Vorbirea grăbită şi nervoasă afectează comunicarea.

— Pastorii şi profesorii trebuie să acorde o atenţie

deosebită cultivării vocii. Ei nu trebuie să înveţe să vorbească într — o manieră nervoasă şi grăbită, ci în
mod calm, rar şi distinct, exprimându — se cu claritate şi păstrând muzicalitatea vocii. 2MCP 580.2

Vocea Mântuitorului era asemenea unei melodii în urechile celor care erau obişnuiţi cu predicarea
monotonă şi lipsită de entuziasm a cărturarilor şi fariseilor. El vorbea rar şi apăsat, accentuând acele
cuvinte cărora dorea ca ascultătorii Lui să le acorde o atenţie deosebită. Cei vârstnici şi tinerii, cei
învăţaţi şi oamenii fără şcoală, toţi puteau înţelege pe deplin semnificaţia cuvintelor Lui. Acest lucru ar fi
fost imposibil dacă Isus ar fi vorbit grăbit şi dacă ar fi rostit propoziţie după propoziţie, fără pauză.
Oamenii Îi acordau o atenţie deosebită şi se spunea despre El că nu vorbea precum cărturarii şi fariseii;
deoarece vorbea ca unul care avea putere. — Counsels to Parents, Teachers, and Students, 239, 240
(1913) 2MCP 580.3

Claritatea exprimării şi accentuarea potrivită. — Prin rugăciune stăruitoare şi printr — un effort

perseverent, noi trebuie să dobândim o deosebită abilitate în ceea ce priveşte vorbirea. Această abilitate
include exprimarea clară a fiecărei silabe, punând accentul acolo unde îi este locul. Mulţi vorbesc grăbit,
rostind cuvintele, unul după altul, atât de repede, încât efectul ideilor pe care le transmit se pierde.
Puneţi spiritul şi viaţa Domnului Hristos în tot ceea ce spuneţi. — Counsels to Parents, Teachers, and
Students, 254, 255 (1913) 2MCP 580.4

O vorbire melodioasă şi atentă. — În tinereţe, obişnuiam să vorbesc prea tare. Domnul mi — a arătat că,
dacă vocea mea are o tonalitate prea ridicată şi nenaturală, nu voi reuşi să exercit o impresie potrivită
asupra oamenilor. Apoi, mi — a fost arătat modul în care vorbea Domnul Hristos; vocea Lui era plăcută şi
melodioasă. Într — o manieră calmă şi liniştită, glasul Lui ajungea la cei ce Îl ascultau; cuvintele Lui
pătrundeau în inimile lor şi, înainte de a rosti următoarea frază, ei puteau înţelege tot ce li s — a spus.
Unii cred că trebuie să gonească în prezentare, deoarece, dacă nu ar proceda astfel, şi — ar pierde
inspiraţia. Dacă aceasta este inspiraţie, atunci mai bine să o piardă şi cu cât o vor pierde mai curând, cu
atât mai bine. — Manuscript 19b, 1890. (Evangelism, 670) 2MCP 581.1

Folosirea raţională a capacităţii de a vorbi. — Influenţa voastră trebuie să fie profundă şi de lungă
durată, iar capacitatea de a vorbi trebuie folosită în mod raţional. Dacă vă suprasolicitaţi corzile vocale,
modulaţiile vocii se pierd. Tendinţa de a vorbi rapid trebuie învinsă în mod decisiv. Dumnezeu pretinde
din partea lucrătorilor Lui întregul serviciu pe care îl pot oferi, în limitele lor omeneşti. Toate talentele
primite trebuie folosite, cultivate şi apreciate ca fiind o moştenire preţioasă din partea Cerului. Lucrătorii
secerişului au însărcinarea de a transmite lumina pe care Dumnezeu o trimite lumii din cer. — SpT Seria
A, Nr. 7, p 10, 6 ianuarie 1897. (Evangelism, 668) 2MCP 581.2

Abilitatea de a citi corect este de cea mai înaltă valoare. — Cititul corect şi cu accent potrivit reprezintă o
abilitate de cea mai înaltă valoare. Indiferent câtă cunoştinţă aţi fi putut dobândi în alte domenii, dacă
aţi neglijat cultivarea vocii şi a vorbirii, astfel încât să puteţi vorbi şi citi în mod distinct şi inteligibil, toate
cunoştinţele vă vor fi de puţin folos; deoarece fără cultivarea vorbirii nu puteţi comunica eficient şi clar
ceea ce aţi învăţat. — Manuscript 132, 1902. (Evangelism, 666) 2MCP 581.3
Dacă nu ne controlăm cuvintele şi temperamentul, suntem sclavii lui Satana; trăim într — o stare de
supunere faţă de el. Toate cuvintele aspre, neplăcute, nerăbdătoare şi ameninţătoare constituie un act
de închinare, o jertfă adusă maiestăţii sale satanice. Iar aceasta este o jertfă costisitoare, mult mai
costisitoare decât orice sacrificiu pe care îl putem face pentru Dumnezeu, deoarece ea distruge pacea şi
fericirea întregii familii, distruge sănătatea şi poate determina pierderea fericirii eterne. 2MCP 583.1

“Tonul conversaţiei scoate la iveala ascunzişurile inimii. Discuţiile ieftine şi triviale, flatările, glumele
nesăbuite, spuse pentru a stârni râsul, sunt mărfurile lui Satana, şi toţi cei care îşi permit un asemenea
gen de conversaţie fac comerţ cu produsele lui.” – MP 84

Dintre toate darurile pe care le-a dat Dumnezeu oamenilor, niciunul nu este mai nobil şi nu reprezintă o
binecuvântare mai mare ca darul vorbirii, dacă acest dar este sfinţit de Duhul Sfânt. Vorbirea este
mijlocul prin care explicăm şi convingem, prin ea Îi înălţăm rugăciuni şi laude lui Dumnezeu şi prin ea
transmitem gânduri preţioase despre iubirea Răscumpărătorului. Prin vorbire, colportorul poate
răspândi seminţele adevărului, făcând ca lumina din Cuvântul lui Dumnezeu să strălucească în multe
minţi. MP 316.4

„O străduinţă deosebită trebuie să fie depusă în fiecare biserică pentru a da la o parte vorbirea rea şi
spiritul de critică, ca fiind printre păcatele producătoare ale celor mai mari rele în Biserică. Asprimea şi
căutarea de a găsi greşelile altora trebuie să fie osândite ca fiind lucrurile lui Satana“. — Mărturii, vol. 5,
p. 609. BR 138.3

„Inimile ne-renăscute socotesc că pot discerne greşeli mari la alţii, unde nu există niciuna, şi se vor opri
asupra unor lucruri mărunte, până ce ele vor apărea peste măsură de mari… Când Hristos va locui în
inimă ea va fi atât de mlădiată şi supusă de iubirea faţă de Dumnezeu şi om, încât supărarea, spiritul de
critică şi discordie nu vor mai fi aflate acolo“. — Mărturii, vol. 4, p. 610. BR 138.4

„Nu faceţi din părerile şi din vederile voastre cu privire la datorie, din chipul vostru de a înţelege
Scriptura, o măsură de judecată pentru alţii; şi nu-I condamnaţi în inima voastră dacă ei nu se
conformează idealului vostru. Nu criticaţi pe alţii, punându-le intenţiile la încercare sau judecându-i”. —
Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 178. BR 138.6

„Aceşti pretinşi judecători şi critici se aşează de partea lui Antihrist, potrivnicul, care se înalţă mai pe sus
de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui
Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu“. 2 Tes. 2, 4. BR 139.2

Păcatul care duce la rezultatele cele mai nenorocite este acest spirit rece, critic neiertător care
caracterizează fariseismul. Când trăirea credinţei este lipsită de iubire, Isus nu este acolo; strălucirea
soarelui prezenţei Sale nu este acolo. Nici o activitate intensă sau zel fără de Hristos nu poate să
înlocuiască această lipsă. Poate să existe o deosebită iscusinţă în a descoperi defectele altora, dar
fiecăruia din cei ce nutresc acest spirit, Isus le spune: „Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi
atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“. BR 139.3

Acest spirit de învinuire pe care îl îngădui, este un fruct rău, arată că pomul este rău. Nu vă este de folos
să vă întemeiaţi pe propria voastră neprihănire. Lucrul de care aveţi nevoie este o schimbare a inimii. Vă
trebuie această experienţă înainte de a fi în stare să îndreptaţi pe alţii; “căci din prisosul inimii vorbeşte
gura”. Mat. 12, 34. BR 139.4

Dacă armonia divină a adevărului şi iubirii există în inimă, aceasta va radia în exterior, în cuvinte şi
fapte… În inimă trebuie să domnească spiritul bunăvoinţei autentice. Iubirea conferă posesorului ei har,
atenţie şi farmec în comportament. Dragostea luminează înfăţişarea şi supune vorbirea; ea rafinează şi
înnobilează întreaga fiinţă umană. Ea îl aduce în armonie cu Dumnezeu, căci ea este o caracteristică a
cerului. 20 4, p.559, 560. CA 426.1

În loc să-I criticaţi şi să-I condamnaţi pe alţii, spuneţi: „Trebuie să-mi lucrez propria mântuire. Dacă eu
cooperez cu Cel care doreşte să-mi salveze sufletul, trebuie să mă controlez neîncetat. Trebuie să
îndepărtez orice rău din viaţa mea. Trebuie să birui orice defect. Trebuie să devin o făptură nouă în
Hristos. Atunci, în loc să-I slăbesc pe cei care se luptă împotriva răului, îi pot întări prin cuvinte de
încurajare“. Suntem prea indiferenţi unii faţă de alţii. Uităm prea adesea că tovarăşii noştri de lucrare au
nevoie de tărie şi îmbărbătare. Nu uitaţi să-I asiguraţi de interesul şi simpatia voastră faţă de ei. DV
492.3

Ajutaţi-I prin rugăciunile voastre şi ei să ştie că faceţi acest lucru. DV 493.1

Nu toţi cei ce mărturisesc că sunt lucrători pentru Hristos sunt ucenici adevăraţi. Printre cei ce poartă
Numele Său şi care se află chiar în numărul lucrătorilor Lui, există unii care nu Îl reprezintă în caracter. Ei
nu sunt conduşi de principiile Sale. Aceste persoane sunt adesea o cauză de nedumerire şi descurajare
pentru tovarăşii lor de lucrare, care sunt tineri în ce priveşte experienţa creştină; însă nici unul dintre ei
nu trebuie să se lase indus în eroare. Hristos ne-a dat un exemplu desăvârşit şi ne îndeamnă să-L urmăm
pe El. DV 493.2

Unii vorbesc repede, alţii se exprimă confuz şi neinteligibil. Toţi cei care slujesc înaintea oamenilor
trebuie să înţeleagă că au datoria solemnă de a se pregăti. Ei trebuie să-L caute pe Domnul mai întâi
pentru ei înşişi, într-o deplină renunţare la sine, hotărâţi să nu prezinte nimic de la ei înşişi, ci totul de la
Isus.—Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pag. 339 (1896) Ev 147.1

Fiţi atenţi ca să nu adresaţi niciun cuvânt ofensator. Noi dorim ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să fie
viaţa noastră şi vocea noastră. Vorbirea noastră să fie asemenea stiloului unui scriitor bine pregătit,
pentru că Duhul lui Dumnezeu vorbeşte prin slujitorul omenesc. Dacă ridiculizaţi pe cineva şi îi adresaţi
insulte, înseamnă că aţi adus în lucrare ceva din firea voastră pământească, iar noi nu dorim niciun astfel
de amestec.—Manuscrisul 7, 1894 Ev 172.5

Rostirile vehemente, vorbirea şi acţiunile gălăgioase nu asigură un credit pentru aceşti fraţi…. Te 219.2

Când Hristos şi cerul devin teme de contemplare, conversaţia va avea un sens. Vorbirea va avea har şi
vorbitorul va dovedi că a fost educat în şcoala Învăţătorului divin.

SCT 427.2