STELARII

de Sarah Ghimfus
I
John și Keyla sunt prieteni foarte buni. Se cunosc din copilărie și s-au înțeles întotdeauna
foarte bine. Ei trăiesc o viață obișnuită într-un orășel numit Blue City.
Este ziua de naștere a lui John. Împlinește 22 de ani. Se gândește să o invite pe Keyla la
masă într-un restaurant din alt oraș, pe care el dorește de mult timp să-l viziteze.
Au fost la restaurant, s-au distrat de minune, iar acum este seară și se hotărăsc să se întoarcă
acasă. Keyla e la volan. E o noapte foarte întunecată. Din senin începe ploaia. Fulgeră și trăsnește.
_ Eu zic să nu mai înaintăm. Să așteptăm să se oprească ploaia, spune John.
_ Voi opri în prima parcare, dar de fapt…..am să accelerez să ajungem mai repede. Cu cât mai
repede, cu atât mai rapid vom fi în siguranță.
Keyla accelerează și nu observă că în fața, un copac uriaș s-a desprins din rădăcină și zace
întins pe mijlocul șoselei. Vehiculul se izbește de trunchiul copacului și este aproape distrus. Keyla
nu mai spune nimic și nu se poate mișca. John este plin de sânge și are multe răni. Cu puterile
slăbite, reușește să coboare și o târăște pe Keyla afară. Rănile celor doi se ating. La câțiva metri
distanță de ei, mașina explodează. John, speriat, sună la ambulanță. Keyla nu spune nimic, este
aproape leșinată. Băiatul îi verifică pulsul. I se luminează puțin fața când observă că aceasta
trăiește. Speranța moare ultima. Își dorește ca prietena sa să fie bine și ca acest accident să nu aibă
un impact prea mare în viețile lor, să se recupereze repede amândoi.
Fulgerele se dezlănțuie pe cer. Picăturile de ploaie spală sângele celor doi. John primește
un apel de la ambulanță și i se spune că echipajele de salvare nu vor putea ajunge la ei până nu se
oprește ploaia.
_Dar, doamnă, spune John, avem nevoie urgentă de ajutor!
_Ne pare rău, dar nu putem face nimic pentru dumneavoastră, cel puțin nu până la răsăritul
soarelui!
_ Doamnă, nu se poate, prietena mea e aproape moartă!
_ Ne pare rău. Noi vă urăm multă sănătate!
Bip. Bip….Apelul s-a încheiat.
John își verifică ceasul. E ora 1:01 a.m. Vrea să sune pe cineva, dar nu are semnal. Strigă
după ajutor, dar nu-l aude nimeni.
John o strânge pe Keyla în brațe.
_ Rezistă, ești puternică, te știu! O strânge mai tare în brațe, rănile lor se ating foarte mult și sângele
li se amestecă.
 II
John simte o înțepătură puternică în piept și i se face rău. Cade inconștient lângă Keyla,
ținând-o de mână. Întră într-o stare de visare permanentă. Nu știe cine e, nu-și mai amintește nimic,
dar simte că străbate o galaxie nemaipomenită, cu miliarde de stele și sateliți în culori neîntâlnite
până acum. Este departe de casă, este departe de Pământ.
E dimineață. Ploaia încetează. Ciudat este că toată apa ce acoperă solul se retrage, iar
copacul pus la pământ, se ridică ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Echipaje de poliție și crucea
roșie apar la locul accidentului. Locul este înțesat de reporteri ai televiziunilor de top ce transmit
live fabulosul eveniment. Un medic se apropie de cei doi tineri. Sunt încă în viață. Se ridică
disperat. ,, Doamne, am fost trimiși nepregătiți, fără aparatura necesară.” Cu febrilitate își caută
telefonul.
_ Am nevoie urgentă de un elicopter, au pulsul foarte slab, dar sunt încă în viață!
_Nu există niciun elicopter la sol!
La kilometri distanță de zona accidentului viața își urmează liniștită cursul. Mama Keylei
pornește televizorul.
_ Accident grav. Doi tineri se întorceau de la o aniversare. Cei doi se aflau într-o mașină de culoare
negru. Ei s-au izbit de un copac ce fusese trântit de-a curmezișul șoselei. Furtuna devastatoare a
fost una nemaiîntâlnită, spun meteorologii. Apa a dispărut, iar copacul s-a ridicat singur. Singura
dovadă a mai rămas doar mașina, care, după cum se vede, a explodat. Poliția a deschis o anchetă
în acest caz.
_ Săracii! Spune mama Keylei.
Imaginea mașinii apare pe ecran. Femeia simte că inima îi va ceda.
_ Nu se poate, e exact la fel ca mașina lui John!
Apoi își aduce aminte că a fost ziua de naștere a acestuia. Pune mâna pe telefon și o sună pe Keyla.
,,Abonatul apelat se află în afara ariei de acoperire.”
Urcă în mașină și pornește spre apartamentul unde fata se mutase de curând. Sună la ușă.
Nimic. Mai sună , poate doarme. Da, sigur doarme. În ultimul timp Keyla e foarte obosită, doarme
mai mult.
_ Nu vă supărați, spune ea vecinei care tocmai urca, a-ți văzut-o cumva pe Keyla?
_ Am văzut-o ieri după masă. A plecat cu prietenul ei. Nu s-a mai întors de atunci.
Cu mâinile tremurânde o sună pe mama lui John.
_Bună, Nora!
_ Ooooo! Bună, scumpa mea, chiar vream să te invit la o cafea. Ieri a fost ziua fiului meu și vreau
și eu să sărbătoresc.
_ Ai vorbit cu el?
_ Nu, m-a sunat ieri după-masă. A scos-o pe Keyla la restaurant. Probabil sunt obosiți.
_Sună-l, te rog! Keyla nu-mi răspunde. Îmi este frică să nu fie implicați în accidentul despre care
se vorbește la TV.
_ Care accident? Am uitat să plătesc factura la cablu și n-am mai pornit televizorul. Mâine merg
să mă reconecteze.
_ Sună-l!
_ Il sun acum, dar nu trebuie să te îngrijorezi atât!
După zece minute, mama fetei sună înapoi.
_ Ai reușit să vorbești cu el?
_ Nu, mi-a răspuns un alt bărbat. Spune că e polițist și a găsit telefonul la locul accidentului, în
buzunarul băiatului. E internat la Spitalul Central din Green Road.
_ Green Road?!!!! E la opt ore distanță.
_ Era în stare gravă și doar acolo l-au putut interna. Poliția nu cunoaște numele victimelor.
_ Victimelor?!
_ Era însoțit de o fată. Cred că era Keyla.
_ Sigur!
_ Vino la mine! Plecăm în zece minute spre ei.
 LA SPITAL
III
În rezerva nr.17, Doctor Zein, un medic renumit, o consultă pe Keyla.
_ Are nevoie urgentă de transplant de rinichi și de mult sânge. Aduceți o soră medicală să afle ce
grupă sanguină are.
Domnișoara în halat alb, strâns cochet pe talie, ia mâna fetei și îi recoltează câteva picături de
sânge.
După câteva ore se întoarce.
_ Domnule doctor, avem o problemă!
_ Ce s-a întâmplat?
_ Am repetat de câteva ori analizele, dar mereu avem același rezultat.
_ Ați aflat grupa fetei? V-am spus să vă grăbiți!
_ Se pare că nu are niciuna din cele patru grupe cunoscute. Domnul Danniels, laborantul, spune
că ar fi vorba de o a cincea grupă. E singura persoană la care întâlnim un astfel de fenomen!
_ Nu se poate!
Doctor Zein intră nedumerit în laborator. Se apropie grăbit de microscop. Cu stupoare constată
că sângele necunoscutei este compus aparent dintr-un metal necunoscut. Privește spre grupul de
laboranți ce priveau siderați, depășiți de situație.
_ Aduceți un chimist. Vreau să verifice din ce e alcătuit mai exact sângele fetei!
Își trece mâna prin păr gânditor. Mai analizează odată lentila. Sângele fetei arată precum sângele
de om, însă de culoare atât de închisă, încât e aproape neagră. Particule metalice se plimbă prin
el.
_ Vreau de urgență să văd băiatul!
_ Este pe secția Domnului doctor Ian.
_ Nu contează, vreau să merg acum la el!
Doctor Zein intră în salonul lui John. Acolo – un haos total. Aparatul de stabilizare când sărea, de
parcă o forță nevăzută îl smulgea din perete, când se liniștea. Câteva domnișoare practicante se
ghemuiseră într-un colț speriate.
_ E imposibil! Asistenta șefă repeta într-una același discurs, parcă vrând să se convingă singură.
La fiecare câteva minute i se oprește inima, practic e mort, dar apoi, ca prin minune, își revine.
Lucrez ca asistentă de 40 de ani și așa ceva n-am întâlnit!
_ Luați-i probe de sânge! Aflați ce grupă de sânge are! spune Doctor Zein.
_ Ce legătură are?
_ Fata are o grupă care aparent e inexistentă. Poate o are și el!
Peste zece minute, Doctor Zein privește înmărmurit rezultatul.
Asistenta din fața sa turuie ceva ca o moară stricată. De una cu chef de vorbă avea el nevoie acum.
Dorea să îi ajute pe acești tineri. Avea și el un aventuros acasă. ,,Femeia asta cred că e în șoc după
cele văzute în salonul lui John”. Doctorul ridică mâna pregătindu-se să o plesnească de câteva ori
să-și revină ….
_ Are pe jumătate de corp o grupă normală, iar pe cealaltă, în sângele lui se află praf stelar, care
arată la microscop precum un metal, ajunse la urechile lui vocea femeii.
Doctorul trase mâna înapoi.
_ De unde știi că e praf stelar?!
_ Soțul meu e cercetător expert în stele. Tocmai face o cercetare despre galaxii. A venit să-mi
aducă prânzul și a văzut când i-am recoltat sânge băiatului.
_ Poate veni acum până aici?
_ Da, de ce?
_ Să mai vadă o probă și de la fată. Grupa sa nu are nicio legătură cu grupele umane.
_ I-am trimis un mesaj. Ajunge într-o oră. Mâine pleacă pentru o lună în Cosmos.
_ Ați aflat cine sunt băiatul și fata?
Când am vorbit cu agenții mi-au comunicat că nu au găsit niciun act de identitate asupra lor. Au
găsit doar mobilul băiatului, care era securizat și nu au putut afla cine e.
În cabinetul său, Doctor Zein privește pe fereastră gânditor. Afară se lasă noaptea. Starea de
sănătate a celor doi e neschimbată. Cu băiatul nu își explică ce e. În afara unei entorse la mână și
câteva răni deschise, dar care acum s-au închis ca prin minune, nu a suferit nimic grav. Fata are
fracturi în tot corpul și un rinichi afectat. Nici colegii săi nu-și explică din ce cauză fata e încă în
viață, iar tânărul, care a fost în putere să cheme ambulanța, nu se știe dacă își va reveni vreodată.
 IV
În Green Road este miezul nopții. Pe ușa spitalului, două doamne intră disperate.
_Unde sunt copiii noștri? Keyla și John?!
_ Pe cine căutați?
_ Cei doi tineri implicați în accidentul de la TV.
_ Știți cine sunt?
_ Da, suntem mamele lor, vrem să-i vedem!
_ Domnule doctor! Strigă recepționerul.
_Ce mai este?!
_Doamnele spun că-i cunosc pe cei doi.
_ Suntem mamele lor!
_ În sfârșit! Chiar am nevoie de câteva informații de la un apropiat al celor doi. Urmați-mă, vă rog!
Cele două mame pășesc plângând în saloanele copiilor. Aceștia nu le mai întâmpină ca de obicei,
cu zâmbetul pe față.
_ Mai au șanse să supraviețuiască, domnule doctor?
_ Nu știm nimic. E un caz unic în istorie.
_ Un accident de mașină?! E unic în istorie?!
_ Cei doi au praf stelar în sânge, spune doctorul. Fata are nevoie de transplant, dar grupa sa, se
pare că e inexistentă.
_ Cum?! Nu se poate așa ceva.
_ Am 80 de ani. Toată viața mea am lucrat ca medic. Am întâlnit cazuri foarte grave, dar așa
ceva……
_ Fata mea are nevoie de transplant?!
_ Are, urgent!
_ Păi ce mai așteptăm, vreau să-i donez eu unul!
_ Să vă fac analizele mai întâi!
_ Vreau să-mi faceți și mie, spune Nora, poate e compatibilă cu mine!
_ Sper! Altfel nu există om pe lumea asta care să-i ajute. Numai o minune îi poate salva.
Cele două așteaptă rezultatul în tăcere. La un moment dat, medicul deschide ușa încruntat.
_ Se pare că aveți grupa A amândouă. O grupă obișnuită. Îmi pare rău, nu o puteți ajuta niciuna.
Șiiii……ar mai fi o întrebare.
_ Spuneți!
_Ce relație e între cei doi? Sunt cumva rude?
_ Nu!
_ Ciudat. John are grupa mamei lui, dar și o grupă de la Keyla, cu praful acela stelar. Sigur nu au
măcar un bunic comun?
_ Vaaaai! Sări ca arsă Aylin, mama Keylei. Te-am crezut prietena mea și tu, ai fost cu soțul meu
până să apară John pe lume! Să vezi că e tatăl amândurora!
_ Cum poți inventa așa ceva? Nu a fost cu mine soțul tău! Aylin, sigur ești bine?!
_ Ce grupă are domnul în cauză? Le întrerupe doctorul.
_ A!
_ Aduceți-l să-i fac o analiză!
_ L-aș aduce, dacă aș ști de unde să-l iau! E plecat demult din țară. Are altă familie. Nu ținem
legătura.
_ Domnule doctor, eu sunt nevinovată, spune mama băiatului. N-am vorbit de două ori în viața
mea cu Trevor. A fost cu sora mea, dar nu împreună. Ascundeau că din cauza lor a avut loc explozia
de la Fabrica 2000. Șase luni au umblat împreună, dar nu în relație de cuplu. Căutau să scape de
poliție. Le-a și ieșit planul.
__În acest caz, trebuie să anunț poliția! Au trecut ani buni de când îi caută pe cei doi care au
provocat explozia.
_ Nu faceți asta, vă rog! A fost o încurcătură și a pornit dezastrul, dar n-au vrut!
_ Rămâne între noi. Și sora mea a lucrat acolo, iar din cauza ei a luat foc camera cu combustibil.
A fost neatentă. Nici de ea nu s-a aflat.
_ Atunci, rămâne secretul nostru?!
_ Rămâne! Sper că nu a auzit nimeni discuția, că dacă va avea loc vreo anchetă, voi spune tot ce
știu! Acum vă rog să mă scuzați, mai am și alte urgențe.
Medicul plecă.
 V

Zilele trec. Starea tinerilor e neschimbată.

Întinsă pe patul de spital, Keyla visează. Este pe o planetă necunoscută și stă la umbra
unui copac din stâncă. La câțiva pași, un extraterestru face baie într-o apă de diamante lichide. Un
altul se apropie și-i vorbește întrerupt.
_ Bună, Keyla! Agent 522. Taci, nu spune nimic. John va fi bine și va fi din nou pământean, tu,
caut-o pe bunica ta, Leya, ea a avut copil cu un extraterestru, de la el ai grupa de sânge. Ești de-a
noastră. Când vom avea nevoie de tine, vei veni aici. Dar asta peste sute de ani pământeni. Tu vei
trăi mii de ani pe Pământ. Acum te vei face bine. Du-te și trăiește liniștită și să nu mai faci decât o
analiză, la a doua să te opui. Comunicat. Sfârșit.
În rezerva de spital unde stă doar ea, un extraterestru o prinde de mână. Lumini reflectorizante
coboară prin plafon și se rotesc peste corpul fetei, ca și cum ar scana-o. Extraterestrul se evaporă
spunând ,,Să nu spui celor din spital cum ți-ai revenit!”
Fata deschide ochii. E perfect sănătoasă. Se ridică. Medicul de gardă apare în ușă.
_ Bună ziua! Aș vrea să iau o gură de aer prin parc. Mă deconectați de la aparatul acesta, vă rog?!
spune Keyla senină.
_ Stai jos! Ai oasele foarte rănite, nu te dor?! În sfârșit, te-ai trezit!
_ Nu am absolut nimic!
_ Așa spuneți toți! Vino să te consult!
Fata se lasă consultată în timp ce o soră medicală o deconectează de la aparate. După ore de
investigații amănunțite, rezultatul este că tânăra are o condiție fizică nemaipomenită.
_ Parcă nu ai fi suferit nimic. Cum e posibil?!
_ Credeți că știu?
Medicul o privește blând.
_ Mergi, te rog până afară, te așteaptă cineva!
Pe hol, personalul spitalului observă o mamă și o fiică ce se țin fericite în brațe.
_ Nu-mi vine să cred că ești bine!
_ Mie nu-mi vine să cred că am pățit ceva!
_ John este foarte bolnav, însă, știi ce nu înțeleg medicii?
_ Ce?!
_ El a sunat după ajutor, practic nu era grav rănit, dar când au ajuns cei de la ambulanță, era la fel
ca tine. Nimeni nu a crezut că vă veți vindeca.
_ Vreau să merg la el!
_ E la etajul II.
Lângă patul lui John, Keyla privește sfâșiată.
_ Trezește-te, te rog! E vina mea. Eu am condus…..Îmi e dor să stăm de vorbă! Keyla plânge și îl
ține de mână pe John.
O asistentă bagă capul pe ușă.
_ Ce cauți aici? Nu știi că n-ai voie?
_ Mă scuzați!
Femeia o prinde de mână.
_ E timpul pentru analize!
_ Ce analize, sunt bine!
_ Mai ai nevoie de unele!
_ Eu plec. Am rău de spitale. Am stat prea mult aici!
_ Nu pleci nicăieri!
Keyla se smucește și scapă din mâna puternică a necunoscutei. Aleargă cât de repede poate.
Încă puțin, gata, e afară.
Aerul proaspăt îi împrăștie părul. Zgomotul străzii o amețește.
 VI

Au trecut două săptămâni.

Keyla este la ea în cameră. Privește plângând fotografiile ei și ale lui John de când erau
mici. Mereu au fost nedespărțiți. Se aude soneria. Este mama lui John. Keyla o primește înăuntru
invitând-o la un ceai. Femeia întinde mâna să ridice ceașca. Este foarte supărată.
_ Ce s-a întâmplat?
_ A pățit ceva John?
_ Medicii m-au anunțat că starea lui nu se schimbă și că s-ar putea să nu-și mai revină,….iar
ei…..mai au și alți pacienți și…. Locurile sunt foarte puține. În câteva zile îl vor deconecta de la
aparate.
_ Asta nu e bine!
_ Mi-au spus că dacă își revine, își revine, dacă nu……El nu va mai fi printre noi! Nu se poate!
I-am implorat să-l mai lase, dar nici nu au vrut să audă. E singurul meu copil! Nu vreau să-l pierd!
_ Nu se poate! Trebuie să își revină, el a fost întotdeauna puternic!
Timpul s-a grăbit de data aceasta. Peste două zile urmează ca John să fie deconectat. Keyla
și mama ei sunt în vizită la Nora. Keyla aruncă o privire în camera băiatului și, pe pat, vede jurnalul
acestuia deschis.
,,Astăzi e ziua mea. O voi scoate pe frumoasa Keyla la restaurantul la care îmi doresc de
mult timp să merg. După, vreau să îi fac o surpriză. I-am cumpărat cea mai frumoasă rochie.
Vreau să i-o ofer și să o văd fericită. Nu am mai văzut-o de mult timp zâmbind. Chiar dacă ea nu
știe că eu știu acest lucru și n-aș vrea să o supăr, eu știu că ea este bolnavă și că orice supărare
îi face rău, inima sa fiind foarte afectată. Știu că nu a spus nimănui și că de atunci a devenit mai
retrasă, dar eu am aflat asta de la mătușa mea, care este medicul ei. Orice ar fi, eu o voi susține
cât de mult pot, chiar dacă ea nu știe.”
Surprinsă, Keyla mai mută o pagină.
,,Cât despre restaurantul de diseară, mă bucur foarte mult, dar presimt că ceva nu tocmai
obișnuit se va întâmpla. Sper să mă înșel.”
Keyla iese tremurând din camera băiatului.
_ Vreau să merg acum la John! Trebuie să-i spun ceva!
_ Sper să te și audă, draga mea!
 VII
Keyla este lângă John. Încearcă să îi spună ceva, dar cuvintele îi rămân blocate pe buze.
În salonul alăturat se produce o explozie. Focul se extinde cu rapiditate.
_ Ajutor! Ajutooooor!
În panica creată, Keyla încearcă să găsească pe cineva să o ajute. Nimeni nu o bagă în seamă.
Oamenii aleargă disperați spre ieșire.
_ John, trezește-te! Trezește-te, te implor!
Băiatul nu dă semne că ar auzi-o. Keyla nu mai stă pe gânduri. Îl prinde de sub brațe și îl târăște
spre ieșire prin perdeaua de fum. Reușește să iasă înainte ca ușile să se blocheze. Cu inima
bubuindu-i în piept, îl duce cât mai departe de zona afectată. Se oprește puțin să-și tragă sufletul.
Pune mâna pe inima băiatului și realizează că acesta este în viață. Îl privește mai atent și vede că
a pierdut mult sânge. Vede branula că i-a rămas în mână. Se gândește să o scoată. O scoate. Sângele
țâșnește sălbatic din brațul tânărului.
_ O, nuuuu, ce-am făcut!
Îi ia pulsul. Inima nu-i mai bate.
Keyla plânge în hohote.
_ E numai vina mea, iartă-mă, John! Am vrut să-ți fac bine, dar….
Privește sângele băiatului, ciudat, e amestecat cu praf stelar. Deodată, rana se închide. Inima
băiatului pornește din nou. John deschide ochii.
_ John, ești bine?
_ Keyla, unde suntem?! Ce căutăm în parc? Eu am sunat după ajutor. S-a oprit ploaia? Ți-ai revenit,
cum?!
_ E mult de povestit. Mă bucur foarte mult că ești bine! Chiar nu-ți amintești nimic, nici măcar de
spital?!
_ Ce e cu spitalul?
_ E….. o poveste lungă, după cum ți-am zis. Așază-te confortabil……
Câteva ore mai târziu, razele soarelui îi găsește pe cei doi prieteni în parc încă povestind.
_ Să mergem la mama ta, sigur e îngrijorată.
,,Ding- dong!”, ,,Ding-dong!”
Nora deschide. Lacrimile îi șiroiesc pe obraji.
_ Surpriză!!!! Strigă cei doi și îi sar în brațe.
_ Nu pot să cred! John! Ești bine? Cum te-ai trezit? Te-au deconectat de la aparate? Pe mine nu
m-a anunțat nimeni! Ia loc pe canapea, trebuie să te refaci!
_ Keyla m-a salvat. A luat foc spitalul, iar ea m-a scos de acolo.
_ A luat foc?
_ Nu a apărut la știri?!
_ Nu am mai pornit televizorul de când cu accidentul. Cât mă bucur că sunteți bine!
 VIII
Este ajunul sărbătorilor de iarnă. Pe terasa unei cabane, în inima munților, Keyla și John admiră
asfințitul. Ninge cu fulgi mari, iar razele soarelui își reflectă culorile chihlimbarii peste creste.
Miroase a pin proaspăt cules amestecat cu miere. John privește captivat dansul fulgilor de nea prin
părul lung al fetei. Se trezește gândind că își dorește să rămână prins în secunda asta din viață
pentru totdeauna.
_ Merg să comand o ciocolată caldă!
_ Aaaaaauu! Keyla duce mâna spre inimă.
_ Ce s-a întâmplat, ești bine?!
_ Nu, cred că sunt puțin obosită! Mă voi întinde puțin , să mă odihnesc.
_ Poate trebuie să te vadă un medic!
_ Nu! Vor face experimente pe noi. Au găsit praf stelar în sângele meu, ai uitat?!
_ Haide, fii serioasă, Keyla de ce crezi că ar face asta?
_ Mama a auzit întâmplător o discuție în timp ce noi eram în spital.
_Mergem la alt spital!
_ Nu e nevoie! Nu-ți face griji, sunt bine, doar am obosit de la aerul rarefiat!
_ Keyla……..,!
 IX
Zilele și nopțile trec grăbite ca într-un carusel, iar Keyla este din ce în ce mai slăbită. Apoi, într-o
dimineață, rămâne la pat, fiind foarte bolnavă, ținându-se cu greu pe picioare și abia reușind să
articuleze cuvintele.
John a renunțat la facultate pentru a fi lângă ea. A început să studieze medicina singur, sperând că
el o va putea vindeca, fără ajutorul unui medic.
Astăzi este ziua de naștere a Keylei. John o ia în brațe și o duce pe plajă. Keyla iubește atât de mult
marea.
_ Uite o stea căzătoare, pune-ți o dorință! îi șoptește John.
Însă Keyla nu mai mișcă și nu mai zice nimic.
Steaua e din ce în ce mai aproape de ei. Cei doi simt o presiune puternică în corpuri. Culoarea
ochilor li se schimbă în cea a prafului stelar. Steaua aterizează lângă ei.
_ Mă simt foarte bine, nu mai simt nicio durere! strigă fata.
De pe stea coboară o făptură nemaivăzută și se apropie de ei.
_Asta pentru că noi te-am vindecat! Acum e timpul să mergi cu noi, planeta are nevoie de tine!
_ Opriți-vă! strigă John așezându-se ca un scut în fața fetei. Îmi va fi greu fără ea! Luați-mă și pe
mine, vă rog!
Făptura îl scanează pe John.
_ Incredibil! Keyla era singura ființă cu sânge stelar, dar la accident vi s-a amestecat sângele. Acum
ai și tu! Mai puțin praf stelar, dar ai. Mergi cu noi. Practic, o parte din Keyla e la tine! Vom avea
nevoie de amândoi.
Cei trei urcă pe stea, care, după cum probabil v-ați dat seama, este o navă spațială. În câteva
secunde părăsesc galaxia.
Acum sunt departe, într-o lume nedescoperită și mult mai frumoasă. Apele sunt din cristal lichid,
copacii au frunze din argint multicolor, iarba este din jad amestecat cu aur pur și platină, păsările
și animalele vorbesc. Soarele nu apune niciodată. Pe cerul lor privesc zilnic milioane de planete.
Și-au făcut o mulțime de prieteni noi.
_ Ce faci Keyla? Spune John întinzându-i un iris transparent.
_ Mă gândesc cum ar fi ca într-o dimineață, mamele noastre să fie aici…..