% în 1960. Datorită îmbunătăţirii managementului
metabolic, diagnosticului precoce al malformaţiilor congenitale şi terapiei intensive perinatale,
mortalitatea a scăzut la sub 1%.
Cea mai nefericită complicaţie este moartea inexplicabilă a fătului aparent sănătos, in
utero, la 35 de săptămâni de sarcină. De regulă, sunt feţi mari pentru vârsta gestaţională.
Se presupune că hiperglicemia favorizează unele aberaţii cronice în transportul oxigenului şi
împreună cu metaboliţii fetali alteraţi ar putea explica moartea fătului.
Nivelul crescut de glucoză pe care-l primeşte fătul prin placentă va stimula secreţia de
insulină fetală. Primind o cantitate de energie mai mult decât necesar, fătul va depune depozite
adipoase în exces pe umeri şi trunchi şi va deveni macrosom, cu o greutate medie de 4500 g,
îngreunând astfel naşterea naturală.
Paradoxal, putem întâlni şi restricţie de creştere intrauterină, din cauza anomaliilor
vasculare materne, asociată cu scăderea perfuziei utero-placentare şi cu anomalii congenitale
fetale.

18
 Malformaţiile fetale pot fi de la incompatibile cu viaţa, până la malformaţii care
afectează calitatea vieţii. Diabetul matern are efect embriotoxic. Incidenţa anomaliilor
structurale fetale determinate de diabetul pregestaţional este de trei-patru ori mai mare decât în
sarcinile normale. Embriopatia diabetică poate afecta orice organ sau sistem în dezvoltare
(chiar înainte de săptămâna a şaptea de gestaţie). Putem întâlni: defecte ale membrelor,
agenezie sacrală, anencefalie, microcefalie, hidrocefalie, spina bifida, situs inversus, atrezie
anală sau rectală, agenezie renală, rinichi polichistic, duplicitate ureterală, diverse afectări
cardiace – transpoziţie de vase mari, defect septal ventricular sau atrial, coarctaţie de aortă,
arteră ombilicală unică. De remarcat este cardiomiopatia hipertrofică, ce poate progresa la
insuficienţă cardiacă congestivă şi dispare până la şase luni.
Neonatal, putem întâlni:
 sindromul de detresă respiratorie – din cauza maturării pulmonare întârziate la feţii din
mame diabetice. Apare mai frecvent la prematuri, chiar şi la născuţi la termen sau după
intervenţie cezariană;
 icter neonatal – din cauza policitemiei induse de hipoxie şi de hiperinsulinemie, putând
ajunge până la icter nuclear;
 policitemia neonatală – hiperglicemia este un stimul puternic pentru producţia fetală de
eritropoietină, astfel încât nou-născutul poate avea hemoglobina peste 20 g/dl (normal
13-19,8 g/dl) şi hematocritul peste 65% (normal 41-65%), ducând la creşterea
vâscozităţii sângelui, cu ischemii şi infarcte la nivelul rinichilor şi al sistemului nervos
central;
 anemie feriprivă;
 hipocalcemie şi/sau hipomagneziemie neonatală, care apar după naştere prematură;
 hipoglicemia neonatală
 când glicemia scade sub 47 mg/dl (2,6 mmol/l), este periculoasă, se poate complica cu
convulsii, comă, leziuni cerebrale ireversibile;
 apare spontan în până la 50% din cazuri, în absenţa prevenţiei. În timpul sarcinii,
glucoza trece din circulaţia maternă în cea fetală, stimulează celulele beta-pancreatice
să secrete mai multă insulină şi se produce o hiperplazie a celulelor pancreatice fetale.
Imediat după naştere dispare fluxul constant şi mare al glucozei dinspre mamă spre
copil, dar secreţia de insulină din celulele hiperplazice pancreatice este în continuare

19
 crescută, consumul de glucoză este crescut, iar producerea de glucoză este redusă,
astfel instalându-se hipoglicemia.
 traumatisme la naştere, din cauza macrosomiei dismorfice, pot fi: distocia de umăr,
fractura de claviculă, leziuni ale plexului brahial.
Pe termen lung, copiii rezultaţi din mame cu diabet, indiferent de tip, pot
dezvolta obezitate, hipertensiune arterială şi diabet zaharat.
27% din copiii proveniţi din mame diabetice dezvoltă insulinorezistenţă până la 11 ani
(8% din mame nediabetice).
Hiperglicemia mamei creşte de două ori riscul de suprapondere al copiilor la 5-7 ani.
Câştigul ponderal în exces al gravidelor creşte riscul de obezitate al copilului,
independent de alţi factori genetici, în jurul vârstei de 9-15 ani.
Un factor de protecţie împotriva acestor urmări ar fi alimentaţia la sân, urmată de
exerciţiu fizic şi dietă echilibrată în viitor.

2.7 TRATAMENT

Unii medici recomanda adoptarea unui regim alimentar sanatos, care sa respecte

necesitatile nutritionale ale femeii insarcinate. In plus, trebuie aduse unele modificari in modul
de viata pentru ca glicemia sa se mentina in limite acceptabile. Majoritatea medicamentelor
antidiabetice (biguanide, etc.) sunt contraindicate in timpul sarcinii. Tratamentul cu insulina
este rezervat doar cazurilor in care modificarea stilului de viata nu este suficienta pentru un
control adecvat al glicemiei.

20
 Fig.9 Tratament diabet gestational

Controlarea diabetului gestational

 monitorizarea glicemiei de 4 ori pe zi (inainte de micul dejun si la 2 ore dupa mese).
 Monitorizarea nivelului de cetone in urina
 Respectarea unor recomandari alimentare – de exemplu, distribuirea egala a caloriilor
de-a lungul zilei
 Activitatea fizica – dupa recomandarea medicului
 Controlarea greutatii
 Administrarea de insulina, daca este cazul. Insulina este in prezent singurul tratament
utilizat in timpul sarcinii.
 Controlarea hipertensiunii

Monitorizarea glicemiei
Masurarea glicemiei de cateva ori pe zi este utila pentru determinarea eficientii pe care
modificarea stilului de viata (alimentatie si sport) o are in controlarea glicemiei, sau daca gravida
necesita administrarea de insulina pentru a proteja fatul. Medicul va recomanda pastrarea unui jurnal
alimentar zilnic si masurarea glicemiei la domiciliu. Astfel, se va putea evalua masura in care glicemia
este controlata in mod eficient si se va pronunta in legatura cu necesitatea efectuarii unor modificari
in schema de tratament.
Scopul monitorizarii este mentinerea glicemiei cat mai aproape de normal.

Momentul efectuarii testului Valori tinta ale glicemiei

21
 Inainte de micul dejun sub 95 mg/dl

La 2 ore dupa masa sub 120 mg/dl

Tab.1 Valori ale glicemiei
Alimentatia
Sunt recomandate fructele, legumele si cerealele integrale - alimente bogate in
substante nutritive si cu numar mic de calorii. In schimb, consumul de produse de origine
animala si de dulciuri concentrate trebuie redus.
Exercitiile fizice
Exercitiile fizice micsoreaza glicemia deoarece transporta glucoza la celule, unde este
utilizata pentru producerea de energie. De asemenea, exercitiile cresc sensibilitatea la insulina,
ceea ce inseamna ca organismul necesita o cantitate mai mica de insulina pentru a transporta
glucoza la celule. In plus, efectuate cu regularitate, exercitiile pot reduce unele probleme din
timpul sarcinii: durerile de spate, crampele musculare, constipatia si insomnia. Mersul pe jos,
inotul si exercitiile aerobice sunt indicate in timpul sarcinii (de la caz la caz, se recomanda
consultarea medicului).
Tratamentul cu insulina
Daca alimentatia si exercitiile fizice nu sunt suficiente in controlarea eficienta a glicemiei, se
trece la administrarea insulinei pentru a micsora nivelul glucozei din sange.
Diabetul gestational numara 90% dintre cazurile de sarcina la pacienta cu diabet
zaharat. Se recomanda testarea diabetul gestational dupa 24 de saptamani de sarcina la femeile
simptomatice, fara un diagnostic de diabet de tip 1 sau 2 in antecedente.
Recomandarea este justificata de screening-uri si de reducerea riscului mamei
de preeclampsie si a copilului de macrosomie sau distocie a umarului dupa nastere dupa
instituirea tratamentului la 24 de saptamani.
Tratamentul sustine evitare carbohidratilor si controlul glicemiei prin
administrarea insulinei si a antidiabeticelor orale. Insulina ramane tratamentul standard al
diabetului in timpul sarcinii datorita eficacitatii si a sigurantei administrarii acestuia in timpul
sarcinii. Totusi si agentii orali antidiabetici (gluburide si metformin) au castigat in
popularitate. Studiile au aratat eficacitatea celor doua medicamente si absenta efectelor
adverse asupra fatului, desi potentialul efectelor adverse pe termen lung ramane controversat.

22
 2.8 COMPLICATII

Complicaţiile diabetului gestaţional se pot clasifica în complicaţii materne și neonatale.

Complicaţii materne
Gravidele cu diabet gestaţional prezintă un risc cu 20% mai mare de a dezvolta
complicaţii în sarcină. Statusul hiperglicemic determină poliurie, polidipsie, polifagie, scădere
în greutate a unei gravide obeze, astenie fizică, afectări dermatologice (eczeme, furunculoză,
piodermite), vulvovaginite recidivante după tratament .
Diabetul gestaţional cu un control slab al glicemiei poate determina:
– avort spontan;
– hipertensiune arterială;
– preeclampsie;
– polihidramnios (mai ales în ultimele 4-6 săptămâni de sarcină);
– ruptură prematură de membrane;
– naștere prematură;
– infecţii bacteriene și fungice materne;
– creșterea suplimentară a riscului trombembolic;
– traumatisme ale firidei pelvigenitale la naștere;
– creșterea ratei de operaţii cezariene.

Complicaţii neonatal
Stresul hiperglicemic la care este supus fătul în contextul unui diabet gestaţional slab
controlat determină hiperinsulinism fetal, ca răspuns la hiperglicemia maternă, cu hiperplazia
și hipertrofia celulelor B pancreatice fetale .
Rezultatul acestor modificări determină:
– tulburări metabolice fetale (hipoglicemie, hiperglicemie, hipocalcemie,
hiperbilirubinemie, policitemie);
– sindrom de detresă respiratorie (maturarea pulmonară apare cu întârziere de
aproximativ 2 săptămâni din cauza secreţiei inadecvate de surfactant);
– macrosomie;

23
 – traumatisme obstetricale (distocia umerilor apare de 2 până la 4 ori mai frecvent la
diabetice; fractura de claviculă; pareza de plex brahial superior și inferior apare de 10 ori mai
des la diabetice cu făt macrosom) ;
– restricţie de creștere intrauterină;
– malformaţii fetale;
– cardiomiopatie;
– moarte subită in utero.

2.9 PREVENIRE

In principiu, nu exista nicio metoda recunoscuta de a preveni diabetul gestational, dar

se crede ca o alimentatie sanatoasa si mentinerea unei greutati normale pot contribui la
micsorarea riscurilor (majoritatea femeilor cu diabet in timpul sarcinii, dezvolta ulterior diabet
de tip 2).
Prevenirea complicatiilor pentru mama si nou-nascut
 controlarea glicemiei
Complicatiile diabetului gestational pot fi atenuate sau prevenite printr-un control strict
al glicemiei. Acest control necesita o alimentatie adecvata si uneori, administrarea de insulina.
Un aparat de masurare a glicemiei (glucometru) este indispensabil pentru supravegherea
corecta a glicemiei.

 suplimente de multivitamine si minerale

In timpul sarcinii, cerintele de nutrienti cresc. Un studiu arata ca deficienta urmatorilor
nutrienti a fost observata la femeile cu diabet gestational: crom, magneziu, potasiu si vitamina
B6 (piridoxina). Aceste carente nutritionale pot fi atribuite glicozuriei (prezentei anormale de
glucoza in urina) asociate cu diabetul. In plus, ele ar putea accentua tendinta de hiperglicemie

24
deoarece aceste carente afecteaza producerea de insulina.
Prevenirea diabetului de tip 2
Riscul aparitiei diabetului de tip 2 la femeile cu diabet de sarcina este foarte crescut
(peste 50% din cazuri). Din acest motiv, femeile trebuie sa ia toate masurile de precautie
necesare pentru a preveni aparitia bolii.
In mod deosebit, femeile cu diabet gestational trebuie sa evite obezitatea, sa aiba o
alimentatie sanatoasa si sa nu neglijeze activitatea fizica. In plus, aceste masuri vor
preveni hipertensiunea si hipercolesteromia, doua probleme care insotesc deseori diabetul.

PARTEA SPECIALǍ

CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN INGRIJIREA PACIENTEI

CU DIABET GESTATIONAL

3.1 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL CLINIC

Luarea in evidenta a gravidei se face in primele 3 luni de sarcina prin dispensarizarea

si repetarea examinarilor astfel :
- in primele 6 luni o data pe luna ;
- in urmatoarele 2 luni gravida se va duce lunar ;
- in luna a 9-a gravida se va duce saptamanal.
Pregatirea gravidei pentru examenul general medical
a. Asistenta medicala va informa gravida asupra necesitatii examenului general si
medical, explicandu-i importanta acestuia pentru urmarirea starii de sanatate atat a mamei cat
si a copilului.

25
 b. Anamneza ne permite aflarea unor date privind antecedente ginecologice si
obstetricale. Se retin data ultimei menstruatii, primele miscari fetale si data oului fecundat,
notiunile utile pentru calcularea varstei gestationale. Ne intereseaza numarul nasterilor si
avorturilor, modul cum au decurs sarcinile si nasterile anterioare daca este cazul.
c. Se completeaza fisa medicala si foaia de observatie clinica obstetricala cu datele
obtinute din anamneza (heredocolaterale si date personale).
Datele personale vizeaza :durata ultimei menstruatii ; durata ciclului menstrual ;
fluxul menstrual ; prezenta sau disprezenta dismenoreei.
Se vor nota avorturi, boli ale aparatului genital (daca exista)
Datele heredocolaterale vizeaza:
- boli ale rudelor de gradul I si II, ale gravidei, boli ale sotului si rudelor acestuia, boli ale
copiilor nascuti anterior (daca este cazul).
d. Asistenta medicala va cere informatii privind sarcina actuala :
- ultima menstruatie ;
Data ultimului ou fecundat ;
Data ultimelor miscari fetale.
Stari patologice: edeme, HTA (hiper tensiune arteriala), albuminurie.
La fiecare examinare, asistenta medicala va masura functiile vitale (pulsul, tensiunea
arteriala, temperatura) si va determina datele antropometrice (va masura inaltimea si greutatea
gravidei).
e. Efectuarea examenelor paraclinice :
- hemoleucograma (HLG). Asistenta medicala va recolta 2 ml de sange pe anticoagulant;
- sumar de urina (50-100 ml din urina de dimineata) ;
- reactia RBW, grup sanguin si Rh-ul, secretie vaginala (recoltari efectuate de asistenta
medicala).
Constante biologice in cursul sarcinii
Parametru investugat Inainte de sarcina                                  In cursul sarcinii
          Trim. I         Trim. II        Trim.III
Pulsul        70/min   Putin accelerat   Putin accelerat  Scade
progresiv
Tensiunea   arteriala          12-8                   Maxima si minima putin scazuta

26
Respiratia (frecventa)     12-18/min          +15%             -           +8
%
Greutatea             -           +3%          +10%          +10
%
Temperatura             -        Sub 37grade C        Sub 37grade C             -
Urina (volumul)  1000-1400 cm3 1500 la 1700 cm3 1500 la 1700 cm3             -
 Tabel 2 Constante in sarcina
f. Pregatirea gravidei de catre asistenta medicala pentru examenul obstetrical. Acest
examen are ca scop stabilirea varstei sarcinii, prezentatia fatului, starea lui prin palparea,
ascultatia cordului fetal (BCF). Examenul obstetrical intern stabileste starea colului uterin,
stareamembranelor si a lichidului amniotic, pozitia si prezentatia, situatia craniului fatului,
situatia bazinului osos si moale.
Gravida va fi asezata in pozitie ginecologica pe masa speciala, asistenta medicala va
efectua toaleta externa (vulvara),nu inainte de recoltarea secretiei vaginale pentru depistarea
eventualelor infectii. Examenul consta in: inspectia gravidei, palparea abdominala obstetricala
(tehnica descrisa de Leopold), auscultatia examenului vaginal (examenul cu valve si tactul
vaginal). Se impune a nu depasi doua tacte vaginale pe 24 de ore in caz de membrane rupte si
patru tacte vaginale pe 24 de ore in caz de membrane intacte.
Inainte de acest examen se face o dezinfectie riguroasa a zonei vulvogenitale astfel:
regiunea pubiana si vulvara sunt rase, dupa care se spala cu apa oxigenata, se usuca bine cu un
tampon fixat pe o pensa port-tampon, dupa care introitul vaginal, labiile, regiunea perilabiala
si perineala bor fi badijonate bine cu iod.
Aceasta se va efectua intotdeauna dinspre interior spre exterior. Niciodata tamponul
folosit in regiunea anala nu va fi folosit pentru celelalte zone amintite.Gravidei aflate pe masa
ginecologica I se goleste vezica urinara.
Dupa indepartarea labiilor cu indexul si policele, medicul va patrunde prin intritul
vaginal in vagin si apasa perineul permitand introducerea indexului. Degetele se indrapta spre
peretii vaginului si fundului de sac vaginal. Se va masura de asemenea diametrul utilizatbil
obstetrical prin tact vaginal (pelvimetria inerna). Se introduc in vagin indexul si mediul pana
la fundul de sac posterior. Cu cealalata mana se apasa cu unghia pana unde a intrat, aceasta
distanta numindu-se conjugata diagonala (conjugata diagonala=15,2 cm-conjugata vera).

27
 3.2  ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN RECOLTAREA PRODUSELOR
BIOLOGICE
   
După o anamneză corectă ṣi completă asistentul medical recoltează analizele prescrise
de medic.
1.Recoltarea glicemiei:
• se efectuează a jeune: - prin puncţie venoasă, 2 mililitri sânge;
• prin puncţia pulpei degetului, determinarea făcându-se cu aparatul electronic (blood glucose
meter), afişarea este electronică, după introducerea lamelei (bandeletă specială) în aparat şi
aplicată picătura de sânge
Valori normale: 80-110 mg %
2. TTGO = testul toleranţei la glucoză oral:
• se face după de 3 zile de activitate fizică şi dietă obişnuite, fără restricţie de glucide;
• cu 12 ore înainte de test pacientul nu mai mănâncă nimic, nu fumează, nu bea cafea;
• dimineaţa se recoltează o probă de sânge pentru determinarea glicemiei bazale;
• se administrează oral, 75 g glucoză pulbere dizolvată în 200 ml apă,
timp de 5-10 minute;
• 2 ore pacientul stă liniştit, la pat;
• se recoltează probe de sânge la 1 oră şi la 2 ore;
Interpretarea valorilor obţinute:
-Glicemia bazală = 80-110 mg/ dl (normal); valori între 110-126= glicemie bazală modificată,
(risc de diabet), se urmăreşte pacientul.
-Glicemia recoltată la 2 ore, putem avea 3 situaţii;
• < 140 mg/dl = normal;
• 140-200 mg/dl = scăderea toleranţei la glucoză, (stare prediabetică, risc crescut de a face
diabet);
• >200 mg/dl = criteriu de diagnostic pentru diabetul zaharat;
3. Hemoglobina glicozilată, sau Hb glicată (HbA1C ):
- se recoltează 2 mililitri de sânge prin puncţie venoasă;
- ne arată evoluţia glicemiei în dinamică, pe parcursul a 2 luni;

28
- reprezintă legarea moleculelor de glucoză (cu fiecare vârf de hiperglicemie), de amina
terminală a hemoglobinei .
• Valoare normală: sub 6% din totalul hemoglobinei.
4. Determinarea glicozuriei:
• se face din urina strânsă în 24 de ore din care se trimite un eşantion de 100 ml la laborator;
• glucoza din sânge trece în urină dacă depăşeşte valori de 180 mg/dl şi este depăşită
capacitatea de filtrare a rinichiului.
5. Determinarea corpilor cetonici în urină: se efectuează din urina proaspătă de
dimineaţă şi se datorează deficitului sever de insulină.
Normal trebuie să fie absenţi.
6. Determinarea Rezervei alcaline: sânge prin puncţie venoasă:
Valori normale: 24- 27 mEq/l, în acidoză scade
7. Insulinemia: 2ml sânge venos; Valori normale: 12- 20 mU/ml
8. ICA (anticorpi anticitoplasma a celulelor beta) şi anti-GAD ( anticarboxilaza
acidului glutamic) prezenţi doar în cazul DZ de tip 1.

Fig.10 Masurarea glicemiei

3.3  ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN EDUCAREA GRAVIDEI

29
 Educaţia terapeutică a pacientei face parte integrantă din managementul diabetului
gestational.
Asistenta medicala are un rol esential in educarea gravidei cu sarcina fiziologica
deoarece aceasta trece printr-o serie de schimbari si are nevoie de informatii si sprijin.Igiena
sarcinii cuprinde totalitatea masurilor igienico-dietetice ce concura la o evolutie normala a
sarcinii.
Alimentatia in cursul sarcinii
Alimentatia gravidei trebuie sa tina cont de varsta gravidei, varsta sarcinii, climat,
particularitati somatometabolice. Necesarul in alimente este mai crescut in trimestrele II si III
desarcina: 2000-4000 calorii/zi. Hipolipidic, hipoproteic, bogat in vitamine si saruri minerale.
Se recomanda gravidei sa consume alimente proaspete si preparate cat mai simplu, sa
evite conservele de carne, pateurile, vanatul, condimentele si muraturile, bauturile alcoolice,
cafeaua si tutunul. Sarea exista in cantitati suficiente in alimente, orice exces de sare fiind
daunator, gravida avand tendinta de a retine apa in tesuturi.
Se va acorda atentie profilaxiei si tratmentului cariilor dentare, dintii se vor spala de
trei ori pe zi, iar la fiecare gingie se va frictiona 2-3 minute. Se va evita constipatia prin
miscare si alimentatie si la nevoie laxative usoare. Se va acorda atentie crescuta gravidelor
care muncesc, carora le trebuie o alimentatie cu putere calorica superioara gravidei casnice.
Aportul de lichide nu trebuie sa depaseasca 1500-2000 ml pe zi, evitandu-se bauturile
carbogazoase, cele artificiale, se prefera sucuri naturale, preparate in casa si ceaiuri din plante.
Asistenta medicala va informa gravida asupra consecintelor alimentatiei necorespunzatoare:
anemii carentiale, avort, prematuritate, malformatii.
În diabetul gestaţional, mâncarea sănătoasă înseamnă obţinerea unei cantităţi suficiente
de hrană din diferite alimente pentru a ajuta la creşterea şi dezvoltarea bebeluşului.
1. Ia mese regulate care să conţină cantitatea şi tipul de carbohidrat potrivite pentru a-ţi
furniza ţie şi copilului tău energie.
2. Include proteină (carne, peşte, pui, ouă, brânză, legume precum, fasole, linte) la
toate mesele şi gustările pentru a sprijini o sarcină sănătoasă şi a ajuta la gestionarea
nivelurilor de glucoză din sânge. 3. Mănâncă 2-3 fructe (1 o dată) şi multe legume în fiecare zi
pentru aportul de vitamine şi fibre. Bazaţi-ţi mesele pe legume/salată şi consumă alimente de
diferite culori pentru a obţine o varietate de substanţe nutritive.

30
 4. Consumă 3-5 porţii de lactate sau alternative pentru lapte (neîndulcite) în fiecare zi
pentru proteină şi calciu. Alege opţiunile cu conţinut scăzut de grăsimi şi evită brânzeturile cu
mucegai maturate sau nepasteurizate.
5. Consumă grăsimi sănătoase (nuci, seminţe, avocado şi uleiuri vegetale). Evită
mâncarea de tip fast food, carnea procesată, prăjiturile şi biscuiţii. Consumă peşte gras
(somon, păstrăv, macrou, sardine) de 1-2 ori pe săptămână sau ia un supliment de ulei de peşte
(nu ulei din ficat de cod) pentru omega-3 pentru a sprijini dezvoltarea creierului bebeluşului.
Omega-3 se găseşte de asemenea în soia, nuci şi seminţe de rapiţă.
6. Obţine suficientă vitamina D (ouă, somon, macrou, sardine şi lactate îmbogăţite)
pentru a-ţi ajuta corpul să absoarbă calciul. De asemenea, trebuie să iei zilnic un supliment de
vitamina D de 5-10 µg. Multivitaminele prenatale conţin 10 µg (nu ulei din ficat de cod).
Igiena corporala si vestimentara
Imbracamintea gravidei trebuie sa fie lejera, cu cat mai putine fibre sintetice, conform
anotimpului, incaltamintea sa fie cat mai comoda si cu tocuri joase. Baia nu este contrindicata
ci numai sederea prelungita, preferabil fiind dusul (se foloseste apa calduta si sapun fin).
Asistenta medicaala va instrui gravida ca dupa fiecare baie sa-si unga mameloanele cu
lanolina, care in prealabil se freaca cu o panza aspra pentru a intarii epiteliul. Gravidele cu
sanii voluminosi vor purta sutiene largi din bumbac. Organele genitale se vor spala zilnic cu
apa calduta si cu sapun si se va informa asupra iritatiilor vaginale care nu se fac decat in
diferite afectiuni si sub supraveghere medicala. Plimbarea in aer liber si chiar practicarea
sporturilor care nu solicita excesiv capacitatea fizica a femeii sunt permise in primele 6 luni de
sarcina deca aceasta evolueaza normal. Dupa luna a 6-a activitatea fizica se reduce la plimbari
fizice in aer liber.
Comportamentul sexual in sarcina
Poate decurge normal in trimestrul I si II, se reduce mult in trimestrul III, iar in
ultimele 2 luni este bine sa fie complet evitat, asistenta medicala informand gravida asupra
riscului pe care ii implica.
Igiena muncii
Gravida poate sa-si continue preocuparile dinaintea sarcinii, daca acestea ofera o
solicitare usoara sau medie. Se va evita oboseala, in special cea prelungita. Incepand cu a 4-a
luna,  gravida va evita munca de noapte. Asistenta medicala va informa gravida asupra

31
factorilor ce influenteaza negativ starea de gestatie: trepidatii puternice, ridicarea  greutatilor,
urcatul scarilor, prelungirea urcatului scarilor (in special in ultimele luni). Munca in
gospodarie se accepta dar sa nu fie prea obositoare.
Activitatea fizică regulată constituie o parte importantă a unei sarcini sănătoase şi ajută
la scăderea nivelului glicemiei. Mersul pe jos, înotul, pilates-ul, yoga, cursurile prenatale şi
exerciţiile uşoare sunt toate opţiuni bune. Dacă nu poţi face niciuna dintre aceste activităţi,
exerciţiile regulate pentru braţele superioare pot fi eficiente în reducerea nivelului glicemiei.
Încearcă să faci cel puţin 30 de minute de exerciţii adecvate cât mai multe zile pe săptămână.
Poţi împărţi acest timp în 2 reprize de câte 15 minute sau în 3 reprize de câte 10 minute pe
parcursul zilei. De exemplu, o plimbare de 10-15 minute după masă poate fi benefică pentru
menţinerea nivelului glicemiei în intervalul vizat. Este foarte important să nu exagerezi, mai
ales dacă nu eşti obişnuită să faci sport în mod regulat. Solicită întotdeauna sfatul medicului
tău înainte de a începe o nouă activitate, mai ales dacă ai probleme de sănătate, dureri sau
disconfort.

Pregatirea psihologica a femeii insarcinate

Asistenta medicala va sfatui gravida sa-si pastreze modul de viata obisnuit, sa-si
continue legatura cu familia si prietenii, toate cu conditia sa nu oboseasca, sa doarma suficient,
sa evite contactul cu persoanele bolnave. Gravidei i se va explica necesitatea supravegherii pe
timpul sarcinii de catre cadrele medicale, care o vor lua in evidenta si o vor programa pentru
urmatoarele controale periodice. I se va arata ca sarcina este un fenomen natural, cu efecte
benefice asupra organismului, trebuie linistita si asigurata ca totul va avea o evolutie buna.
Gravidei trebuie sa i se departeze teama de necunoscutul fenomenului de nastere, sa asculte
sfaturile cadrelor medicale, sa manifeste incredere in obstetricianul care-i supravegheaza
sarcina si ulterior nasterea, sa indeparteze sfaturile persoanelor neavizate. De asemenea i se va
recomanda pregatirea din timp a trusoului personal si al viitorului nou-nascut (aproximativ din
luna a 7-a de sarcina) se va informa asupra riscului efectuarii calatoriilor in apropierea
termenului de nastere.

3.4  ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN ADMINISTRAREA

MEDICAMENTELOR INDICATE DE MEDIC

32
 Asistenta medicala va infroma gravida ca administrarea medicamentelor se va face
numai la indicatia medicului. Terapia medicamentoasa la gravida trebuie facuta cu selectie,
urmarind actiunea secundara a medicamentului si efectului lui asupra produsului de conceptie.
Gravida poate prezenta tulburari in absorbtie, metaborlizarea, detoxificarea si eliminarea
medicamentelor nemaisuportandu-le.
Va informa gravida despre consecintele utilizarii fara sfatul medicului a
medicamentelor: avort, tulburari grave de dezvotare, malformatii, moarte. Sunt contraindicate
citostaticele, care impiedica dezvoltarea tesuturilor embrionare, antibioticele orale care produc
malformatii: gusa, cretinism.
Asistenta medicala va administra medicaţia pacientei numai sub îndrumarea
medicului respectȃnd anumite reguli:
- Nu va înlocui niciodată medicamentul prescris cu un alt medicament cu efect
asemănător.
-Va verifica eticheta medicamentului înainte de administrare ca acesta să nu fie alterat,
degradat , să nu aibă culoarea schimbată.
-Respectarea caii de administrare este obigatorie, deoarece nerespectarea poate duce la
accidente grave; a orarului de administrare ṣi a ritmului prescris de medic deoarece unele
substanţe se descompun sau se elimină din organe într-un anumit timp.
Orarul de administrare a medicamentelor este în funcţie si de alimentaţia bolnavului.
  -Asistentul medical va respecta doza prescrisă, somnul fiziologic al bolnavului.
-Va evita incompatibilitatea dintre medicamente. De exemplu, cȃnd administrează
oxacilină ṣi gentamicină în acelaṣi timp se va administra prin injecţii separate deoarece cele
doua combinate precipită.
Dacă intervin greseli în administrarea medicamentelor va anunţa imediat medicul.Va
avea grijă să administreze imediat medicamentele deschise deoarece se altrează repede ṣi va
preveni infecţiile intraspitalicesti prin respectarea masurilor de asepsie ṣi igienă pentru fiecare
cale de administrare. 

3.5 SARCINILE CE REVIN ASISTENTEI MEDICALE IN SUPRAVEGHEREA

GRAVIDEI

33
 Importanta supravegherii sarcinii deriva din dorinta evitarii oricaror complicatii, in
special in perioada puerperala. Efectuarea cu caracter profilactic prin supravegherea sarcinii se
reduce riscul obstetrical, prin observarea si inlaturarea la timp a oricarui conflict dintre cele
doua organisme coexistente.
Cunoscand bine starea de sanatate a femeii gravide, modul in care evolueaza sarcina,
respectarea regulilor de igiena, putem intervenii la timp putand corecta deficientele aparute.
Sarcinile ce revin asistentei medicale in teritoriu
a. Gravidele luate in evidenta se urmaresc prin vizite periodice la domiciliu si in cadrul
consultatiei prenatale din policlinica. Aceste controale vizeaza: starea de sanatate a femeii
gravide, modul de evolutie al sarcinii, starea produsului de conceptie; continuarea actiunii de
educaatie sanitara; efectuarea analizelor indicate.
b. Anunta medicul de specialitate si indruma imediat gravida, in cazul ivirii complicatiilor.
c. Cu prilejul vizitei din teren ia in evidenta noi gravide.
d. Informeaza medicul de familie si pe cel specialist, de gravidele problema existente in
teritoriu.
e. Gravidele cu risc obstetrical crescut vor fi urmarite si inregistrate in evidente speciale.
f. Vizitele efectuate in domiciliu de asistenta medicala se vor inregistra in carnetul de
maternitate al gravidei vizitate.
g. Testul eficientei muncii in teren este luarea in evidenta a gravidelor cat mai precoce (in
primele 8 saptamani de sarcina).
Sarcinile ce revin asistentei medicale in spital:
- raspunde de ingrijirea bolnavilor, curatenia si ordinea din saloane;
- efectueaza recoltarile probelor de laborator indicate de medic; raspunde de trimiterea la timp
a probelor de analiza la laborator si aducerea rezultatelor pe care le aseaza in foaia de
observatie ;
- efectueaza in tocmai tratamentul indicat;
- participa zilnic la vizita cu medicul de salon consemnand in carnet sarcinile ce ii revin ;
- comunica zilnic si ori de cate ori se impune, starea bolnavilor pe care ii are in ingrijire ;
- urmareste respectarea regimului alimentar ;

34
- raspunde de aplicarea tuturor masurilor de igiena si antiepidemice, de respectarea normelor
de asepsie si antisepsie in sectorul de activitate ;
- educatia sanitara a bolnavelor ;
- solicita sprijiniul medicului sau a colegelor ori de cate ori este nevoie ;
- raporteaza imediat cazurile problema ;
- raspunde de disciplina, tinuta si comportamentul sau ca si al bolnavelor din ingrijire ;
- masoara si inregistreaza zilnic temperatura, tensiunea arteriala, dimineata, intre orele 7-8, si
seara intre orele 17-18;
- executa externarea bolnavelor dupa incheierea formelor legale de externare ;
- raspunde de buna functionare a sectiei ;
- raspunde de schimbarea lenjeriei de pat si de corp ;
- raspunde de sterilizarea instrumentarului folosit.

CAPITOLUL 4.PROCEDURI SPECIFICE PACIENTELOR CU DIABET

GESTATIONAL

1. TESTUL DE TOLERANŢĂ LA GLUCOZĂ ORAL (TTGO)

Testul de toleranţă la glucoză reprezintă testul ce evaluează capacitatea organismului

de a metaboliza administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu determinarea nivelurilor
plasmatice şi urinare ale glicemiei la intervale regulate, utilizat în special pentru
diagnosticarea diabetului zaharat.
Scop
Determinarea toleranței la glucoză în vederea stabilirii diagnosticului de diabet zaharat
la persoane la care glicemia bazală (a jeun) este între 110-126 mg/dl.
Recomandări pentru efectuarea testului de toleranţă la glucoză oral (TTGO)
 pacienţi cu glicemie bazală modificată;
 antecedente familiale de diabet zaharat;
 obezitate;

35
  istoric de infecții recurente (cutanate sau urinare);
 episoade inexplicabile de hipoglicemie;
 gravidă ( săptămâna 24-28) cu istoric familial de diabet zaharat sau paciente cu
avorturi spontane, nasteri premature, nasteri de feţi morţi sau macrosomi;
 glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie în cursul sarcinii,
 după intervenții chirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardic sau administrare de
ACTH.
Contraindicaţiile testului
– testul nu trebuie efectuat la pacientii cu paralizie hipokaliemica periodică;
– testul nu este indicat in caz de: hiperglicemie bazala ≥ 126 mg/dL la doua determinari;
– valori ale glicemiei bazale constant normale;
– valori ale glicemiei postprandiale ≥200mg/dL la doua determinari;
– diabet zaharat clinic manifest;
– diabet secundar (ex. dupa administrare de hormoni).

Pregătirea pacientului
Pacientul este instruit să aibă o dietă normală în ultimele 72 ore (3 zile) fără restricție
de glucide (>150g glucide/zi și abstinență de la alcool).
Este interzis fumatul, cafeaua și consumul de alimente restricționat cu cel puțin 12 ore
înaintea efectuării testului. Pe durata efectuării testului este interzis fumatul și efortul fizic;
este permisă ingestia unor cantitati mici de apă.
Materiale necesare
-materiale necesare puncției venoase pentru recoltarea glicemiei;
-75 gr. glucoză pulbere;
-cană de apă (200ml) cu apă.

36
 Fig.11 Materiale necesare
Efectuarea testului
– identificarea pacientului și verificarea prescripției;
– se recoltează dimineață o probă de sânge prin puncție venoasă;
– se administrează apoi oral, într-un interval de 5-10 minute, 75 gr. de glucoză pulbere
dizolvate în 200 ml apă, (la copii cantitatea de glucoză este administrată funcție de greutatea
pacientului: 1.75g/kg corp – max. 75g);
– apoi pacientul va sta 2 ore liniștit la pat;
– după 2 ore se va recolta o altă probă de sânge. In anumite situații clinice, la solicitarea
medicului, se pot recolta mai multe probe la: 30, 60, 90, 120, 180 minute.
Reactii adverse
-unele persoane pot prezenta greață sau pot avea simptome vaso-vagale în cursul efectuării
testului.
Interpretarea rezultatelor 
Interpretarea valorilor glicemiei bazale și în cadrul testului de toleranța la glucoză se
efectueaza conform criteriilor ADA (American Diabetes Association):

37
 Tabel 3. Valori glicemie

Pentru diagnosticul de diabet zaharat sunt necesare cel putin doua valori anormale ale
testului de toleranta la glucoza.
Testul de toleranta la glucoză este util nu numai în diagnosticul diabetului zaharat, ci si
in identificarea pacienților cu intoleranță la glucoză.
Aceste persoane fac parte dintr-un grup intermediar (considerați prediabetici), care,
deși nu indeplineste criteriile de diagnostic ale diabetului zaharat, prezinta niveluri ale
glucozei prea mari pentru a fi considerate normale. Acestea persoane trebuie considerate
categorii de risc crescut pentru diabet si afectiuni cardiovasculare, pentru că se asociază cu
obezitate și hipertensiune arterială.

2. MĂSURAREA INĂLŢIMII ŞI GREUTĂŢII

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Stabilirea greutatii pacientului pentru aprecierea starii de nutriţie şi a reţinerii apei in
organism;
- Aprecierea raportului dintre inalţime şi greutate
PREGĂTIREA MATERIALELOR

38
- Cantar pentru adulţi
- Antropometru (sau cantar antropometru)
- Carnet pentru notarea valorilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului necesitatea măsurătorii şi stabiliţi impreună ora potrivită in cursul
dimineţii
- Asiguraţi pacientul, dacă este cazul, că se respectă intimitatea
b) FIZICĂ:
- Ajutaţi pacientul să se dezbrace de halat;
- Explicaţi pacientului să nu mănance, sau urineze şi să elimine scaunul inainte de cantărire
- Instruiţi pacientul să stea cu călcaiele lipite de tija antropometrului
EFECTUAREA PROCEDURII:
1.Măsurarea inălţimii
- Aşezaţi pacientul in picioare cu spatele la tija şi sub cursorul taliometrului;
- Rugaţi pacientul să stea cu spatele drept şi călcaiele lipite de tija taliometnilui;
- Coboraţi cursorul pană la capul bolnavului şi citiţi pe tijă – gradaţia inălţimii
2. Măsurarea greutăţii
- Aduceţi balanţa in echilibru şi imobilizaţi acul indicatorului inchizand braţul balanţei
- Verificaţi dacă sunt indeplinite condiţiile
- Bolnav nemancat
- Vezică urinară golită
- Scaun eliminat
- Asiguraţi-vă că poartă aceleaşi haine la fiecare cantărire
- Folosiţi acelaşi cantar
- Aduceţi cele două cursoare pentru kg. şi grame aproape de greutatea estimată a
pacientului
- Rugaţi pacientul să urce pe cantar
- Deschideţi braţul (tija balanţei) şi mişcaţi cele două cursoare (cursorul) pană
acul se stabileşte din nou la zero;
- Fixaţi scara cursorului şi rugaţi pacientul să coboare

39
 INGRIJIREA PACIENTULUI
- Conduceţi pacientul la pat (dacă este nevoie)
- Ajutaţi-l să se aşeze in pat
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Nu este cazul in general;
- Cantarele mobile sunt aduse la locul lor
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi valorile inălţimii şi greutăţii
- Precizaţi dacă din diverse motive nu pot fi indeplinite toate condiţiile
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE AŞTEPTATE
- Cantărirea s-a făcut corect, rezultatul atestă o evoluţie bună
REZULTATE NE DO RITE / CE FACEŢI
- Valorile obţinute arată scăderea greutăţii la pacienţii slăbiţi, denutriţi,
creşterea greutăţii şi reţinerea apei in organism
- Verificaţi respectarea regimului

3.RECOLTAREA SANGELUI PENTRU HLG

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Efectuarea diagramei sangelui prin care se determin ă: Hb, Ht, elementele figurate, formula
leucocitară
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior
40
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov)
- Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală
- Mănuşi de cauciuc de unică folosinţă, muşama
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţămantul informat
- Incurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănance cel puţin 12 ore şi să stea in repaus fizic la pat
- Verificaţi dacă a respectat recomandările
- Poziţionaţi pacientul in decubit dorsal cu mana sprijinită ca pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai proeminentă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin metoda clasică
- Spălaţi mainile cu apă şi săpun si le dezinfectati cu alcool
- Imbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Pregătiţi o seringă de 2ml pentru recoltare
- Aplicaţi garoul pentru puncţia venoasă
- Puncţionaţi vena si desfaceţi garoul
- Aspiraţi in seringa 1,5 - 2ml sange
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o compresiune asupra tamponului 2-5' fără ca pacientul să indoaie braţul
- Transferaţi sangele din seringă in flaconul cu EDTA
- Agitaţi flaconul prin mişcare circulară lentă pe o suprafaţa plană
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mainile/dezinfectaţi-le/imbrăcaţi mănuşile de protecţie
- Montaţi acul dublu la holder prin inşurubare
- Indepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
- Aplicaţi garoul si puncţionaţi vena apoi dezlegaţi garoul

41
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG
- Umpleţi pană la semn recipientul cu sange
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 5'
- Agitaţi lent vacutainerul
INGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul in poziţie comodă
- Aplicaţi un plasture peste tampon
- Verificaţi locul puncţiei
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile in recipiente speciale conform PU
- Indepărtaţi mănuşile/spălaţi mainile cu apă şi săpun
- Aşeza ţi tava in dulap
NOTAREA PROCEDURII
- Data şi ora recoltării;
- Notaţi eventualele manifestări ale pacientului
PREGATIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi recipientul tubului vacuette
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia se desfăşoară fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort
- Sangele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom

42
 Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) / Ce faceţi?
- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotemie
- Se produce coagularea sangelui
- Se produce hemolizarea sangelui
- Verificaţi dacă s-a respectat raportul dintre sange şi anticoagulant, dacă s-au
respectat condiţiile de recoltare.

43