Sunteți pe pagina 1din 3

Date mai importante în cunoaşterea gheţarilor şi glaciaţiunii cuaternare

Cu toate că gheţarii şi calotele glaciare care acoperă astăzi cele mai mari
înăltimi montane şi uscaturi din regiunile polare erau cunoscute din cele mai
vechi timpuri, ele reprezentând pentru triburile şi popoarle lumii antice şi
medievale limite severe de accesibilitate, problema unor gheţari cu extinderi mult
mai mari decât actuali a fost pusă în a doua parte a secolului al XVIII-lea. Prin
observaţii tot mai numeroase, întreprinse îndeosebi în Europa şi America de Nord,
la sfarşitul secolului al XIX-lea se acumulează suficiente date pe baza cărora au
fost emise şi primele conceptii asupra glaciaţiunii cuaternare (tab.3.1). În prima
jumatate a secolului al XX-lea apar primele sinteze regionale, cu numeroase
referiri la dinamica şi extinderea gheţarilor, la cauzele modificării climei şi
aparitia glaciaţiunii. După al doilea război mondial, beneficiind de noi metode şi
tehnici de cercetare, de o mai eficientă organizare a cercetării mediului natural
din timpul Cuaternarului, se aduc precizări importante mai ales în datarea şi
dinamica gheţarilor, a oscilaţiilor climatice şi a relaţiilor dintre atmosferă-
hidrosferă-criosferă-biosferă, pe de o parte, în legatură cu modificările, relativ
ciclice, ale unor parametrii tereştrii sau extratereştri, pe de altă parte.
Astfel, în cunoaşterea glaciaţiunii cuaternare pot fi separate două mari etape:
sfârşitul secolului al XVII-lea-sfârşitul secolului al XIX-lea, secolul XX.
Sfârşitul secolului al XVII-lea-sfârsitul secolului al XIX-lea se ramarca prin:
● primele referiri asupra unor gheţari montani şi continentali cu extindere mai
mare decât cea actuală, având la baza depozitele glaciare găsite cu mult în afara
sferei de activitate a gheţarilor actuali ( blocuri eratice, morene, striuri, roci
şlefuite etc.);
●îmbogăţirea terminologiei ştiinţifice prin definirea şi folosirea corectă a
acesteia;
●primele studii asupra glaciaţiunii cuaternare, ca fenomen general cu mare
extindere spaţiala şi temporală, şi asupra cronologiei acesteia; se folosesc cu
precădere metode geomorfologice, bio şi litostratigrafice;
●stabilirea cronologiei relative a fazelor glaciare şi interglaciare.
Secolul al XX-lea adece cele mai importante precizări asupra glaciaţiunii
cuaternare:
●apar primele lucrări de sinteză cu referiri mai ample asupra glaciaţiunii si
consecinţelor acesteia în peisaj;
●se realizează numeroase paralelizări şi sinteze referitoare la cronologia fazelor
glaciare şi interglaciare, la depozitele şi relieful glaciar, periglaciar,
fluviatil, marin, eolian; studiile se extind în toate regiunile afectate de
gheţarii cuaternari;
●sunt emise cele mai multe ipoteze privind cauzele modificărilor climatice şi
apariţiei glaciaţiunii cuaternare, încercându-se, pe baza datelor acumulate, o
abordare interdisciplinară şi globală a problemei; un rol important în coordonarea
cercetărilor interdisciplinare asupra Cuaternarului ( INQUA) ale cărei baze au fost
puse la Copenhaga în anul 1928.
●în cercetările efectuate se folosesc metode şi tehnici tot mai sigure şi mai
unitare: sporo-polinice, verve, soluri fosile, izotopi radioactivi, izotopi de
oxigen, spectrometrie etc;
●au fost iniţiate programe de cercetare naţionale şi internaţionale în vederea
definirii cât mai corecte a timpului cuaternar.

Cauzele răcirii climei şi aparitiei glaciatiunii cuaternare

In istoria evoluţiei Pamantului clima nu a fost constanta, ea a suferit schimbari


mai indelungate sau de mai scurta durata.Cauzele acestor modificari nu sunt
elucidate complet, dar s-a stabilit ca ele au fost rezultatul cooperarii
diferitelor procese terestre si extraterestre care au cuprins multiple
interarctiuni dintre componentele sistemului climatic.
Dupa A. Berger (1978) sistemul climatic cuprinde : atmosfera,
hidrosfera(oceanul),criosfera, litosfera si biosfera. Aceste componente sunt
conectate intre ele prin procese fizice, chimice si biologice in cadrul ciclului
hidrologic, a radiatiei si schimbului de caldura, a gazelor si particulelor
antrenate in miscari de advectie, convectie si turbulenta. Sistemul climatic astfel
conceput poseda capacitatea de a reactiona la toate schimbarile care au intervenit
pe diferite intervale de timp : de la care cele mai indelungate schimbari climatice
constatate(104 - 108) ani pana la fluctuatii (10 - 104) si variabilele climatice (1
an). Dar acest mare numar de interactiuni complicate a ingrunat, deseori, separarea
cauzelor si de efectele lor si elucidarea schimbarilor climatice. De altfel, E. J.
Kutzbach (1979) si T. M. L. Wigley et al (1981) incearca sa prezinte care sunt
principalii factori si principalele interactiuni ce pot deveni cauze ale
schimbarilor climatice pe diferite perioade de timp.
Pentru explicarea cauzelor care au provocat aparitia glacialelor si
interglacialelor in Pleistocen, trebuie selectionati acei factori care pot
determina schimbari ciclice cu perioade de 104 - 105 ani. Astfel izostazia (punctul
4), modificarea parametrilor orbitei Pamantului (punctul 5), activitatea vulcanica
(punctul 8), intercatiunile atmosfera – ocean – criosfera – litosfera (punctul 9)
si variatiile radiatiei solare (punctul 5) sunt factorii potentiali de provocare a
alternantei glacialelor si interglacialelor din timpul Pleistocenului. Ceilalti
factori actioneaza numai la scara geologica – modificarea activitati solare
(punctul 10); deriva continentelor (punctul 3); orogenezele (punctul 4) – sau sunt
importanti numai pentru variatiile anuale de scurta durata cum ar fi :
interactiunile atmosfera – ocean (punctul 11); variabilitatea atmosfrei (punctul
12) (R. Przybylak, 1986).
In ultimii ani s-au facut progrese insemnate in cercetarea schimbarilor climatice,
dar si a cauzelor ciclicitatii glaciare in Pleistocen. Ele se datoreaza :
modelarilor matematice foarte avansate ale variatiilor parametrilor orbitei
terestre, ale interactiunilor dintre atmosfera – ocean – criosfera – continente;
obtinerea de noi date paloclimatice, mult mai veridice, referitoare la epocile
glaciare, provenite in special din carotele de sedimente extrase de pe fundul
oceanelor si din masele actuale de gheata.
Tentativele de explicare a proceselor si mecanismelor schimbarii climatice au
propus numeroase ipoteze cuprinzand, dupa caz, o mare varietate de factori cosmici
si terestri, dar specialistii nu au cazut de acord asupra unui punct de vedere
comun. Desi aceste ipoteze nu sunt deocamdata confirmate prin calcule sau
observatii directe ele nu si-au pierdut nici interesul si nici actualitatea. In
raport cu datele pe care se bazeaza, o parte din aceste modele, logice sau
matematice, pot fi credibile, posibile sau demonstrabile, iar altele raman
discutabile chiar din punctul lor de plecare.
Dintre cauzele care s-au dovedit ca se colereaza si se implica mai bine in racirea
climei si in oscilatiile climatice sunt in mod frecvent citate urmatoarele doua :
radiatia solara primita la limita exterioara a atmosferei si structura suprafetei
terestre cu intregul complex de procese si relatii fizice dintre componentele sale
(atmosfera – oceane – criosfera – litosfera – biosfera). Luate separat, toate
aceste ipoteze sunt susceptibile de critici, pentru ca ele dau raspunsuri partiale
referitoare fie la cauzele racirii climei si aparitiei glaciatiunii, fie la
oscilatiile climatice si repetabilitatea glaciarelor si interglacialelor in timpul
Pleistocenului.
În general, s-a stabilit că pentru formarea si pastrarea marilor campuri de gheata
( aproximativ 32% din suprafata uscatului ) sunt necesare doua conditii
esentiale:precipitatii sub forma de zapada, deci clima rece, iar zapada sa se
pastreze de la un an la altul in zonele de acumulare a ghetarilor.Pentru
intelegerea si explicarea acestui grandios fenomen natural de talie planetara
trebuie sa se porneasca de la cunostintele cele mai sigure pe care le avem despre
glaciatiunea cuaternara.
●climatul normal al Pămantului este nonglaciar;
●temperatura a scăzut lent în timpul Neogenului pentru a culmina în timpul
perioadelor glaciare;
●în ultimii 800.000 de ani au existat 12-15 glaciaţiuni in emisfera nordica, toate
avand aceeasi localizare;
●4\5 din calota glaciară a fost extinsă pe continentele din vecinatatea
Atlanticului de Nord;
●ultimele glaciaţiuni, singurele mai bine cunoscute, au coincis cu perioade reci,
când temperatura medie anuala a Terrei a scazut fata de prezent cu circa 6ºC;
●În timpul Pleistocenului superior aceste glaciaţiuni au fost probabil sincrone in
cele doua continente nordice, si de asemenea sincrone in cele doua emisfere;
●interglaciarele au fost mai lungi decat glaciarele si au avut temperaturi analoage
celor actuale ( ± 2ºC ); inceputul glaciar ( anaglaciarul ) pare sa fi fost mai
umed, iar apogeul si sfarsitul ( cataglaciarul ) mai uscate.
Pentru explicarea răciri climei şi fluctuaţiilor climatice din Cuaternar au fost
emise numeroase ipoteze, care pot fi grupate,în functie de factorii invocati, in
doua mari categorii: cauze terestre si cauze extraterestre.

S-ar putea să vă placă și