Clasa a X-a

Evaluare

„Ritmuri pentru nunţile necesare”

de Ion Barbu

Capăt al osiei lumii!

Ceas alb, concis al minunii,
Sună-mi trei
Clare chei
Certe, sub lucid eter
Pentru cercuri de mister!

An al Geei, închisoare,
Ocoleşte roatele interioare:
Roata Venerii
Inimii
Roata capului

Mercur
În topire, în azur,
Roata Soarelui
Marelui.

Înspre tronul moalei Vineri

Brusc, ca toţi amanţii tineri,
Am vibrat
Înflăcărat:

Vaporoasă
Rituală
O frumoasă
Masă
Scoală!
În brăţara ta fă-mi loc
Ca să joc, ca să joc,
Danţul buf
Cu reverenţe
Ori mecanice cadenţe.

Ah, ingrată,
 Energie degradată,
Brută ce desfaci pripită
Grupul simplu din orbită,
Veneră,
Inimă
În undire minimă:

Aphelic ( )
Perihelic ( (i )
Cojunctiv (dodo)
Oponent (adio!)

II

Paj al Venerii,
Oral
Papagal!
În cristalul tău negat,
Spre acel fumegat
Fra Mercur
De pur augur,
Peste îngeri, şerpi şi rai
Sună vechi:
I-ro-la-hai,

Mercur, astră aurită,

Cu peri doi împodobită
Lungi
Cu pungi
Pe bomba mare,
Oarbă, de cercetătoare,

O, Mercur,
Frate pur
Conceput din viu mister
Şi Fecioara Lucifer,

Înclinat pe ape caste

În sfruntări iconoclaste,
Cap clădit
Din val oprit
Sus, pe Veacul împietrit,

O select
Intelect
Nunta n-am sărbătorit...

III
 Uite, ia a treia cheie,
Vâr-o în broasca - Astartee!
Şi întoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage porţile ce ard,

Că intrăm
Să ospătăm
În cămara Soarelui
Marelui
Nun şi stea,

Abur verde să ne dea,

Din căldări de mări lactee,
La surpări de curcubee,
- În Firida ce scântee eteree.
Cerinţe:
1. Într-o variantă iniţială, poezia se numea „Jazz-band pentru ritmurile necesare”. Cum putea fi
justificat acest titlu, în raport cu mesajul poeziei? 20 de puncte
2. Identifică două imagini vizuale din acest text. 10 puncte
3. Ce simbolizează aştrii din această poezie: Venus, Mercur, Soarele? 30 de puncte
4. Exemplifică două figuri de stil diferite din acest text. 20 de puncte
5. Care este mesajul poemului? 20 de puncte

Timp de lucru: 50 de minute

Se acordă 10 punte din oficiu!
 Barem
6. 20 p.
Ilustrând ermetismul creaţiei barbiene, textul este o artă poetică, ce pune problema
raportului dintre trei căi de cunoaştere: prin simţuri (eros), prin intelect şi prin contemplaţia
poetică (definită drept contopire a senzorialului cu intelectul). Fiecare treaptă „necesară" de
cunoaştere este, metaforic, o „nuntă" - comuniune cu esenţa universului, primele două sunt,
însă, imperfecte.
Poezia se compune dintr-un prolog şi trei părţi (corespunzând amintitelor etape ale
cunoaşterii). În introducere, este invocat „capătul osiei lumii" - posibil echivalent al
„nadirului latent" din poezia “Din ceas, dedus” - şi care este cunoaşterea supremă, obiectul
iniţierii. „Trei clare chef deschid drumurile spre „osia lumii" (centrul solar) şi, pentru ca
iniţierea să fie completă, este necesară străbaterea „roatelor interioare", închise în „anul
Geei", în următoarea ordine a nunţilor de cunoaştere: Venus - Mercur - Soarele. Limbajul
poetic este abstract, iar simbolurile folosite sunt astrologice. Modalitatea iniţierii poetice, pe
care ne-o propune Ion Barbu, se configurează simbolic ca geometrie astrală: din „închisoarea
Geei" (limitare la contingent) până în „cămara Soarelui" (contopirea armonioasă a Erosului şi
Intelectului) se parcurge, sub forma unei călătorii iniţiatice siderale, traseul de la cunoaşterea
senzorială la contemplaţia poetică, aflată sub „dominaţia" triumfală a Soarelui, trecându-se
prin cercul lui Venus (erosul dionisiac) şi prin cercul lui Mercur (intelectul steril).

7. 10 p.
„Capăt al osiei lumii! / Ceas alb, concis al minunii,”; „Paj al Venerii, /Oral / Papagal!”

8. 30p.
Simbolurile: cercul lui Venus (erosul dionisiac) şi prin cercul lui Mercur
(intelectul steril): iniţierea poetică nu se poate petrece exclusiv în cercul lui Mercur,
adică al Spiritului pur, eliminarea completă a afectelor însemnând o anulare a
umanului; pe de altă parte, iniţierea nu poate fi eficientă prin limitarea în sfera
emoţională.
Trebuie recuperată esenţa umanului care, în concepţia lui Ion Barbu, se află în
spirit şi afect deopotrivă. Ca de-a treia treaptă a cunoaşterii, patronată de principiul
solar şi figurată printr-un simbol mitologic (Astarteea - zeiţa feniciană a fertilităţii, a
maternităţii şi a dragostei), se înfăptuieşte ca sinteza superioară a Erosului cu
Intelectul, a principiului dionisiac cu cel apolinic.
Adevărata „nuntă" are loc, de aceea, aici. Soarele reprezintă, simbolic, „nunul"
supremei cunoaşterii umane, care este o sublimare a simţurilor. Sensul ultim al
iniţierii - prezentată ca „ascensiune purificatoare" (Marin Mincu, „Opera literară” a
lui Ion Barbu) îl constituie, aşadar, aceasta „solaritate armonioasă", motivată, cel
puţin în poezia de faţă, prin conjugarea spiritului pur cu „aburul verde" al vieţii.

9. 20 p.
Metaforă: „Capăt al osiei lumii!”; epitet: „Ceas alb”

10. 20 p.
Intelectul este „conceput", adică este idee pură, Erosul este impur, material; Intelectul
este static, rece, „select", Erosul este dinamică dezordonată, afect şi „degradare";
Intelectul „luciferic" este asociat castităţii, ascezei „cercetătoare", hrănindu-se din
iconoclastia absolută, şi dacă Intelectul se situează în atemporalitate („Sus, pe Veacul
împietrit”), Erosul se consumă în durată, în temporalitate.