1. Descrieţi metodele de apreciere a rezistenţei smalţului la acţiunea acizilor.

După (Okuşko V. P., 1980):

1) Se înlătură placa bacteriană şi se izolează de acţiunea salivei dinţii frontali superiori,
2) Pe suprafaţa vestibulară uscată a unui incisiv superior central, la distanţa de 2 mm de la marginea incizală, în zona
centrală, se aplică cu ajutorul unei pipete o picătură de soluţie de HCL- 1 mol/l cu diametrul de 1,0 - 2,0 mm.
3) După 5 secunde suprafaţa dintelui se spală şi se usucă.
4) Pe suprafaţa gravată se aplică o picătură de soluţie de 1% de albastru de metilen,
5) Intensitatea culorii se compară cu cheia de 10 culori (fiecare nuanţă se notează cu 10 puncte),
Aprecierea rezultatelor se efectuează prin evaluarea intensităţii coloraţiei:
10-30 puncte - cariorezistenţa înaltă;
40-50 - cariorezistenţă moderată;
60-70 - cariorezistenţă joasă;
 80 - cariorezistenţă foarte joasă.

După (Avdusenko L. A., 1990)

Metoda se bazează pe colorarea smalţului demineralizat şi determinarea intensităţii colorării.
1) Se înlătură placa bacteriană şi se izolează de acţiunea salivei dinţii frontali superiori,
2) Pe suprafaţa vestibulară uscată a unui incisiv superior central se aplică cu ajutorul unei pipete o picătură cu
diametrul de 1,5 - 2,0 mm de soluţie de indigocarmin (30 g/l) în soluţia de 0,2% de acid sulfuric timp de 5
secunde, îmbinând astfel etapa de gravaj acid şi de coloraţie a smalţului.
3) După aceasta colorantul se înlătură cu un tampon de vată.
4) Porţiunea de smalţ tratată cu acid se colorează în roşu,
5) Intensitatea culorii se compară cu cheia de 10 culori (fiecare nuanţă se notează cu 10 puncte).
Aprecierea rezultatelor se efectuează prin evaluarea intensităţii coloraţiei:
10-30 puncte - cariorezistenţă înaltă;
40-50 - cariorezistenţă moderată;
60-70 - cariorezistenţă joasă;
 80 - cariorezistenţă foarte joasă.

Determinarea vitezei de remineralizare a smalţului (Redinova T. L., Leontiev V. C. și Ovruţki G. D., 1982)
Metoda permite aprecierea rezistenţei dinţilor la carie şi capacitatea de remineralizare a salivei şi se realizează în
modul următor:
1) Placa bacteriană de pe suprafaţa dintelui cercetat este înlăturată minuţios cu un bulet din vată umectat în
soluţie de 3% de H2O2, suprafaţa dentară se usucă cu un get de aer,
2) Pe suprafaţa uscată se aplică cu ajutorul unei pipete o picătură de HCl cu pH 0,3-0,6.
3) După aceasta pe suprafaţa demineralizată se aplică timp de un minut un bulet din vată îmbibat cu soluţie de 2
% de albastru de metilen, apoi colorantul se înlătură, utilizând numai bulete uscate din vată
4) Gradul de demineralizare a smalţului se apreciază după intensitatea colorării porţiunii de smalţ cercetate, care
este comparată cu cheia standartă de 10 culori, fiecare nuanţă este marcată cu 10%.
5) În zilele următoare se efectuează colorarea porţiunii demineralizate a smalţului până la momentul, când smalţul
nu se mai colorează.
Lipsa coloraţiei demonstrează remineralizarea completă a smalţului. Deci, maleabilitatea smalţului la acţiunea
acizilor se exprimă în procente, iar capacitatea de remineralizare a smalţului – în zile.
La persoanele cariorezistente se determină o maleabilitate a smalţului la acţiunea acizilor mai joasă de 40% şi
capacitatea de remineralizare a salivei înaltă (1-3 zile), iar la persoanele carioreceptive maleabilitatea smalţului la
acţiunea acizilor depăşeşte valoarea de 40%, iar capacitatea de remineralizare a salivei este joasă (mai mare de 3
zile).

2. Descrieţi metoda de evaluare a riscului carios cu utilizarea software Cariogram.

 Evaluarea riscului la carie este indicată în cazul tuturor pacienților, urmând ca prin aplicarea unor măsuri de
înlăturare a cauzelor să anticipăm apariția leziunilor carioase ireversibile. Este necesar de a diferenția "evaluarea
riscului carios" de "testarea activității carioase".
Scop: estimarea probabilității de apariție a unor noi leziuni carioase într-o anumită perioada de timp, precum și
estimarea probabilității de schimbare a dimensiunilor sau activității leziunilor carioase existente.
Evaluarea riscului carios, de asemenea, mai stabilește și intervalul de timp necesar repetării examenului clinic:
- o dată pe an la pacienții cu risc carios mic,
- de două ori pe an la pacienții cu risc carios moderat,
- o dată la 3 luni la pacienții cu risc carios crescut.
Cariograma este un mod nou de evaluare a riscului carios, care ilustrează foarte elocvent interacțiunea factorilor
declanșatori ai cariei dentare. Acest program educațional, interactiv a fost creat pentru o mai bună înțelegere a
aspectelor multifactoriale a leziunilor carioase și de a acționa ca un ghid în încercările de a estima riscul cariilor.
Programul dat poate fi utilizat într-un protocol clinic sau pentru diferite scopuri educaționale.
Scopul principal al cariogramei este demonstarea grafică a riscului carios, exprimată prin "șansa de a evita cariile
noi" în viitorul apropiat. Demonsrează de asemenea, în ce măsură diverși factori afectează această "șansă". Un alt
scop al acestui program este de a încuraja aplicarea măsurilor preventive, înainte ca caria să apară.

Diagrama este împărțită în cinci sectoare de diferite culori: verde, albastru inchis, rosu , albastru deschis și
galben , indicând grupurile de factori cauzali ai cariilor dentare:
- sectorul verde estimează "șansa reală de a evita noi cavități";
- sectorul albastru închis "dieta" este caracteristica dietei și se bazează pe conținutul dietei și frecvența
meselor în decursul zilei;
- sectorul roșu "bacteriile" indică valorile nivelului de streptococus mutans și a indicilor de placă;
- sectorul albastru deschis "sensibiltate" se bazează pe combinația dintre administrarea preparatelor de fluor,
secreția salivară și capacitatea tampon a salivei;
- sectorul galben "circumstanțele" este combinația dintre experiența carioasă și a bolile generate de ea.

Pentru a utiliza cariograma în aprecierea riscului carios, trebuie luaţi în considerare factorii microbian, alimentar,
teren şi circumstanţele, pentru a aprecia probabilitatea de a evita în viitor apariţia cariei dentare. Aceste date
trebuie coordonate cu informaţiile obţinute din examenul clinic. Astfel, probabilitatea evitării apariţiei de noi
leziuni carioase (cuprinsă între 0 – 100%) depinde de 4 factori:
1) Alimentaţia – frecvenţa meselor şi conţinutul alimentaţiei;
2) Cantitatea şi calitatea plăcii bacteriene;
3) Susceptilibilitatea gazdei - saliva, ţesuturile dentare;
4) Circumstanţele – experienţa trecută referitoare la caria dentară, starea de sănătate generală.

3. Enumerați avantajele evaluării personalizate și complexe a riscului carios cu utilizarea software

Cariogram.
Avantajele unei cariograme sunt:
- ilustrează interacțiunea factorilor cauzali ai cariei dentare;
- ilustrează șansa de a evita carii;
- exprimarea grafică a riscului carios;
- recomandări vizavi de acțiunile preventive;
- poate fi utilizat in clinică în cadrul protocoalelor de tratament;
- poate fi folosit ca un program educațional.

Acest program nu poate înlocui analiza personală profesională asupra riscurilor carioase efectuate de examinator.
Cu toate acestea, ea poate oferi indicii valoroași și poate chiar servi ca bază pentru discuții cu pacientul în ceea ce
privește factorii de risc ai cariei dentare și strategiile de prevenire a acesteea.
Cu alte cuvinte, ea nu preia responsabilitățile examinatorului , dar poate servi ca un instrument valoros în luarea
deciziilor clinice.
 Rezumând, cariograma arată fiecărui pacient dacă riscul său carios este mare, intermediar sau scăzut şi care dintre
factorii etiologici sunt considerabil responsabili de acest risc. Rezultatele obţinute indică ce acţiuni profilactice
trebuie aplicate pentru a îmbunătăţi situaţia.

4. Descrieţi modalitatea de evaluare a gradului de risc carios la copii de diferite vârste.

Evaluarea riscului constă în două faze:

- prima de determinare a indicatorilor specifici, a factorilor de risc şi a factorilor de protecţie,
- a doua este determinarea nivelului de risc în urma combinaţiei acestor factori.

Anumiţi factori patologici specifici şi factori de protecţie determină echilibrul dintre progresia, oprirea în evoluţie
sau etapa reversibilă a bolii carioase.

Pentru a evalua activitatea și viitorul cariogen al indivizilor, mai ales pe durata perioadelor critice (de ex.: perioada
de creștere, sarcină etc.), sau elaborat variate metode de testare a activitații carioase individuale, care se pot aplica și
adăuga activitații zilnice prestate de medicul stomatolog în cabinet. Pe baza acestor teste, se încearcă obținerea unei
evaluări timpurii a nevoilor de tratament, prezente și viitoare, efectuate în scop preventiv, de reparare și vindecare a
leziunilor carioase incipiente.

Pacienţii din grupul de risc scăzut prezintă o istorie săracă în leziuni carioase active, extracţii sau restaurări.
Strategia de management pentru pacienţii din acest grup este menţinerea balanţei în favoarea factorilor de protecţie
şi să fie conştienţi de posibilitatea modificării în timp a riscului lor la carie. Dacă factorii patogeni sau cei protectori
pentru carie se vor modifica semnificativ, ei pot deveni susceptibili la apariţia acestei afecţiuni. Periodic, la fiecare
şedinţă de control, este nevoie să fie reevaluate riscul carios datorită unei posibile schimbări în igiena orală, nivelurile
bacteriene, dietă, flux salivar, folosirea fluorurilor. Orice combinaţie ar avea nivelul bacteriilor orale, obiceiurile de
igienă orală, dieta, utilizarea fluorurilor sau conţinutul salivar, aceasta i-a protejat de apariţia cariei şi este foarte
probabil să îi protejeze şi pe viitor, însă nu există nici o garanţie a acestei premise. La paciențiii din acest grup
frecvenţa vizitelor la cabinet şi a examinării radiografice este scăzută și se reduce la o singură vizită la fiecare 12 luni.
Încadrarea pacienţilor în grupul de risc moderat este mai dificilă decât în celelalte două grupuri, fiind bazată pe
o analiză a balanţei între factorii identificaţi în evaluarea riscului carios. Pacienţii din acest grup de risc, prin definiţie,
sunt expuşi mai multor factori de risc decât cei din grupul de risc scăzut, însă nu prezintă semne ale unei activităţi
carioase continue, ca cei din grupul de risc crescut. De asemenea, este posibil ca o persoană care nu prezintă nici o
leziune carioasă cavitară, însă este expus la mai mult de doi factori de risc, poate fi plasat în grupa de risc crescut.
Managementul clinic al acestor pacienți se constituie din:
- periaje profesionale periodice;
- consiliere pentru o dietă necariogenă;
- terapia de fluorizare poate fi adaugată pentru a fi siguri că balanţa se înclină către oprirea evoluţiei bolii carioase
(clătiri orale);
- dispensarizare cu evaluarea radiografică pentru activitatea carioasă mai frecvent decât pentru cei din grupul de risc
scăzut, aproximativ o dată la 18-24 luni se recomandă efectuarea rx cu film muşcat. Perioada fiind stabilită în funcţie
de factorii de risc prezenţi şi evaluarea clinicianului;
educaţie pentru sănătate, în vederea schimbării atitudinilor şi practicilor de igienizare personală favorabile sănătăţii
dentare.
Pacienţii care prezintă curent leziuni carioase active, cel mai des de tip cavitar sunt incluşi în categoria pacienţilor cu
risc crescut. Prezenţa leziunilor carioase detectabile clinic, de exemplu, este un indicator al bolii, fiind un indiciu
foarte puternic că afecţiunea va progresa către apariţia mai multor cavităţi carioase, cu excepţia situaţiei în care se
intervine prin terapie chimică pentru a reduce atacul microbian şi a stimula remineralizarea. Este posibil ca cineva
care nu prezintă leziuni cavitare, însă este expus la mai mulţi de doi factori de risc sa fie inclus în acest grup de risc, în
acest caz atenţia trebuie îndreptată către eliminarea sau reducerea posibilităţii de apariţie a noilor leziuni carioase.

Etapele managementului clinic sunt:

realizarea periodică a testelor microbiologice în vederea stabilirii nivelului de streptococus mutans și
administrarea tratamentelor antimicrobiene (clorhexedină 0,06%);
igienizare profesională periodică;
utilizarea pastei de dinţi cu 1,1% F;
aplicarea lacurilor cu naf 5%;
utilizarea gumei de mestecat cu xylitol;
consiliere pentru o dietă necariogenă;
educaţie pentru sănătate;
sigilare, ca metodă de prevenire a cariei în şanţuri şi fosete;
dispensarizare (frecvenţa examinărilor clinice şi radiologice; periodice este mai mare)

Pacienţii din grupa de risc extrem. Aceştia sunt reprezentaţi de pacienţii cu risc crescut care prezintă suplimentar
nevoi speciale sau prezintă afectare salivară de tip hiposalivaţie severă. Aceşti pacienţi trebuie urmăriţi şi conduşi mai
insistent decât cei din grupa precedentă. Pentru aceşti pacienţi se pune accent pe refacerea capacităţii tampon
salivare şi a rezervei de calciu şi fosfaţi necesare remineralizării leziunilor necavitare, iar adiţional sunt recomandate
terapii de clătiri orale cu rol de tampon (de exemplu cu bicarbonat de na) pentru refacerea şi purificarea funcţiilor
tampon salivare şi paste de dinţi cu calciu şi fosfaţi pentru înlocuirea componentelor salivare normale necesare
remineralizării structurii dentare după producţia de acid rezultată ca urmare a ingestiei alimentare.