19.10.

2020

Prin definitie raporturile juridice sunt relatii sociale reglementate de norma de drept. Sunt acele
relatii sociale reglementate de normele dreptului constitutional, care se refera la organizarea si
functionarea statului, la modul de alegere, numire si formare a organelor statale, la modul de
functionare si relationare a diferitelor institutii ale statului precum si la modul de consacrare si
garantare a drepturilor fundamentale ale cetatenilor. Orice raport juridic are mai multe elemente:

1.Subiectele participante la raport.

2.Continutul raporturilor.

3.Obiectul raportului.

Subiectele raporturilor juridice de drept constitutional sunt persoanele si autoritatile publice

participante la aceste raporturi care beneficiaza de toate drepturile si carora le sunt impuse toate
obligatiile prevazute de aceste norme:

a. Poporul – opinia ca poporul este subiect a raporturilor juridice de drept constitutional isi
gaseste fundamentul in chiar dispozitile constitutiei *art2, potrivit carora suveranitatea
nationala apartine poporului roman.
b. Statul – apare ca subiect a raportului de drept constitutional in calitatea sa de purtator a
suveranitatii poporului.
c. Organismele statului – pot fi subiecte de drept constitutional in toate cazurile in care relatia
la care participa este reglementata de o norma de drept constitutional.
d. Cetatenii – apar ca subiecte ale rap. De drept. Const. Fie in calitate de pers. fizica care
participă la instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii de stat, fie in calitate de persoana
investita cu anumite functii intr-un partid politic, intr-un organ de stat sau institutie de stat.
e. Strainii si apatrizii – pot fi subiecte ale rap. Juridic de drept const. De exemplu in situatia in
care solicita acordarea cetateniei romane sau azil politic.
f. Partidele politice – apar ca subiecte de drept constituțional si participă la aceste raporturi in
condițiile dezvoltării democrației statului nostru, rolul partidelor politice, in viața publica, in
definirea si exprimarea voinței cetățenilor, fiind din ce in ce mai imp.

Obiectele rap. Juridic dre drept const. Este reprezentat de conduita subiectelor raportului juridic.

In obiectele dreptului const. Sunt cuprinse 2 categorii de relatii:

a. Relatii cu dubla natura juridica - acele relatii care fiind reglementate si de alte ramuri de
drept sunt reglementate si de catre constitutie, devenind implicit si raporturi de drept const.
b. Relatii specifice de drept const. Care formează obiect de reglementare numai pentru
normele de drept constituțional.

Ceea ce este comun tuturor acestor relatii este faptul ca se nasc in procesul complex de instaurare
mentinere si exercitare a puterii.

Continutul raporturilor juridice de drept constitutional este dat de totalitatea drepturilor si

obligatiilor prevazute de normele juridice ale dreptului constitutional ce incumba subiectelor
participante la aceste raporturi.
Izvoarele dreptului constituțional
Izvorul de drept reprezinta sursa dreptului intr-o societate care asigura organizarea acestuia. Teoria
juridica clasica a izvoarelor dreptului, distinge intre izvoarele de drept scrise (actul normativ) si
izvoarele de drept nescrise (obiceiul). Principalul izvor de drept in societatea moderna este actul
normativ.

1. Constitutia si legile de modificare a constitutiei (toate normele cuprinse in constitutie, sunt

norme de drept constitutional). Constitutia este in totalitate izvor a dreptului constitutional.
Aceleas caracter il au si legile de modificare a constitutiei.
2. Legea ca act juridic al parlamentului – nu toate legile sunt izvoare ale dreptului
constitutional, ci numai unele dintre ele, in timp ce altele sunt izvoare ale altor ramuri de
drept. De exemplu, Codul Civil este izvor de drept pentru Dreptul Civil. Codul muncii este
izvor de drept pentru Codul Muncii etc. in timp ce Legea 21/1991 a cetateniei romane, legile
electorale sunt izvoare pentru dreptul constitutional.
3. Regulamentele parlamentului - constituie izvoare ale dreptului constitutional, pentru ca,
reglementeaza relatii sociale, fundamentale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si
exercitarii puterii.
4. Actele normative cu putere de lege, emise de catre guvern (OG/OUG) in masura in care
reglementeaza relatii de drept constitutional
5. Tratatele internationale – pentru ca un tratat de drept international sa fie izvor a dreptului
constitutional, el trebuie sa fie ratificat de catre parlament. Constitutia actuala a Romaniei
acorda o atentie deosebita tratatelor internationale (art11, art20, art148-149 din
constitutie). Tratatele ratificate de parlament fac parte din dreptul intern. In cazul unor
neconcordate intre acestea si reglementarile interne nationale, prioritate au reglementarile
internationale.
6. Cutuma – prin obicei (cutuma) se intelege o regula de conduita urmata de cercuri mai largi
sau mai restranse din societate, in virtuatea deprinderii fara sa fie impusa prin constrangere
statala. Obiceiul dobandeste caracter juridic, regulile sale devin norme juridice, numai atunci
cand li se acorda ocrotire juridica de catre stat. In evolutia Constitutionala a Romaniei, sub
regimul constitutiei din 1866, 1923, 1938, obiceiul a fost cunoscut ca izvor de drept. Sub
regimul constitutiilor comuniste (1948, 1952, 1965) obiceiul era ingaduit ca izvor de drept, in
mod cu totul exceptional numai in anumite ramuri ale dreptului si atunci cand legea o
prevedea expres. Constitutia actuala a romaniei (1991 revz. 2003) repune obiceiul in randul
izvoarelor dreptului, valorificand rolul si importanta sa aparte in reglementarea relatiilor
sociale. Aceasta rezulta din nominalizarea obiceiului in cuprinsul articoului 44 alin7 din
constitutie.

Noțiunea de constituție
Din punct de vedere istoric, notiunea de constitutie a fost utilizata inca din vremea romanilor.
Termenul de constitutio insemna in lb. latina asezare cu temei. In sensul de lege fundamentala,
termenul de constitutie este folosit de Jan Jaque Rousseau in lucrarea sa Contractul social, iar juristii
francezi din timpul revolutiei de la 1879, foloseau termenul de constitutie pentru a desemna legile
de organizare a statului, de functionare a institutiilor statului si de reglementare a raporturilor dintre
acestea. Momentul aparitiei constitutiei nu este clar determinat, nici in istoria dreptului
constitutional si nici in doctrina constitutionala, o explicatie pentru aceasta incertitudine, fiind data
de faptul ca in decursul timpului s-au manifestat 2 timpuri de constitutii.
Constituia cutumiara este rezultatul experinetei si a practicei zilnice, a unor traditii, uzante,
cristalizate in decursul timpului in activitatea statala. Constitutia cutumiara are o anumita doza de
incertiduine intrucat ignora orice fapt derogator de la cutuma. Secolul al 18-lea a impus constitutia
scrisa pe considerentul ca ea ofera certiduine, precizie, calitate si claritate.

Unii autori considera ca prima constitutie aparuta in lume este cea engleza, desi procesul de formare
a acesteia inceput prin adoptarea in 1215 a Magnei Charta Libertatum a continuat si dupa adoptarea
primelor constitutii scrise. Se considera in doctrina ca prima constitutie scrisa este cea americana din
1787(Constitutia de la Philadelphia), iar prima constitutie scrisa in europa, ar fi cea din Franta (1791).

Astazi Constitutia cutumiara este foarte rar intalnita (Anglia, Israel, Australia, Noua Zeelanda).

Existenta divergentelor doctrinale referitoare la momentul efectiv al aparitiei constitutiilor nu a

impedicat unanimitatea opiniilor, potrviti care ap.. constitutei este leg. de ideea de stat si s-a datorat
in principal necesitatii respectarii legii de catre toti indivizii inclusiv de catre guvernanti. Ceea ce este
specific si definitoriu pentru constitutie, este forta sa juridica, constitutia fiind plasata in fruntea
ierarhiei actelor juridice.

Adoptarea constitutiei este un proces complex cu profunde semnificatii politico-juridice strans legat
de teoria puterii constituante. Puterea constituanta reprezinta acea autoritate statala investita cu
forta de a adopta o constitutie. Puterea constituanta are 2 forme:

a. Puterea consitunata originara – care intervine atunci cand nu exista sau nu mai exista
constituie in vigoare (de exemplu: in cazul statelor noi sau a revolutiilor)
b. Puterea constituanta instituita – care este prevazuta in constitutia in vigoare (sau anterioara)
atat in ceea ce priveste competenta functionarea si organizarea ei.