Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cu toate că gheţarii şi calotele glaciare care acoperă astăzi cele mai mari
înăltimi montane şi uscaturi din regiunile polare erau cunoscute din cele mai
vechi timpuri, ele reprezentând pentru triburile şi popoarle lumii antice şi
medievale limite severe de accesibilitate, problema unor gheţari cu extinderi mult
mai mari decât actuali a fost pusă în a doua parte a secolului al XVIII-lea. Prin
observaţii tot mai numeroase, întreprinse îndeosebi în Europa şi America de Nord,
la sfarşitul secolului al XIX-lea se acumulează suficiente date pe baza cărora au
fost emise şi primele conceptii asupra glaciaţiunii cuaternare (tab.3.1). În prima
jumatate a secolului al XX-lea apar primele sinteze regionale, cu numeroase
referiri la dinamica şi extinderea gheţarilor, la cauzele modificării climei şi
aparitia glaciaţiunii. După al doilea război mondial, beneficiind de noi metode şi
tehnici de cercetare, de o mai eficientă organizare a cercetării mediului natural
din timpul Cuaternarului, se aduc precizări importante mai ales în datarea şi
dinamica gheţarilor, a oscilaţiilor climatice şi a relaţiilor dintre atmosferă-
hidrosferă-criosferă-biosferă, pe de o parte, în legatură cu modificările, relativ
ciclice, ale unor parametrii tereştrii sau extratereştri, pe de altă parte.
Astfel, în cunoaşterea glaciaţiunii cuaternare pot fi separate două mari etape:
sfârşitul secolului al XVII-lea-sfârşitul secolului al XIX-lea, secolul XX.
Sfârşitul secolului al XVII-lea-sfârsitul secolului al XIX-lea se ramarca prin:
● primele referiri asupra unor gheţari montani şi continentali cu extindere mai
mare decât cea actuală, având la baza depozitele glaciare găsite cu mult în afara
sferei de activitate a gheţarilor actuali ( blocuri eratice, morene, striuri, roci
şlefuite etc.);
●îmbogăţirea terminologiei ştiinţifice prin definirea şi folosirea corectă a
acesteia;
●primele studii asupra glaciaţiunii cuaternare, ca fenomen general cu mare
extindere spaţiala şi temporală, şi asupra cronologiei acesteia; se folosesc cu
precădere metode geomorfologice, bio şi litostratigrafice;
●stabilirea cronologiei relative a fazelor glaciare şi interglaciare.
Secolul al XX-lea adece cele mai importante precizări asupra glaciaţiunii
cuaternare:
●apar primele lucrări de sinteză cu referiri mai ample asupra glaciaţiunii si
consecinţelor acesteia în peisaj;
●se realizează numeroase paralelizări şi sinteze referitoare la cronologia fazelor
glaciare şi interglaciare, la depozitele şi relieful glaciar, periglaciar,
fluviatil, marin, eolian; studiile se extind în toate regiunile afectate de
gheţarii cuaternari;
●sunt emise cele mai multe ipoteze privind cauzele modificărilor climatice şi
apariţiei glaciaţiunii cuaternare, încercându-se, pe baza datelor acumulate, o
abordare interdisciplinară şi globală a problemei; un rol important în coordonarea
cercetărilor interdisciplinare asupra Cuaternarului ( INQUA) ale cărei baze au fost
puse la Copenhaga în anul 1928.
●în cercetările efectuate se folosesc metode şi tehnici tot mai sigure şi mai
unitare: sporo-polinice, verve, soluri fosile, izotopi radioactivi, izotopi de
oxigen, spectrometrie etc;
●au fost iniţiate programe de cercetare naţionale şi internaţionale în vederea
definirii cât mai corecte a timpului cuaternar.