UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJNAPOCACENTRUL

UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MAREDOMENIUL DETEOLOGIE

ORTODOXĂ „JUSTINIAN ARHIEPISCOPUL”

Arhitectura populară de lemn din Transilvania

în context european

-lucrare de seminar-

Coordonator: Pr. Lect. Univ. Dr. Pop Claudiu

Studenți: Ferenczi Luca Daniel

Cristian Gavril

Baia Mare 2022

 Abstract

Keywords: Arhitecture, transilvania, woodwork, evolution, sculpture

2
 Introducere

Această lucrare îşi propune o analiză comparativă a arhitecturii de lemn  din Transilvania și
din întreaga Românie, în context european, prin prisma unui determinism constructiv, social și
economic care acționează în mod natural asupra tuturor activităților umane, indiferent de țară sau
de perioada istorică.
Printr-o radiografie a trei componente programatice semnificative ale peisajului rural
transilvănean: biserica, casa și poarta, lucrarea va surprinde evoluția arhitecturii populare de
lemn  din Transilvania, respectiv  din  România  în  context european.1

Izvoare de cercetare ale arhitecturii.Fixare cadru geografic. Izvoare de cercet
are ale arhitecturii şi  influenţe care le preced

În prima  jumătate a  secolului XX,  în literatura de specialitate,  se aminteşte  de  operele lui 
Gh. Balş şi N. GhikaBudeşti, asupra ideii de asimilare a surselor şi a influenţelor cât  şi  a 
creaţiei orginale. Astfel, ni se amintește de arhitectura  medievală  de  cult  moldavă, ca “fiind de
sursă bizantină “, Gh. Balş atribuie realizarea sa “unor mâini  gotice”. Cu această ocazie, acesta
pune  în  evidenţă caracterul de sinteză  al arhitecturii  moldave, izvor al originalităţii sale. La
rândul său, N. Ghika-Budești explică evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia "printr-o
succesiune de influențe externe (occidentală, bizantină, slavo-bizantină, armeano-georgiană,
arabă etc.), dar concluzionează  că  odată ce  aceste  influenţe  au fost asimilate se  conturează 
începutul unei şcoli locale  munteneşti, cu  o  dezvoltare  caracterizată prin  succesiunea unor
stiluri distincte.” Analizând  arhitectura  românească  de lemn, suntem în  faţa  unei realităţi 
obiective, “împrumuturile” pe care le face mediul  autohton, pentru aşi  soluţiona 
problemele sale de creaţie, le face adresânduse unor surse externe.
Acestui istoric de arhitectură  îi revine sarcina să găsească  măsura reală  între  aportul
surselor interne şi a celor externe. Dificultatea unei aprecieri corecte şi a soluţionării acestei
probleme de specialitate, este amplificată de dificultăţile create de prezenţa în teoria  şi
critica domeniului, a două  tendinţe, una care exacerbează de pe poziţii autohtoniste aportul local
1
Romulus ZAMFIR, „Arhitectura populară de lemn din Transilvania în context european” , Sibiu, 2007, p.3
3
(surse genetice-izvoare) și o alta, de pe poziții cosmopolite importanţa importurilor
(sursele externe - influenţe).
Studierea şi cercetarea acestor date şi opinii asupra acestui subiect, cu referiri 
concrete la arhitectura lemnului, prezintă un potenţial conflict de idei și opinii, care se desprind
dintre  rândurile diverselor lucrări de specialitate în domeniu, atât autohtone cât şi străine.
Câteva exemple elocvente: - existenţa  unor construcţii specifice foarte asemănătoare constructiv 
la o distanţă de cca. 3000km cum ar fi culele olteneşti de la noi din ţara (unde influenţele par
excluse) şi un tip de locuinţă din zona oraşului Riga, din Rusia, ar putea fi un exemplu  de
determinism constructiv.
-existenţa  unor magazii (hambare) din  lemn, pentru  depozitarea grânelor, care au structuri
constructive diferite în Elveţia în localitatea Gladbach, în Transilvania, în judeţul Hunedoara, 
în localitatea Cerbia şi în Norvegia în localitatea Telemark, dar care toate au în comun
un element funcţional şi anume patru stâlpişori subţiri, ciopliţi conic, cu baza în sus, pe care se 
sprijină întreaga construcţie şi care au rolul de a împiedica rozătoarele să intre în hambar.
Un alt exemplu ar fi sistemul de îmbinare orizontală a pereţilor unei case de lemn, cunoscut la
noi în ţară sub denumirea de „în  cheotori”, în Europa centrală de „blockbau” sau „log building”
în Europa de nord,  sistem care are variaţii locale ingenioase, dar care are ca şi principiu, o logică
constructivă unanim valabilă în toate aceste zone ale Europei.
Analiza mai sus făcută, se adresează doar determinismului constructiv, însă există şi un
determinism socio-economiccare corelat cu cel constructiv,poate explica şi justifica fenomenul
evoluției în arhitectura lemnului mult mai bine.
Un  exemplu  de determinsm constructiv, corelat  cu  cel economic,  care  devine  hotărâtor,  este 
sistemul constructiv  vertical, cunoscut în Transilvania sub denumirea de construcţie de
lemn „în căţăi”, în limba maghiară „în şoşi”, în limba germană de „mastenbau” iar în țările
nordice de „stav”.
Având  în vedere  cele  prezentate  (existenţa  unui anumit  determinism constructiv, la nivel
conceptual cât şi la nivelul execuţiei obiectului de arhitectură),  putem afirma  că  studiul
evoluţiei arhitecturii de lemn  comportă  demersuri de factură ştiinţifică.
Un fapt care trebuie demonstrat este că de-a lungul  timpului, arhitectura de lemn în
4
general, a evoluat cel puţin din punctul de vedere al modului  de execuţie, la care meșterul 4
dulgher şi-a îmbunătăţit  munca, atât  în privinţa  timpului cât şi a economiei de material.
Căile principale care au favorizat această evoluție sunt:
-selecția naturală a meșterilor
-influențe venite din exterior - migrația meșterilor
-schimbarea condițiilor de exploatare și prelucrarea lemnului
Astfel pentru a limita această analiză a evoluţiei arhitecturii de lemn în spaţiu şi timp şi
a face o analiză amănunţită a obiectelor şi programelor de arhitectură, au fost selectate doar
zonele semnificative şi valoroase pentru trei obiective: biserica, casa şi poarta.
S-au fixat câteva zone  geografice,  propice  dezvoltării arhitecturii de lemn, și cele cu un
procent ridicat de case de lemn  la  sfârşitul secolului al XVIII-lea, cum ar fi: Ţara 
Maramureşului atât Maramureşul transilvan actual, cât şi Maramureşul istoric din  partea sudică
a Ucrainei şi a Slovaciei, Ţara Moţilor, Ţara Crişurilor, Ţara Haţegului şi Mărginimea Sibiului.
II. Dinamica evoluţiei arhitecturii de lemn 
Dinamica evoluţiei biserica
Dinamica evoluţiei – casa românească
Dinamica evoluţieicasa săsească
Dinamica evoluţiei Casa secuiască
Dinamica evoluţiei porţilor

Simboluri și ornamentica populară

Soarele
Simbolismul în spațiul românesc este legat de trei aspecte: vechimea cultului, aria de
extindere și forma semnelor solare. În arhitectura populară din lemn din Transilvania, semnele
solare apar în interiorul bisericilor, în zone bine determinate, pe poarta de intrare (Biserica de
Petrind și Strâmtura), precum și pe exteriorul caselor, ca semn de bun venit.
Pomul vieții
Ca și simbol, provine din mitul străvechi al tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte.
Arborele vieții, descoperit după secolele al V-lea și al VI-lea după Hristos, este un simbol al
mitului antic al arborelui vieții, este o reprezentare figurativă a credinței în puterea miraculoasă,
dătătoare de viață, a unei plante.O găsim în două modele simbolice: elenistic (cu butuc de viță de
vie și două păsări) și iranian (vas iranian cu copac și izvor la rădăcină). În spațiul românesc
transilvănean, pomul vieții este simbolizat de brad.
Omul
Imaginea omului în arhitectura de lem țărănescă apare cu o frecvență mai mică decât
simbolurile sau arborele vieții, îl găsim pe divesre construții în general în spațiul habitual.
Calul și călărețul
Sunt reminiscenţe ale unor mituri străvechi, adesea atât de stilizate, încât devin greu de
descifrat. Arta şi arhitectura populară de lemn figurează mai mult capul caluui şi nu calul
integral. Termenul de „cai” defineşte şi elemente constructive din structura caselor care
străjuiesc intrările. Imaginea calului pătrunde şi în interiorul lăcaşurilor de cult din Maramureş,
iar capetele de cai apar pe uşile masive ale grajdurilor din Maramureş

Tehnici de decorațiuni în arta lemnului

Ornamentația lemnului deţine un stil şi o tehnică proprie în arhitectura lemnului din

Transilvania, cu posibilităţi de stilizare în genuri artistice multiple.
Sculptura
Meșteșugarii români au simțit întotdeauna nevoia de a înfrumuseța obiectele pe care le
produc. Printre aceștia se numără și sculptorii în lemn. Stilul ornamental predominant al
sculpturii în lemn în arta românească este cel geometric, dar motivele florale, zoomorfe și
antropomorfe sunt, de asemenea, foarte răspândite în decorarea obiectelor din lemn. În diferite
regiuni ale țării, pornind de la stâlpii de casă, care pot fi stâlpi rotunzi, stâlpi în formă de cruce,
stâlpi șerpuitori, s-au diferențiat diferite terminologii decorative: măr, roată, braț, creastă
încrucișată, scară, șerpi, zimț, stea, pară, chip uman . Decoraţia sculpturală a construcţiilor
populare din lemn se regăseşte pe stâlpii pridvorului, pe portaluri, pe ramele ferestrelor şi pe alte
elemente din componenţa casei. În arhitectura lemnului, cel mai frecvent loc de manifestare a
sculpturii este pridvorul, cu arcele, colonetele şi stâlpii care au un loc aparte. Un domeniu aparte
de manifestare al sculpturii în lemn îl constituie porţile monumentale ale caselor .
Pictura
 Pictura în arhitectura de lemn populară este cunoscută în general prin prezenţa sa în
lăcaşurile de cult, dar mai ales, ca modalitate de împodobire a acestora pe două căi: reprezentarea
tematicii religioase şi decorarea elementelor arhitecturale. Reprezentativitatea picturii pe lemn în
Transilvania decurge din ansamblurile de pictură murală a bisericilor de lemn din zona Clujului,
Maramureşului, Aradului şi Munţilor Apuseni, cu corespondente transcarpatice, în Vâlcea şi
Gorj.
Plastica arhitecturală a bisericilor de lemn
Caracteristica cea mai importantă a bisericilor de lemn din Translvania este legătura lor
directă cu casa ţărănească prin materialele identice utilizate la construcţii şi decoraţiile
asemănătoare. Numeroase monumente păstrate până azi, datând din sec. XVII şi XVIII,
reprezintă tipuri arhitectonice mai vechi cu câteva secole, ilustrând arta construcţiilor din Evul
Mediu românesc. În Transilvania, unde meşterii populari au promovat arhitectura în lemn,
numeroase biserici s-au păstrat până astăzi chiar şi din secolul XIV. Cele din secolul XV sunt de
o ţinută remarcabilă, având elemente plastice arhitecturale originale: nava cu acoperiş înalt, cu
una sau două streşini, turnuri zvelte cu coifuri flancate de turnuleţe. În continuare, am prezentat o
serie de biserici reprezentative pentru arhitectura transilvană de lemn: - biserica din Şurdeşti
(1724), Ţara Lăpuşului, având cel mai înalt turn – clopotniţă de biserică de lemn din lume,
acoperişul compus din două streşini cu două rânduri de ferestre şi existenţa în jurul biserici a
mesei moşilor. - Biserica din Cizer, Sălaj (1773), azi în Muzeul Etnografic al Transilvaniei din
Cluj-Napoca - Biserica din Onceşti, Maramureş, datată în sec. XVI, se află în Muzeu Judeţean al
Maramureşului din Sighetul Marmaţiei; după unele aprecieri legate de detalii de arhitectură şi
elemente tradiţionale funcţionale, se consideră chiar mai veche de secolul XIV. În susţinera
acestei ipoteze, sunt dimensiunile mici ale altarului, forma pătrată şi numai două uşi la altar.
Turnul
Prin efectul decorativ deosebit pe care îl sugerează, bisericile de lemn au fost în centrul
atenției istoricilor de artă și de arhitectură.Cei mai mulți cercetători, printre care Coriolan
Petreanu și Virgil Vătășianu, pretind că acesta este singurul element de neândoielnic de
împrumut din arhitectura gotică. O ipoteză posibilă ar fi că într-o perioadă potrivită din istoria
bisericilor de lemn să se întâlnească trei factori determinanţi în zona Maramureşului: meșteșugari
ai bisericilor de lemn cu două streșini din nordul Scandinaviei, meșteri sași din Germania, care
au adus designul "vârf de săgeată" al turnurilor și coifurilor cu patru turle și un mediu propice
meșterilor locali în cultura lemnului, meșteri extrem de pricepuți, cu un interes tradițional în
construirea bisericilor de lemn de sute de ani, prinși într-o anumită fază de evoluție a bisericii de
lemn. Așadar, ca într-un imens creuzet, mai multe culturi de lemn s-au întâlnit într-un loc
potrivit, rezultând un tip monumental de biserică de lemn, original și unic în siluetă, "biserica de
lemn maramureșeană".
Fereastra
Ferestrele bisericii din lemn sunt un element decorativ în compoziția fațadei. În bisericile
vechi, ferestrele erau mici, de formă simplu dreptunghiulară, dispuse între doi stâlpi verticali, cu
geamuri fixe, având un cadru generos decorat.
Portualurile
Un loc aparte în estetica arhitecturii bisericilor din lemn îl ocupă portalurile. Acestea se
prezintă într-o mare varietate de forme, semănând cu adevărate arcuri de triumf. Există două
tipuri de portaluri: dreptunghiulare și portaluri cu arc rotund, fiecare cu mai multe variante.

Plastica arhitecturală a caselor de lemn

Acoperișul
Privind din alt unghi decât cel cunoscut, de protecţie contra intemperiilor, acoperişul este un
element decorativ de prim rang. Privind-o dintr-un unghi diferit de cel familiar al protecției
împotriva protecție împotriva intemperiilor, acoperișul este un element decorativ de primă
clasă.Proporţiile lui faţă de pereţii faţadelor, forma, tipul de material folosit la învelitoare şi
elementele decorative care îl însoţesc, transformă acoperişul într-un factor esenţial al închegării
compoziţiei arhitecturale a faţadei casei.. Acoperişurile caselor de lemn din Transilvania sunt
acoperite cu materiale tradiţionale (şiţă, şindrilă, draniţă, paie sau stuf). În general este utilizată
şiţă în diverse forme, ea dând şi nota de eleganţă a casei. Acoperişul românesc în patru ape
foloseşte o şindrilă de dimensiuni variate. În Maramureş, la casele vechi, cele patru unghiuri ale
acoperişului formează unghiuri ascuţite, acest tip de acoperiş fiind denumit „acoperiş în străji”.
La casele mai noi, meşterii germani îmbină colţurile, rotunjindu-le, iar şirurile de şindrilă merg
în continuare („acoperiş nemţesc”), oferind un cert efect decorativ.
Fațada - prispa și foișorul
 Arhitectura fațadei definește de fapt, caracteristica decorativă a casei din lemn. Pervazul
despre care am vorbit deja are mai multe roluri: funcțional (accesul în casă), de protecție
împotriva intemperiilor, de relaxare și, nu în ultimul rând, estetic. Rolul său funcțional, pe lângă
cel de acces, este acela de a lărgi și de a completa spațiul de locuit, protecția fiind asigurată de un
acoperiș cu fronton sprijinit pe doi stâlpi.Relaxarea și estetica sunt oferite departea ornamentală a
structurii pridvorului - stâlpi și copertină.
Ușile
Estetic studiate, ușile dezvăluie limitele valorilor necunoscute În casele vechi, ușile sunt
scurte și aproape întotdeauna construite dintr-o singură bucată de lemn, o scândură de 10-12 cm
grosime, fără balamale metalice, articulate în praguri prin două știfturi rotative sculptate scurt.De
asemenea, aspectul decorativ este asigurat și de cadrul ușii, format din stâlpi bine lucrați și
înfrumusețați cu diverse motive prin crestături.
Ferstrele
Dincolo de rolul lor funcțional, ferestrele au și un rol decorativ important. Estetica lor este
asigurată de divizarea ochiurilor de sticlă, de rama cu diferite forme decorative și grilaje de
protecție din fier forjat, care îmbunătățesc aspectul estetic. În casele foarte vechi, ferestrele erau
mici, fixe și foarte puține. Din motive de igienă, în timp, ferestrele au fost lărgite și au fost prinse
în rame mobile.
Porțile
Ele au fost elemente arhitecturale distincte încă din cele mai vechi timpuri, fiind primele
anexe ale casei, atrăgând atenția. Din punct de vedere social, în Maramureș, porțile indicau
pozițiile oamenilor în societate. Doar nobilii aveau voie să ridice porți înalte, ceilalți doar dubele
de bocce.În decoraţiile specifice zonelor cu tradiţie românească din Transilvania, predominau
motivele geometrice, alături de elemente simbolice: soarele, rozeta, vârtejuri, funia, şerpii, vrejul
de viţă.Pe porţile secuieşti predomină decoraţiile cu motive vegetale, dispuse în vrejuri aerate, cu
frunze şi flori, în special lalele. Porţile maramureşene sunt praguri de trecere nu numai dintr-un
univers exterior spre unul interior, ci şi dinspre fenomen spre esenţă (fig. 368, p244). Evoluţia
arhitecturii de lemn din Transilvania şi respectiv din România, urmează aceleaşi reguli şi
principii constructive de bază, care au rămas pretutindeni la fel în Europa, însă condiţiile şi
tradiţiile locale diverse, au creat numeroase variaţii regionale-autohtone.