Praeterintenţie - formă de vinovăţie care se poate regăsi în latura subiectivă a unei infracţiuni şi care

există atunci când rezultatul produs este mai grav decât cel urmărit sau acceptat de făptuitor. în acest caz,
pentru ca răspunderea penală a făptuitorului să poată fi stabilită în funcţie de rezultatul mai grav, va trebui să
se constate existenţa intenţiei în raport cu rezultatul mai uşor urmărit sau acceptat (primum delictum) şi a
culpei în raport cu rezultatul, mai grav, care s-a produs (majus delictum) de pildă, în cazul infracţiunii de
loviri cauzatoare de moarte.

Raportul de cauzalitate. În vederea cristalizării elementelor constitutive ale infracţiunii de omor,

trebuie să existe o legătură directă cauzală între acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi moartea subiectului
pasiv.

Intenţia de a ucide rezidă din însăşi materialitatea actului fizic (activitatea fizică), dar şi a celui
psihic, concretizată prin loviturile multiple aplicate în mod repetat, în zone vitale ale organismului uman
(cap, regiunea toraco-abdominală, pelvină etc.), dar şi de cruzimea în sens de duritate a loviturilor aplicate

Tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (2) C. Pen (în care victima, în urma
loviturilor aplicate în zonele vitale, nu decedează)
Limitele speciale sunt cuprinse între 10 şi 20 de ani,
Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată de omor,
ale cărei limite speciale se reduc la jumătate, respectiv un minim special de 5 ani şi un maxim, tot special,
de 10 ani.

Omorul calificat - norma de incriminare prevăzută de art. 189 C.pen.

(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la
tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune
de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Cuantumul pedepsei prevăzut de textul incriminator în art. 189 C. pen. (detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea de la 15 la 25 ani).
(2) Tentativa se pedepseşte.

Latura obiectivă
Elementul material – este reprezentat de acţiunea de ucidere, de curmarea vieţii unei persoane, în
condiţiile expres prevăzute de textul incriminator, respectiv art. 189 alin. (1) lit. a-h, C.pen..
a) Omorul săvârşit cu premeditare
Presupune, în opinia noastră, scurgerea unei anumite perioade de timp din momentul luării hotărârii
infracţionale, aceea de a curma viaţa unei persoane şi până în momentul comiterii respectivei fapte de
omor, deci de punerea în executare a rezoluţiei infracţionale. În acest interval de timp făptuitorul se
gândeşte, chibzuieşte, plănuieşte cum trebuie să execute fapta (procesul faptic) astfel încât „să nu dea greş“
sau să nu fie descoperit, născocind în „chip şi fel” modalităţile de executare a hotărârii infracţionale,
respectiv aceea de a ucide.
b) Omorul săvârşit din interes material
Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, editat de Academia Română, prin interes, lato
sensu, se înţelege: avantaj, folos, câştig, profit etc.
c) Omorul săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la
răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
Deci făptuitorul, pentru a se cristaliza elementele constitutive ale acestei agravate, trebuie:
 – să se sustragă de la tragerea la răspundere penală;
– să sustragă pe altul de la tragerea la răspundere penală;
– să se sustragă de la executarea unei pedepse;
să sustragă pe altul de la executarea unei pedepse.
Urmărirea penală trebuie să fie începută cel puţin „in rem”, dacă nu „in personam”, în cazul
acestei agravate
d) Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni
Aşadar, infracţiunea de omor este comisă pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni,
indiferent dacă înlesnirea sau ascunderea acestei infracţiuni a avut loc.
e) Omorul săvârşit de către o persoană care a mai comis anterior infracţiunea de omor sau o
tentativă la infracţiunea de omor
Este lesne de observat că şi aici, pentru cristalizarea elementelor constitutive ale acestei agravate,
trebuie ca subiectul activ să fi comis anterior o tentativă la infracţiunea de omor sau chiar un omor.
f) Omorul comis asupra a două sau mai multor persoane
Rezultă în mod indubitabil că periculozitatea unui astfel de infractor este mult mai mare.
g) Omorul săvârşit asupra unei femei gravide
h) Omorul săvârşit prin cruzimi
Sancţionare
Legiuitorul a prevăzut în mod expres, în textul incriminator, respectiv art. 189 alin. (1) C. pen., că
pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 ani, în funcţie de circumstanţele reţinute
in concreto de instanţa de judecată, precum şi de perseverenţa infracţională sau de conduita procesuală a
inculpatului (recunoaşte şi regretă fapta comisă sau nu).
Tentativa este posibilă şi se sancţionează în consonanţă cu dispoziţiile art. 189 alin. (2) C.pen.

I.3. Uciderea la cererea victimei

Norma de incriminare – art.190 C.pen.

Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o
boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de
suportat, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Forma tip constă în uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei
care suferea de o boală sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi
greu de suportat.
Trebuie în mod obligatoriu să se stabilească printr-o expertiză medico-legală starea de boală ce-i
cauzează „suferinţe permanente şi greu de suportat” .
Literatura juridică exemplifică câteva boli care sunt pretabile pentru o astfel de solicitare a victimei,
precum cancerul sau virusul imunodeficienţei dobândite, HIV (aflate în formă terminală).
Nu trebuie confundată moartea clinică cu cea biologică întrucât legiuitorul, în această incriminare, se
referă doar la curmarea vieţii în sens biologic.
Latura obiectivă
Elementul material – este reprezentat de acţiunea de ucidere a victimei, la solicitarea acesteia, care
trebuie să fie explicită, serioasă, conştientă şi repetată.
Latura subiectivă
Forma de vinovăţie – poate fi numai intenţia directă sau indirectă din partea subiectului activ, dacă şi
subiectul pasiv cere acest lucru, în mod explicit, serios, conştient şi repetat.
Sancţionare
Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate de legiuitor în mod expres.
Pedeapsa prevăzută de textul incriminator, respectiv art. 190 C. pen., este închisoarea de la 1 la 5
ani.

I.4. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

Norma de incriminare – art.191C.pen.

(1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
 (2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi
18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta
de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor
sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20
de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au fost urmate de o
încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Această infracţiune este prevăzută sub mai multe forme, astfel:
▪ Forma tip presupune fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a
avut loc (alin. 1).
▪ Prima formă agravată se cristalizează atunci când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un
minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat (alin. 2).
▪ A doua formă agravată – când determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care
nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor
sau inacţiunilor sale, ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc (alin. 3).
▪ Forma atenuată presupune ca actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au fost
urmate de o încercare de sinucidere (alin. 4).
Subiectul pasiv – este persoana asupra căreia se acţionează în sensul de a o determina sau a-i înlesni
sinuciderea.
În forma prevăzută de art 191, alin. (2) şi (3) C.pen., subiectul pasiv trebuie să fie:
– minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau este o persoană cu discernământ diminuat
(alin 2);
– tot minor, dar care nu a împlinit vârsta de 13 ani;
– sau o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor
sale, ori nu putea să le controleze (alin.3).
Sancţiunea penală
Actele preparatorii şi tentativa – deşi posibile, nu sunt incriminate în mod expres de către legiuitor.
În forma tip, această infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Pentru prima şi a doua formă agravată, legiuitorul creşte cuantumul limitelor speciale ale pedepsei
de la 5 la 10 ani, respectiv între 10 şi 20 de ani, precum şi interzicerea unor drepturi.
Pentru forma atenuată, cuantumurile pedepselor prevăzute în alin. (1) şi (3) se reduc la jumătate.

I.5. Uciderea din culpă

Norma de incriminare – art.192 C.pen.

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere
pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie
prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele
speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
Infracţunea de ucidere din culpă este prevăzută în noul Cod penal sub trei forme:
▪ Forma tip este dată de uciderea din culpă a unei persoane – alin.(1).
▪ Forma agravată constă în nerespectarea dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru
exerciţiul unei profesii sau meserii, având ca şi consecinţă imediată uciderea din culpă (alin. 2).
▪ Forma comună agravată – se cristalizează atunci când săvârşirea vreuneia din faptele prevăzute la
alin. (1) sau (2) ale art. 192 C. pen. au produs moartea a două sau mai multor persoane.
Latura subiectivă
Forma de vinovăţie este culpa indubitabil, în forma simplă sau cu previziune (neglijenţă).
Noul Cod penal stipulează că fapta este săvârşită din culpă, atunci când infractorul:
a) Prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără
temei că el nu se va produce (cu uşurinţă – culpa cu previziune).
b) Nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl
prevadă (neglijenţă – culpa simplă).

Sancţionare
Actele preparatorii şi tentativa – apreciem că nu sunt posibile, dar nici nu sunt incriminate de legiuitor.
Infracţiunea de ucidere din culpă în forma simplă este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
În forma agravată – pedeapsa prevăzută de textul incriminator este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În forma comună agravată – pedeapsa prevăzută la alin. (1) şi (2) se majorează cu jumătate.

Capitolul II

INFRACŢIUNI CONTRA INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU SĂNĂTĂŢII

II.1. Lovirea sau alte violenţe

Norma de incriminare – art.193 C.pen.

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate .

▪ Forma tip: constă în lovirea sau alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice.
▪ Forma agravată: presupune producerea de leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.
Latura obiectivă
Elementul material – presupune acea acţiune de lovire, alte violenţe, inclusiv producerea de leziuni
traumatice.
Latura subiectivă
Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă.
Poate fi şi praeterintenţia, în cazul în care se produc leziuni traumatice şi este afectată starea de
sănătate a subiectului pasiv al acestei infracţiuni.

Sancţionare
Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate în mod expres de legiuitor.
În ambele forme pedeapsa prevăzută de legiuitor este închisoarea sau amenda, după cum urmează:
▪ În forma simplă pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
▪ În forma agravată pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

II.2. Vătămarea corporală

Norma de incriminare – art. 194 C.pen.

(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare,
mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin.
(1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
Reglementarea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 194 C.pen. are două forme:
– o formă tip;
– o formă agravată.
 Prima presupune săvârşirea faptei prevăzute în art. 193 C.pen. care a produs ca efect una dintre
consecințele de la alin (1) – mai sus precizat:
Dacă fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit.a),
lit.b) şi lit.c), vorbim de forma agravată a acestei infracţiuni.
Latura obiectivă
Elementul material – se realizează printr-o acţiune/inacţiune menită să cauzeze vreuna din
consecinţele prevăzute de art. 194 C.pen.
Urmarea imediată – vom analiza fiecare din consecinţele produse asupra subiectului pasiv al acestei
infracţiuni:
▪ Producerea unei infirmităţi fizice constă în pierderea stării fizice, anatomo-funcţionale normale, prin
care subiectul pasiv suportă:
•Pierderea unui organ component al structurii morfo-
funcţionale umane, vital sau nevital, dar necesar în procesul desfăşurării normale, a cursului vieţii (ureche,
nas, deget, anumiţi dinţi etc.).
•Pierderea unui simţ: auz, văz, gust, miros etc. sau diminuarea capacităţii acestuia.
▪ Încetarea funcţionării unui simţ sau organ, deci oprirea funcţionării acestora şi nu diminuarea
capacităţii lor, cum se apreciază de cele mai multe ori în practica judiciară, chiar dacă organul respectiv se
păstrează din punct de vedere anatomic, funcţional nu există.
Infirmitate psihică produsă, în cele mai multe cazuri, ca urmare a acţiunii de ordin traumatic.
▪ Leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane care au necesitat, pentru vindecare, mai
mult de 90 de zile îngrijiri medicale.
Numărul de îngrijiri medicale este criteriul patognomonic al încadrării juridice al faptei comise în
această formă de infracţiune.
▪ Prejudiciul estetic grav şi permanent – constatat, apreciem pe baza unei expertize medico-legale,
care poate fi o mutilare, sluţire, o desfigurare şi care nu mai poate fi corijat nici cu ajutorul chirurgiei
estetice, reconstructive (cicatrici vicioase care schimbă înfăţişarea feţei, tăierea buzei sau a nasului etc.),
deci care are/au caracter permanent.
▪ Avortul – presupune în acest caz întreruperea traumatică a cursului normal al sarcinii şi expulzarea
fătului.
▪ Punerea în primejdie a vieţii persoanei, care presupune că prin acţiunea/inacţiunea sa făptuitorul
creează o premisă reală de încetare a funcţiilor vitale ale părţii vătămate şi pe cale de consecinţă decesul
acesteia. Făptuitorul nu urmăreşte şi nici nu acceptă producerea acestui rezultat socialmente foarte
periculos. Astfel, am fi în situaţia unei tentative de omor, a unui omor calificat sau de lovituri cauzatoare
de moarte, dacă persoana respectivă şi-a pierdut viaţa în acest context.
Deci, putem spune că subiectul activ acţionează numai în vederea vătămării corporale a subiectului
pasiv (victimei) pentru a-i reţine în sarcină această infracţiune.

Latura subiectivă
Vătămarea corporală produsă, având consecinţele prevăzute de art. 194 alin.(1) C. pen., se sevârşeşte
cu intenţie, dar şi cu praeterintenţie, fiind în culpă în ceea ce priveşte rezultatul faptei sale. Nu interesează, în
vederea încadrării juridice a faptei, mobilul sau scopul urmărit.
Sancţionare
Tentativa la această infracţiune, prevăzută de art. 194 C.pen., nu se pedepseşte decât în varianta
prevăzută de alin.(2), atunci când s-a urmărit producerea uneia din consecinţele arătate în alin.(1) lit. a), lit
b) şi lit. c).
În forma agravată pedeapsa prevăzută de textul incriminator este închisoarea de la 3 la 10 ani, spre
deosebire de forma tip, unde închisoarea este de la 2 la 7 ani.

II.3. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

Norma de incriminare – art.195 C.pen.

Dacă vreuna dintre faptele prevăzute in art. 193 si art. 194 a avut ca urmare moartea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.

Latura obiectivă
 Elementul material – presupune acţiuni/inacţiuni asemenea celor de la art. 193-194 C. pen., dar care
în final s-au soldat cu decesul părţii vătămate (victimei) sau, altfel spus, între acţiunile prevăzute de art. 193
şi art. 194 C. pen. şi moartea victimei să fie o relaţie cauzală, respectiv un raport de cauzalitate, chiar şi
atunci când moartea survine după o perioadă mai lungă de timp de la data exercitării acţiunii agresive
(loviri, vătămări).

Latura subiectivă
Această infracţiune este o infracţiune praeterintenţionată sau intenţie depăşită, aşa cum este
apreciată în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară.
Actele agresive (lovirile, vătămările) au fost comise cu intenţie, iar rezultatul socialmente mai
grav se produce din culpă, făptuitorul neurmărind şi neacceptând posibilitatea decesului victimei.
Sub aspectul laturii subiective, în practica judiciară s-a statuat că intenţia de a lovi sau vătăma, în
cazul acestui tip de infracţiune, trebuie să fie stabilită de instanţa de judecată în mod clar, pentru a nu se
suprapune cu intenţia de a ucide, specifică omorului.

Sancţionare
Dacă în urma exercitării actelor de violenţă (loviri, vătămări) nu se produce moartea victimei,
infracţiunea prevăzută de art. 195 C. pen. nu se consumă, făptuitorul răspunzând după caz – infracţiune de
lovire sau de vătămare corporală.
Tentativa – nu este incriminată şi nici posibilă.
Sancţionare – pedeapsa prevăzută de lege, în cazul acestei infracţiuni, este închisoarea de la 6 la 12
ani şi este imprescriptibilă, ca şi în cazul omorului.

II.4. Vătămarea corporală din culpă

Norma de incriminare – art.196 C.pen.

(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă, de către o persoană aflată sub
influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce
constituie prin ea însăşi infracţiune, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor
legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei
anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea
activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o
infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă este prevăzută de art. 196 C. pen., într-o formă tip şi trei
forme agravate.
▪ Forma tip – presupune că fapta prevăzută de art. 193 alin.(2) săvârşită din culpă, de către o persoană
aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce
constituie prin ea însăşi infracţiunea de la alin.(1).
▪ Prima formă agravată – face trimitere doar la infracţiunea de vătămare corporală, nu şi la
infracţiunea de lovire sau alte violenţe, şi este determinată numai de consecinţele produse – alin.(2).
▪ A doua formă agravată – priveşte exclusiv fapta prevăzută în alin.(2) săvârşită ca urmare a
nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori
pentru efectuarea unei anumite activităţi – alin.(3).
▪ A treia formă agravată este comună tuturor formelor infracţiunii prevăzute de art. 196 C.pen. –
alin(4).
Latura obiectivă
 Dacă lovirea sau actul de violenţă, comis din culpă, a produs numai suferinţe fizice sau o vătămare ce
nu necesită pentru vindecare îngrijiri medicale, fapta nu constituie infracţiune. Trebuie îndeplinite
anumite condiţii prevăzute de textul incriminator, respectiv:
– fapta să fie săvârşită sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe
psihotrope/psihoactive;
– ori în desfăşurarea unor activităţi care constituie prin ea însăşi/ ele însele o infracţiune
(conducerea fără permis sau cu număr fals de înmatriculare) sau
– nu se produc consecinţele prevăzute de art. 194 C.pen. alin.(1) şi care necesită pentru
vindecare îngrijire medicală până la 90 de zile.
Latura subiectivă
Fapta prevăzută de art. 196 C.pen. se produce numai din culpă.
Dacă fapta se produce cu intenţie directă sau indirectă, nu mai sunt incidente dispoziţiile prevăzute
de art. 196 C.pen., ci a altei infracţiuni, în funcţie de consecinţele juridice produse asupra părţii vătămate.
Formele
Ca la toate infracţiunile produse din culpă, tentativa nu este posibilă şi deci nu este incriminată.
Sancţionare
Pentru forma prevăzută de art. 196 C.pen., pedeapsa este în funcţie de:
– alin.(1) – pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă;
– alin.(2) – cu urmările prevăzute de art. 194 alin.(1), respectiv: îngrijiri medicale mai mult de
90 de zile, o infirmitate, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul sau punerea în primejdie a vieţii
persoanei – pedeapsa este tot închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă;
– alin.(3) – pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă;
– alin.(4) – dacă urmările se produc faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu o treime.
În toate cazurile (aliniatele) punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.

II.5. Rele tratamente aplicate minorului

Norma de incriminare – art.197 C.pen.

Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau
morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Latura obiectivă
Elementul material al acestei infracţiuni, aşa cum reiese şi din definiţie, se poate înfăptui fie prin
acţiuni, fie prin inacţiuni.
Vorbim de acţiuni comisive materializate în loviri, violenţe fizice/morale, smucituri sau de acţiuni
omisive care sunt reprezentate de lipsa de hrană, de îmbrăcăminte, încălţăminte etc.
Fie că sunt acţiuni comisive sau omisive, pentru a se cristaliza elementul constitutiv al acestei
infracţiuni este obligatoriu să se producă primejdia gravă în care este pus minorul, în procesul biologic al
dezvoltării fizico-intelectualo-morale.
În ipoteza unei vătămări corporale grave sau a sănătăţii persoanei sub 18 ani, prin acte de lovire sau
alte violenţe, se va reţine în sarcina subiectului activ un concurs de infracţiuni.
Latura subiectivă
Infracţiunea prevăzută de art. 197 C.pen. nu poate fi săvârşită din culpă, ci numai cu intenţie directă
sau indirectă.
Sancţionare
Pedeapsa prevăzută de textul incriminator este închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa aplicată este prevăzută de art. 197 C.pen. şi se face în funcţie de materialul probatoriu aflat
la dosarul cauzei, de circumstanţele atenuante sau agravante de care judecătorul va ţine cont atunci când va
chibzui la individualizarea pedepsei ce i se va aplica inculpatului.

II.6. Încăierarea

Norma de incriminare – art.198 C.pen.

 (1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amendă.
(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane şi
nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se va aplica tuturor pedeapsa închisorii de la 1 la
5 ani, cu excepţia victimei, care răspunde potrivit alin. (1).
(3) Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa
este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat să-i
despartă pe alţii.
Încăierarea este prevăzută în art. 198 C.pen. într-o formă tip şi trei forme agravate:
▪ Forma tip – constă în participarea la o încăierare între mai multe persoane (alin.1).
▪ Formele agravate – sunt reglementate şi se pedepsesc participanţii la o încăierare în funcţie de
consecinţele produse asupra victimei (alin. 2).
În ultimul alineat al art. 198 C.pen. sunt descrise două forme distincte în funcţie de moartea unei
singure persoane, a două sau mai multor persoane.
Subiectul activ – poate fi vorba de mai multe persoane, deci avem de-a face cu o pluralitate de
subiecţi activi, indiferent de calitatea acestora la încăierare (coautori, instigatori, complici).
Subiectul pasiv – sunt acele persoane care au fost victimele încăierării sau chiar şi-au pierdut viaţa, ca
urmare a actului încăierării.
Latura obiectivă
Elementul material – presupune acţiunea de a participa la actul de încăierare.
Infracţiunea de încăierare există atunci când mai multe persoane grupate în tabere adverse îşi
„revendică” în mod agresiv, violent, un drept, o obligaţie neachitată, o supremaţie conjuncturală, fie în
calitate de subiecţi activi, fie în calitate de subiecţi pasivi, împărţindu-şi violenţele în mod reciproc
(exercită violenţă, dar şi primesc violenţă!!!).
Latura subiectivă
Infracţiunea de încăierare este săvârşită numai cu intenţie directă, culpa nu poate fi reţinută în cazul
acestei infracţiuni (prevede posibilitatea unei eventuale vătămări corporale sau chiar a morţii).
În cazul faptelor prevăzute de alin. (2) şi alin. (3), ale art. 198 C.pen., se vorbeşte în literatura de
specialitate de praeterintenţie – fie că s-a produs o vătămare corporală, fie că s-a soldat cu moartea victimei.
Forme
Tentativa şi actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt incriminate de legiuitor. Consumarea
infracţiunii are loc în momentul în care încăierarea se produce (apar acte de violenţă) sau în momentul
producerii morţii victimei (în formele agravate).
Sancţionare
Sancţiunile pentru fiecare dintre forme (tip şi agravate) sunt prevăzute de legiuitor chiar în norma de
incriminare, respectiv art. 198 C.pen..
Trebuie specificat, în consonanţă cu textul incriminator, că şi subiectul pasiv poate fi sancţionat
penal, în eventualitatea prevăzută de alin. (2).
 Capitolul III

INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE

III.1. Violenţa în familie

Norma de incriminare – art.199 C.pen.

(1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de
familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
(2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie,
acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Infracţiunea de violenţă în familie este reglementată şi are o singură formă de incriminare - Forma tip
– care cuprinde săvârşirea faptelor anterior descrise, respectiv cele de omor (art. 188), omor calificat
(art.189), precum şi lovirea sau alte violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
(art. 193 – art. 195) asupra unui membru de familie.
Ne reamintim că prin membri de familie înţelegem, în consonanţă cu art. 177 C. pen.:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite rude prin
adopţie;
b) soţul sau persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare dintre soţi sau dintre părinţi şi copii – în
cazul în care convieţuiesc.
!!! soţi, nu au încheiat un act de căsătorie sunt asimilaţi soţilor legitimi şi răspund penal în cazul săvârşirii
acestei infracţiuni.
!! La fel este și în cazul în care soţii sunt despărţiţi în fapt, chiar dacă nici unul dintre ei nu a intentat acţiune
de divorţ în instanţă sau în faţa notarului public
Subiectul activ – este calificat /circumstanţiat, întrucât nu poate fi decât un membru de familie.
Subiectul pasiv – este, de asemenea, circumstanţiat şi nu poate fi decât un membru de familie în sensul
prevăzut de art. 177 C.pen., mai sus arătat.
Uciderea de către inculpat a fiului sau uciderea de către fiu a tatălui natural, chiar dacă acesta,
respectiv fiul, a fost înfiat - se comite infracţiunea de violenţă în familie şi nu de omor.
Legătura de sânge este păstrată indiferent de forma de adopţie, aplicându-se dispoziţiile art. 199
C.pen.
Participaţia penală este posibilă în toate formele prevăzute de lege: coautorat, instigare, complicitate,
cu condiţia ca şi participantul să fie tot membru de familie.
În eventualitatea în care nu este membru în condiţiile dispoziţiilor art. 177 C.pen., subiectul activ va
răspunde pentru infracţiunea de omor, omor calificat, vătămare corporală, loviri cauzatoare de moarte etc.,
după caz.
Sancţionare
În cazul infracţiunii de omor, omor calificat, loviri sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau
vătămările cauzatoare de moarte sunt comise asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei
prevăzut de textele incriminatoare se majorează cu o pătrime.
Apreciem că în alin. 2 al art. 199 C.pen. s-a strecurat o eroare faţă de art. 196 C.pen. (vătămarea
corporală din culpă), întrucât această infracţiune nu este prevăzută de art. 199 C.pen.; dacă se arată că
acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu, ca şi în cazul infracţiunii prevăzute de art. 193 C.pen.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

III.2. Uciderea ori vătămarea nou-născutului

săvârşită de către mamă
 Norma de incriminare – art.200 C.pen.
(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către
mama aflată în stare de tulburare psihică, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani – Forma tip
(2) Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după naştere,
dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale
pedepsei sunt de o lună şi respectiv 3 ani – Forma atenuată
Subiectul activ – este circumstanţiat şi nu poate fi decât mama nou-născutului, aflată în acea stare de
tulburare psihică pricinuită de actul naşterii.
Participarea penală, deşi posibilă sub toate formele (instigatori, complici, coautori), nu va răspunde
pentru această infracţiune, ci pentru infracţiunea contra integrităţii corporale sau sănătăţii, sau pentru
infracţiunea de omor, după caz.
Latura obiectivă
Elementul material – este reprezentat atât printr-o acţiune, cât şi printr-o inacţiune.
Prin acţiune înţelegem, în acest caz, lovire, asfixiere prin multiple modalităţi de înfăptuire/producere
a blocării mecanice a căilor aeriene superioare, înecare (chiar cu propriul lapte).
Prin inacţiune (omisiune) înţelegem atât lăsarea voită a nounăscutului fără hrană, dar şi neacordarea
îngrijirilor medicale vitale sau lăsarea la temperaturi scăzute a nou-născutului, temperaturi incompatibile cu
viaţa acestuia.
Aceste modalităţi de realizare a elementului material al infracţiunii, prevăzute de art. 200 C.pen.,
trebuie să aibă loc imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore de la acest act.
Latura subiectivă
Înfracţiunea prevăzută de art. 200 C.pen. se poate săvârşi atât cu intenţie (în ambele forme), dar şi cu
praeterintenţie.

Capitolul IV

AGRESIUNI ASUPRA FĂTULUI

IV.1. Întreruperea cursului sarcinii

Norma de incriminare – art.201 C.pen.

(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale
autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi
drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă, precum şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii
însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare
corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă
fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi
interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
(6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un
medic de specialitate obstetricăginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni sau
întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.
Infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii are patru forme: o formă tip şi trei forme agravate.
În alin.(1) al art. 201 C.pen. este prevăzută forma tip şi reprezintă întreruperea cursului sarcinii comisă
în următoarele situaţii:
 – în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale
autorizate – (lit.a);
– de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi
drept de liberă practică medicală în specialitate – (lit.b.);
– vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni prevăzută de
(lit.c.).
În alin. (2) şi (3) sunt cuprinse cele trei forme agravate, respectiv:
Prima agravată, prevăzută în alin. (2), constă în întreruperea cursului sarcinii săvârşită fără
consimţământul femeii însărcinate, indiferent de condiţii.
Celelalte forme agravate sunt în conexiune cu rezultatul produs în formele prevăzute la alin. (1) şi (2),
respectiv:
– se cauzează femeii însărcinate o vătămare corporală, (alin. (3) teza I) sau
– s-a produs femeii însărcinate decesul, ca urmare a faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2).
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale care, în afară de autor, mai poate fi: coautorul,
instigatorul, complicele.
Subiectul pasiv – orice femeie însărcinată care după 14 săptămâni i se exercită, în mod ilegal, acţiuni
diverse în vederea întreruperii cursului sarcinii ori i s-a provocat, cu această ocazie, o vătămare corporală
sau chiar moartea.
Latura subiectivă
Infracţiunea de întrerupere ilegală a cursului sarcinii se comite cu intenţie directă.
Subiectul activ prevede că manevrele sale ilegale au ca scop întreruperea cursului sarcinii şi urmăreşte
producerea acestui rezultat.
În formele agravate, forma de vinovăţie este praeterintenţia (intenţie depăşită).
Sancţionare
Subiectul activ al infracţiunii prevăzut de art. 201 C.pen. se sancţionează cu închisoare de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea unor drepturi ( în formă tip).
În prima formă agravată, când fapta se comite fără consimţământul femeii însărcinate, pedeapsa
prevăzută de textul incriminator este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea ca pedeapsă
complementară a unor drepturi.
În forma prevăzută de alin. (3) (teza I), respectiv dacă prin manevrele ilegale de întrerupere a sarcinii
se produce o vătămare corporală a femeii însărcinate, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 3 la 10
ani şi interzicerea, tot ca pedeapsă complementară, a unor drepturi.
În ultima formă agravată, prevăzută de alin. (3) (teza II), a avut ca urmare a manoperelor avortive
ilegale şi s-a produs moartea femeii însărcinate, pedeapsa prevăzută de textul incriminatoriu este de la 6 la
12 ani şi aplicarea pedepsei complementare de interzicere a unor drepturi.
Dacă fapta s-a produs în forma prevăzută de alin. (4), la pedeapsa închisorii aplicate i se va interzice
şi exercitarea profesiei de medic.
NU constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic, efectuată de un medic de
specialitate obstetricăginecologie, până la vârsta sarcinii de 24 de săptămâni sau întreruperea ulterioară a
cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau a fătului.
Alin. (7) al aceluiaşi articol 201 C.pen. prezintă, în mod explicit, că întreruperea cursului sarcinii de
către femeia însărcinată nu se pedepseşte (s.n. nu este infracţiune).

IV.2. Vătămarea fătului

Norma de incriminare – art.202 C.pen.

(1) Vătămarea fătului, în timpul naşterii , care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală,
se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului, pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare
corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
 (4) Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de tulburare
psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se reduc la
jumătate.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
(6) Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1)-(3) săvârşite de un medic sau de
persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina – dacă acestea au fost săvârşite în cursul
actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul femeii gravide
sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
(7) Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepseşte.
Sancţionare
Sancţionarea acestei infracţiuni este prevăzută în mod diferit, în funcţie de forma de incriminare,
astfel:
▪ În forma tip pedeapsa prevăzută este pedeapsa închisorii de la 3 la 7 ani.
▪ În formele atenuate, pedepsele sunt diferite şi sunt prevăzute în mod expres, chiar în norma de
incriminare, de aceea în vederea evitării repetiţiei, dar şi a neaglomerării studentului în drept, nu le vom mai
reindica (asta nu înseamnă că nu se vor reţine!).
Tentativa la această infracţiune nu este incriminată şi deci nu se pedepseşte.