TITLUL OPEREI/AUTORUL/TEMA/ASPECTE REZUMAT/PREZENTAREA PE SCURT

PREZENTATE
D-l Goe…de ILCaragiale În această schiţă autorul ne prezintă comportamentul unui copil răsfăţat. Acesta este dus de
-educația defectuoasă pe care o primesc mama, mătuşa şi bunica lui la Bucureşti.În tren, Goe face o mulţime de prostii. Mai întâi scoate
copii acasă capul pe fereastră şi îi zboară pălăria cu tot cu bilet. Apoi cade în nas iar după aceea se blochează
-intervenția familiei în educația copilului în toaletă.Goe trage şi semnalul de alarmă şi trenul se opreşte brusc. Ca să nu fie pedepsit,
-călătoria cu trenul mam’mare se preface că doarme cu băiatul în braţe.Goe ajunge la Bucureşti fără să fie pedepsit
pentru poznele lui şi este în continuare răsfăţat de cele trei cucoane.
Heidi de Johana Spyri În această carte este vorba despre o fetiţă pe nume Heidi. Ea a fost dusă de mătuşa sa, Detie,
-o fetiță orfană reușește să facă față la unchiul din munţi. Acolo Heidi se apropie foarte mult de bunic, se împrieteni cu ciobănaşul
provocărilor Peter, care locuia într-o căsuţă împreună cu mama sa, Brigitte, şi o bătrânică, căreia toată lumea îi
-puterea de adaptare a unui copil zicea bunica. Fetiţei îi plăcea să alerge,să zburde şi să se joace cu caprele.Într-o zi, Dete veni să o
-dragostea nepoată-bunic ia pe Heidi. Găsise o familie care avea un copil care nu putea merge, pe nume Clara. Ea era foarte
-capacitatea fetiței de a relaționa cu cei din deşteaptă, dar îi lipsea un prieten. Aşa că mătuşa povesti despre Heidi, iar cei care aveau grijă de
jur, capacitatea de a se face plăcută Clara, auzind lucruri bune, o primiră pe fetiţă care deveni prietena infirmei. Heidi se acomodă cu
-prietenia lumea de acolo, dar în fiecare noapte visa că se află alături de munţi şi de bunic. Văzând tristeţea
copilei, o trimiseră înapoi.Peste puţin timp, Heidi primi o scrisoare de la Clara, care îi zicea că în
curând va veni să o viziteze. Dar doctorul şi tatăl îi ziseră că nu se va putea duce până în luna mai,
când se va mai încălzi. Clara acceptă. În schimb se duse doctorul în vizită, ca mai apoi să-i spună
fetiţei ce minunăţii văzuse în munţi.Trecură câteva luni şi veni şi prietena lui Heidi în vizită. Îi
plăcu foarte mult totul. Şi atunci se întâmplă ceva neaşteptat. Într-o zi, Clara, care era singură pe
păşune, căci Heidi se dusese să se uite la nişte flori, vrând să meargă şi să fie un copil ca toţi
ceilalţi, apucă o capră de după gât şi încercă să se ridice. În ajutorul ei veniră Peter şi Heidi şi o
ajutară să meargă. Reuşi.Atunci când stăpânea foarte bine mersul, îi trimise o scrisoare tatălui său,
spunându-i că are o surpriză pentru el. Între timp tatăl îşi termină afacerile de la Paris mai repede
şi, vrând să o viziteze pe Clara, ajunse chiar în acea zi pe munte. Se bucură enorm de această
veste, că fetiţa lui poată să meargă, iar a doua zi plecară, promiţându-le însă lui Heidi şi bunicului
ei  că îi vor vizita.
Vasile Porojan „Vasile Porojan” e concepută sub forma unei scrisori către un prieten. Schiţa incepe cu
de Vasile Alecsandri mărturisirea unei dureri (Am pierdut in zilele trecute un tovarăş de copilărie; Am pierdut in Vasile
Porojan pe cel de pe urmă martor al inceputluli vieţii mele, rivalul meu in giocul de arşice şi in
azvârlitura de pietre de asupra bisericii sfântului Ilie…). amărăciunea şi nota mişcător omenească
se imbină de la bun inceput cu o nostalgie uşor sentimetnală, căci scriitorul prezintă, de la
viziunea virstei de 60 ani, un crâmpei curat de copilărie, domniat de fericirea jocului şi al
prieteniei dezinteresate. Inventivi, fericiţi in jocurile lor războinice, „meşteri in arta de a fura
merele şi perele”, neobosiţi la „Puia gaia”, la „Poarcă”, la „Ţurcă”, „eram mândri unul de altul”…
 Naratorul invocă bucuriile şi necazurile copilăriei, ispita jocului şi a şotiilor de tot felul, relatează
despre toate cu o complezenţă moale, inţeleaptă, iertătoare, iar pe alocuri cu o notă de umor
şăgalnic. Işi aminteşte anii de studii la pensionul Cuenim, când cea mai fericită petrecere era să se
urce pe capra unei trăsuri vechi şi să viseze „De acolo priveam cu melancolie dealurile
Socolii, /…/ Dorul de călătorii ce deşteptase in mine…”.Constatând „strania nedreptate a soartei”,
el ne informează de la bun inceput, că „valurile lumii” şi treptele sociale ne-au despărţit de mult
unul de altul, /…/…”. Revenind, el repetă iarăşi amărit că „Porojan avea să rămână pitar şi numai
pitar”. De asemenea ne informează despre eliberarea ţiganilor de pe moşia lui şi despre efectele
acestui act: s-au intros „goi , bolnavi, morţi de foame, ingheţaţi de ger şi au căzut in genunchi „cu
rugămintea” ca să-i primesc iar robi ca in vremile cele bune, după cum spuneau ei…”.

Emil și detectivii Povestea începe cu Emil, care este condus de mama sa la gara  din Neustadt, pentru a merge
de Erich Kastner la Berlin unde locuiau bunica, verișoara, unchiul și mătușa sa.Mama îi înmânează o sută patruzeci
de mărci. O sută douăzeci sunt pentru bunica, iar douăzeci sunt pentru biletul său de
-prietenia întoarcere.Emil prinde banii cu un ac de gămălie la buzunarul de la piept pentru a fi sigur că nu-i
-victoria asupra răului pierde. În compartment discută cu mai multe persoane printre care și cu un om cu pălăria tare pe
-ambiția lui Emil de a merge până la capăt nume Gründeis, care-i oferă ciocolată.Emil este îngrijorat când rămâne doar cu acesta în
-dragostea pentru familie(mamă, bunică) compartiment, dar văzându-l că doarme, se mai liniștește. Singura lui grijă acum era să nu
-aventura-grupul de detectivi conduși de adoarmă și el.Dar somnul îl fură și are un vis foarte întortocheat în care se amestecă tot felul de
Emil și Gustav întâmplări și persoane.Când în sfârșit se trezește, descoperă că este singur în compartimentul
trenului și, speriat, verifică buzunarul hainei. Banii lipseau.Tocmai atunci trenul oprește în gara
Zoo, iar pe geam vede o pălărie tare. Coboară imediat și se ține după hoț. Urcă în tramvaiul 177
întocmai ca și hoțul și continuă urmărirea. Întrucât nu avea bani de bilet, un domn se oferă să i-l
cumpere.Emil nu a avut curaj să apeleze la poliție întrucât la el în oraș mâzgălise o statuie și el
însuși se considera un infractor pe cale de a fi descoperit.Hoțul coboară din tramvai și se oprește
pe terasa unei cafenele. Emil se furișează în spatele unui chioșc de ziare și-l privește. Când,
deodată, în spatele lui apare un băiat cu un claxon. Emil află că-l cheamă Gustav și-i povestește
toată întâmplarea. Acesta este hotărât să-l ajute, așa că revine la Emil cu o ceată de copii gata să
prindă hoțul.O parte din copii, în frunte cu Emil se îndreaptă spre piața Nikolsburg, unde este pus
la cale planul de acțiune. Un băiat poreclit Profesorul împarte sarcinile. Cel mai mic dintre
ei, Marți este delegat să răspundă de centrala telefonică. El primea informațiile de la detectivi și
le transmitea mai departe. Gustav și ceilalți detectivi erau cu ochii pe hoț.Emil îl roagă pe unul din
băieți să-i ducă o scrisoare bunicii sale care cu siguranță era îngrijorată. Găștile se unesc, iar când
hoțul ia taxiul, Emil și detectivii fac tocmai. Apoi opresc la Hotelul Kreid din piața
Nollendorf unde hoțul se cazează.Detectivii cantonează în curtea mare a pieței Nollendorf, iar
Profesorul dă noi directive. Atunci apare Pony, verișoara lui Emil cu băiatul care trimisese

Cărțile cu Apolodor de Gellu Naum
-peripețiile pinguinului Apolodor ce pleacă
în căutarea fraților săi
-curajul
-prietenia
-dragostea pentru familie
-călătoria
scrisoarea.Gustav intră în hotel și ajutat de băiatul cu liftul căruia îi spune toată povestea, află că
hoțul se va trezi mâine dimineață la opt.Ceata de detectivi se retrage la culcare, pregătindu-se
pentru mâine dimineață când aveau să dea lovitura. Emil și Gustav sunt lăsați să doarmă în camera
de serviciu a hotelului.Dimineață la ora opt, în piață Nollendorf se aflau vreo sută de copii care
auziseră de marea lovitură ce urma să fie dată de Emil și detectivii.Când hoțul iese din hotel,
deodată se vede înconjurat de o mulțime de copii. Văzând că gluma se îngroașă și având o idee de
la ce i se trag toate, intră speriat în sucursala unei bănci pentru a schimba banii. Cele o sută
patruzeci de mărci.Imediat în bancă își face apariția Emil, alături de Gustav și Profesor și
povestește funcționarilor cele întâmplate. Hoțul neagă tot, dar când casierul observă urmele de ac
de gămălie în bani întocmai cum a spus Emil, hoțul o ia la fugă.Afară, însă, ceata de copii îl
împiedică agățandu-se de el. Imediat apare și un agent de poliție care a fost chemat de Poly. Hoțul
este dus la secție, iar Emil își recuperează banii. Îi timp ce Emil vorbea cu comisarul poliției, în
birou își fac apariția niște ziariști care voiau să-i ia un interviu.Pe unul dintre ei, Emil îl recunoaște
ca fiind cel care i-a plătit biletul de tramvai, iar acesta se oferă să-l scoată pe Emil la o prăjitură.
După este dus la redacția ziarului unde i se face poza ce urma să fie publicată alături de articol în
ziarul de seară.În sfârșit Emil ajunge la bunica lui, iar în cursul zilei un agent își face apariția și îi
informează că în urmă cu ceva timp, același hoț dăduse o spargere la bancă, iar banca promisese o
recompensă de o mie de mărci celui ce-l va prinde. Iar această recompensă îi revine lui
Emil.Bucuros, Emil dorește ca imediat să vină și mama lui la Berlin, să-i cumpere o haină de
blană și un uscător de păr electric. Pe tren, aceasta descoperă în ziar întreaga poveste a lui Emil și
prinderea hoțului.Emil, împreună cu întreaga familie, alături de Gustav, Profesorul, Krummbiegel,
fraţii Mittenzwey, Gerold, Friedrich I, Traugott, micul Marţi şi toţi ceilalți detectivii sărbătoreau
victoria și concluzionează că învățătură acestei întâmplări este că nu poți avea încredere în
orișicine. Mama completează spunând că nu trebuie să-ți lași copii să călătorească singuri.Iar
bunica concluzionează că singura învățătură ce trebuie trasă din această poveste este că banii
trebuie trimiși doar prin mandat postal.
Apolodor este un pinguin de la circ, care cântă la cor. Este ”grăsuț, curat, atrăgător”, îmbrăcat într-
un frac strălucitor. Într-una din zile îl apucă tristețea și dorul după frații lui din Labrador, iar
motanul Tiț vrea să-l împace: ” – Prietene, aș da/ Mustața și codița mea, Aș da un litru de
caimac,/Aș da orice, să te împac.” Toate celelalte nimale vor să-l împace: ariciul îi dă ace, ursul
mure, iar iepurele salată și fructe dulci.Tristețea însă nu îi trece. Impresionat, dirijorul Domisolfa
spune că cel mai bine ar fi ca Apolodor să plece totuși spre Labrador. Încep, așadar, aventurile
sale de călătorie. Zboară cu avionul, apoi cu parașuta, dar ajunge forțat la Capul Nord., ”cu
parașuta spartă/ Fără busolă, fără hartă./” Este luat pe pescadorul Meteor, iar Apolodor îi distrează
pe toți cu vocea lui. În portul Behring este nevoit să coboare. Străbate Alaska și află că, de fapt, a

Chemarea străbunilor de Jack London
-aventurile lui Buck-un câine
-relația om-animal
fost născut din întâmplare în labrador, deoarece acolo nu se află picior de pinguin.  Află că familia
lui este pe gheața Golfului Terror. Ajunge pe țărmul african unde îl deranjează căldura și este
foarte obosit. O găsește aici pe sora cămilei Suzi care a fost foarte bună cu el la circ, ca o mamă.
Impresionată, cămila se oferă să-l conducă spre Sud. Trece prin deșertul Sahara, se oprește într-o
oază unde își mai revine puțin.  Rătăcește un an prin continentul african, lucrează ca hamal,
cărând ”stafide și năut”, iar apoi vânează în Mozambic. 
Se spune apoi că a fost poet în Tibet, fachir în India, că a deschis un concert la
Bangladesh. Devine milionar pe o insulă în Pacific unde găsește un geamantan cu patruzeci de
diamante. Avea cinci cofetării, mânca numai bunătăți, dar după un an ăl ajunge din nou dorul de
frații lui. Ajunge pe coasta Californiei, în Statele Unite. Întâlnește un pistolar, Sallivar Tom, care
ucidea și jefuia. Acesta cade într-un butoi, fiind beat și toți tremurau de frica lui. Apolodor este
curajos: bate niște cuie în capacul butoiului și îl duce pe tâlhar la închisoare..Pornește mai
departe.Se urcă într-un camion ce transporta fier vechi, îmbracă o armură de fie și ajunge în orașul
Saint Luis. Oamenii de aici cred că este de pe marte și vor să-i dea funcții importante. A fost pus
pe post de statuie și oamenii plăteau ca să-l vadă. Este furat de un tâlhar, dus și băgat într-o navă
spațială, pe care au pornit-o. Aterizează în portul New Orleans. Este luat ca ajutor de căpitanul
Syrus Smith, bețivan și el. În timp ce căpitanul doarme, Apolodor citește o telegramă primită de
căpitan, în care i se spunea acestuia să îl aducă mort pe Apolodor. Ăși dă seama că că pitanul l-a
înșelat. Scapă de pe nava acestuia și ete salvat de niște pescari din Uruguay. Este foarte bine
primit în casa unui profesor, dar dorul de frațți lui îl împinge din nou la drum. Ajunge în
Antarctica, pe gheața Golfului Terror.  Este primit de bunicul Apolodorin, de mama Apolodorina,
de tatăl Apolodorel, de unchiul Apolodorini.
       Aflat acum în ținutul foarte friguros de la Pol, I se face dor de prietenii de la circ, de colegii
de la cor. Ofta mereu: ”Aș vrea să plec la București!” 
       Reface acest drum lung și este întâmpinat cu bucurie de prietenii lui.
"Chemarea strabunilor" isi are sursa de inspiratie in viata animalelor. Eroul din acest roman este
cainele Buck, un caine care poarta in vene sangele stramosilor sai nordici.Furat de la stapani si
avand de infruntat rautatea oamenilor, Buck isi afla in cele din urma salvarea in mijlocul
semenilor sai salbatici.Buck duce o viata linistita la casa judecatorului Miller unde este devotat
intregii familii.
Intr-o zi, pe cand dl Miller nu se afla acasa, Buck este furat de catre gradinarul casei si dat pe
mana altor oameni care il duc la Seattle. Pentru a fi imblanzit el este batut de un barbat de o
rautate iesita din comun. A doua zi Buck este cumparat de Perraut si Francois, dus la Narwhal si
impreuna cu alti caini este pus sa traga sania cu saci de scrisori.Buck se intelege bine cu cainii
insa cu Spitz, seful lor, are mereu conflicte care se finalizeaza printr-o lupta intre viata si moarte.
 Buck iese invingator si devine liderul cainilor.
Desi erau mandri si atasati de Buck, devenit centrul atentiei tuturor oamenilor, Perraut si Francois
sunt nevoiti sa-l vanda unui scotian. Buck si ceilalti caini sunt nevoiti sa munceasca din greu
pentru noii stapani. Deoarece scotianul si prietenii sai sunt dezorganizati, cainilor le este greu sa
traga sania mult prea grea. Inca din primele acestia raman fara hrana , multi caini mor si restul
grupului ramas sunt nevoiti sa faca o oprire pe la un vechi prieten John Thornton. Acesta le da
mancare, insa cand vede ca scotiantul isi bate caini deoarece nu mai au putere sa se ridice, se
hotaraste sa-l sa-l opreasca pe Buck. Dupa ce l-a chinuit pe Buck, ca o ironie a sortii, scotianul
moare inecat impreuna cu camarazii lui.Buck indrageste mult pe noul sau stapan, legandu-se o
frumoasa prietenie. Buck are sa plateasca pentru dragostea pe care îl primeste de la John Thorton
salvandu-i acestuia viata. Renumele lui buck creste in urma unei noi ispravi: castiga un pariu
pentru stapanul sau reusind sa urneasca o sanie cu cinci sute de kg. In urma castigat John
Thornton, Pete, Hans,Buck si alti sase caini reusesc sa ajunga la o mina de aur (visul stapunului
sau). Muncind din greu, reusesc sa stranga foarte mult aur.Lui Buck ii revin viziunile despre
"omul paros" , moment in care incepe sa auda sa auda din ce in ce mai des chemarea strabunilor
imprietenindu-se cu lupii din padure. Bantuit de amintirile fratelui sau salbatic se produce o
transformare radicala in viata devenind brusc un simplu animal de prada.Ajuns in tabara lui John
Thornton il gaseste pe acesta mort impreuna cu toti ceilalti. Buck isi razbuna stapanul omorandu-i
pe cei care I-au luat viata lui John Thornton, indienii Yeehat.Buck isi continua viata alaturi de
fratele salbatic si de ceilalti lupi.

Limba noastră Poezia cuprinde doua parti : prima parte (opt strofe), cristalizata in jurul verbului a fi , defineste
de Alexei Mateevici limba printr-o succesiune de metafore (sintagme metaforice). In strofa intai-“Limba noastra-i o
- TEXT LIRIC comoara, un sirag de piatra rara”- este o metafora ce sugereaza valoarea, stralucirea, frumusetea,
-sentimente de dragoste și de prețuire tainica bogatie -virtuti ale limbii romane dintotdeauna Limba noastra e “foc ce arde” – metafora
pentru limba română deosebit de sugestiva care exprima incandescent lupta poporului pentru afirmarea fiintei sale,
focul pururea viu veghind somnul de moarte al viteazului din poveste, insotind invierea neamului.
(Metafora trezirii sau invierii din somnul de moarte apare ta imnul “Desteapta-te romane” al lui
Andrei Muresanu).In strofa a doua, deci, limba este imaginata dinamic, are o esenta luminoasa: e”
flacara”.In strofa a treia limba e “cantec”, “doina dorurilor noastre”, “roi de fulgere”… Adunandu-
se in cantec, ca doina a dorurilor – limba exprima intreg sufletul romanului. Ea este, deci, o cale
de stapanire a lumii pri si frumos Metafora ” roi de fulgere” reveleaza puterea de transfigurare a
lumii prin forta suhiala a cuvantului.In strofa a patra, limba e “graiul painii”, e sfanta ca si painea
care se obtine printr-o truda sacra, “cand de vant se misca vara”.Indiscutabil, painea este o hrana a
sufletului romanesc, dulceata ei il intareste si il desfata pe roman. Limba noastra este natura

Căprioara de Emil Gârleanu
-dragostea maternă
-sacrificiul suprem al mamei pentru
a-și salva puiul
Boul și vițelul
de Grigore Alexandrescu
ocrotitoare: “Limba noastra-i ” frunza verde ” / Zbuciumul din codrii vesnici/Nistrul lin, ce-n
valuri pierde/Ai luceferilor sfesniti”(strofa aV-a).In strofa a VI-a, limba este definita ca document
de mare pret, avand puterea de a imortaliza istoria poporului, a spiritului sau, a oamenilor si a
faptelor “Limba noastra-s vechi izvoare,/ Povestiri din alte vremi; Si cetindu-le-nsirate, Te-nfiori
adanc si tremuri”.
Scrierea se deschide prin sugerarea unei atmosfere de calm, de liniste, edenice. Intr-un astfel de
cadru, "pe muschiul gros, cald ca o blana a pamantului" se afla caprioara si iedul ei. Intr-o scena
plina de tandrete, iedul "si-a intins capul cu botul mic, catifelat si umed pe spatele mamei lui si cu
ochii inchisi se lasa dezmierdat. Caprioara il linge si limba ei subtire culca usor blana moale,
matasoasa a iedului". Acestei situatii initiale ii urmeaza cauza actiunii, caci linistea se tulbura
cand in sufletul de mama al caprioarei "incolteste un simtamant staruitor de mila", fiindca, venind
vremea intarcatului, trebuie sa se desparta de puiul ei.Acest sentiment, acest gand si necesitatea
implinirii lui constituie mobilul desfasurarii actiunii care urmeaza. Imbarbatandu-se, caprioara
porneste impreuna cu iedul spre tarcurile unde vrea sa-l lase singur, convinsa ca "acolo, sus, e
pazit si de dusmania lupului si de iscusinta vanatorului". Pana acolo mai erau insa de strabatut
locuri primejdioase si in drumul lor caprioara pune la incercare puterile iedului, care face fata
tuturor incercarilor.In cale apare insa padurea intunecata, loc deosebit de primejdios pentru ca aici
se afla lupul. Presimtirea caprioarei devine fapt implinit si observand "ochii lupului stralucind
lacomi", ea se jertfeste pentru pui. Lupul, vazand prada mai mare, uita de ied si se repede la ea.
Prabusita in sange, caprioara nu moare pana ce puiul, inspaimantat, nu se topeste in adancul
padurii. Numai atunci ea "simte durerea, iar ochii i se turbura de apa mortii". Astfel se consuma o
drama zguduitoare din lumea celor care nu cuvanta, careia ii cade victima nevinovata caprioara.Ea
apare intr-o ipostaza umanizata, in postura unei mame iubitoare, afectuoase si grijulii. Ca orice
mama, se zbuciuma ("in sufletul ei incolteste un sentiment staruitor de mila"), traieste durerea
apropiatei despartiri ("Si cum se uita, cu ochii indurerati, din pieptul caprioarei scapa ca un muget
inabusit de durere"), dar cand este cazul se imbarbateaza si isi duce hotararea pana la capat.
Ajungand in inima padurii intunecate "ca un iad" este prevazatoare, trecand cu grija din poiana in
poiana. Instinctul matern o face sa presimta primejdia si atunci cand nu mai exista alta solutie se
sacrifica pentru a salva viata iedului. Spiritul de sacrificiu izvoraste din profunzimea
sentimentului dragostei materne, manifestat permanent, constant si duios.
Actiunea este simpla, urmeaza un singur fir narativ, este liniara si concisa. Putem recunoaste in
inlantuirea evenimentelor schita unui subiect epic. Expozitiunea ne prezinta imaginea unui bou
FABULĂ obisnuit: “un bou ca toti boii”, care prin mare noroc dobandeste o pozitie sociala importanta.
-satirizează defecte omenești:trufia, Acest moment constituie constiuie intriga, care determina desfasurarea actiunii scurte, constituita
îngâmfarea din incercarile unui vitel, ruda apropiata a boului, de a lua legatura cu unchiul sau, devenit bogat,
pentru a obtine si el macar “niste fan”. Incercarile vitelului sunt zadarnice, fiind indepartat de
-are ca scop îndreptarea defectelor catre sluga stapanului pe diferite motive. Actiunea ajunge la intensitatea maxima in momentul in
prezentate care boul iesit la plimbare trece PE langa vitel ignorandu-l. Necrezand ca a fost ocolit intentionat:
“ca buna s-a ruda l-ar fi ocolit”, perseverent, vitelul revine a doua zi la casa boului. In
deznodamant, boul indignat de indrazneala vitelului porunceste slujitorului sa fie aruncat PE scari
pentru ca el nu are astfel de rude.Morala este cea de a doua parte a unei fabule. Ea se degaja din
fapte si intamplari, este implicita, nu se exprima direct, ci se deduce si se refera la faptul ca
bogatia schimba caracterul si comportamentul omului, facandu-l insensibil si trufas. Prin morala
scriitorul isi exprima dezaprobarea fata de bou,avand in acelasi timp un sentiment de compasiune
pentru vite

Cititorul din peșteră Naratorul este un copil al străzii de vreo cincisprezece ani. Ca să poată trăi trebuia să fure. Într-o
de Rui Zink zi garda regală vine în piața unde locuia acesta, căutând un hoț care a dat o mare spargere. El
-pasiunea pentru lectură neștiind că îl caută doar pe hoțul acela, a fugit repede în căutare unui loc în care să se ascundă. A
-prietenia sinceră alunecat și a picat în mare. S-a agățat de o parâmă și a ajuns pe un vapor. A decis să rămână acolo
până când se lăsa seara. Băiatul s-a trezit pe vapor înconjurat de mare, deoarece vaporul  a plecat
din port. Marinarii l-au găsit, căpitanul a decis că poate rămâne pe vas cât timp muncește. La un
moment dat a fost trimis să aducă un sac de cartofi. Așa a descoperit că echipajul a pornit în
căutarea lui Anibalector, un monstru căruia îi plăceau cărțile.Deodată a început furtuna, băiatul a
fost luat de val și dus în peștera monstrului. Anibalectorul și naratorul s-au înțeles foarte bine.
Într-o zi monstrul a mirosit cărți noi, așa că s-a dus la ele. Era o capcană, făcută de către echipajul
cu care călătorise băiatul, iar prietenul său a fost dus într-o grădină zoologică.În final, copilul l-a
eliberat, suportând consecințele, să scrie cărți.

Balul pomilor Titlul ,,Balul pomilor” exprimă petrecerea plină de grație a naturii,sărbătoarea bucuriei,jocul de
de Dimitrie Anghel culori și parfumuri.Poetul folosește ca mod de expuneredescrierea,transformând ,,pajiștea din fața
TEXT LIRIC casei”,loc al verdelui de primăvară într-un salon de dans,unde mişcarea, muzica şi mireasma
-descrierea unui peisaj florilor creează o atmosferăde sărbătoare ca într-un palat.Legănându-se ușor în bătaia vântului,sub
razele lunii,într-o atmosferă demister,strălucind,pomii:,,caișii,zarzării și prunii”devin cavalerii
înveșmântați în,,haine albe”nuanță,a purității și simplității, se pregătesc de,,menuet”,dans
grațios,liniștitde curte.Mișcările dansului sunt atent urmărite:plecăciuni,revenirigrațioase,gesturi
delicate,răspândiri de parfumuri în umbra nopții ale unor umbre fantomatice.Coborâte,câteva
petalele se transformă în mantii de catifea,completând decorul,iar pomii-dansatori se-arată grațioși
în dantelăria florilor.Muzica purtată de vântul aducător de cânturi este salutat de dantelăria florilor
 și de plecăciunile pomilor.În finalul poeziei,visul unei nopți de primăvară se destramă:atmosfera
feerică a pomilor-cavaleri înveșmântați în dantelele albe , redevin „banalii pomi din fața
casei”,înfloriți în fiecare primăvară.Totul se termină cu lumina unei noi zile,când pomii vor fi ceea
ce au fost întotdeauna-simbolurile vieții, imagine care plasează tabloul de natură în timp.Limbajul
poetic este caracterizat prin expresivitate,autorul folosind figuri de stil și imagini poetice în care
cromatica e dominată de alb, cuceritoare nuanță a purității. Se remarcă predominanţa structurii
substantiv-adjectiv..Epitetele:,,legănări simțite și ritmice,albii cavaleri,haine albe,cochetării și
grații albe,danțul ritmic,parcul legendar,dulci orchestre” compun un tablou al unui spectacol
feeric.Imaginea vizuală a lunii întreţine feeria naturii,luminată de,,candele aprinse”trimise din
ceruri,iar dansul petalelor se transformă în umbre fantomatice.Parfumul,,dulcilor arome”este
preluat de,,orchestre nevăzute”purtate de vântul primăvăratic dau grație și muzicalitate versului.
Enumerația copacilor umanizați:,,caișii,zarzării și prunii”prin înflorire stimulează visarea
poetului,văzându-i asemenea cavalerilor.

Fram, ursul polar

de Cezar Petrescu
-povestea emoționantă a unui urs polar In iarna anului 1924 oamenii participa la reprezentatia de adio a Circului Strutki. Miss Ellian,
-relația om-animal imblanzitoarea, ii prezinta pentru ultima oara pe cei doisprezece tigri de Bengal. Ursul Fram,
-călătoria vedeta circului Strutki, a uitat toate acrobatiile pe care stia sa le faca. Astfel, nu mai poate fi
folosit in spectacole. De mic, Fram, ursul polar, a fost prins de eschimosi in tinuturile polare, luat
de marinarul Lars, vandut pentru zece sticle de rom. Fram inseamna „inainte” in limba
norvegiana. Pentru ca nu mai este bun sa apara in spectacole la circ, Fram este trimis inapoi in
gheturile polare, cu ajutorul unui vanator de ursi, devenit aparatorul ursilor.Fram este lasat sa
traiasca pe o insula acoperita de gheturi, nepopulata de oameni, ca sa nu fie impuscat. Ursul
ramane singur, colinda insula de colo-colo si isi face rost de hrana cu greu.In noaptea polara,
apare aurora boreala, e viscol si Fram sufera de foame. Isi face un mic prieten, puiul de urs
Zgaibarici.Cei doi prieteni se despart cand Zgaibarici incerca pe ascuns sa faca figurile de circ pe
care le vazuse la Fram.Un sloi il duce pe Fram intr-un golf, unde locuia Nanuc, copilul de
eschimos.Cei doi vanatori, Otto si Egon, sunt in pericol de moarte. Ursul Fram ii salveaza de la
inghet si se intoarce in lumea oamenilor.

Cum e lumea Titlul povestirii,,Cum e lumea”poate fi o întrebare,poate fi o exclamație dezamăgitoare a unei

de Veronica D.Niculescu ființe care,probabil, și-a zis că în loc să aibă o viață perfectă într-un loc zăbrelit,mai bine șă-și ia
-aventura puiului de urs Bianca ce pleaca libertatea să o transforme într-o aventură și să meargă înainte,să cunoască o altă lume visată.
de la Zoo pentru a descoperi lumea și este    Acțiunea povestirii începe într-o dimineață,într-o grădină zoologică,unde un pui de urs a fost
salvat de Mara trezit de aripile unui fluture poposit pe un ciulin.Liniștea din jur îl nemulțumește,nu-i place roata
de cauciuc,doar apariția îngrijitoarei,care dă de mâncare celorlalte animale și-i oferă,vorbindu-i
prietenoasă,o pară gustoasă,îi aduce un moment fericit.Dar rămâne singur căutând fluturele ce
zboară liber,,departe”-este lumea despre care crede că există dincolo de cușca lui,de unde vin
sunete,mirosuri,ființe.Acel,,departe”,loc,,de dincolo”,visat,al unei alte lumi diferită de,,lumea de
aici”,strâmtă,în cușcă-este lumea fluturelui,a zborului.
   Personajul povestirii este Bianca,ursuleț-fetiță,care pleacă din parcul zoo în,,lume”pe urmele
fluturelui-a speranței,a zborului liber, a unui nou început.Ochii curioși descoperă splendoarea
lumii,,de dincolo”,a misterului,a altei vieți fără zăbrele:lacul rațele,copacii,iarba înrourată.Vede
fericirea,libertatea.Repetarea adverbului,,acum”accentuează momentul trăit în prezent,al acțiunilor
desfășurate rapid cu dorința de a cunoaște lumea,văzând aspecte noi ale vieții.
   Povestirea este întreruptă de dialogul unei mame îngrijorate care a urmărit o știre la tv despre un
urs ce umblă pe străzile Sibiului.Fiica sa,Mara Dumitrescu dorește să ajungă la noul loc de
muncă,apoi la serviciul pașapoarte și nu ia în seamă atenționarea mamei sale,pleacă și surprinsă
observă liniștea orașului.Doar la ,,pașapoarte”oamenii sunt agitați,îi strigă să plece,apoi apar
oamenii de ordine,vânătorii.Și-l vede pe ursuleț ghemuit într-un ghiveci cu mușcate,căutând o
scăpare.Gândurile ursulețului sunt redate cu repeziciunea scăpării a reîntoarcerii în cușca unde
este în siguranță.Impresionant este gestul fetei care devine apărătoarea ursulețului cu propriul
trup.Glonțul ucigaș este asemenea vântului ce scutură petalele unei flori,iar pe pavaj sunt
picăturile vieții puiului ce a dorit să descopere și să ajungă în locuri noi,fără a  crede că lumea era
prea mare pentru el.În ultimele clipe vede petalele roșii ce zboară ca un fluture spre libertatea
dorită.Fiecare ființă a înțeles că înfruntarea unei lumi întregi și a unui nou mediu de unul singur
poate să fie o experiență nefericită. Ursulețul a dorit ca printr-o aventură s-ar cunoaște pe sine,ar
cunoaște lumea,libertatea,iar fata a dorit să salveze lumea ,salvând o viață.

Popa Tanda La început Preotul Trandafir se află în satul său natal unde slujeşte cu mare credinţă pentru
de Ioan Slavici enoriaşii săi. Deoarece acesta este un om prea direct, i-a supărat pe consăteni determinându-i să-l
-viata personajului principal-personaj în reclame la protopop. Reclamaţia este luată în considerare, astfel încât preotul Trandafir se vede
evoluție obligat să părăsească satul natal şi să se mute în satul Sărăceni, al cărui nume reprezintă starea de
-satul românesc-modul de viață al fapt a oamenilor de acolo.În această situaţie, preotul se vede obligat încă de la început să ia
oamenilor atitudine faţă de indolenţa noilor consăteni. Această conjunctură îl obligă ca în prima duminică să
-relația cu Dumnezeu ţină o slujbă în care să prezinte pilda „Fiului risipitor”, gândind că astfel  va reuşi să schimbe ceva
în atitudinea sătenilor. Nădejdea îi este spulberată pentru că pe măsură ce trece timpul, oamenii
din sat nici măcar nu se mai oboseau să meargă la biserică, aşa că de mai multe ori preotul s-a
văzut nevoit să slujească numai pentru clopotarul Cozonac. Văzând că lucrurile se agravează,
preotul hotărăşte să umble prin sat cu sfatul şi cu vorba bună, dar nici aşa nu reuşeşte să facă
 nimic. Dacă  vorba bună şi sfatul nu au dat roade, părintele a mai găsit o alternativă, aceea de a-i
batjocori pe săteni, însă  vorbele s-au întors împotriva lui. Pe lângă acestea, preotul se pomeneşte
din nou cu o reclamaţie, însă de data aceasta episcopul nu-i mai dă curs, aşa încât preotul rămâne
în satul Sărăceni, la fel de sărac precum consătenii săi.Situaţia disperată îl determină pe preot să
ceară ajutor lui Dumnezeu pentru a rezolva într-un fel problemele grave ale familiei sale. Miracol
sau nu, situaţia preotului se schimbă în bine, reuşind ca din puţinul zestrei soţiei să înceapă a-şi
rezolva problemele, aşa încât încet încet transformările sunt vădite. Această conjunctură atrage
după sine invidia consătenilor, care fără discernământ îl numesc la început „ omul dracului” dar în
timp, prin a-i urma exemplul, sărăcenii ajung la fel la rândul lor oameni gospodari, ce reuşesc să-
şi schimbe radical viaţa.La sfârşit preotul Trandafir este îmbătrânit, dar considerat de consăteni
„omul lui Dumnezeu”.
Lacul TEXT LIRIC Continutul poeziei. Poezia ,,Lacul” este alcatuita de catre cinci strofe a cate patru versuri sau din
de Mihai Eminescu cinci catrene, organizate gradat ca stare sufleteasca, de la speranta implinirii iubirii pana la
-natura tristetea sfasaietoare din final. Compozitional, poezia poate fi structurata pe doua planuri,
-dragostea unul real, exterior care cuprinde tabloul descriptiv al naturii si altul ideal, interior, al visului de
implinire a iubirii absolute.Strofa intai descrie cadrul naturii, decorul in care eul liric va exprima
dorinta arzatoare de a simti in profunzime sentimentul de iubire absoluta. Imaginea vizuala,
construita prin epitete cromatice, a lacului ,,albastru”, incarcat de ,,nuferi galbeni”, este la
inceput statica apoi creste in dinamism , in miscare, umanizandu-se, deoarece tresare
emotional ,,in cercuri albe” Tabloul naturii anticipeaza, astfel, emotia poetului in asteptarea
nerabdatoare a iubitei.Strofa a doua compune spatial interior al trairii, al visarii eului liric la
iubirea ideala. Motivul asteptarii este relevat prin verbe ce exprima nesiguranta,
incertitudinea ,,parca-ascult”, ,,parc-astept”, stare accentuata si de repetitia acestora. Nerabdarea
indragostitului de a-si intalni iubita este exprimata inca din primul vers: ,,Si eu trec de-a lung de
maluri”. Folosirea verbelor la conjunctiv sugereaza speranta, visul de implinire a iubirii, posibila
fericire fiind vizualizata prin gesturile tandre, mangaietoare: ,,sa rasara”, ,,sa-mi cada”.
Eventualitatea implinirii visului de iubire este in concordanta cu posibilul cuplu, realizat de poet
prin doua pronume personale, ,,eu” si ,,ea”, care sugereaza, pe de o parte, confesiunea poetului,
iar pe de alta parte, unicitatea iubitei, pronumele fiind subliniat grafic. Iubita este, asadar, ,,ea”,
unica, singura care ar putea sa-l faca fericit.Strofele a treia si a patra imagineaza, in continuare,
eventuala poveste de iubire, idila, care se manifesta ca un ritual incarcat de emotia posibilei
intalniri: ,,Sa sarim in luntrea mica/ Inganati de glas de ape,/ Si sa scap din mana carma,/ Si
lopetile sa-mi scape;” Verbele sunt tot la conjuctiv, pentru ca intalnirea nu este reala, ci ea se
petrece numai in imaginatia poetului, ca dorinta arzatoarea eului liric de contopire a cuplului de
indragostiti, intr-o iubire ideala: ,,sa sarim”, ,,sa scap”, ,,sa-mi scape” , ,,sa
plutim” , ,,fosneasca” , ,,sune”. Imaginile vizuale se impletesc cu imaginile auditive, natura
 fiind participativa la sentimentele profunde de iubire in eventualitatea implinirii cuplului, idee
sugerata prin personificarea ,,Inganati de glas de ape”. Vizual, natura este dominata de ,,lumina
blandei lune”, Eminescu este astrul tutelar, care vegheaza evenimentele ce se petrec pe
pamant. Elementele auditive sunt exprimate prin sintagme sugestive pentru ipostaza naturii de
participant activ si sensibil la zbuciumul interior al eului liric, in dorinta de implinire a cuplului de
indragostiti: ,,inganati de glas de ape”; ,,vantu-n trestii lin fosneasca”, ,,unduioasa apa sune!”. Din
aceste strofe se desprinde si ideea armoniei perfecte intre planul real, al naturii si planul ideal,
al visului de iubire absoluta, dintre planul exterior, al decorului natural si cel interior, al
sentimentelor. Ultima strofa exprima tristetea sfasaietoare a eului liric, provocata de neputinta
implinirii visului erotic si de solitudinea dureroasa si incarcata de
suferinta. Dezamagirea indragostitului este marcata de punctele de suspensie, asezate dupa
cuvintele ce exprima deceptia posibilei intalniri cu iubita: ,,Dar nu vine…”. Se face
astfel trecerea de la starea de vis, plina de farmec, la realitatea trista si
solitara, iubirea ramanand numai o dorinta, un ideal neimplinit. Poetul exprima la persoana I,
printr-o confesiune lirica, durerea profunda, starea de deprimare pe care o simte si ramane tot
singur in mijlocul naturii: ,,Singuratic/ In zadar suspin si sufar/ Langa lacul cel albastru/ Incarcat
cu flori de nufar”. Natura este aici numai un cadru, lacul nu mai tresare, fiind in armonie
desavarsita cu melancolia din sufletul poetului.
Moara lui Călifar Moara lui Călifar este o nuvelă fantastică , prima povestire scrisa de Gala Galaction și tratează
de Gala Galaction pactul cu diavolul si deșertaciunea dorințelor omenești, blestemul acestea fiind temele surprinse in
-scriere fanatstică nuvela.Astfel, la inceput este descrisă moara lui Călifar, care se află în preajma unei "păduri
-pactul cu diavolul străvechi" si învecinată cu "un pământ pietros, scorburos si plin de mărăcini, în care numai
necuratul trăgea brazda cu coarnele". Moara este văzuta ca un loc infricosător,un loc în care
stăpân este un demon. In acest spatiu,un tânăr pe nume Stoicea va trai o experienta neobisnuita.
Torcătoarele povesteau, la sezători,despre morar că,in serile de iarnă, "isi vânduse sufletul satanei
pentru nu stiu cate veacuri de viata" .Se mai spunea că, ciudatul morar îi procopsea cu bogații cu
care Diavolul a ispitit pe Domnul Hristos, pe cei care veneau la el sa le ceara, dar ulterior, smintiti
de bucurie, acestia isi gaseau sfarsitul in oglinda neclintita a iazului morii.Cum nimeni dintre cei
aflati in viata nu vazuse moara "in umblet",adică să o vadă mișcându-se, oamenii credeau ca este
folosita pentru nevoile Satanei: "Morarul măcina numai pentru stapanu-său - Nichipercea -și cine
stie pe ce vreme". Stoicea, un voinic ca un "stejar in port cu otel in brat" și "istet cât vrei", este un
copil orfan care traiește din mila bisericii, păzind vitele gospodarilor din Alăutesti, pe vremea
când era foarte mic. El a fost crescut si tinut de preotul Radu aproape șase ani, iar după moartea
acestuia "crescuse pe la pragurile tuturor". Sărac și singur, după ce crește și ajunge la vârsta
tinereții, a pornit spre moara lui Călifar, un loc din mijlocul padurii despre care oamenii din
imprejurimi credeau ca este blestemat. Stoicea avea dorința de a se căpătui și de aceea nu se teme

Vrem să dăruim câte o fereastră
de Matei Vișniec
Textul dramatic
Opera este un îndemn la lectură,
adresându-se atât copiilor, cât și adulților,
iar protagoniștii sunt Radu, Eliza și
Doinița, trei copii care într-o zi, în timp ce
se întorceau de la școală, se adăpostesc de
ploaie în fața unei biblioteci, iar
impresionați de felul în care arăta
încăperea, decid să intre.  Radu se panichează și începe să strige după ajutor.
să-și asume orice risc. Intr-o dimineață, după ce și-a slobozit cireada in luncă, Stoicea a pornit
spre miazanoapte, traversând padurea. Obosit și "uns la inima" de parfumul unor flori, feciorul se
culcă intr-o poiană, urmând primul său vis, care pare real. Morarul este chiar o ființă blestemată,
care de trei sute de ani slujeste diavolilor si care nu se poate elibera din mreaja lor decat daca va fi
ucis. Astfel se facea că, Stoicea intra in moară si-i cere lui Călifar să-l procopseasca prin puterea
sa de vraci. Acesta îl refuză la inceput, dar apoi il invitaă la masă si ii spune să se spele in iaz.
După ce se răcorește cu apa diabolizată, personajul cade intr-un somn greu, al doilea vis mai
profund, unde trăieste o viată de om: se insoara cu Tecla, fiica boierului Rovin,dupa ce o salveaza
din ghearele unei ursoaice.Aceasta se indragosteste de Stoicea si boierul este nevoit să i-o dea de
soție.De acum viața fostului văcar pare a fi senină,era fericit cu o soție și trei copii frumoși " Si
zilele lui Stoicea treceau voioase, pline, limpezi, dar repezi ca unda pârâului de munte și ca
visul" ,insâ treceau prea repede,semn ca visul avea să se termine. El se imbogățeste, capătă rang
boieresc, însă o întâmplare năpraznică are loc la casa lui,venirea tătarilor,fapt ce distruge fericirea.
In momentul in care totul pare sfârsit pentru el si pentru familia lui, un vânt il azvârle inapoi, in
moara lui Călifar. Stoicea se trezește dar nu realizează că a fost un vis, ci este sigur că a trăit cu
adevarat și că toată fericirea i-a fost spulberată. Când îl vede pe mos Călifar care recunoaște
blestemul de trei sute de ani și râde in hohote de efectul pe care apa din iazul morii il avusese
asupra lui Stoicea,acesta se înfurie și il ucide pe morar cu ciomagul, împlinind blestemul.După
uciderea morarului, câștigat de lumea Iadului, Stoicea se aruncă în iazul podit cu schelete umane,
așa cum facuseră si alți căutători de bogăție.
Scena 1. Radu, Eliza și Doinița intră în scenă citind, apoi las cărțile din mână. Cei trei hotărăsc să
le povestească spectatorilor cum începe totul. Ei se află în fața noii biblioteci și se întorceau de la
școală. Doinița le propune prietenilor ei să meargă la cinema, însă Eliza dorește să viziteze parcul.
Ploaia începe, cei trei se adăpostesc în fața unei biblioteci. Ei intră și rămân impresionați că văd
numai cărți. Aceasta nu avea ferestre. Doiniței îi place plafonul, însă Elizei i se pare totul ciudat.
Lumina scade, iar aceștia se simt ca-ntr-un vis.
Scena 2.Lumina se aprinde. Radu comunică publicului faptul că Doinița este deșteaptă clasei și că
este pasionată de o serie de arte. Ea se supără pe Radu, îi atrage atenția că nu este frumos și-i
accentuează că scrie pentru ea însăși. Băiatul își cere scuze, iar fata i le acceptă. Copiii relatează
aceste întâmplări pentru ca spectatorii să înțeleagă mai bine cum s-au rătăcit prin bibliotecă. Ei
umblă dintr-o încăpere în alta. Doresc să își facă un selfie, dar nu au semnal. Se îndreaptă spre
ieșire; încep să alerge pe loc, se opresc gâfâind și își dau seama că prin acel loc au mai trecut.
Scena 3. Copiii se prezintă în speranța că vor primi ajutor și că vor scăpa de-acolo, dar Doinița
accentuează că nimeni nu se pierde într-o bibliotecă, fiind un moment de revelație. Radu și Eliza
sunt mândri de prietena lor.
 Scena 4. Cei trei urcă pe scenă. Doinița le propune acestora să deschidă câte o carte. Ei se
apropoie de rafturi și observă cărți din diferite domenii. Copiii au în mână opere cu titluri diferite.
Le deschid, încep să le citească și își dau seama că biblioteca are ferestre, întrucât se așază fiecare
în cadrul uneia. Ei se îndreaptă spre ieșire citind.
În final, cei trei se apropie de public și doresc să le dăruiască acele cărți, pentru că sunt prieteni
adevărați și câte o fereastră, iar opțional, cântecul cu versurile Doiniței.

Platanos Într-o dimineață de aprilie Platanos, noul sosit în tabăra pentru plantele care s-au născut defecte,
de Doina Ruști așezată pe malul unui râu, este privit cu admirație de Sisinel, dar și de ceilalți prieteni ai săi, Vio și
- în primul rând o metaforă despre Năsosu.Înainte Platanos fusese așezat în fața unei cafenele unde umbla multă lume bună și se afla
marginalizați. în apropierea unui mall numit Bila de Aur. Astfel, săptămâni la rândul i-a delectat pe ceilalți cu
-prietenia sinceră povești captivante despre lumea de dincolo de râu, din oraș.Într-o dimineață când
supraveghetoarea Cati le-a adus dulciuri, găsesc un cartonaș cu niște inscripții. Platanos își dă
seamă că este un orar și pornind de la această discuție le destăinuie celorlalți că la un moment dat
a fost așezat chiar la întrarea într-o bibliotecă și a avut ocazia să citească foarte multe cărți.
Preferata lui este Singur pe lume, o carte despre prietenie.Admirându-l pe Platanos, Sisinel îi cere
lui Cati să-l mute alături de el. Aceasta refuză, întrucât la umbra arborilor falnici nu cresc decât
buruieni, iar Sisinel nu insistă. Îi cere însă să-i aducă cartea Singur pe lume să o citească. Astfel,
a descoperit aventurile lui Rémi și ale lui Suflețel.După ce Platanos l-a numit prieten, Sisinel și-a
verbalizat din nou dorința de a fi mutat lângă acesta, spre dezamăgirea prietenilor săi care se
simțeau abandonați. În cele din urmă, având dreptul la o singură opțiune, este scos din pământ și
mutat. Mutarea îi face rău, dar treptat își revine și se bucură de compania lui Platanos. După un
timp, însă, amândoi încep să se transforme, astfel, comunicarea le este îngreunată, iar în cele din
urmă întreruptă.Însă, odată cu venirea primăverii se trezește și descoperă că alături de el fuseseră
mutați vechii săi prieteni, căci prietenii nu te lasă niciodată singur.

Take, Ianke și Cadâr PERSONAJE: Take, Ianke, Cadâr , baba Safta, Ilie, Ionel, Ana , doi copii REZUMAT Românul
de Victor Ion Popa Tache, evreul Ianke si turcul Cadâr sunt trei negustori care isi duc traiul modest intr-un orașel de
TEXT DRAMATIC provincie. Chiar daca sunt de etnii diferite, cei trei negustori trăiesc în buna înțelegere si sunt
Protagoniștii sunt Take, Ianke și Cadâr, prieteni de peste treizeci de ani. Însă, viata lor liniștită este tulburată de momentul în care își fac
cei trei fiind și cei care dau numele piesei, apariția Ionel, fiul lui Take si Ana, fiica lui Ianke. Părinții celor doi tineri află că Ionel si Ana
iar principala temă pusă în discuție este trăiesc o poveste de dragoste și că sunt hotărâți să se căsătorească. Dar, împotriva acestei iubiri se
reprezentată de relația dintre etnii, mai ridică nu doar părinții, ci și locuitorii pașnicului tărg uitat de lume. În concepția lor, această
exact, dintre un român, un evreu și un poveste de dragoste este absolut imposibilă. Take se teme de gura mahalalei, iar Ianke de
turc.  falimentul afacerii lui, pentru că evreii nu ar mai târgui de la el. Insă, Cadâr, veșnic îndrăgostit și
Conflictul principal al operei se
declanșează în momentul în care Ionel, fiul
lui Take, și Ana, fiica lui Ianke, își anunță
familiile că doresc să se căsătorească.
-dragostea dintre cei doi tineri
Într-un lac
de Tudor Arghezi
TEXT LIRIC
-frumusețea naturii
pus pe șotii face în asa fel incât povestea celor doi tineri să aiba un final fericit. Bătrânul turc îi
minte pe rând , pe cei doi prieteni ai săi că a avut o aventură cu nevestele acestora și astfel Ionel și
Ana sunt copiii lui, convingându- i pe Take și pe Ianke să –i ajute pe cei doi tineri cu câte 20 000
de lei, bani cu care cei doi să-și înceapă o afacere la București. Actul al III-a , scena 1 îi prezintă
pe Take și Ianke , citind scrisorile trimise de Ionel si Ana din diverse orașe , Brăila, Galați și
dezvăluindu-și reciproc secretul pe care il stiau despre Cadâr : el era tatăl celor doi tineri ce au
fugit în lumea largă pentru aș trăi povestea de iubire departe de comunitatea căreia îi aparțineau
fiecare dintre ei .Tot acum Take și Ianke află că fiecare dintre ei il împrumutase pe Cadâr cu
aceeași sumă de bani, 20 000 de lei , pe care turcul reușise să- i restituie , cum promisese. În scena
2 , Take și Ianke îi cer socoteală lui Cadâr , dar turcul nici nu infirmă , nici nu confirmă ceea ce
spusese pe rând celor doi tați , ci se multumește să repete : “Turcu plăteștem!” Tocmai când cei
doi negustori păcăliți erau pe punctul să îl atace pe Cadâr, sosește trenul și le distrage acestora
atenția. Scena 3 îi aduce laolată pe cei cei trei negustori și pe tinerii căsătoriți care povestesc cum
i-a ajutat bătrânul Cadăr să-și înceapă o afacere și cum au locuit alături de părinții lor, în casa
turcului.Ianke observă că Ana s- a îngrășat și Ana le dă o veste minunată că “au plecat doi și s-au
întors trei”, făcându-i bunici. Take și Ianke îi cer iertare lui Cadâr și îi mulțumesc pentru faptul că
le-a fost alături tinerilor în această perioadă, ajutându-i să se cunune.
Titlul stabilește un loc,,un lac”- oglindă a cerului,iar articolul nehotărât,,un” transformă un loc
oarecare într-unul distinctiv,anumit. Contemplând un peisaj nocturn încântător,eul liric este
fermecat de strălucirea astrului care-și caută lumina pe luciul lacului. Poezia „Într-un lac“ prezintă
imaginea lunii oglindite pe chipul lacului.Nedumerit,poetul se întreabă ce iscodește luna prin apa
lacului.Răspunsul îl găsește urmărind felul în care în noapte,în timpul miraculos, luna ,,își
curăță”lumina pură-este acesta un ritual de purificare în care este limpezită natura și soarta
omului.În apa rece a iernii,încremenită luna nu-și mai oglindește chipul luminos,este înconjurată
de neguri posomorâte,micșorată de dureri,imagine contrastantă,îndurerată,lipsită de viață;lacul
este astfel loc al vieții și al morții.Căutându-și chipul în apă ,luna își arată dorința de nemurire,
tocmai pentru că apa purifică, vindecă şi întinereşte.Eul liric îşi face simţită prezenţa în descrierea
peisajului unic,al singurătății,al trecerii în altă lume,în care luna este un element al cadrului
nocturn.În poezie se  remarcă postura de spectator a eului liric.Limbaj artistic creează imaginea
vizuală a lunii,poetul îşi exprimă emoţiile în atmosfera luminoasă a nopții.Tabloul este stăpânit de
lumina albă,liniștită,ireală,misterioasă a lunii.Epitetele cromatice:,,lac alb de lumină;lună
plină,pată de argint necurățată,ceață sură”accentuează misterul și farmecul naturii;iar metaforele :
(luna),,farfurie goală;blid;cu,,pată de argint”;evocă  frumusețea, dar și lumina în imensitatea
întunecimii.Lacul este personificat exprimând astfel o relaţie între natură şi sentimentele poetului-
spectator al unor imagini inedite.Interogația retorică,,Ce mai caută și luna/tot în lacuri
totdeauna?”exprimă nedumerirea poetului,văzând  alăturare luminii lunii cu apa, reflectată ca o

Izvorul nopții TEXT LIRIC
de Lucian Blaga
-frumusețea persoanei iubite
-dragostea
-descrierea metaforică a ochilor iubitei
tainică îmbrățișare a lor.
Poezia este alcătuită dintr-o frază amplă, care conține admirația pentru frumusețea ochilor iubitei
și o propoziție dezvoltată, ca o concluzie emoționantă a dragostei.Poezia începe printr-o adresare
directă, exprimând admirația poetului fata de ființa dragă,,frumoaso”. Momentul este cel al
înserării, iar gesturile sunt tandre.Vocativul ,,Frumoaso” ilustrează perfecțiunea fizică a iubitei,
exprimând sentimentul de admirație față de iubită. Adresarea directă dă impresia de prezență reală
a iubitei, susținută și de folosirea persoanei a II-a ,,ta”, ,,tăi”. Poetul nu-i realizează un portret , ci
îi schițează doar o trăsătură: frumusețea ochilor ei negriprin intermediul unor epitete ,,ochi-așa de
negri”, ,,ochii tăi, adâncii” sau a unor metafore “izvorul noptii”, “o mare de-ntuneric”. Descrierea
e făcută metaforic și subiectiv, ochii iubitei devin izvorul noptii; ochii iubitei și noaptea sunt
imagini asociate prin nuanța, culoarea neagră, sumbră, simbol al infinitului, al misterului ce
așteaptă să fie descoperit. Enumerația ,,peste văi și peste munți și peste șesuri”arată ideea că
poetul regăsește toate elementele din natură în adâncimea ochilor iubitei care acoperă totul.    
Cuvântul ,,ochii”- cuvânt-cheie al poeziei,  apare de trei ori,exprimând admirația și extazul.
Aceeași semnificație o au și metaforele ,,izvorul”și ,,o mare de-ntuneric”imensă ce acoperă cu
mister ființa îndrăgostiților,contopindu-i cu natura. Adjectivele posesive la persoana I si
aIIa:,,îmi,-ți,ta,tău”îi arată pe cei doi îndrăgostiți într-o stare de vrajă.  Negrul intens al ochilor
iubitei semnifică unul din marile mistere ale Universului, întrucât se identifică cu cadrul nocturn
care acoperă văile, munții, șesurile ca o taină fascinantă: ,,ochii tăi, adâncii, sunt izvorul/ din care
tainic curge noaptea peste văi/si peste munți și peste șesuri,/ acoperind pământul/ c-o mare  de-
ntuneric.” Ultimele două versuri se constituie într-o concluzie : vraja emanată de frumusețea
ochilor iubitei: ,,Așa-s de negri ochii tăi/ lumina mea.”, contrastul dintre negrul ochilor și lumina
care aureolează iubirea este realizat printr-un oximoron( alăturarea a două cuvinte cu sens
contradictoriu): ,,așa-s de negri” în opoziție cu ,,lumina mea”, astfel există un contrast uimitor
între negrul ochilor și lumina ce o reprezintă iubita pentru poet. Textul este liric, deci  există un eu
liric,care-şi face simţită prezenţa prin pronumele de persoana întâi și a doua, pun în evidență
armonia totală a cuplului de îndrăgostiți, aflat sub vraja misterioasă a
iubirii: ,,ți-“, ,,ta”, ,,îmi”, ,,tăi”,prin verbul:,,stau”.Caracterul liric al textului este dat de limbajul
artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile: Lexicul este
alcătuit din cuvinte ce aparțin vocabularului
fundamental :ochii,seara,capul,izvorul,văi,munții.Verbele prezintă o realitate prezentă: ,,-
s,stau,pare,sunt”.Dinamismul este dat de singurulverb de mișcare,,curge"care sugerează
eternitatea,curgerea veșnică a timpului,a vieții. Negrul dens al ochilor este sugerat de superlativul
absolut exprimat prin formula adverbială ,,așa de” alăturat adjectivului ,,negri” și de apoziția
simplă ,,adâncii”, un adjectiv articulat, care amplifică profunzimea sentimentului de
 dragoste. Epitetul adverbial ,,tainic” care se adaugă verbului ,,curge”, ca și metafora ,,o mare de-
ntuneric” exprimă ideea că dragostea este una din marile taine ale lumii,dar arată și nesiguranța
îndrăgostitului.Prin inversiunile: ,,ți-s ochii așa de negri”, ,,tainic curge noaptea” poetul insistă
asupra fascinației ochilor iubitei și asupra misterului pe care aceștia îi degajă în natura întreagă.
Poezia are versul alb-- nu are rimă, dar are ritm interior care armonizează poezia,versurile au
măsura inegală,nu sunt structurate în strofe.

Controverse TEXT LIRIC
De Nina Cassian
-frumusețea artei
-viziunea fiecaruia asupra poeziei ,fiecare
care o vede in modul său si o percepe
altfel- SUBIECTIVITATEA iar autoarea a
vrut să pună în evidență diversitatea
Controversa este o discuţie în contradictoriu asupra unei chestiuni principiale,  aprinsă, o ceartă , o
neînţelegere despre felul în care poeta și-a scris poemul.Poeta mărturisește despre jocul pe care l-a
încercat scriind ,,un poem oblic”,înclinat,altfel decât o scriere normală. Vederea lui a stârnit
curiozitate,astfel că,,cineva”,un necunoscut în înțelegerea noului l-a văzut ca o orientare spre
necunoscut,ieșind din tiparele unei poezii.Unul,văzând dispunerea cuvintelor face haz,asemănând
scrierea poemului cu o,,mătură”, instrumentul de bază al curățeniei,care însemna cândva
instituirea unui spațiu culturalizat, atins, transformat–cosmos- și separarea lui de teritoriul
dezordinii și al murdăriei-haos.În opoziție,altul compătimește,lăcrimând, forma ciudată a
poemului repetând că este chiar,,mărul de aur”,împodobit cu o salbă aurie de portocale.Nefiind
niciun semn grafic,,marele plastic”-modelatorul readuce la forma obișnuită
universul,,lumea”cuvintelor flexibile,care iau forme speciale în exprimare,compunând-o
fix,,dinlemn”-o limbă de lemn ascunde realitatea, abate atenția,o limbă încremenită,nu-l face pe
om să vibreze la auzul vorbelor.Poezia este un joc poetic,prin care poeta își îngăduie să se
amuze,manevrând cuvintele simple într-un poem oblic,,o caligramă”,surprinzând pe cei obișnuiți
cu formele reale ale poeziei.

Iapa lui Vodă În acel an s-au adunat la Hanu-Ancuţei toţi oamenii ce veneau din ,,Ţara de jos’’ cu vin în care şi
de Mihail Sadoveanu voiau să ajungă în ,,Ţara de sus’’ , Moldova. Stăteau la focuri şi pârleau ,,hartane’’ de viţel sau de
-hanul -loc al întâmplărilor berbec , ,,ori clean şi mreană din Moldova’’. Se simţeau la adăpost căci acest han semăna cu o
-dreptatea cetate şi ,,nici habar n-avea dinspre partea hoţilor’’.Iar în aceste zile ,,grase şi vesele’’ stătea
-încrederea în dreptatea lui Vodă nemişcat acolo un răzăş străin căruia îi plăcea voia bună şi veselia. Era un om înalt, cărunt, nici
-relația om-animal tânăr nici bătrân şi cu faţa ,,adânc brăzdată’’. Avea nişte ochi ageri şi o mustaţă tuşinată. Se vedea
-beneficiile adevărului că este un om trecut prin viaţă şi sociabil.Îl chema Ioniţă comisul , era de la Drăgăneşti şi venise
-curajul pe un cal roib , pintenog de trei picioare şi slab i se puteau număra oasele , şi care stătea cu ,,şaua
naltă’’ ,,într-un dos de părete’’. Deşi arăta astfel comisul se lăuda cu el spunând că nimeni nu mai
are cal ca al dumnealui. Moş Leonte aprobă în batjocură . Comisul Ioniţă nu a fost de acord cu
replica lui Moş Leonte şi-şi laudă din nou calul spunând că este dintr-o viţă aleasă şi se trage
dintr+o iapă la care s-a uitat cu uimire chiar Vodă Mihalache Sturza. ,,Este o istorisire pe care aş

Fahrenheit 451
De Ray Bradbury
-acțiunea are loc în viitor
-distopia-descrierea societății din viitor
profund dezumanizată de un control
politic/tehnologic/religios
-puterea cărților
pute a să v-o spun’’ completă comisul. Auzind provocarea comisului Moş Leonte îl asigură că va
fi ascultat şi îl rugă să îşi înceapă povestirea.Comisul Ioniţă îşi începu istorisirea amintindu-şi de
vremurile tinereţii când se afla tot la Hanu-Ancuţei , însă la care era hangiţă altă Ancuţă, mama
acesteia. Venise cu iapa pe care tot o lăuda şi stătea cu alţi oameni care ,,acuma-s oale şi ulcele’’.
Deodată toţi cei prezenţi văzură un boier ieşind dintr-o droşcă şi îndreptându-se spre ei. Era un
boier voini , cu barbă roşă , şi cu un lănţug de aur la gât. Politicoşi , oamenii îl invitară la masă ş-ii
spuseră Ancuţei să-i aducă o ială cu vin pe care a platit-o comisul ,,trei parale’’.Intrând în vorbă
răzăşul începu să i se plângă boierului de o ,,pricină’’ pe care a moştenit-o de lşa strămoşii săi. Era
vorba despre un vecin de la Drăgăneşti care i-a furat pe nedrept o bucată de pământ . Hotărât,
Ioniţă comisul insistă spunând că este ăn stare să meargă, înarmat cu acte şi dovezi, şi la Vodă ,
iar dacă nici el nu-i va face dreptate să-i pupe iapa nu departe de coadă.La această replică toţi cei
prezenţi începură să râdă , inclusiv boierul.Pus pe fapte , răzăşul plecă , iar a doua zise înfăţişă la
curte spălat şi aranjat. Imediat o slugă apăru şi-l întrebă cu ce treabă a venit. După ce auzi totul
soldatul îi dădu voie să intre în camera lui Vodă.
Luându-şi inima în dinţi , comisul intră şi căzu în genunchi în faţa domnitorului. Acesta îi
porunci imediat să se ridice , iar răzăşul recunoscu mai întâi vocea iar apoi faţa boierului de la
han. După ce îi arătă toate actele şi dovezile pe care le avea domnitorul îi recunoscu dreptatea şi
imediat trimise slugă la locul faptei pebtru a clarifica lucrurile. Înainte de a pleca boierul îl luă
deoparte pe comis şi-l întrebă ce s-ar fi întâmplat dacă nu i se făcea dreptate. Ioniţă comisul ,
văzând că boierul are simţul umorului , răspunse hotărât : ,,Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i
peste drum’’.
Mult haz a făcut vodă pe răspunsul răzăşului şi bătându-l iar pe umăr îşi aminti de oala cu
vin roşu pe care i-o plăti comisul la han. Şi iată de aceea se mândreşte acum Ioniţă comisul cu
roibul său : pentru că se trage din iapa lui vodă , care era şi ea tot şi râncheza şi ea tot la fel
speriind o altă Ancuţă.
Ray Bradbury este unul dintre cei mai mari scriitori de SF din secolul al XX-lea. În Fahrenheit
451 , el portretizează o societate care a renunțat la gândirea independentă, interacțiunea cu ceilalți
și lumea însăși. Viziunea sa asupra tehnologiei, cuplată cu dorința umană de a progresa - care duce
în cele din urmă la degradarea noastră - este o temă controversată care rămâne relevantă pentru
această zi.Montag este un pompier, dar în societatea sa, pompierii au dat foc, în loc să le scoată.
Ținta lor principală sunt cărțile. Comunitatea devenise mai puțin apreciată și mai obsedată de
corectitudinea politică. Ei începuseră să găsească vina cu cărțile și le interziseră.Pe măsură ce
povestea progresează, Montag devine din ce în ce mai curios despre cărți și ce pot oferi. El devine
deosebit de intrigat după ce întâlnește o fată, numită Clarisse, care și-a deschis ochii cu privire la
cât de deranjantă a devenit lumea. Acesta este un contrast puternic cu comportamentul soției sale,
care alege în mod regulat să se uite la televizor prin interacțiunea cu soțul ei.În cele din urmă,
curiozitatea lui primește tot ce este mai bun din el și începe să citească cărți vechi pe care le-a
salvat și ascuns. Imposibil de descifrat sensul lor, el caută un om pe care-l cunoștea odinioară,
Faber, un profesor de limba engleză pensionar. Faber îl poate ajuta pe Montag să vadă înțelesul
mai profund în cărți, iar Montag se întreabă de ce cineva a început să distrugă cărțile în primul
rând. Romanul culminează când Montag citește o poezie soției sale și prietenilor săi, care au venit
să privească la televizor. Femeile pleacă dezgustate, ofensate și amenință să depună o plângere
împotriva lui. Este totuși soția lui, care îl raportează.Montag este obligat să ardă cărțile însuși. În
schimb, își ucide șeful și ceilalți pompieri pentru a scăpa cu câteva cărți pe care le-a lăsat. El este
capabil să-și facă drumul pe râu și găsește o colonie de intelectuali cu o dragoste pentru cărți. Cu
acești oameni, el speră să călătorească la St Louis, unde poate vorbi cu o imprimanta de cărți
pentru a încerca să-și reproducă cărțile. În ultimul moment, jeturile apar deasupra capului și
decimă orașul. Romanul se termină cu grupul care caută supraviețuitorii pentru a reconstrui
civilizația.